INTELECTUALII DEMOCRATURII. Azi - Nicolae Manolescu

Intelectualii Democraturii (I)

Nicolae Manolescu a fost cel mai important cronicar literar al epocii Ceauşescu. De la început şi pînă la sfîrşit. Pe atunci, meseria lui avea o foarte bună cotă socială. Misterios, după 1989, după Revoluţie, Nicolae Manolescu e asimilat unui mare disident. Ca şi Gabriel Liiceanu şi ca atîţia alţii. Cu traiectorii inexplicabile şi înainte, şi după. Cum a devenit Nicolae Manolescu la pensie şi mare diplomat la UNESCO e un alt mister care aşteapta să fie dezlegat.

La începutul anilor ’60, Manolescu a scris unele dintre cele mai odioase articole „proletcultiste”. M. Niţescu, mort la finele anilor ’80 în condiţii neelucidate, a probat într-o carte că Nicolae Manolescu a plătit cel mai greu tribut din generaţia sa propagandei de partid. În chip inexplicabil, Manolescu s-a înşurubat atît de bine în „structurile literare”, încît n-a mai avut nevoie nici de carnetul de membru de partid (PCR). Puritate maximă. Dar ce fel de puritate ?

Scriitorii clujeni au trecut printr-un moment de mare emoţie la apariţia Istoriei literaturii de Nicolae Manolescu. Pentru că foarte mulţi dintre ei nu s-au regăsit în cartea de vreo 30 de ani promisă să fie complementul Istoriei... lui Călinescu. Clujenii s-au stresat degeaba : cărămida lui Manolescu e doar cel mai mare fîs al criticii şi istoriei literare din 1989 încoace. Fîsul are totuşi un merit, acela că Manolescu nu mai poate folosi „marea” sa Istorie ca argument de teroare şi şantaj pentru scriitorii încă în viaţă. Ceea ce, cu mănuşi sau fără, a cam făcut în ultimele trei decenii. Tovărăşeşte.

Chiar şi o parte a Securităţii, una colaterală, a dat-o-n bară cu Nicolae Manolescu. Mihai Pelin a deschis Cartea albă a Securităţii (1996) cu un document (Doc. 1) despre criticul literar. „Notele” lui Mihai Pelin la acest document, stupefiante, au scăpat vigilenţei lui Virgil Măgureanu.

Iată-le :
„La 17 noiembrie 1969, documentul referitor la Nicolae Manolescu a fost notat cu următoarea rezoluţie : „Pentru ultima oară vă atrag atenţia să puneţi în lucru prin mapă acest element. În termen de trei luni să rezolvăm cazul. Prezentaţi o schiţă cu sarcinile ce vi le propuneţi.”

Mihai Pelin comentează : „Din documentele anterioare, rezultă că ideea ca Nicolae Manolescu să fie recrutat ca informator aparţinea biroului de Securitate din Cîmpina, care înaintase un dosar corespunzător inspectoratului din Ploieşti.

La 5 martie 1969, de la Ploieşti spre Cîmpina a plecat următoarea adresă :
„Vă restituim alăturat dosarul de lucru al numitului Marin Nicolae (Nicolae Manolescu – n.n.) din oraşul Cîmpina, urmînd ca dv. să continuaţi, pe de o parte, urmărirea lui activă, iar pe de altă parte să fie contactat conform indicaţiilor date... Din studiul dosarului rezultă că dintr-un anumit punct de vedere, susnumitul ar prezenta interes pentru organele D.G.I.E., ţinîndu-se cont de pregătirea sa şi, mai ales, de relaţiile ce şi le-a creat în Franţa şi R.F. a Germaniei. Nu există date suficiente în ceea ce priveşte atitudinea sa faţă de regimul socialist, faţă de politica partidului nostru şi, de aceea, verificările ulterioare vor trebui tocmai acest aspect să-l aibă în vedere, cît şi relaţiile sale interne şi externe. Din punct de vedere al atitudinii sale rezultă, totuşi, că nu are o poziţie tocmai corespunzătoare, dacă analizăm conţinutul scrisorii expediate lui Paul Miron în R.F. a Germaniei, prin care îi dă de înţeles că, dacă s-ar mai duce în Germania, nu s-ar mai întoarce în ţară. De asemenea, felul cum a conceput antologia poeziei româneşti dintre cele două războaie dovedeşte că poziţia sa politică nu este corespunzătoare, deşi el, în discuţii, face mult caz de faptul că este fiu de muncitor, că simte muncitoreşte, că are ură împotriva legionarilor etc. Urmează ca, după clarificarea acestor probleme, să analizăm din nou acest caz şi numai atunci vom hotărî dacă va corespunde pe linia muncii D.G.I.E.”

