miercuri, 18 februarie 2009

Frustratul din anticameră [v. şi M. Cărtărescu: debut sub semnul plagiatului]


Frustratul din anticamera

La sfarsitul saptamanii trecute, intr-un ziar central care il gazduieste, scriitorul Mircea Cartarescu si-a exprimat, cu dramatismul care il caracterizeaza, o mirare. O usoara frustrare. El se intreba retoric de ce intelectualii sunt izolati. De ce, treptat, opinia lor este ignorata. Mai mult, chiar, de ce exista si tendinta societatii de a-i pune la stalpul infamiei. In definitiv, de ce ar trebui sa plateasca intelectualii pacatele clasei politice? Sunt ei vinovati ca lucrurile merg prost in Romania? Si fiindca apelul sau editorial nu a starnit niciun ecou, incerc eu sa-i raspund. Chiar acum.

Cu riscul de a vulgariza, nu ma pot abtine sa nu compar genul de intrebari pe care si le pune Mircea Cartarescu singur si fara nici un efort de a le da un raspuns, cu o faimoasa si glumeata dilema lansata prin Moldova anilor '80: "Stau, ma gandesc si-mi pun o intrebare / De s'are femeia organe jenitale?". Procedand in mod asemanator, Cartarescu afirma ca nu intelege cum de intelectualii, ignorati - nu ignoranti, Doamne fereste! - sunt din ce in ce mai multi si izolati. Sa facem, deci, recurs la memorie. In urma cu cinci ani, initiatorii Aliantei DA, care s-a dovedit a fi un mare esec politic, au facut apel la un grup de intelectuali, in incercarea de a obtine o mai mare sustinere pentru proiect. Si unde se puteau duce ei altundeva decat la Grupul pentru Dialog Social? O organizatie din ce in ce mai fantomatica, pe masura ce a devenit mai eclectica. Si alde Stoica si Stolojan au primit acolo tot sprijinul posibil.

Parea ca renaste, intr-o noua formula, Conventia Democrata Romana. In scopul de a invinge balaurul pesedist. Ceva mai tarziu, cand Traian Basescu a ajuns presedinte, acesta a pus in aplicare unul dintre trucurile sale obisnuite. In baza principiului conform caruia daca pe unii ii sperii, pe altii trebuie sa-i cumperi. Asa s-a pus la cale un targ. Intre cateva personaje cu nume mai des vehiculate in opinia publica, care s-au erijat in "intelectualitatea nationala" si presedintele Romaniei, Traian Basescu. Nu imi mai amintesc ordinea. Mai intai a fost primit si decorat Cartarescu de catre chiriasul de la Cotroceni sau mai intai a primit Horia Patapievici drept premiu Institutul Cultural Roman, cu un buget generos, pe care nu mai urma decat sa il imparta cui doreste, fara a da nimanui socoteala?

Cert este ca au aparut ca din senin cativa zeci de intelectuali "subtiri", cu cateva exceptii scriitori fara opera, care au inceput sa se pronunte public, din ce in ce mai apasat in favoarea grupului de interese constituit in jurul Palatului Cotroceni.

Din care, de altfel, au si inceput sa faca parte, pentru ca uriasele sume de bani ale Institutului Cultural Roman circulau si circula, printr-o oculta retea de vase co­municante, in avantajul respectivilor indivizi. Ba o bursa, ba o calatorie in strainatate, ba o lansare de carte, ba un vernisaj, ba un congres international, ba sustinerea unui demers mai mult sau mai putin artistic in tara. La schimb, aceiasi indivizi si mereu aceiasi i-au inchinat ode lui Traian Basescu. Cand Alianta DA s-a destramat, vinovati au fost liberalii. Care, ai "dreacu'", au parasit guvernarea. Si, ani de zile, au fost demonizati in numele prezumtiei ca urmau sa faca un pact cu diavolul. Iar diavolul era PSD. Va mai amintiti de sezatorile de la Neptun?Acum, pactul cu "diavolul PSD" l-a facut chiar Traian Basescu. Iar Mircea Cartarescu se plange ca intelectualii nu mai au credibilitate. Draga Mircea, este vorba doar de cativa intelectuali. Si doar de credibilitatea lor.

Tu, de pilda, ti-ai pierdut-o acceptand ca romanii, prin ICR, sa cheltuie sute de mii de euro pentru a-ti lansa cu mare pompa cartea intr-o tara nordica, rezultatul fiind acela ca nu ai vandut decat vreo 20 de volume. Iar in schimb i-ai ridicat osanale cui nu trebuie. Acesti "intelectuali subtiri", asezati ca musca pe politica, seamana teribil de mult cu acei limbrici de presa care, dincolo de suparatorul zgomot de fond pe care il provoaca, nu se pot lauda cu niciun demers serios de presa. Dar despre ei, maine.


Accesaţi şi:
PS
Ce ziceţi de titlul Receptarea tragicului în antropologia marxistă (Gabriel Liiceanu, Tragicul – o fenomenologie a limitei şi depăşirii, 1975)? „Sună“ a disidenţă, nu?

Niciun comentariu:

Constantin Brâncoveanu

Constantin Brâncoveanu a fost un mare „ctitor” de cultură şi de lăcaşuri sfinte, un sprijinitor prin cuvânt şi faptă al Ortodoxiei de pretutindeni, o figură de seamă din istoria neamului românesc. Iar prin moartea lui cu adevărat mucenicească, el a oferit tuturor o minunată pildă de dăruire şi de jertfă pentru ţară să şi pentru credinţa creştină. (Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu)

...toată viaţa noastră trebuie să fie o lecţie de modestie

„Eu sunt convins că existenţa noastră de aici, de pe pământ, este negativul alteia, plină de lumină. Moartea este doar un ritual de trecere spre adevărata noastră esenţă şi fiinţă. Nu trebuie să credem că această experienţă a călătoriei noastre pe pământ este o experienţă în totalitate negativă. Iisus strigă pe cruce: «Dumnezeul meu, de ce m-ai părăsit?» Se întunecă. Pentru că pământul este un loc atât de sinistru, încât fiul divin îşi poate uita tatăl şi poate crede că a fost părăsit. Şi totuşi, în acest infern, învăţăm să iubim, să ne sacrificăm, să ne dăruim, să fim generoşi. Este un infern feeric. Anamneza angelică pe care ne-o facem, din când în când, ne indică spre ce ne îndreptăm. Spre Dumnezeu. Şi toată viaţa noastră trebuie să fie o lecţie de modestie.“ Cezar Ivănescu

Mircea Eliade

Este semnificativ că singurul popor care a reuşit să-i învingă definitiv pe daci, care le-a ocupat şi colonizat ţara şi le-a impus limba a fost poporul roman; un popor al cărui mit genealogic s-a constituit în jurul lui Romulus şi Remus, copiii Zeului-Lup Marte, alăptaţi şi crescuţi de Lupoaica de pe Capitoliu. Rezultatul acestei cuceriri şi al acestei asimilări a fost naşterea poporului român. În perspec­tiva mitologică a istoriei, s-ar putea spune că acest popor s-a născut sub semnul Lupului, adică predestinat războaielor, invaziilor, şi emigrărilor. Lupul a apărut pentru a treia oară pe orizontul mitic al istoriei daco-romanilor şi a descendenţilor lor. Într-adevăr prin­cipatele române au fost întemeiate în urma marilor invazii ale lui Genghis-Han şi ale succesorilor săi. Or, mitul genealogic al genghis-hanizilor proclamă că strămoşul lor era un Lup cenuşiu care a coborît din Cer şi s-a unit cu o căprioară... (Mircea Eliade, De la Zalmoxis la Genghis-Han, traducere de Maria Ivănescu şi Cezar Ivănescu, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1980)