Impostură pe bani publici. Ziaristul Calin Ciobotari semnalează că revista „Cronica", în noua serie, este submediocră

Impostura pe bani publici. Apariţia revistei Cronica, în serie nouă, o afacere profitabilă pentru veşnicul abonat la tocat bani publici – Valeriu Stancu & comp.

Zilele trecute, s-a sculat din morti revista "Cronica", titrand, pe prima pagina, "Serie noua", insa aparand in acelasi format jalnic, cu iz de mucegai cultural si cu semnaturi discutabile. Desi redactia face parte din organigrama Bibliotecii Judetene "Gh. Asachi", desi finantarea este asigurata de Consiliul Judetean Iasi, ordonatorul de credite al Bibliotecii, tot pe prima pagina se precizeaza ca editorul este Fundatia Culturala "Cronica". Abia pe ultima pagina, oarecum lapidar, se indica "sprijinul" Bibliotecii "Gh. Asachi". Hora Unirii in martie"Este intr-adevar o formulare eliptica, revista fiind a Bibliotecii, iar nu sprijinita de Biblioteca.

Ceea ce este revista «Dacia literara» pentru Muzeul Literaturii Romane Iasi isi propune sa fie «Cronica» pentru Biblioteca «Asachi»", explica directorul de la "Asachi", Catalin Bordeianu. Desi este luna martie, numarul nou aparut este datat "ianuarie 2009", situatie explicata astfel de directorul Bordeianu: "i-am dat drumul asa ca sa putem debloca niste lucruri, niste fonduri. Pana in luna aprilie, se va ajunge la numarul patru, aparitia publicatiei fiind lunara. Referitor la faptul ca revista are acelasi format ca inainte, e simplu: exista un contract anterior, ce trebuia finalizat. Situatia se va schimba de pe 1 iunie, luna pe care o luam ca reper si pentru ca atunci vom organiza Salonul International de Carte Romaneasca.

Vom edita suplimente care sa promoveze Biblioteca si, in acelasi timp, sa se ocupe de subiecte ce tin de sfera cartii si a bibliotecii in genere".Caseta redactionala il are in prim plan pe coordonatorul vechii serii, Valeriu Stancu, in aceeasi postura de redactor-sef. Redactor-sef adjunct este Bogdan Mihai Mandache, secretar general de redactie este Mariana Stancu, sotia lui Valeriu Stancu. Redactorii coordonatori, alfabetic anuntati: Mihai Batog-Bujenita (?), Paula Balan (?), Alexandru Dan Ciochina (?), Valentin Ciuca, Daniel Corbu, Stefan Oprea, Catalin Turliuc. La redactori pentru strainatate, nume mai mult sau mai putin sonore: Pierre-Yves Soucy (Belgia), Helene Dorion (Canada), Maria Rosaria Valentini (Elvetia), Denis Emorine (Franta), Emil Cira, Christian W. Schenk (Germania), Shaul Carmel (Israel), Sandala Racotta (Mexic).

Nelipsiti, Adi Cristi si Aurel Stefanachi...

Deschiderea de numar are ca subiect tema Unirii. In locul unui editorial care sa anunte politica actuala a acestei serii noi, Valeriu Stancu, in acelasi timp director adjunct al Bibliotecii, prefera un text episodic, plat intitulat "Hai sa dam mana cu mana!", anuntand la final ca "va urma".

Adica numarul pe februarie va fi tot despre Unire?! Textul problematizeaza cliseele legate de Unire, desi mai indicata ar fi fost o reflectie asupra cliseizarii revistelor de cultura... Interiorul revistei are aceeasi structura precum vechea serie, cu sectiuni dedicate literaturii, artei, teatrului, cu rubrica semnata de Adi Cristi si cu recenzie pe cartea lui Aurel Stefanachi (nume graitoare pentru cultura universala!), cu aceeasi patina francofona ca si inainte etc. etc. Tehnoredactare modesta, cu nerespectarea unor reguli elementare de asezare in pagina, aer vetust, plictiseala, umplutura.

Daca inainte echipa redactionala putea face revista dupa bunul plac al Fundatiei Culturale "Cronica", noua ipostaza de finantare pe bani publici presupune, evident, o alta abordare.

Asteptam seria noua adevarata!

Călin Ciobotari, „Cronica“, serie noua si ...mediocra, Flacăra Iaşului

Războiul Independenţei. Mărturii ale eroismului ostaşilor români (3)

Noi mărturii privind eroismul ostaşilor români

„Sunt fericiti că putui muri
luptându-mă pentru ţara mea,
frumoasa mea Românie“

Numeroasele mărturii privind luptele purtate de ostaşii români pentru cucerirea independenţei noastre de stat acum 100 de ani atestă eroismul acestora, intrat deja în legendă, vitejia fară seamăn de care au dat dovadă în toate atacurile susţinute şi, mai presus de orice, patriotismul înflăcărat care le-a întărit sufletele şi braţele.

În sprijinul celor menţionate vin şi scrisorile expediate de pe front, în anii 1877-1878, de căpitanul Grigore Bănulescu, originar din Botoşani, dar stabilit la Iaşi, rudă cu junimistul X.M. Melik, în a cărui ar­hivă a fost descoperită corespondenţa respectivă, in­trată nu de mult în patrimoniul Muzeului de litera­tură al Moldovei. Tînărul căpitan de atunci a partici­pat la cucerirea mai multor redute, făcînd parte ini­ţial din Regimentul 10 dorobanţi şi apoi din Regimen­tul 16 dorobanţi, întorcîndu-se la Iaşi cu gradul de maior.

Corespondenţa este adresată soţiei salo şi reprezin­tă un autentic jurnal de front, în care cititorul poate întîlni cele mai ilustrative aspecte ale desfăşurării luptelor pe întreg parcursul războiului. O importanţă deosebită prezintă scrisoarea expediată în ziua de 31 august 1817, îndată după un mare asalt asupra Plevnei.

Pentru o lectură mai uşoară ne-am permis să pre­zentăm textul în ortografia actuală, suprimînd unele fragmente de natură strict familială care nu prezintă importanţă pentru cititori. Toate sublinierile şi cuvin­tele din paranteze aparţin autorului scrisorii.

Dumitru Văcariu

+++++++++++++

31 august 1877

DRAGA TITZA,

În scrisoarea aceasta nu vei avea mult de citit, căci din cauză că mă grăbesc să nu pierd poşta, tre­buie să fiu mai scurt şi, prin urmare, pentru a termina scrisoarea mai iute sînt silit a-ţi scrie mai puţin. Dar îţi voi da, cu toate acestea, cîteva noutăţi care cred că te interesează, căci ele tratează despre cîmpul de luptă. Iată-le: în luptele de la 27, 30 şi 31 august au căzut următorii ofiţeri, parte morţi, parte răniţi; la 27 august au căzut răniţi căpitanul Morţun, care va pierde mîna, poate, şi locotenentul Marinescu din Reg. nr. 5 de linie şi sublocotenentul Hartel din artilerie, iarăşi uşor rănit. Din gradele inferioare au căzut peste 130, între care şi caporalul Iancu Pastia care, fiind grav rănit de o bucată de obuz (care i-a rupt pîntecele) a murit peste trei ore în durerile cele mai mari, însă era de un curaj fără egal şi în ultimele momente a murit zicînd : „mor foarte vesel, căci po­ziţia (reduta) s-a luat şi sînt fericit că putui muri luptîndu-mă pentru ţara mea, frumoasa mea Româ­nie“. Închipuie-ţi că acest băiat a fost ridicat de pe cîmpul de luptă chiar de fratele său, doctorul, care este la ambulanţa diviziei a IV-a, a noastră, şi care mergînd să panseze şi să ridice răniţii, cel dintîi pe care-l ridică fu fratele său Iancu (ştrengarul de la Huşi, îţi aduci aminte?), care în ultimele momente ruga pe fratele său să-i dea otravă ca să poată muri mai curînd şi, cînd îşi dete ultima respiraţie, chemă pe fratele său, îl sărută şi îl rugă să nu mai plîngă, căci el este foarte fericit, fiindcă moare pentru fru­moasa lui Românie.

În luptele de la 30 şi 31 august, numărul ofiţerilor morţi şi răniţi se urcă la 55, între care maiorul Şonţu, căpitanul Valter Mărăcineanu, Cracalia, Panu Nicolae, Măcărescu, Buşilă şi Romano şi alţi foarte mulţi locotenenţi şi sublocotenenţi, ale căror nume nu le ştiu, iar grade inferioare au căzut aproape la 2 000 cu morţi şi răniţi, din care 1 300 la 1 400 sînt răniţi şi restul morţi.

Trebuie să se ştie că a fost un măcel teribil, căci reduta aceea mare, foarte importanta pentru turci şi alte poziţiuni s-au luat mai mult cu pieptul, afară de citeva focuri ale trăgătorilor, care împuşcau din mers şi de focul neîntrerupt al artileriei noastre, altfel, cum zisei, s-a luat mai mult cu pieptul la asalt, dar, în fine, s-a luat şi trupele noastre se menţin în ele fă­cînd chiar mult rau turcilor, care au atacat cu multa înverşunare poziţiile pe toată linia aliată ruso-română chiar în noaptea de 31 august spre 1 septembrie şi fură respinşi de români cu mari pierderi, lâsînd pe cîmpul de luptă peste 3 000 de morţi şi răniţi, pe care nu-i pot ridica, iar ruşii au pierdut trei redute cu pierderi enorme [...], pe cînd la noi Vodă, vâzind că mor atît de mulţi ofiţeri, a dat ordin să nu mai iasă toţi în capul coloanei, ci să meargă fiecare la plutonul său, căci toţi ofiţerii, cum se da semnalul de asalt, fugeau înaintea coloanei şi se duceau ca nebunii urmaţi ca nişte eroi de soldaţii toţi, pînă cînd cădeau zdrobiţi de gloanţele şi obuzele turceşti. Această conduită a ofiţerilor a făcut ca toată armata să fie bravă şi să cîştige victorii mari asupra turcilor în toate luptele.

Toţi străinii veniţi pe cîmpul luptei, precum Don Carlos (nota lui Grigore Bănulescu, Don Carlos, prinţ spaniol, observator militar din partea Spa­niei la atacul Plevnei. În scrisoarea sa către contele francez Montserrat îşi exprimă admiraţia faţă de vi­tejia ostaşilor români) şi statul său major, ofiţerii străini ataşaţi şi chiar împăratul şi toţi generalii săi au declarat că românii, soldaţi şi ofiţeri, sînt Vulturi fără exageraţiune şi, în adevăr, aşa este, sînt foarte bravi şi să-i vezi mergînd în luptă ţi se pare că se duc la paradă, aşa merg de aliniaţi, foarte indiferenţi şi cu mult sînge rece şi curaj, pe de o parte-ţi place, iar pe de alta, văzîndu-i cum cad, le mori de mila lor auzind strigătele de durere.

Sursa: Dumitru Văcariu, Noi mărturii privind eroismul ostaşilor români,
Cronica nr. 48 (618), vineri, 2, decembrie 1977