N. Manolescu: „Chiril joacă aici rolul celui care apără valorile individului, ale acelui om «în totalitatea lui concretă», de care vorbeşte Marx“

Nicolae Manolescu, Omul indestructibil
cronică literară

Constantin Ţoiu, Galeria cu viţă sălbatică, Ed. Eminescu, 1976


„Totuşi Chiril nu e doar un mic burghez prea uşor traumatizat de un abuz şi nici un contemplator neangajat cum e în definitiv tocmai Cavadia.
Personajul e mai complex şi «mesajul» lui trebuie înţeles în alt chip. În şedinţa din 1950, preşedintele comisiei îl întreabă la un moment dat, după ce se produsese intervenţia aceea considerată nejustă în favoarea fetei, ce crede el că este comunismul. Şi, cum Chiril pune oarecare timp de reflecţie între întrebare şi răspuns, preşedintele adaugă, voind să-l ajute: «Comunismul... este puterea sovietelor plus electricitatea! – aşa ne învaţă Lemn». Răspunsul care urmează, al lui Chirii, conţine una din cheile atitudinii lui politice: «Desigur, desigur... spuse el trezindu-se ca din vis şi încercînd să reintre în realitate. Dar eu cred că el... comunismul... mai este... şi omul... În întregime scăpat de orice servitute şi chiar şi de obsesia chinuitoare a propriei sale libertăţi. Frază care se încheie obscur şi care dezlănţui vacarmul».

Galeria, adică Isac şi Cavadia, are punctul ei de vedere în explicarea «eşecului» lui Chiril, al cărui răspuns nu fusese înţeles: «Dorinţă secretă şi inconştientă de autodistrugere. Un caracter ferm în aparenţă, purtînd în el o tainică şi invizibilă spărtură. O veşnică eschivă în faţa obstacolului, iar verificarea fusese unul! ...O stare curioasă, în care eroul evită să înfrunte un anumit aspect al realităţii sau toată realitatea la un loc.»

Dar oare refuzul înfruntării caracterizează pe Chiril sau, mai bine, pe Cavadia însuşi? Faţă de oportunismul celui care cade mereu, şi cu orice preţ, în picioare, Chiril joacă aici rolul celui care apără valorile individului, ale acelui om «în totalitatea lui concretă», de care vorbeşte Marx, şi pe care o revoluţie ce-şi propune ca scop fundamental eliberarea socială deplină nu are dreptul de a-l ignora.

În caietul lui, Chiril revine de cîteva ori la ideea că omul, individul, nu este o piesă oarecare pe tabla de şah a unei istorii oarbe, că istoria însăşi există doar prin om şi pentru om.“

Notă

Textul reprodus mai sus este un citat din cronica literară Omul indestructibil (România literară, 1976), semnată Nicolae Manolescu. Criticul conchide că „romanul lui Constantin Ţoiu (Galeria cu viţă sălbatică, Ed. Eminescu, Bucureşti, 1976 – n.n.) este unul dintre cele mai substanţiale şi interesante care au apărut în ultima vreme“.

Citind aceste rânduri care închid o viziune neagră, materialist-comunistă, mă gândesc că alături de enunţul marxist redat cu patos de Nicolae Manolescu (v. „Chiril joacă aici rolul celui care apără valorile individului, ale acelui om «în totalitatea lui concretă», de care vorbeşte Marx“) şi mai ales alături de „ideea că omul, individul, nu este o piesă oarecare pe tabla de şah a unei istorii oarbe, că istoria însăşi există doar prin om şi pentru om“ ar merge numai bine un altul tot din Marx: „Nu conştiinţa oamenilor determină existenţa lor, ci, dimpotrivă, existenţa lor socială le determină conştiinţa.“. (Marx, Contribuţii la critica economiei politice, Prefaţă, K. Marx şi F. Engels, Opere alese în două volume, ed. P.M.R., 1949). Aşadar, scriind natural atât de aproape de litera şi crezul lui Marx, poate fi considerat Nicolae Manolescu ca fiind un marxist? /măcar pe alocuri :) ? /