Ungureanu, bombă cu ceas la SIELUCIAN POSTU
- se dedică Direcţiei de Analiză şi Sinteză din SRI -
În 1998, diplomaţia română dădea una din nenumăratele sale probe de idioţenie cronică şi grotescă: trimitea la Chişinău, în funcţia de consilier politic al Ambasadei României, un fondator al Partidului Moldovenilor. Pentru cititorii care s-au născut ieri, re-amintesc: Partidul Moldovenilor era, la acea vreme, un partid acuzat public de intenţii secesioniste, pe fundalul unor relaţii tensionate cu Republica Moldova şi în contextul vehiculării periodice a unei vechi sperietori sovietice – „Moldova Mare“.
Proaspătul diplomat român, cu atribuţii de prim rang, se numea Nichita Danilov, iar semnătura sa pe documentul de înfiinţare a Partidului Moldovenilor era publică. Mai putin publică fusese întâlnirea dintre şeful PM, Constantin
Simirad, şi preşedintele Partidului Comuniştilor din Republica Moldova, Vladimir Voronin. Însă, dincolo de aceste amănunte bizare, un lucru era cert: „moldovenistul“ Danilov ajunsese diplomat român în Republica Moldova cu sprijinul hotărâtor al unui secretar de stat din Ministerul Afacerilor Externe. Pe nume Mihai Răzvan Ungureanu! Care.. era filiera? Junele diplomat-şef era fiul, vice-primarului Ştefan Ungureanu, mâna dreaptă a lui Constantin Simirad. Şi nu făcea niciun secret din sprijinul acordat „moldovenistului“ acreditat la curtea „Moldovei Mari“.
Desigur, unii naivi ar putea cataloga acest caz nu ca pe o gafă majoră, ci ca pe-o situaţie cu un serios potenţial de risc pentru securitatea naţională. Mai ales dacă luăm în calcul faptul că Nichita Danilov a ajuns ambasador interimar, în timp ce Vladimir Voronin, marele prieten al României, declara că „înfiinţarea Partidului Moldovenilor e încă o dovadă că moldovenii sunt asupriţi de români“.
Desigur, naivii ar mai putea întreba şi ce păzea SRI Iaşi în 1998. Şi, în consecinţă: cum se explică, după acest episod dubios, nominalizarea lui Ungureanu, de către preşedintele Băsescu, la şefia Serviciului de Informaţii Externe?
După grotescul episod „Danilov“, Ungureanu, naş al afacerii şi responsabil oficial pentru numire, ar fi trebuit demis în secunda 2, la pachet cu câţiva şefi ai SRI Iaşi şi cu „delegatul“ SIE din MAE.
De ce nu s-a întâmplat asta, şi junele Ungureanu a urcat, în zbor, spre culmile diplomaţiei şi ale spionajului? Mister.
Să aibă oare fostul fruntaş al Uniunii Tineretului Comunist nişte îngeri păzitori, care aruncă valuri de ceaţă peste tâmpeniile ungureniene?
Doar aşa s-ar putea explica o altă tâmpenie „Ungureanu, Copilul Minune“: cazul Andrei Corbea-Hoişie. Vechi prieten cu Ungureanu, Hoişie a fost trimis de competentul miniştrii de externe ca ambasador al României în Austria. Numai că, spre deosebire de cazul Danilov, de data asta bombă a explodat: Hoişie a fost dovedit de CNSAS drept slugă toxică a Securităţii şi a fost nevoit să demisioneze. Punând România într-o lumină extrem de proastă, într-una din capitalele importante ale Europei.
Şi-a asumat în vreun fel Ungureanu consecinţele acestui scandal? Dacă e aşa de bun pentru şefia spionajului, n-ar fi trebuit să bănuiască ceea ce toată lumea ştia despre bunul lui prieten? Sau, cumva, „corb la corb nu-i scoate ochii“?
Analizând doar aceste două cazuri, e clar că, indiferent de calculele politice, preşedintele Băsescu face o mare greşeală propunându-l pe Ungureanu la şefia SIE. Asta, desigur, dacă nu-l propune doar pentru a-l ajuta să-şi rupă gâtul.
Proaspătul diplomat român, cu atribuţii de prim rang, se numea Nichita Danilov, iar semnătura sa pe documentul de înfiinţare a Partidului Moldovenilor era publică. Mai putin publică fusese întâlnirea dintre şeful PM, Constantin
Simirad, şi preşedintele Partidului Comuniştilor din Republica Moldova, Vladimir Voronin. Însă, dincolo de aceste amănunte bizare, un lucru era cert: „moldovenistul“ Danilov ajunsese diplomat român în Republica Moldova cu sprijinul hotărâtor al unui secretar de stat din Ministerul Afacerilor Externe. Pe nume Mihai Răzvan Ungureanu! Care.. era filiera? Junele diplomat-şef era fiul, vice-primarului Ştefan Ungureanu, mâna dreaptă a lui Constantin Simirad. Şi nu făcea niciun secret din sprijinul acordat „moldovenistului“ acreditat la curtea „Moldovei Mari“.
Desigur, unii naivi ar putea cataloga acest caz nu ca pe o gafă majoră, ci ca pe-o situaţie cu un serios potenţial de risc pentru securitatea naţională. Mai ales dacă luăm în calcul faptul că Nichita Danilov a ajuns ambasador interimar, în timp ce Vladimir Voronin, marele prieten al României, declara că „înfiinţarea Partidului Moldovenilor e încă o dovadă că moldovenii sunt asupriţi de români“.
Desigur, naivii ar mai putea întreba şi ce păzea SRI Iaşi în 1998. Şi, în consecinţă: cum se explică, după acest episod dubios, nominalizarea lui Ungureanu, de către preşedintele Băsescu, la şefia Serviciului de Informaţii Externe?
După grotescul episod „Danilov“, Ungureanu, naş al afacerii şi responsabil oficial pentru numire, ar fi trebuit demis în secunda 2, la pachet cu câţiva şefi ai SRI Iaşi şi cu „delegatul“ SIE din MAE.
De ce nu s-a întâmplat asta, şi junele Ungureanu a urcat, în zbor, spre culmile diplomaţiei şi ale spionajului? Mister.
Să aibă oare fostul fruntaş al Uniunii Tineretului Comunist nişte îngeri păzitori, care aruncă valuri de ceaţă peste tâmpeniile ungureniene?
Doar aşa s-ar putea explica o altă tâmpenie „Ungureanu, Copilul Minune“: cazul Andrei Corbea-Hoişie. Vechi prieten cu Ungureanu, Hoişie a fost trimis de competentul miniştrii de externe ca ambasador al României în Austria. Numai că, spre deosebire de cazul Danilov, de data asta bombă a explodat: Hoişie a fost dovedit de CNSAS drept slugă toxică a Securităţii şi a fost nevoit să demisioneze. Punând România într-o lumină extrem de proastă, într-una din capitalele importante ale Europei.
Şi-a asumat în vreun fel Ungureanu consecinţele acestui scandal? Dacă e aşa de bun pentru şefia spionajului, n-ar fi trebuit să bănuiască ceea ce toată lumea ştia despre bunul lui prieten? Sau, cumva, „corb la corb nu-i scoate ochii“?
Analizând doar aceste două cazuri, e clar că, indiferent de calculele politice, preşedintele Băsescu face o mare greşeală propunându-l pe Ungureanu la şefia SIE. Asta, desigur, dacă nu-l propune doar pentru a-l ajuta să-şi rupă gâtul.
Lucian Postu, Ungureanu, bombă cu ceas la SIE, Flacăra Iaşului, 5 decembrie 2007
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu