NISTORESCU despre circul de la Cotroceni: Domnule Sorin Iliesiu, NU MAI TRIMITETI NICI UN APEL! De la propagandist comunist la goarna lui Tismaneanu

Domnule Sorin Ilieşiu,

Vă scriu, deşi nu mă socot între formatorii de opinie. Şi nici nu mai cred în cauza pentru care pledaţi. M-a impresionat însă pericolul la care s-a expus un om. Oricine aflat în greva foamei merită respect pentru curajul gestului şi impune o minimă solidaritate cu cauza sa.

Din acest punct de vedere, alaltăieri la prânz eram îngrijorat de soarta lui Teodor Mărieş. Nu l-am întâlnit niciodată şi nu-i cunosc rolul din decembrie 1989, dar omul părea a-şi fi asumat un sacrificiu pentru o cauză publică: adevărul despre evenimentele amintite mai sus. Marţi seară, după întâlnirea de la Cotroceni, chiar mi-a fost ruşine de propria-mi naivitate. După o primire şi o discuţie teatrală, Doru Mărieş a întors-o ca la Ploieşti. Iar preşedintele a pus de un scandal patriotic de toată frumuseţea. De ce nu avem vinovaţii pentru morţii din decembrie? Cunoaşteţi sper descoperirile făcute de T. Mărieş cu acel prilej? Ele mă scutesc de orice comentariu la adresa sa.

Trec cu vederea şi modul în care şeful statului a înţeles să contribuie la cunoaşterea evenimentelor cu pricina. Tehnica înfierării publice cu propoziţii dure ca un baros mi se pare şi cunoscută, şi primitivă. Başca, de un prost-gust inclusiv marinăresc (categoria fiind destul de rară în acest spaţiu!).

În rest, apelul dumneavoastră m-a lăsat rece. Am motivele mele să fiu precaut. Am semnat cândva un alt apel pe care l-aţi iniţiat. Cel pentru condamnarea comunismului! Ştiţi ce bine l-au condamnat Traian Băsescu, V. Tismăneanu, H.-R. Patapievici şi G. Liiceanu că n-a mai rămas nici urmă de el, deşi ţara geme sub controlul aceloraşi structuri (pe alocuri ceva mai culturale!). Faptul că reveniţi cu un alt apel după contrafacerea cu comunismul, Securitatea şi deschiderea dosarelor mă pune pe gânduri. Ori vreţi să reeditaţi succesul operaţiunii precedente cu o alta şi mai şireată din punct de vedere politic, ori chiar nu înţelegeţi la ce aţi fost folosit? Şi v-au dat un brânci într-o nouă iniţiativă. Dacă tot a ţinut, de ce să nu mai încerce o dată!

Domnule Sorin Ilieşiu, invocaţi libertăţi şi sacrificii pe care unii tocmai se pregătesc să le exploateze politic în campania electorală. Ca un cetăţean de bună-credinţă ce vă socotiţi, cum de nu vă aduceţi aminte că, din 1992 şi până astăzi, morţii în revoluţie, teroriştii şi mineriadele, înaintea fiecărei campanii electorale, au fost scoase de la naftalină pentru a se juca încă o dată şi încă o dată spectacolul promisiunilor, al cercetărilor şi al justiţiei. Pentru o asemenea aparenţă l-au arestat şi pe generalul Victor Athanasie Stănculescu! Tot pentru a nu cădea în ridicolul unei dictaturi salvate cu delicateţe de cei care au moştenit-o se desfăşoară acum şi spectacolul condamnării unor generali de Securitate.

Nu ştiu dacă aţi realizat că România a fost blocată 20 de ani în cercetarea unui trecut comunist din care principalii beneficiari au devenit stegarii democraţiei, chiar cercetătorii, acoliţii acestora sau chiar cercetaţii! Oricum, românul modest n-a avut nici un beneficiu.Vă doresc nenumărate apeluri cu ecouri frumoase. Dar dacă apelul dumneavoastră este doar o prefaţă pentru o nouă comisie de cercetare a nu ştiu ce, vă mulţumesc frumos. Nu mai trimiteţi nici un apel!

de Cornel Nistorescu
COTIDIANUL


Cat de prosti si rau-voitori sunt propagandistii lui Tismaneanu?

Biografia "oficiala" a numitului Iliesiu Sorin, de pe site-ul Aliantei Civice:

Nascut in Baia Mare, la 12 decembrie 1955, este licentiat in Arte al Institutului de Arta Teatrala si Cinematografica, in 1979, ca sef de promotie. Intre 1979 si 1990 a fost Director de imagine la Studioul Cinematografic “Bucuresti” – Buftea. Din 1990 este conferentiar universitar la Universitatea de Arta Teatrala si Cinematografica “I.L.Caragiale” din Bucuresti, din 1991 – conferentiar la Scoala Superioara de Jurnalistica AZR – Bucuresti (din 1995 este decan al acestei institutii), din 1993 – conferentiar la facultatea de Jurnalism si Stiintele Comunicarii, la Universitatea Bucuresti. Din 1994 este director al studioului VideoDialog si presedinte al fundatiei VideoMedia. In 1991 a fost autorul primelor emisiuni ale postului TV independent SOTI, din Bucuresti. A fost director al Comisiei Video-TV a campaniei electorale a CDR (1992) si autor al clipurilor electorale ale CDR (1996). Membru fondator, in 1996, al Asociatiei Romane a Formatorilor in Jurnalism si Comunicare – Mediaform. Autor sau coautor al unui mare numar de filme documentar-artistice (cateva titluri: “Piata Universitatii – Romania”, “Petre Tutea – Emil Cioran”, “Monarhia salveaza Romania!” etc.) si autor al imaginii unui numar de 11 filme artistice. Membru al Juriului Premiilor anuale APTR (Asociatia Profesionistilor de Televiziune din Romania). Are o bogata activitate civica: membru al Grupului pentru Dialog Social (din 1990), membru fondator al Aliantei Civice si al Fundatiei Academia Civica, membru al Forumului pentru Stiinta si Reforma, al Academiei pentru Devotament National, al Asociatiei Alternativa 2000, al organizatiei “Salvati Copiii – Romania” si... al Comisiei Tismaneanu.Iata si meritele lui Sorin Iliesiu, din biografia sa reala, care il "recomanda" cum laude sa fie atat de guraliv pe tema "anti-comunismului":

SORIN ILIEŞIU - Director IMAGINE
FILMOGRAFIE. FILME DOCUMENTARE de propagandă comunistă.

1980-1987. Filme realizate în studiourile “BUCUREŞTI”, BUFTEA – ROMANIAFILM (format peliculă 35 mm)1980: FAMILIA MEA (10 min), Romaniafilm. Scenariul şi regia: CORNEL DIACONU. Imaginea: SORIN ILIEŞIU. Premiul pentru cea mai bună imagine de film documentar. Festivalul Naţional “Cântarea României”, 1981.

Notă: film de propagandă comunistă despre Şantierul naţional al tineretului - Rovinari, Gorj.1981: CELE MAI FRUMOASE CLIPE (10 min), Romaniafilm. Scenariul şi regia: CORNEL DIACONU. Imaginea: SORIN ILIEŞIU. Premiul pentru cea mai bună imagine de film documentar. Festivalul Naţional “Cântarea României”, 1981. Notă: film de propagandă comunistă despre Şantierul naţional al tineretului – Combinatul siderurgic Galaţi.1982: CENACLUL FLACĂRA (80 min), Romaniafilm. Scenariul şi regia: CORNEL DIACONU. Imaginea: SORIN ILIEŞIU. Notă: film de propagandă comunistă despre Cenaclul Flacăra condus de poetul Adrian Păunescu.1986: CUNUNA DE LAURI (80 min), RomaniaFilm. Scenariul NICOLAE DRAGOŞ. Regia ANGHEL MORA. Imaginea: SORIN ILIEŞIU, AUREL KOSTRAKIEWICZ, LIVIU POJONI, ADRIAN DRAGUŞIN, IOAN DOBRE. Notă: film de propagandă comunistă despre un spectacol omagial dedicat lui Nicoale Ceauşescu, organizat la data de 23 august 1986 pe stadionul naţional “23 August”.

1987: SĂRBĂTOARE ÎN MAI (Imn pentru primăvara ţării)(80 min) - RomaniaFilm. Scenariul NICOLAE DRAGOŞ. Regia ANGHEL MORA. Imaginea: BASARAB SMĂRĂNDESCU, SORIN ILIEŞIU, GABRIEL KOSSUTH. Notă: film de propagandă comunistă despre un spectacol omagial dedicat lui Nicoale Ceauşescu, organizat la 1 Mai 1987 în Sala Polivalentă, Bucureşti; si altele, si altele...

Sursa: http://victor-roncea.blogspot.com/

COMISARUL TISMĂNEANU SE ÎNTOARCE. Mircea Platon: două generatii de Tismăneni au folosit această retorică pentru a pune lăcata pe constiinta românească

Profesorul Paul Gottfried, reputat istoric si gînditor conservator american, autor de cărti despre conservatorii romantici germani, despre multiculturalism, despre statul dădacă, despre Carl Schmitt, despre istoria conservatorismului american, a scris un articol în care, pornind de la cartea Fantasmele salvării, a dlui Vladimir Tismăneanu, arăta că dl Tismăneanu e un om de stînga, o stîngă habermasiană, preocupată de reeducarea est-europenilor după modelul reeducării postbelice a germanilor. Profesorul Gottfried sugera si că, fără natiune, nu e posibilă o viguroasă democratie participativă. Or, tocmai natiunea e principala victimă a ideologiei îmbrătisate de dl Tismăneanu, ideologie care distruge natiunea de dragul unei „societăti civile” preocupate cu persecutia sau cel putin cu deconstructia majoritătii în numele minoritătilor reale sau închipuite si cu distrugerea elitelor, criteriilor si modurilor de viată organic-istorice în numele unor egalităti în „drepturi” artificiale si a pseudo-elitelor birocratic-activiste.

M-as fi asteptat ca articolul profesorului Gottfried să-i aducă profesorului Tismăneanu satisfactia dezbaterii cu un egal. În definitiv, dl Tismăneanu a refuzat de multe ori dialogul sau polemica pe motiv că preopinentii erau sub demnitatea domniei-sale, că nu au doctorat, că nu sînt profesori, si că nu au publicat la edituri de prestigiu. Acum deci, cu ocazia articolului profesorului Gottfried, era timpul ca profesorul Tismăneanu să sesizeze ocazia si să strălucească doctrinar. De aceea, mare mi-a fost dezamăgirea cînd profesorul Tismăneanu, în loc să se adreseze chestiunilor ridicate de un egal al domniei-sale, a ales să polemizeze cu un blogger care a semnalat articolul, cu un student care a înjurat pe forumul blogului, si cu mine care, cum nu obosesc să mi-o amintească ciracii dlui Tismăneanu, nu am nici măcar doctoratul si ar trebui să tac (asta pe lîngă numeroasele acuzatii grobiene pentru care nu îl fac răspunzător pe dl Tismăneanu).

Din păcate, nefiind ventriloc, nu pot să tac răspunzînd în acelasi timp întrebărilor pe care mi le adresează dl Tismăneanu si la care îmi cere, imperativ, răspuns. Dar voi încerca să împac si capra si varza dacă profesorul Tismăneanu acceptă următorul tîrg. Promit să tac după ce îi răspund sincer la întrebări dacă si domnia-sa îmi răspunde sincer la o întrebare care mă frămîntă.

Asadar, chestiunile pe care le ridică dl Tismăneanu sînt următoarele:

1. Mă acuză de ipocrizie arătînd că, desi scriu împotriva neoconservatorilor români, am tradus si publicat în revista „Rost” un text despre Tragedia multiculturalismului semnat de Irving Kristol. Da, e adevărat că Mihail Neamtu si Claudiu Tîrziu mi-au cerut permisiunea de a publica, pe website-ul neoconservator „Antiteze”, respectiv în revista „Rost”, acel text si altele. Textul respectiv provenea dintr-o serie de traduceri pe care le-am făcut, prin 2001, pentru revista „Convorbiri literare” încercînd, într-o vreme cînd nu vorbea mai nimeni despre miscarea conservatoare americană, să legitimez cu ajutorul ei o eventuală miscare conservatoare în România. În anii ’90, profesorul Vladimir Tismăneanu si o mare parte a „dreptei” românesti de astăzi ne-au dat de înteles că a fi occidental înseamnă a fi de stînga, a fi multiculturalist, corect politic, social-democrat, Soros-ian etc. Dreapta conservatoare era socotită atavică, reactionară, antisemită si era asociată abuziv extremismului lui Corneliu Vadim Tudor. Dl Zigu Ornea înfiera, săptămînă de săptămînă, în revistele „România literară”, „Dilema”si pe unde mai apuca, dreapta românească interbelică. Fără nuante, ni se dădea de înteles că, abia iesiti din comunismul real, trebuie să ne denazificăm de urgentă pentru a intra în comunismul adevărat. De aceea, atunci cînd mi s-a oferit oportunitatea, am tradus din conservatorii anglo-saxoni, din Kristol, dar si din William Schlamm, William F. Buckley, Clinton Rossiter, Peter Viereck sau T.S. Eliot. Traducerile respective erau menite a reprezenta o mostră din gîndirea conservatoare americană, de toate nuantele, evrei, catolici, protestanti, conservatori si neoconservatori. Scopul publicării acelor traduceri era de a arăta că dreapta e legitimă. Din păcate, din momentul în care a devenit legitimă, dreapta a atras, conform principului „la plăcinte înainte, la război înapoi”, multi oportunisti, oameni care nu ar sacrifica nici măcar un suspin pentru ideile si realitătile de pe urma cărora vor să trăiască.

2. În al doilea rînd, dl Tismăneanu pare a crede, împreună cu ciracul său Mihail Neamtu, că vreau o „dictatură teocratică”, că sînt nazist „Blut und Boden”, si că mă exprim periculos de „ambiguu” atunci cînd spun, într-un interviu din revista de cultură religioasă „Tabor”, că drumul României trebuie să fie de la letargie la liturghie. Îl asigur pe dl Tismăneanu – pe dl Neamtu nu îl pot asigura de nimic, se învîrte prea repede – că nu are de ce să se teamă, multi dorm si în timpul liturghiei. De aceea nu vreau o dictatură teocratică în care oamenii ar fi încolonati si dusi la liturghie cu sila. Acest lucru e străin de duhul Ortodoxiei. Ceea ce vreau însă e o recentrare a realitătii – politice, economice, sociale, educationale – românesti pe persoană. Consider, tocmai pentru că nu am uitat tragediile secolelor XIX-XX (comunism, nazism, două războaie mondiale, colonizare/decolonizare/recolonizare), că doar recunoasterea realitătii persoanei ne poate feri de tiranii ideologice care ar aseza ca „bine suprem” fie clasa, fie rasa, fie imperiul, fie „piata”. Consider că antropologia crestină nu trebuie înlocuită cu antropologia lui homo oeconomicus sau cu orice altă întelegere reductionistă a realitătii umane. De aceea, cred eu, crestinismul nu trebuie să fie prezent în Europa doar ca traditie culturală, ci ca realitate liturgică vie, ca afirmare a prezentei lui Dumnezeu, a Persoanei lui Iisus Care vine cu Trupul Său la Sf. Liturghie, a naturii noastre creaturale si a sensului istoriei ca răstimp al mîntuirii. Mi se pare că, în afara acestei întelegeri a istoriei, cădem în încercări facile de a mesteri o utopie, de a făuri, cu ajutorul ideologiilor, raiul pe pămînt. Singura stavilă împotriva acestei tentatii eshatologice e crestinismul. Nu crestinismul-cultural, ci crestinismul- liturghie, nu memoria, ci prezenta realizată prin închinarea înaintea Dumnezeului celui viu. Istoria ca prezentă a lui Dumnezeu. De aceea, nu pot accepta ca Liturghia să fie răstălmăcită de dragul politicii, asa cum ar fi vrut „societatea civilă” în „cazul Corneanu”. A face ceea ce ar fi vrut societatea civilă ar însemna instrumentalizarea politică a liturghiei, ar deschide drumul fie statului-biserică, fie bisericii-stat. Nu toate lucrurile care sînt în lume pot fi tratate ca si cum ar fi din lume. Dl Tismăneanu tratează pe oricine recunoaste si trăieste acest lucru drept „febricitant”. E dreptul domniei-sale. Dar e si dreptul meu să consider că a defini „dreapta” în absenta traditiei nu ca memorie, ci ca prezentă în sens crestin înseamnă de fapt a fi de stînga.

Diferenta dintre cele două sensuri ale traditiei este diferenta dintre o mumie si sfintele moaste, dintre cei pe care-i comemorăm de Ziua eroilor si cei pe care-i pomenim la fiecare Sf. Liturghie.

3. Dl Tismăneanu îmi cere să denunt clar si să mă disociez fără echivoc de afirmatiile lui Ilie Catrinoiu. Ieftinul sicofant Neamtu face legătura între dl Adrian Costea, site-ul lui Ilie Catrinoiu, Mircea Platon, Ovidiu Hurduzeu, ortodoxie si asasinii lui Stelescu. După cum am mai spus, despre asasinii lui Stelescu sînt convins că „febricitantul” dl Neamtu stie mai multe, ca unul care si-a petrecut tineretile scriind articole legionare. După care a devenit de stînga. După care a devenit de dreapta. După care cine stie – poate dl Tismăneanu ? – ce va mai deveni.

Am spus în cartea A treia fortă – pe care stiu că dl Tismăneanu a citit-o –, si am spus si în lansările de carte pe care le-am avut la Timisoara sau Costanta: nu gust nici antisemitismul si nici teoria conspiratiei. Nu sînt nici rasist sau white suprematist, asa cum e Revillo P. Oliver, unul din autorii mentionati apreciativ de dl Mihail Neamtu în Idei în dialog (probabil că, iarăsi, Neamtu a citat fără a citi, motiv pentru care l-as ruga pe dl Tismăneanu să-i verifice atent referatele si referintele de acum încolo). Am vorbit împotriva antisemitismului, am scris împotriva nazismului, am fost atacat de autori neolegionari pentru modul în care înteleg Miscarea Legionară. Nu am folosit injurii antisemite. Nu cred în legitimitatea crestină, politică, antropologică etc. a rasismului.Ceea ce i-am reprosat si îi reprosez eu dlui Tismăneanu nu are legătură cu rasa, clasa casa sau masa domniei-sale. Are legătură cu politica domniei-sale. De aceea nu înteleg de ce îl tot aduce în discutie dl Tismăneanu pe profesorul Moshe Idel. M-am întîlnit cu profesorul Moshe Idel o singură dată, la o conferintă. Îl admiram pe profesorul Moshe Idel din scris. Întîlnindu-l, mi-am dat seama că, pe lîngă eruditie, profesorul Moshe Idel e un om modest, cu umor, de mare caracter. Un adevărat mensch. Dar prezenta publicistică a dlui Tismăneanu nu mi-a lăsat niciodată această impresie. Asa că nu i-as spune profesorului Moshe Idel, după cum nu i-am spus nici profesorului Vladimir Tismăneanu, după cum nu i-as spune nici profesorului Gottfried nici o măgărie antisemită. Dar nu pentru că se încruntă dl Tismăneanu la mine. Ci pentru că nu mă interesează antisemitismul. Ceea ce mă interesează e că dl profesor Tismăneanu, un om de stînga, pretinde că e de dreapta si încearcă să redefinească dreapta românească în acord cu valorile stîngii. Asta e tot. Mă cert sau mă împac cu dnii Gottfried sau Tismăneanu avînd în vedere nu rasa domniilor-lor, sau religia, ci sinceritatea angajamentului politic.

*Si acum, că mi-am clarificat pozitia, îi pun si eu dlui Tismăneanu o singură întrebare. Domnia-sa deplînge astăzi „înmultirea mitocanilor piosi”, a „focarelor de infectie” si a „putreziciunii”. Tatăl domniei-sale a fost preocupat în anii ‘50 de lichidarea „banditilor mistici”, a „putrefactiei burgheze” si a „năpîrcilor veninoase”. Dl Tismăneanu nu e răspunzător pentru ce a făcut tatăl domniei-sale. Dar se face vinovat de folosirea aceleiasi retorici. Ieri de stînga, azi de „dreapta”, două generatii de Tismăneni au folosit această retorică pentru a pune lăcata pe constiinta românească. Deci întrebarea mea e: pînă cînd?

Surse:

http://convorbiri-literare.dntis.ro/PLATONmai9.html

http://victor-roncea.blogspot.com/