Cezar Ivănescu, interviu inedit, 8 februarie 2008, Jurnalul Naţional: Pentru mine nu există dubii, în ceea ce priveşte dosarul meu

„Dacă eu aveam o inimă slabă, în momentul în care m-a sunat ziarista de la Newsin puteam să fac infarct? Puteam. Ei, pentru asta...“

Jurnalul Naţional: Dle Cezar Ivănescu, aţi incercat să luaţi legătura cu un alt membru al Colegiului CNSAS?
CEZAR IVĂNESCU: Nu. Cu ei nu se poate lua legătura, ei sunt stat în stat, organizaţie conspirativă. Eu sunt, de fapt, în greva foamei de pe 29 ianuarie, orele 16 după-amiază, când am primit ştirea. De atunci nu mai mănânc nimic, beau apa, cafea şi fumez, însă vreau să-mi revin treptat treptat, să mănânc, fiindcă am de dus o bătălie...

JN: Nu aţi mâncat nimic nimic de atunci?
CI: Nu, mă salvează cafeaua, ea mă ţine pe picioare. Greva foamei la Uniunea Scriitorilor a fost doar pentru a obţine un lucru legal, anume acel comunicat oficial pe care l-a dat Uniunea Scriitorilor către CNSAS, să se pronunţe auspra dosarului.

JN: Şi nu v-a fost deloc rău zilele astea?
CI: Rău în ce sens, mă simt ameţit, m-a ajuns oboseala şi am clacat.

JN: Dar dvs aţi spus că aţi vorbit cu Nicolae Manolescu care v-a convins să o întrerupeţi... dvs nu aţi întrerupt-o?
CI: În sensul că n-am rămas să dorm acolo, la Uniune... dar n-am putut să mănânc, n-aş vrea să fac paradă şi caz din asta... mâine (n. red. 9 februarie 2008) sunt sigur că voi fi pe picioare.

JN: Când spuneţi că presa a dat o ştire falsă, la ce vă referiţi? La faptul că CNSAS nu ar fi dat nici un verdict de poliţie politică sau că verdictul ar fi fost dat şi îl contestaţi?
C I: Pentru a se comunica acestă ştire, trebuia dat mai întâi un verdict oficial din partea CNSAS, or aşa ceva nu există. Nu numai că nu există, dar această instituţie, indiferent că o blamăm sau o admirăm, funcţionează după o lege... or legea spune că respectivul cetăţean care a făcut o cerere (particulară sau oficială) să-şi consulte dosarul personal, trebuie să urmeze o cale: chemarea să spre audiere la CNSAS, discuţie cu persoana respectivă în care i se arată dosarul şi i se administrează probele. Apoi i se comunică oficial în plic închis verdictul dat de CNSAS, apoi persoana are dreptul să conteste în timp legal la CNSAS acest verdict, dacă CNSAS nu-l satisface, are dreptul să atace la Curtea de Apel această sentinţă şi abia apoi, prin biroul oficial, CNSAS comunică presei... or ei nu au îndeplinit nimic din ce am zis mai sus.

JN: Atâta timp cât CNSAS nu s-a pronunţat oficial pe cazul dvs., la ora la care funcţiona, putem să presupunem că acest verdict este o invenţie...
CI: Eu asta susţin şi am atras atenţia ziariştilor care mi-au dat telefon că sunt în culpă şi că vor trece pe lista mea de publicaţii pe care le voi chema în instanţă.

J.N.: În momentul în care aţi aflat că presa scrie asta, nu aţi avut impulsul să mergeţi la sediul CNSAS, să vorbiţi cu membrii Colegiului? Ar fi fost o reacţie firească...
C. I.: Nici nu ştiu unde e sediul nou, ştiind ce indivizi sunt acolo, eu acolo nu merg decât însoţit de avocaţii mei, de presă şi eventual de poliţie.

JN: Dvs. credeţi că presa a inventat ştirea sau că sursele din CNSAS au minţit?
CI: Eu cred că persoana care a făcut această intoxicare se numeşte Mircea Dinescu. El, în emisiunea “Tănase şi Dinescu” (vineri, 1.02.2008 şi vineri, 8.02.2008), m-a atacat direct... el ca membru în colegiul CNSAS, spunând că în 1961 aş fi semnat un angajament de colaborare cu securitatea, deci el s-a devoalat singur ca fiind acea sursă din CNSAS care a intoxicat presa.

JN: Presa nu prea are o vină, el ar putea să aibă o vină...
CI: Presa trebuie să se apere în instanţă, divulgând sursa... aceasta agenţie Newsin, care a publicat prima ştirea. La acea oră, în care funcţiona CNSAS-ul, prezenţa dlui Mircea Dinescu era ilegală. El este fost membru de partid, secretar de UTC la Uniunea Scriitorilor, absolvent de academie marxist leninistă Ştefan Gheorghiu şi soldat fruntaş la securitate... în instantă o să fie obligat să vină şi cu livretul.

JN: Aveti probe că a fost securist?
CI: Eu susţin asta şi sper să pot demonstra în instanţă.

JN: Dinescu spune despre dvs. in direct că aţi colaborat cu securitatea, dvs acelaşi lucru despre el... asta miroase şi a răfuială personală... Când au început disensiunile dintre dvs. şi Dinescu?
CI: Cam de 30 şi ceva de ani ţin.

[…]

JN: „Cotidianul” a scris, pe surse, că de fapt CNSAS v-ar fi chemat la audiere, însă dvs. aţi refuzat.
C.I.: Eu vă dau răspunsul oficial: „Comitetul Director al Uniunii Scriitorilor din România revine cu solicitarea adresată CNSAS de a comunica eventualele colaborări ale membrilor consiliului USR cu securitatea. Urgentarea comunicării este cu atât mai necesară cu cât din cauza apariţiei în mass-media şi în presa scrisă a unor informaţii referioare la dl. Cezar Ivănescu, membru al consiliului, în absenţa unui răspuns oficial din partea CNSAS, comitetul director al USR consideră inacceptabilă şi nelegală difuzarea de către unii membri CNSAS a unor date din dosarele personale ale membrilor” .

În dimineata zilei de marţi, dl Manolescu mi-a zis că a luat legătura cu Cazimir Ionescu şi cu alt domn Buchet, iar eu am dedus din spusele dumnealui că se mergea cu ignoranţa atât de departe, încât nu se ştia dacă eu am dosar. Totul este emanaţia acestui individ, a lui Mircea Dinescu, şi o perdea de fum aruncată cu un anumit scop: de a tulbura apele presei şi a ascunde ce scrie presa ieseană despre adevăraţii informatori ai securităţii.

JN: Fără nici o aluzie la cazul dvs., vă spun că de multe ori presa a dat pe surse cine urma să primească verdict din partea CNSAS ca apoi să se adeverească.
C.I.: Pentru mine nu există dubii, în ceea ce priveşte dosarul meu.

J.N.: Veţi sta în greva foamei până o să vă vedeţi dosarul?
C.I.: O să încerc în seara asta să gust câte ceva, să nu clachez fizic. Eu am o probă irefutabilă prin „Cartea albă a Securitatii”, de Mihai Pelin, prietenul meu, în care există un capitol destul de mare despre mine. El mi-a spus că există un dosar de urmărire cu mine.

J.N.: Aţi încercat să vă vedeţi dosarul de urmărit?
C. I.: Trebuie să spun că n-am dorit să fac acest demers, fiindcă eu stiam pe mulţi care mă turnaseră, din nefericire, dintre persoanele apropiate de mine. Sub diferite motive sau forme, veneau şi-mi spuneau: „iartă-mă, te-am turnat la securitate“. Ei, m-a ajuns greaţa, cum se poate să-ţi vină prietenul şi să-ţi plângă în braţe! Aveam un răspuns pentru toţi, nu contează, ce vorbeam eu pe faţă, nu putea să fie mai puţin grav decât ce turnaţi voi. Eu nu-i condamn, au fost mai slabi şi au cedat. De aceea nu am vrut să scotocesc în aceste miasme ale trecutului, am zis cine m-a turnat să-i fie de bine, bine că am reuşit să supravieţuiesc.

J.N.: Spuneţi că în ’61 au încercat să vă racoleze...
C.I.: Eu am mărturisit în cartea mea, „Timpul asasinilor”, carte despre moartea lui Labiş, că student în Iaşi fiind, un domn maior Ionescu a încercat să mă persuadeze...

J.N.: Cum a încercat securitatea să vă convingă?
C.I.: Eu eram prieten cu profesorul universitar Alexandru Husar, care a fost expluzat pe motive politice de la Cluj la Iaşi, trăieşte si azi. El era profesor de estetică, iar ei voiau de la mine să-i cer cu împrumut cursurile de estetică şi să le duc lor – poate descoperă ceva grav, să poată să-l bage în puşcărie... ei voiau enunţurile reactionare din curs. Şi ca să mă persuadeze respectivul maior a scos un caiet şi mi-a zis „Uitaţi că nu suntem aşa cum zice lumea, aici este caietul de poezii al lui Labiş, care conţine versuri anticomuniste, scrise de mână. Noi ştiam că Labiş scrie aşa dar nu l-am arestat“. Asta în mintea lui probabil că a fost o cale ca să-mi arate că pot avea încredere în ei.

J.N.: Deci numai astfel au încercat să vă convingă, spunându-vă că ei sunt toleranţi... nu v-au promis anumite avantaje, că vă vor publica cărţile.
C.I.: Numai aşa.

J.N.: Au mai fost situaţii în care au încercat să vă racoleze?
C.I.: Niciodată. S-au lămurit cu cine au de-a face, fiindcă evoluţia mea socială era tot mai radicală.

J.N.: Susţineti că în ’87 aţi fost dat în consemn USLA. Când aţi aflat asta?
C.I.: Am aflat după revoluţie de la Mihai Pelin.

J.N.: Nu ştiaţi pe vremea aceea...
C.I.: Nu. Ştiti ce însemna asta? Dacă eu m-aş fi cherchelit şi mă apropiam de Ceauşescu, mă împuşcau.

J.N.: Au existat situaţii în care să vă fi putut apropia de Ceauşescu?
C. I.: Nu, însă aia era o instituţie bolnavă.

J.N.: Ati avut vreodată probleme din cauza asta?
C.I.: Marginalizare, sărăcie. Îmi publicau greu cărţile. Eu am debutat în ’68 şi am stat 7 ani de zile până să public a doua carte. La revoluţia culturală, eram şomer. Până să fiu cel mai apropiat om de Marin Preda, am stat pe tusă. Şi desi se ştia că sunt poetul preferat al lui Preda şi singurul poet contemporan cu el despre care Preda a spus că sunt un mare poet... cu toate astea, eram marginalizat, sărac. Eu n-am avut niciodată funcţie, fiindcă nefiind membru de partid, nu aveam cum. Din 2000 încoace sunt membru în Consiliul Scritorilor şi am fost unul dintre iniţiatorii acestui demers de a comunica dacă unul dintre noi a colaborat cu securitatea, ca să nu ne mai trezim cu un alt scandal ca cel cu Eugen Uricariu. Până acum, n-am primit decât nouă răspunsuri oficiale de non-colaborare.

J.N.: Aţi intentat proces împotriva presei şi a lui Mircea Dinescu?
C.I.: În scurt timp, voi da telefoanele avocaţilor meu şi numai ei vor vorbi despre asta.

J.N.: Presa scrie ce prinde, nu cred să fi fost o conspiraţie la nivelul întregii redacţii.
C.I.: Dar ziaristul nu trebuie să fie şi responsabil? Dacă eu aveam o inimă slabă, în momentul în care m-a sunat ziarista de la Newsin puteam să fac infarct? Puteam. Ei, pentru asta...

Interviu acordat prin telefon ziaristei Sidonia Silian de la Jurnalul Naţional, 8 februarie 2008.
Textul nu a fost publicat. Cezar Ivănescu a decis că este un „interviu ratat“ în sensul
că textul scris nu includea decât o mică partea din afirmaţiile făcute prin telefon.

SURSA:

http://cezar-ivanescu.blogspot.com/2010/06/cezar-ivanescu-interviu-inedit-8.html

FII ALATURI DE NOI! SEMNEAZA APELUL PENTRU SCRIITORUL CEZAR IVĂNESCU

SCRISOARE DESCHISĂ

Domnului Preşedinte al României Traian Băsescu
Parlamentului României
Domnului Preşedinte al Colegiului CNSAS Dragoş Petrescu
Domnului Preşedinte al Uniunii Scriitorilor Nicolae Manolescu
Societăţii Civile din România

La 24 aprilie 2008 a încetat din viaţă, în mod neaşteptat şi în condiţii încă neelucidate, unul dintre marii scriitori români contemporani, Cezar Ivănescu. Suspiciunile privind moartea poetului sunt legate, pe de o parte, de o serie de culpe medicale, cu totul stranii (pentru că nu este vorba de o singură greşeală, ci de un şir întreg de erori, parcă bine coordonate), iar, pe de altă parte, de înscenarea pusă la cale împotriva lui la sfârşitul lunii ianuarie 2008.
Zvonul infamant transmis de agenţia de ştiri NewsIn, referitor la existenţa unui verdict de poliţie politică pronunţat de CNSAS în cazul lui Cezar Ivănescu şi aceeaşi afirmaţie defăimătoare repetată pe un post de televiziune, două zile mai târziu, de dl Mircea Dinescu, membru CNSAS, au fost rapid preluate şi difuzate, fără discernământ şi fără o minimă cercetare, de aproape toate canalele de ştiri, ducând la declanşarea unui scandal mediatic de proporţii.
Dacă declaraţia dlui M. Dinescu îşi găseşte o explicaţie (psihologică) în sentimentele de inamiciţie pe care acesta i le purta de zeci de ani lui Cezar Ivănescu (animozităţile dintre ei constituind deja un fapt de istorie literară), rămân în schimb cu totul de neînţeles urgenţa şi lipsa de profesionalism cu care a reacţionat cea mai mare parte a presei.
În lipsa oricărui document oficial care să probeze temeiul acestei acuzaţii şi având în vedere că mediatizarea ei necontrolată a avut consecinţe dintre cele mai grave, nu putem decât să o considerăm calomnioasă şi să solicităm instituţiilor abilitate să facă lumină în acest caz.
O anchetă realizată de Jurnalul Naţional din 12.02.2008 (“Cezar Ivanescu, o nebuloasa pentru CNSAS”), este de natură să sugereze amploarea acţiunii de intoxicare şi dezinformare a opiniei publice pusă în operă pentru denigrarea lui Cezar Ivănescu. Răspunsurile membrilor Colegiului CNSAS – care, în calitatea lor de decidenţi, ar fi trebuit să fie cel mai în măsură să cunoască adevărul – sunt stupefiante: din cei 11 membri, 4 nu ştiu dacă s-a dat vreun verdict, alţi 4 afirmă că nu s-a dat niciun verdict, unul refuză orice comentariu, încă unul declară că nici nu ştie, nici nu vrea să comenteze. 10 din cei 11 membri ai Colegiului CNSAS nu-şi amintesc exact când a avut loc şedinţa în care s-a discutat cazul poetului Cezar Ivănescu. Din cei 11 membri CNSAS unul singur (Mircea Dinescu, aflat la Paris în acea perioadă!) afirmă existenţa verdictului de colaborare cu fosta Securitate şi cunoaşte exact data şedinţei.
Urgenţa unei clarificări autorizate a cazului Cezar Ivănescu, validată prin prezentarea şi publicarea documentelor doveditoare, este cu atât mai mare cu cât culpa celor implicaţi în colportarea falsei ştiri a avut urmări de o gravitate extremă: pe fondul traumei provocate de compromiterea sa publică, al tensiunii în care a trăit în ultimele luni în încercarea disperată de a-şi demonstra nevinovăţia, starea de sănătate a poetului s-a înrăutăţit dramatic, pentru ca, în cele din urmă, el să se stingă răpus de o acută suferinţă cardiacă.

Hotărârea de a solicita CNSAS să verifice dosarele membrilor din conducerea USR, luată în 2006 de Consiliul USR, fusese aprobată cu entuziasm şi votată de Cezar Ivănescu însuşi. În urma acestei decizii, toată corespondenţa, adresele, înştiinţările şi orice alt act emis de CNSAS referitor la oricare dintre persoanele supuse verificării soseau în mod oficial pe adresa USR (de altfel, până la data de 4.02.2008, veniseră doar 9 decizii din 67 solicitări, aşadar CNSAS a verificat doar 9 persoane din conducerea USR, pe parcursul unui întreg an). De aceea, conducerea USR, căreia nu-i parvenise niciun astfel de document, era obligată moral şi statutar să declare public acest lucru. Conform Statutului USR (cap. 1, art. 1, art. 2, art. 5, art. 7, art. 36), atât Conducerea USR, cât şi Directorul de Imagine al USR erau obligaţi să adopte o atitudine tranşantă în mod direct şi imediat, fie printr-o conferinţă de presă, fie printr-un comunicat de presă în care să indice cu fermitate adevărul şi anume faptul că USR nu a primit o hârtie oficială în cazul Cezar Ivănescu.
În absenţa unei asemenea atitudini, pe 4 februarie a.c., poetul se vede constrâns să recurgă la o formă radicală de protest, declarând greva foamei la Sala cu Oglinzi a USR, cu intenţia de a-i determina pe cei în cunoştinţă de cauză să recunoască public adevărul.
Sub presiunea gestului său de protest, Comitetul Director al Uniunii Scriitorilor din România redactează, în cele din urmă, un comunicat în care se afirmă că dialogul cu CNSAS este necesar din cauza „apariţiei în mass-media şi în presa scrisă a unor informaţii referitoare la dl. Cezar Ivănescu, membru al Consiliului, în absenţa unui răspuns oficial din partea CNSAS”, recunoscând astfel că nu este în posesia niciunui document incriminant. Această declaraţie târzie (şi forţată de împrejurări), publicată numai pe site-ul USR, a trecut însă neobservată, dată fiind lipsa oricărei alte forme de mediatizare, dar şi formularea ei confuză şi ezitantă.
Tot cu această ocazie, Cezar Ivănescu – în calitate de membru al USR şi al Consiliului de conducere al acesteia – a înaintat un memoriu Preşedintelui USR Nicolae Manolescu şi un altul – în calitate de Cetăţean român şi de membru al Ordinului Steaua României în grad de Comandor – Preşedintelui României Traian Băsescu (nr. 2994/4.02.2008, Administraţia Prezidenţială, Registratura Generală). A murit însă fără să fi primit vreun răspuns la întâmpinările sale, trimise şi înregistrate legal, conform legislaţiei în vigoare, fără a-şi vedea dosarul/dosarele de la CNSAS, fără ca măcar o instituţie a Statului Român, democrat, european, să-i dea de ştire că ar fi luat notă de petiţiile sale.
După moartea sa, campania de denigrare a continuat cu aceeaşi forţă. Chiar a doua zi după tragicul eveniment câţiva scriitori şi critici îşi exprimau regretele ipocrite, grăbindu-se să adauge că era o persoană „incomodă”. Nu se specifică însă din ce motiv şi, mai ales pentru cine era incomod Cezar Ivănescu. Unul din scriitorii care a făcut această mărturisire recunoaşte totuşi că nu a avut „niciun fel de relaţie cu poetul. Nu era un om deosebit de plăcut. Am avut informaţii indirecte în ceea ce îl priveşte.” Din nou acuzaţii „după ureche” încheiate cu o afirmaţie infamantă, potrivit căreia ultimele informaţii despre poet, care făceau referire la colaborarea acestuia cu fosta Securitate, "au lăsat tuturor un gust amar”. În acelaşi timp, o mare parte a presei scrise şi audio-vizuale a preluat, chiar în anunţul mortuar, formula privind "verdictul de colaborare cu Securitatea ", căutând parcă s-o fixeze bine in mintea publicului neştiutor. Ca de altfel o seamă de personaje din mediul cultural, culminând cu declaraţia pe Mediafax a dlui Adrian Iorgulescu, Ministrul Culturii şi Cultelor („Sigur, lucrul care a marcat într-un fel ultima perioadă a existenţei lui a fost decizia CNSAS cu privire la colaborarea sa cu Securitatea”), care, fără să se informeze, aşa cum l-ar fi obligat statutul său de înalt funcţionar al statului, a repetat şi a difuzat minciuna, oferindu-i astfel valoare oficială!
Şi în faţa acestor atacuri USR a păstrat o tăcere glacială, deşi, reamintim, dezminţise prin comunicat oficial zvonul respectiv şi deşi unii dintre cei care au continuat să-l propage sunt membri ai breslei scriitoriceşti.
Singurul document oficial redactat cu această tragică ocazie a fost un scurt necrolog publicat pe site-ul USR, care conţine însă o insinuare otrăvită ("dincolo de sinuozităţile biografiei, amintirea sa" etc.), sugerând indirect existenţa unor derapaje în viaţa poetului. La ce fel de „sinuozităţi biografice” s-ar putea gândi cititorii neavizaţi – în contextul actual, când acuzaţia de poliţie politică n-a fost dezminţită de nicio sursă autorizată – dacă nu chiar la pactul cu diavolul de care este învinovăţit?
Poetul Cezar Ivănescu a murit umilit în propria ţară, ucis fizic, moral şi social de atacurile nedemne îndreptate asupra sa în foc încrucişat, care au urmărit să-l elimine din viaţa publică, precum, odinioară, pe Eminescu şi Labiş. Astfel, se încununează cu spini, în loc de binemeritaţii lauri, triada tragică a poeţilor de geniu veniţi din Moldova ca să moară la Bucureşti.
Din tot ce a rămas în manuscris rezultă în mod zguduitor cât de mult a suferit Cezar Ivănescu din cauza acuzaţiilor „pe surse“ (niciodată probate!) la care a fost supus, în locul recunoaşterii cuvenite, atât a valorii sale ca autor, cât şi a valorii sale ca model uman, de existenţă exemplară.
Revelator în acest sens, precum şi pentru forţa cu care a luptat până la capăt pentru a-şi dovedi nevinovăţia, este următorul pasaj dintr-o ultima scrisoare, postumă, adresată Domniei-Sale Domnului Traian Băsescu, în calitate de Preşedinte al României şi de Şef al Ordinului Steaua României.

„Domnule Preşedinte, supun judecăţii şi arbitrajului Domniei-Voastre situaţia inacceptabilă în care mă aflu începând de marţi, 29.01.2008, ora 16 şi agravată continuu, până la paroxism, de o masă de ziarişti, de neoprit în tentativa lor de linşaj mediatic.

În 29.01.2008, agenţia de ştiri NewsIn a difuzat o ştire, „scurgere“ din Colegiul CNSAS, conform căreia subscrisul ar fi primit decizie de colaborare cu Securitatea. Ştirea a fost preluată de toate agenţiile de ştiri şi de întreaga presă românească, mi-a creat un prejudiciu care nu va mai putea fi diminuat sau anulat sub nici o formă şi cu nici o măsură reparatorie şi are o finalitate clară: linşajul mediatic.[…]

Cred în justiţia română şi ştiu mai bine decât orice securist că viaţa mea e nepătată iar opera mea literară se situează, valoric, la primul nivel de sub opera Maestrului Absolut al literaturii române, Mihai Eminescu.
Este cel mai de sus nivel la care poate aspira un scriitor român.
Nu o spun eu, au spus-o alţii, cei care m-au preţuit, Marin Preda şi Nichita Stănescu, Constantin Noica şi Petru Creţia, şi o legiune de alte nume prestigioase ale literaturii române.

Nu am probleme neclare, nici cu viaţa, nici cu opera mea, am însă o mare problemă cu ţara mea, aflată, se pare, încă sub ocupaţie. Poate ştiţi d-voastră mai bine sub ocupaţia cui.

Aştept urgent răspunsul dumneavoastră, pentru ca să mă decid dacă mai rămân în ţara mea sau trebuie, la 66 de ani, să cer azil politic într-o ţară europeană civilizată.

Cu speranţa că nu au pierit toţi oamenii de onoare din această ţară, speranţă întărită de semenii mei care s-au ridicat să mă apere, aştept domnul Preşedinte, atât cât sufletul meu îmi va dicta că e demn să aştept.

Cu cele mai bune sentimente,
Cezar Ivănescu.“

Cât de enormă şi de revoltătoare este învinuirea de colaborare în cazul lui Cezar Ivănescu reiese fără echivoc din datele biografiei sale, constituind tot atâtea argumente faptice pentru o viitoare judecată a istoriei literare, când acuzatorii înşişi vor fi judecaţi.

În timpul regimului comunist poetul a trăit şi şi-a scris cea mai mare parte a operei într-o stare apăsătoare de sărăcie, pe care şi-a asumat-o însă cu demnitate – angajat fiind doar cu jumătate de normă la revista „Luceafărul”; în această neagră perioadă nu s-a bucurat de niciun fel de funcţii sau privilegii – precum unii dintre inchizitorii săi de astăzi –, dimpotrivă, a fost constant marginalizat şi ţinut într-un con de umbră, atât de liderii comunişti, cât şi de mai mărunţii lor executanţi; a declarat în trei rânduri greva foamei (în perioada anilor '60, în 1983 şi în 1986), cu un curaj sinucigaş pentru vremurile acelea, mai ales că gesturile sale repetate de protest n-au fost niciodată susţinute de forţe din afara ţării (aşa cum s-a întâmplat cu unii dintre „dizidenţii” cu patalama de astăzi, cărora, cu toată teroarea comunistă, nu li s-a clintit un fir de păr de pe cap).

Cartea Albă a Securităţii, publicată sub coordonarea lui Mihai Pelin, conţine pasaje mai mult decât edificatoare privind comportamentul său curajos şi exemplar, precum şi sinteze ale formelor de represiune la care era supus în regimul comunist de către Securitate: „Prin conducerea redacţiei se vor lua măsuri de îndepărtare a acestuia din locurile unde au loc acţiuni publice organizate sau unde este prezentă conducerea de partid şi de stat. Asigurarea sa cu sprijinul organelor de investigaţii şi, la nevoie, cu cele de miliţie, pe perioada desfăşurării acţiunii. Darea sa în consemn la USLA. Şi Direcţia a V-a.“ (Cartea Albă a Securităţii, Ed. Presa Românească, Bucureşti, 1996).

În noua societate democratică, Cezar Ivănescu devine primul grevist al foamei în momentul în care, la 5 ianuarie 1990, Mircea Dinescu, proaspăt recompensat pentru activitatea sa „revoluţionară” cu învestitura de Preşedinte al USR, îl dă afară abuziv din colectivul de redacţie al revistei „Luceafărul” („Am fost singurul ziarist dat afară din presă – declara în ianuarie 2008 Cezar Ivănescu rememorând acest episod. Nu s-a luat atunci atitudine faţă de Ion Gheorghe, care a scris atâtea laude lui Ceauşescu, şi nici faţă de Titus Popovici, care a făcut parte din Comitetul Central al PCR ); tot în 1990 este maltratat în timpul mineriadei din iunie, când indivizi travestiţi în „ortaci” îl trimit în stare gravă la Spitalul de Urgenţă.

În comunism, ca şi în postcomunism, Cezar Ivănescu a luptat întotdeauna de unul singur împotriva ideologiilor nocive, a minciunii proliferante, a contrafacerilor valorice şi a imposturii generalizate, împotrivindu-se unei maşinării infernale, care, în cele din urmă, l-a spulberat. Ce nu au reuşit comuniştii, care s-au mulţumit să-l împingă la marginea vieţii literare şi sociale, dar nu l-au lichidat fizic, au izbutit, într-un elan de furie primitivă, urmaşii lor, „democraţii” de astăzi.

Deşi în ce priveşte persoana lui Cezar Ivănescu nicio reparaţie nu mai este posibilă, dat fiind faptul irevocabil al morţii sale, memoria sa trebuie să rămână nepătată aşa cum a fost poetul însuşi de-a lungul întregii sale vieţi.

De aceea, considerăm prin prezenta că atât Uniunea Scriitorilor cât şi Preşedinţia României, cărora poetul le-a adresat cereri şi memorii în legătură cu defăimarea sa, sunt datoare cu un răspuns oficial, scris, cu dreptul de a fi făcut public, în presă şi în media, adresat opiniei publice româneşti, şi, nu în ultimul rând, familiei, prietenilor şi admiratorilor săi. Aşa este democratic, aşa este corect şi moral, într-o societate în care demnităţile publice sunt obţinute sub imperativul funcţionării legale a instituţiilor publice şi a dreptului la informare corectă şi nemijlocită a cetăţeanului, cu atât mai mult atunci când este vorba de personalităţi care, prin întreaga lor activitate, au contribuit la faima României şi la cunoaşterea de sine a poporului român.

Ţinând cont de faptul că trăim într-o ţară membră a Uniunii Europene în care drepturile cetăţenilor ar trebui să fie integral garantate, atât de o Constituţie modernă, cât şi de un principiu fundamental în democraţie – acela al prezumţiei de nevinovăţie –, se impune, de asemenea, o luare de poziţie oficială, fermă şi imediată a Biroului de presă al CNSAS. O atare declaraţie ar fi salvat de la moarte o personalitate de geniu, de talie mondială, şi ar fi devenit, în acelaşi timp, dovada incontestabilă a faptului că CNSAS-ul este o instituţie reală, activă, care funcţionează în deplină armonie cu legile unui stat de drept.

Solicităm Preşedintelui României Traian Băsescu, Conducerii Uniunii Scriitorilor şi Preşedintelui Nicolae Manolescu, precum şi Conducerii CNSAS, să dea răspunsuri clare şi precise, în legătură cu cele două cereri şi memorii trimise de Cezar Ivănescu, în timpul vieţii, la care nici post-mortem nu s-a primit vreun răspuns.

Acordăm instituţiilor în cauză, încă o dată, termenul prevăzut de lege pentru datoria de a răspunde la petiţiile cetăţenilor.

Alături de noi, opinia publică românească este interesată să afle acest răspuns.

Anexăm cele două petiţii înaintate de poet Preşedinţiei României şi Conducerii Uniunii Scriitorilor, Preşedintelui Nicolae Manolescu.

Drept pentru care semnăm.

1. Ion Murgeanu, scriitor, membru al USR, Bucureşti
2. Gabriela Creţan, scriitor, membru al USR, cercetător ştiinţific, Bucureşti
3. Gelu Alecu, sociolog, Bucureşti
4. Clara Aruştei, inginer, Bucureşti
5. Magda Ursache, scriitor, critic literar, membru al USR, Iaşi
6. Petru Ursache, etnolog, estetician şi istoric literar, prof. univ. dr., Universitatea "Al.I. Cuza", Iaşi
7. Victor Roncea, ziarist, coordonator Asociaţia Civic Media, Bucureşti
8. Valentin Ciuca, critic de artă, membru al UAP Romania, membru al Uniunii Scriitorilor din Romania, Iaşi
9. Miron Manega, scriitor, ziarist, Bucureşti
10. George Roncea, ziarist, Bucureşti
11. Simona Modreanu, prof. univ dr., director Editura Junimea, Iaşi
12. Constantin Simirad, conf. univ. dr., ambasador, Iaşi
13. Lucreţia Berzintu, asistent social şi publicist, Israel
14. Maria Oprea Dobrescu, jurnalistă, preşedinta Asociaţiei Jurnaliştilor şi Scriitorilor Minorităţilor Etnice din România "Europa 21", Bucureşti
15. Marius Dobrescu, scriitor, traducător, redactor-şef al revistei "Prietenul albanezului", Bucureşti
16. Noemi Bomher, conf. dr., Facultatea de Litere, Universitatea “Al. I. Cuza”, Iaşi
17. Corneliu Leu, scriitor, membru al USR, Bucureşti
18. Ion Lazu, scriitor, membru al USR, Bucureşti
19. Lidia Lazu, scriitor, membru al USR, Bucureşti
20. Paula Braga Simenc, traducator, Ljubljana, Slovenia
21. Ion Iancu Vale, jurnalist, Târgovişte
22. Theodor Codreanu, critic şi istoric literar, membru al USR, Filiala Iaşi
23. Marcel Buzea, inginer, Editura Junimea, Iaşi
24. Dr. Mirel Giurgiu-Georg, medic, Frankenthal, Germania
25. Alexandru Cetăţeanu, scriitor, preşedintele Asociaţiei canadiene a scriitorilor romani, (ACSR), Canada
26. C.T. Ciubotaru, scriitor, membru al USR, Bacău
27. Teodora Zamfir, secretar de redacţie, Editura Junimea, Iaşi
28. Mihaela Dordea, critic de teatru, scriitor, jurnalist, Bucureşti
29. Mircea Gheorghe, scriitor, membru al Asociatiei canadiene a scriitorilor romani, (ACSR), Canada
30. Ioana Greceanu, scriitor, membru al USR, profesor, Bucureşti
31. Alexandru Mica, scriitor, prof. univ. dr., membru al USR, ambasador, Bucureşti
32. Niculina Oprea, scriitor, membru al USR, consilier juridic in Ministerul Transporturilor, Bucureşti
33. Aurel Podaru, scriitor, orasul Beclean, Bistita-Nasaud
34. Cristinel C. Popa, corespondent Jurnalul Naţional, Iaşi
35. Camelian Propinaţiu, scriitor, Bucureşti
36. Ion Scarlat, profesor de matematică, membru al Asociaţiei Culturale "Mileniul 3" Roşiori
37. Al. Florin Ţene, scriitor, preşedintele Ligii Scriitorilor din România
38. Adrian Urmanov, scriitor, Durham, UK
39. Mihaela Varga, director Editura Maiko, Bucuresti
40. Geo Vasile, scriitor, italienist, membru al USR, Bucureşti
41. N. Georgescu, prof.univ.dr., scriitor, membru al USR, Bucuresti
42. Ancelin ROSETI, scriitor, membru al USR, filiala Bacău
43. Alexandru Pamfil, sculptor, membru al UAP Romania, Galati
44. Victoria Milescu, scriitor, membru al USR, Bucuresti
45. Cristiana Manuela Georgescu, profesor de limba engleză, Piteşti
46. Mircea Drăgănescu, scriitor, membru al USR, profesor Titu-Dâmboviţa
47. Victoriţa Duţu, profesor de matematică, Bucureşti
48. Alecu Ivan Ghilia, scriitor, artist plastic, membru al USR, Bucureşti
49. Maria Doina Bănescu, profesoară, Târgovişte
50. Constantin Bănescu, profesor, Târgovişte
51. Valeria Manta Tăicuţu, profesoară, membră USR filiala Bacău
52. Virginia Mateiaş, jurnalist, Quebec, Canada
53. Anca-Maria Buzea, şef secţie MLR Iaşi,
54. Nicolae Creţu prof. Universitatea "Al.I. Cuza", fost director ed. Junimea Iaşi
55. Ioan Visan, cadru didactic, prozator, Târgovişte
56. Remus Valeriu Giorgioni, scriitor şi jurnalist, Lugoj
57. Mihai Firică, scriitor şi jurnalist, membru al USR - Filiala Craiova
58. Nicolae Coande, scriitor, membru al USR, Craiova
59. Alexandru Petria, scriitor si ziarist, Bistriţa
60. Aura Christi, scriitor, editor, redactor-şef, revista Contemporanul, Bucureşti;
61. Andrei Potlog, editor, Asociaţia EuroPress, Bucureşti;
62. Liuba Potlog, pensionară, Bucureşti;
63. George Anca, conf. dr., scriitor, traducător şi editor, membru al USR, preşedinte Asociaţia Culturală Româno-Indiană
64. Monica Mureşean, scriitor, ziarist, filolog, Bucureşti
65. Nicolae Stan, profesor, dr. în istorie, Târgovişte
66. Ioana Elena Popescu, funcţionar bancar, Iaşi
67. Aurelia Călinescu, artist plastic, membru UAP, Sibiu
68. Melania Florea, farmacist, Bucuresti
69. Ileana Cudalb, scriitor, Canberra, Australia
70. Liviu Antonesei, scriitor, prof. univ. dr., Universitatea "Al.I. Cuza", Iaşi
71. Sorin PALIGA, Dr. (PhD) în filologie, Univ. din București, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, România
72. Viorel Ilişoi, ziarist, Bucureşti
73. Liviu Ioan Stoiciu, scriitor, membru al USR, Bucureşti
74. Mihai Stan, Editura Bibliotheca, Societatea Scriitorilor Târgovişteni;
75. Virgil Diaconu, scriitor, membru al USR;
76. Ioan Matiuţ, scriitor, membru al USR;
77. Paulina Popa, scriitor, editor, redactor-şef, revista Semna-Emia, Deva;
78. Dan C. Badea, cercet. şt., Bucureşti
79. Grişa Gherghei, poet, prozator, eseist, membru al Uniunii Scriitorilor din Romania
80. Marin Ifrim, membru al USR, secretar general al Asociaţiei Culturale "Renaşterea Buzoiană
81. Ion Roşioru, scriitor, membru USR, Filiala Dobrogea, Hârşova
82. Florin Dochia, scriitor, jurnalist, Câmpina
83. Isabela Vasiliu-Scraba, filosof şi istoric al filosofiei, Bucureşti
84. Olimpia Iacob, traducător literar, Satu Mare
85. Andrei Bârza, Sibiu
86. Lamba Claudia Evelin, Sibiu
87. George Ioniţă, scriitor, membru al Ligii Scriitorilor din Romania, Titu


Listă deschisă de semnături.

