miercuri, 15 iulie 2009

„CURVA“ PACEPA - TISMANEANU: Afacerea trădării. Tutarii de serviciu din GDS, noul Komintern: Liiceanu, Lucia Hossu Longin, Marius Oprea


Scris de George Roncea


„Curva Pacepa“ este o sintagmă care nu îmi aparţine, deşi subscriu calificativului, termenii descrierii lui Pacepa aparţinând unuia dintre cei mai influenţi şi mai importanţi jurnalişti americani, David Binder. Veteran al jurnalismului american de elită, personaj cu conexiuni la nivel înalt în administraţia americană, celebru în presa mare, specialist în intelligence, autor al unor analize de profunzime ale spaţiului (ex) sovietic, David Binder, o vedetă a nu mai puţin celebrului „The New York Times“, a executat în tuşe rapide o schiţă a lui Pacepa într-o prezentare critică apărută în 1988 la adresa „Orizonturilor Roşii“ - cartea de căpătâi a lui Ion Mihai Pacepa. Ziaristul american face ferfeniţă cartea lui Pacepa, iar pe general - „hapyy hooker of the spy trade“ - îl punctează în cuvintele memorabile pe care le-am citat şi eu.

În data de 24 iulie se împlinesc 30 de ani de când fostul consilier al lui Ceauşescu, Ion Mihai Pacepa, secretar de stat la MAI şi adjunct al şefului DIE, a cerut azil politic în SUA. La începutul anului 2005, în ultimele momente ale mandatului de preşedinte al lui Ion Iliescu, Ion Mihai Pacepa îşi primea înapoi gradul de general - restituit de către Justiţia noastră cea „imparţială“ şi nesubordonată politic PSD-ului de nici un fel.

Iliescu, alt gen de curvă bolşevică, ucigaş al celui care i-a fost un fel de tată adoptiv, Nicolae Ceauşescu, în casa căruia a fost adăpostit şi la picioarele căruia a dormit, l-a „servit“ pe colegul său „american“, Ion Mihai Pacepa, personaj care a avut un rol important în „lichidarea“ simbolică a lui Ceauşescu, desăvârşită peste ani de kaghebistul de serviciu Ion Iliescu. Partea neplăcută în „terminarea“ lui Ceauşescu a fost nu atât împuşcarea sa ci regia şi producţia - marca Moscow, care le-a atârnat de gât românilor, în eternitate, o moarte de Crăciun. Troica Brucan-Pacepa-Iliescu, alcătuită din personaje crescute la sânul mamei Rusia, i-a servit pe români cu o ciorbă de „revoluţie“ otrăvită, care le produce vomă şi astăzi, la trecerea termenului de 20 de ani de stupid people - sintagma celebră aruncată în scârbă poporului român de Silviu Brucan.

Brandul Pacepa - brandul „curvelor“ de pripasGeneral pe stil nou, curvă fericită sau nu - Ion Mihai Pacepa continuă să facă valuri, să ceară diverse lucruri românilor, să scrie şi să acorde interviuri unor alte „curve“ mai mult sau mai puţin nefericite, să aducă profituri unor pseudo filozofi - autentici profitori ai regimurilor politice post decembriste, care îi tipăresc la fosta Editură Politică a PCR producţiile, pe scurt operaţiunea de vampirizare a românilor continuă, sub marca Pacepa. La umbra brandului Pacepa s-au adăpostit tot felul de personaje care au câte ceva în comun cu acesta - de la Tismăneanu şi Liiceanu, la „caraghiosul Bădin“ (apud Traian Băsescu - n.n.) sau fosta meşteră de partid a TVR, Lucia Hossu Longin, care tot cerşeşte public de la Emil Boc, un post la CNSAS, cum a obţinut şi Marius Oprea, alt „pacepolog“ liberal.

Dezbaterea despre Pacepa are relevanţă şi reintroducerea sa pe gâtul românilor via GDS - vechi sălaş al sinistrului Silviu Brucan - a stârnit interes. Din aceste motive, redacţia „Curentul“ va acorda în perioada următoare un spaţiu consistent „dosarului Pacepa“ cu sprijinul ofiţerilor de informaţii în rezervă şi în retragere care ne-au pus la dispoziţie, în exclusivitate, Dosarul special realizat de ei la 30 de ani de la trădarea fostului lor tovarăş.

Asociaţia Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere din Serviciul de Informaţii Externe a decis anul acesta că spionii români au dreptul şi chiar şi obligaţia să vorbească, pe înţelesul tuturor, despre probleme sensibile ale ţării, atâta timp cât amintirile lor nu afectează siguranţa naţională a României, dimpotrivă, o consolidează. Analizele foştilor spioni sunt cuprinse într-o revistă de circuit intern „Periscop“ ajunsă la al şaselea număr. Imaginile, multe inedite, provin de la colegii noştrii „ziarişti“ mai în vârstă.

„Curentul“ va prelua părţi consistente din memoriile foştilor ofiţeri şi va compila date relevante din diferite alte surse externe - inclusiv şi mai ales din surse americane, oficioase sau oficiale de-a dreptul, deoarece caracterizări interesante cu privire la Pacepa „care are nevoie de o cură de sănătate“ („A health warning is warranted“) se regăsesc şi în materiale publicate deschis de CIA.

Scenariul destrămării controlate a Imperiului sovietic şi jocul intoxicării VestuluiTrădarea şi „defectarea“ lui Pacepa are loc într-un context politic al epocii foarte interesant.

La sfårşitul anilor ’70, URSS, uriaşul pe picioare de lut, începea să se prăbuşească. Economia era în decădere, ideologia comunistă era din ce în ce mai ferfeniţită şi peticită, după intervenţia militară a URSS împotriva Cehoslovaciei, progresul tehnic stagna sau, mai bine zis, decădea, cercetarea abia subzista într-o izolare cruntă din cauza lipsei de utilaj competitiv şi de idei practice, corupţia, nepotismul şi mediocritatea acoperiseră vârful sistemului administrativ şi politic, popoarele gemeau sub autocraţia unui regim care îşi epuizase resursele ideologice. Riscul politic al trezirii popoarelor de capul lor devenea o realitate pentru liderii sovietici. Trebuia făcut ceva. Astfel, în structurile KGB-ului s-a născut şi s-a copt ideea - susţinută de un conclav de academicieni subordonaţi - reformării imperiului sau a reaşezării pe noi baze ale unui nou imperiu, tot de popoare subjugate, dar cu aparenţa deschiderii faţă de Occident sub un regim formal liber, dar în esenţă totalitarist.

Într-o ţară bolnavă ireversibil, cu o clasă de partid depravată şi idiotizată de beţia puterii, unica soluţie era folosirea milioanelor de securişti, mult mai bine educaţi şi disciplinaţi decât membrii activului de partid, loiali faţă de conducerea Aparatului militar care reunea la vârf toate serviciile şi instituţiile cu comandă militară.Miza era supravieţuirea sistemului în altă formă şi împingerea popoarelor din arcul sovietic într-o nouă formă de control, un fel de robie benevolă, prin instituirea unei democraturi - un surogat de democraţie în care controlul statal urma să se desfăşoare prin intermediul agenţilor la vârf educaţi în Uniunea Sovietică. Scenariul s-a aplicat marginilor imperiului, inclusiv României.

Într-un interviu dat unui post de radio occidental prin anii ’80, Mihail Gorbaciov a şi dezvăluit strategia sa: crearea de „fronturi populare“ (la noi Frontul Salvării Naţionale) bineînţeles, sub conducerea discretă a KGB-ului, ca orice organizaţie din URSS...

