Cartea Albă a Securităţii: Părinţii lui N. Manolescu au fost legionari. N. Manolescu: "eu nu mă pot laudă că părinţii mei au făcut politică"

Trei surse:
1. Cartea Albă a Securităţii,
2. Simfonia Destinului (fragment) şi
3. Dosarul studentului Nicolae Manolescu:
povestea unei exmatriculări

1. Cartea Albă a Securităţii

Istorii literare şi artistice
1969-1989

A.S.R.I., Fond "D", dosar nr. 10 966, vol. 11, f. 179-180. (p. 67, op. cit.)

„În acelaşi timp, Manolescu Apolzan Nicolae întreţine relaţii cu o serie de cetăţeni străini, printre care şi Steinkühler Manfred, ataşat cultural şi de presă al R.F. Germania la Bucureşti, care îi acordă „o atenţie deosebită“. Această atenţie a fost materializată şi prin recenta invitaţie – oficială – de a efectua o vizită de documentare în R.F.G., precum şi prin demersurile sale ca pe timpul vizitei să i se facă o primire deosebită, de către unele personalităţi vest-germane.

Despre părinţii susnumitului se cunosc următoarele: tatăl, Apolzan Petru, născut la 9 martie 1900, în Sibiel, Sibiu, fost profesor de filologie, în prezent pensionar, a activat în organizaţia legionară şi apoi în P.N.L. – gruparea Tătărescu, deţinând funcţia de vicepreşedinte al organizaţiei pe judeţul Sibiu; mama sa, Apolzan Sabina, născută la 5 decembrie 1909, în Râmnicu Vâlcea, fostă profesoară de filologie, în prezent pensionară, a activat ca şi soţul său, în organizaţia legionară şi apoi în P.N.L. – gruparea Tătărescu, şi a deţinut funcţia de preşedintă a organizaţiei de femei din judeţul Sibiu.“

A.S.R.I., Fond "D", dosar nr.10 966, vol. 11, f. 179-180. (p. 67, op. cit.)
Cartea Albă a Securităţii. Istorii literare şi artistice. 1969-1989,
Serviciul Român de Informaţii, Editura Presa Românească, 1996

2. Simfonia Destinului

„Astăzi, când unul ori altul se laudă cu părinţii care au facut politică, au fost mari şi tari, ba chiar cu părinţi legionari, eu nu mă pot laudă că părinţii mei au făcut politică [sic! – n.n.]. Aşa cum n-am facut nici eu multă vreme şi – cum spuneaţi dumneavostră la un moment dat citându-mă – m-am trezit în politică în 1990 sau, mai exact '91. [...] Daţi-mi voie să vă spun că eu, care nu m-am numărat printre dizidenţi, din păcate – o spun cu părere de rău – nu cred că sînt cel mai în măsură să mă plâng că am fost mai înjurat ca alţii.“

N. Manolescu în dialog cu Iosif Sava, televizat la 20 ianuarie 1996, publicat în Simfonia Destinului; editura Integral, 1996

3. Dosarul studentului Nicolae Manolescu:
povestea unei exmatriculări

„Profesorul Apolzan s-a angajat, după evenimentele din august 1944, în activităţi politice în cadrul Partidului Naţional Liberal-Gh. Tătărescu, participând la alegerile din 1946 şi, din 1948, ca simpatizant al liberalilor tătărescieni, dar prin anii 1949-1950 soţii Apolzan fuseseră arestaţi şi duşi la Canal, unde au muncit şi s-au chinuit aproape doi ani. [...]

În vara anului 1993 am redactat articolul despre profesorul Petru N. Apolzan, cu scopul de a-l publica într-o revista de cultură, dar profesorul Al. Piru mi-a atras atenţia ca în revista România Mare din 13 august apăruse o nota intitulată Manolescu Nicolae Apolzan. Am procurat revista şi am citit, între altele, că d-l Nicolae Manolescu «a părăsit» facultatea din pricina «poziţiei necorespunzatoare a tatălui său în acea perioadă, mai mult, a fost şi membru al organizaţiei legionare...», pagina din România Mare purtând semnătura «Ţepeş Antonescu Ceauşescu (grupaj realizat pe baza informaţiilor primite de la cititori» (?).

Investigaţiile întreprinse la Arhivele Naţionale pentru a elucida aspecte referitoare la asasinarea lui Iorga şi Madgearu m-au îndemnat să cercetez şi arhivele Ministerului Justiţiei – instanţele judiciare din regiunea Sibiu, anii 1940-1942. Am descoperit un material imens cuprinzând date concrete despre toate organizaţiile legionare din regiune, inclusiv din şcoli, Universitate, Facultatea de Teologie etc. Într-un dosar am dat peste un raport al prim-procurorului dr. R. Mayer, datat «13.II.1941», ce cuprinde alineatul:

«3. În ziua de 6 Februarie 1941 a fost înaintat Parchetului Tribunalului Militar Sibiu individul Apolzan Cornel împreună cu una armă care s-a găsit asupra lui». În continuare, raportul cuprinde lista a încă «nouă legionari participanţi la rebeliune» şi care au agresat cetăţeni, au ucis evrei, au violat domiciliile unor cetăţeni furând obiecte, «au arme asupra lor şi au comis crime» (dosar 124, vol. I/1941, f. 248). Acest document intangibil infirma categoric şi pentru totdeauna presupusele legături ale profesorului Petru N. Apolzan, tatăl d-lui Nicolae Manolescu, cu Mişcarea Legionară, în genere cu orientările politice româneşti de extrema dreaptă.“

Pavel Ţugui, Dosarul studentului Nicolae Manolescu: povestea unei exmatriculări, revista 22, 30 sept. 2004

Notele următoare sunt făcute de N. Manolescu şi fac parte din art. cit. Am selectat doar acele note care au legătură cu citatele extrase din art. cit. şi cu textul din Cartea Albă a Securităţii (nota prezentată în Cartea Albă a Securităţii a fost reluată integral şi în Evenimentul zilei, anul IV, miercuri, 13 septembrie 1995). Numerotaţia lor nu coincide cu cea din articol.

Note:
„1. Tatăl meu, Petru Apolzan, era văr primar cu Andrei Oţetea, amândoi născuţi la Sibiel, în apropierea Sibiului, tata în 1900, iar Andrei Oţetea în 1894.
2. Schimbarea numelui s-a datorat înfierii mele de către bunicii materni în 1953, când ambii părinţi erau în închisoare şi nu puteau lua, ei, nici o hotărâre în acest sens.
3. Numai tata a fost la Canal, apoi la Borzeşti. Mama a trecut pe la Piteşti, Ghencea, Pipera şi Dumbrăveni. Arestaţi în 15 august 1952, au fost reţinuţi fără condamnare, administrativ, cum se spunea, tata până în februarie, iar mama până în iunie 1954.“

Câteva constatări

N. Manolescu declară o dată că părinţii săi nu au făcut politică [v. op. cit. „eu nu mă pot laudă că părinţii mei au făcut politică“] şi altă dată acceptă tacit faptul că părinţii săi au făcut totuşi politică [v. art. Dosarul studentului Nicolae Manolescu: povestea unei exmatriculări scris de P. Ţugui şi adnotat de N. Manolescu].

În Cartea Albă a Securităţii găsim specificate şi funcţiile pe care părinţii lui N. Manolescu le-au deţinut în P.N.L. – gruparea Tătărescu.

Pavel Ţugui vine în plus cu amănuntul că în Sibiu a existat un anume Cornel Apolzan care ar fi fost legionar, situaţie care nu exclude totuşi deloc posibilitatea ca şi tatăl lui Nicolae Manolescu, Petru Apolzan, să fi fost legionar, ci doar ne indică existenţa încă a unei persoane cu numele de familie Apolzan care ar fi avut, în virtutea datelor prezentate, legături cu mişcarea legionară.

Confruntând cele trei surse descoperim câteva neconcordanţe majore. Fie nota din Cartea Albă a Securităţii conţine informaţii neconforme cu realitatea, fie celelate surse citate conţin date false.

De asemenea, observăm că articolul adnotat de N. Manolescu şi semnat de Pavel Ţugui, Dosarul studentului Nicolae Manolescu: povestea unei exmatriculări, a fost publicat în anul 2004. De ce a preferat N.Manolescu să polemizeze cu un „anonim“ care semna în revista de trist renume România Mare, cu pseudonimul „Ţepeş Antonescu Ceauşescu“, şi nu cu o nota din Cartea Albă a Securităţii, care conţinea în clar indicate funcţiile părinţilor săi în mişcarea legionară şi în P.N.L. – gruparea Tătărescu?! Şi de ce nu a negat informaţia atunci când a apărut în Evenimentul zilei (anul IV, miercuri, 13 septembrie 1995) în articolul „Tatăl lui Nicolae Manolescu a fost legionar“?

Pavel Ţugui ne sugerează că mişcarea legionară din Sibiu a fost una de amploare, şi mai mult chiar, notează: „am descoperit un material imens cuprinzând date concrete despre toate organizaţiile legionare din regiune, inclusiv din şcoli, Universitate, Facultatea de Teologie etc.“

Apoi ajunge la concluzia că putem „infirma categoric şi pentru totdeauna presupusele legături ale profesorului Petru N. Apolzan, tatăl d-lui Nicolae Manolescu, cu Mişcarea Legionară, în genere cu orientările politice româneşti de extrema dreaptă“.

Ţinând cont şi de faptul că Pavel Ţugui tocmai ne informase că mişcarea legionară, aşa cum îi apărea redată în documentele consultate, a fost una de amploare, asta reieşind şi din cantitatea informaţiilor existente în arhivă, nu putem înţelege siguranţa cu care spune „pentru totdeauna“ [sic! – n.n.] că poate, pe baza documentului citat, infirma „presupusele legături ale profesorului Petru N. Apolzan, tatăl d-lui Nicolae Manolescu, cu mişcarea legionară, în genere cu orientările politice româneşti de extrema dreaptă.“

În încercarea de a ne convinge că Petru N. Apolzan nu a avut legături cu mişcarea legionară (deşi în Nota Securităţii nu numai tatăl lui N.M. a fost consemnat ca legionar, ci şi mama sa), cei doi, P. Ţugui şi N. Manolescu, aruncă, voluntar sau involuntar, o acuză şi asupra altor persoane, citez: „nouă legionari participanţi la rebeliune au agresat cetăţeni, au ucis evrei, au violat domiciliile unor cetăţeni furând obiecte“, cu toate că sursa citată de P. Ţugui este doar un document din dosar şi nu o sentinţă penală irevocabilă [în document se spune că „au arme asupra lor şi au comis crime“ (dosar 124, vol. I/1941, f. 248), nu şi dacă această acuză s-a dovedit a fi adevărată sau nu şi dacă da, care a fost identitatea celor ucişi etc.].

În virtutea celor prezentate pot bănui fie că „siguranţa“ autorului P. Ţugui este una de tip paranormal, astfel încât acesta poate „garanta“ chiar şi pentru conţinutul unor acte pe care nu le-a studiat, fie că minte acordând documentelor accesate o greutate de sentinţă irevocabilă! Cert este că existenţa unui ins numit Cornel Apolzan nu neagă nici existenţa altor persoane cu numele de familie Apolzan şi nici potenţialele legături ale acestora cu mişcarea legionară. Oricum ar fi însă nu cred că este demn ca cineva să încerce disculparea unei persoane întinând memoria altora.