RENASTREA MORALĂ
SE AMÂNĂ SINE DIE
SE AMÂNĂ SINE DIE
de Victor Frunză
Mă număr printre cei subclasaţi la alegerile pentru preşedinţia Uniunii Scriitorilor, la care am avut onoarea să candidez, alături de alţi 7 colegi de breaslă. în final, cum se ştie, câştigător a fost proclamat domnul Nicolae Manolescu, deţinătorul a 322 de voturi, la mare distanţă de candidatul ieşit pe locul doi, respectiv de domnul Cezar Ivănescu, şi şi mai mare, de mine, care am obţinut numai douăzeci şi nouă de voturi (şi nu douăzeci şi două, cum probabil dintr-o surzenie de moment şi fără să verifice cifrele, au notat unii reporteri prezenţi, comiţând astfel, cu sau fără voie, un fals).
Ceea ce pare curat şi expresia unui adevărat curent de opinie a majorităţii, votul cu aspect democratic, numărat cinstit, fără fraudare, totul are la prima vedere aspect de vox populi. Să fiu iertat, dar în realitate, pentru oricine din interiorul breslei, aflat în sală, a fost limpede ca ziua că alegerea este departe de a ilustra adevărata situaţie, speranţele şi dorinţa de mai bine a scriitorilor.
Ăn Programul meu, intitulat Renaşterea morală a Uniunii Scriitorilor, am menţionat necesitatea ca la votarea preşedintelui să participe toţi cei peste 2000 de membri ai acestei organizaţii de breaslă. Am folosit sintagma "peste 2000", întrucât nu dispunem de o cifră exactă (vechea conducere habar nu are câţi membri a păstorit şi a plutit în vagi aprecieri). În sală se aflau în majoritate delegaţi, dar şi numeroşi scriitori fără acest statut, unii veniţi pe propria cheltuială din provincie, în speranţa că li se va acorda drept de vot la faţa locului. Din păcate, celor cu titlul de "invitaţi", pentru că erau nesiguri pentru cine aveau să-şi dea votul, li s-a refuzat acest drept. Domnul nou preşedinte a fost declarat câştigător, în realitate, prin excluderea de la vot a circa 75% dintre membrii activi. Faţă de numărul de 2000 de membri (de data asta fără prepoziţia peste) el a fost declarat câştigător cu "masiva" cifră de aproximativ 12,50%-13% din numărul total al posibililor votanţi. Un succes cu abilitate construit.
Probabil pentru că nu a citit programul meu, Renaşterea morală a Uniunii Scriitorilor, în cuvântul său, domnul N.M. a repetat argumentul răsuflat după care nu pot fi chemaţi să voteze toţi scriitorii, pentru că nu sunt bani, deşi acolo se afla varianta votului prin Internet, prin corespondenţă sau direct în filiale!
Când i s-a dat cuvântul, în cadrul enunţului conform căruia fiecare candidat îşi prezintă programul propriu, domnia sa a avertizat sala că nu are nici un fel de program. A fost un iscusit alibi, pe care îl va putea folosi la o adică, în 2009 sau la orice dată până atunci - şi pe drept cuvânt! - când va spune că nu i se poate pretinde nimic, întrucât nu a promis nimic. Cu alte cuvine, a apelat la o piruietă abilă, oferindu-ne şi dovada, conform căreia, indiferent, cu program sau fără, alegerea sa este hotărâtă aprioric. Şi sala - tăcere!
Apreciez sinceritatea cu care domnul N.M. şi-a dezvăluit simpatiile faţă de epoca de dictatură ceauşistă, prin elogiul "libertăţilor" de care se bucura literatura şi presa literară sub regimul comunist. Domnia sa face probabil parte din categoria acelor persoane care n-au uitat cât era de rău în anii dictaturii, dar care, tocmai pentru asta socotesc că era atât de bine... De asemenea, admir lipsa oricărui puseu demagogic, la ocultarea încălcărilor grave ale democraţiei în Uniunea Scriitorilor (probabil pentru că este beneficiarul lor).
