sâmbătă, 24 octombrie 2009

DIN CONTRADICTIILE LUI MANOLESCU. ATAC LA C. NOICA. DIVERSIUNE, MINCIUNA, IMPOSTURA.


Când eşti înconjurat, nu te mai poţi uita decât în sus

de Dan C. Mihăilescu

La pagina 904 din Istoria critică a literaturii române, Nicolae Manolescu vorbeşte tocmai despre „aplecarea lui Noica spre compromisul util. Monica Lovinescu i-a consacrat un comentariu foarte sever. Nici un intelectual român din anii comunismului n-a fost mai contradictoriu decât Noica, de o inteligenţă uriaşă, dar care nu e scutită de la fel de uriaşe prejudecăţi, cultivat ca nimeni altul, dar fără nici cel mai mic simţ de discernământ, ascunzând sub o modestie vicleană un orgoliu covârşitor. Unele documente recente din arhiva CNSAS îl arată gata de o colaborare nu doar de idei cu fosta Securitate“.

Asta o spune omul căruia, când i-am vorbit despre dosarul de informator de celulă al lui George Ivaşcu, mi-a replicat cu un larg surâs atoateîncăpător
„aaaa, păi asta nu-i nimica pe lângă ce mi-a povestit Ivaşcu despre faptul că a avut misiuni speciale în străinătate, despre care nu ştiau decât Gheorghiu-Dej şi Drăghici“!

Aşadar, George Ivaşcu, providenţialul protector, nu este „contradictoriu“. Nici Ov. S. Crohmălniceanu, care se roteşte cu fix 180 de grade în anii ’ 70 faţă de poziţia anilor ’50, faţă de Lovinescu, Blaga ş.cl. Nici Titus Popovici, care declară în anii ’90 că tot ce a spus rău despre legionari în anii ’50 fusese în realitate făptuit de agenţii comunişti. Nici Tudor Arghezi, cameleonul desăvârşit şi fără scrupule, care (cu circumstanţele atenuante pe care nu noi avem dreptul să i le refuzăm) una credea, alta zicea şi alta fuma în anii dejismului faţă de pitorescul labirint interbelic. Sau Petru Dumitriu, sau Adrian Păunescu, sau Eugen Barbu, autori care de altminteri beneficiază – uneori pe drept cuvânt – în aceeaşi Istorie de blânda comprehensiune, atentă la nuanţe, a criticului.

Pe scurt, verbul „a colabora“ este doldora de trape înşelătoare, galerii oarbe şi răsuflători benefice, dar cu aparenţe otrăvitoare. A nu accepta judecarea cu grilă proprie a fiecărui caz în parte este o manoperă care viciază iremediabil atât percepţia asupra victimelor, cât şi asupra demoniei sistemului în sine.

„Constantin Noica a avut deci legături cu Securitatea, pe care nici un intelectual de vază nu le-a putut ocoli (vezi vizitele obligatorii la Securitate după revenirea în ţară)“, conchide Dora Mezdrea în preambulul cărţii editate la Muzeul Literaturii.

„Scopul: fie pentru a deveni informatori/colaboratori ai Securităţii, fie pentru a fi «influenţaţi pozitiv». O recunoaşte el însuşi atunci când deosebeşte între cei «vânduţi» Securităţii şi cei ce aveau legături cu Securitatea pentru că nu se putea altfel (…) A face însă din Noica un sprijinitor al Securităţii este o eroare de percepere cu atât mai gravă cu cât o aflăm acolo unde ne obişnuiserăm cu fineţea de spirit“ (N. Manolescu).

Numai în intervalul 1967–1978 Securitatea foloseşte 41 de surse pentru a-l circumscrie pe Noica. Trei dintre numele cu contribuţie substanţială – „Cristian“, „Militaru Eugen“ şi „Nicoară“ – sunt decodate graţie contextualizării documentelor (documente care sunt 132 în cartea de la MNLR şi 155 în cea de la Humanitas): Octavian Cheţan, redactorul şef al Revistei de filozofie, Mihai Grădinaru, directorul editurii Junimea, respectiv Octavian Nistor. Vom vedea cum este analizat, (sub)înţeles şi „influenţat pozitiv“ (nicidecum „brichisit“, în jargonul generalului Pleşiţă!) Noica de principalii ofiţeri de caz – maiorul Ioan Pătrulescu, urmat din 5 mai 1976 de căpitanul Mircea Prunescu –, dar şi cum se iluzionează Noica întru „frăgezirea“ acestora în virtutea recăpătării mândriei naţionale. Vom vedea în articolul următor cum reacţionează informatorii potrivit statutului, vârstei şi motivaţiilor fiecăruia, cum funcţiona obsesia fundamentală a Aparatului („destrămarea anturajului“), cum – şi dacă – un om ca Aurel Cioran merită oprobriul nostru, ce – şi dacă – i se poate imputa obiectivului „Nica Dan“ (Noica), după care vom pune în paralel două destine: Nicolae Fărcăşanu vs. Silviu Crăciunaş.Până atunci, vă propun un exerciţiu simplu pentru această lună de vacanţă.

Decideţi dacă textul de mai jos (e plin dosarul de astfel de probe) este opera unui turnător, informator, colaborator etc. sau a unui om de bună-credinţă care se amăgeşte că-l poate îmblânzi şi educa pe Caliban.

C. NOICA: „Am fost pălmuit în închisoare când anchetatorul m-a întrebat ceva, iar eu i-am răspuns că nu sunt informatorul securităţii!“

„Prea le face pe toate regimul, când pune mâna pe un om, îl sfâşie“exclamă Noica în dialogul cu maiorul Pătrulescu din 20 oct. 1973. „Cu oamenii de cultură, continuă el, trebuie să fiţi mai îngăduitori, să-i lăsaţi să-şi păstreze specialitatea. Dar îi folosiţi până la epuizare… Biata Buşulenga, acum este desfiinţată, o omoară… îmi spuneau tinerii. Ce era acum 15 ani, o adorau toţi! Acum, când o văd că scrie verzi şi uscate, şi în dreapta, şi în stânga, şi toată ziua în ţară şi în străinătate… Sigur că se devalorizează (…) Eu am fost pălmuit în închisoare când anchetatorul m-a întrebat ceva, iar eu i-am răspuns că nu sunt informatorul securităţii! (…) Acel tip de informaţii nu l-am dat niciodată şi nici nu-l voi da. Sper să nu mi se ceară acest lucru. Eu nu concep să raportez despre legăturile cu străinii… Este o măsură ofensatoare la adresa demnităţii ţării să interzici unui român să stea de vorbă cu străinii (…) Pe mine mă interesează ce fac eu. Şi prin eu înţeleg o serie de oameni de cultură din străinătate şi din ţară, pe care vreau să-i antrenez într-o activitate românească. Or, eu am fost dezamăgit de o anumită lentoare, de o anumită inerţie şi, de altfel, ştiu că undeva sunt frâne directe în cazul ELIADE. Este MIRON CONSTANTINESCU, care continuă să-l frâneze, motivele îl privesc, dar din nefericire se reflectă asupra culturii noastre (…) Revenirea la ideea românească şi la ideea asta deosebită a lui Eliade de a crea din România ţara care să facă puntea dintre Europa şi Asia: am ratat această idee, dacă nu se face la timp centrul de orientalistică şi dacă Eliade, cât trăieşte, nu este folosit cel puţin de la distanţă (…) Noi aici nu-i publicăm lucrările care i-au fost publicate în Polonia, Cehoslovacia… Vă spun că, pe undeva, m-am îmbolnăvit de inimă rea“.

marți, 20 octombrie 2009

De râs şi de plâns. Adunate de prin presă. :) Logic, cititorii nostri sunt mai destepti decat autorii lor!



„Potrivit politistilor, nici unul dintre membrii familiei, care a sfarsit tragic in acest accident rutier, nu a fost audiat in vederea elucidarii cauzelor care au dus la producerea carambolului.“


„Juriul a motivat alegerea volumului Domnicai Radulescu prin faptul ca este «un uimitor roman de debut scris intr-o frumoasa proza lirica care transcende capcanele romanului de debut».
Totodata, la anuntarea castigatorului premiului pentru fictiune pe 2009, Biblioteca din Virginia a precizat ca «Radulescu spune o poveste despre o tanara care cauta libertatea si siguranta in Romania sovietica a anilor '70, care fuge in SUA pentru o noua viata, umbrita insa de ceea ce a lasat in urma, si care se intoarce la varsta a doua pentru a recupera pamantul ei din tinerete.»

Combinand intensitatea primei iubiri cu realitatile dure ale represiunii politice si melancolia exilului, «Trenul de Trieste este o calatorie marcanta catre o tara indepartata, precum si o odisee in sufletul omenesc», se arata in caracterizarea facuta de institutie.“

„Acum câteva zile, elita intelectuală participantă la Festivalul de Film de la Veneţia l-a ovaţionat pe Hugo Chavez, dictatorul «socialist» al Venezuelei, prezent în sală ca să vadă un film apologetic despre el însuşi, realizat de Oliver Stone. Chavez le-a explicat tuturor, cu această ocazie, că socialismul este panaceul universal pe când, fireşte, capitalismul e pe marginea prăpastiei. America este o tiranie, iar Venezuela un stat liber şi mândru, un model pentru America Latină.“

Sursa: Mircea Cărtărescu, Comuniştii de bună voie, Evenimentul zilei, vineri, 11 septembrie 2009


„Laureată cu Nobel pentru literatură, Herta Müller a fost puţin cunoscută ca scriitor, înainte de prestigiosul premiu, publicului larg din România.

În urmă cu patru ani, la Editura Vinea i-a apărut volumul de poezii Im Haarknoten wohnt eine Dame / În coc locuieşte o damă, cu colaje în română şi în germană. Cartea, refuzată iniţial de Humanitas şi de Polirom, a apărut în cele din urmă în condiţii grafice deosebite la Vinea, cu tiparul în patru culori, pe formatul de 17x 24 cm, pe hârtie de 120 de grame. Însă din cele 600 de exemplare ale ediţiei bibliofile s-a epuizat doar 300, în patru ani. “

Simona Chiţan, Herta Müller, doar 300 de cărţi vândute, Evenimentul zilei, duminică, 18 octombrie 2009, http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/872062/Herta-Mller-doar-300-de-carti-vandute/


„ Nu ti se pare, iubite prieten, ca lumea a luat-o razna? isi incearca vocea, cu multa blandete, Anastase. Apoi recita cu patos: Caci vis al mortii-eterne e viata lumii intregi. Stiu ca lumea li s-o fi parut stramba stramosilor nostri, da’ acu’ chiar ca a luat-o din loc.
— Talentate amic, sa stii ca, de la inceputurile filozofiei lumea decade. Nu te poti scalda de doua ori in acelasi rau. Ceea ce ma duce cu gandul la concluzia logica: acum e mai rau ca ieri, dar, cu siguranta, mai bine ca maine.“
Florin Iaru, Marele bang şi micul fâs, 24 Fun, 14 14 octombrie, http://bucuresti.24fun.ro/articol/marele_bang_si_micul_fas-5586.html
Notă: sublinierile ne aparţin.

duminică, 18 octombrie 2009

Comuna MIHAI EMINESCU


Monografie

Prin ce este unica aceasta comuna? Prin faptul ca aici, la IPOTESTI, s-a nascut cel mai mare POET ROMÂN AL TUTUROR timpurilor-MIHAI EMINESCU.
Caci, aici a rasarit si la Ipotesti s-a desfasurat parabola copilariei, primele uimiri si întâia iubire a poetului.

Si oriunde l-a purtat pe poet “daimonul”sau launtric, drumurile vietii sale nelinistite, ratacitoare sau pe cele ale fanteziei creatoare îndraznete, neobosite, prin strainatati sau prin intersiderale, locul acesta a fost pastrat în minte ca un model paradisiac, cu valori magice, ca un mic eden în care îsi petrecuse vârsta de aur a copilariei pierdute.

De aceea ne întoarcem mereu la IPOTESTI, sa regasim cu ochiul mintii macar si un strop din minunea gândirii sale, sa fim cuprinsi de fiorul pioseniei calcând pe urmele pasilor sai, asa cum au facut-o toate generatiile care I-au urmat, asa cum o vor face generatiile viitoare atât cât va exista neamul românesc.

Ce înseamna EMINESCU pentru botosaneni si pentru români?

EMINESCU intra, poate chiar fara sa ne dam seama, în transparenta sufletului fiecaruia dintre noi si, daca am putea sa ne privim în lumina, l-am vedea acolo, în noi, asa cum într-un chilimbar se vede o picatura de aer. Sa încercam sa ne închipuim ce-am fi noi daca EMINESCU n-ar exista. N-am mai fi noi însine, ne-am pomeni dintr-o data micsorati, umiliti si lipsiti de valoare ca un ban iesit din circulatie.

Fara EMINESCU am saraci brusc, ne-am simti redusi la propriile noastre micimi si mizerii. Nimeni n-ar mai vedea nimic deosebit în noi, în transparenta noastra spirituala; si poate ca nici n-am mai avea transparenta si n-ar mai ramâne din noi decât o materie opaca, amorfa si banala.

Asta se întâmpla cu noi când suntem vazuti cu ochii strainilor. Strainul care ne priveste nu-l vede pe EMINESCU în transparenta noastra. Nu-l vede pentru ca nu-l cunoaste. Si nu-l cunoaste pentru ca nu-l poate citi. Deci, în ochii strainilor, noi aparem ca si cum ne-ar fi jefuit cineva, luîndu-ni-l pe EMINESCU.

Comuna este asezata în partea de vest a judetului si s-a constituit în actuala întindere teritoriala si componenta, în anul 1968.

Straveche vatra de civilizatie, începuturile vietii pe meleagurile comunei Mihai Eminescu se pierd în negura vremurilor. Descoperirile arheologice au scos la iveala urme de asezari omenesti înca din perioada neolitica(6000-2500 î.e.n.) în zona numita Medelean din vecinatatea satului Cucorani. Locuirea geto-dacica pe teritoriul comunei este substantial reprezentata. Dovada o constituie complexul fortificat de cetati traco-getice de la Stîncesti, întins aproximativ pe 50 ha.

Marturii ale existentei unei înfloritoare vieti economice a dacilor liberi sunt asezarile de tip carpic(sec.II-IIIe.n.) descoperite la Medelean-Cucorani, precum si la Stîncesti si Ipotesti. Satul Ipotesti este atestat la 15 iunie 1616, Cucorani este mentionat în documente în septembrie 1538.

Sursa:
www.prefecturabotosani.ro
V. si video-documentul Petru Creţia. Etimologia „Ipotesti“-ului

Constantin Brâncoveanu

Constantin Brâncoveanu a fost un mare „ctitor” de cultură şi de lăcaşuri sfinte, un sprijinitor prin cuvânt şi faptă al Ortodoxiei de pretutindeni, o figură de seamă din istoria neamului românesc. Iar prin moartea lui cu adevărat mucenicească, el a oferit tuturor o minunată pildă de dăruire şi de jertfă pentru ţară să şi pentru credinţa creştină. (Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu)

...toată viaţa noastră trebuie să fie o lecţie de modestie

„Eu sunt convins că existenţa noastră de aici, de pe pământ, este negativul alteia, plină de lumină. Moartea este doar un ritual de trecere spre adevărata noastră esenţă şi fiinţă. Nu trebuie să credem că această experienţă a călătoriei noastre pe pământ este o experienţă în totalitate negativă. Iisus strigă pe cruce: «Dumnezeul meu, de ce m-ai părăsit?» Se întunecă. Pentru că pământul este un loc atât de sinistru, încât fiul divin îşi poate uita tatăl şi poate crede că a fost părăsit. Şi totuşi, în acest infern, învăţăm să iubim, să ne sacrificăm, să ne dăruim, să fim generoşi. Este un infern feeric. Anamneza angelică pe care ne-o facem, din când în când, ne indică spre ce ne îndreptăm. Spre Dumnezeu. Şi toată viaţa noastră trebuie să fie o lecţie de modestie.“ Cezar Ivănescu

Mircea Eliade

Este semnificativ că singurul popor care a reuşit să-i învingă definitiv pe daci, care le-a ocupat şi colonizat ţara şi le-a impus limba a fost poporul roman; un popor al cărui mit genealogic s-a constituit în jurul lui Romulus şi Remus, copiii Zeului-Lup Marte, alăptaţi şi crescuţi de Lupoaica de pe Capitoliu. Rezultatul acestei cuceriri şi al acestei asimilări a fost naşterea poporului român. În perspec­tiva mitologică a istoriei, s-ar putea spune că acest popor s-a născut sub semnul Lupului, adică predestinat războaielor, invaziilor, şi emigrărilor. Lupul a apărut pentru a treia oară pe orizontul mitic al istoriei daco-romanilor şi a descendenţilor lor. Într-adevăr prin­cipatele române au fost întemeiate în urma marilor invazii ale lui Genghis-Han şi ale succesorilor săi. Or, mitul genealogic al genghis-hanizilor proclamă că strămoşul lor era un Lup cenuşiu care a coborît din Cer şi s-a unit cu o căprioară... (Mircea Eliade, De la Zalmoxis la Genghis-Han, traducere de Maria Ivănescu şi Cezar Ivănescu, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1980)