marți, 19 mai 2009

Declaraţie de presă a primarului general, Dorin Chirtoacă, privind scrisoarea procuraturii referitoare la vizita în SUA


Primăria municipiului Chişinau îşi exprimă îngrijorarea şi nedumerirea în legătură cu faptul că procuratura municipiului Chişinău consideră că vizita unui reprezentant al administraţiei publice locale în Statele Unite ale Americii (SUA), în cazul dat a primarului general al municipiului Chişinău, poate ţine de sfera dreptului penal, conform competenţelor procuraturii.

Primăria declară că prin aceasta procuratura a adus o insultă comunităţii, locuitorilor municipiului Chişinău, autoritatii publice locale, dar şi SUA, ţara care a sprijinit continuu şi substanţial Republica Moldova pentru a deveni democratică.

Este absolut evident faptul că între vizita intreprinsa de primarul general în perioada 5-9 mai 2009 în SUA, la John. F. Kennedy School of Government, Universitatea Harvard din Boston, la Senatul şi Camera Reprezentanţilor ale SUA, la Departamentul de Stat, la Consiliul Naţional de Securitate de la Casa Alba în Washington DC şi competenţele procuraturii nu este şi nici nu poate fi vreo legatură, cu excepţia situaţiei în care admitem faptul că autorităţile comuniste văd relaţiile Republicii Moldova cu SUA exact aşa cum le vedeau autorităţile sovietice comuniste ale URSS înainte de 1989.

Regretăm faptul că în acelaşi timp, procuratura nu a întreprins şi nu a comunicat până în prezent, măsuri vizibile pentru investigarea şi sancţionarea actelor de omor, de tortură, tratament inuman şi degradant care au avut loc în plin centrul municipiului Chişinău, sau în comisariatele de poliţie după data de 7 aprilie 2009, atunci când au fost efectuate arestări în masă a participanţilor paşnici la proteste, sau a oamenilor care pur şi simplu mergeau pe stradă, fiind instaurată teroarea comunistă în societate.

În scrisoarea sa către Primarie, procuratura afirmă urmatoarele: „În conformitate cu prevederile art. 6 al Legii cu privire la Procuratură, solicit informarea procuraturii mun. Chişinău despre cheltuielile efectuate în legatură cu vizita recentă a Dvs. în SUA, cu argumentarea acestora, menţionând totodata scopul şi rezultatele vizitei.”

Articolul 1 din Legea cu privire la procuratură prevede: „Procuratura este o instituţie autonomă în cadrul autorităţii judecătoreşti, care, în limitele atribuţiilor şi competenţei, apără interesele generale ale societăţii, ordinea de drept, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, conduce şi exercită urmărirea penală, reprezintă învinuirea în instanţele de judecată, în condiţiile legii.”

Articolul 6 din Legea cu privire la procuratura prevede: „În scopul exercitării atribuţiilor care îi revin Procuraturii, procurorul, în condiţiile legii, este în drept: a) să solicite persoanelor juridice şi fizice prezentarea de documente, materiale, date statistice, informaţii de altă natură;”

Pe de alta parte, dorim să aflăm dacă procuratura s-a interesat vreodata despre fondurile de milioane de dolari şi euro cheltuite de guvernarea comunistă în ultimii 8 ani, despre privatizările care au avut loc sau despre semnarea de catre Vladimir Voronin, în calitate de preşedinte al statului, a recentei declaraţii, împreună cu Igor Smirnov şi Dmitrii Medvedev, prin care acceptă prezenţa armatei de ocupaţie a Federaţiei Ruse în regiunea transnistreană a Republicii Moldova pe termen nelimitat şi despre consecinţele acestui fapt?

Fiind convins de utilitatea vizitei pe care am efectuat-o în SUA, în scopul informarii opiniei publice şi autorităţilor americane despre ororile care au loc în Republca Moldova, aş dori să exprim mulţumiri organizatorilor, în mod special doamnelor Lidia Spătaru şi Elaine Papoulias, Programul Kokkalis de la Universitatea Harvard, dlui Vlad Spânu, Moldova Foundation, fundaţiei Eurasia, National Endowment for Democracy” (NED), pentru tot sprijinul acordat, inclusiv pentru suportarea cheltuielilor legate de transport şi cazare. Pentru informarea opiniei publice ţin să mentionez că cheltuielile din bugetul municipiului Chişinău cu prilejul acestei vizite au constituit 405 lei (circa 36 $).

Cu respect,
Dorin Chirtoacă,
Primar general al municipiului Chişinău

Niciun comentariu:

Constantin Brâncoveanu

Constantin Brâncoveanu a fost un mare „ctitor” de cultură şi de lăcaşuri sfinte, un sprijinitor prin cuvânt şi faptă al Ortodoxiei de pretutindeni, o figură de seamă din istoria neamului românesc. Iar prin moartea lui cu adevărat mucenicească, el a oferit tuturor o minunată pildă de dăruire şi de jertfă pentru ţară să şi pentru credinţa creştină. (Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu)

...toată viaţa noastră trebuie să fie o lecţie de modestie

„Eu sunt convins că existenţa noastră de aici, de pe pământ, este negativul alteia, plină de lumină. Moartea este doar un ritual de trecere spre adevărata noastră esenţă şi fiinţă. Nu trebuie să credem că această experienţă a călătoriei noastre pe pământ este o experienţă în totalitate negativă. Iisus strigă pe cruce: «Dumnezeul meu, de ce m-ai părăsit?» Se întunecă. Pentru că pământul este un loc atât de sinistru, încât fiul divin îşi poate uita tatăl şi poate crede că a fost părăsit. Şi totuşi, în acest infern, învăţăm să iubim, să ne sacrificăm, să ne dăruim, să fim generoşi. Este un infern feeric. Anamneza angelică pe care ne-o facem, din când în când, ne indică spre ce ne îndreptăm. Spre Dumnezeu. Şi toată viaţa noastră trebuie să fie o lecţie de modestie.“ Cezar Ivănescu

Mircea Eliade

Este semnificativ că singurul popor care a reuşit să-i învingă definitiv pe daci, care le-a ocupat şi colonizat ţara şi le-a impus limba a fost poporul roman; un popor al cărui mit genealogic s-a constituit în jurul lui Romulus şi Remus, copiii Zeului-Lup Marte, alăptaţi şi crescuţi de Lupoaica de pe Capitoliu. Rezultatul acestei cuceriri şi al acestei asimilări a fost naşterea poporului român. În perspec­tiva mitologică a istoriei, s-ar putea spune că acest popor s-a născut sub semnul Lupului, adică predestinat războaielor, invaziilor, şi emigrărilor. Lupul a apărut pentru a treia oară pe orizontul mitic al istoriei daco-romanilor şi a descendenţilor lor. Într-adevăr prin­cipatele române au fost întemeiate în urma marilor invazii ale lui Genghis-Han şi ale succesorilor săi. Or, mitul genealogic al genghis-hanizilor proclamă că strămoşul lor era un Lup cenuşiu care a coborît din Cer şi s-a unit cu o căprioară... (Mircea Eliade, De la Zalmoxis la Genghis-Han, traducere de Maria Ivănescu şi Cezar Ivănescu, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1980)