Securitatea din Cîmpina şi din Ploieşti nu era la curent nici cu articolele pure şi dure ale lui Nicolae Manolescu din 1961-1965 şi nici cu relaţia privilegiată a tînărului Manolescu cu tovarăşul George Ivaşcu, director la Contemporanul şi, ulterior, la România literară.

În scurta sa prefaţă la Cartea albă a Securităţii, Virgil Măgureanu, directorul S.R.I. în funcţie în 1996, îl citează de două ori cu admiraţie pe Nicolae Manolescu („oameni de talia criticului literar Nicolae Manolescu sau a criticului de artă Andrei Pleşu”). Despre dosarul de la Securitate al lui Nicolae Manolescu nu se ştie încă mai nimic. S-ar putea ca, odată cunoscut, acest dosar să fie mai valoros, chiar şi în ceea ce priveşte literatura din comunism, decît Istoria semnată de critic. Nu e exclus ca ierarhiile instaurate în 1960, dintre care multe valabile şi astăzi, să fie mai degrabă militare decît literare.

Petru Romoşan

Cartea Albă a Securităţii: n. 448, la înmormântarea lui M. Beniuc ambasadorul R.P. Ungară la Bucureşti a depus o jerbă de flori cu tricolorul maghiar

Istorii literare şi artistice
1969-1989

A.S.R.I., Fond "D", dosar nr. 10 966, vol. 7, f. 360


Notă
29 iunie 1988

În ziua de 28 iunie a.c, a avut loc ceremonia înmormântării academicianului Mihai Beniuc, poet, membru al Uniunii Scriitorilor, decedat în seara zilei de 24 iunie a.c. Au fost respectate doleanţele defunctului, pentru a fi înmormântat cât mai sobru, fără luări de cuvânt şi împreună cu urna funerară a Emmei Beniuc, fosta soţie. Întrucât tradiţia ortodoxă nu permite înhumarea alături de o evreică, nu a putut fi înmormântat în zona scriitorilor la Cimitirul Bellu, ci în Cimitirul Evanghelic, unde actuala sa soţie avea un loc de veci.

Conducerea Uniunii Scriitorilor, prin D.R.Popescu, Constantin Ţoiu şi alţii, a participat dimineaţa la o gardă de onoare, după care a plecat la lucrările Plenarei C.C. al P.C.R. Au mai fost prezenţi scriitorii Fănuş Neagu, George Macovescu, Mircea Micu, Dan Deşliu, Mihai Ungheanu, Ştefan Luca, Traian Iancu, Alexandru Balaci, Ion Hobana, Paul Anghel, Remus Luca, Gheorghe Pituţ, Cornel Popescu, Ion Horea, Paul Everac, Marin Sorescu, Nicolae Moraru, Aurel Mihale şi alţii. A fost semnalată prezenţa ambasadorului R.P. Ungară la Bucureşti, care a depus o jerbă de flori, cu tricolorul maghiar.

S-a sesizat un mic incident, provocat de faptul că, din întâmplare, ultima jerbă peste sicriu era cea cu tricolorul maghiar. Aceasta l-a determinat pe Mircea Micu să desprindă tricolorul românesc de la o altă coroană şi să-i fixeze deasupra tuturor. Prezenţa ambasadorului R.P. Ungară a fost semnalată şi la înmormântarea, în aceiaşi zi, a academicianului Tudor Bugnariu, fost profesor universitar, ginerele lui Lucian Blaga, unde, de asemenea, la crematoriul Cenuşa, a fost depusă o jerbă de flori cu tricolor maghiar.

Aceste prezenţe sunt interpretate ca o dorinţă a Ambasadei R.P. Ungară de a marca astfel omagiul ce-l aduc unor personalităţi de origine transilvană. Această participare este cu atât mai simptomatică cu cât Mihai Beniuc şi Tudor Bugnariu sunt cunoscuţi pentru poziţia lor antimaghiară în viaţa socială.

Primul a scris, printre altele, un volum de versuri intitulat Oraşul pierdut, apărut în 1944, în care este atacat cu vehemenţă dictatul de la Viena. Tudor Bugnariu a făcut parte dintre cei care au colaborat cu fostul rabin şef al Clujului, pentru organizarea scoaterii de sub teroarea horthystă a unor evrei din zona ocupată a Ardealului de Nord, procurându-le paşapoarte false sau eliberându-le certificate de botez ortodoxe.

A.S.R.I., Fond "D", dosar nr. 10 966, vol. 7, f. 360, Cartea Albă a Securităţii. Istorii literare şi artistice. 1969-1989, p. 388, Serviciul Român de Informaţii, Editura Presa Românească, 1996

Cartea Albă a Securităţii: Părinţii lui N. Manolescu au fost legionari. N. Manolescu: "eu nu mă pot laudă că părinţii mei au făcut politică"

Trei surse:
1. Cartea Albă a Securităţii,
2. Simfonia Destinului (fragment) şi
3. Dosarul studentului Nicolae Manolescu:
povestea unei exmatriculări

1. Cartea Albă a Securităţii

Istorii literare şi artistice
1969-1989

A.S.R.I., Fond "D", dosar nr. 10 966, vol. 11, f. 179-180. (p. 67, op. cit.)

„În acelaşi timp, Manolescu Apolzan Nicolae întreţine relaţii cu o serie de cetăţeni străini, printre care şi Steinkühler Manfred, ataşat cultural şi de presă al R.F. Germania la Bucureşti, care îi acordă „o atenţie deosebită“. Această atenţie a fost materializată şi prin recenta invitaţie – oficială – de a efectua o vizită de documentare în R.F.G., precum şi prin demersurile sale ca pe timpul vizitei să i se facă o primire deosebită, de către unele personalităţi vest-germane.

Despre părinţii susnumitului se cunosc următoarele: tatăl, Apolzan Petru, născut la 9 martie 1900, în Sibiel, Sibiu, fost profesor de filologie, în prezent pensionar, a activat în organizaţia legionară şi apoi în P.N.L. – gruparea Tătărescu, deţinând funcţia de vicepreşedinte al organizaţiei pe judeţul Sibiu; mama sa, Apolzan Sabina, născută la 5 decembrie 1909, în Râmnicu Vâlcea, fostă profesoară de filologie, în prezent pensionară, a activat ca şi soţul său, în organizaţia legionară şi apoi în P.N.L. – gruparea Tătărescu, şi a deţinut funcţia de preşedintă a organizaţiei de femei din judeţul Sibiu.“

A.S.R.I., Fond "D", dosar nr.10 966, vol. 11, f. 179-180. (p. 67, op. cit.)
Cartea Albă a Securităţii. Istorii literare şi artistice. 1969-1989,
Serviciul Român de Informaţii, Editura Presa Românească, 1996

2. Simfonia Destinului

„Astăzi, când unul ori altul se laudă cu părinţii care au facut politică, au fost mari şi tari, ba chiar cu părinţi legionari, eu nu mă pot laudă că părinţii mei au făcut politică [sic! – n.n.]. Aşa cum n-am facut nici eu multă vreme şi – cum spuneaţi dumneavostră la un moment dat citându-mă – m-am trezit în politică în 1990 sau, mai exact '91. [...] Daţi-mi voie să vă spun că eu, care nu m-am numărat printre dizidenţi, din păcate – o spun cu părere de rău – nu cred că sînt cel mai în măsură să mă plâng că am fost mai înjurat ca alţii.“

N. Manolescu în dialog cu Iosif Sava, televizat la 20 ianuarie 1996, publicat în Simfonia Destinului; editura Integral, 1996

3. Dosarul studentului Nicolae Manolescu:
povestea unei exmatriculări

„Profesorul Apolzan s-a angajat, după evenimentele din august 1944, în activităţi politice în cadrul Partidului Naţional Liberal-Gh. Tătărescu, participând la alegerile din 1946 şi, din 1948, ca simpatizant al liberalilor tătărescieni, dar prin anii 1949-1950 soţii Apolzan fuseseră arestaţi şi duşi la Canal, unde au muncit şi s-au chinuit aproape doi ani. [...]

În vara anului 1993 am redactat articolul despre profesorul Petru N. Apolzan, cu scopul de a-l publica într-o revista de cultură, dar profesorul Al. Piru mi-a atras atenţia ca în revista România Mare din 13 august apăruse o nota intitulată Manolescu Nicolae Apolzan. Am procurat revista şi am citit, între altele, că d-l Nicolae Manolescu «a părăsit» facultatea din pricina «poziţiei necorespunzatoare a tatălui său în acea perioadă, mai mult, a fost şi membru al organizaţiei legionare...», pagina din România Mare purtând semnătura «Ţepeş Antonescu Ceauşescu (grupaj realizat pe baza informaţiilor primite de la cititori» (?).

Investigaţiile întreprinse la Arhivele Naţionale pentru a elucida aspecte referitoare la asasinarea lui Iorga şi Madgearu m-au îndemnat să cercetez şi arhivele Ministerului Justiţiei – instanţele judiciare din regiunea Sibiu, anii 1940-1942. Am descoperit un material imens cuprinzând date concrete despre toate organizaţiile legionare din regiune, inclusiv din şcoli, Universitate, Facultatea de Teologie etc. Într-un dosar am dat peste un raport al prim-procurorului dr. R. Mayer, datat «13.II.1941», ce cuprinde alineatul:

«3. În ziua de 6 Februarie 1941 a fost înaintat Parchetului Tribunalului Militar Sibiu individul Apolzan Cornel împreună cu una armă care s-a găsit asupra lui». În continuare, raportul cuprinde lista a încă «nouă legionari participanţi la rebeliune» şi care au agresat cetăţeni, au ucis evrei, au violat domiciliile unor cetăţeni furând obiecte, «au arme asupra lor şi au comis crime» (dosar 124, vol. I/1941, f. 248). Acest document intangibil infirma categoric şi pentru totdeauna presupusele legături ale profesorului Petru N. Apolzan, tatăl d-lui Nicolae Manolescu, cu Mişcarea Legionară, în genere cu orientările politice româneşti de extrema dreaptă.“

Pavel Ţugui, Dosarul studentului Nicolae Manolescu: povestea unei exmatriculări, revista 22, 30 sept. 2004

Notele următoare sunt făcute de N. Manolescu şi fac parte din art. cit. Am selectat doar acele note care au legătură cu citatele extrase din art. cit. şi cu textul din Cartea Albă a Securităţii (nota prezentată în Cartea Albă a Securităţii a fost reluată integral şi în Evenimentul zilei, anul IV, miercuri, 13 septembrie 1995). Numerotaţia lor nu coincide cu cea din articol.

Note:
„1. Tatăl meu, Petru Apolzan, era văr primar cu Andrei Oţetea, amândoi născuţi la Sibiel, în apropierea Sibiului, tata în 1900, iar Andrei Oţetea în 1894.
2. Schimbarea numelui s-a datorat înfierii mele de către bunicii materni în 1953, când ambii părinţi erau în închisoare şi nu puteau lua, ei, nici o hotărâre în acest sens.
3. Numai tata a fost la Canal, apoi la Borzeşti. Mama a trecut pe la Piteşti, Ghencea, Pipera şi Dumbrăveni. Arestaţi în 15 august 1952, au fost reţinuţi fără condamnare, administrativ, cum se spunea, tata până în februarie, iar mama până în iunie 1954.“

Câteva constatări

N. Manolescu declară o dată că părinţii săi nu au făcut politică [v. op. cit. „eu nu mă pot laudă că părinţii mei au făcut politică“] şi altă dată acceptă tacit faptul că părinţii săi au făcut totuşi politică [v. art. Dosarul studentului Nicolae Manolescu: povestea unei exmatriculări scris de P. Ţugui şi adnotat de N. Manolescu].

În Cartea Albă a Securităţii găsim specificate şi funcţiile pe care părinţii lui N. Manolescu le-au deţinut în P.N.L. – gruparea Tătărescu.

Pavel Ţugui vine în plus cu amănuntul că în Sibiu a existat un anume Cornel Apolzan care ar fi fost legionar, situaţie care nu exclude totuşi deloc posibilitatea ca şi tatăl lui Nicolae Manolescu, Petru Apolzan, să fi fost legionar, ci doar ne indică existenţa încă a unei persoane cu numele de familie Apolzan care ar fi avut, în virtutea datelor prezentate, legături cu mişcarea legionară.

Confruntând cele trei surse descoperim câteva neconcordanţe majore. Fie nota din Cartea Albă a Securităţii conţine informaţii neconforme cu realitatea, fie celelate surse citate conţin date false.

De asemenea, observăm că articolul adnotat de N. Manolescu şi semnat de Pavel Ţugui, Dosarul studentului Nicolae Manolescu: povestea unei exmatriculări, a fost publicat în anul 2004. De ce a preferat N.Manolescu să polemizeze cu un „anonim“ care semna în revista de trist renume România Mare, cu pseudonimul „Ţepeş Antonescu Ceauşescu“, şi nu cu o nota din Cartea Albă a Securităţii, care conţinea în clar indicate funcţiile părinţilor săi în mişcarea legionară şi în P.N.L. – gruparea Tătărescu?! Şi de ce nu a negat informaţia atunci când a apărut în Evenimentul zilei (anul IV, miercuri, 13 septembrie 1995) în articolul „Tatăl lui Nicolae Manolescu a fost legionar“?

Pavel Ţugui ne sugerează că mişcarea legionară din Sibiu a fost una de amploare, şi mai mult chiar, notează: „am descoperit un material imens cuprinzând date concrete despre toate organizaţiile legionare din regiune, inclusiv din şcoli, Universitate, Facultatea de Teologie etc.“

Apoi ajunge la concluzia că putem „infirma categoric şi pentru totdeauna presupusele legături ale profesorului Petru N. Apolzan, tatăl d-lui Nicolae Manolescu, cu Mişcarea Legionară, în genere cu orientările politice româneşti de extrema dreaptă“.

Ţinând cont şi de faptul că Pavel Ţugui tocmai ne informase că mişcarea legionară, aşa cum îi apărea redată în documentele consultate, a fost una de amploare, asta reieşind şi din cantitatea informaţiilor existente în arhivă, nu putem înţelege siguranţa cu care spune „pentru totdeauna“ [sic! – n.n.] că poate, pe baza documentului citat, infirma „presupusele legături ale profesorului Petru N. Apolzan, tatăl d-lui Nicolae Manolescu, cu mişcarea legionară, în genere cu orientările politice româneşti de extrema dreaptă.“

În încercarea de a ne convinge că Petru N. Apolzan nu a avut legături cu mişcarea legionară (deşi în Nota Securităţii nu numai tatăl lui N.M. a fost consemnat ca legionar, ci şi mama sa), cei doi, P. Ţugui şi N. Manolescu, aruncă, voluntar sau involuntar, o acuză şi asupra altor persoane, citez: „nouă legionari participanţi la rebeliune au agresat cetăţeni, au ucis evrei, au violat domiciliile unor cetăţeni furând obiecte“, cu toate că sursa citată de P. Ţugui este doar un document din dosar şi nu o sentinţă penală irevocabilă [în document se spune că „au arme asupra lor şi au comis crime“ (dosar 124, vol. I/1941, f. 248), nu şi dacă această acuză s-a dovedit a fi adevărată sau nu şi dacă da, care a fost identitatea celor ucişi etc.].

În virtutea celor prezentate pot bănui fie că „siguranţa“ autorului P. Ţugui este una de tip paranormal, astfel încât acesta poate „garanta“ chiar şi pentru conţinutul unor acte pe care nu le-a studiat, fie că minte acordând documentelor accesate o greutate de sentinţă irevocabilă! Cert este că existenţa unui ins numit Cornel Apolzan nu neagă nici existenţa altor persoane cu numele de familie Apolzan şi nici potenţialele legături ale acestora cu mişcarea legionară. Oricum ar fi însă nu cred că este demn ca cineva să încerce disculparea unei persoane întinând memoria altora.

Credibilitatea surselor. Cine minte?

Trei surse:
Cartea Albă a Securităţii,
Simfonia Destinului (fragment) şi
Dosarul studentului Nicolae Manolescu:
povestea unei exmatriculări


Cartea Albă a Securităţii
Istorii literare şi artistice
1969-1989

A.S.R.I., Fond "D", dosar nr.10 966,
vol. 11, f. 179-180. (p. 67, op. cit.)


„În acelaşi timp, Manolescu Apolzan Nicolae întreţine relaţii cu o serie de cetăţeni străini, printre care şi Steinkühler Manfred, ataşat cultural şi de presă al R.F. Germania la Bucureşti, care îi acordă „o atenţie deosebită“. Această atenţie a fost materializată şi prin recenta invitaţie – oficială – de a efectua o vizită de documentare în R.F.G., precum şi prin demersurile sale ca pe timpul vizitei să i se facă o primire deosebită, de către unele personalităţi vest-germane.

Despre părinţii susnumitului se cunosc următoarele: tatăl, Apolzan Petru, născut la 9 martie 1900, în Sibiel, Sibiu, fost profesor de filologie, în prezent pensionar, a activat în organizaţia legionară şi apoi în P.N.L. – gruparea Tătărescu, deţinând funcţia de vicepreşedinte al organizaţiei pe judeţul Sibiu; mama sa, Apolzan Sabina, născută la 5 decembrie 1909, în Râmnicu Vâlcea, fostă profesoară de filologie, în prezent pensionară, a activat ca şi soţul său, în organizaţia legionară şi apoi în P.N.L. – gruparea Tătărescu, şi a deţinut funcţia de preşedintă a organizaţiei de femei din judeţul Sibiu.“

A.S.R.I., Fond "D", dosar nr.10 966, vol. 11, f. 179-180. (p. 67, op. cit.)

Cartea Albă a Securităţii. Istorii literare şi artistice. 1969-1989,
Serviciul Român de Informaţii, Editura Presa Românească, 1996

Simfonia Destinului

„Astăzi, când unul ori altul se laudă cu părinţii care au facut politică, au fost mari şi tari, ba chiar cu părinţi legionari, eu nu mă pot laudă că părinţii mei au făcut politică [sic! – n.n.]. Aşa cum n-am facut nici eu multă vreme şi – cum spuneaţi dumneavostră la un moment dat citându-mă – m-am trezit în politică în 1990 sau, mai exact '91. [...] Daţi-mi voie să vă spun că eu, care nu m-am numărat printre dizidenţi, din păcate – o spun cu părere de rău – nu cred că sînt cel mai în măsură să mă plâng că am fost mai înjurat ca alţii.“

N. Manolescu în dialog cu Iosif Sava, televizat la 20 ianuarie 1996, publicat în Simfonia Destinului; editura Integral, 1996

Dosarul studentului Nicolae Manolescu:
povestea unei exmatriculări

„Profesorul Apolzan s-a angajat, după evenimentele din august 1944, în activităţi politice în cadrul Partidului Naţional Liberal-Gh. Tătărescu, participând la alegerile din 1946 şi, din 1948, ca simpatizant al liberalilor tătărescieni, dar prin anii 1949-1950 soţii Apolzan fuseseră arestaţi şi duşi la Canal, unde au muncit şi s-au chinuit aproape doi ani.

[...]

În vara anului 1993 am redactat articolul despre profesorul Petru N. Apolzan, cu scopul de a-l publica într-o revista de cultură, dar profesorul Al. Piru mi-a atras atenţia ca în revista România Mare din 13 august apăruse o nota intitulată Manolescu Nicolae Apolzan. Am procurat revista şi am citit, între altele, că d-l Nicolae Manolescu «a părăsit» facultatea din pricina «poziţiei necorespunzatoare a tatălui său în acea perioadă, mai mult, a fost şi membru al organizaţiei legionare...», pagina din România Mare purtând semnătura «Ţepeş Antonescu Ceauşescu (grupaj realizat pe baza informaţiilor primite de la cititori» (?). Investigaţiile întreprinse la Arhivele Nationale pentru a elucida aspecte referitoare la asasinarea lui Iorga şi Madgearu m-au îndemnat să cercetez şi arhivele Ministerului Justiţiei – instanţele judiciare din regiunea Sibiu, anii 1940-1942. Am descoperit un material imens cuprinzând date concrete despre toate organizaţiile legionare din regiune, inclusiv din şcoli, Universitate, Facultatea de Teologie etc. Într-un dosar am dat peste un raport al prim-procurorului dr. R. Mayer, datat «13.II.1941», ce cuprinde alineatul:

«3. În ziua de 6 Februarie 1941 a fost înaintat Parchetului Tribunalului Militar Sibiu individul Apolzan Cornel împreună cu una armă care s-a găsit asupra lui». În continuare, raportul cuprinde lista a încă «nouă legionari participanţi la rebeliune» şi care au agresat cetăţeni, au ucis evrei, au violat domiciliile unor cetăţeni furând obiecte, «au arme asupra lor şi au comis crime» (dosar 124, vol. I/1941, f. 248). Acest document intangibil infirma categoric şi pentru totdeauna presupusele legături ale profesorului Petru N. Apolzan, tatăl d-lui Nicolae Manolescu, cu Mişcarea Legionară, în genere cu orientările politice româneşti de extrema dreaptă.“

Pavel Ţugui, Dosarul studentului Nicolae Manolescu: povestea unei exmatriculări, revista 22, 30 sept. 2004

Notele următoare sunt făcute de N. Manolescu şi fac parte din art. cit. Am selectat doar acele note care au legătură cu citatele extrase din art. cit. şi cu textul din Cartea Albă a Securităţii. Numerotaţia lor nu coincide cu cea din articol.


Note:

„1. Tatăl meu, Petru Apolzan, era văr primar cu Andrei Oţetea, amândoi născuţi la Sibiel, în apropierea Sibiului, tata în 1900, iar Andrei Oţetea în 1894.

2. Schimbarea numelui s-a datorat înfierii mele de către bunicii materni în 1953, când ambii părinţi erau în închisoare şi nu puteau lua, ei, nici o hotărâre în acest sens.

3. Numai tata a fost la Canal, apoi la Borzeşti. Mama a trecut pe la Piteşti, Ghencea, Pipera şi Dumbrăveni. Arestaţi în 15 august 1952, au fost reţinuţi fără condamnare, administrativ, cum se spunea, tata până în februarie, iar mama până în iunie 1954.“

+++++

N. Manolescu declară odată că părinţii săi nu au făcut politică [v. op. cit. „eu nu mă pot laudă că părinţii mei au făcut politică“] şi altă dată acceptă tacit faptul că părinţii săi au făcut totuşi politică [v. art. Dosarul studentului Nicolae Manolescu: povestea unei exmatriculări scris de P. Ţugui şi adnotat de N. Manolescu].

În Cartea Albă a Securităţii sunt specificate şi funcţiile pe care părinţii lui N. Manolescu le-au avut în P.N.L. – gruparea Tătărescu.

Pavel Ţugui vine în plus cu amănuntul că în Sibiu a existat un individ Cornel Apolzan care a fost legionar, situaţie care nu exclude totuşi posibilitatea ca şi tatăl lui N. Manolescu, Petru Apolzan, să fi fost legionar, ci doar ne indică existenţa încă a unei persoane cu numele de familie Apolzan care ar fi avut, în virtutea datelor prezentate, legături cu Mişcarea Legionară.

Confruntând cele trei surse prezentate descoperim câteva neconcordanţe majore. Fie nota din Cartea Albă a Securităţii conţine informaţii neconforme cu realitatea, fie celelate surse citate conţin date false. Cine minte?