Caiet de patrulă,
Patrula „Rândunica“
(1933)
Legenda Rândunicii
A fost odată, o babă şi un moşneag, care nu aveau copii. Ei doreau din tot sufletul să aibă unul măcar. Pentru aceasta ei au umblat pe la toate babele din sat şi pe la toţi vrăjitorii, dar totul fu în zadar.
Într-o zi, baba s-a hotărât să ia un copil de la o femeie săracă din sat, care avea mai mulţi. Dar această femeie, nu vru să îi dea nici unul, căci îşi iubea foarte mult copiii.
Baba era foarte supărată; într-o noapte însă, moşneagul visă, că i-a spus cineva să se ducă pe drumul satului, şi ce a găsi mai întâi, să ia să crească, ca pe copilul său. Cum se sculă a doua zi, moşneagul urmă întocmai sfaturile din vis; se duse pe drumul satului şi găsi o nucă. Mai căutând, şi negăsind altceva, luă să crească nuca.
Într-o Duminică, baba s-a dus cu moşneagul la biserică, şi a lăsat nedereticat în casă, căci se sculase târziu; când au venit marea le-a fost mirarea pentru că au găsit aranjat totul. Nu ştiau ce să creadă, dat se gândiră că poate tot ei au făcut şi au uitat. A doua Duminică au păţit tot aşa; dar a treia Duminică, ei s-au întors foarte repede înapoi. Uitându-se pe fereastră au văzut nuca deschisă, iar o fată foarte frumoasă deretica în casă. Moşneagul a ascuns repede cojile de nucă, apoi a spus fetei că rămâne a lor. Ea nu vru întâi cu nici un chip, şi cerea mereu cojile de nucă; bătrânul nu voi să i le dea şi ea se învoi să rămână fiica lor.
Într-o zi, baba s-a hotărât să ia un copil de la o femeie săracă din sat, care avea mai mulţi. Dar această femeie, nu vru să îi dea nici unul, căci îşi iubea foarte mult copiii.
Baba era foarte supărată; într-o noapte însă, moşneagul visă, că i-a spus cineva să se ducă pe drumul satului, şi ce a găsi mai întâi, să ia să crească, ca pe copilul său. Cum se sculă a doua zi, moşneagul urmă întocmai sfaturile din vis; se duse pe drumul satului şi găsi o nucă. Mai căutând, şi negăsind altceva, luă să crească nuca.
Într-o Duminică, baba s-a dus cu moşneagul la biserică, şi a lăsat nedereticat în casă, căci se sculase târziu; când au venit marea le-a fost mirarea pentru că au găsit aranjat totul. Nu ştiau ce să creadă, dat se gândiră că poate tot ei au făcut şi au uitat. A doua Duminică au păţit tot aşa; dar a treia Duminică, ei s-au întors foarte repede înapoi. Uitându-se pe fereastră au văzut nuca deschisă, iar o fată foarte frumoasă deretica în casă. Moşneagul a ascuns repede cojile de nucă, apoi a spus fetei că rămâne a lor. Ea nu vru întâi cu nici un chip, şi cerea mereu cojile de nucă; bătrânul nu voi să i le dea şi ea se învoi să rămână fiica lor.
O păzeau ca pe ochii din cap, căci era foarte frumoasă şi le era tare dragă; din cauză că flăcăii din sat începură să se învârtească împrejurul casei lui, moşneagul a ridicat un gard foarte înalt, ca să nu poată privi nimeni înăuntru.
Într-o seară, când bătrânii stăteau afară şi se uita la stele, fata le-a spus povestea ei: ea era fiica Soarelui şi se căsătorise cu Luceafărul; dar ei nu-i plăcea, căci el pleca tot timpul de acasă. Ea fugi înapoi la Soare, dar Luceafărul o găsi. Atunci fugi pe pământ prefăcându-se într-o nucă, şi a găsit-o moşneagul.
Pe când ea îşi povestea viaţa sa, bătrânilor, Luceafărul o văzu, şi se porni imediat după ea, transformat într-un tânăr. Când ajunse în satul ei, dădu o masă mare şi spuse, că fiecare părinte, care va veni cu fata, va bea gratis; făcu şi un scrânciob şi chemă pe fete să se suie în el.
Într-o seară, când bătrânii stăteau afară şi se uita la stele, fata le-a spus povestea ei: ea era fiica Soarelui şi se căsătorise cu Luceafărul; dar ei nu-i plăcea, căci el pleca tot timpul de acasă. Ea fugi înapoi la Soare, dar Luceafărul o găsi. Atunci fugi pe pământ prefăcându-se într-o nucă, şi a găsit-o moşneagul.
