joi, 30 aprilie 2009

DISCURS REMARCABIL! ACORDAREA CETĂŢENIEI TUTUROR ROMÂNILOR: „o soluţie individuală de salvare din ghearele unui regim criminal“.


DISCURS REMARCABIL, REACŢII IDIOATE
Liviu ANTONESEI

Deşi rostit cu oarece întîrziere, trebuie să recunosc că discursul privind situaţia din Moldova al preşedintelui a fost exact ceea ce şi cum trebuia să fie. Nu scriu asta „la cald”, imediat după ce l-am urmărit în direct, ci la două zile distanţă în urma cîtorva lecturi ale versiunii scrise, deci fără a fi influenţat de încărcătura retorică presupusă de ton, atitudine, gestualitate etc.

Deci, un discurs excelent, rostit într-un moment delicat şi într-un context dificil, pentru care preşedintele merită toată lauda. Pînă la urmă, asta şi aştept de la un preşedinte responsabil, nu veşnicul amestec în bălăcăreala internă, lecţii date presei şi mogulilor ori slăbiciuni părinteşti faţă de mezina familiei.

Este interesant cum preşedintele are prestaţii mai bune cînd are de înfruntat dificultăţi mai mari. Pentru că, dincolo de complicaţiile situaţiei în sine, preşedintele a avut de înfruntat şi dificultăţile enorme legate de marea varietate a publicurilor ţintă – cel românesc, autorităţile abuzive de la Chişinău, tinerii de acolo, autorităţile euro-atlantice şi opinia publică europeană. Şi încă am uitat să amintesc Rusia, pentru că, fără a aminti numele acesteia, e clar că preşedintele a dorit ca mesajul să fie corect perceput şi acolo. Această „împăcare a ţintelor” era un dans pe sîrmă şi e remarcabil că preşedintelui i-a ieşit.

Din păcate, pe cît de reuşit a fost discursul, pe atît de dezamăgitoare au fost reacţiile interne, mai întîi, ale politrucilor noştri naţionali, al doilea, ale numeroşilor „analişti şi canalişti”, dispuşi să se pronunţe ori că e cazul, ori că nu e şi indiferent cît se pricep la o chestiune sau alta.

Nu e de mirare că, deşi era vorba de o gravă chestiune internaţională, dl. Năstase tot la procesele dumisale a ajuns, dar e enorm să spună că UE n-are mecanisme să producă o anchetă cînd UE tocmai asta anunţa! Iar dl Severin, exploratorul originilor turco-tătare ale dlui Băsescu, dădea vina pentru calitatea discursului pe consilieri, de parcă un discurs nu este al celui ce şi-l asumă! Dl Geoană? Păi, vorba dlui Iliescu! Analiştii? Făcea toţi banii să-i urmăreşti cum încercau să minimalizeze gestul prezidenţial, dar cu grijă să nu pară prea idioţi în ochii publicului! În România, nu mori de plictiseală!

Iaşi, 17 aprilie 2009
---------------------------------------------------


UN MILION DE EUROPENI
Liviu ANTONESEI

Dacă-i lăsăm de-o parte pe lăudătorii din oficiu şi pe înjurătorii calificaţi ai preşedintelui, discursul acestuia privind situaţia din Moldova a fost primit de opinia politică şi de cea civică cu interes şi nuanţat. Unii dintre receptorii oneşti, fără parti pris-uri declarate ai acestuia, se întrebau, de pildă, dacă, aşa „patriotic” cum părea la suprafaţă, discursul nu risca să rămînă suspendat cumva în zona pur declarativă, dacă nu demagogică.

Prin urmare, consistenţa acestuia nu poate fi măsurată decît prin consecinţe. Cred că se întrevăd deja măcar două dintre acestea, care îl scot din zona exclusiv declarativă. Mai întîi, înregistrez una de natură externă – UE şi-a înăsprit puţin vocea în privinţa autorităţilor de dincolo de Prut, cerîndu-le acestora încetarea represiunii şi respectarea drepturilor omului, abia după discursul ţinut de preşedinte în Parlament. Sigur, UE nu şi-a înăsprit vocea chiar de tot, cerînd de pildă respectarea Tratatului semnat de statul moldovean în chestiunea introducerii vizelor pentru români, nici nu a cerut repetarea alegerilor falsificate – cînd numărul votanţilor morţi aproape îl egalează pe al celor vii, e greu să vorbeşti despre alegeri corecte! –, dar aşa este birocraţia UE, nu-şi forţează brusc vocea ca să nu răguşească!

A doua consecinţă este internă, cu puternice ecouri internaţionale – simplficarea procedurilor legale de redobîndire a cetăţeniei române de către basarabenii, de origine română, care doresc acest lucru. Poate este prima dată, din pricina rapidităţii cu care a promovat Ordonanţa de urgenţă, cînd apreciez faptul că dl Boc nu este decît un pseudonim al preşedintelui!

Desigur, autorităţile UE, cu preşedinţia cehă în frunte, şi-au manifestat „preocuparea”, „îngrijorarea” etc., dar ce altă soluţie ar fi avut România pentru a-i proteja pe românii basarabeni? Mai ales cînd, însăşi „măreaţa Uniunea”, cestălaltă, de tip nou, n-a găsit instrumentele necesare pentru a impune respectarea drepturilor omului dincolo de Prut şi nici măcar respectarea Tratatului semnat de autorităţile de la Chişinău?

În fapt, România n-a solicitat UE şi celorlalte foruri internaţionale anularea consecinţelor Pactului Stalin–
Hitler, deci reunificarea, nici n-a intervenit militar pentru a-şi proteja cetăţenii, ci a oferit o soluţie individuală de salvare din ghearele unui regim criminal pentru circa un milion de persoane. Care vor deveni un milion de cetăţeni europeni.

Cred că bătrîna UE ar trebui să vadă în asta mai degrabă un cîştig ( şi d
emografic!), nu o pierdere. De altfel, în ciuda primelor declaraţii, „îngrijorate”, cum nu au fost faţă de represiunea brutală de la Chişinău, UE va adopta punctul de vedere exprimat în articolul din Financial Times – aşa „indisciplinată” cum e România, trebuie susţinută de structurile UE, şi în general, în transformarea aderării în veritabilă integrare, dar şi în chestiunea specifică legată de absorbţia a circa un milion de noi cetăţeni, români şi europeni totodată!

Nu ştiu dacă autorităţile române s-au consultat cu cele europene în chestiune – nu am acces la diplomaţia secretă ori discretă, iar la suprafaţă am asistat doar la întîlnirea ministrului de externe cu omologul ceh – dar cred că au procedat bine. Nu poţi negocia mereu în genunchi!

Iaşi, 21 aprilie 2009

Niciun comentariu:

Constantin Brâncoveanu

Constantin Brâncoveanu a fost un mare „ctitor” de cultură şi de lăcaşuri sfinte, un sprijinitor prin cuvânt şi faptă al Ortodoxiei de pretutindeni, o figură de seamă din istoria neamului românesc. Iar prin moartea lui cu adevărat mucenicească, el a oferit tuturor o minunată pildă de dăruire şi de jertfă pentru ţară să şi pentru credinţa creştină. (Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu)

...toată viaţa noastră trebuie să fie o lecţie de modestie

„Eu sunt convins că existenţa noastră de aici, de pe pământ, este negativul alteia, plină de lumină. Moartea este doar un ritual de trecere spre adevărata noastră esenţă şi fiinţă. Nu trebuie să credem că această experienţă a călătoriei noastre pe pământ este o experienţă în totalitate negativă. Iisus strigă pe cruce: «Dumnezeul meu, de ce m-ai părăsit?» Se întunecă. Pentru că pământul este un loc atât de sinistru, încât fiul divin îşi poate uita tatăl şi poate crede că a fost părăsit. Şi totuşi, în acest infern, învăţăm să iubim, să ne sacrificăm, să ne dăruim, să fim generoşi. Este un infern feeric. Anamneza angelică pe care ne-o facem, din când în când, ne indică spre ce ne îndreptăm. Spre Dumnezeu. Şi toată viaţa noastră trebuie să fie o lecţie de modestie.“ Cezar Ivănescu

Mircea Eliade

Este semnificativ că singurul popor care a reuşit să-i învingă definitiv pe daci, care le-a ocupat şi colonizat ţara şi le-a impus limba a fost poporul roman; un popor al cărui mit genealogic s-a constituit în jurul lui Romulus şi Remus, copiii Zeului-Lup Marte, alăptaţi şi crescuţi de Lupoaica de pe Capitoliu. Rezultatul acestei cuceriri şi al acestei asimilări a fost naşterea poporului român. În perspec­tiva mitologică a istoriei, s-ar putea spune că acest popor s-a născut sub semnul Lupului, adică predestinat războaielor, invaziilor, şi emigrărilor. Lupul a apărut pentru a treia oară pe orizontul mitic al istoriei daco-romanilor şi a descendenţilor lor. Într-adevăr prin­cipatele române au fost întemeiate în urma marilor invazii ale lui Genghis-Han şi ale succesorilor săi. Or, mitul genealogic al genghis-hanizilor proclamă că strămoşul lor era un Lup cenuşiu care a coborît din Cer şi s-a unit cu o căprioară... (Mircea Eliade, De la Zalmoxis la Genghis-Han, traducere de Maria Ivănescu şi Cezar Ivănescu, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1980)