sâmbătă, 16 mai 2009

Cezar Ivănescu, La Casa Doinei şi-a lui Sorin, poezie postumă, „cum pot eu, Tată,/încă o dată,/să îţi văd Faţa/şi dragostea“



















La Casa Doinei şi-a lui Sorin

Cezar Ivănescu


! vin de pe Cruce,
Lumină Dulce,
Lumină Dulce,
La Casa Ta!

! la Casa Doinei
şi-a lui Sorinul
vin cu luminul
din faţa mea

născut pe şase
de dimineaţă,
Schimbat la Faţă
Domnul stătea

m-a născut Muma,
m-a născut numa
să îi văd Faţa,
Lumina Sa,

să urc pe Cruce
precum se duce
Mire-Mireasă
Mire-Mirea,
vin de pe Cruce,
Lumină Dulce
Lumină Dulce,
La Casa Ta

! mă tot loviră,
mă răstigniră,
plină de rane
e carnea mea,

mă potopiră
sîngiuri şi seve
ca trupul Evei
cînd se spărgea,
ţipai de groază
ca să mă vază
Tatăl din Ceriuri
mă schingiuiră,

! încă o dată,
şi-ncă o dată,
Tatăl din Ceriuri
mă schingiuiră,

cînd a urlare
am strigat tare,
Tatăl în Ceriuri
mă părăsea,
numa zdrobire
şi amuţire
numa sfîrşire,
mi-i inima!

limba-mi înghite
vorbe sfîrşite,
şi-mi linge gura,
cu rana sa,

Pe Cruce stărui
ca să îmi nărui
haina de carne
ce te-ar uita
cum pot eu, Tată,
încă o dată,
să îţi văd Faţa
şi dragostea

un galbăn nufăr,
plătesc şi sufăr
că pot uitarea
Fiinţa Ta,

cît e Vecie
tot o să ţie
Tatăl pe Fiul
în mîna sa,

Fiul în rugă
precum o slugă,
plecînd genunchii
va genunchea,

nu e plînsoare
mai luminoare
Tatăl plîngîndu-şi
odrasla Sa

Tatăl rupîndu-şi
Fiul din Sine
rupîndu-l bine
să-l răstignea-
nu e plînsoare
mai luminoare
Fiul urlîndu-şi
ruperea Sa,

o adiere la
la Înviere,
Dulcea Lumină
I-o lumina,

o adiere
la Înviere,
Dulcea Lumină
I-o lumina!

!

vin de pe Cruce,
Lumină Dulce,
Lumină Dulce,
La Casa Ta!

Cezar Ivănescu, aprilie 2008, Iaşi, poezie publicată postum in revista Timpul,
include viziunea lui Nifon din „Chivotele“
Publicat de la
Etichete: , , , , ,

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)

Constantin Brâncoveanu

Constantin Brâncoveanu a fost un mare „ctitor” de cultură şi de lăcaşuri sfinte, un sprijinitor prin cuvânt şi faptă al Ortodoxiei de pretutindeni, o figură de seamă din istoria neamului românesc. Iar prin moartea lui cu adevărat mucenicească, el a oferit tuturor o minunată pildă de dăruire şi de jertfă pentru ţară să şi pentru credinţa creştină. (Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu)

...toată viaţa noastră trebuie să fie o lecţie de modestie

„Eu sunt convins că existenţa noastră de aici, de pe pământ, este negativul alteia, plină de lumină. Moartea este doar un ritual de trecere spre adevărata noastră esenţă şi fiinţă. Nu trebuie să credem că această experienţă a călătoriei noastre pe pământ este o experienţă în totalitate negativă. Iisus strigă pe cruce: «Dumnezeul meu, de ce m-ai părăsit?» Se întunecă. Pentru că pământul este un loc atât de sinistru, încât fiul divin îşi poate uita tatăl şi poate crede că a fost părăsit. Şi totuşi, în acest infern, învăţăm să iubim, să ne sacrificăm, să ne dăruim, să fim generoşi. Este un infern feeric. Anamneza angelică pe care ne-o facem, din când în când, ne indică spre ce ne îndreptăm. Spre Dumnezeu. Şi toată viaţa noastră trebuie să fie o lecţie de modestie.“ Cezar Ivănescu

Mircea Eliade

Este semnificativ că singurul popor care a reuşit să-i învingă definitiv pe daci, care le-a ocupat şi colonizat ţara şi le-a impus limba a fost poporul roman; un popor al cărui mit genealogic s-a constituit în jurul lui Romulus şi Remus, copiii Zeului-Lup Marte, alăptaţi şi crescuţi de Lupoaica de pe Capitoliu. Rezultatul acestei cuceriri şi al acestei asimilări a fost naşterea poporului român. În perspec­tiva mitologică a istoriei, s-ar putea spune că acest popor s-a născut sub semnul Lupului, adică predestinat războaielor, invaziilor, şi emigrărilor. Lupul a apărut pentru a treia oară pe orizontul mitic al istoriei daco-romanilor şi a descendenţilor lor. Într-adevăr prin­cipatele române au fost întemeiate în urma marilor invazii ale lui Genghis-Han şi ale succesorilor săi. Or, mitul genealogic al genghis-hanizilor proclamă că strămoşul lor era un Lup cenuşiu care a coborît din Cer şi s-a unit cu o căprioară... (Mircea Eliade, De la Zalmoxis la Genghis-Han, traducere de Maria Ivănescu şi Cezar Ivănescu, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1980)