Se afișează postările cu eticheta anti-cip. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta anti-cip. Afișați toate postările

marți, 24 martie 2009

Reinvierea poporului roman vine si dinspre un loc sfant noua, Botosani. F. Tonita: „Vineri, la Botosani, o incredibila dovada de crestinism autentic“

Reinvierea poporului roman vine si dinspre un loc sfant al românismului, Botosaniul. Florentina Tonita: „Vineri, la Botosani, o incredibila dovada de crestinism autentic“

Aparent pierduti in valtoarea unei societati al carei scop pare sa fie, de vreo 10 ani, tocmai pierderea in valtoare, uitam sa mai privim si, mai ales, sa acceptam oamenii simpli, romanii curati, acel strat profund al Romaniei care asista, de ani buni, la un valmasag legislativ scapat de sub control.

Sau, dimpotriva, controlat strict de ceea ce se numeste acum Miracolul European.

Miracol la care ne raportam, indiferent daca este vorba despre legi sau principii morale si crestine.

Dincolo de politica, politicianism, lupta pentru putere, coruptie, corupti sau coruptibili, exista in Romania de astazi marea masa formata din pastratorii fideli ai traditiei crestine.

O masa de oameni care conteaza din ce in ce mai putin pentru sefii acestui stat, dar oameni care, se pare, incep sa isi ia viata pe cont propriu si sa isi faureasca propriul sistem de valori.

Vineri dupa-amiaza, la Sala Polivalenta din Botosani, s-a petrecut o incredibila dovada de crestinism autentic.

Mult prea putin (de fapt, deloc!) mediatizata conferinta Microcipurile si semnele vremurilor, prezentata de Danion Vasile, teolog si scriitor ortodox, impreuna cu Parintii Ieromonahi Ioan si Hrisostom de la Manastirea Petru Voda (Manastire pastorita de Parintele Iustin Parvu), a umplut la capacitate maxima sala.

Aproximativ 2000 de oameni au ascultat, ore in sir, cuvantarile parintilor de la Manastirea Petru Voda.

Daca s-a amintit de nenumarate ori lipsa de informare a omului simplu cu privire la noile norme de securitate pe care europenii sunt gata sa le introduca din 2011, in mod clar, cei 2000 de oameni aflati vineri in Sala Polivalenta erau, desi oameni simpli, dupa vorba, dupa port, intru zicerea poetului, dintre cei mai bine informati romani.

In afara de cultura crestina, de care s-au dovedit a nu fi deloc straini, botosanenii s-au manifestat smeriti si totusi hotarati in a se declara alaturi de cei care lupta impotriva informatizarii persoanei.

Un alt fapt unic si teribil s-a petrecut, insa, in Sala Polivalenta.
Calugari cinstiti si credibili au sustinut cu curaj vinovatia Sinodului Bisericii Crestin-Ortodoxe, pe care il acuza de tradare!


Manifestarea deschisa a ieromonahilor si a botosanenilor deopotriva a fost accentuata de decizia Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane de a se dezice de o problema pe care crestinii o considera extrem de importanta pentru viitorul lor si al Bisericii din care fac parte.

Mai exact, Sinodul a aprobat actele biometrice, precizand ca persoanele care invoca obiectii de constiinta sau motive religioase au libertatea sa nu solicite pasapoarte biometrice.

Atitudinea Sinodului este mai mult decat superficiala, fiind greu de crezut ca membrii sai nu cunosc indeaproape de exact ce prevede Ordonanta de Urgenta.

Patriarhia a sustinut, ca si Ministerul de Interne, ca pasapoartele constituie "un drept, si nu o obligatie", evitand flagrant sa observe ca aceeasi Ordonanta de Urgenta prevede instituirea obligatorie a Cartilor de Identitate biometrice, cu incepere de la 1 ianuarie 2011, ceea ce constituie o obligatie, si nu un drept.

Mai mult, purtatorul de cuvant al Patriarhiei Romane a afirmat, intr-o declaratie de presa, ca el si colegii sai vor fi printre primii solicitanti de pasaport biometric.“


Am decis sa fim printre primii care-si fac pasapoarte biometrice, pentru a dovedi ca noi nu vedem niciun pericol in aceste documente", a afirmat preotul Costel Stoica citat de Agerpres.

Purtatorul de cuvant a respins, astfel, cuvantul unor mari duhovnici ai ortodoxiei, precum parintii Arsenie Papacioc si Justin Parvu, care au avertizat de nenumarate ori cu privire la aceste acte.

Cu totul alta atitudine au avut, insa, ierarhii Sinodului Mitropolitan al Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului, care au afirmat despre instituirea actelor electronice, printr-o Hotarare oficiala, ca “argumentul ca acest sistem de supraveghere contribuie la identificarea si urmarirea delincventilor constituie o ofensa la adresa intregului popor roman, care nu poate fi tratat ca o banda de infractori.Dimpotriva, acest sistem de supraveghere e un atentat la libertatea si intimitatea oamenilor, drepturi consfintite nu numai de legile civile, ci si de normele religioase".

Prin decizia contradictorie a Sfantului Sinod, Patriarhia Bisericii Ortodoxe Romane devine prima institutie bisericeasca din spatiul ortodox rasaritean care accepta insemnarea electronica, un act considerat de sfinti parinti si mari duhovnici ai ortodoxiei rasaritene si romanesti drept premergator pecetluirii finale si de catre organizatiile de aparare a drepturilor omului drept un atentat la libertatea umana, se afirma intr-un comunicat al Actiunii Pentru Educatie si Libertate.Romania este prima tara-cobai care introduce cipurile biometrice, nicio alta tara europeana nu s-a mai incumetat pana acum sa implementeze prevederile din Regulamentul Consiliului Europei 2252/2004.

Romania este totodata prima tara care emite pasapoarte biometrice, care contin imaginea faciala si amprentele detinatorului.

Desi s-a declarat ca noile pasapoarte sunt cele mai sigure, unii experti spun ca este nevoie de cel mult patru ore pentru a decripta informatiile codificate.

Desi din 2011 Romania va introduce si cartile de identitate cu cip, nu exista inca o lege, nationala sau internationala care sa garanteze securitatea absoluta a datelor inscrise si nici sanctiuni clare pentru cei care le-ar utiliza in alte scopuri.

Dincolo de aspectul social, uman, crestin sau de bun simt, cei 2000 de oameni, adunati in capitala unui judet precum Botosani, nu pot fi ignorati. Sunt oamenii care au ramas uimiti, in ultimul timp, la deciziile unui Guvern, asistat bolnavicios de un Sinod crestin, care adopta, aproba si sustine legi privitoare la homosexualitate, la aprobarea incestului, a prostitutiei, dar mai ales la cat mai putina pedepsire a infractorilor.

Un stat care incurajeaza infractionalismul, pentru a dovedi apoi, cu mana pe Biblie, ca suntem un popor periculos, care trebuie insemnat, controlat, monitorizat, condus in lesa. Pentru ca asa vrea Europa.

Cei 2000 de oameni adunati vineri in Sala Polivalenta nu sunt indiferenti ca sunt romani!

Fragmente din Protestul Parintelui Iustin Parvu la adoptarea actelor biometrice:

Vremea in care ne aflam acum este premergatoare acestei profetii.

Prin lege, prin ordonanta de guvern, romanii sunt obligati sa se incadreze intr-un plan de urmarire si supraveghere la nivel national si mondial, proiect care le rapeste de fapt oamenilor libertatea.

Romanilor li se cere sa-si puna pe pasapoartele si permisele auto acest cip biometric ce contine amprenta digitala si imaginea faciala. Poate pentru multi dintre dumneavoastra acest cip pare un lucru nesemnificativ, dar in spatele acestui sistem de insemnare a oamenilor, de codare si stocare a datelor de identificare se ascunde o intreaga dictatura, un intreg plan demonic, prin care de buna voie iti vinzi sufletul diavolului.

Insemnarea oamenilor, ca pe vite, este primul pas al unor alte masuri luate pentru controlul absolut al fiintei umane Nu noi, manastirile, care suntem in fata altarului avem datoria sa spunem oamenilor adevarul si sa-i prevenim la ceea ce-i asteapta pe maine?

Dar in protopopiate nici vorba sa se puna o astfel de problema, esti respins, esti catalogat naiv si depasit - ba chiar mai face si glume pe seama ta. Deci daca preotul nu are habar de lucrurile acestea, atunci ce sa mai spui de bietul credincios care saracu’ de-abia deschide Biblia de doua trei ori pe an, sau doar o data-n viata?

Vina este de partea tuturor celor ce raspund de educatia si formarea acestui popor - de la invatatori, profesori pana la preoti si ministri.


marți, 17 februarie 2009

Dacă tu taci, cine va lupta pentru drepturile tale? Protest fata de introducerea "acordului prezumat" la donarea de organe


COMUNICAT DE PRESA
Protest fata de introducerea "acordului prezumat" la donarea de organe



Un grup de peste 20 de ONG-uri solicita comisiilor de specialitate ale Camerei Deputatilor sa respinga introducerea "acordului prezumat" la transplantul de organe, pe motiv ca acesta incalca libertatile civile si religioase si poate duce la grave abuzuri, inclusiv la crima. In caz ca acordul prezumat va fi legiferat, semnatarii anunta ca vor contesta constitutionalitatea legii.

---Douazeci si doua de organizatii non-guvernamentale, printre care Federatia Organizatiilor Ortodoxe Provita din Romania, Alianta Familiilor din Romania, Asociatia Provita Media si altele, au remis Comisiilor Juridica si de Sanatate ale Camerei Deputatilor scrisori deschise prin care isi manifesta opozitia fata de un proiect de modificare a Legii nr. 95/2006 privind reforma in sanatate.

Modificarea ar urma sa introduca notiunea de "acord prezumat" la donarea organelor. "Acordul prezumat" presupune ca persoana care nu si-a exprimat in timpul vietii refuzul de a-si dona organele, este de acord, in mod implicit, cu donarea.

Semnatarii, in calitate de promotori ai valorilor vietii si ale familiei, considera ca, prin legiferarea acestui "acord", departe de a se rezolva criza legata de cererea tot mai mare de organe pentru transplant, s-ar incalca grav convingerile religioase si etico-morale ale persoanei si s-ar favoriza abuzurile, mergand pana la asasinarea unor persoane cu deficiente in scopul recoltarii de organe.

Astfel,- Juridic, acordul prezumat contravine spiritului si literei Constitutiei României, conform careia persoana are dreptul sa dispuna de ea insasi, iar dreptul la integritate fizica si la libertatea credintelor religioase si a constiintei este garantat. De asemenea, acordul prezumat vine in contradictie cu Declaratia Universala a Drepturilor Omului, Prima Declaratie de la Helsinki si Codul de la Nuremberg. Este total impotriva demnitatii umane sa consideri organele unei fiinte umane ca proprietate a statului, fara consimtamantul persoanei decedate. Nevoia pentru organe este irelevanta in fata acestui principiu moral.

- Este complet gresit sa presupui ca tacerea este echivalenta cu acceptarea. Pot exista situatii in care, fara voia sa, persoana sa nu reuseasca sa isi exprime obiectia de a nu dona (cazul minorilor sau adulţilor lipsiţi de capacitatea de exerciţiu). Prin urmare, neexprimarea obiectiei nu echivaleaza in general cu consimtamantul, iar acordul prezumat constituie o violare a vointei persoanei.

- Acordul prezumat face ca o omucidere in scopul prelevarii de organe sa fie imposibil de dovedit de catre medicul legist, deoarece un corp fara organe nu mai poate fi in atentia politiei.

- Acordul prezumat este o poarta deschisa utilitarismului, teorie deosebit de periculoasa care clasifica persoanele in functie de utilitatea sociala. Legiferarea sa ar duce efectiv la legalizarea eutanasierii oamenilor in incapacitate mintala.

Acest tip de legislatie utilitarista deschide calea altor interventii non-terapeutice pe cei care nu si-au dat consimtamantul (ca indepartarea de tesuturi si organe, avort si sterilizare), practici cu nimic mai prejos decat abuzurile eugeniste naziste.

Semnatarii atrag atentia in scrisorile adresate Camerei Deputatilor si ca notiunea de "moarte cerebrala" este un subiect controversat si cer modificarea Legii nr. 95/2006 in privinta definirii "mortii".

Asa cum este formulat amendamentul la lege, organele pot fi prelevate de la o persoana care nu a murit inca.

In incheierea scrisorii se mai precizeaza ca, in cazul legiferarii acordului prezumat, va fi contestata constitutionalitatea legii.

Cele 22 de organizatii ale societatii civice reamintesc si faptul ca Romania este singura tara din UE care nu are o comisie nationala de bioetica.

Atasat prezentului comunicat puteti gasi cele doua scrisori deschise in format .pdf.


Alternativ ele pot fi consultate la adresele:
http://www.provitabucuresti.ro/docs/acord.prezumat.scrisoareCD.pdfsi http://www.provitabucuresti.ro/docs/acord.prezumat.FOPV.pdf

Pentru detalii suplimentare, va rugam contactati:

Prof. dr. Sebastian Moldovan (Federatia Organizatiilor Ortodoxe Provita din Romania), 0720 053 195
Larisa Iftime (Asociatia Provita Media), 0726 679 46
Emil Ember (Alianta Familiilor din Romania), 0744 881 805

Este inadmisibil să se pornească de la "acordul prezumat", cum este de netolerat şi acceptarea falsei libertăţii impuse prin anularea tuturor drepturilor fundamentale ale omului!

