sâmbătă, 14 martie 2009

Cezar Ivănescu, înregistrări video-document (Aş vrea să mor cântând Eminescu, 2005. Cu dragoste despre cultură, TeleM, 1993)

Cezar Ivănescu, Aş vrea să mor cântând Eminescu, recital închinat lui Mihai Eminescu, în memoria marelui eminescolog Petru Creţia. Assunta (Anabasa lui Eminescu), de Cezar Ivănescu şi Despărţire de Mihai Eminescu. La pian Puiu Pascu, la contrabas Pedro Negrescu, înregistrare din recitalul susţinut de Cezar Ivănescu la Muzeul Literaturii Române, Bucureşti, 15 iunie 2005.

video

video


Cezar Ivănescu, Cu dragoste despre cultură, TeleM, 1993.


video

vineri, 13 martie 2009

Petru Creţia: „Mihai Eminescu: modelul însuşi al spiritului revoluţionar românesc“ (discurs ţinut în balconul Pieţei Universităţii, Mai 1990)

„Dacă o generaţie poate avea un merit, apoi meritul este acela de a fi un credincios agent al istoriei, de a purta sarcinile impuse cu necesitate de locul pe care îl ocupă în înlănţuirea timpurilor“.
Mihai Eminescu


MIHAI EMINESCU – „modelul însuşi al spiritului revoluţionar românesc“

„Vreau să evoc aici, pentru această Piaţă care va intra în istoria ţării, marea şi curata umbră a lui Mihai Eminescu. Ştiu că numele lui n-are cum să nu răsune în gândul şi-n inima voastră, dar vreau să adaug la gândul vostru spontan certitudinea că el este modelul însuşi al spiritului revoluţionar românesc. Toţi cei ce-i ştiu lupta de zece ani în presă şi în atitudinea lui politică ştiu ceea ce trebuie să ştim cu toţii, ceea ce vă garantăm vouă acum, că nu a acceptat niciodată nici un compromis, că nu s-a lăsat momit de nici un avantaj, că nu s-a lăsat intimidat de nici o ameninţare, că nu a crezut şi nu a iubit decât poporul român.“ Petru CREŢIA (discurs ţinut în balconul Pieţei Universităţii, Mai 1990)


*****
Petru CREŢIA

„Dorim promovarea în viaţa publică a spiritului de adevăr şi a probităţii politice“

„Am fost acuzaţi de instigare iresponsabilă la dezordine socială. Nimeni dintre noi nu este iresponsabil, iar intransigenţa nu trebuie confundată cu nimic. Pe de altă parte, acceptăm termenul de instigatori. Într-adevăr, doresc împreună cu toţi cei care sunt alături de dumneavoastră să vă instig nu la dezordine socială, ci la o ordine socială nouă, mai dreaptă, mai liberă şi mai prosperă, întemeiată pe o legalitate reală şi pe promovarea în viaţa publică a spiritului de adevăr şi a probităţii politice. În al doilea rând, vă instigăm cu dragoste şi gând bun la eliminarea practică şi legală a tuturor elementelor retrograde şi acaparatoare de putere şi bunuri nemeritate.

Este ceea ce Eminescu numea „pătura superpusă“. Şi ce pătură. Doamne! Îi mai ţinem bine minte şi îi mai vedem: oameni fără competenţa specifică, oameni fără scrupule, lacomi şi cruzi, oameni pe care nici o ordine socială întemeiată pe principii de drept nu-i mai poate tolera in mijlocul ei decât ca elemente cu o viaţă străină de viaţa publică. În al treilea rând, vă instig la dobândirea unui cadru constituţional, care să descătuşeze forţele vii ale ţării, pe oamenii buni, pe oamenii cinstiţi, pe oamenii drepţi şi curaţi, talentaţi şi pricepuţi, pe cei care pot face o ţară mai nouă. mai dreaptă si mai curată. E vorba de oameni pe care nimeni nu-i poate nici minţi, nici înfrica, nici cumpăra. Sunt aceia pe care îi reprezentaţi aici, cu atâta stăruinţă, cu atâta dârzenie şi cu atâta lumină. Aceşti oameni dau în clipa aceasta, şi dincolo de orizontul ei, sensul şi nobleţea acestei adunări.
Trăiască Libertatea!“
Mai, 1990, Piaţa Universităţii

Le Figaro, editia din 15 ian.1990, reproducea fotografia cu Ion Ilici Iliescu zburdând pe pajiste în compania familiei Ceausescu!