Prin contrast, „România anilor ’70 era o ţară cu importante succese diplomatice, fiind socotită atât ca un stat disident al comunităţii socialiste, cât şi ca un emisar preţios în relaţia occidentului cu China. Legăturile strânse de ordin politic româno-american, dar şi româno-vest-germane sau româno-franceze contribuiseră la crearea unui prestigiu al diplomaţiei româneşti şi, în primul rând, al liderului de la Bucureşti, Nicolae Ceauşescu“. („Ion Mihai Pacepa în dosarele Securităţii“ - lucrare a cercetătorului CNSAS Liviu Ţăranu“).

Circumstanţele „defecţiunii“ lui Pacepa sunt semnificative deoarece operaţiunea ieşirii sale în decor are numeroase necunoscute, însă este asemuită tot de către unii analişti americani cu operaţiunile de inducere în eroare prin jocul dezinformării, introdusă de defectori sovietici de tipul lui Anatoli Golitsyn - defectori mai mult sau mai puţin voluntari cu telecomandă la Moscova care au contribuit la un uriaş joc al intoxicării Occidentului de către sovietici.

(va urma)
„Curva“ Pacepa - afacerea trădării
Curentul - marţi, 14 iulie 2009
©
Curentul

Sursa: http://victor-roncea.blogspot.com/

Niciun comentariu:

Constantin Brâncoveanu

Constantin Brâncoveanu a fost un mare „ctitor” de cultură şi de lăcaşuri sfinte, un sprijinitor prin cuvânt şi faptă al Ortodoxiei de pretutindeni, o figură de seamă din istoria neamului românesc. Iar prin moartea lui cu adevărat mucenicească, el a oferit tuturor o minunată pildă de dăruire şi de jertfă pentru ţară să şi pentru credinţa creştină. (Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu)

...toată viaţa noastră trebuie să fie o lecţie de modestie

„Eu sunt convins că existenţa noastră de aici, de pe pământ, este negativul alteia, plină de lumină. Moartea este doar un ritual de trecere spre adevărata noastră esenţă şi fiinţă. Nu trebuie să credem că această experienţă a călătoriei noastre pe pământ este o experienţă în totalitate negativă. Iisus strigă pe cruce: «Dumnezeul meu, de ce m-ai părăsit?» Se întunecă. Pentru că pământul este un loc atât de sinistru, încât fiul divin îşi poate uita tatăl şi poate crede că a fost părăsit. Şi totuşi, în acest infern, învăţăm să iubim, să ne sacrificăm, să ne dăruim, să fim generoşi. Este un infern feeric. Anamneza angelică pe care ne-o facem, din când în când, ne indică spre ce ne îndreptăm. Spre Dumnezeu. Şi toată viaţa noastră trebuie să fie o lecţie de modestie.“ Cezar Ivănescu

Mircea Eliade

Este semnificativ că singurul popor care a reuşit să-i învingă definitiv pe daci, care le-a ocupat şi colonizat ţara şi le-a impus limba a fost poporul roman; un popor al cărui mit genealogic s-a constituit în jurul lui Romulus şi Remus, copiii Zeului-Lup Marte, alăptaţi şi crescuţi de Lupoaica de pe Capitoliu. Rezultatul acestei cuceriri şi al acestei asimilări a fost naşterea poporului român. În perspec­tiva mitologică a istoriei, s-ar putea spune că acest popor s-a născut sub semnul Lupului, adică predestinat războaielor, invaziilor, şi emigrărilor. Lupul a apărut pentru a treia oară pe orizontul mitic al istoriei daco-romanilor şi a descendenţilor lor. Într-adevăr prin­cipatele române au fost întemeiate în urma marilor invazii ale lui Genghis-Han şi ale succesorilor săi. Or, mitul genealogic al genghis-hanizilor proclamă că strămoşul lor era un Lup cenuşiu care a coborît din Cer şi s-a unit cu o căprioară... (Mircea Eliade, De la Zalmoxis la Genghis-Han, traducere de Maria Ivănescu şi Cezar Ivănescu, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1980)