Fiecare persoană trebuie să aibă drepturi depline asupra propriului corp, fiecare individ trebuie să decidă în timpul vieţii sale ce se va întâmpla cu trupul său în preajma morţii sau imediat după moartea sa!

Cum crezi că te-ai simţi, de exemplu, dacă ţi-ar fi smulsă inima pe viu, sau un rinichi sau dacă ţi s-ar extrage un ochi?

Cum ţi-ai privi bunicii, fratele, mama, sora, în scriu, ştiind că au fost jupuiţi sau ca le-a fost scos un ochi? Ţi-ai ierta vreodată păcatul de a fi tolerat batojocorirea acelui trup?

Cine crezi că îţi poate garanta că nu vei deveni chiar tu o potenţială victimă a crimei organizate? Cine îţi poate oferi siguranţa că cei dragi ţie nu vor fi ucişi sau că nu li se vor preleva organe la comandă?

În fiecare zi, în spitalele din România, mor oameni. Crezi că vom afla vreodată câţi pacienţi au murit, din culpă, din indolenţă, din nepuţinţă, din proastă organizare a sistemului medical?

Dacă tu taci, cine va lupta pentru drepturile tale?

luni, 16 februarie 2009

Conferinţă anti-cip, Braşov, 18 februarie. Luptă pentru drepturile tale. Arată-le că însemni mai mult decât un vot. Atitudinea ta contează!





Nu uita, guvernanţii te reprezintă!
Legitimitatea lor este dată şi de votul tău.

Arată-le că ştii să militezi pentru drepturile tale.
Reprezinţi mai mult decât un cod.

Ai dreptul să fii liber şi datoria să lupţi pentru asta.
Viitorul copiilor tăi stă în mâinile tale.

Fii alături de noi. Atitudinea ta contează.
Spune nu statului poliţienesc.

Constantin Brâncoveanu

Constantin Brâncoveanu a fost un mare „ctitor” de cultură şi de lăcaşuri sfinte, un sprijinitor prin cuvânt şi faptă al Ortodoxiei de pretutindeni, o figură de seamă din istoria neamului românesc. Iar prin moartea lui cu adevărat mucenicească, el a oferit tuturor o minunată pildă de dăruire şi de jertfă pentru ţară să şi pentru credinţa creştină. (Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu)

...toată viaţa noastră trebuie să fie o lecţie de modestie

„Eu sunt convins că existenţa noastră de aici, de pe pământ, este negativul alteia, plină de lumină. Moartea este doar un ritual de trecere spre adevărata noastră esenţă şi fiinţă. Nu trebuie să credem că această experienţă a călătoriei noastre pe pământ este o experienţă în totalitate negativă. Iisus strigă pe cruce: «Dumnezeul meu, de ce m-ai părăsit?» Se întunecă. Pentru că pământul este un loc atât de sinistru, încât fiul divin îşi poate uita tatăl şi poate crede că a fost părăsit. Şi totuşi, în acest infern, învăţăm să iubim, să ne sacrificăm, să ne dăruim, să fim generoşi. Este un infern feeric. Anamneza angelică pe care ne-o facem, din când în când, ne indică spre ce ne îndreptăm. Spre Dumnezeu. Şi toată viaţa noastră trebuie să fie o lecţie de modestie.“ Cezar Ivănescu

Mircea Eliade

Este semnificativ că singurul popor care a reuşit să-i învingă definitiv pe daci, care le-a ocupat şi colonizat ţara şi le-a impus limba a fost poporul roman; un popor al cărui mit genealogic s-a constituit în jurul lui Romulus şi Remus, copiii Zeului-Lup Marte, alăptaţi şi crescuţi de Lupoaica de pe Capitoliu. Rezultatul acestei cuceriri şi al acestei asimilări a fost naşterea poporului român. În perspec­tiva mitologică a istoriei, s-ar putea spune că acest popor s-a născut sub semnul Lupului, adică predestinat războaielor, invaziilor, şi emigrărilor. Lupul a apărut pentru a treia oară pe orizontul mitic al istoriei daco-romanilor şi a descendenţilor lor. Într-adevăr prin­cipatele române au fost întemeiate în urma marilor invazii ale lui Genghis-Han şi ale succesorilor săi. Or, mitul genealogic al genghis-hanizilor proclamă că strămoşul lor era un Lup cenuşiu care a coborît din Cer şi s-a unit cu o căprioară... (Mircea Eliade, De la Zalmoxis la Genghis-Han, traducere de Maria Ivănescu şi Cezar Ivănescu, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1980)