Nu pot însă aprecia modalitatea prin care a răspuns la învinuirile pe care i le-a adus domnul Cezar Ivănescu, de a se fi făcut după evenimentele din 13-15 iunie 1990, într-un interviu publicat pe mai multe pagini în România literară, apărătorul crimelor (ultimul termen aparţine domnului CI.) din 13-15 iunie, înfăptuite din ordinul fostului preşedinte al României, domnul Ion Iliescu. Răspunsul a fost scurt şi demn de a intra în antologia de bancuri, Te pici pe tine de rîs.
Astăzi, când mineriada din iunie 1990 este supusă unei noi radiografii, bazată pe recunoaşterea unor adevăruri mistificate necontenit de un deceniu şi jumătate, reacţia domnului N.M. - de ironie băşcălioasă - trebuia să dea de gândit sălii şi să stârnească o cât de neînsemnată reacţie. Măcar, asa, de faţadă! Mă mir chiar că nu s-a aplaudat la scenă deshisă! Dar cuvântarea de cincisprezece minute, excepţie de la regulă (zece minute afectate fuseseră riguros respectate de fiecare candidat) s-a încheiat în aplauzele furtunoase, ce păreau să nu se mai sfârşească, a unui segment din public, aşezat compact într-o zonă a parterului sălii.
Prima impresie pe care mi-a făcut-o acest public, după reacţia la discurs, a fost că ori n-a înţeles nimic, ori că aplauda dintr-un angajament subînţeles. M-am uitat bine în acea direcţie: erau unele figuri cunoscute, nicidecum o armată de cătane duse să umple sala Casei de cultură a raionului Pătârlagele la un concert din Vivaldi!
Parcă mai trăisem aşa ceva, într-un alt timp! Senzaţia mea era că orice ar fi declarat domnul N.M. în acel discurs de "prezentare a programului său" ar fi trezit manifestări entuziaste de "înaltă preţuire şi dragoste". Ce-i drept, nu s-a scandat: "Cinstea noastră şi mândria, Manolescu-România"(literară)! Va urma probabil mai târziu, dar nu pot ghici rima care se va găsi la Vosganian, anunţat dinainte de alegeri ca viitor vicepreşedinte şi care probabil va fi inclus în scandare!
Cei care veniseră decişi să se achite conştiincios de sarcina de a vota pe cine şi-l doreau, păreau o armată disciplinată, ştiind dinainte ce şi cât urma să se aplaude de fiecare dată sau să bruieze sporovăind, după caz. Nu ştiu de ce, dar mi-au amintit de "unitatea de monolit" din jurul conducătorului şi la un moment dat, privindu-i, mi-am dat seama că le lipseau doar nişte uniforme chinezeşti sau nord-coreene, încheiate la gât.
De ce s-or teme? Că nu vor intra în Istoria literaturii române, probabil! Deşi se ştie bine că în istoria literaturii se intră datorită unei opere şi nu datorită unui vot... Se tem că nu vor mai fi recenzaţi, publicaţi, menţionaţi? Că vor fi scoşi?... Că nu vor pupa vreun premiu? Şi invers, dacă votează cum trebuie cred că vor pleca în străinătate...? Că vor modera... că vor intra... că vor primi...? etc.
Chiar să fi vorbit despre Renaşterea morală la nişte dune de nisip, în pustiu şi nu în faţa unor atât de distinşi intelectuali? Ceva nu se leagă în mintea mea şi mă înfior, gândindu-mă că în 2007 vom intra în Uniunea Europeană cu o Uniune a Scriitorilor dispunând, pe lângă masa celor mulţi şi fără voia lor reduşi la tăcere, de un pluton de elită în costume nord-coreene, mărşăluind în pas şi cântând un imn de slavă cârmaciului care zâmbeşte în soare pe câmpia literelor române.
Norocul nostru sunt totuşi ceilalţi 1688 de membri, dintre care vreo două sute erau în sală... Ce scârbă or fi încercat două persoane, pentru că doi au votat pe neprezentatul şi veşnic revoltatul domn Gibescu...!
Mă număr printre cei subclasaţi la alegerile pentru preşedinţia Uniunii Scriitorilor, la care am avut onoarea să candidez, alături de alţi 7 colegi de breaslă. în final, cum se ştie, câştigător a fost proclamat domnul Nicolae Manolescu, deţinătorul a 322 de voturi, la mare distanţă de candidatul ieşit pe locul doi, respectiv de domnul Cezar Ivănescu, şi şi mai mare, de mine, care am obţinut numai douăzeci şi nouă de voturi (şi nu douăzeci şi două, cum probabil dintr-o surzenie de moment şi fără să verifice cifrele, au notat unii reporteri prezenţi, comiţând astfel, cu sau fără voie, un fals).
Ceea ce pare curat şi expresia unui adevărat curent de opinie a majorităţii, votul cu aspect democratic, numărat cinstit, fără fraudare, totul are la prima vedere aspect de vox populi. Să fiu iertat, dar în realitate, pentru oricine din interiorul breslei, aflat în sală, a fost limpede ca ziua că alegerea este departe de a ilustra adevărata situaţie, speranţele şi dorinţa de mai bine a scriitorilor.
Ăn Programul meu, intitulat Renaşterea morală a Uniunii Scriitorilor, am menţionat necesitatea ca la votarea preşedintelui să participe toţi cei peste 2000 de membri ai acestei organizaţii de breaslă. Am folosit sintagma "peste 2000", întrucât nu dispunem de o cifră exactă (vechea conducere habar nu are câţi membri a păstorit şi a plutit în vagi aprecieri). În sală se aflau în majoritate delegaţi, dar şi numeroşi scriitori fără acest statut, unii veniţi pe propria cheltuială din provincie, în speranţa că li se va acorda drept de vot la faţa locului. Din păcate, celor cu titlul de "invitaţi", pentru că erau nesiguri pentru cine aveau să-şi dea votul, li s-a refuzat acest drept. Domnul nou preşedinte a fost declarat câştigător, în realitate, prin excluderea de la vot a circa 75% dintre membrii activi. Faţă de numărul de 2000 de membri (de data asta fără prepoziţia peste) el a fost declarat câştigător cu "masiva" cifră de aproximativ 12,50%-13% din numărul total al posibililor votanţi. Un succes cu abilitate construit.
Probabil pentru că nu a citit programul meu, Renaşterea morală a Uniunii Scriitorilor, în cuvântul său, domnul N.M. a repetat argumentul răsuflat după care nu pot fi chemaţi să voteze toţi scriitorii, pentru că nu sunt bani, deşi acolo se afla varianta votului prin Internet, prin corespondenţă sau direct în filiale!
Când i s-a dat cuvântul, în cadrul enunţului conform căruia fiecare candidat îşi prezintă programul propriu, domnia sa a avertizat sala că nu are nici un fel de program. A fost un iscusit alibi, pe care îl va putea folosi la o adică, în 2009 sau la orice dată până atunci - şi pe drept cuvânt! - când va spune că nu i se poate pretinde nimic, întrucât nu a promis nimic. Cu alte cuvine, a apelat la o piruietă abilă, oferindu-ne şi dovada, conform căreia, indiferent, cu program sau fără, alegerea sa este hotărâtă aprioric. Şi sala - tăcere!
Apreciez sinceritatea cu care domnul N.M. şi-a dezvăluit simpatiile faţă de epoca de dictatură ceauşistă, prin elogiul "libertăţilor" de care se bucura literatura şi presa literară sub regimul comunist. Domnia sa face probabil parte din categoria acelor persoane care n-au uitat cât era de rău în anii dictaturii, dar care, tocmai pentru asta socotesc că era atât de bine... De asemenea, admir lipsa oricărui puseu demagogic, la ocultarea încălcărilor grave ale democraţiei în Uniunea Scriitorilor (probabil pentru că este beneficiarul lor).