Pe când ea îşi povestea viaţa sa, bătrânilor, Luceafărul o văzu, şi se porni imediat după ea, transformat într-un tânăr. Când ajunse în satul ei, dădu o masă mare şi spuse, că fiecare părinte, care va veni cu fata, va bea gratis; făcu şi un scrânciob şi chemă pe fete să se suie în el.
Bătrânii se duseseră şi ei cu fata, pe care o chema Rândunica, şi cu toate că ea nu voia să se suie în scrânciob, căci parcă presimţea ceva, ei o făcură să se suie.
Luceafărul, atât aştepta; imediat dădu drumul scrânciobului, şi se înălţă cu Rândunica. Atunci ea îl rugă să o lase să îşi arunce rochia pe pământ, ca amintire bătrânilor. El se învoi, dar ca ea să nu îşi dea şi ea drumul, o legă la gât cu brâul său roşu; însă Rândunica se smunci tare şi căzu şi ea.
Rochia ei se prefăcu în frumoasele floricele rochiţi de rândunele, iar ea în rândunică. De atunci îşi face cuibul lângă casa oamenilor, şi e roşie la gât din cauză că a fost legată cu brâul roş al Luceafărului.
Luceafărul, atât aştepta; imediat dădu drumul scrânciobului, şi se înălţă cu Rândunica. Atunci ea îl rugă să o lase să îşi arunce rochia pe pământ, ca amintire bătrânilor. El se învoi, dar ca ea să nu îşi dea şi ea drumul, o legă la gât cu brâul său roşu; însă Rândunica se smunci tare şi căzu şi ea.
Rochia ei se prefăcu în frumoasele floricele rochiţi de rândunele, iar ea în rândunică. De atunci îşi face cuibul lângă casa oamenilor, şi e roşie la gât din cauză că a fost legată cu brâul roş al Luceafărului.
Legământul (1933)
Eu cercetaşa M.I. făgăduiesc:
Să fiu credincioasă lui Dumnezeu.
Să-mi slujesc cu dragoste patria şi regele.
Să ajut pe aproapele meu.
Să mă supun legii cercetăşeşti.
Să fiu credincioasă lui Dumnezeu.
Să-mi slujesc cu dragoste patria şi regele.
Să ajut pe aproapele meu.
Să mă supun legii cercetăşeşti.
Aşa să-mi ajute Dumnezeu!
Deviza cercetăşiei este:
Credinţă şi muncă pentru patrie şi rege
Gata la datorie.
Motto: o faptă bună în fiecare zi.
Credinţă şi muncă pentru patrie şi rege
Gata la datorie.
Motto: o faptă bună în fiecare zi.
Legea cercetaşelor (1933)1. Cuvântul cercetaşei e totdeauna vrednic de încredere.
2. Cercetaşa e credincioasă regelui, ţării, părinţilor şi conducătorilor ei.
3. Cercetaşa e o bună româncă şi gospodină.
4. Cercetaşa păstrează datinile strămoşeşti şi caută frumosul.
5. Datoria cercetaşei e să fie folositoare şi să ajute pe alţii; ea respectă munca şi avutul altuia.
6. Cercetaşa nu face deosebire de credinţă, clasă socială şi avere.
7. Cercetaşa îşi îngrijeşte corpul şi duce o viaţă sănătoasă.
8. Cercetaşa e bună cu animalele, îi plac florile şi cercetează natura.
9. Cercetaşa e muncitoare, economă şi totdeauna plină de însufleţire pentru fapte bune şi realizări folositoare.
10. Cercetaşa e curată în gând, în vorbă şi în faptă şi îşi ia răspunderea faptelor sale.
2. Cercetaşa e credincioasă regelui, ţării, părinţilor şi conducătorilor ei.
3. Cercetaşa e o bună româncă şi gospodină.
4. Cercetaşa păstrează datinile strămoşeşti şi caută frumosul.
5. Datoria cercetaşei e să fie folositoare şi să ajute pe alţii; ea respectă munca şi avutul altuia.
6. Cercetaşa nu face deosebire de credinţă, clasă socială şi avere.
7. Cercetaşa îşi îngrijeşte corpul şi duce o viaţă sănătoasă.
8. Cercetaşa e bună cu animalele, îi plac florile şi cercetează natura.
9. Cercetaşa e muncitoare, economă şi totdeauna plină de însufleţire pentru fapte bune şi realizări folositoare.
10. Cercetaşa e curată în gând, în vorbă şi în faptă şi îşi ia răspunderea faptelor sale.
***
Mişcarea Cercetăşiei în România.
