Cristian Preda un liberal cu vederi de stânga sau un comunist de dreapta? Dezvăluiri din seria: trecutul nu se prescrie

Am primit pe e-mail aceasta informare.
Il felicit pe autor.

Confirma inca o data veridicitatea celor scrise de mine in "Intelectualii rosii manipuleaza Romania", articol aflat in baza celui cu titlul Liicheanu - din ZIUA, mentionat de Valeriu Stoica in pledoariile sale impotriva mea in Procesele "Profitorul Liiceanu" si "Sursa Mihnea Berindei" (apropos - si acest proces s-a consumat la aceeasi judecatoare al carei verdict a fost contestat de a doua instanta in cazul Liiceanu. Sunt curios care va fi deznodamantul... IN CURAND)

Cristian Preda este consilierul preşedintelui Traian Băsescu. Și candidat la europarlamentare pe listele PD-L în aşa numitul grup civic din care mai fac parte pupătorul de funduri comuniste TRU şi procurorul comunist Monica Macovei. Toți cu pete la dosar. Cristian Preda vine la emisiuni de televiziune şi vorbeşte de principii. De anticomunism, de dreapta. Înjură la comunism de spui că a avut de suferit pe vremea Odiosului. Nici vorbă însă. A fost sluga perfectă. Îl regăsim în mai multe documente UASCR de pe vremea Răpostului. Era cadru de nădejde. Cenzor la UASCR (Uniunea Asociațiilor Studenților Comunişti din România). Apare ca responsabil de organizarea Conferinței Naționale a UASCR din 1988 şi cu ode în lucrarea editată la aceea vreme de Editura Politică.

Preda Cristian, student la Facultatea de Filosofie a Universităţii Bucureşti, era expert în marxism. La faza naţională a Concursului profesional-ştiinţific studenţesc de ştiinţe sociale, Secţiunea "Materialism dialectic şi istoric", a obţinut punctajul maxim – 20 de puncte. La acelaşi concurs comunist, Emil Boc a luat doar 18 puncte. Lucrarea sa era o odă la "al XIV-lea Congres al PCR şi 45 de ani de la "revoluţia de eliberare socială şi naţională, antifascistă şi antiimperialistă de la 23 august 1944". Concursul a fost vizat personal de tovarăşa Elena Ceauşescu. Iar tovarăşul Preda a fost pe podium.


"Majoritatea studenţilor au dovedit cunoaşterea temeinică a problematicii de bază a fiecărei discipline, în spiritul şi din perspectivele tezelor şi aprecierilor cuprinse în documentele de partid, cu deosebire în recentele expuneri ale Secretarului General al Partidului, tovarăşul Nicolae Ceauşescu", se spunea la timpul respectiv. Premiant la comunism: tovarăşul Preda, marele anticomunist de azi. Temele la care s-a dovedit eminent: Concepţia PCR, expusă de Secretarul General al Partidului, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, la şedinţa Plenarei CC al PCR, a organismelor democratice şi a organizaţiilor de masă şi obşteşti din 28 noiembrie 1988 despre unitatea, continuitatea şi etapele procesului revoluţionar în ţara noastră, despre marile transformări revoluţionare ce constituie conţinutul şi definesc specificul fiecăreia dintre aceste etape". "Ce este partidul revoluţionar al clasei muncitoare?" "Dialectica contradicţiilor în viaţa socială. Concepţia PCR, a Secretarului său General, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, despre cunoaşterea şi soluţionarea contradicţiior în socialism."

Avem de-a face în realitate cu "Dreapta" cea roşie. Toți foştii tovarăşi se declară astăzi ideologii Dreptei evident anticomunişti din tată în fiu.

Dosarul de la CNSAS e trecut deocamdată la secret. Imediat însă după 1990, Cristian Preda a fost trimis la o bursă în Franța, dupa care a fost cocotat in varful fostei academii de partid "Stefan Gheorghiu". Mai apoi consilier prezidențial la Constantinescu şi secretar de stat în MAE sub Ungureanu.

[articol preluat de pe: http://victor-roncea.blogspot.com/]

Motto-ul acestui articol ar putea fi foarte bine fi şi acesta: Comunişti din toată ţara, răsfiraţi-vă! (prin toate partidele, se înţelege, nu?) Dar să lăsăm gluma la o parte şi să încercăm să înţelegem din ce categorie face parte Cristian Preda, un băiat şcolit fără doar şi poate, pus la patru ace cum îi stă bine unui intelectual gomos, umblat prin Europa, cu precădere pe la Paris, şi întors acasă mai antiromân decât antiromânii de rând (prieten cu Sorin Antohi şi Horia-Roman Patapievici, după propriile declaraţii, a petrecut între anii 1990-1998 „în Franţa cam tot atât timp cât şi în România“). În încercarea de a elucida această chestiune vom apela chiar la un citat din Cristian Preda:

„Privită dintr-un anumit unghi, istoria noastră politică pare a fi locuită exclusiv de mari figuri, actori sau doar cronicari ai evenimentelor. Acest accident al naturii naţionale face foarte greu explicabile expresiile dezolante ale politicii de azi, cel puţin aşa cum le receptează, din acelaşi unghi de vedere, bunul simţ. Întrebarea care se iveşte atunci în chip natural este următoarea: cum s-a ajuns aici? „De vină e comunismul“, ni se va răspunde, probabil. Într-un fel, scopul rîndurilor următoare este de a arăta că acest răspuns e foarte superficial: înainte de comunism, trebuie să luăm în calcul românismul. Iată adevăratul responsabil atît pentru ideea că trecutul nostru naţional este, ca să zic aşa, supus gloriei, cît şi pentru sentimentul că prezentul e dezolant.
Ce este însă românismul? Înainte de toate, el e un tip de discurs. Ironic vorbind, la întrebarea dacă există specific naţional, eu aş răspunde afirmativ, adăugînd că specificul naţional e tocmai această formă de discurs, şi nimic mai mult.“ (Cristian Preda, Occidentul nostru, cap. I, Românismul: o definiţie, p. 11, Ed. Nemira, Bucureşti, 1999)

Trecând peste absurditatea enunţului în sine, „...trebuie să luăm în calcul românismul. Iată adevăratul responsabil atît pentru ideea că trecutul nostru naţional este, ca să zic aşa, supus gloriei“, doar aparent bazat pe legături logice, trebuie să constatăm că ameţeala totală se produce foarte repede, chiar în momentul în care de la „istoria noastră politică“ se trece brusc la „trecutul nostru naţional“, adică la o perioadă mult mai întinsă în timp. Şi de aici încolo întregul fundament logic devine neclar pentru că nu există nicio axiomă. În acest context confuz nu o să mai punem anume întrebări elementare cum ar fi aceea că „de ce nu ar fi trecutul nostru glorios?“ sau „pe ce se bazează autorul atunci când neagă dreptul românilor de a face referire la trecutul lor glorios?“ (totuşi, indiferent de care parte s-ar situa un observator, acesta nu poate elimina realitatea că trecutul „naţional“ al românilor este glorios, pentru că este o glorie pentru un popor să rămână liber în ciuda faptului că a fost în permanenţă încolţit de imperii. v. şi mărturisirea lui Eugen Ionescu care relata că aflat în Franţa a învăţat că poporul francez este cel mai curajos din lume etc. şi reajuns în România i s-a spus la şcoală ca poporul român este este cel mai curajos popor din lume etc. Morala ar putea fi şi aceea că nici un popor nu poate păşi demn în lume având o mentalitate antinaţională. Atunci, de vreme ce, după cum rezultă şi din mărturia lui Eugen Ionescu, această formă de discurs este una mai larg folosită, mai poate fi specificul naţional „tocmai această formă de discurs“?)

„Sentimentul că prezentul e dezolant“ nu se bazează pe apercepţie, ci pe o realitată dură care ar trebui spusă fără urmă de echivoc, prezentul este aşa cum ne sunt conducătorii. România a avut neşansa să fie, la nivel instituţional, complet acaparată de noile structuri de putere create în incubatoarele serviciilor secrete care şi-au „dat mâna peste ţară“, de la est la vest, susţinând şi încurajând acţiunile anti-ceauşescu din anii '80-'89 (sau chiar începând cu anii '70, cf. declaraţiilor lui Măgureanu). Imediat după Revoluţia din 1989 (de fapt simultan, între Revoluţie şi lovitura de stat fiind un soi de simbioză) puterea a fost acaparată de structurile pregătite special (la toate nivelurile, noua ocupaţie bazându-se în special pe promovarea anumitor intelectuali). În timp ce inocenţii scandau lozinci în stradă, încasau bulane în cap şi credeau că odată cu dispariţia lui Ceauşescu va cădea şi reţeaua comunistă care conducea România, noile structuri de putere acaparau cu rapacitate toate instituţiile statului. Urmările se văd astăzi într-un mod dramatic, pe chipul întregii ţări. Ceauşescu nu a murit, Ceauşescu acum sunteţi voi! (şi aici se face legătura cu articolul preluat de pe blogul lui Victor Roncea, comuniştii de ieri, tineri şi mai puţin tineri, ne sunt „democraţii“ de astăzi, pe principiul trecutul nu se şterge, nu se prescrie, se implementează!)

Fasificarea istoriei. Alegerile din noiembrie 1946 descrise în presa comunistă cu ocazia împlinirii a 35 de ani de la desfăşurarea acestora

1981, la 35 de ani de la alegerile din 1946, presa comunistă relata:

NOIEMBRIE 1946 – PRIMELE ALEGERI DEMOCRATICE

Se împlinesc 35 de ani de la primele alegeri cu ade­vărat democratice din ţara noastră. Rememorînd şi făcînd apel la documentele vremii ajungem la concluzia că victoria în alegerile parlamentare din 19 noiembrie 1946 a fost obţinută în condiţiile unor înverşunate bătălii de clasă, că ea a evidenţiat – odată în plus – capacitatea poli­tică şi organizatorică a P.CR., de a închega alianţe trainice cu forţele social-politice democratice, interesate în pro­gresul social şi istoric al patriei.

Piatră de hotar în istoria patriei noastre, august birui­tor a marcat începutul revoluţiei de eliberare naţională şi socială, antifascistă şi antiimperialistă. În contextul primei etape a acestei revoluţii, pe baza tacticii şi strategiei ela­borate de P.C.R., problema puterii politice – problemă fundamentală a oricărei revoluţii sociale – a fost rezolva­tă în favoarea maselor largi populare prin instaurarea la 6 martie 1945 a guvernului democrat-popular, în frunte cu eminentul om de stat şi militant progresist dr. Petru Groza. Eveniment de referinţă, actul de la 6 martie 1945 „a mar­cat instaurarea puterii revoluţionar-democratice a muncito­rilor şi ţăranilor, după cum arată tovarăşul Nicolae Ceauşescu, a deschis calea unor transformări social-politice profunde în societatea românească“.

Aceste transformări vizau, după cum era şi firesc, şi crearea unui instrument politic reprezentativ, respectiv a unui parlament democratic, lată de ce Conferinţa Naţională a P.CR. din octombrie 1945 a pus în faţa partidului, a celorlalte forţe democrati­ce, necesitatea pregătirii şi a organizării alegerilor parlamentare.

În vederea reuşitei depline în alegerile parlamentare, P.CR. a iniţiat şi organizat în vara anului 1946 un larg sistem de alianţe politice în formula Blocului Partidelor Democratice, alcătuit din P.CR., P.S.D., P.N.P., P.N.T. (Anton Alexandrescu), P.N.L. (Gheorghe Tătărăscu), Frontul Plugarilor, Federaţia Democratică a femeilor, Sindicatele Unite. La scurt timp, la Platforma Program a B.P.D. a ade­rat şi Uniunea Populară Maghiară. în condiţiile date, B.P.D. era „o creaţie a luptei partidului nostru de a unifica toate forţele democratice“. (Arhiva Comitetului judeţean Timiş al P.C.R., fondul nr. 1, dosarul nr. 2, fila 172).

Se cuvine consemnat aici faptul că, în cadrul campaniei electorale, Comitetul Regional Banat al P.CR. şi-a adus un aport de mare însemnătate la reuşita ei „prin trimiterea sutelor de echipe la sate, prin uriaşele mitinguri ce Ie-a făcut în centrele de judeţe şi de plăşi“. (Ibid) La baza întregii campanii electorale se afla Platforma-Program a B.P.D. şi noua lege electorală care asigura pentru primo dată la noi dreptul de vot femeilor, militarilor şi funcţiona­rilor publici. Odată prelucrate şi însuşite de activul de par­tid, „au fost trimise sute de echipe culturale şi de îndru­mători la sate, care au prelucrat şi au discutat cu săteni Platforma-Program. Cel mai mare număr de asemenea echipe au fost trimise în judeţele Timiş şi Arad. Peste tot unde au mers echipele noastre, se arăta în raportul pe luna iulie 1946 a Comitetului Regional Banat al P.CR., au fost bine primite de ţărani“. (Ibidem, fila 156).

Masele largi populare din Banat, fără deosebire de naţionalitate, întocmai celor din întreaga ţară, treceau prin-tr-un adevărat proces de educare politică, manifestindu-şi adeziunea faţă de Platforma-Program a B.P.D. în care, în­tre altele, se arăta că partidele democratice care au alcă­tuit guvernul dr. Petru Groza „au instaurat un regim cu adevărat democratic, au înfăptuit reforma agrară (. . .). Da­torită încrederii de care s-a bucurat înăuntrul şi în afara ţării, guvenul a readus Ardealul de nord, a acordat un re­gim de reală libertate şi egalitate culturală şi politică na­ţionalităţilor conlocuitoare, a creat legături de strinsă prie­tenie şi colaborare economică cu Uniunea Sovietică şi ţă­rile vecine, a reluat legăturile diplomatice cu Marea Britanie şi Statele Unite ale Americil, pregătind astfel condiţiile unei colaborări şi în domeniul economic“.

Alegerile parlamentare de la 19 noiembrie 1946, s-au transformat într-o mare victorie politică a forţelor revolu-ţionar-democatice. Peste 76% din alegători şi-au dat votul lor candidaţilot B.P.D., pentru democraţie şi progres, în timp ce forţele reacţionare au primit o lovitură zdrobitoare („Scinteia“, nr. 685 din 23 noiembrie 1946).

„Victoria obţinută în alegerile din 1944 – se arată în Programul P.C.R. – constituie cea mai elocventă expresie a adeziunii maselor largi populare la politica de transforma­re democratică, revoluţionară a ţării, promovată de partid“.(Programul P.C.R. ..., p. 54). Poporul a votat pentru liber­tate, democraţie, pentru independenţă şi suveranitate depli­nă, pentru pace şi progres.

Traian BUNESCU, Noiembrie 1946 – primele alegeri democratice, ziarul Orizont, săptămînal politic-social şi literar-artistic editat de USR, nr. 46, 20 noiembrie 1981

Accesaţi şi:

• Cenzura pe timp de război şi pe timp de pace. Instaurarea dictaturii comuniste, epuraţia, trădarea de ţară şi slujirea lui Marx, Lenin şi Stalin (http://romania-mare-trecut-si-viitor.blogspot.com/2009/01/cenzura-pe-timp-de-rzboi-i-pe-timp-de.html)
• Un posibil studiu de caz. Două date: 1941, 1953, două lumi (http://romania-mare-trecut-si-viitor.blogspot.com/2009/01/un-posibil-studiu-de-caz-dou-date-1941.html)