vineri, 9 octombrie 2009

MS VICOL: Lasă-ne, Nicolae Manolescu!

LASĂ-NE!
De Mihai Sultana Vicol

Nicolae Manolescu s-a „obosit" să se deplaseze la Iaşi pentru a-şi face campania electorală pentru obţinerea unu nou mandat în funcţia de preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România. Îmbrăcat ca şi preşedintele Băsescu, pentru a-şi lua porţia de ovaţii, şi cu zîmbet mefistofelic pe buzele subţiri, Manolescu le-a vorbit celor prezenţi despre „neajunsurile pe care le întîmpină în relaţia sa cu puterea", despre „realizările sale".

Acoliţii săi, lăudători cu dorinţa de parvenire, printre care şi un yes-man îmbrăcat în negru, aflat la o vîrstă cînd demnitatea nu-i mai permite să aibă coloana încovoiată, făcea lobby printre cei prezenţi. Nici cei de la prezidiu nu au făcut excepţie de la umilinţă, afişînd faţă de Manolescu acelaşi zîmbet de chelner care vrea să intre în graţiile clientului pentru a căpăta un ciubuc.

Din fire nu sînt un om care să se lase copleşit de ,,gloria deşartă" a celui care candidează pentru un nou mandat de preşedinte al U.S.R. I-am spus ceea ce doream de mult să-i spun. Toate astea i le-am spus în prezenţa a 200 de scriitori adunaţi pentru alegerea unui nou preşedinte al Filialei Asociaţiei Iaşi a Uniunii Scriitorilor din România. Nu a fost nici o surpriză în ceea ce priveşte alegerea noului preşedinte al asociaţiei ieşene. Mai mult, nici Consiliul de conducere nu a avut alte personaje decît cele din precedentul mandat. M-am lămurit cum stăm şi cu democraţia în Uniunea Scriitorilor Români. Dar să revenim la ober-führerul scriitorilor din România. Acest tiranic personaj al criticii literare româneşti este nedrept cu valorile autentice româneşti. Cu el a mai fost şi domnul Varujan Vosganian, pe care îl cunosc de ani buni şi îl consider ca om mai presus de Nicolae Manolescu, şi întrebîndu-mă în sinea mea: ce caută în compania acestui Nero al literaturii române?

I-am spus domniei-sale că ceea ce am spus în luarea mea de cuvînt este numai încălzirea şi că în ziua alegerilor pentru funcţia de preşedinte al U.S.R. voi fi un înverşunat contestatar al actualului preşedinte. Am fost prieten cu Grigore Vieru şi Cezar Ivănescu, cărora acest domn infatuat le-a înnegrit ultimele luni de viaţă.

Rămîn apărătorul de nădejde al memoriei dragilor mei prieteni. Sincer, regret că l-am cunoscut pe Nicolae Manolescu în perioada cînd acesta a fost preşedintele PAC. Regret că nu l-am cunoscut îndeajuns pentru a-mi da seama de caracterul său mărunt şi măcinat de complexe genetice. Nu am cunoscut că poate fi şi laş pe deasupra, lovind prin interpuşi în Cezar Ivănescu pentru simplul motiv că i-a fost contracandidat la alegerile din mandatul trecut. Nu înţeleg de ce a scris cu atîta dispreţ despre marele Grigore Vieru în manualul de ură ,,Istoria Critică a Literaturii Române".

Lasă-ne, Nicolae Manolescu!

,,Flacăra lui Adrian Păunescu", nr. din 18-24 sept. 2009

Publicat de la
Etichete: ,

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)

Constantin Brâncoveanu

Constantin Brâncoveanu a fost un mare „ctitor” de cultură şi de lăcaşuri sfinte, un sprijinitor prin cuvânt şi faptă al Ortodoxiei de pretutindeni, o figură de seamă din istoria neamului românesc. Iar prin moartea lui cu adevărat mucenicească, el a oferit tuturor o minunată pildă de dăruire şi de jertfă pentru ţară să şi pentru credinţa creştină. (Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu)

...toată viaţa noastră trebuie să fie o lecţie de modestie

„Eu sunt convins că existenţa noastră de aici, de pe pământ, este negativul alteia, plină de lumină. Moartea este doar un ritual de trecere spre adevărata noastră esenţă şi fiinţă. Nu trebuie să credem că această experienţă a călătoriei noastre pe pământ este o experienţă în totalitate negativă. Iisus strigă pe cruce: «Dumnezeul meu, de ce m-ai părăsit?» Se întunecă. Pentru că pământul este un loc atât de sinistru, încât fiul divin îşi poate uita tatăl şi poate crede că a fost părăsit. Şi totuşi, în acest infern, învăţăm să iubim, să ne sacrificăm, să ne dăruim, să fim generoşi. Este un infern feeric. Anamneza angelică pe care ne-o facem, din când în când, ne indică spre ce ne îndreptăm. Spre Dumnezeu. Şi toată viaţa noastră trebuie să fie o lecţie de modestie.“ Cezar Ivănescu

Mircea Eliade

Este semnificativ că singurul popor care a reuşit să-i învingă definitiv pe daci, care le-a ocupat şi colonizat ţara şi le-a impus limba a fost poporul roman; un popor al cărui mit genealogic s-a constituit în jurul lui Romulus şi Remus, copiii Zeului-Lup Marte, alăptaţi şi crescuţi de Lupoaica de pe Capitoliu. Rezultatul acestei cuceriri şi al acestei asimilări a fost naşterea poporului român. În perspec­tiva mitologică a istoriei, s-ar putea spune că acest popor s-a născut sub semnul Lupului, adică predestinat războaielor, invaziilor, şi emigrărilor. Lupul a apărut pentru a treia oară pe orizontul mitic al istoriei daco-romanilor şi a descendenţilor lor. Într-adevăr prin­cipatele române au fost întemeiate în urma marilor invazii ale lui Genghis-Han şi ale succesorilor săi. Or, mitul genealogic al genghis-hanizilor proclamă că strămoşul lor era un Lup cenuşiu care a coborît din Cer şi s-a unit cu o căprioară... (Mircea Eliade, De la Zalmoxis la Genghis-Han, traducere de Maria Ivănescu şi Cezar Ivănescu, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1980)