joi, 28 mai 2009

C. Ivănescu: „Nu mi-am cîştigat pîinea în ţara mea ca agent dublu (D. Deşliu, M. Dinescu)“. Scrisoare deschisa adresată Preşedintelui CPUN, I. Iliescu


Domniei-Sale Domnului Preşedinte al C.P.U.N., Ion lliescu

Iubite Domn,

Am dorit mult în ultima vreme să vă întîlnesc spre a vă dărui două dintre ultimele cărţi de poeme însoţite de cîte o dedicaţie.

Dorinţa aceasta mă ţine cam din toamna anului trecut, cînd o distinsă doamnă poetă, redactor la Editura Tehnică al cărei director eraţi, a încercat de cîteva ori să-mi favorizeze această întîlnire, dar fatalitatea sau poate numai starea precară a sănătăţii mele au făcut să nu vă pot vedea.

Darul meu se voia, la acea vreme, un omagiu intim adus prezenţei Domniei-Voastre printre noi, scriitorii şi ziariştii care lucram în sinistrul Combinat „Casa Scînteii“...

Primiţi-l deci cu întîrziere, cum veţi primi, sper, şi cele două cărţi...

Apoi a venit Revoluţia şi, în mod firesc, m-aş fi adăugat alături de Domnia Voastră pe „lista rămasă deschisă“ a C.F.S.N. dacă prezenţa tot pe acea listă a unor oportunişti notorii (Dan Deşliu, Mircea Dinescu, Ana Blandiana) lipsiţi de valoare literară nu m-ar fi obstaculat...

Nu mi-am cîştigat pîinea în ţara mea ca agent dublu (Dan Deşliu, Mircea Dinescu) şi dacă nu m-am dezonorat sub regimul comunist, atacat uneori şi de „Scînteia" şi de „Europa Liberă“ simultan, nu am acceptat, normal, să mă dezonorez sub un regim provizoriu democratic alăturîndu-mă unor inşi care nu au decît interese şi cărora nu le pasă de cauza poporului român.

Unul dintre aceşti inşi, Mircea Dinescu, posedind o mamă-soacră cetăţeancă sovietică şi un tată-socru maghiar, a ajuns (noi ştim cum !) în fruntea stalinistei instituţii care este Uniunea Scriitorilor din România, burduşită de securişti şi de textieri de muzică uşoară...

Imunda lui prezenţă în Parlament a determinat recent ca decretul-lege privind timbrul literar să se formuleze împotriva dispoziţiilor legale (vedeţi, vă rog, Domnule Preşedinte, explicaţiile juridice alăturate)... şi aceasta e doar ultima ilegalitate mijlocită da acest ins... De la înscăunarea sa ca Preşedinte provizoriu al Uniunii Scriitorilor din România şi pînă acum s-au comis atîtea ilegalităţi (dacă ar fi numai : 1. desfacerea ilegală a contractului nostru de muncă de la revista „Luceafărul“ şi 2. evacuarea abuzivă şi ocuparea de către M. D. a vilei din Brîncuţelor) încît vă cer imperios deschiderea unei anchete a guvernului la Uniunea Scriitorilor, pe de o parte, şi de asemenea modificarea formulării decretului-lege asupra timbrului literar.

Pînă la terminarea anchetei, v-aş ruga să se interzică acestui troglodit care se scarpină tot timpul în capu-i găunos să mai maculeze cu prezenţa-i incinta Parlamentului. Cînd asemenea huligani (tovarăşul P.C.R.-ist Mircea Dinescu a suferit mai de mult o condamnare pentru huliganism în bandă) nu vă vor mai sta în preajmă, poată vom reuşi să vă contactăm...

Cu dragoste şi cu scuzele de rigoare pentru a vă fi răpit timpul cu această epistolă.

CEZAR IVĂNESCU
Preşedintele interimar
al Societăţii Scriitorilor Români

Cezar Ivănescu, Scrisoare deschisă adresată Domniei-Sale Domnului Preşedinte al C.P.U.N., Ion Iliescu, reprodusă după ziarul Baricada, ediţia din 27.III.1990
Publicat de la
Etichete: , , ,

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)

Constantin Brâncoveanu

Constantin Brâncoveanu a fost un mare „ctitor” de cultură şi de lăcaşuri sfinte, un sprijinitor prin cuvânt şi faptă al Ortodoxiei de pretutindeni, o figură de seamă din istoria neamului românesc. Iar prin moartea lui cu adevărat mucenicească, el a oferit tuturor o minunată pildă de dăruire şi de jertfă pentru ţară să şi pentru credinţa creştină. (Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu)

...toată viaţa noastră trebuie să fie o lecţie de modestie

„Eu sunt convins că existenţa noastră de aici, de pe pământ, este negativul alteia, plină de lumină. Moartea este doar un ritual de trecere spre adevărata noastră esenţă şi fiinţă. Nu trebuie să credem că această experienţă a călătoriei noastre pe pământ este o experienţă în totalitate negativă. Iisus strigă pe cruce: «Dumnezeul meu, de ce m-ai părăsit?» Se întunecă. Pentru că pământul este un loc atât de sinistru, încât fiul divin îşi poate uita tatăl şi poate crede că a fost părăsit. Şi totuşi, în acest infern, învăţăm să iubim, să ne sacrificăm, să ne dăruim, să fim generoşi. Este un infern feeric. Anamneza angelică pe care ne-o facem, din când în când, ne indică spre ce ne îndreptăm. Spre Dumnezeu. Şi toată viaţa noastră trebuie să fie o lecţie de modestie.“ Cezar Ivănescu

Mircea Eliade

Este semnificativ că singurul popor care a reuşit să-i învingă definitiv pe daci, care le-a ocupat şi colonizat ţara şi le-a impus limba a fost poporul roman; un popor al cărui mit genealogic s-a constituit în jurul lui Romulus şi Remus, copiii Zeului-Lup Marte, alăptaţi şi crescuţi de Lupoaica de pe Capitoliu. Rezultatul acestei cuceriri şi al acestei asimilări a fost naşterea poporului român. În perspec­tiva mitologică a istoriei, s-ar putea spune că acest popor s-a născut sub semnul Lupului, adică predestinat războaielor, invaziilor, şi emigrărilor. Lupul a apărut pentru a treia oară pe orizontul mitic al istoriei daco-romanilor şi a descendenţilor lor. Într-adevăr prin­cipatele române au fost întemeiate în urma marilor invazii ale lui Genghis-Han şi ale succesorilor săi. Or, mitul genealogic al genghis-hanizilor proclamă că strămoşul lor era un Lup cenuşiu care a coborît din Cer şi s-a unit cu o căprioară... (Mircea Eliade, De la Zalmoxis la Genghis-Han, traducere de Maria Ivănescu şi Cezar Ivănescu, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1980)