joi, 30 iulie 2009

MIŞCAREA LITERARĂ. C. IVĂNESCU: „Sesizez Parlamentul României să ia măsurile ce se impun: excluderea din cadrul Colegiului a numitului Dinescu Mircea“



MIŞCAREA LITERARĂ

Apare trimestrial sub egida
Uniunii Scriitorilor din România.
Anul VIII, nr. 1 (29), 2009, Bistriţa.

DOSAR CEZAR IVĂNESCU:

Clară Lumină din lucruri – articole despre CEZAR IVĂNESCU de GABRIELA CREŢAN, ION MURGEANU, FLORENTINA TONIŢĂ, BESNIK MUSTAFAJ, IOANA GRECEANU, M.R. IACOBAN, AURELIA CĂLINESCU, EMIL CIRA, cu două interviuri de VIOREL ILIŞOI şi CLARA ARUŞTEI.

Selectăm din acest număr:

Cezar Ivănescu, texte postume, scrisori deschise (fragmente), februarie-aprilie 2008

1. „Nu există păcat mai mare în Univers decât să batjocoreşti Sufletul unui om“

Le mulţumesc Domnului Iisus Hristos şi maicii Domnului, Fecioara Maria, instanţe absolute, soţiei mele, Maria, acolo, în ceruri, şi fiicei mele spirituale, Clara Lucia Aruştei, aici, pe pământ. Mi-au stat ei, mi-au stat ei tot timpul alături. Tuturor acelor care au trecut de partea mea le mulţumesc, dar nu atât cât îşi închipuie, pentru că au trecut de partea Adevărului.

Celor cunoscuţi şi necunoscuţi, încă o dată le trimit dragostea mea şi le urez, mai ales acelora risipiţi prin lume, mult noroc.

Pentru acei care au gustat cu voluptate această pâine otravită a minciunii, nu am decât compasiune. E ceva rău în ei care îi îndeamnă să se bucure de ivirea în lume a răului. Îl întâmpină recunoscându-se în el. Să încerce să se purifice, să scape de sub tirania răului care îi domină.

Dacă Dumnezeu îmi va da până la capăt puterea să trec şi prin această probă infernală, promit tuturor că voi duce, îmi voi duce şi le voi duce crucea. Neamul acesta românesc nu mai trebuie batjocorit!

Încercat preţ de o jumătate de veac de robia babilonică a Rusiei comuniste, cred că s-a salvat totusi şi a rămas printre cei…, a rămas în mare parte neatins de rău şi putrejune. Mă rog pentru învierea lui.

În toată această încercare prin care am trecut, m-au sprijinit şi mi-au stat alături români, evrei, maghiari, tigani, armeni, albanezi, turci şi mă opresc aici cu enumerarea. Cu toţii şi-au dovedit calitatea umană profundă şi au depăsit particularismul şi problemele mărunte şi s-au manifestat ca adevăraţi oameni universali. Nu doar europeni, ci universali.

În această încercare mi-au stat alături români, evrei, maghiari, ţigani, armeni, sârbi, albanezi. Cu toţii s-au dovedit nu doar adevăraţi europeni, ci adevăraţi cetăţeni ai Universului!În faţa lor mă plec precum statuile din templu în fata lui Buddha. Ei sunt speranţa mea că vor remodela o nouă umanitate. O nouă umanitate sau, dacă vreţi, o transumanitate, aşa cum s-ar exprima genialul meu prieten de la Paris, Basarab Nicolescu.

În tinereţe, am citit o carte intitulată Mai strălucitor decât o mie de sori, carte care relata istoria construirii bombei atomice. Sufletul uman nemuritor întrece cu mult o mie de sori. Lumina lui face cât o mie de miliarde de sori. De aceea, nu există păcat mai mare în Univers decât să batjocoreşti Sufletul unui om.

(Transcrierea unui mesaj audio din 15.02.2008, descoperit după moartea scriitorului)

2. Scrisoare deschisă adresată Preafericitului Daniel (Părintele meu),
Patriarhul României (fragmente), martie 2008


Preafericitului Daniel, Patriarhul României

Suntem într-un ceas greu, Părinte, căci, iată, pleacă de lângă noi oameni pe care i-am iubit şi am uitat să le spunem cât de mult îi iubim şi am greşit căci spunându-le neîncetat i-am mai fi putut reţine lîngă noi... Au plecat pe rând, Ovidiu Iuliu Moldovan, marele actor, George Pruteanu, actor şi el şi personaj shakespearean, şi preot al limbii române şi acum, pictorul Sabin Bălaşa, legat prin opera lui şi prin mâna de ţărână a trupşorului lui de Destinul Moldovei şi al Iaşului de Înalt Prea Sfinţia din scaunul Mitropolitan...

Ne doare sufletul, Părinte, ca un obraz de copil pălmuit... De ce atâta moarte în preajma Învierii? Să intonăm Prohodul şi să-i urmăm pe morţi, cu inima uşoară cu cât suntem mai aproape de Înviere? Să rămânem liniştiţi şi să ne bucurăm de prezenţa lucrătoare a celor vii suferinzi de boli grele şi necruţătoare dar rămânând în destinul lor, torturaţi fizic şi înfruntând tortura fizică, încarnarea diavolului spre a-şi lumina chipul să privească icoanele luminate de lumânări din bisericile Iaşului nostru cel plin de biserici şi de muzee... […]

Vin acum şi eu şi cer sfatul Preafericirii Voastre...

A voit Domnul ca Maica mea, Xantipa, să mă nască, pe 6 august, de Marea Sărbătoare a Schimbării la Faţă şi m-am gândit ca până la prăzmuirea Învierii să stau cuviincios şi să-mi arăt faţa blândă de om prigonit şi îndurător. Numai că port în trupul şi în sufletul meu patru sângiuiri, de turc, de grec, de albanez şi de moldav, iar în gândul meu de creştin ceea ce cuprinde acest poem scris pentru discipolii mei cu ani în urmă, prin anii terorii ateiste comuniste iar eu îl cântam în Cenaclul „Numele Poetului“ la „Casa Scânteii“ unde domneau tovarăşii Suzana Gâdea şi Mihai Dulea […].

Greşesc dacă, după Înviere, îmi arăt faţa de Înger Cumplit, de Înger cu Armură, cum m-a pictat marea pictoriţă Aurelia Călinescu, şi dau ia-ma-n diavoli să le rup gâturile? Să le iau tot ceea ce au şi tot ceea ce sunt şi să-i fac surcele, să ardă mocnit la cazanele de smoală din Iad în care tot ei or să fiarbă?

Şi dacă greşesc, Preafericite, şi persist în greşală chiar peste povaţa Preafericirii Tale de a nu persista, se dă osândă grea pentru aşa greşală? Spre un exemplu, pot fi obligat să citesc în eternitate poemele lui Dan Deşliu publicate înainte de 1989, la Editura „Minerva“, în colecţia Bpt, cu prefaţa lui Nicolae Manolescu, exultând în faţa versurilor deşliuene:

Să ne strângem ura stivă
Şi să facem colectivă!

Nu s-ar putea, Preafericite, osândă mai uşoară, să zicem o Veronica Porumboiu sau o Maria Banuş, sunt totuşi fete, cu fetele trece timpul mai uşor şi Paolo Malatesta era de aceeaşi părere, ca şi drăguţa Francesca da Rimini:
Nessun maggior dolore che ricordarsi del tempo felice nella miseria...

What is a man, Preafericite?

Nu e voinţa lui Dumnezeu în el, dacă el simte în el adânc pe Domnul?

Rămânem azi lângă cei vii şi înfruntăm totul, batjocura
şi praştia Destinului, sau o pornim pe urmele acelor care au coborât
în Moarte cum Domnul Nostru Iisus Hristos
s-a coborât la rându-i printre morţi?
În braţele Tale, Doamne, îmi pun Sufletul!


Cezar Ivănescu

Fragmente din Scrisoarea deschisă adresată Patriarhului României, Preafericitului Daniel


3. A treia scrisoare a poetului Cezar Ivănescu, membru al Consiliului USR, către domnul Nicolae Manolescu, preşedinte al USR (fragmente)
6.03.2008

Domnule PreşedinteSubsemnatul Cezar Ivănescu, domiciliat în Bucureşti [...], membru al Consiliului USR, director al Editurii Junimea, Iaşi, Bd Carol I, nr. 3-5, tel./fax 0232/410 427, Comandor al Ordinului „Steaua României“, vă reproduc în întregime primele două scrisori pe care vi le-am adresat în 1.02.2008 şi 4.02.2008, precum şi Comunicatul Comitetului Director al USR. […]

Din 29.01.2008 şi până în 5.02.2008, am fost livrat linşajului mediatic de către Uniunea Scriitorilor din România din lipsă de profesionalism, rea-credinţă sau pur şi simplu complicitate cu agenţiile de ştiri (NewsIn în primul rând), presa scrisă şi mediile care au difuzat în draci ştirea că „Cezar Ivănescu a făcut poliţie politică“; am identificat din prima „sursele din cadrul Colegiului CNSAS“ în persoana soldatului fruntaş al Securităţii, tovarişci Dinescu Mircea, membru în Colegiul CNSAS, sursa mi-a confirmat supoziţia, autodivulgându-se sub toate formele posibile (presă, televiziune etc.) şi plasându-se inconştient sub incidenţa Legii de funcţionare a CNSAS, pe care o puteţi consulta. Asupra soldatului fruntaş al Securităţii nu insist, va insista instanţa judecătorească.

Ceea ce mă interesează aici este să va fac evidentă situaţia grotescă în care am fost puşi de lipsa de profesionalism al Directorului de imagine şi comunicare al USR: după primele anunţuri murdare ale presei, din 30.01.2008, Directorul de imagine şi comunicare al USR (ca şi toţi semnatarii ştirii calomnioase, toate mediile etc.) trebuia să acceseze site-ul CNSAS şi să vadă că în 2008 nu este nici un comunicat de presă oficial (nu s-au ţinut audieri, nu s-au dat verdicte etc.), singurul text truvabil fiind Ordonanţa de urgenţă din 6 februarie 2008; concluzia logică: de la agenţia de ştiri NewsIn, locul 1 în topul asasinilor, şi până la ultima publicaţie amarâtă sau post de televiziune (Otv de exemplu) şi până la şi mai amărâta noastră USR, toate se fac complice la acţiunea de linşaj mediatic exercitat asupră-mi timp de o săptămână: a trebuit să declar greva foamei la vârsta de 66 de ani, luni, 4.02.2008, ora 12:00, în Sala cu oglinzi din sediul USR, pentru ca marţi, 5.02.2008, Comitetul Director al USR să dea Comunicatul mai sus citat, eu putând între timp sa dau ortul popii: Comunicatul trebuia dat pe 31.01.2008 (conform Statutului USR, cap. 1, art. 1 şi 2) şi fără vreo intervenţie din parte-mi; a trebuit să declar greva foamei la 66 de ani pentru că trăiesc într-o ţară de criminali: o vor plăti, sper... pentru săptămâna de teroare suportată cu viaţa mea.

Am revenit cu această a treia scrisoare pentru a vă reaminti că nu mi-aţi răspuns la punctele 1 şi 5 din cea de a doua scrisoare: oare vi s-a obnubilat întru atât spiritul critic, încât să-i acordaţi votul decisiv pentru obţinerea Premiului Naţional „Mihai Eminescu“, în 15 ian. 2008, acestei nulităţi literare, tovarăşci Dinescu Mircea, soldat fruntaş al Securităţii? veţi demara ancheta cerută de mine la punctul 5?

Aştept în continuare să-mi văd propriul dosar (dosare) din Arhivele Securităţii şi-i anunţ pe această cale pe membrii Colegiului CNSAS că de pe 29.01.2008 şi până azi, 6.03.2008 nu au fost în stare să articuleze un răspuns public, cât de cât onorabil.

Sesizez Parlamentul României să ia măsurile ce se impun: excluderea din cadrul Colegiului a numitului Dinescu Mircea şi sancţionarea întregului Colegiu pentru sfidarea legilor acestei ţări.

În încheiere vă reamintesc cererea mea exprimată în Şedinţa de Consiliu din dec. 2007 (cf. cap. 1, art. 7 din Statutul USR) de a fi trecute pe site-ul USR statele de plată din USR şi toate celelalte informaţii necesare, conform principiului transparenţei, pentru ca toţi scriitorii români să se poată informa corect (nu din zvonuri) asupra modului în care este administrat banul obştei. Dacă e nevoie să declar greva foamei şi pentru art. 7, cap. 1 din Statut, spuneţi-mi, şi o fac cu plăcere.

Nedorind să mă las intoxicat de colportorii de ştiri „cu surse din cadrul“, v-am scris această scrisoare pentru a apăra imaginea tânărului asistent universitar şi critic literar Nicolae Manolescu al anilor ’60, cel care m-a debutat, fără să mă cunoască, în literatura română... […]

Aştept răspuns.Cu cele mai nobile sentimente
6.03.2008
Cezar Ivănescu

Domniei-Sale Domnului Nicolae Manolescu, Preşedinte al USR“

Niciun comentariu:

Constantin Brâncoveanu

Constantin Brâncoveanu a fost un mare „ctitor” de cultură şi de lăcaşuri sfinte, un sprijinitor prin cuvânt şi faptă al Ortodoxiei de pretutindeni, o figură de seamă din istoria neamului românesc. Iar prin moartea lui cu adevărat mucenicească, el a oferit tuturor o minunată pildă de dăruire şi de jertfă pentru ţară să şi pentru credinţa creştină. (Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu)

...toată viaţa noastră trebuie să fie o lecţie de modestie

„Eu sunt convins că existenţa noastră de aici, de pe pământ, este negativul alteia, plină de lumină. Moartea este doar un ritual de trecere spre adevărata noastră esenţă şi fiinţă. Nu trebuie să credem că această experienţă a călătoriei noastre pe pământ este o experienţă în totalitate negativă. Iisus strigă pe cruce: «Dumnezeul meu, de ce m-ai părăsit?» Se întunecă. Pentru că pământul este un loc atât de sinistru, încât fiul divin îşi poate uita tatăl şi poate crede că a fost părăsit. Şi totuşi, în acest infern, învăţăm să iubim, să ne sacrificăm, să ne dăruim, să fim generoşi. Este un infern feeric. Anamneza angelică pe care ne-o facem, din când în când, ne indică spre ce ne îndreptăm. Spre Dumnezeu. Şi toată viaţa noastră trebuie să fie o lecţie de modestie.“ Cezar Ivănescu

Mircea Eliade

Este semnificativ că singurul popor care a reuşit să-i învingă definitiv pe daci, care le-a ocupat şi colonizat ţara şi le-a impus limba a fost poporul roman; un popor al cărui mit genealogic s-a constituit în jurul lui Romulus şi Remus, copiii Zeului-Lup Marte, alăptaţi şi crescuţi de Lupoaica de pe Capitoliu. Rezultatul acestei cuceriri şi al acestei asimilări a fost naşterea poporului român. În perspec­tiva mitologică a istoriei, s-ar putea spune că acest popor s-a născut sub semnul Lupului, adică predestinat războaielor, invaziilor, şi emigrărilor. Lupul a apărut pentru a treia oară pe orizontul mitic al istoriei daco-romanilor şi a descendenţilor lor. Într-adevăr prin­cipatele române au fost întemeiate în urma marilor invazii ale lui Genghis-Han şi ale succesorilor săi. Or, mitul genealogic al genghis-hanizilor proclamă că strămoşul lor era un Lup cenuşiu care a coborît din Cer şi s-a unit cu o căprioară... (Mircea Eliade, De la Zalmoxis la Genghis-Han, traducere de Maria Ivănescu şi Cezar Ivănescu, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1980)