Fii alături de noi,

semnează online: http://www.petitieonline.ro/petitie/semnaturi/scrisoare_deschisa_pentru_cezar_ivanescu-p40546046.html
sau trimite acceptul tău prin e-mail: clara_arustei@yahoo.com

CURENTUL. Fiica lui Cezar Ivănescu: Mircea Dinescu mi-a băgat tatăl în mormânt / APEL /

În urma cu exact doi ani, pe 4 februarie 2008, scriitorul Cezar Ivănescu intra în greva foamei la sediul Uniunii Scriitorilor. Era o reluare în premieră a acestei forme extreme de protest, după 1989. Dar şi acuzele erau extreme. Fără absolut nicio dovadă, membrul Colegiului CNSAS Mircea Dinescu răspândise ca „informaţie sigură“, prin intermediul maşinăriei de minciuni şi manipulare a infractorului milionar Sorin Ovidiu Vîntu, „ştirea“ că Cezar Ivănescu ar fi fost informator al Securităţii. Realitatea era exact contrară. Conform unei Note Strict Secrete a Securităţii, aflată la CNSAS şi în Arhiva SRI, Fond „D“, dosar nr. 10 966, vol. 27, f. 200-201, măsurile stabilite de DSS în privinţa lui Cezar Ivănescu erau chiar singulare printre scriitori, altfel răsplătiţi cu favoruri de Securitate. Dacă Nicolae Manolescu, actualul preşedinte al USR, era abonat la navetă pe ruta Bucureşti - Paris, iar Ana Blandiana făcea chiar turul lumii, în privinţa lui Cezar Ivănescu, Securitatea stabilise, printre altele, următoarele: „Informarea organelor de partid sau C.C.E.S. despre intenţiile de a publica unele opere literare ce nu corespund ideologiei noastre socialiste. Împiedicarea participării acestuia la acţiuni unde este prezentă conducerea superioară de partid şi de stat, ori la alte activităţi organizate, unde, prin comportarea sa, le-ar putea compromite. Prin conducerea redacţiei se vor lua măsuri de îndepărtare a acestuia din locurile unde au loc acţiuni publice organizate sau unde este prezentă conducerea de partid şi de stat. Asigurarea sa, cu sprijinul organelor de investigaţii şi, la nevoie, cu cele de Miliţie, pe perioada desfăşurării acţiunii. Darea sa în consemn la U.S.L.A. (Unitatea Specială de Luptă Antiteroristă - n. red.) şi Direcţia a V-a (Securitate şi Gardă - n. red.)“.

Intelectualii PCR

Ei bine, în ciuda acestor dovezi implacabile şi a lipsei vreunui act care să ateste contrariul, nici până azi agenţia şi postul TV care au produs dezinformarea, ca şi ziarele care au preluat-o fără cea mai mică verificare, nu au reparat public această greşeală, în ciuda cererilor repetate ale fiicei poetului, Clara Aruştei, care consideră că prin această operaţiune „Mircea Dinescu mi-a băgat tatăl în mormânt“.
Într-o emisiune „Naşul“ din acele zile, Cezar Ivănescu amintea că „pe 1 februarie, la emisiunea de pe Realitatea TV a lui Stelian Tănase, fostul activist PCR, sursa scurgerii s-a autodivulgat singură: Mircea Dinescu, fost soldat fruntaş la arma Securitate. Şi pentru această măgărie îl voi da în judecată“. După exact doi ani, iată că şi Agenţia Naţională de Integritate a descoperit o altă incompatibilitate a „poetului-portofel“, legată de afacerile sale de latifundiar pe terenurile statului, obţinute prin trafic de influenţă de la Academia Română. Cezar Ivănescu observase cum toate aceste personaje controversate, gen Manolescu, Blandiana sau Dinescu, făceau parte din „Grupul de la Comana“ al potentatului CC al PCR şi membru al CPEx Gheorghe „Gogu“ Rădulescu, arestat după 1989, dar eliberat rapid şi dispărut apoi în condiţii neelucidate. La scurt timp după ce a făcut greva foamei, Cezar Ivănescu, slăbit şi afectat puternic de răspândirea cu repeziciune a minciunii ordinare a lui Mircea Dinescu, fără posibilitatea de a o contracara la acelaşi nivel, s-a scurs, neîmpăcat, printr-o moarte la fel de controversată ca şi a Patriarhului Teoctist. Redăm mai jos o scrisoare tulburătoare a fiicei poetului, transmisă ziarului nostru, iar pe www.curentul.ro veţi putea găsi transcrierea emisiunii „Naşul“ de la postul B1 TV în care Cezar Ivănescu îl acuză pe agentul filorus Mircea Dinescu de moartea lui Marin Preda, la vremea respectivă aflat în colimatorul sovieticilor pentru „Cel mai iubit dintre pământeni“ şi „Delirul“, apărut de altfel în variantă cenzurată la presiunile KGB şi ale Ambasadei URSS.

Victor Roncea

Apel pentru memoria lui Cezar Ivănescu

Celor care nu cunosc sau care au uitat coordonatele acestei drame le amintesc că Cezar Ivănescu a murit în condiţii tulburătoare şi suspecte, pe 24 aprilie 2008.
Decesul s-a produs din cauze necunoscute încă, la două zile după o intervenţie medicală banală, programată şi garantat modernă şi neinvazivă. Poetul a fost conştient până la urcarea sa în elicopterul SMURD, pe 24 aprilie, ora 15, şi a vorbit şi s-a interesat de actele necesare pentru procesul împotriva lui Mircea Dinescu.

Toate circumstanţele şi documentele legate de intervenţia chirurgicală care a provocat decesul sunt în continuare ascunse cu obstinaţie de toate instituţiile abilitate să răspundă cu transparenţă solicitărilor legitime ale familiei de a afla adevărul (IML „Mina Minovici“ Bucureşti, Colegiul Medicilor, Spitalul Judeţean Bacău).

Pe 29 ianuarie 2008, ora 16, ca urmare a unui atac declanşat de o „sursă“ - rapid-şi-gălăgios-autodivulgată, printr-o instituţie media (agenţia lui Sorin Ovidiu Vîntu NewsIn, parte a Grupului Realitatea-Caţavencu), Cezar Ivănescu a fost livrat linşajului public. „Sursa“, conform propriilor afirmaţii făcute în direct şi pe postul Realitatea TV, s-a dovedit a fi nimeni altul decât Mircea Dinescu, membru al Colegiului CNSAS, fost secretar U.T.C. al U.S.R., fost membru al P.C.R., condamnat penal cu suspendarea condiţionată a efectuării pedepsei (pentru infracţiunea de lovire prev. art. 180 alin. 2 din Codul penal, cf. sentinţei penale nr. 1439, dată în şedinţa publică de la 4 septembrie 1981, Judecătoria Sectorului 3, Municipiul Bucureşti, dosar nr. 10121/1980), şi în lumina dezvăluirilor făcute relativ recent chiar pe un post de televiziune, un personaj care reprezintă interese străine ostile României.

Începând cu acea dată (29 ianuarie 2008), Cezar Ivănescu a fost supus unui atac mediatic care a avut la bază o acţiune premeditată şi concertată şi care a vizat, în mod evident, eliminarea scriitorului Cezar Ivănescu din viaţa publică. La acesta a participat - oferind implicit o susţinere oficială prin nerespectarea Statutului Uniunii Scriitorilor şi prin lipsă de reacţie - şi conducerea U.S.R., formată la acea dată, ca şi astăzi, din Nicolae Manolescu, preşedinte, şi Varujan Vosganian, vicepreşedinte.

Ca răspuns la atacul ilegal şi profund imoral al lui Mircea Dinescu, membru al U.S.R., şi la atitudinea incorectă şi nestatutară a întregii conduceri a Uniunii Scriitorilor, Cezar Ivănescu a recurs la toate formele legale de reacţie şi protest social nonviolent. A scris, în calitate de membru al U.S.R., câteva scrisori deschise; una din ele preşedintelui Uniunii Scriitorilor din România, ambasador UNESCO al României la Paris (1 februarie 2008, 4 februarie 2008, scrisoare preluată şi de agenţia Amos News). O altă scrisoare redactată de Cezar Ivănescu, în calitate de cetăţean al României, dar şi de Comandor al Ordinului „Steaua României“, i-a fost adresată, în aceleaşi condiţii de legalitate, preşedintelui României, Traian Băsescu, totodată şef al acestui Ordin (scrisoarea Nr. 2994 din 4.02.2008). În scrisorile sale, Cezar Ivănescu a denunţat nedreptatea flagrantă şi ilegalităţile comise de Mircea Dinescu, care a uzat în acest scop imoral de autoritatea funcţiei sale publice într-o instituţie a Statului Român.

Pe 4 februarie 2008, poetul a declarat greva foamei în Sala cu Oglinzi a U.S.R., ca o ultimă şi decisivă formă de protest social nonviolent. La nivel instituţional, urmările tuturor acestor forme legale de protest faţă de o ilegalitate comisă de un înalt funcţionar al statului român au fost practic nule. Pe 29 aprilie, Cezar Ivănescu a fost înmormântat.

Astăzi, la doi ani de la declanşarea acelui atac mediatic, de o virulenţă fără precedent în presa română postdecembristă, mai cu seamă că persoana vizată, poetul Cezar Ivănescu, nu ocupa funcţii în vreo structură a puterii de stat, vă cer sprijinul pentru a susţine oficial demersul de stabilire a adevărului în cazul Cezar Ivănescu.

Adresez pe această cale un apel tuturor redacţiilor şi tuturor ziariştilor din presa tipărită şi din cea on-line, care au publicat până la moartea lui Cezar Ivănescu şi chiar după aceea, în ferpar, informaţia că Cezar Ivănescu ar fi primit o aşa-numită decizie de colaborare sau de poliţie politică din partea CNSAS, considerând că au obligaţia, din punct de vedere deontologic şi uman, să clarifice o situaţie pe care au generat-o conştient şi benevol în momentul în care au preluat o informaţie care nu avea la origine absolut nicio probă.

Am dorit să transmit acest apel în mod public - vedeţi şi www.cezar-ivanescu.blogspot.com - pentru că, în pofida evidentei nevinovăţii a scriitorului Cezar Ivănescu şi a întregii sale vieţi trăite în onestitate şi sărăcie, dar şi a zguduitoarei declaraţii făcute de Cazimir Ionescu, în februarie 2008, pe un post public de televiziune: „Nu există nicio decizie. Cine a vrut să-i facă rău lui Cezar Ivănescu l-a făcut!“. Nici până azi, nimeni dintre cei implicaţi, direct sau indirect, nu a manifestat buna-credinţă de a dori îndreptarea acestei situaţii.
În continuare, şi post-mortem, poetul este supus unei cenzuri de neexplicat pentru o personalitate de o asemenea anvergură şi pentru un mare scriitor român elogiat de Mircea Eliade, Marin Preda, Petru Creţia, Constantin Noica, Basarab Nicolescu şi încă de multe alte personalităţi ale vieţii culturale din România şi din afara ţării.

Mulţumesc ziarului „Curentul“ pentru că sparge acest boicot media aruncat asupra personalităţilor reale ale României şi prezintă această frântură de adevăr scrisă cu lacrimi de sânge.

Clara Aruştei

CEZAR IVĂNESCU: IMITAREA MIRUMULUI

Imitarea Mirumului

Acum, cînd păşim în cel de-al doilea veac al eternităţii eminesciene, vom spune că Eminescu este nu doar „omul deplin al culturii româneşti“ cum, cu înţelepciunea senectuţii, s-a străduit să ne-o reamintească filosoful nostru, Constantin Noica, dar mai mult, că pentru noi, românii, Eminescu încarnează cea mai desăvîrşit-conceptibilă imitare a unui model sacru, iar opera sa ne va rămîne în veci, cartea sfîntă a neamului.

Nu am fi îndrăznit să facem publică această învestitură sacrală, dacă nu am fi descoperit tocmai la cel mai „fără de nici un Dumnezeu“ filosof român, acest pasaj: „Tot ce s-a creat pînă acum in România poartă stigmatul fragmentarului. Afară de Eminescu, totul este aproximativ în cultura românească. Nici unul nu ne-am lăudat cu el. Căci nu l-am declarat cu toţii, o excepţie inexplicabilă printre noi? Ce a căutat pe aici acel pe care şi un Buda ar putea fi gelos ? Fără Eminescu, am fi ştiut că nu putem fi decît esenţial mediocri, că nu este ieşire din noi înşine şi ne-am fi adaptat perfect condiţiei noastre minore. Suntem prea obligaţi faţă de geniul lui şi faţă de turburarea ce ne-a vărsat-o în suflet“.

Numai el ar putea rosti vorbele angelinului Paul Klee, „Doar lîngă Dumnezeu îmi aflu locul“, şi lîngă el, nimeni...

Pentru sufletele comune, Eminescu a putut să pară doar un genial personaj „istoric“, „mais aux âmes bien nées“ el le-a apărut totdeauna învestit cu acea tremenda majestas, un mysterium tremendum et fascinans (Rudolf Otto) în stare să provoace o conversiune fatală... De aceea, toţi românii erudiţi, de la Titu Maiorescu şi Nicolae Iorga la Mircea Eliade, Perpessicius şi Petru Creţia, au simţit că pietatea faţă de Eminescu măsoară gravitatea cu care ne întîmpinăm propriul nostru destin. Pentru toţi acei care am avut şi avem o patrie în limba română (ca să-l parafrazez pe marele portughez Fernando Pessoa căruia de drept îi aparţine formularea) drumul de acces către textele fundamentale ale umanităţii trece prin acest corpus al operei eminesciene şi în acest ceas trebuie să ne plecăm cu recunoştinţă fruntea şi în faţa celui mai obscur eminescolog care va fi trudit să ne redea întreagă „conştiinţa noastră mai bună“... Ca epigoni (în sensul meliorativ şi etimologic al termenului) ai lui Eminescu, orice biografie a Poetului, scrisă chiar cu un sentiment tragic, nu ne mai poate mulţumi prin anticlimaxul inerent oricărei descripţii lineare realiste...

Visez la acel care va scrie o Lalita-Vistara şi nu mă îndoiesc deloc că trans-figurarea abia ne va arăta adevărata icoană a Poetului.

Scriam cîndva că orice ins, spre a-şi proba sieşi că e român, ar trebui să scrie o biografie a Poetului, actualizîndu-şi astfel în conştiinţă nu doar un model exemplar al spiritualităţii româneşti, ci modelul exemplar prin excelentă pentru oricine vrea să realizeze „o vieţuire lină şi cumplită“ ca bun român...

Vom scăpa şi de acea rea conştiinţă a păcatului faţă de Eminescu dacă, pe deasupra, vom răspîndi, să se afle la căpătîiul oricărui bun român, şi o ediţie populară a operei complete care acum ni se oferă nouă, celor mai privilegiaţi români...

Vom experia astfel acel uimitor comerţ spiritual, potlach, în care fiecare se străduieşte să dea cît mai mult şi vom constata vrăjiţi cît de puţin am dat, chiar toată viaţa noastră primind în schimb totul, căci scris e-n firea Mirumului, ca o pleromă ce se află să ne copleşească şi bietul nostru trai, să ni-l îndrepte înspre adevăr şi biata noastră conştiinţă să ne-o preschimbe într-o hiperconstiinţă beatifică...

Norocul nostru al celor de azi ni se măsoară prin bucuria de a trăi în deplinătatea revelată a spiritului eminescian, iar nefericirea noastră, cîtă este, prin neascultarea „turburării ce ne-a vărsat-o în suflet“.

Norocul nostru, mai mare ca al altor români care au mers în drumul lui Eminescu (Hasdeu şi Nicolae Densusianu, Xenopol, Iorga şi Pârvan, Bacovia, Goga şi Blaga, Arghezi şi Ion Barbu, Enescu, Pallady şi Ţuculescu, Mircea Eliade şi pînă la copilul de geniu care a fost Labiş) ni se măsoară prin distanţa viziunii juste pe care ne-au transmis-o înaintemergătorii noştri: ştim azi măcar să nu mai facem grosolane erori de situare, căci nu noi îl „distingem“ pe Eminescu („Rege el însuşi al cugetării omeneşti, care alt rege ar fi putut să-l distingă ?“, cu vorbele lui Maiorescu), ci Eminescu ne măsoară insignifianţa sau grandoarea noastră...

Un singur român ni se pare a mai fi trăit deplin în duhul lui Eminescu: Brâncuşi (aforismele lui sînt singurele „apocrife“ pe care le-am adăuga cu voluptate operei eminesciene); marmoreele sale divinităţi, adevărate yantra, pot fi gîndite ca imagini hermeneutice care induc starea necesară meditaţiei asupra lui Eminescu...

Numai limba română ştie dacă mai poate da un Eminescu în literatură („Nu noi sîntem stăpîni ai limbii, ci limba e stăpînul nostru“), şi numai Dumnezeu ştie dacă ne va mai da un Bodhisattva pe măsura lui...

Nevrednici de întîia lui venire, e mult mai înţelept să nu mai aşteptăm o alta, căci ne aflăm în kali-yuga, şi să-ncercăm să privim cu ochii noştri de beznă, în ochii lui de lumină...

Cezar Ivănescu, Imitarea Mirumului,
Luceafărul, anul XXXII, nr. 24, 17 iunie 1989

SURSA: www.in-memoriam-cezar-ivanescu.blogspot.com/

CEZAR IVĂNESCU. EMINESCU INEDIT. „Calea noastră spre sacru se deschide prin sublimul poeziei eminesciene“

Eminescu inedit

„Calea noastră spre sacru se deschide prin sublimul poeziei eminesciene, cum calea noastră spre înţelegerea dramei istorice pe care o trăim se deschide prin pătimaşa publicistică eminesciană...“


Ultimul număr apărut al revistei Manuscriptum (1, 1991(82) Anul XXII), este în fapt un volum de poezii inedite de Eminescu, ediţie alcătuită de Petru Creţia în viziunea grafică a lui Mircea Dumitrescu. „Înfăţişăm în acest număr al revistei Manuscriptum, 24 de poezii de Eminescu care nu numai că nu au văzut pînă acum lumina tiparului, dar de a căror existenţă în manuscrisele poetului nimeni nu a ştiut pînă acum. La acestea adăugăm pentru a le cuprinde într-un singur corpus înnoitor, 16 poezii publicate ca inedite cu deosebire în 1989 şi 1990, dar numai ocazional, în periodice, neincluse, cu o singură excepţie, în nici un volum şi revizuite cu acest prilej în vederea unui spor de fidelitate a reproducerii textului şi a aparatului critic. În plus, ni s-a părut că aici îşi au locul, într-un volum de consacrare a tot ce am ignorat atîta vreme, 12 reconstituiri şi autonomizări, dintre care 5 inedite“, afirmă eruditul editor Petru Creţia în pasajul liminar din studiul care prefaţează volumul, „Un nou dar al manuscriselor eminesciene“, studiu exhaustiv şi ireproşabil care nu lasă lectorului speranţa de a crede că ar mai putea adăuga ceva.

„Cel mai însemnat act editorial de după Maiorescu, Călinescu şi Perpesscius şi ducerea pînă la capăt a strădaniei lor“, acest volum de inedite eminesciene ne obligă, prin numeroasele capodopere pe care le conţine, („A frumseţii tale forme“, „E trist ca nimeni să te ştie“, „O rămîi, rămîi cu bine“, „O, Saturn“, „De pe ochi ţi se ridică“, „Căci eterne sînt ale lumii toate“, „Şi era ploaie cu senin“, „Odă către Napoleon“, „Un Phoenix e o pasăre-n vechime“, „Muşatin“, „Între nouri şi-n-tre mare“, „Eterna pace“, „Floare de tei“, „Dacă iubeşti fără să speri“, „O stea în reci nemărginiri“, „De ce regina nopţilor“, „Aceeaşi moarte“), să ne reamintim mereu că, poate, păcatul nostru capital, ca buni români ce ne credem, constă în a-l ignora pe Eminescu. Ne-am convins de mai multe ori în viaţă că reputaţi eminescologi nu au citit întreaga publicistică eminesciană şi continuă să-l acuze pe Eminescu de păcate de care e străin, cum ne-am convins murmurînd poeme ca „Eterna pace“ sau „Odă către Napoleon“ că numai Eminescu a încărcat verbul românesc cu sunetele fundamentale ale supremei rostiri poetice. Orice enunţ, fie el text liturgic sau profeţie, trebuie să curgă în unda eminesciană pentru a fi credibil în limba româria.

Calea noastră spre sacru se deschide prin sublimul poeziei eminesciene, cum calea noastră spre înţelegerea dramei istorice pe care o trăim se deschide prin pătimaşa publicistică eminesciană... Citiţi un poem ca „Muşatin“; pare o poveste fermecătoare şi încifrează în fapt o istorie cruntă şi actuală: sîngele nevinovat vărsat de românii de peste Nistru nu pare să impresioneze pe nimeni nici azi, cum n-a impresionat niciodată... Acest volum de poezii inedite de Eminescu ne întoarce cu un veac în urmă şi ne face să simţim că „un gol istoric se întinde“, şi că va trebui să luăm totul de la capăt...

Petru Creţia nu a săvîrşit un simplu act editorial, ci ne-a anunţat că a venit vremea pentru o nouă reîntemeiere.

Cezar IVĂNESCU
Curierul românesc, anul IV, nr. 11-12, iunie 1992

*****
Mihai Eminescu, poemul Muşatin:

www.romania-mare-trecut-si-viitor.blogspot.com/2009/04/mihai-eminescu-musatin-cita-lume-cita.html

Cezar Ivănescu, ROSARIUM (Ave Maria)

! eu de niciundelea venit,
în trupul tău tu m-ai primit,
Ave Maria, Ave Maria,
cu trupul tău m-ai încălzit,
cu trupul tău tu m-ai hrănit,
Ave Maria !

! în trupul tău m-am primenit
şi ţi-am rupt trupul şi-am ieşit,
Ave Maria, Ave Maria,
de dragul meu te-ai pribegit,
la toată lumea te-ai robit,
Ave Maria !

! cine-i Acel aşa sfinţit,
să-ţi măsure cît ai iubit?
Ave Maria, Ave Maria,
îndurătoareo, mi-ai privit
pe cruce trupul meu sfîrşit,
Ave Maria !

! linţoliu moale-ai pregătit
şi-n trupul tău iar m-ai primit,
Ave Maria, Ave Maria,
doar suferinţă-ai suferit,
doar cu iubire ai iubit,
Ave Maria !

! eu de niciundelea venit,
un venitic ce-i pămîntit
nu îţi las ţiia, nu îţi las ţiia
decît calvarul nesfîrşit,
Hristos prin sine-adeverit
eşti tu, Maria !

SIBIU, FESTIVAL DE FOLK SI POEZIE. EXPOZITIE-DOCUMENTARA IN MEMORIAM CEZAR IVANESCU

Festivalul de folk, în memoriam Cezar Ivănescu

Aşa cum ne-a obişnuit, în lunile ploioase de toamnă, Teatrul Gong aduce pe scena sibiană folk şi poezie. Sunteţi invitaţi să rememoraţi viaţa şi creaţiile lui Cezar Ivănescu, dar şi să fredonaţi alături de Nicu Alifantis, Ovidiu Scridon, Mircea Vintilă, Ducu Bertzi şi Mihai Nemiţa, Mircea Baniciu şi Vlady Cnejevici, sau grupul Poesis.

În zilele de 21-22 noiembrie, sibienii sunt aşteptaţi la a patra ediţie a Festivalului Naţional de Muzică Folk şi Poezie. La secţiunea folk, au fost invitaţi, în acest an, Gupul Poesis, Nicu Alifantis, Ovidiu Scridon, Mircea Vintilă, Ducu Bertzi şi Mihai Nemiţa, Mircea Baniciu şi Vlady Cnejevici, care vor încânta publicul cu recitaluri de 45-50 de minute, după texte culese din creaţia unor mari poeţi naţionali.

Ediţia acestui an, deşi poate mai modestă ca număr de invitaţi faţă de cele precedente, din cauza crizei, include în program Expoziţia-Document In Memoriam Cezar Ivănescu, un proiect conceput şi coordonat de Aurelia Călinescu, un omagiu adus unei mari personalităţi a culturii, de la a cărui dispariţie a trecut mai bine de un an. Expoziţia conţine o selecţie de documente video, audio, manuscrise şi scrisori olografe, obiecte personale, aparţinând arhivei personale a poetului, puse la dispoziţie de Clara Arustei, fiica adoptivă a acestuia. De asemenea, vor fi expuse lucrări ale unor artişti plastici, a căror creaţie a fost influenţată de poezia ivănesciană. Accesul publicului la concerte se face pe baza biletelor puse în vânzare la sediul teatrului din strada Al. Odobescu nr. 4, până duminică, 22 noiembrie, între orele 10-19. Costul unui bilet este de 30 lei, pe seară. Elevii, studenţii şi pensionarii beneficiază în limita locurilor disponibile de o reducere de 50 la sută.


Despre Cezar Ivănescu

Cezar Ivănescu este o personalitate marcantă a literaturii române, cu o operă vastă, atât în domeniul poeziei, cât şi al prozei, teatrului sau traducerilor din limba franceză. Cele două volume de proză "Pentru Marin Preda", ("singurul sau aliat şi maestru în viaţă" - cum avea să-l numească) şi "Timpul asasinilor" (despre moartea "suspectă" a lui Labiş), cărţi cu bogat conţinut documentar, dar şi autobiografic, îi vor atrage antipatii definitive din partea unor confraţi. Debutul în teatru cu piesa "Mica dramă" s-a bucurat atât de transpunerea scenică (regia Radu Boureanu), dar şi de încununarea unui premiu pentru debut în dramaturgie. Numeroasele volume de poezii i-au atras deopotrivă interzicerea de a publica mulţi ani de-a rândul, de către regimul comunist, dar şi numeroase premii.

Versurile poetului Cezar Ivănescu au fost cântate, adesea, de mulţi şi iubiţi cântăreţi de folk. Cezar Ivănescu a înfiinţat şi condus cenaclul literar Numele Poetului, în cadrul căruia, mulţi din poeţii deja consacraţi de azi, şi-au citit versurile, pentru prima oară, prin anii '70.

Tot pe atunci, poetul Cezar Ivănescu îşi infiinţa şi propria formaţie de muzicieni, numită La Baaad, colindând împreună ţara şi "cântand" din marii poeţi ai lumii: Pindar, Villon, Lorenzo de Medici, Poe, Baudelaire, Eminescu, Bacovia şi mulţi alţii. Consideră poezia o "artă tradiţională" care, încă de la începuturile ei, din timpurile cele mai îndepărtate ale istoriei, de la Vede până la trubadurii medievali, s-a rostit odată cu muzica. Obişnuia să-şi compună singur muzica, astfel cântându-şi propriile poeme. Fragmente din înregistrările păstrate din spectacolele susţinute fie în catedrale, în muzee şi centre culturale, ori la Sala Radio acompaniat de muzicieni ca Mircea Tiberian, Pedro Negrescu, Dan Ştefănică şi alţii asemeni, descoperă celor care îl ascultă prima oară, o voce gravă cu armonii ciudate, cu motive muzicale aproape psalmice.


Programul festivalului:

Sâmbătă, 21 noiembrie

-ora 18:00- Prezentarea Expoziţiei – Document In memoriam Cezar Ivănescu

Artconcept/coordonator: Aurelia Călinescu

- ora 19:00 - Recital de poezie susţinut de actorii: Monica Baldea, Leo-Nora Băcanu, Barbara Crişan

Ovidiu Scridon

Grupul „Poesis”

Nicu Alifantis


Duminică, 22 noiembrie

- ora 19:00 - Recital de poezie Cezar Ivănescu în interpretarea actriţei Ioana Blaga Frunzescu

Mircea Vintilă

Ducu Bertzi şi Mihai Nemiţă

Mircea Baniciu şi Vlady Cnejevici

SURSA:
http://www.ronduldesibiu.ro/cultura/Festivalul-folk,-memoriam-Cezar-Ivanescu/
AUTOR: Elida Cremene

Ultima Thule: „blestemul nostru, jigodii, să vă ajungă/să nu vă-nghită Pământul cel Românesc/ştefangheorghişti-securişti, ăi cu laba lungă“

DOINA (Ultima Thule)
+++++ Cezar Ivănescu

Domnului Victor Roncea

„Il est vilain, il n'ira pas au Paradis
celui qui decede sans avoir réglé
tous ses comptes.“

Almanach des Bons-Enfants


! Suflet al Nostru, alină-te cu tăcerea-ţi;
nu mă pot, nu mă pot, suflete, alina...
eraţi vorbàreţe şi până mai, mai ieri aţi
zvonit voi buze, voi buze de moartea mea,
eraţi vorbàreţe şi până mai, mai ieri
aţi zvonit voi buze, voi buze de moartea mea !

! şi-acum vă temeţi, vă temeţi că mă ucideţi,
că mă ucideţi şi numa cu un cuvânt,
ca două sfinte petale de crin vă-nchideţi,
nu vă închideţi voi buzele-mi de pământ,
ca două sfinte petale de crin vă-nchideţi,
nu vă închideţi, voi, buzele-mi de pământ!

! azi voi să spuneţi, azi totul eu voi să spuneţi,
să nu ne minţiţi nici cu o imagine,
NIMIC PE SÂNGELE GURII, VOI, SĂ NU-MI PUNEŢI,
SPUNEŢI CUM NE-AU AZVÂRLIT TOT LA MARGINE,
NIMIC PE SÂNGELE GURII, VOI SĂ NU-MI PUNEŢI,
SPUNEŢI CUM NE-AU AZVÂRLIT TOT LA MARGINE !

! toţi tehnocraţii, căcaţii şi democraţii,
toţi comuniştii chinezi, pechinezi şi pro-
l-au subţinut pe spinarea acestei naţii
pe-Oligofren ca pe curva din Babilo-,
l-au subţinut pe spinarea acestei naţii
pe-Oligofren ca pe Curva din Babilo- !

! ne-a împroşcat curvuliţa de Europă
cu voma-i multă din trupul umflat de vin
primind în schimb pantofiorii de antilopă,
Firma „Guban“ – Timişoara, cu bani puţini,
primind în schimb pantofiorii de antilopă,
Firma „Guban“ – Timişoara, cu bani puţini!

! azi voi să spuneţi, azi totul eu voi să spuneţi,
să nu ne minţiţi nici cu o imagine,
nimic de sângele gurii voi să nu-mi puneţi
spuneţi cum ne-au azvârlit tot la margine,
nimic pe sângele gurii voi să nu-mi puneţi,
spuneţi cum ne-au azvârlit tot la margine !

! unde scrâşneşte de groază şi geme totul
şi unde Molohii unui virgin infern
zilnic ne măsură şi Sufletul cu cotul
şi unde zilele cenuşa morţii cern,
zilnic ne măsură şi Sufletul cu cotul
şi unde zilele cenuşa morţii cern !

! unde castratu-i făcut să viseze castră
şi unde naşte femeia singură pui
hrăniţi din bezna ţâţoaicelor de colastră
amari la suflet ca fierea de amărui,
hrăniţi din bezna ţâţoaicelor de colastră,
amari la suflet ca fierea de amărui !

! spune tu gura mea cea vineţie-albastră,
spuneţi voi buze, voi curvele orişicui,
azi nu-mi mai trebuie astăzi nici mila voastră
azi nu-mi mai trebuie azi mila nimănui,
azi nu-mi mai trebuie astăzi nici mila voastră
azi nu-mi mai trebuie azi mila nimănui!

! unde e foame şi-i frig şi e şi arşiţă,
nici pielea toată pe tine nu poţi s-o tragi,
vecinic te mâncă un altul şi te sughiţă,
cretinoizi cu o mutră de lotofagi,
vecinic te mâncă un altul şi te sughiţă,
cretinoizi cu o mutră de lotofagi !

! toţi absolvenţii lui nenea Ştefan Gheorghiul:
Popescu, rector, Dinescu, ţâfnos emul,
toţi puţitori parcă-şi poartă în cap sicriul
cu-mpuţiciunea de creier mic şi fudul,
toţi puţitori parcă-şi poartă în cap sicriul
cu-mpuţiciunea de creier mic şi fudul !

! unde de toate ai doară în profunzime
şi unde numai dorinţele-ţi le posezi,
unde ucizi, eşti ucis şi rămâi tot nime
şi-n aurori boreale te masturbezi,
unde ucizi, eşti ucis şi rămâi tot nime
şi-n aurori boreale te masturbezi !

! neamul nevoii hrănit doar cu mămăligă
şi cu discursul scuipat al unuia şui,
striga de noapte la noi toată noaptea strigă
iar ziua strigă tovarăşii Domnului,
striga de noapte la noi toată noaptea strigă
iar ziua strigă tovarăşii Domnului !

! cei de la margine, cei daţi mereu deoparte,
cei puşi de pază şi-acolo lăsaţi singuri,
cei mângâiaţi şi zăbavnic numai de Moarte
ducând Tăcerea Preasfântdumnezeu pe guri,
cei mângâiaţi şi zăbavnic numai de Moarte
ducând Tăcerea Preasfântdumnezeu pe guri !

! Strajă Romană pe Tisa şi sus pe Nistru
vecinic la margine, vecinie poporul meu,
arată-ţi astăzi şi chipul tău cel sinistru
căci mântuită-i răbdarea la Dumnezeu,
arată-ţi astăzi şi chipul tău cel sinistru
căci mântuită-i răbdarea la Dumnezeu !

! mişcă-ţi tot trupul tău groaznic topit în aur,
mişcă-ţi inelele lanţului tău de fier,
mişcă-ţi tot trupul tău mare ca de balaur
şi te înalţă cu muget până la cer,
mişcă-ţi tot trupul tău mare ca de balaur
şi te înalţă cu muget până la cer !

! mişcă-ţi odată tot trupul tău de balaur
şi zvârle flăcări şi flăcări, Pământul meu,
plumbul răbdării preschimbă-ţi-l tu în aur
căci mântuită-i răbdarea la Dumnezeu,
plumbul răbdării preschimbă-ţi-l tu în aur
căci mântuită-i răbdarea la Dumnezeu !

!

! blestemul nostru, jigodii, să vă ajungă,
să nu vă-nghită Pământul cel Românesc,
ştefangheorghişti-securişti, ăi cu laba lungă
înşfăcând tot şi-otrăvind tot ce întâlnesc,
ştefangheorghişti-securişti, ăi cu laba lungă
înşfăcând tot şi-otrăvind tot ce întâlnesc !

! voi, comunişti pupcurişti şi curişti şi încă
radio-Moscova, ştiu, nene că-aţi avut
o rezistenţă anală foarte adâncă
la câţi au vrut-o cu voi şi câţi au putut,
o rezistenţă anală foarte adâncă
la câţi au vrut-o cu voi şi câţi au putut !

! voi, comunişti pupcurişti şi curişti şi încă
radio-Moscova, ştiu, nene că-aţi avut
o rezistenţă anală foarte adâncă
la câţi au vrut-o cu voi şi câţi au putut,
o rezistenţă anală foarte adâncă
la câţi au vrut-o cu voi şi câţi au putut !

CEZAR IVĂNESCU ACUZĂ. Vocea adevărului, de dincolo de moarte. Mesaj adresat lui NICOLAE MANOLESCU, încă preşedinte al USR

A treia scrisoare a Poetului Cezar Ivănescu, membru al Consiliului USR, către domnul Nicolae Manolescu, preşedinte al USR


Domnule Preşedinte

Subsemnatul Cezar Ivănescu, domiciliat în Bucureşti [...], membru al Consiliului USR, director al Editurii Junimea, Iaşi, Bd Carol I, nr. 3-5, tel./fax 0232/410 427, Comandor al Ordinului „Steaua României“, vă reproduc în întregime primele două scrisori pe care vi le-am adresat în 1.02.2008 şi 4.02.2008, precum şi Comunicatul Comitetului Director al USR.

______________

Domnule Preşedinte

Subsemnatul Cezar Ivănescu, membru al Consiliului USR, vă rog să dispuneţi ca Biroul de presă al USR să transmită publicaţiilor româneşti notificarea care urmează.
Conform hotărârii Consiliului USR, toţi membrii din conducerea USR am făcut un demers oficial la CNSAS pentru a fi invitaţi să ne vedem dosarele din Arhivele Securităţii şi pentru a primi o decizie oficială de colaborare sau noncolaborare cu fosta Securitate ca poliţie politică.

CNSAS, în calitatea sa de organ abilitat al statului, nici nu m-a invitat să-mi văd dosarul şi să fiu audiat, nici nu mi-a comunicat în mod oficial printr-o decizie, aşa cum prevede legea, punctul său de vedere în ceea ce priveşte dosarul meu personal, lucru pe care îl cunoaşteţi pentru că toate comunicările se fac pe adresa USR, şi până în clipa de faţă nu am primit nimic din partea CNSAS.

Cu toate acestea, începând de marţi, 29.01.2008, ora 16:00 agenţia de ştiri NewsIn citând „surse din cadrul Colegiului CNSAS“ a difuzat ştirea, pe care eu o consider „zvon calomnios“, conform căreia „Cezar Ivănescu a făcut poliţie politică“.

Trăind într-un strat democratic, de drept, consider că toate organele statului trebuie să funcţioneze conform dispoziţiilor legale în baza cărora au fost instituite, inclusiv CNSAS care era obligat sa transmită oficial decizia sa pentru a o putea contesta în termenul prevăzut de lege. Întrucât, repet, nu am primit oficial o decizie, anunţ că dacă nu voi primi pe adresa USR până joi, 7.02.2008, decizia respectivă voi acţiona în justiţie Colegiul CNSAS, agenţia de ştiri NewsIn, precum şi toate publicaţiile şi persoanele care au colportat ştirea pe care eu o calific drept „zvon calomnios“.

Cu cele mai nobile sentimente.

1.02.2008 Cezar Ivănescu Bucureşti

D-Sale D-lui Preşedinte al USR, Nicolae Manolescu

____________________

Domnule Preşedinte

Subsemnatul Cezar Ivănescu, membru al Consiliului USR, vă rog să dispuneţi ca Biroul de presă al USR să transmită tuturor agenţiilor de presă şi publicaţiilor româneşti notificarea care urmează.

Fără nici un temei legal, Mircea Dinescu (soldat fruntaş după propria-i declaraţie în presă), membru în Colegiul CNSAS, membru al USR, m-a denigrat în continuare, vineri 1.02.2008, la postul de televiziune Realitatea în emisiunea Tănase şi Dinescu afirmând textual că, în 1961 aş fi semnat un angajament de colaborare cu Securitatea.

După mineriada din 14 iunie 1990, când am fost bătut cu bestialitate de aşa-zişi mineri în centrul capitalei şi după campania de presă murdară şi denigratoare din 2005 când am candidat la funcţia de preşedinte al USR, este a treia oară când se încearcă asasinarea mea.
De aceea am hotarât ca începând de luni, 4.02.2008, ora 1200, să declar greva foamei la sediul USR, Calea Victoriei, nr. 15, în Sala cu oglinzi, grevă pe care nu o voi înceta până când nu voi obţine următoarele:

1. o declaraţie fără echivoc din partea domniei-voastre din care să reiasă că nu sunteţi implicat în această murdară „făcătură“ (deoarece se colportează indicii privind conivenţa d-voastră cu Mircea Dinescu: faptul ca i-aţi dat votul decisiv, anul acesta, la Botoşani, pentru a obţine Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu“ defavorizându-l astfel pe marele poet Cristian Simionescu; faptul că Mircea Dinescu se afla la Paris, ca şi d-voastră, la începutul campaniei de denigrare, afirmând că nici nu mi-a văzut dosarul, nici nu a votat, pentru ca, brusc, în emisiunea Tănase şi Dinescu să afirme că am semnat etc.; indiciile sunt numeroase dar nu doresc la rându-mi să mă las intoxicat de ştiri fără temei şi de aceea v-am cerut această declaraţie pentru a nu vă implica nici pe d-voastră, nici USR în această afacere).

2. excluderea din Colegiul CNSAS a lui Mircea Dinescu pentru ilegalitatea flagrantă comisă faţă de persoana mea.

3. dosarul meu personal de la CNSAS să-mi fie adus la USR, audierea mea să fie publică şi la ea să aibă acces presa şi orice alte persoane ar fi interesate şi bineînţeles verdictul să fie comunicat în aceleaşi circumstanţe.

4. membrii Colegiului CNSAS să vină însoţiţi de propriile dosare personale de la CNSAS, de CV-uri şi de livretul militar, căci existând precedentul periculos cu Mircea Dinescu [soldat fruntaş la Securitate], este firesc să am suspiciuni şi în privinţa celorlalţi membri ai Colegiului CNSAS.

5. O sancţiune, care veţi crede de cuviinţă, din partea USR pentru Mircea Dinescu şi demararea unei anchete reale privind activitatea lui Mircea Dinescu în perioada în care a fost preşedinte al USR.

Vă anunţ pe această cale că voi comunica această notificare şi Preşedintelui României, ca şef al Ordinului „Steaua României“, în calitatea mea de Comandor al mai sus-numitului Ordin.
Cu cele mai nobile sentimente.

4.02.2008
Cezar Ivănescu Bucureşti
D-Sale D-lui Preşedinte al USR, Nicolae Manolescu

____________________

Solicitarea adresată CNSAS

Comitetul Director al Uniunii Scriitorilor din România revine cu solicitarea adresată CNSAS de a comunica oficial eventualele colaborări cu Securitatea ale membrilor Consiliului USR.

Urgentarea comunicării este cu atât mai necesară din cauza apariţiei în mass-media şi în presa scrisă a unor informaţii referitoare la dl. Cezar Ivănescu, membru al Consiliului, în absenţa unui răspuns oficial din partea CNSAS. Comitetul Director al USR consideră inacceptabilă şi nelegală difuzarea de către unii membri ai CNSAS a unor date despre ori din dosarele personale ale scriitorilor. Dl. Cezar Ivănescu a comunicat Comitetului Director că nu doreşte să implice Uniunea Scriitorilor şi nici pe Preşedintele ei în scandalul provocat de difuzarea în presă a unor informaţii referitoare la dosarul său. [în fapt,în presă nu au apărut nici un fel de informaţii referitoare la dosarul de la Securitate al lui Cezar Ivănescu, ci doar comentarii murdare lansate de M. Dinescu şi neprobate prin nimic – n.n.]

Comitetul Director al Uniunii Scriitorilor din România

________________

Prima observaţie care se impune, Comunicatul nu este datat, dovadă de amatorism din partea domnului Horia Gârbea, Preşedinte al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti şi Director de imagine şi comunicare al USR.

Să trecem însă la chestiunile de fond.

Din 29.01.2008 şi până în 5.02.2008, am fost livrat linşajului mediatic de către Uniunea Scriitorilor din România din lipsă de profesionalism, rea-credinţă sau pur şi simplu complicitate cu agenţiile de ştiri (NewsIn în primul rând), presa scrisă şi mediile care au difuzat în draci ştirea că „Cezar Ivănescu a făcut poliţie politică“; am identificat din prima „sursele din cadrul Colegiului CNSAS“ în persoana soldatului fruntaş al Securităţii, tovarişci Dinescu Mircea, membru în Colegiul CNSAS, sursa mi-a confirmat supoziţia, autodivulgându-se sub toate formele posibile (presă, televiziune etc.) şi plasându-se inconştient sub incidenţa Legii de funcţionare a CNSAS, pe care o puteţi consulta. Asupra soldatului fruntaş al Securităţii nu insist, va insista instanţa judecătorească.

Ceea ce mă interesează aici este să va fac evidentă situaţia grotescă în care am fost puşi de lipsa de profesionalism al Directorului de imagine şi comunicare al USR: după primele anunţuri murdare ale presei, din 30.01.2008, Directorul de imagine şi comunicare al USR (ca şi toţi semnatarii ştirii calomnioase, toate mediile etc.) trebuia să acceseze site-ul CNSAS şi să vadă că în 2008 nu este nici un comunicat de presă oficial (nu s-au ţinut audieri, nu s-au dat verdicte etc.), singurul text truvabil fiind Ordonanţa de urgenţă din 6 februarie 2008; concluzia logică: de la agenţia de ştiri NewsIn, locul 1 în topul asasinilor, şi până la ultima publicaţie amarâtă sau post de televiziune (Otv de exemplu) şi până la şi mai amărâta noastră USR, toate se fac complice la acţiunea de linşaj mediatic exercitat asupră-mi timp de o săptămână: a trebuit să declar greva foamei la vârsta de 66 de ani, luni, 4.02.2008, ora 12.00, în Sala cu oglinzi din sediul USR, pentru ca marţi, 5.02.2008, Comitetul Director al USR să dea Comunicatul mai sus citat, eu putând între timp sa dau ortul popii: Comunicatul trebuia dat pe 31.01.2008 (conform Statutului USR, cap. 1, art. 1 şi 2) şi fără vreo intervenţie din parte-mi; a trebuit să declar greva foamei la 66 de ani pentru că trăiesc într-o ţară de criminali: o vor plăti, sper...

Pentru săptămâna de teroare suportată cu viaţa mea, vă anunţ pe această cale că voi acţiona în justiţie, atât pe domnia-ta ca Preşedinte, cât şi USR ca instituţie.

Am revenit cu această a treia scrisoare pentru a vă reaminti că nu mi-aţi răspuns la punctele 1 şi 5 din cea de a doua scrisoare: oare vi s-a obnubilat întru atât spiritul critic, încât să-i acordaţi votul decisiv pentru obţinerea Premiului naţional „Mihai Eminescu“, în 15 ian. 2008, acestei nulităţi literare, tovarăşci Dinescu Mircea, soldat fruntaş al Securităţii? veţi demara ancheta cerută de mine la punctul 5?

Aştept în continuare să-mi văd propriul dosar (dosare) din Arhivele Securităţii şi-i anunţ pe această cale pe membrii Colegiului CNSAS că de pe 29.01.2008 şi până azi, 6.03.2008 nu au fost în stare să articuleze un răspuns public, cât de cât onorabil.

Sesizez Parlamentul României să ia măsurile ce se impun: excluderea din cadrul Colegiului a numitului Dinescu Mircea şi sancţionarea întregului Colegiu pentru sfidarea legilor acestei ţări.

În încheiere vă reamintesc cererea mea exprimată în Şedinţa de Consiliu din dec. 2007 (cf. cap. 1, art. 7 din Statutul USR) de a fi trecute pe site-ul USR statele de plată din USR şi toate celelalte informaţii necesare, conform principiului transparenţei, pentru ca toţi scriitorii români să se poată informa corect (nu din zvonuri) asupra modului în care este administrat banul obştei? Dacă e nevoie să declar greva foamei şi pentru art. 7, cap. 1 din Statut, spuneţi-mi, şi o fac cu plăcere.

Nedorind să mă las intoxicat de colportorii de ştiri „cu surse din cadrul“, v-am scris această scrisoare pentru a apăra imaginea tânărului asistent universitar şi critic literar Nicolae Manolescu al anilor ’60, cel care m-a debutat, fără să mă cunoască, în literatura română...

Cum calificaţi, ca Preşedinte al USR, comportamentul lui Valeriu Stancu, Preşedintele Asociaţiei Scriitorilor din Iaşi, care a refuzat să publice un comunicat oficial chiar şi la o lună după apariţia Comunicatului Comitetului Director al USR, eu fiind totuşi membru al Asociaţiei Scriitorilor din Iaşi? Mă gândesc să-l acţionez în justiţie, măcar de dragul simetriei, ţinând cont de faptul că eu l-am debutat în literatura română...

Aştept răspuns.
Cu cele mai nobile sentimente

6.03.2008 Cezar Ivănescu

Domniei-Sale Domnului Nicolae Manolescu, Preşedinte al USR

Nota: Textul scrisorii a fost reprodus parţial în Mişcarea literară, nr. 1 (29), 2009, pp. 47-48, revistă care apare sub egida Uniunii Scriitorilor din România.

SURSA:http://cezar-ivanescu.blogspot.com/

"nici amintirea lor, nici umbra/să nu rămîie, ci-n trecut/etern li se prefacă sumbra/lor viaţă, nemaiîncăput/în Timpul Vieţii, cel de faţă"

Poem ascensional
Exorcism
(fragment)
text inedit

+++++ Cezar Ivănescu


! ca-n veci de veci să nu rămîie,
o, Doamne-Dumnezeule,
cît aur, smirnă şi tămîie,
rogu-mă miluieşte-ne,
unduitoare-a tale grîie
cu sfînt prinos, – sufletele,
ca-n veci de veci să nu rămîie,
o, Doamne-Dumnezeule!

! ca-n veci de veci să nu rămîie,
o, Doamne-Dumnezeule,
Sufletul meu copil, mîntuie
în Suflet toate groazele,
şi mîna de copil, căţuie
arzînd şi gura, – urlete,
ca-n veci de veci să nu rămîie,
o, Doamne-Dumnezeule!

! ca-n veci de veci să nu rămîie,
o, Doamne-Dumnezeule,
decît acel ce mai întîi e
Copil Divin ca Soarele,
Copil Divin rîzînd la Soare,
cu rîsul, ardere de tot,
pe Sufletul meu fă prinsoare,
Doamne, că dintre morţi îl scot!

! ca-n veci de veci să nu rămîie,
o, Doamne-Dumnezeule,
cît cel cu galbene călcîie
călcîndu-ţi, sfinte, urmele,
mă miluieşte şi-ngăduie
şi-mboboceşte-i ranele
Copilului ce-am fost şi nu e
Cum nici Fiinţa ta nu e

dar ne întinde mînuri arse
şi urlă-n toate lumile,
privirile îi sînt întoarse
în el ca-n stele razele,
ca să se mîntuie de groază
spre dînsul Doamne, -nclină-te
şi adu-l iar la tine-acasă,
o, Doamne-Dumnezeule!

! şi carnea lui cea flagelată
de bărbat tînăr şi frumos
cu bisturiu a fost tăiată
şi curăţată pân' la os,
os alb precum albeaţa rochii
Miresei de Ierusalim,
tăiaţi şi creierii şi ochii
cu care, Doamne, te privim

carnea mea, Doamne, ca Niobe
vecinic imploratoare-n cer,
alai de surle şi de tobe,
bătut-o-au pe-arşiţi şi ger,
bătut-au carnea să nu ţîie
Sufletul cu icoana Ta,
ca-n veci de veci să nu rămîie
decît osînda cărnii, grea

de-aceea mă rog Ţie, Doamne,
carnea cu care-am sîngerat
ca strugurii striviţi ai toamnei
ca să se facă vin curat
cu mîna Ta azi mi-o mîngîie,
sărută-mi-o cu buzele
ca-n veci de veci să nu rămîie
o, Doamne-Dumnezeule,

cît mîngîierea Ta cea sfîntă
şi gura ta şoptind divin,
cu mine, Doamne, bea şi cîntă,
nu trece-acest pahar cu vin,
căci sfînt şi sfînt şi sfînt e Domnul,
e Domnul Nostru Savaot
care bea vinul cum bea Somnul
Fiinţei suspendat de tot
şi sfînt şi sfînt e robul
care-i închină Domnului
Sufletul lui curat ca bobul
de rouă Okeanului!

! ca-n veci de veci să nu rămîie,
o, Doamne-Dumnezeule,
din creştet pînă la călcîie
trupu-mi străpuns de suliţe,
nici încreţit de vîntul morţii,
nici asudat de-atît ponos,
nici îndoit de lutul torţii
nici otrăvit cel vas frumos,

plînge-l şi-l spală şi-l botează
cînd toate omenelile
s-au împlinit şi încetează
sfioasele, greşelile,
şi mă călăuzeşte-n Hăul
care atît ne-a despărţit,
şi mă desparte de tot Răul
ce-asupra mea s-a săvîrşit,

să las surîsul să alunge
aceste feţe de coşmar,
Copil Divin cu plete lunge
eu să mă-ntorc la tine iar,
nici amintirea lor, nici umbra
să nu rămîie, ci-n trecut
etern li se prefacă sumbra
lor viaţă, nemaiîncăput
în Timpul Vieţii, cel de faţă
în care Tu mă priveşti mut
Doamne şi Faţă către Faţă
vezi Răul ce mi s-a făcut,
dar lîngă Tine-i numai bine,
de-aceea-Ţi zic neprefăcut,
fie să treacă de la mine
tot răul ce mi s-a făcut!

MIŞCAREA LITERARĂ. C. IVĂNESCU: „Sesizez Parlamentul României să ia măsurile ce se impun: excluderea din cadrul Colegiului a numitului Dinescu Mircea“

MIŞCAREA LITERARĂ

Apare trimestrial sub egida
Uniunii Scriitorilor din România.
Anul VIII, nr. 1 (29), 2009, Bistriţa.

DOSAR CEZAR IVĂNESCU:

Clară Lumină din lucruri – articole despre CEZAR IVĂNESCU de GABRIELA CREŢAN, ION MURGEANU, FLORENTINA TONIŢĂ, BESNIK MUSTAFAJ, IOANA GRECEANU, M.R. IACOBAN, AURELIA CĂLINESCU, EMIL CIRA, cu două interviuri de VIOREL ILIŞOI şi CLARA ARUŞTEI.

Selectăm din acest număr:

Cezar Ivănescu, texte postume, scrisori deschise (fragmente), februarie-aprilie 2008

1. „Nu există păcat mai mare în Univers decât să batjocoreşti Sufletul unui om“

Le mulţumesc Domnului Iisus Hristos şi maicii Domnului, Fecioara Maria, instanţe absolute, soţiei mele, Maria, acolo, în ceruri, şi fiicei mele spirituale, Clara Lucia Aruştei, aici, pe pământ. Mi-au stat ei, mi-au stat ei tot timpul alături. Tuturor acelor care au trecut de partea mea le mulţumesc, dar nu atât cât îşi închipuie, pentru că au trecut de partea Adevărului.

Celor cunoscuţi şi necunoscuţi, încă o dată le trimit dragostea mea şi le urez, mai ales acelora risipiţi prin lume, mult noroc.

Pentru acei care au gustat cu voluptate această pâine otravită a minciunii, nu am decât compasiune. E ceva rău în ei care îi îndeamnă să se bucure de ivirea în lume a răului. Îl întâmpină recunoscându-se în el. Să încerce să se purifice, să scape de sub tirania răului care îi domină.

Dacă Dumnezeu îmi va da până la capăt puterea să trec şi prin această probă infernală, promit tuturor că voi duce, îmi voi duce şi le voi duce crucea. Neamul acesta românesc nu mai trebuie batjocorit!

Încercat preţ de o jumătate de veac de robia babilonică a Rusiei comuniste, cred că s-a salvat totusi şi a rămas printre cei…, a rămas în mare parte neatins de rău şi putrejune. Mă rog pentru învierea lui.

În toată această încercare prin care am trecut, m-au sprijinit şi mi-au stat alături români, evrei, maghiari, tigani, armeni, albanezi, turci şi mă opresc aici cu enumerarea. Cu toţii şi-au dovedit calitatea umană profundă şi au depăsit particularismul şi problemele mărunte şi s-au manifestat ca adevăraţi oameni universali. Nu doar europeni, ci universali.

În această încercare mi-au stat alături români, evrei, maghiari, ţigani, armeni, sârbi, albanezi. Cu toţii s-au dovedit nu doar adevăraţi europeni, ci adevăraţi cetăţeni ai Universului!În faţa lor mă plec precum statuile din templu în fata lui Buddha. Ei sunt speranţa mea că vor remodela o nouă umanitate. O nouă umanitate sau, dacă vreţi, o transumanitate, aşa cum s-ar exprima genialul meu prieten de la Paris, Basarab Nicolescu.

În tinereţe, am citit o carte intitulată Mai strălucitor decât o mie de sori, carte care relata istoria construirii bombei atomice. Sufletul uman nemuritor întrece cu mult o mie de sori. Lumina lui face cât o mie de miliarde de sori. De aceea, nu există păcat mai mare în Univers decât să batjocoreşti Sufletul unui om.

(Transcrierea unui mesaj audio din 15.02.2008, descoperit după moartea scriitorului)

2. Scrisoare deschisă adresată Preafericitului Daniel (Părintele meu),
Patriarhul României (fragmente), martie 2008

Preafericitului Daniel, Patriarhul României

Suntem într-un ceas greu, Părinte, căci, iată, pleacă de lângă noi oameni pe care i-am iubit şi am uitat să le spunem cât de mult îi iubim şi am greşit căci spunându-le neîncetat i-am mai fi putut reţine lîngă noi... Au plecat pe rând, Ovidiu Iuliu Moldovan, marele actor, George Pruteanu, actor şi el şi personaj shakespearean, şi preot al limbii române şi acum, pictorul Sabin Bălaşa, legat prin opera lui şi prin mâna de ţărână a trupşorului lui de Destinul Moldovei şi al Iaşului de Înalt Prea Sfinţia din scaunul Mitropolitan...

Ne doare sufletul, Părinte, ca un obraz de copil pălmuit... De ce atâta moarte în preajma Învierii? Să intonăm Prohodul şi să-i urmăm pe morţi, cu inima uşoară cu cât suntem mai aproape de Înviere? Să rămânem liniştiţi şi să ne bucurăm de prezenţa lucrătoare a celor vii suferinzi de boli grele şi necruţătoare dar rămânând în destinul lor, torturaţi fizic şi înfruntând tortura fizică, încarnarea diavolului spre a-şi lumina chipul să privească icoanele luminate de lumânări din bisericile Iaşului nostru cel plin de biserici şi de muzee... […]

Vin acum şi eu şi cer sfatul Preafericirii Voastre...

A voit Domnul ca Maica mea, Xantipa, să mă nască, pe 6 august, de Marea Sărbătoare a Schimbării la Faţă şi m-am gândit ca până la prăzmuirea Învierii să stau cuviincios şi să-mi arăt faţa blândă de om prigonit şi îndurător. Numai că port în trupul şi în sufletul meu patru sângiuiri, de turc, de grec, de albanez şi de moldav, iar în gândul meu de creştin ceea ce cuprinde acest poem scris pentru discipolii mei cu ani în urmă, prin anii terorii ateiste comuniste iar eu îl cântam în Cenaclul „Numele Poetului“ la „Casa Scânteii“ unde domneau tovarăşii Suzana Gâdea şi Mihai Dulea […].

Greşesc dacă, după Înviere, îmi arăt faţa de Înger Cumplit, de Înger cu Armură, cum m-a pictat marea pictoriţă Aurelia Călinescu, şi dau ia-ma-n diavoli să le rup gâturile? Să le iau tot ceea ce au şi tot ceea ce sunt şi să-i fac surcele, să ardă mocnit la cazanele de smoală din Iad în care tot ei or să fiarbă?

Şi dacă greşesc, Preafericite, şi persist în greşală chiar peste povaţa Preafericirii Tale de a nu persista, se dă osândă grea pentru aşa greşală? Spre un exemplu, pot fi obligat să citesc în eternitate poemele lui Dan Deşliu publicate înainte de 1989, la Editura „Minerva“, în colecţia Bpt, cu prefaţa lui Nicolae Manolescu, exultând în faţa versurilor deşliuene:

Să ne strângem ura stivă
Şi să facem colectivă!

Nu s-ar putea, Preafericite, osândă mai uşoară, să zicem o Veronica Porumboiu sau o Maria Banuş, sunt totuşi fete, cu fetele trece timpul mai uşor şi Paolo Malatesta era de aceeaşi părere, ca şi drăguţa Francesca da Rimini: Nessun maggior dolore che ricordarsi del tempo felice nella miseria...

What is a man, Preafericite?

Nu e voinţa lui Dumnezeu în el, dacă el simte în el adânc pe Domnul?

Rămânem azi lângă cei vii şi înfruntăm totul, batjocura
şi praştia Destinului, sau o pornim pe urmele acelor care au coborât
în Moarte cum Domnul Nostru Iisus Hristos
s-a coborât la rându-i printre morţi?
În braţele Tale, Doamne, îmi pun Sufletul!

Cezar Ivănescu

Fragmente din Scrisoarea deschisă adresată Patriarhului României, Preafericitului Daniel

3. A treia scrisoare a poetului Cezar Ivănescu, membru al Consiliului USR, către domnul Nicolae Manolescu, preşedinte al USR (fragmente)

6.03.2008

Domnule PreşedinteSubsemnatul Cezar Ivănescu, domiciliat în Bucureşti [...], membru al Consiliului USR, director al Editurii Junimea, Iaşi, Bd Carol I, nr. 3-5, tel./fax 0232/410 427, Comandor al Ordinului „Steaua României“, vă reproduc în întregime primele două scrisori pe care vi le-am adresat în 1.02.2008 şi 4.02.2008, precum şi Comunicatul Comitetului Director al USR. […]

Din 29.01.2008 şi până în 5.02.2008, am fost livrat linşajului mediatic de către Uniunea Scriitorilor din România din lipsă de profesionalism, rea-credinţă sau pur şi simplu complicitate cu agenţiile de ştiri (NewsIn în primul rând), presa scrisă şi mediile care au difuzat în draci ştirea că „Cezar Ivănescu a făcut poliţie politică“; am identificat din prima „sursele din cadrul Colegiului CNSAS“ în persoana soldatului fruntaş al Securităţii, tovarişci Dinescu Mircea, membru în Colegiul CNSAS, sursa mi-a confirmat supoziţia, autodivulgându-se sub toate formele posibile (presă, televiziune etc.) şi plasându-se inconştient sub incidenţa Legii de funcţionare a CNSAS, pe care o puteţi consulta. Asupra soldatului fruntaş al Securităţii nu insist, va insista instanţa judecătorească.

Ceea ce mă interesează aici este să va fac evidentă situaţia grotescă în care am fost puşi de lipsa de profesionalism al Directorului de imagine şi comunicare al USR: după primele anunţuri murdare ale presei, din 30.01.2008, Directorul de imagine şi comunicare al USR (ca şi toţi semnatarii ştirii calomnioase, toate mediile etc.) trebuia să acceseze site-ul CNSAS şi să vadă că în 2008 nu este nici un comunicat de presă oficial (nu s-au ţinut audieri, nu s-au dat verdicte etc.), singurul text truvabil fiind Ordonanţa de urgenţă din 6 februarie 2008; concluzia logică: de la agenţia de ştiri NewsIn, locul 1 în topul asasinilor, şi până la ultima publicaţie amarâtă sau post de televiziune (Otv de exemplu) şi până la şi mai amărâta noastră USR, toate se fac complice la acţiunea de linşaj mediatic exercitat asupră-mi timp de o săptămână: a trebuit să declar greva foamei la vârsta de 66 de ani, luni, 4.02.2008, ora 12:00, în Sala cu oglinzi din sediul USR, pentru ca marţi, 5.02.2008, Comitetul Director al USR să dea Comunicatul mai sus citat, eu putând între timp sa dau ortul popii: Comunicatul trebuia dat pe 31.01.2008 (conform Statutului USR, cap. 1, art. 1 şi 2) şi fără vreo intervenţie din parte-mi; a trebuit să declar greva foamei la 66 de ani pentru că trăiesc într-o ţară de criminali: o vor plăti, sper... pentru săptămâna de teroare suportată cu viaţa mea.

Am revenit cu această a treia scrisoare pentru a vă reaminti că nu mi-aţi răspuns la punctele 1 şi 5 din cea de a doua scrisoare: oare vi s-a obnubilat întru atât spiritul critic, încât să-i acordaţi votul decisiv pentru obţinerea Premiului Naţional „Mihai Eminescu“, în 15 ian. 2008, acestei nulităţi literare, tovarăşci Dinescu Mircea, soldat fruntaş al Securităţii? veţi demara ancheta cerută de mine la punctul 5?

Aştept în continuare să-mi văd propriul dosar (dosare) din Arhivele Securităţii şi-i anunţ pe această cale pe membrii Colegiului CNSAS că de pe 29.01.2008 şi până azi, 6.03.2008 nu au fost în stare să articuleze un răspuns public, cât de cât onorabil.

Sesizez Parlamentul României să ia măsurile ce se impun: excluderea din cadrul Colegiului a numitului Dinescu Mircea şi sancţionarea întregului Colegiu pentru sfidarea legilor acestei ţări.

În încheiere vă reamintesc cererea mea exprimată în Şedinţa de Consiliu din dec. 2007 (cf. cap. 1, art. 7 din Statutul USR) de a fi trecute pe site-ul USR statele de plată din USR şi toate celelalte informaţii necesare, conform principiului transparenţei, pentru ca toţi scriitorii români să se poată informa corect (nu din zvonuri) asupra modului în care este administrat banul obştei. Dacă e nevoie să declar greva foamei şi pentru art. 7, cap. 1 din Statut, spuneţi-mi, şi o fac cu plăcere.

Nedorind să mă las intoxicat de colportorii de ştiri „cu surse din cadrul“, v-am scris această scrisoare pentru a apăra imaginea tânărului asistent universitar şi critic literar Nicolae Manolescu al anilor ’60, cel care m-a debutat, fără să mă cunoască, în literatura română... […]

Aştept răspuns.Cu cele mai nobile sentimente
6.03.2008
Cezar Ivănescu

Domniei-Sale Domnului Nicolae Manolescu, Preşedinte al USR“