marți, 30 decembrie 2008

Les Roumains de Paris (Ed. Oxus)

Apariţii în colecţia
Les Roumains
de Paris

Editura Oxus, Paris


Les Roumains de Paris
Colecţie coordonată
de Basarab Nicolescu






Cărţile incluse în această colecţia coordonată de Basarab Nicolescu la Editura Oxus din Paris au fost editate şi în limba română la Editura Junimea din Iaşi (editură condusă de poetul Cezar Ivănescu până la moartea sa, 24 aprilie 2008).

În cadrul colecţiei Românii din Paris (director al colecţiei pentru versiunea în limba română fiind tot Basarab Nicolescu) au apărut lucrările:

n Cioran,
de Simona Modreanu (2005)

n Mircea Eliade, nodurile şi semnele prozei
de Eugen Simion (2006)


n Gherasim Luca
de Petre Răileanu (2006)

n Benjamin Fondane
de Olivier Salazar-Ferrer (2006)

n Victor Brauner
de Sarane Alexandrian (2005)

n Tristan Tzara
de Henri Béhar (2006)

n Constantin Brâncuşi
de Doina Lemny (2006)

n Claude Sernet
de Michel Gourdet (2005)

n Eugene Ionesco: teme identitare şi existenţiale
de Matei Călinescu (2006)

n Paris, capitala... României
Ghid al plimbărilor insolite pe urmele românilor celebri din Paris
de Jean-Yves Conrad (2006)

nnnnnnnnnnnn

Pentru sincronicitate şi pentru „savoarea de epocă“ redau şi textul despre Parisul începutului de secol XX, text semnat de A.D. Xenopol şi publicat în anul 1906. (La France vue du dehors. Paris vu de Roumanie, reprodus în Paris, capitala... României, Jean-Yves Conrad, Ed. Junimea, Iaşi, 2006)

Parisul văzut de un mare istoric român
de la începutul secolului al XX-lea


„Parisul este pentru România liberă, adică pentru acea parte a poporului român situată dincolo de Carpaţi, soarele care a făcut să încolţească în sânul ei germenii vieţii civilizate. Toate ideile generoase care au transformat mediul complet oriental al societăţii româneşti şi i-au dat pecetea şi lustrul occidental european i-au fost trimise de acest mare focar luminos.

Apoi, când regenerarea intelectuală, atingându-şi plinul, a dat avânt regenerării politice, tot în spiritele şi în condeiele elocvente ale capitalei Franţei şi-au găsit românii sprijinul necesar triumfului cauzei lor drepte.

Numele lui Jules Michelet, Edgar Quinet (cei doi celebri profesori de la Colegiul Francez, dintre care ultimul s-a căsătorit cu o româncă, Hermiona Asachi, fiica promotorului regenerării moldave, G. Asachi), cel al lui Hippolyte Despres, Paul Bataillard, Leon Plee, Ernest Desjardins, Ubicini sunt înscrise cu litere de aur pe frontispiciul templului civilizaţiei Principatelor danubiene.

Aceste mari personalităţi au contribuit, prin călduroasa apărare a intereselor poporului român, la a-l face cunoscut în Europa, cu adevăratul său caracter, cu aspiraţiile sale către latinitate, cu ura sa faţă de germani şi de slavi, cu dragostea sa de progres şi de civilizaţia occidentală, în ciuda situaţiei sale profund încastrate în regiunile din care soarele răsare.

Peste toate aceste nume franceze, planează cel al împăratului Napoleon al lll-lea, care, deşi în umbră pe cerul Franţei, a răspândit o strălucire puternică pe cel al României, ţară pe care a scos-o din urzeala trecutului prin reunirea Moldovei şi a Valahiei, pentru a o face să intre, una şi indivizibilă, în arcanele viitorului.
lată, deci, tot ceea ce contactul cu Parisul trezeşte în memoria românilor care se apropie de el, şi înţelegem că o asemenea avalanşă de idei poate fi copleşitoare. Dar impresia pe care Parisul o produce asupra sufletului românesc nu se opreşte aici.