Nu pot însă aprecia modalitatea prin care a răspuns la învinuirile pe care i le-a adus domnul Cezar Ivănescu, de a se fi făcut după evenimentele din 13-15 iunie 1990, într-un interviu publicat pe mai multe pagini în România literară, apărătorul crimelor (ultimul termen aparţine domnului CI.) din 13-15 iunie, înfăptuite din ordinul fostului preşedinte al României, domnul Ion Iliescu. Răspunsul a fost scurt şi demn de a intra în antologia de bancuri, Te pici pe tine de rîs.Astăzi, când mineriada din iunie 1990 este supusă unei noi radiografii, bazată pe recunoaşterea unor adevăruri mistificate necontenit de un deceniu şi jumătate, reacţia domnului N.M. - de ironie băşcălioasă - trebuia să dea de gândit sălii şi să stârnească o cât de neînsemnată reacţie. Măcar, asa, de faţadă! Mă mir chiar că nu s-a aplaudat la scenă deshisă! Dar cuvântarea de cincisprezece minute, excepţie de la regulă (zece minute afectate fuseseră riguros respectate de fiecare candidat) s-a încheiat în aplauzele furtunoase, ce păreau să nu se mai sfârşească, a unui segment din public, aşezat compact într-o zonă a parterului sălii.
Prima impresie pe care mi-a făcut-o acest public, după reacţia la discurs, a fost că ori n-a înţeles nimic, ori că aplauda dintr-un angajament subînţeles. M-am uitat bine în acea direcţie: erau unele figuri cunoscute, nicidecum o armată de cătane duse să umple sala Casei de cultură a raionului Pătârlagele la un concert din Vivaldi!
Parcă mai trăisem aşa ceva, într-un alt timp! Senzaţia mea era că orice ar fi declarat domnul N.M. în acel discurs de "prezentare a programului său" ar fi trezit manifestări entuziaste de "înaltă preţuire şi dragoste". Ce-i drept, nu s-a scandat: "Cinstea noastră şi mândria, Manolescu-România"(literară)! Va urma probabil mai târziu, dar nu pot ghici rima care se va găsi la Vosganian, anunţat dinainte de alegeri ca viitor vicepreşedinte şi care probabil va fi inclus în scandare!
Cei care veniseră decişi să se achite conştiincios de sarcina de a vota pe cine şi-l doreau, păreau o armată disciplinată, ştiind dinainte ce şi cât urma să se aplaude de fiecare dată sau să bruieze sporovăind, după caz. Nu ştiu de ce, dar mi-au amintit de "unitatea de monolit" din jurul conducătorului şi la un moment dat, privindu-i, mi-am dat seama că le lipseau doar nişte uniforme chinezeşti sau nord-coreene, încheiate la gât.
De ce s-or teme? Că nu vor intra în Istoria literaturii române, probabil! Deşi se ştie bine că în istoria literaturii se intră datorită unei opere şi nu datorită unui vot... Se tem că nu vor mai fi recenzaţi, publicaţi, menţionaţi? Că vor fi scoşi?... Că nu vor pupa vreun premiu? Şi invers, dacă votează cum trebuie cred că vor pleca în străinătate...? Că vor modera... că vor intra... că vor primi...? etc.
Chiar să fi vorbit despre Renaşterea morală la nişte dune de nisip, în pustiu şi nu în faţa unor atât de distinşi intelectuali? Ceva nu se leagă în mintea mea şi mă înfior, gândindu-mă că în 2007 vom intra în Uniunea Europeană cu o Uniune a Scriitorilor dispunând, pe lângă masa celor mulţi şi fără voia lor reduşi la tăcere, de un pluton de elită în costume nord-coreene, mărşăluind în pas şi cântând un imn de slavă cârmaciului care zâmbeşte în soare pe câmpia literelor române.
Norocul nostru sunt totuşi ceilalţi 1688 de membri, dintre care vreo două sute erau în sală... Ce scârbă or fi încercat două persoane, pentru că doi au votat pe neprezentatul şi veşnic revoltatul domn Gibescu...!
Victor Frunză, 2005
Accesaţi şi:
Interviu inedit, pe aceeaşi temă, acordat de Cezar Ivănescu în anul 2005
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu