joi, 2 iulie 2009

RUGĂCIUNI PENTRU CEZAR (IVĂNESCU), de Ion Murgeanu



RUGĂCIUNI PENTRU CEZAR (IVĂNESCU)

(poeme)



TATAL NOSTRU

După atâtea vuiete şi risipire-n lume
Viaţa mea a devenit o rugăciune.
Ison de tăinuială repetând sfios
Textul dictat de blândul Domn Hristos.

O rugăminte Maicii Preacurate
Sfinţeniei sau Vărului Ioan
Cel ce ne botezase în Iordan
Plătind cu capul pentru a sa idee
Dansul zmintit al dezmăţatei Salomee.

Un lucru ce revine ciclic şi nu stă
Mai actual ca mâine astăzi pentru că
Puterea şi Plăcerea sunt surori
Care ucid de seara până-n zori.

Acoperind de-a valma orice gând
Al zorilor trecând pe râu la rând
Găsindu-ne smeriţi în rugăciune
Sătui de vuiete şi alungaţi de lume.



ELEGIE PENTRU CEZAR IVĂNESCU

Prietenul meu a fost lichidat mişeleşte
Pentru că încălca prea des viteza libertăţii
înţeleasă ca necesitate de foştii marxişti
Deveniţi moşieri de carton sau belferi

Imorali sadici corupţi şi cumularzi stăpâni
Pe ferma de vite a scrisului cu pastă de scris
Cei doi i-au încropit un scenariu profitând
De naveta lui din turcitul oraş în oraşul cu tei

Dar mai ales de oploşirea sa de trei zile
În oraşul de plumb pentru o banală operaţie-n dos
şi l-au remis turcitului oraş pe chitanţă cu acte
fantasmagorice potop de inexactităţi medicale

cum se întâmplă la noi atât de des şi de cinic
normal că nici după un an nu s-a făcut lumină
asupra cazului şi se va face poate peste un veac
ca-n alte cazuri asemănătoare de genii excluse din peisaj

prietenul meu atât de vehement cu nedreptatea
din fragedă pruncie şi până la mormânt;
tineri eram în oraşul Baaad şi-n tot ţinutul Canaan
fiecare dotat cu norocul şi determinarea lui;

când am survolat primul fără antrenament spaţiul
ca să ating globul de aur al lunii şi în tot acest timp
prietenul meu se antrena singur la trapez fără plasă
din exerciţiul meu am produs fireşte un ecou de arhivă

în timp ce prietenul meu ameriză ulterior la fix fără probleme
primul din generaţia noastră fără a trezi aclamaţii
deşi erau la modă aclamaţiile: mai curând duşmănii şi grimase –
însuşi rămânând pentru rest cu grimasa nerecunoaşterii

nemeritate: deci până la urmă s-au hotărât să-l scoată din peisaj
lichidându-l; nu fără a-l umili şi mort refuzându-i trupul să-i fie
expus după datină la muzeul de igrasie al scrisului
cu păstă de tomate şi cu vin la damigeană trezit

hăituit să fie remis din nou - acum nemuritor şi rece -
în oraşul cu teii unde fu îngropat în mare triumf
a treia zi cu salve de tun si cu fanfare numai că
la ultima deschidere a sicriului fu găsit desculţ

pantofii de firmă şi şosetele lui fuseseră împărţite
loruşi - se purta elegant în ultima vreme ca un invingător -
încât ce era de făcut au tras capacul peste sicriu peste
trupul acestui om al durerii el care ne-a purtat în sufletul său

toate neputinţele noastre ca însuşi domnul nostru Hristos Iisus.



IN ZORI

În zori de zi chem un altfel de cântec
Ceva a triumf şi a blândă izbândă
Fericiţi cei uitaţi între filele cărţii
Feerici vor fi – nimic pentru pântec.

Fericiţi cei necitiţi azi căci mâine
Se vor citi din nou semnele în azur
După paşii lăsaţi pe filă de îngeri
Feerici vor fi- puţin vin o fărâmă de pâine.

Trebuitu-ne-a oare mai mult? Infim.
Cine pricepe să priceapă până la capăt
Cum ard morţii cei mai lipsiţi de sandale
Şi pe cenuşa lor albă zorii de aur vin.



MINUNATUL AVION
(Pentru Flory cea mărinimoasă)

Tocmai citeam despre îngeri
Fericiţi cei trimişi să însoţească
Minunatul avion şi aleşii lui pasageri
pot fi compleşiţi îi cuprinde uitarea şi tirania

Ispitei; deodată în urma avionului
Poţi desluşi aripi smulse sau arse
Un huiet enorm şi străpungerea lumii
Către adâncul infinit al oceanului...

Dumnezeu ce va face cu îngerii lui stewarzi?
Dacă ar mai avea ce să mai adune din ei;
Minunatul avion pe fundul oceanului
şi cete-cete îngerii păzitori rătăciţi

într-o unanimă părere de rău;
nu a fost cel puţin unul fără păcat;
ca lumea întreagă de altfel în cădere
liberă cu îngerul ei global neomologat!

Ion MURGEANU
Iunie 2009

Niciun comentariu:

Constantin Brâncoveanu

Constantin Brâncoveanu a fost un mare „ctitor” de cultură şi de lăcaşuri sfinte, un sprijinitor prin cuvânt şi faptă al Ortodoxiei de pretutindeni, o figură de seamă din istoria neamului românesc. Iar prin moartea lui cu adevărat mucenicească, el a oferit tuturor o minunată pildă de dăruire şi de jertfă pentru ţară să şi pentru credinţa creştină. (Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu)

...toată viaţa noastră trebuie să fie o lecţie de modestie

„Eu sunt convins că existenţa noastră de aici, de pe pământ, este negativul alteia, plină de lumină. Moartea este doar un ritual de trecere spre adevărata noastră esenţă şi fiinţă. Nu trebuie să credem că această experienţă a călătoriei noastre pe pământ este o experienţă în totalitate negativă. Iisus strigă pe cruce: «Dumnezeul meu, de ce m-ai părăsit?» Se întunecă. Pentru că pământul este un loc atât de sinistru, încât fiul divin îşi poate uita tatăl şi poate crede că a fost părăsit. Şi totuşi, în acest infern, învăţăm să iubim, să ne sacrificăm, să ne dăruim, să fim generoşi. Este un infern feeric. Anamneza angelică pe care ne-o facem, din când în când, ne indică spre ce ne îndreptăm. Spre Dumnezeu. Şi toată viaţa noastră trebuie să fie o lecţie de modestie.“ Cezar Ivănescu

Mircea Eliade

Este semnificativ că singurul popor care a reuşit să-i învingă definitiv pe daci, care le-a ocupat şi colonizat ţara şi le-a impus limba a fost poporul roman; un popor al cărui mit genealogic s-a constituit în jurul lui Romulus şi Remus, copiii Zeului-Lup Marte, alăptaţi şi crescuţi de Lupoaica de pe Capitoliu. Rezultatul acestei cuceriri şi al acestei asimilări a fost naşterea poporului român. În perspec­tiva mitologică a istoriei, s-ar putea spune că acest popor s-a născut sub semnul Lupului, adică predestinat războaielor, invaziilor, şi emigrărilor. Lupul a apărut pentru a treia oară pe orizontul mitic al istoriei daco-romanilor şi a descendenţilor lor. Într-adevăr prin­cipatele române au fost întemeiate în urma marilor invazii ale lui Genghis-Han şi ale succesorilor săi. Or, mitul genealogic al genghis-hanizilor proclamă că strămoşul lor era un Lup cenuşiu care a coborît din Cer şi s-a unit cu o căprioară... (Mircea Eliade, De la Zalmoxis la Genghis-Han, traducere de Maria Ivănescu şi Cezar Ivănescu, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1980)