Alături de tabloul strălucitor al binefacerilor pe care oraşul Luminilor le-a răspândit peste sufletul românesc, se află şi umbra, influenţa nefastă pe care celălalt Paris, cel al plăcerilor şi al luxului, l-a exercitat asupra clasei înstărite a poporului român. Dacă am calcula toate averile pe care marele monstru le-a înghiţit, dacă am evalua milioanele de tone de grâu, de cirezi de boi, de păduri întregi care au trecut prin marile hoteluri şi magazine, echipaje, baluri publice şi la casele de joc din Parisul vesel, am rămâne uimiţi în faţa piramidei de aur pe care toate aceste bogaţii le-ar reprezenta şi care au fost înghiţite fără urmă, aşa cum s-ar întâmpla cu piramidele din Giseh dacă ar fi aruncate în Mediterană.

Românii admiră deci Parisul, dar se şi tem de el, aşa cum este admirat şi temut tot ceea ce poate face binele şi răul în acelaşi timp. Într-adevăr, Parisul este o forţă creată de spiritul uman, dar care a împrumutat caracterul forţelor naturale: cea a gravitaţiei, prin forţa de atracţie pe care o posedă; cea a căldurii, prin acţiunea dizolvantă pe care o exercită; cea a electricităţii, prin fluidul magnetic pe care îl proiectează în jurul lui; cea a luminii, prin razele pe care le răspândeşte asupra lumii întregi şi care-l înconjoară cu o aureolă strălucitoare, făcându-l să pară, printre celelalte capitale ale lumii, asemenea lui Hristos în mijlocul apostolilor.

Iată, deci, cum se reflectă Parisul în sufletul românesc şi înţelegem că îi este greu unui fiu al acestei latinităţi pierdute la marginile Orientului să-şi adune ideile şi să le pună în ordine pentru a putea reda impresia pe care capitala Franţei o produce asupra spiritului său. (...)“

A.D. Xenopol, La France vue du dehors. Paris vu de Roumanie, 1909, pp. 1-2

Niciun comentariu:

Constantin Brâncoveanu

Constantin Brâncoveanu a fost un mare „ctitor” de cultură şi de lăcaşuri sfinte, un sprijinitor prin cuvânt şi faptă al Ortodoxiei de pretutindeni, o figură de seamă din istoria neamului românesc. Iar prin moartea lui cu adevărat mucenicească, el a oferit tuturor o minunată pildă de dăruire şi de jertfă pentru ţară să şi pentru credinţa creştină. (Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu)

...toată viaţa noastră trebuie să fie o lecţie de modestie

„Eu sunt convins că existenţa noastră de aici, de pe pământ, este negativul alteia, plină de lumină. Moartea este doar un ritual de trecere spre adevărata noastră esenţă şi fiinţă. Nu trebuie să credem că această experienţă a călătoriei noastre pe pământ este o experienţă în totalitate negativă. Iisus strigă pe cruce: «Dumnezeul meu, de ce m-ai părăsit?» Se întunecă. Pentru că pământul este un loc atât de sinistru, încât fiul divin îşi poate uita tatăl şi poate crede că a fost părăsit. Şi totuşi, în acest infern, învăţăm să iubim, să ne sacrificăm, să ne dăruim, să fim generoşi. Este un infern feeric. Anamneza angelică pe care ne-o facem, din când în când, ne indică spre ce ne îndreptăm. Spre Dumnezeu. Şi toată viaţa noastră trebuie să fie o lecţie de modestie.“ Cezar Ivănescu

Mircea Eliade

Este semnificativ că singurul popor care a reuşit să-i învingă definitiv pe daci, care le-a ocupat şi colonizat ţara şi le-a impus limba a fost poporul roman; un popor al cărui mit genealogic s-a constituit în jurul lui Romulus şi Remus, copiii Zeului-Lup Marte, alăptaţi şi crescuţi de Lupoaica de pe Capitoliu. Rezultatul acestei cuceriri şi al acestei asimilări a fost naşterea poporului român. În perspec­tiva mitologică a istoriei, s-ar putea spune că acest popor s-a născut sub semnul Lupului, adică predestinat războaielor, invaziilor, şi emigrărilor. Lupul a apărut pentru a treia oară pe orizontul mitic al istoriei daco-romanilor şi a descendenţilor lor. Într-adevăr prin­cipatele române au fost întemeiate în urma marilor invazii ale lui Genghis-Han şi ale succesorilor săi. Or, mitul genealogic al genghis-hanizilor proclamă că strămoşul lor era un Lup cenuşiu care a coborît din Cer şi s-a unit cu o căprioară... (Mircea Eliade, De la Zalmoxis la Genghis-Han, traducere de Maria Ivănescu şi Cezar Ivănescu, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1980)