TISMANEANU: „Tovaraşul Nicolae Ceauşescu, secretarul general al Partidului Comunist Român, se situează pe poziţiile marxismului creator“
TISMANEANU: „Tovaraşul Nicolae Ceauşescu, secretarul general al Partidului Comunist Român, se situează pe poziţiile marxismului creator“
«Un răspuns de principiu, menit să ne asigure înţelegerea limpede a semnificaţiei autentice a apariţiei în prezent a unor forţe anticapitaliste din ce în ce mai diverse, îl aflăm în definirea de către tovarăşul Nicolae Ceauşescu, secretarul general al Partidului Comunist Român, de pe poziţiile marxismului creator, a actualei faze a crizei sistemului mondial capitalist: „Situaţia lumii contemporane se caracterizează printr-o profundă ascuţire a contradicţiilor economice, sociale, naţionale şi politice la scară mondială. Se poate spune că ne aflăm la începutul unei noi faze a crizei sistemului capitalist, care cuprinde toate sferele vieţii societăţii şi afectează – într-o măsură mai mare sau mai mică – toate continentele. Această situaţie, deosebit de complexă, grăbeşte procesul revoluţionar de schimbare a raportului de forţe pe plan internaţional în favoarea programului social, a forţelor ce se pronunţă pentru o lume mai bună şi mai dreaptă“».
(Vladimir Tismăneanu, Noua Stângă şi şcoala de la Frankfurt, Bucureşti, Editura Politică, 1976, p. 9)
De ce oare a omis Virgil Ierunca textul de mai sus când scria „Antologia ruşinii“? Se pare că nici Traian Băsescu nu l-a avut la dispoziţie când l-a pus pe Vladimir Tismăneanu în fruntea Comisiei de condamnare a comunismului. Şi când te gândeşti că acest pasaj face parte din teza de doctorat a lui Tismăneanu. În baza acesteia este profesor universitar în Statele Unite. Ce-ar zice, oare, studenţii de la Maryland dacă ar citi traducerea textului? Ar mai frecventa cursurile lupului înbrăcat în piele de oaie? Ilarion TIU
Constantin Brâncoveanu
Constantin Brâncoveanu a fost un mare „ctitor” de cultură şi de lăcaşuri sfinte, un sprijinitor prin cuvânt şi faptă al Ortodoxiei de pretutindeni, o figură de seamă din istoria neamului românesc. Iar prin moartea lui cu adevărat mucenicească, el a oferit tuturor o minunată pildă de dăruire şi de jertfă pentru ţară să şi pentru credinţa creştină. (Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu)
...toată viaţa noastră trebuie să fie o lecţie de modestie
„Eu sunt convins că existenţa noastră de aici, de pe pământ, este negativul alteia, plină de lumină. Moartea este doar un ritual de trecere spre adevărata noastră esenţă şi fiinţă. Nu trebuie să credem că această experienţă a călătoriei noastre pe pământ este o experienţă în totalitate negativă. Iisus strigă pe cruce: «Dumnezeul meu, de ce m-ai părăsit?» Se întunecă. Pentru că pământul este un loc atât de sinistru, încât fiul divin îşi poate uita tatăl şi poate crede că a fost părăsit. Şi totuşi, în acest infern, învăţăm să iubim, să ne sacrificăm, să ne dăruim, să fim generoşi. Este un infern feeric. Anamneza angelică pe care ne-o facem, din când în când, ne indică spre ce ne îndreptăm. Spre Dumnezeu. Şi toată viaţa noastră trebuie să fie o lecţie de modestie.“ Cezar Ivănescu
Mircea Eliade
Este semnificativ că singurul popor care a reuşit să-i învingă definitiv pe daci, care le-a ocupat şi colonizat ţara şi le-a impus limba a fost poporul roman; un popor al cărui mit genealogic s-a constituit în jurul lui Romulus şi Remus, copiii Zeului-Lup Marte, alăptaţi şi crescuţi de Lupoaica de pe Capitoliu. Rezultatul acestei cuceriri şi al acestei asimilări a fost naşterea poporului român. În perspectiva mitologică a istoriei, s-ar putea spune că acest popor s-a născut sub semnul Lupului, adică predestinat războaielor, invaziilor, şi emigrărilor. Lupul a apărut pentru a treia oară pe orizontul mitic al istoriei daco-romanilor şi a descendenţilor lor. Într-adevăr principatele române au fost întemeiate în urma marilor invazii ale lui Genghis-Han şi ale succesorilor săi. Or, mitul genealogic al genghis-hanizilor proclamă că strămoşul lor era un Lup cenuşiu care a coborît din Cer şi s-a unit cu o căprioară... (Mircea Eliade, De la Zalmoxis la Genghis-Han, traducere de Maria Ivănescu şi Cezar Ivănescu, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1980)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu