Crucea Roşie

Crucea Roşie
Istoric

1859 – Bătălia de la Solferino [un orăşel în provincia Mantova, Lombardia, Italia, situat la aproximativ 10 km sud de lacul Garda, cu o populaţie de cca 2 500 locuitori. Foarte cunoscut pentru bătălia care s-a dat în apropiere la 24 iunie 1859, o confruntare din cadrul Războiului Austro-Sardinian. Într-o singură zi, aproximativ 40.000 de soldaţi aparţinând ambelor tabere au murit sau au fost abandonaţi pe câmpul de luptă, fiind răniţi.

După ce a fost martor al acestei confruntări sângeroase, Henry Dunant a decis să înfiinţeze Crucea Roşie, ceea ce astăzi a devenit Organizaţia Internaţională a Asociaţiilor de Crucea Roşie şi Semiluna Roşie, o mişcare umanitară internaţională a cărei misiune este aceea de a proteja viaţa şi sănătatea oamenilor, de a asigura respectul faţă de fiinţa umană şi de a preveni şi alina suferinţa oamenilor, fără vreo discriminare în ceea ce priveşte naţionalitatea, rasa, religia, clasele sociale sau opiniile politice.

Termenul cel mai răspândit este de Crucea Roşie Internaţională, deşi acesta este folosit greşit, deoarece nu există nicio organizaţie cu acest nume. În realitate, mişcarea constă în mai multe organizaţii distincte, independente din punct de vedere legal, însă unite în cadrul aceleiaşi mişcări prin principii de bază, obiective, simboluri, statuturi şi organe de conducere comune. ]

1862 – Henry Dunant scrie O amintire de la Solferino, lucrare care a avut un remarcabil ecou internaţional. [publică această carte cu resurse proprii în 1862 şi expediază exemplare liderilor politici şi militari din întreaga Europă. Pe lângă relatarea experienţei trăite la Solferino în 1859, pledează pentru formarea unor organizaţii naţionale voluntare care să ajute la acordarea de îngrijiri medicale soldaţilor răniţi în timpul războiului. În plus, solicită dezvoltarea tratatelor internaţionale care să garanteze protecţia celor răniţi pe câmpurile de luptă. Eforturile sale sunt recompensate cu Premiul Nobel pentru Pace (1901). Primii cinci membri ai Comitetului Nobel Norvegian Storting au fost numiţi în 1898, iar în 1901 Comitetul i-a ales pe fondatorul Crucii Roşii, Henry Dunant din Elveţia, şi pe activistul pentru pace Frédéric Passy din Franţa drept primii laureaţi ai Premiului Nobel pentru Pace din lume.]

1863 – Ia fiinţă, la Geneva, Comitetul genevez pentru ajutorarea militarilor răniţi, care va deveni Comitetul Internaţional al Crucii Roşii (C.I.C.R.).

1864 – Conferinţa Internaţională a reprezentanţilor statelor europene şi S.U.A., care aproba Convenţia de la Geneva pentru ameliorarea soartei răniţilor şi bolnavilor din forţele armate în campanie. [v. alăturat Documentul original al primei Convenţii de la Geneva, 1864]

1874 – România aderă la Convenţia de la Geneva 1876, 4 iulie – se infiinţează Societatea de Cruce Roşie din România.

1876 – Ambulanţele Crucii Roşii Române dau ajutor răniţilor în Serbia în timpul războiului sârbo-turc.

1876 – 23 august – Societatea de Cruce Roşie din România este recunoscută de Comitetul Internaţional al Crucii Roşii.

1877 – Participarea ambulanţelor şi spitalelor Crucii Roşii Române în timpul războiului de independenţă.

1899 – Cea de-a doua Convenţie de la Geneva pentru ameliorarea soartei răniţilor, bolnavilor, naufragiaţilor din forţele armate pe mare.

1917–1919 – În timpul primului război mondial Crucea Roşie Română aduce o importantă contribuţie la alinarea suferinţei militarilor răniţi, ale refugiaţilor şi populaţiei civile. [Cu sprijinul unui număr impresionant de voluntari, Crucea Roşie Română a trecut proba de foc a primului război mondial. Misiunea sa era aceea de a completa serviciul militar al armatei prin organizarea a 58 de spitale in Bucureşti şi în ţară. La chemarea Societăţii Naţionale de Cruce Roşie, femei aparţinând celor mai diverse categorii sociale s-au oferit voluntar să activeze în spitalele şi în cantinele administrate de organizaţie. Însăşi Regina Maria s-a implicat în operaţiunile desfăşurate în sprijinul răniţilor.]

1919 – La 6 mai ia fiinţă Liga Societăţilor de Cruce Roşie cu scopul coordonării acţiunilor umanitare în timp de pace. În 1991, Liga a primit numele de Federaţia Internaţională a Societăţilor de Cruce Roşie şi Semilună Roşie, care are în prezent 171 de Societăţi Naţionale membre.

1922–1923 – Marea Campanie a Crucii Roşii Române pentru combaterea malariei, tuberculozei şi tifosului exantematic. [Concomitent cu acţiunile sanitar-educative, Societatea Naţională de Cruce Roşie, şi-a extins activitatea şi pe linia sprijinirii materiale a populaţiei care avea de suferit în urma calamităţilor naturale. Astfel, au fost organizate în localităţi lovite de foamete 584 de cantine şi ceainării, de care au beneficiat 63895 de persoane. De asemenea, în timpul secetei din Moldova, 1935–1936, au fost înfiinţate 731 de cantine, în care au luat masa aproximativ 104 000 de persoane. v. foto Basarabia: Cantina Crucii Roşii]

1923 – Se organizează în România prima Săptămână a Crucii Roşii.

1927 – Este inaugurat sediul central al Societăţii Române de Cruce Roşie din Bucureşti, str. Biserica Amzei nr. 29, construit din fonduri proprii şi din colectă publică.

1929 – Se adopta cea de-a treia conventie de la Geneva privitoare la tratamentul aplicat prizonierilor de război.

1939 – Sprijin acordat de Crucea Roşie Română militarilor şi civililor polonezi, refugiaţi în urma invadării Poloniei.

1940 – Ajutor al Crucii Roşii Române pentru victimele marelui cutremur.

1941–1945 – Ampla participare a Crucii Roşii Române pentru protecţia răniţilor bolnavilor, prizonierilor şi refugiaţilor. [Numeroşi oameni de cultură români s-au alăturat efortului Crucii Roşii de a sprijini populaţia. George Enescu, Grigoraş Dinicu, Cella Delavrancea sunt doar câteva personalităţi care, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, au dat concerte în beneficiul Crucii Roşii, au cântat în spitale, la căpătâiul răniţilor, pentru a le aduce un strop de mângâiere. V. Foto: George Enescu la un spital al Crucii Roşii. Crucea Roşie a contribuit la salvarea de mii de vieţi şi prin colaborarea permanentă cu Centrul de sânge conservat al armatei la care a adus numeroşi donatori. De asemenea, a asigurat transporturile de sânge şi plasmă. În 1945, Crucea Roşie a înfiinţat, printr-o hotarare a Comitetului, un laborator de preparare a insulinei, iniţiativă care a acoperit necesarul acestui medicament în ţară.]

1945–1948 – Actiunea I.O.V.R.: campania Crucii Roşii Române pentru sprijinirea invalizilor, orfanilor, văduvelor de război.

1946 – Ajutorarea populaţiei care a avut de suferit de pe urma secetei.

1949 – Este adoptată cea de-a patra Convenţie de la Geneva privitoare la protecţia persoanelor civile în timp de război, cele trei Convenţii de la Geneva anterioare sunt actualizate sub denumirea de Convenţiile de la Geneva din 12 august 1949.

1954 – România aderă, cu rezerve, la Convenţiile de la Geneva din 12 august 1949.

1956 – Se înfiinţează prima caravană cinematografică a Crucii Roşii Române.

1965 – Conferinţa Internaţională a Crucii Roşii de la Viena adoptă cele 7 Principii Fundamentale ale Crucii Roşii. Acestea au fost reactualizate în 1986.

1977 – Conferinţa diplomatică pentru reafirmarea şi dezvoltarea Dreptului Internaţional Umanitar adoptă Protocoalele Adiţionale la Convenţiile de la Geneva (Protocolul 1 privind conflictele armate internaţionale; Protocolul 2 privind conflictele armate neinternaţionale).

1977 – Formaţiunile Crucii Roşii Române participă la salvarea victimelor, acordarea primului ajutor şi la căutari de persoane în urma seismului din 4 martie.

1977 – Societatea de Cruce Roşie din România organizează cea de-a XXIII-a Conferinţă Internaţională a Crucii Roşii, forumul suprem al Mişcării Internaţionale de Cruce Roşie si Semilună Roşie. Evenimentul rămâne în istoria Crucii Roşii prin adoptarea unei rezoluţii care stabileşte Misiunea fundamentală a Mişcării.

1990 – România ratifică cele două Protocoale Adiţionale la Convenţiile de la Geneva – 8-9 nov.: Adunarea generală extraordinară a Societăţii Naţionale de Cruce Roşie din România pune bazele reorganizării Crucii Roşii Române şi relansării acţiunii umanitare pe baza Principiilor fundamentale ale Mişcării. Au loc primele alegeri democratice de după război; se adopta un nou Statut; se aproba Liniile directoare de dezvoltare.

1990–1994 – Delegaţii permanente în România ale Federaţiei, C.I.C.R. şi ale unor Societăţi naţionale de Cruce Roşie din Europa, cu misiunea de a sprijini Crucea Roşie Română în procesul de reorganizare şi de dezvoltare.

1994 – noiembrie – Adunarea generală a Crucii Roşii Române stabileşte Liniile directoare pentru anii 1994-1998.

1995 – 29 decembrie – Este adoptată şi promulgată Legea Societăţii Naţionale de Cruce Roşie din România, nr. 139/1995.

1996 – martie – Adunarea generală extraordinară pune în acord Statutul Crucii Roşii Române cu Legea nr. 139/1995.

1996 – 4 martie – Crucea Roşie Română aniversează 120 de ani de la înfiinţare.

surse: http://www.crucearosie-sector4.ro/
http://en.wikipedia.org, www.wikipedia.ro, www.crucearosie.ro