Scurt istoric
În primăvara anului 1913, la liceul din Blaj se constituie, la îndemnul profesorului Al. Borza, prima legiune de Cercetaşi din România. Cercetaşii erau sub comanda elevilor din cursul superior, coordonaţi de profesorul Borza.
Aproximativ în aceeaşi perioadă profesorul Gh. Munteanu Murgoci prezintă la Bucureşti o comunicare despre boy scouts pe care i-a întâlnit în timpul unei călătorii în Anglia şi doreşte înfiinţarea unei secţii naţionale de boy scouts sub numele de Pandurii României. Principele Carol, viitorul Rege Carol al II-lea, propune ca această asociaţie să se numească Cercetăşie, denumire care a şi fost adoptată.
În vara anului 1913 mai mulţi elevi ai Liceului Lazăr din Bucureşti, inspiraţi de un articol citit într-o revistă franceză (Lectures pour tous) înfiinţează două patrule de exercitare. Marin Demetrescu, directorul liceului, susţine această initiativă, iar profesorul Vladimir Ghidionescu li se alătură şi ţine, în localul liceului, prima conferinţă despre Cercetăşie.
În noiembrie 1913, Gabriel Giurgea scrie o broşură despre Cercetăşie şi o expediază tuturor directorilor şcolilor secundare din ţară. Comandantul primelor patrule de cercetaşi este colonelul Grigore Berindei, viitor general. În acelaşi timp s-a format şi un comitet (colonelul Berindei, Gabriel Giurgea, Vladimir Ghidionescu, maior Mandescu, maior Uica, căpitan Sâmboteanu, căpitan Panaitescu şi căpitan Manicatide) care a reprezentat nucleul mişcării Cercetăşeşti organizate din România.
După izbucnirea războiului colonelul Grigore Berindei solicită o audienţă la Regele Carol I şi, în prezenţa principelui moştenitor Ferdinand, îi explică acestuia rolul şi necesitatea Cercetăşiei în viaţa socială a României. Principele Ferdinand se dedică trup şi suflet mişcării şi, în foarte scurt timp se înfiinţează un mare număr de legiuni, purtând nume de Voievozi şi Domniţe din istoria românilor. În 1914, Regele Carol I avea să închidă ochii, la vârsta de 75 de ani, lăsându-l pe nepotul său, Ferdinand, să înfăptuiască ceea ce el nu a putut să facă: pornirea la luptă, în fruntea armatelor române, împotriva ţării sale natale şi unirea provinciilor româneşti într-un singur stat. În 1914, Ferdinand devine Rege al României, la 49 de ani, depunând jurământul solemn şi promiţând că va fi un bun român.
În 1915, Asociaţia Cercetaşii României număra 12.976 membri, organizaţi în 34 de Legiuni şi 58 de Cohorte şi având 192 de comandanţi şi instructori.
Comitetul Central al Asociaţiei votează, la începutul anului 1915 Regulamentul de Administraţie şi Regulamentul Cercetaşului. Asociaţia este condusă de un Comitet Central cu 25 de membri.
Pe 8 Aprilie 1915 este promulgată Legea prin care Asociaţia Cercetaşii României este recunoscută ca persoană morală şi juridică, iar comandantul acesteia va fi Alteţa sa Regală.
La 23 Aprilie 1915 se ţine, la Bucureşti, primul Congres al Comandanţilor.
Între anii 1916-1918, activitatea cercetaşilor a fost legată de efortul de război şi a fost plină de acte de eroism, cercetaşii activând, în timpul Primului Război Mondial, alături de armată şi în sprijinul ei în spatele frontului sau chiar pe front, numeroşi eroi cercetaşi dând dovadă de mari acte de vitejie; printre aceştia se număra cercetaşa Ecaterina Teodoroiu (n. 14 ianuarie 1894, satul Vădeni, azi Târgu Jiu, d. 22 august 1917, supranumită şi „Eroina de la Jiu”, care a fost răsplatită pentru curaj cu diferite distincţii militare şi a fost ridicată la gradul de sublocotenent, primind comanda unui pluton de infirmerie, a căzut în Bătălia de la Mărăşeşti), generalul Eremia Grigorescu şi alţi eroi cercetaşi.
Prima mare tabără a cercetaşilor din România are loc la Braşov la Pietrele lui Solomon în anul 1919 . Asociaţia participă la prima Jamboree Mondială de la Londra din anul 1920 cu o delegaţie formată din 100 de cercetaşi. În anul 1922 , Asociaţia Cercetaşii României participă la Conferinţa Mondială de la Paris, numărându-se printre cele 30 de ţări membre fondatoare ale mişcării Mondiale Scout. După război a urmat o perioada de aproximativ 10 ani, până în 1929, în care mişcarea a fost relativ dezorganizată. În anul 1929 se constituie Asociaţia Cercetaşelor României, astfel că activitatea cercetaşilor a fost practic reluată în vara anului 1930 odată cu prima Jamboree Naţională de la Piatra Neamţ (întâlnire a cercetaşilor).
Scurt istoric
În primăvara anului 1913, la liceul din Blaj se constituie, la îndemnul profesorului Al. Borza, prima legiune de Cercetaşi din România. Cercetaşii erau sub comanda elevilor din cursul superior, coordonaţi de profesorul Borza.
Aproximativ în aceeaşi perioadă profesorul Gh. Munteanu Murgoci prezintă la Bucureşti o comunicare despre boy scouts pe care i-a întâlnit în timpul unei călătorii în Anglia şi doreşte înfiinţarea unei secţii naţionale de boy scouts sub numele de Pandurii României. Principele Carol, viitorul Rege Carol al II-lea, propune ca această asociaţie să se numească Cercetăşie, denumire care a şi fost adoptată.
În vara anului 1913 mai mulţi elevi ai Liceului Lazăr din Bucureşti, inspiraţi de un articol citit într-o revistă franceză (Lectures pour tous) înfiinţează două patrule de exercitare. Marin Demetrescu, directorul liceului, susţine această initiativă, iar profesorul Vladimir Ghidionescu li se alătură şi ţine, în localul liceului, prima conferinţă despre Cercetăşie.
În noiembrie 1913, Gabriel Giurgea scrie o broşură despre Cercetăşie şi o expediază tuturor directorilor şcolilor secundare din ţară. Comandantul primelor patrule de cercetaşi este colonelul Grigore Berindei, viitor general. În acelaşi timp s-a format şi un comitet (colonelul Berindei, Gabriel Giurgea, Vladimir Ghidionescu, maior Mandescu, maior Uica, căpitan Sâmboteanu, căpitan Panaitescu şi căpitan Manicatide) care a reprezentat nucleul mişcării Cercetăşeşti organizate din România.
După izbucnirea războiului colonelul Grigore Berindei solicită o audienţă la Regele Carol I şi, în prezenţa principelui moştenitor Ferdinand, îi explică acestuia rolul şi necesitatea Cercetăşiei în viaţa socială a României. Principele Ferdinand se dedică trup şi suflet mişcării şi, în foarte scurt timp se înfiinţează un mare număr de legiuni, purtând nume de Voievozi şi Domniţe din istoria românilor. În 1914, Regele Carol I avea să închidă ochii, la vârsta de 75 de ani, lăsându-l pe nepotul său, Ferdinand, să înfăptuiască ceea ce el nu a putut să facă: pornirea la luptă, în fruntea armatelor române, împotriva ţării sale natale şi unirea provinciilor româneşti într-un singur stat. În 1914, Ferdinand devine Rege al României, la 49 de ani, depunând jurământul solemn şi promiţând că va fi un bun român.
În 1915, Asociaţia Cercetaşii României număra 12.976 membri, organizaţi în 34 de Legiuni şi 58 de Cohorte şi având 192 de comandanţi şi instructori.
Comitetul Central al Asociaţiei votează, la începutul anului 1915 Regulamentul de Administraţie şi Regulamentul Cercetaşului. Asociaţia este condusă de un Comitet Central cu 25 de membri.
Pe 8 Aprilie 1915 este promulgată Legea prin care Asociaţia Cercetaşii României este recunoscută ca persoană morală şi juridică, iar comandantul acesteia va fi Alteţa sa Regală.
La 23 Aprilie 1915 se ţine, la Bucureşti, primul Congres al Comandanţilor.
Între anii 1916-1918, activitatea cercetaşilor a fost legată de efortul de război şi a fost plină de acte de eroism, cercetaşii activând, în timpul Primului Război Mondial, alături de armată şi în sprijinul ei în spatele frontului sau chiar pe front, numeroşi eroi cercetaşi dând dovadă de mari acte de vitejie; printre aceştia se număra cercetaşa Ecaterina Teodoroiu (n. 14 ianuarie 1894, satul Vădeni, azi Târgu Jiu, d. 22 august 1917, supranumită şi „Eroina de la Jiu”, care a fost răsplatită pentru curaj cu diferite distincţii militare şi a fost ridicată la gradul de sublocotenent, primind comanda unui pluton de infirmerie, a căzut în Bătălia de la Mărăşeşti), generalul Eremia Grigorescu şi alţi eroi cercetaşi.
Prima mare tabără a cercetaşilor din România are loc la Braşov la Pietrele lui Solomon în anul 1919 . Asociaţia participă la prima Jamboree Mondială de la Londra din anul 1920 cu o delegaţie formată din 100 de cercetaşi. În anul 1922 , Asociaţia Cercetaşii României participă la Conferinţa Mondială de la Paris, numărându-se printre cele 30 de ţări membre fondatoare ale mişcării Mondiale Scout. După război a urmat o perioada de aproximativ 10 ani, până în 1929, în care mişcarea a fost relativ dezorganizată. În anul 1929 se constituie Asociaţia Cercetaşelor României, astfel că activitatea cercetaşilor a fost practic reluată în vara anului 1930 odată cu prima Jamboree Naţională de la Piatra Neamţ (întâlnire a cercetaşilor).
A doua Jamboree Naţională s-a desfăşurat între 5 şi 30 iulie 1932 la Sibiu (Dumbrava Sibiului) şi a avut un succes enorm.
La Jamboreea de la Sibiu au participat peste 2.500 de cercetaşi cazaţi în peste 1.500 de corturi şi reprezentând 60 de organizatii naţionale şi internaţionale. rintre cei care au sosit la Sibiu s-a numărat şi Directorul Biroului Internaţional al Cercetăşiei, Sir Hubert Martin, prieten şi camarad al legendarului Sir Robert Baden-Powell (22.02.1857-8 ianuarie 1941), creatorul Cercetăşiei.
Cea mai mare Jamboree organizată la noi în ţară a avut loc la Constanţa, Mamaia, în anul 1934, sub preşedenţia prinţului Nicolae, având în comitetul de organizare pe primul-ministru Ghe. Tătărăscu, miniştri, prefecţi, primari, secretari de stat, generali, profesori universitari, ofiţeri.
După anul 1989, în România s-a reorganizat mişcarea cercetaşilor guvernată tot de o „Lege a cercetaşului“ care reprezintă o sinteză a virtuţilor şi principiilor de bază în formarea caracterului unui tânăr, este cuprinzătoare şi valabilă în orice perioadă de dezvoltare a societăţii.
„Legea cercetaşului“ astăzi:
1. Cercetaşul îşi iubeşte patria sa România, şi pe toţi care trăiesc în ea şi pune interesele ţării şi colectivităţii deasupra celor personale.
2. Cercetaşul este loial, îşi respectă cuvântul dat, nu minte, este curat în gând, în vorba şi în faptă.
3. Cercetaşul este util şi îşi ajută semenii în orice situaţie, este un prieten pentru toţi şi frate cu toţi cercetaşii.
4. Cercetaşul este econom şi cumpătat, respectă munca şi proprietatea, este îngăduitor cu alţii şi sever cu sine, îşi îngrijeşte corpul şi duce o viaţă sănătoasă
5. Cercetaşul iubeşte şi ocroteşte natura şi este bun cu animalele.
6. Cercetaşul îşi iubeşte şi ascultă părinţii, respectă profesorii şi şefii, este disciplinat în tot ceea ce face, respectă părerile altora şi îşi asumă răspunderea faptelor sale.
7. Cercetaşul crede în Dumnezeu şi respectă credinţa celorlalţi.
8. Cercetaşul este curajos şi încrezător în puterile lui, vioi şi plin de însufleţire.
9. Cercetaşul iubeşte învăţătura şi la rândul lui învaţă şi pe alţii.
2. Cercetaşul este loial, îşi respectă cuvântul dat, nu minte, este curat în gând, în vorba şi în faptă.
3. Cercetaşul este util şi îşi ajută semenii în orice situaţie, este un prieten pentru toţi şi frate cu toţi cercetaşii.
4. Cercetaşul este econom şi cumpătat, respectă munca şi proprietatea, este îngăduitor cu alţii şi sever cu sine, îşi îngrijeşte corpul şi duce o viaţă sănătoasă
5. Cercetaşul iubeşte şi ocroteşte natura şi este bun cu animalele.
6. Cercetaşul îşi iubeşte şi ascultă părinţii, respectă profesorii şi şefii, este disciplinat în tot ceea ce face, respectă părerile altora şi îşi asumă răspunderea faptelor sale.
7. Cercetaşul crede în Dumnezeu şi respectă credinţa celorlalţi.
8. Cercetaşul este curajos şi încrezător în puterile lui, vioi şi plin de însufleţire.
9. Cercetaşul iubeşte învăţătura şi la rândul lui învaţă şi pe alţii.
10. Cercetaşul se străduieşte să facă în fiecare zi o faptă buna, oricât de neînsemnată ar părea ea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu