vineri, 6 februarie 2009

Cartea Albă a Securităţii: n. 448, la înmormântarea lui M. Beniuc ambasadorul R.P. Ungară la Bucureşti a depus o jerbă de flori cu tricolorul maghiar


Istorii literare şi artistice
1969-1989

A.S.R.I., Fond "D", dosar nr. 10 966, vol. 7, f. 360


Notă
29 iunie 1988

În ziua de 28 iunie a.c, a avut loc ceremonia înmormântării academicianului Mihai Beniuc, poet, membru al Uniunii Scriitorilor, decedat în seara zilei de 24 iunie a.c. Au fost respectate doleanţele defunctului, pentru a fi înmormântat cât mai sobru, fără luări de cuvânt şi împreună cu urna funerară a Emmei Beniuc, fosta soţie. Întrucât tradiţia ortodoxă nu permite înhumarea alături de o evreică, nu a putut fi înmormântat în zona scriitorilor la Cimitirul Bellu, ci în Cimitirul Evanghelic, unde actuala sa soţie avea un loc de veci.

Conducerea Uniunii Scriitorilor, prin D.R.Popescu, Constantin Ţoiu şi alţii, a participat dimineaţa la o gardă de onoare, după care a plecat la lucrările Plenarei C.C. al P.C.R. Au mai fost prezenţi scriitorii Fănuş Neagu, George Macovescu, Mircea Micu, Dan Deşliu, Mihai Ungheanu, Ştefan Luca, Traian Iancu, Alexandru Balaci, Ion Hobana, Paul Anghel, Remus Luca, Gheorghe Pituţ, Cornel Popescu, Ion Horea, Paul Everac, Marin Sorescu, Nicolae Moraru, Aurel Mihale şi alţii. A fost semnalată prezenţa ambasadorului R.P. Ungară la Bucureşti, care a depus o jerbă de flori, cu tricolorul maghiar.

S-a sesizat un mic incident, provocat de faptul că, din întâmplare, ultima jerbă peste sicriu era cea cu tricolorul maghiar. Aceasta l-a determinat pe Mircea Micu să desprindă tricolorul românesc de la o altă coroană şi să-i fixeze deasupra tuturor. Prezenţa ambasadorului R.P. Ungară a fost semnalată şi la înmormântarea, în aceiaşi zi, a academicianului Tudor Bugnariu, fost profesor universitar, ginerele lui Lucian Blaga, unde, de asemenea, la crematoriul Cenuşa, a fost depusă o jerbă de flori cu tricolor maghiar.

Aceste prezenţe sunt interpretate ca o dorinţă a Ambasadei R.P. Ungară de a marca astfel omagiul ce-l aduc unor personalităţi de origine transilvană. Această participare este cu atât mai simptomatică cu cât Mihai Beniuc şi Tudor Bugnariu sunt cunoscuţi pentru poziţia lor antimaghiară în viaţa socială.

Primul a scris, printre altele, un volum de versuri intitulat Oraşul pierdut, apărut în 1944, în care este atacat cu vehemenţă dictatul de la Viena. Tudor Bugnariu a făcut parte dintre cei care au colaborat cu fostul rabin şef al Clujului, pentru organizarea scoaterii de sub teroarea horthystă a unor evrei din zona ocupată a Ardealului de Nord, procurându-le paşapoarte false sau eliberându-le certificate de botez ortodoxe.

A.S.R.I., Fond "D", dosar nr. 10 966, vol. 7, f. 360, Cartea Albă a Securităţii. Istorii literare şi artistice. 1969-1989, p. 388, Serviciul Român de Informaţii, Editura Presa Românească, 1996
Publicat de la
Etichete: , , , , ,

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)

Constantin Brâncoveanu

Constantin Brâncoveanu a fost un mare „ctitor” de cultură şi de lăcaşuri sfinte, un sprijinitor prin cuvânt şi faptă al Ortodoxiei de pretutindeni, o figură de seamă din istoria neamului românesc. Iar prin moartea lui cu adevărat mucenicească, el a oferit tuturor o minunată pildă de dăruire şi de jertfă pentru ţară să şi pentru credinţa creştină. (Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu)

...toată viaţa noastră trebuie să fie o lecţie de modestie

„Eu sunt convins că existenţa noastră de aici, de pe pământ, este negativul alteia, plină de lumină. Moartea este doar un ritual de trecere spre adevărata noastră esenţă şi fiinţă. Nu trebuie să credem că această experienţă a călătoriei noastre pe pământ este o experienţă în totalitate negativă. Iisus strigă pe cruce: «Dumnezeul meu, de ce m-ai părăsit?» Se întunecă. Pentru că pământul este un loc atât de sinistru, încât fiul divin îşi poate uita tatăl şi poate crede că a fost părăsit. Şi totuşi, în acest infern, învăţăm să iubim, să ne sacrificăm, să ne dăruim, să fim generoşi. Este un infern feeric. Anamneza angelică pe care ne-o facem, din când în când, ne indică spre ce ne îndreptăm. Spre Dumnezeu. Şi toată viaţa noastră trebuie să fie o lecţie de modestie.“ Cezar Ivănescu

Mircea Eliade

Este semnificativ că singurul popor care a reuşit să-i învingă definitiv pe daci, care le-a ocupat şi colonizat ţara şi le-a impus limba a fost poporul roman; un popor al cărui mit genealogic s-a constituit în jurul lui Romulus şi Remus, copiii Zeului-Lup Marte, alăptaţi şi crescuţi de Lupoaica de pe Capitoliu. Rezultatul acestei cuceriri şi al acestei asimilări a fost naşterea poporului român. În perspec­tiva mitologică a istoriei, s-ar putea spune că acest popor s-a născut sub semnul Lupului, adică predestinat războaielor, invaziilor, şi emigrărilor. Lupul a apărut pentru a treia oară pe orizontul mitic al istoriei daco-romanilor şi a descendenţilor lor. Într-adevăr prin­cipatele române au fost întemeiate în urma marilor invazii ale lui Genghis-Han şi ale succesorilor săi. Or, mitul genealogic al genghis-hanizilor proclamă că strămoşul lor era un Lup cenuşiu care a coborît din Cer şi s-a unit cu o căprioară... (Mircea Eliade, De la Zalmoxis la Genghis-Han, traducere de Maria Ivănescu şi Cezar Ivănescu, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1980)