Le Figaro
Lundi 15 Janvier 1990,
p. 3
Observaţi, în stânga paginii, sus, fotografia care îl prezinta pe Ion Ilici Iliescu distrându-se alături de Nicolae Ceauşescu (1976).

marți, 10 martie 2009

„Aş vrea să mor cântând Eminescu“


„Aş vrea să mor cântând Eminescu, aşa cum fiecare făptură creată de Dumnezeu ar vrea să moară întru Dumnezeul care a creat-o.


Dacă nu ar fi existat Eminescu în limba română, eu, unul, după atâţia alţii aş fi rămas un ins fără de nici un Dumnezeu, şi când aceşti atâţia alţii se numesc Nicolae Iorga şi Tudor Arghezi, Lucian Blaga şi George Bacovia, Ion Barbu şi Mircea Eliade, Emil Cioran şi Eugen Ionescu, Constantin Noica şi Petru Creţia, vă puteţi închipui că nu o să mă clatin în faţa unor contestatari contemporani...

Dimpotrivă, mă încredinţez încă o dată că firava mea făptură numai prin el se atinge cu adevărat de Fiinţă şi mă rog să am puterea să mor cântând Eminescu.

În 1989, 10 decembrie, când am făcut spectacolul Doina, închinare lui Eminescu, spuneam că nu am îndrăznit să cânt decât un poem de Eminescu, Doina, pentru că fiecare text eminescian este o mantra atât de puternică, încât actantul care o rosteşte se poate pulveriza în orice clipă încercând să se încarce de energia ei imensă...

Cum îndrăznesc azi să cânt trei poeme de Eminescu? Azi ştiu bine cum aş vrea să mor, aş vrea să mor cântând Eminescu.

Închin acest recital marelui Petru Creţia, spiritului lui luminat şi inimii sale tânjitoare după Eminescu. Către el îmi înalţ azi vocea.

Voi cânta după textele stabilite de ediţia Nicolae Georgescu, discipolul meu în tinereţe, azi cel mai redutabil eminescolog.“

Cezar Ivănescu, 15 iunie 2005
Muzeul Literaturii Române, Bucureşti

Constantin Brâncoveanu

Constantin Brâncoveanu a fost un mare „ctitor” de cultură şi de lăcaşuri sfinte, un sprijinitor prin cuvânt şi faptă al Ortodoxiei de pretutindeni, o figură de seamă din istoria neamului românesc. Iar prin moartea lui cu adevărat mucenicească, el a oferit tuturor o minunată pildă de dăruire şi de jertfă pentru ţară să şi pentru credinţa creştină. (Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu)

...toată viaţa noastră trebuie să fie o lecţie de modestie

„Eu sunt convins că existenţa noastră de aici, de pe pământ, este negativul alteia, plină de lumină. Moartea este doar un ritual de trecere spre adevărata noastră esenţă şi fiinţă. Nu trebuie să credem că această experienţă a călătoriei noastre pe pământ este o experienţă în totalitate negativă. Iisus strigă pe cruce: «Dumnezeul meu, de ce m-ai părăsit?» Se întunecă. Pentru că pământul este un loc atât de sinistru, încât fiul divin îşi poate uita tatăl şi poate crede că a fost părăsit. Şi totuşi, în acest infern, învăţăm să iubim, să ne sacrificăm, să ne dăruim, să fim generoşi. Este un infern feeric. Anamneza angelică pe care ne-o facem, din când în când, ne indică spre ce ne îndreptăm. Spre Dumnezeu. Şi toată viaţa noastră trebuie să fie o lecţie de modestie.“ Cezar Ivănescu

Mircea Eliade

Este semnificativ că singurul popor care a reuşit să-i învingă definitiv pe daci, care le-a ocupat şi colonizat ţara şi le-a impus limba a fost poporul roman; un popor al cărui mit genealogic s-a constituit în jurul lui Romulus şi Remus, copiii Zeului-Lup Marte, alăptaţi şi crescuţi de Lupoaica de pe Capitoliu. Rezultatul acestei cuceriri şi al acestei asimilări a fost naşterea poporului român. În perspec­tiva mitologică a istoriei, s-ar putea spune că acest popor s-a născut sub semnul Lupului, adică predestinat războaielor, invaziilor, şi emigrărilor. Lupul a apărut pentru a treia oară pe orizontul mitic al istoriei daco-romanilor şi a descendenţilor lor. Într-adevăr prin­cipatele române au fost întemeiate în urma marilor invazii ale lui Genghis-Han şi ale succesorilor săi. Or, mitul genealogic al genghis-hanizilor proclamă că strămoşul lor era un Lup cenuşiu care a coborît din Cer şi s-a unit cu o căprioară... (Mircea Eliade, De la Zalmoxis la Genghis-Han, traducere de Maria Ivănescu şi Cezar Ivănescu, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1980)