Mihai Eminescu - interzis la Muzeul Literaturii Române!

Poetul „născut nepregătit“*, Varujan Vosganian, recompensat generos de conducerea muzeului

Ieri s-au împlinit 120 de ani de la moartea jurnalistului, poetului şi omului politic Mihai Eminescu. Indiferent de unghiul de receptare, Eminescu este - voit sau nu - o valoare, un „brand“ al României.

Dacă până la receptarea integrală a lui Eminescu va mai trece apă pe Dâmboviţa, măcar în plan literar ne-am fi aşteptat, ieri, să vedem fie şi o minimă consemnare a reperului acestei date de 15 iunie, pe care până şi elevii de liceu o au în agenda programei şcolare. Instituţia plătită de cetăţenii Capitalei, Muzeul Literaturii Române - locul unde se află o parte dintre manuscrisele Eminescu - are rolul şi atribuţia gestionării reperelor culturii şi literaturii române. Firesc, această instituţie ar fi fost de aşteptat să aloce atenţie datei de 15 iunie.

Ieri, însă, Muzeul Literaturii Române şi-a închis porţile pentru Eminescu. Am sunat la secretariatul Muzeului şi la biroul de relaţii publice, încercând să aflăm care e motivul pentru care în programul Muzeului din ziua de 15 iunie nu există nici o menţiune şi nici un fel de activitate. Ca şi când această zi nu ar avea nici un fel de semnificaţie pentru culturnicii MLR. Site-ul Muzeului nu precizează nimic, iar de la angajaţii instituţiei am aflat că de fapt pagina web nu mai este de actualitate şi că nu am ce afla de aici.

Diversele doamne sau domnişoare care au răspuns întrebărilor ziarului „Curentul“ au dat din colţ în colţ precizând în final că numai directorul instituţiei, Radu Călin Cristea (foto medalion), ştie de ce ziua de 15 iunie este o zi moartă pentru Muzeul Literaturii. Am pregătit o serie de întrebări pentru director, le-am comunicat distinselor „comunica-toare“ şi am aşteptat să fim contactaţi, aşa cum ni s-a promis, în vederea bunei informări a publicului, a cetăţenilor Capitalei care plătesc salariul directorului şi contribuie la bugetul Muzeului Literaturii Române. Până la închiderea ediţiei nu am avut parte de vreun răspuns.

Eminescu ba - Vosganian da

În schimb, tot sunând, spre marea noastră surpriză, am aflat că muzeografii pregătiseră un proiect de expoziţie de fotografii şi documente, însoţită de o evocare a poetului Mihai Eminescu, care a fost refuzată fără explicaţii de directorul Radu Călin Cristea, deşi suma propusă pentru acest proiect se plasa la o cotă minimală de 1.000 lei. Pentru Eminescu 1.000 de lei a fost prea mult, nu însă şi pentru poetul de renume mondial, savantul şi scriitorul de largă respiraţie şi recunoaştere universală - Varujan Vosganian, cel „născut nepregătit“, care a fost recompensat cu 1.500 lei pentru o prestaţie de o jumătate de oră la muzeu. În data de 1 iunie s-a organizat un concurs de eseuri pentru elevii de liceu - ceva de nivel de inspectorat şcolar, eveniment la care Vosganian a „muncit“ cam juma’ de oră, prestând în juriu, fără îndoială deoarece este cu adevărat foarte competent la nivel de liceu. Suma încasată de Vosganian este cu 50% mai mare decât suma care i-a fost refuzată lui Eminescu.

Manifestarea, cu aer de festin utecist la care a jurizat pe 1.500 de lei ex-ministrul Finanţelor, intitulată „România pitorească“, nu avea nicio legătură cu valorificarea patrimoniului muzeal - ce conţine 300.000 de piese, manuscrise, fotografii, documente, obiecte, acte ce au aparţinut scriitorilor, acumulate în cei peste 40 de ani de existenţă a acestei instituţii de cultură de rang naţional. În schimb, manuscrisele valoroase ale lui Eminescu şi alte materiale arhivistice aflate în păstrarea muzeului ar fi putut constitui baza unei manifestări proprii şi specifice „fişei instituţionale“ - manifestare refuzată lui Eminescu.

Cezar Ivănescu - încă un refuzat al Muzeului Literaturii

Nu doar Eminescu este un refuzat al Muzeului Literaturii. Şi marele poet Cezar Ivănescu a fost unul dintre „excluşii“ acestei instituţii. Cezar Ivănescu a fost unul dintre puţinii membri autentici ai breslei scriitoriceşti neatins de virusul comunist care s-a încuibat adânc în Uniunea Scriitorilor. A fost un personaj rectiliniu şi cu totul aparte în mediul literar românesc, motiv pentru care a fost ţinta unor atacuri devastatoare ale culturnicilor din vechea reţea kominternistă. A avut parte de o moarte cu totul suspectă, care este cercetată în momentul de faţă de Parchet. La cererea familiei acestuia de a-i omagia memoria la Muzeul unde a avut atâtea manifestari culturale, Radu Călin Cristea a refuzat brutal cu vorbele: „Muzeul nu e capelă!“.

Cinismul său a şocat opinia publică cu atât mai mult cu cât mulţi alţi scriitori au fost omagiaţi, la moarte, în holul Muzeului sau au primit onoruri naţionale chiar la Ateneul Român. Pe lângă dispreţul arătat de actualul director Radu Călin Cristea faţă de marii poeţi ai României - excluşi şi după moarte din chiar instituţia care gestionează valorile literare ale ţării, am luat la cunoştinţă despre un adevărat scandal care mocneşte în interiorul Muzeului, determinat de gestionarea aberantă şi discreţionară a resurselor financiare şi a „programelor culturale“. Întrucât aceste programe au ca sursă de finanţare bani publici, provenind exclusiv din bugetul Muzeului Literaturii alocat de către Primăria Capitalei, şi deoarece Muzeul este, conform definiţiei, o instituţie publică, „Curentul“ îşi va asuma în perioada următoare rolul informării publicului cu privire la modul în care au fost cheltuiţi banii cetăţenilor Capitalei. Dacă tot i-a refuzat lui Eminescu comemorarea la Muzeul Literaturii, ne angajăm să-i asigurăm şi noi directorului Radu Călin Cristea un loc la vedere în panteonul nemuritoarelor licheluţe care au tot parazitat cultura română.

George Roncea

http://www.curentul.ro/2009/index.php/2009061629511/Actualitate/Mihai-Eminescu-interzis-la-Muzeul-Literaturii-Romane.html

Nota mea: Recomand doar celor care nu au absolut deloc idee despre cum trebuie să sune o poezie să il citească pe Varujan Vosganian, un mediocru ecomist care scrie poezie sau o nulitate literară care practica economia! Cât despre blasfemia pe care o comit zi de zi culturnicii aserviţi Răsăritului le va veni şi lor timpul Plăţii! Nimeni şi nimic din această lume nu scapă Judecăţii Divine!

Mihai Eminescu a murit ucis, Cezar Ivănescu, urmaşul de drept în literatura română al lui Mihai Eminescu, la fel. Amândoi au murit nu înainte de a fi batjocoriţi de toate nulităţile vremii. Cezar Ivănescu nu a avut „loc“ în ţara sa nici viu, nici mort, pentru el, în tot Bucureştiul, creştin, luminos, plin de muzee şi biserici, nu s-a putut găsi în locşor unde să îi fie primit, pentru câteva ore, trupul mort şi oasele sfărmate, în care să îi fie aprinsă o lumânare, în care să fie vegheat de admiratori, prieteni, duşmani sau pur şi simplu de străini. Mânurile sale care au scris până la moarte poeme nemuritoare ieri au fost zdrobite de minerii lui Iliescu, astăzi au fost batjocorite de criminalii literaturii române. Cât îi mai poate răbda Dumnezeu?