luni, 4 mai 2009

Valeriu Stancu - a fost sau n-a fost? Apropo, va mai amintiti 11 februarie 2008: „Brumaru, turnator?“


Ieri, de Buna Vestire, mandatul lui Valeriu Stancu, presedintele Filialei Iasi a Uniunii Scriitorilor, s-a incheiat. Calendaristic doar, pentru ca Stancu va ramane in aceasta nefericita (pentru el) functie pana in toamna, cand vor avea loc alegeri generale. Un mandat dezamagitor, din care nimeni nu retine nimic, rezumabil intr-un titlu simptomatic de film: "A fost sau n-a fost?". Caci pentru foarte multi membri ai filialei iesene este destul de incert daca Valeriu Stancu exista in realitate, or daca nu cumva este o reprezentare a mintii, asa, un fel de zvon cu buletin si opera.

Imi amintesc de primavara lui 2005, cand, la Casa cu Absida, intr-un entuziasm neimpartasit de toata lumea, membrii alesi ai Comitetului de conducere au anuntat numele noului presedinte. Aveau cu totii, Cassian Maria Spiridon, Ioan Holban, Adrian Alui Gheorghe, niste mine serioase, de contrabandisti metafizici, ori de pescari de suflete cu navoadele pline. Dom'le, simteai ca ceva foarte important tocmai se petrece sub mutra ta natanga si coplesita de stupefactie. Cand noul presedinte a luat cuvantul, foarte sigur pe el, seducator aproape, jovial si pus pe fapte mari, asistenta a lacrimat interior. Iar o poeta din sala a avut un tremur nefiresc, si in vers alb, de genunchi.

Vom face din Casa cu Absida o importanta sursa de venit, vom inchiria, vom face bani, autofiiinaaantaaareee! Vom face din Libraria de pe Cuza Voda un spatiu nemaipomenit pentru nemaipomenite lansari! Vom reconditiona site-ul Filialei si il vom transforma intr-un adevarat dictionar virtual al scriitorilor ieseni! Vom organiza lunar conferinte de presa in care vom da seama pentru tot ce facem si pentru tot ce nu facem! A venit vremea transparentei, trebuie sa fim mai aproape de membrii filialei, cu care vom comunica asa cum nu s-a mai vazut!
Si sufletele scriitorilor aclamau ragusit: "Stan-cu! Stan-cu!".

Au trecut ani, precum herghelii de inorogi galopande spre luna, cum ar spune un poet descheiat la slitul inspiratiei. Au trecut ani si aclamarile s-au preschimbat in huiduieli rostogolite printr-o votca, or prin verbele vreunui dialog la colt de strada. La Casa cu Absida nu se intampla mai nimic, libraria de pe Cuza Voda s-a inchis, site-ul nu mai functioneaza deloc, nu s-a organizat nici o conferinta de presa, relatia cu breasla exista, dar lipseste cu desavarsire, minimele anunturi de presa la moartea unui confrate lipsesc si ele. Lansarile au ajuns sa se tina la Primaria, insusi presedintele Stancu, cu inima pe stanga, preferand toposul politizat si confundandu-l probabil pe Nichita-primarul cu Nichita necuvintelor. Si vechea strigare "Stan-cu! Stan-cu!" devine acum un foarte nepoetic "Hai sic-tir! Hai sic-tir".

Valeriu Stancu nu a reusit altceva decat sa faca din functia de presedinte de filiala o functie pur onorifica, fara nici o responsabilitate clara, asa, un soi de ecuson pe care ti-l prinzi la piept cand vrei sa arati ca esti cineva, or cand vrei sa-ti atingi niscaiva interese de dincoace de metafora. Ce va fi la toamna? Cine va fi la toamna? Tare ma tem ca vom ingana, prin rugina de aer, cum ca "niciodata toamna nu fu mai la fel"...
Călin Ciobotari



PS:

Ne intrebam retoric, cum altfel?, oare Valeriu Stancu „a fost sau n-a fost“ şi altceva? :)

Unii, genul Lucian Vasiliu, si-au recunoscut cu senitatate colaborarea benevola cu ofiteri ai Securitatii, asupra altora, v. cazul Emil Brumaru - a se citi scandalul declansat cu probe de Flacara Iasului, via Calin Ciobotari, in primavara anului 2008 si musamalizat de restul presei libere, planeaza acuzatii de acelasi tip (cu mostre olografe). (articolul la care fac referire a aparut in ziarul Flacara Iasului, 11 februarie 2008 si se numea „Brumaru, turnator?“. Numele poetului Emil Brumaru este vehiculat in Flacara Iasului ca posibil informator al Securitatii. Citez: „«Mihailescu» a dat doua note despre disidentul Liviu Antonesei. Ziarul spune ca nu poate trage concluzii, dar publica doua probe cu scrisul de mina al lui Brumaru si al informatorului «Mihailescu».

"Din pacate, nu pot nici confirma, nici infirma. Astept de la CNSAS numele in clar ale informatorilor care, in dosarele mele, sunt trecuti cu pseudonime. Sper ca nu va dura pina la Calendele Grecesti criza de la CNSAS, astfel incât sa fiu si eu clarificat", spune Liviu Antonesei.“)

Se pare ca in filiala Iasi a Uniunii Scriitorilor din Romania cei care „nu sunt“ au fost ceva si cei care „sunt“ evident au si fost :)

Niciun comentariu:

Constantin Brâncoveanu

Constantin Brâncoveanu a fost un mare „ctitor” de cultură şi de lăcaşuri sfinte, un sprijinitor prin cuvânt şi faptă al Ortodoxiei de pretutindeni, o figură de seamă din istoria neamului românesc. Iar prin moartea lui cu adevărat mucenicească, el a oferit tuturor o minunată pildă de dăruire şi de jertfă pentru ţară să şi pentru credinţa creştină. (Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu)

...toată viaţa noastră trebuie să fie o lecţie de modestie

„Eu sunt convins că existenţa noastră de aici, de pe pământ, este negativul alteia, plină de lumină. Moartea este doar un ritual de trecere spre adevărata noastră esenţă şi fiinţă. Nu trebuie să credem că această experienţă a călătoriei noastre pe pământ este o experienţă în totalitate negativă. Iisus strigă pe cruce: «Dumnezeul meu, de ce m-ai părăsit?» Se întunecă. Pentru că pământul este un loc atât de sinistru, încât fiul divin îşi poate uita tatăl şi poate crede că a fost părăsit. Şi totuşi, în acest infern, învăţăm să iubim, să ne sacrificăm, să ne dăruim, să fim generoşi. Este un infern feeric. Anamneza angelică pe care ne-o facem, din când în când, ne indică spre ce ne îndreptăm. Spre Dumnezeu. Şi toată viaţa noastră trebuie să fie o lecţie de modestie.“ Cezar Ivănescu

Mircea Eliade

Este semnificativ că singurul popor care a reuşit să-i învingă definitiv pe daci, care le-a ocupat şi colonizat ţara şi le-a impus limba a fost poporul roman; un popor al cărui mit genealogic s-a constituit în jurul lui Romulus şi Remus, copiii Zeului-Lup Marte, alăptaţi şi crescuţi de Lupoaica de pe Capitoliu. Rezultatul acestei cuceriri şi al acestei asimilări a fost naşterea poporului român. În perspec­tiva mitologică a istoriei, s-ar putea spune că acest popor s-a născut sub semnul Lupului, adică predestinat războaielor, invaziilor, şi emigrărilor. Lupul a apărut pentru a treia oară pe orizontul mitic al istoriei daco-romanilor şi a descendenţilor lor. Într-adevăr prin­cipatele române au fost întemeiate în urma marilor invazii ale lui Genghis-Han şi ale succesorilor săi. Or, mitul genealogic al genghis-hanizilor proclamă că strămoşul lor era un Lup cenuşiu care a coborît din Cer şi s-a unit cu o căprioară... (Mircea Eliade, De la Zalmoxis la Genghis-Han, traducere de Maria Ivănescu şi Cezar Ivănescu, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1980)