marți, 10 februarie 2009

Cezar Ivănescu: „! eu ţie mă închin, Hristoase, / Ţie, Moldovă, mă închin,/ morminte cu sfărmate oase,/ îndurător popor creştin,“















Închinare Moldovei!
+++++ Cezar Ivănescu

eu ţie mă închin, Hristoase,
Ţie, Moldovă, mă închin,
Hristoase-n veci cu mâni frumoase
sângeră în Moldova vin,

cu mânile împarte-ţi trupul,
cum Crucii-n veci l-ai împărţit,
cei ce purtau pe flamuri Lupul
azi poartă semnul tău sfinţit,

cu sânge şi cenuşă ninge
cerul Moldovei, cer deschis,
sub semnul Crucii-i vom învinge
pe-acei ce fiii ne-au ucis,

pe-acei ce ne-au ucis părinţii,
bătrânii, tot ce-i viu în jur,
pentru Moldova suferinţii
Teodiceea o conjur,

Lucrăm cu Domnul dimpreună
Grădina Maicii Domnului
Şi Domnul singur ne răzbună,
turnând urgia cerului

în Ţara cea Mongolo-Rusă,
Pustiul cel Ruso-Mongol,
Moldovă, Tu, Lumină Susă,
Ceresc Ierusalim, Simbol

al Îndurării – Învierii
arată-ţi chipul tău cumplit
şi-n graiul cu dulceaţa mierii
slăveşte-ţi neamul izbăvit!

! eu ţie mă închin, Hristoase,
Ţie, Moldovă, mă închin,
morminte cu sfărmate oase,
îndurător popor creştin,
cu mânurile-i luminoase
Domnul ţi-a scris un nou destin;
întoarceţi-vă pe la case,
moldavi îngenuncheaţi deplin,

căci astăzi Domnul pustieşte
„pământul împânzit de ruşi“
şi aşteptând, nu putrezeşte
Cel Sfânt Codrean Fecior din Huşi!

! eu ţie mă închin, Hristoase,
Ţie, Moldovă, mă închin,
Domnul cu mânile frumoase
sângeră în Moldova vin

Lui ne-nchinăm şi azi şi mâine,
bem sângele-i, ichor divin,
şi trupul lui, – cea sfântă pâine,
scoşi din robie pe deplin,

călăuziţi de scrisa slovă,
pe cer, de stele, viers divin,
eu, ţie mă închin, Moldovă,
Ţie, Hristoase, mă închin!
eu, ţie mă închin, Moldovă,
Ţie, Hristoase, mă închin!

Cezar Ivănescu, Închinare Moldovei!, Ivănescu, opera poetică, vol. I, Editura Cartier, Chişinău, 2000 (http://cezar-ivanescu.blogspot.com/)

2 comentarii:

Ion de la Chiuiesti spunea...

Exceptional! Ca dealtfel tot ce a scris.

Goran spunea...

Din pacate si acum "cu sange si cenusa ninge".

Constantin Brâncoveanu

Constantin Brâncoveanu a fost un mare „ctitor” de cultură şi de lăcaşuri sfinte, un sprijinitor prin cuvânt şi faptă al Ortodoxiei de pretutindeni, o figură de seamă din istoria neamului românesc. Iar prin moartea lui cu adevărat mucenicească, el a oferit tuturor o minunată pildă de dăruire şi de jertfă pentru ţară să şi pentru credinţa creştină. (Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu)

...toată viaţa noastră trebuie să fie o lecţie de modestie

„Eu sunt convins că existenţa noastră de aici, de pe pământ, este negativul alteia, plină de lumină. Moartea este doar un ritual de trecere spre adevărata noastră esenţă şi fiinţă. Nu trebuie să credem că această experienţă a călătoriei noastre pe pământ este o experienţă în totalitate negativă. Iisus strigă pe cruce: «Dumnezeul meu, de ce m-ai părăsit?» Se întunecă. Pentru că pământul este un loc atât de sinistru, încât fiul divin îşi poate uita tatăl şi poate crede că a fost părăsit. Şi totuşi, în acest infern, învăţăm să iubim, să ne sacrificăm, să ne dăruim, să fim generoşi. Este un infern feeric. Anamneza angelică pe care ne-o facem, din când în când, ne indică spre ce ne îndreptăm. Spre Dumnezeu. Şi toată viaţa noastră trebuie să fie o lecţie de modestie.“ Cezar Ivănescu

Mircea Eliade

Este semnificativ că singurul popor care a reuşit să-i învingă definitiv pe daci, care le-a ocupat şi colonizat ţara şi le-a impus limba a fost poporul roman; un popor al cărui mit genealogic s-a constituit în jurul lui Romulus şi Remus, copiii Zeului-Lup Marte, alăptaţi şi crescuţi de Lupoaica de pe Capitoliu. Rezultatul acestei cuceriri şi al acestei asimilări a fost naşterea poporului român. În perspec­tiva mitologică a istoriei, s-ar putea spune că acest popor s-a născut sub semnul Lupului, adică predestinat războaielor, invaziilor, şi emigrărilor. Lupul a apărut pentru a treia oară pe orizontul mitic al istoriei daco-romanilor şi a descendenţilor lor. Într-adevăr prin­cipatele române au fost întemeiate în urma marilor invazii ale lui Genghis-Han şi ale succesorilor săi. Or, mitul genealogic al genghis-hanizilor proclamă că strămoşul lor era un Lup cenuşiu care a coborît din Cer şi s-a unit cu o căprioară... (Mircea Eliade, De la Zalmoxis la Genghis-Han, traducere de Maria Ivănescu şi Cezar Ivănescu, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1980)