Valeriu Stancu - a fost sau n-a fost? Apropo, va mai amintiti 11 februarie 2008: „Brumaru, turnator?“

Ieri, de Buna Vestire, mandatul lui Valeriu Stancu, presedintele Filialei Iasi a Uniunii Scriitorilor, s-a incheiat. Calendaristic doar, pentru ca Stancu va ramane in aceasta nefericita (pentru el) functie pana in toamna, cand vor avea loc alegeri generale. Un mandat dezamagitor, din care nimeni nu retine nimic, rezumabil intr-un titlu simptomatic de film: "A fost sau n-a fost?". Caci pentru foarte multi membri ai filialei iesene este destul de incert daca Valeriu Stancu exista in realitate, or daca nu cumva este o reprezentare a mintii, asa, un fel de zvon cu buletin si opera.

Imi amintesc de primavara lui 2005, cand, la Casa cu Absida, intr-un entuziasm neimpartasit de toata lumea, membrii alesi ai Comitetului de conducere au anuntat numele noului presedinte. Aveau cu totii, Cassian Maria Spiridon, Ioan Holban, Adrian Alui Gheorghe, niste mine serioase, de contrabandisti metafizici, ori de pescari de suflete cu navoadele pline. Dom'le, simteai ca ceva foarte important tocmai se petrece sub mutra ta natanga si coplesita de stupefactie. Cand noul presedinte a luat cuvantul, foarte sigur pe el, seducator aproape, jovial si pus pe fapte mari, asistenta a lacrimat interior. Iar o poeta din sala a avut un tremur nefiresc, si in vers alb, de genunchi.

Vom face din Casa cu Absida o importanta sursa de venit, vom inchiria, vom face bani, autofiiinaaantaaareee! Vom face din Libraria de pe Cuza Voda un spatiu nemaipomenit pentru nemaipomenite lansari! Vom reconditiona site-ul Filialei si il vom transforma intr-un adevarat dictionar virtual al scriitorilor ieseni! Vom organiza lunar conferinte de presa in care vom da seama pentru tot ce facem si pentru tot ce nu facem! A venit vremea transparentei, trebuie sa fim mai aproape de membrii filialei, cu care vom comunica asa cum nu s-a mai vazut!
Si sufletele scriitorilor aclamau ragusit: "Stan-cu! Stan-cu!".

Au trecut ani, precum herghelii de inorogi galopande spre luna, cum ar spune un poet descheiat la slitul inspiratiei. Au trecut ani si aclamarile s-au preschimbat in huiduieli rostogolite printr-o votca, or prin verbele vreunui dialog la colt de strada. La Casa cu Absida nu se intampla mai nimic, libraria de pe Cuza Voda s-a inchis, site-ul nu mai functioneaza deloc, nu s-a organizat nici o conferinta de presa, relatia cu breasla exista, dar lipseste cu desavarsire, minimele anunturi de presa la moartea unui confrate lipsesc si ele. Lansarile au ajuns sa se tina la Primaria, insusi presedintele Stancu, cu inima pe stanga, preferand toposul politizat si confundandu-l probabil pe Nichita-primarul cu Nichita necuvintelor. Si vechea strigare "Stan-cu! Stan-cu!" devine acum un foarte nepoetic "Hai sic-tir! Hai sic-tir".

Valeriu Stancu nu a reusit altceva decat sa faca din functia de presedinte de filiala o functie pur onorifica, fara nici o responsabilitate clara, asa, un soi de ecuson pe care ti-l prinzi la piept cand vrei sa arati ca esti cineva, or cand vrei sa-ti atingi niscaiva interese de dincoace de metafora. Ce va fi la toamna? Cine va fi la toamna? Tare ma tem ca vom ingana, prin rugina de aer, cum ca "niciodata toamna nu fu mai la fel"...

Călin Ciobotari

http://www.flacarais.ro/cms/site/f_is/news/valeriu_stancu_a_fost_sau_n_a_fost_8806.html

PS:

Ne intrebam retoric, cum altfel?, oare Valeriu Stancu „a fost sau n-a fost“ şi altceva? :)

Unii, genul Lucian Vasiliu, si-au recunoscut cu senitatate colaborarea benevola cu ofiteri ai Securitatii, asupra altora, v. cazul Emil Brumaru - a se citi scandalul declansat cu probe de Flacara Iasului, via Calin Ciobotari, in primavara anului 2008 si musamalizat de restul presei libere, planeaza acuzatii de acelasi tip (cu mostre olografe). (articolul la care fac referire a aparut in ziarul Flacara Iasului, 11 februarie 2008 si se numea „Brumaru, turnator?“. Numele poetului Emil Brumaru este vehiculat in Flacara Iasului ca posibil informator al Securitatii. Citez: „«Mihailescu» a dat doua note despre disidentul Liviu Antonesei. Ziarul spune ca nu poate trage concluzii, dar publica doua probe cu scrisul de mina al lui Brumaru si al informatorului «Mihailescu».

"Din pacate, nu pot nici confirma, nici infirma. Astept de la CNSAS numele in clar ale informatorilor care, in dosarele mele, sunt trecuti cu pseudonime. Sper ca nu va dura pina la Calendele Grecesti criza de la CNSAS, astfel incât sa fiu si eu clarificat", spune Liviu Antonesei.“)

Se pare ca in filiala Iasi a Uniunii Scriitorilor din Romania cei care „nu sunt“ au fost ceva si cei care „sunt“ evident au si fost :)

DISCURS REMARCABIL! ACORDAREA CETĂŢENIEI TUTUROR ROMÂNILOR: „o soluţie individuală de salvare din ghearele unui regim criminal“.

DISCURS REMARCABIL, REACŢII IDIOATE
Liviu ANTONESEI

Deşi rostit cu oarece întîrziere, trebuie să recunosc că discursul privind situaţia din Moldova al preşedintelui a fost exact ceea ce şi cum trebuia să fie. Nu scriu asta „la cald”, imediat după ce l-am urmărit în direct, ci la două zile distanţă în urma cîtorva lecturi ale versiunii scrise, deci fără a fi influenţat de încărcătura retorică presupusă de ton, atitudine, gestualitate etc.

Deci, un discurs excelent, rostit într-un moment delicat şi într-un context dificil, pentru care preşedintele merită toată lauda. Pînă la urmă, asta şi aştept de la un preşedinte responsabil, nu veşnicul amestec în bălăcăreala internă, lecţii date presei şi mogulilor ori slăbiciuni părinteşti faţă de mezina familiei.

Este interesant cum preşedintele are prestaţii mai bune cînd are de înfruntat dificultăţi mai mari. Pentru că, dincolo de complicaţiile situaţiei în sine, preşedintele a avut de înfruntat şi dificultăţile enorme legate de marea varietate a publicurilor ţintă – cel românesc, autorităţile abuzive de la Chişinău, tinerii de acolo, autorităţile euro-atlantice şi opinia publică europeană. Şi încă am uitat să amintesc Rusia, pentru că, fără a aminti numele acesteia, e clar că preşedintele a dorit ca mesajul să fie corect perceput şi acolo. Această „împăcare a ţintelor” era un dans pe sîrmă şi e remarcabil că preşedintelui i-a ieşit.

Din păcate, pe cît de reuşit a fost discursul, pe atît de dezamăgitoare au fost reacţiile interne, mai întîi, ale politrucilor noştri naţionali, al doilea, ale numeroşilor „analişti şi canalişti”, dispuşi să se pronunţe ori că e cazul, ori că nu e şi indiferent cît se pricep la o chestiune sau alta.

Nu e de mirare că, deşi era vorba de o gravă chestiune internaţională, dl. Năstase tot la procesele dumisale a ajuns, dar e enorm să spună că UE n-are mecanisme să producă o anchetă cînd UE tocmai asta anunţa! Iar dl Severin, exploratorul originilor turco-tătare ale dlui Băsescu, dădea vina pentru calitatea discursului pe consilieri, de parcă un discurs nu este al celui ce şi-l asumă! Dl Geoană? Păi, vorba dlui Iliescu! Analiştii? Făcea toţi banii să-i urmăreşti cum încercau să minimalizeze gestul prezidenţial, dar cu grijă să nu pară prea idioţi în ochii publicului! În România, nu mori de plictiseală!

Iaşi, 17 aprilie 2009
---------------------------------------------------


UN MILION DE EUROPENI
Liviu ANTONESEI

Dacă-i lăsăm de-o parte pe lăudătorii din oficiu şi pe înjurătorii calificaţi ai preşedintelui, discursul acestuia privind situaţia din Moldova a fost primit de opinia politică şi de cea civică cu interes şi nuanţat. Unii dintre receptorii oneşti, fără parti pris-uri declarate ai acestuia, se întrebau, de pildă, dacă, aşa „patriotic” cum părea la suprafaţă, discursul nu risca să rămînă suspendat cumva în zona pur declarativă, dacă nu demagogică.

Prin urmare, consistenţa acestuia nu poate fi măsurată decît prin consecinţe. Cred că se întrevăd deja măcar două dintre acestea, care îl scot din zona exclusiv declarativă. Mai întîi, înregistrez una de natură externă – UE şi-a înăsprit puţin vocea în privinţa autorităţilor de dincolo de Prut, cerîndu-le acestora încetarea represiunii şi respectarea drepturilor omului, abia după discursul ţinut de preşedinte în Parlament. Sigur, UE nu şi-a înăsprit vocea chiar de tot, cerînd de pildă respectarea Tratatului semnat de statul moldovean în chestiunea introducerii vizelor pentru români, nici nu a cerut repetarea alegerilor falsificate – cînd numărul votanţilor morţi aproape îl egalează pe al celor vii, e greu să vorbeşti despre alegeri corecte! –, dar aşa este birocraţia UE, nu-şi forţează brusc vocea ca să nu răguşească!

A doua consecinţă este internă, cu puternice ecouri internaţionale – simplficarea procedurilor legale de redobîndire a cetăţeniei române de către basarabenii, de origine română, care doresc acest lucru. Poate este prima dată, din pricina rapidităţii cu care a promovat Ordonanţa de urgenţă, cînd apreciez faptul că dl Boc nu este decît un pseudonim al preşedintelui!

Desigur, autorităţile UE, cu preşedinţia cehă în frunte, şi-au manifestat „preocuparea”, „îngrijorarea” etc., dar ce altă soluţie ar fi avut România pentru a-i proteja pe românii basarabeni? Mai ales cînd, însăşi „măreaţa Uniunea”, cestălaltă, de tip nou, n-a găsit instrumentele necesare pentru a impune respectarea drepturilor omului dincolo de Prut şi nici măcar respectarea Tratatului semnat de autorităţile de la Chişinău?

În fapt, România n-a solicitat UE şi celorlalte foruri internaţionale anularea consecinţelor Pactului Stalin–Hitler, deci reunificarea, nici n-a intervenit militar pentru a-şi proteja cetăţenii, ci a oferit o soluţie individuală de salvare din ghearele unui regim criminal pentru circa un milion de persoane. Care vor deveni un milion de cetăţeni europeni.

Cred că bătrîna UE ar trebui să vadă în asta mai degrabă un cîştig ( şi demografic!), nu o pierdere. De altfel, în ciuda primelor declaraţii, „îngrijorate”, cum nu au fost faţă de represiunea brutală de la Chişinău, UE va adopta punctul de vedere exprimat în articolul din Financial Times – aşa „indisciplinată” cum e România, trebuie susţinută de structurile UE, şi în general, în transformarea aderării în veritabilă integrare, dar şi în chestiunea specifică legată de absorbţia a circa un milion de noi cetăţeni, români şi europeni totodată!

Nu ştiu dacă autorităţile române s-au consultat cu cele europene în chestiune – nu am acces la diplomaţia secretă ori discretă, iar la suprafaţă am asistat doar la întîlnirea ministrului de externe cu omologul ceh – dar cred că au procedat bine. Nu poţi negocia mereu în genunchi!

Iaşi, 21 aprilie 2009

Accesaţi şi:
http://www.cetatenia.ro/