joi, 4 iunie 2009

Radu Călin Cristea-director ilegal vs. întreg universul cunoscut şi un e-mail antologic spre patologic :) expediat de acelaşi RCC

EMAIL INTERN AL MNLR SEMNAT RCC

"Inteleg ca au starnit furori niste comentarii aparute pe blogul lui Victor Roncea, referitoare la activitatea mea in cadrul MNLR. Roncea e incorigibil, m-a blestemat in mai multe randuri pe blogul sau si mi-a adus acuzatii grave. De pilda, ca as fi fost informatorul Securitatii. I-am telefonat si i-am spus ca il voi da in judecata. Mi-a spus ca i-a spus asta fostul sef al SIE Ioan Talpes. L-am sunat pe Talpes care mi-a spus ca habar nu are despre ce este vorba. Talpes l-a sunat pe Roncea, invitandu-l sa scoata aceea infamie de pe blog. L-am sunat apoi din nou pe Roncea, care, pe un ton amuzat, mi-a spus ca va face reparatia necesara. N-a facut nimic. Cum sa procedez cu asemenea oameni?

Ultimele mizerii nu reprezinta o noutate: e vorba de aceleasi calomnii infame pe care un grup din muzeu le profereaza pe diferite cai... Pe biroul meu se afla de luni de zile mai multe schite de proiecte cu niste costuri aproximative, la care in cea mai mare parte am renuntat.

Cineva le-a capturat si le regasesc trufase in recenta calomniere..." [sursa: http://victor-roncea.blogspot.com/]


Urmărind cu real interes derularea scandalului de la MLR, „Radu Călin Cristea-director ilegal“, constat că situaţia este cu mult mai gravă decât părea a fi la o primă evaluare. Radu Călin Cristea nu este, în acest moment, numai un director numit ilegal (cf. deciziei definitive şi irevocabile nr. 1405/21.05.2009), ci este un director-ilegal-impostor-si-incompetent. De ce? Pentru că nu face nimic. De ce? Pentru că după cum singur declară are hârtii care zac pe biroul său de luni de zile. Am înţeles bine? Domnia-sa avea pe birou, într-o stare de constantă neclintire, „mai multe schiţe de proiecte cu nişte costuri aproximative“ până când cineva „le-a capturat“ şi acestea au apărut „trufaşe în recenta calomniere...“ Curat poltergeist, nu altceva!

Lăsând umorul negru la o parte remarc cu tristeţe că dacă acest e-mail este singurul mod în care un director al unei instituţii găseşte de cuviinţă să răspundă unor acuzaţii extrem de grave care i-au fost aduse atunci realitatea este cu adevărat mult mai jalnică decât cea mai neagră închipuire. „Cum sa procedez cu asemenea oameni“ se întreabă domnul RCC. Problema este cum să procedăm noi nu oameni ca dvs. care nu sunt capabili să lege două propoziţii la un mod decent şi coerent şi care nu fac altceva decât să toace banii publici, bătându-şi joc de cultura română, şi să sară temeinic ţinându-se de turul pantalonilor şi strigând ca din gură de şarpe atunci când li se cere socoteală pentru ilegalităţile comise că sunt atacaţi mişeleşte de „incorigibili“!

PS Domnule RCC, ce credeţi, nu cumva ar fi fost mai potrivit alt termen în locul cuvântului „furori“, nu de alta dar prea aduce a Place Pigalle... şi încă ceva... ne-aţi putea răspunde în clar şi la ce tip de „grup din muzeu“ v-aţi referit? ...sanitar, de lucru, etnic, statuar etc., că derutaţi cum suntem de asaltul repetiţiilor de genul „i-a spus că a spus că va spune că îi va spune ce are de spus“... ne păleşte damblaua (vorba lui Arghezi)... Aaa... şi ar mai fi ceva... aţi fost „informatorul Securităţii“ sau doar „informator al Securităţii“?...
Publicat de la
Etichete: , ,

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)

Constantin Brâncoveanu

Constantin Brâncoveanu a fost un mare „ctitor” de cultură şi de lăcaşuri sfinte, un sprijinitor prin cuvânt şi faptă al Ortodoxiei de pretutindeni, o figură de seamă din istoria neamului românesc. Iar prin moartea lui cu adevărat mucenicească, el a oferit tuturor o minunată pildă de dăruire şi de jertfă pentru ţară să şi pentru credinţa creştină. (Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu)

...toată viaţa noastră trebuie să fie o lecţie de modestie

„Eu sunt convins că existenţa noastră de aici, de pe pământ, este negativul alteia, plină de lumină. Moartea este doar un ritual de trecere spre adevărata noastră esenţă şi fiinţă. Nu trebuie să credem că această experienţă a călătoriei noastre pe pământ este o experienţă în totalitate negativă. Iisus strigă pe cruce: «Dumnezeul meu, de ce m-ai părăsit?» Se întunecă. Pentru că pământul este un loc atât de sinistru, încât fiul divin îşi poate uita tatăl şi poate crede că a fost părăsit. Şi totuşi, în acest infern, învăţăm să iubim, să ne sacrificăm, să ne dăruim, să fim generoşi. Este un infern feeric. Anamneza angelică pe care ne-o facem, din când în când, ne indică spre ce ne îndreptăm. Spre Dumnezeu. Şi toată viaţa noastră trebuie să fie o lecţie de modestie.“ Cezar Ivănescu

Mircea Eliade

Este semnificativ că singurul popor care a reuşit să-i învingă definitiv pe daci, care le-a ocupat şi colonizat ţara şi le-a impus limba a fost poporul roman; un popor al cărui mit genealogic s-a constituit în jurul lui Romulus şi Remus, copiii Zeului-Lup Marte, alăptaţi şi crescuţi de Lupoaica de pe Capitoliu. Rezultatul acestei cuceriri şi al acestei asimilări a fost naşterea poporului român. În perspec­tiva mitologică a istoriei, s-ar putea spune că acest popor s-a născut sub semnul Lupului, adică predestinat războaielor, invaziilor, şi emigrărilor. Lupul a apărut pentru a treia oară pe orizontul mitic al istoriei daco-romanilor şi a descendenţilor lor. Într-adevăr prin­cipatele române au fost întemeiate în urma marilor invazii ale lui Genghis-Han şi ale succesorilor săi. Or, mitul genealogic al genghis-hanizilor proclamă că strămoşul lor era un Lup cenuşiu care a coborît din Cer şi s-a unit cu o căprioară... (Mircea Eliade, De la Zalmoxis la Genghis-Han, traducere de Maria Ivănescu şi Cezar Ivănescu, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1980)