miercuri, 14 ianuarie 2009

26-28 decembrie 1989. Revoluţia româna reflectată în presa străină (I)

Le Monde
mardi 26 Décembre 1989, no 13969















După euforia primelor momente care au urmat căderii regimului Ceauşescu a umat rapid şi trezirea la realitate, corespondenţii de presă surprinzând cu fineţe diferitele aspecte ale Revoluţiei române. Occidentul analizează lucid evenimentele care se derulează la Bucureşti şi constată că puterea a fost preluată de foştii marxişti (v. şi articolele de mai jos din Le Monde, Jeudi 28 décembre 1989, Comme au temps de Staline..., Le nouveau premier ministre, M. Petre Roman. Un marxiste gorbatchévien s.a. Ediţia citată abundă în articole care descriu cu acurateţe situaţia din ţară şi apartenţa persoanelor recent ajunse la putere la structuri de tip marxist-leninist. Articole precum Le glas de léninisme, Sacrifice pour la liberté exemplifică această idee dar aduc şi un elogiu pios tinerilor şi sacrificiului acestora. Dacă pe 26 decembrie Le Monde titra mare pe prima pagină faptul că insurgenţii şi armata română au preluat puterea, pe 28 decembrie prima pagina era ocupată deja cu reacţiile critice ale românilor din ţară faţă de noii conducători şi de problema Lituaniei, de asemenea un loc important în gestionarea ştirilor despre România începe să îl ocupe procesul care a dus la lichidarea soţilor Ceauşescu, acesta fiind catalogat ca unul „de tip stalinist“. Pagina a patra a ediţiei citate este ocupată în întregime cu această chestiune, articole precum Les cinquante-deux minutes de l'audience, Procès monté, Une exécution destinée à décourager la Securitate, dezbat acest proces al dictatorului Nicolae Ceauşescu şi al Elenei Ceauşescu. Cuplul Ceauşescu a fost executat pe 25 decembrie 1989. Apare consemnat sec: „Ils ont été condamnés à l'unanimité“. Concluzia: „Trecutul nu se prescrie“, subscriem. Aşadar, conştienţi că „trecutul nu se prescrie“ să ne reamintim că trecutul este temelia viitorului şi, totodată, să nu uităm că prezentul este singurul timp în care poate fi mediată relaţia dintre trecut şi viitor. Pentru un viitor sigur avem nevoie de un trecut relevat.)

Le Monde
jeudi 28 Décembre 1989, no 13971


































Apel către guvernele ţărilor membre
ale Pactului de la Varşovia,
semnat de Eugène Ionesco.




















Notă: Pactul de la Varşovia sau Tratatul de la Varşovia, numit în mod oficial Tratatul de prietenie, cooperare şi asistenţă mutuală a fost o alianţă militară a ţărilor din Europa Răsăriteană şi din Blocul Răsăritean, care voiau să se apere împotriva ameninţării pe care o percepeau din partea alianţei NATO (care a fost fondată în 1949). Crearea Pactului de la Varşovia a fost grăbită de integrarea Germaniei de Vest „remilitarizată“ în NATO prin ratificarea de către ţările ocidentale a Înţelegerilor de la Paris. Tratatul de la Varşovia a fost iniţiat de către Nikita Hruşciov în 1955 şi a fost semnat la Varşovia pe 14 mai 1955. Pactul şi-a încetat existenţa pe 3 martie 1991 şi a fost în mod oficial dizolvat la întâlnirea de la Praga, pe 1 iulie 1991.

NATO şi Pactul de la Varşovia nu au intrat niciodată în conflicte armate directe, dar au fost părţi în Războiul rece pentru mai mult de 35 de ani. În decembrie 1988, Mihail Gorbaciov, liderul Uniunii Sovietice, a propus aşa-numita Doctrină Sinatra, care statua că Doctrina Brejnev avea să fie abandonată iar ţările din Europa Răsăriteană erau îndreptăţite să facă ceea ce doreau. Când a fost clar că Uniunea Sovietică nu va mai folosi forţa pentru a controla Pactul de la Varşovia, au început să apară o serie de schimbări rapide în Europa Răsăriteană în 1989. Noile guverne din ţările din Europa Răsăriteană au început să fie din ce în ce mai puţin interesate de menţinerea Pactului de la Varşovia, iar în ianuarie 1991 Cehoslovacia, Ungaria şi Polonia au anunţat că se vor retrage din organizaţia militară până la 1 iulie al aceluiaşi an. Bulgaria a luat o decizie asemănătoare în februarie şi era clar că pactul era practic mort. Pactul de la Varşovia a fost în mod oficial dizolvat la întâlnirea de la Praga din 1 iulie 1991. (foto preluată de pe wikipedia: Cele mai importante figuri ale Pactului de la Varşovia la o întrunire în Bucureşti,07.07.1989)


Accesaţi şi:
Publicat de la
Etichete: , , , , , , ,

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)

Constantin Brâncoveanu

Constantin Brâncoveanu a fost un mare „ctitor” de cultură şi de lăcaşuri sfinte, un sprijinitor prin cuvânt şi faptă al Ortodoxiei de pretutindeni, o figură de seamă din istoria neamului românesc. Iar prin moartea lui cu adevărat mucenicească, el a oferit tuturor o minunată pildă de dăruire şi de jertfă pentru ţară să şi pentru credinţa creştină. (Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu)

...toată viaţa noastră trebuie să fie o lecţie de modestie

„Eu sunt convins că existenţa noastră de aici, de pe pământ, este negativul alteia, plină de lumină. Moartea este doar un ritual de trecere spre adevărata noastră esenţă şi fiinţă. Nu trebuie să credem că această experienţă a călătoriei noastre pe pământ este o experienţă în totalitate negativă. Iisus strigă pe cruce: «Dumnezeul meu, de ce m-ai părăsit?» Se întunecă. Pentru că pământul este un loc atât de sinistru, încât fiul divin îşi poate uita tatăl şi poate crede că a fost părăsit. Şi totuşi, în acest infern, învăţăm să iubim, să ne sacrificăm, să ne dăruim, să fim generoşi. Este un infern feeric. Anamneza angelică pe care ne-o facem, din când în când, ne indică spre ce ne îndreptăm. Spre Dumnezeu. Şi toată viaţa noastră trebuie să fie o lecţie de modestie.“ Cezar Ivănescu

Mircea Eliade

Este semnificativ că singurul popor care a reuşit să-i învingă definitiv pe daci, care le-a ocupat şi colonizat ţara şi le-a impus limba a fost poporul roman; un popor al cărui mit genealogic s-a constituit în jurul lui Romulus şi Remus, copiii Zeului-Lup Marte, alăptaţi şi crescuţi de Lupoaica de pe Capitoliu. Rezultatul acestei cuceriri şi al acestei asimilări a fost naşterea poporului român. În perspec­tiva mitologică a istoriei, s-ar putea spune că acest popor s-a născut sub semnul Lupului, adică predestinat războaielor, invaziilor, şi emigrărilor. Lupul a apărut pentru a treia oară pe orizontul mitic al istoriei daco-romanilor şi a descendenţilor lor. Într-adevăr prin­cipatele române au fost întemeiate în urma marilor invazii ale lui Genghis-Han şi ale succesorilor săi. Or, mitul genealogic al genghis-hanizilor proclamă că strămoşul lor era un Lup cenuşiu care a coborît din Cer şi s-a unit cu o căprioară... (Mircea Eliade, De la Zalmoxis la Genghis-Han, traducere de Maria Ivănescu şi Cezar Ivănescu, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1980)