C. Ivănescu: „Nu mi-am cîştigat pîinea în ţara mea ca agent dublu (D. Deşliu, M. Dinescu)“. Scrisoare deschisa adresată Preşedintelui CPUN, I. Iliescu

Domniei-Sale Domnului Preşedinte al C.P.U.N., Ion lliescu

Iubite Domn,

Am dorit mult în ultima vreme să vă întîlnesc spre a vă dărui două dintre ultimele cărţi de poeme însoţite de cîte o dedicaţie.

Dorinţa aceasta mă ţine cam din toamna anului trecut, cînd o distinsă doamnă poetă, redactor la Editura Tehnică al cărei director eraţi, a încercat de cîteva ori să-mi favorizeze această întîlnire, dar fatalitatea sau poate numai starea precară a sănătăţii mele au făcut să nu vă pot vedea.

Darul meu se voia, la acea vreme, un omagiu intim adus prezenţei Domniei-Voastre printre noi, scriitorii şi ziariştii care lucram în sinistrul Combinat „Casa Scînteii“...

Primiţi-l deci cu întîrziere, cum veţi primi, sper, şi cele două cărţi...

Apoi a venit Revoluţia şi, în mod firesc, m-aş fi adăugat alături de Domnia Voastră pe „lista rămasă deschisă“ a C.F.S.N. dacă prezenţa tot pe acea listă a unor oportunişti notorii (Dan Deşliu, Mircea Dinescu, Ana Blandiana) lipsiţi de valoare literară nu m-ar fi obstaculat...

Nu mi-am cîştigat pîinea în ţara mea ca agent dublu (Dan Deşliu, Mircea Dinescu) şi dacă nu m-am dezonorat sub regimul comunist, atacat uneori şi de „Scînteia" şi de „Europa Liberă“ simultan, nu am acceptat, normal, să mă dezonorez sub un regim provizoriu democratic alăturîndu-mă unor inşi care nu au decît interese şi cărora nu le pasă de cauza poporului român.

Unul dintre aceşti inşi, Mircea Dinescu, posedind o mamă-soacră cetăţeancă sovietică şi un tată-socru maghiar, a ajuns (noi ştim cum !) în fruntea stalinistei instituţii care este Uniunea Scriitorilor din România, burduşită de securişti şi de textieri de muzică uşoară...

Imunda lui prezenţă în Parlament a determinat recent ca decretul-lege privind timbrul literar să se formuleze împotriva dispoziţiilor legale (vedeţi, vă rog, Domnule Preşedinte, explicaţiile juridice alăturate)... şi aceasta e doar ultima ilegalitate mijlocită da acest ins... De la înscăunarea sa ca Preşedinte provizoriu al Uniunii Scriitorilor din România şi pînă acum s-au comis atîtea ilegalităţi (dacă ar fi numai : 1. desfacerea ilegală a contractului nostru de muncă de la revista „Luceafărul“ şi 2. evacuarea abuzivă şi ocuparea de către M. D. a vilei din Brîncuţelor) încît vă cer imperios deschiderea unei anchete a guvernului la Uniunea Scriitorilor, pe de o parte, şi de asemenea modificarea formulării decretului-lege asupra timbrului literar.

Pînă la terminarea anchetei, v-aş ruga să se interzică acestui troglodit care se scarpină tot timpul în capu-i găunos să mai maculeze cu prezenţa-i incinta Parlamentului. Cînd asemenea huligani (tovarăşul P.C.R.-ist Mircea Dinescu a suferit mai de mult o condamnare pentru huliganism în bandă) nu vă vor mai sta în preajmă, poată vom reuşi să vă contactăm...

Cu dragoste şi cu scuzele de rigoare pentru a vă fi răpit timpul cu această epistolă.

CEZAR IVĂNESCU
Preşedintele interimar
al Societăţii Scriitorilor Români

Cezar Ivănescu, Scrisoare deschisă adresată Domniei-Sale Domnului Preşedinte al C.P.U.N., Ion Iliescu, reprodusă după ziarul Baricada, ediţia din 27.III.1990

Cartea Albă a Securităţii: n. 448, la înmormântarea lui M. Beniuc ambasadorul R.P. Ungară la Bucureşti a depus o jerbă de flori cu tricolorul maghiar

Istorii literare şi artistice
1969-1989

A.S.R.I., Fond "D", dosar nr. 10 966, vol. 7, f. 360


Notă
29 iunie 1988

În ziua de 28 iunie a.c, a avut loc ceremonia înmormântării academicianului Mihai Beniuc, poet, membru al Uniunii Scriitorilor, decedat în seara zilei de 24 iunie a.c. Au fost respectate doleanţele defunctului, pentru a fi înmormântat cât mai sobru, fără luări de cuvânt şi împreună cu urna funerară a Emmei Beniuc, fosta soţie. Întrucât tradiţia ortodoxă nu permite înhumarea alături de o evreică, nu a putut fi înmormântat în zona scriitorilor la Cimitirul Bellu, ci în Cimitirul Evanghelic, unde actuala sa soţie avea un loc de veci.

Conducerea Uniunii Scriitorilor, prin D.R.Popescu, Constantin Ţoiu şi alţii, a participat dimineaţa la o gardă de onoare, după care a plecat la lucrările Plenarei C.C. al P.C.R. Au mai fost prezenţi scriitorii Fănuş Neagu, George Macovescu, Mircea Micu, Dan Deşliu, Mihai Ungheanu, Ştefan Luca, Traian Iancu, Alexandru Balaci, Ion Hobana, Paul Anghel, Remus Luca, Gheorghe Pituţ, Cornel Popescu, Ion Horea, Paul Everac, Marin Sorescu, Nicolae Moraru, Aurel Mihale şi alţii. A fost semnalată prezenţa ambasadorului R.P. Ungară la Bucureşti, care a depus o jerbă de flori, cu tricolorul maghiar.

S-a sesizat un mic incident, provocat de faptul că, din întâmplare, ultima jerbă peste sicriu era cea cu tricolorul maghiar. Aceasta l-a determinat pe Mircea Micu să desprindă tricolorul românesc de la o altă coroană şi să-i fixeze deasupra tuturor. Prezenţa ambasadorului R.P. Ungară a fost semnalată şi la înmormântarea, în aceiaşi zi, a academicianului Tudor Bugnariu, fost profesor universitar, ginerele lui Lucian Blaga, unde, de asemenea, la crematoriul Cenuşa, a fost depusă o jerbă de flori cu tricolor maghiar.

Aceste prezenţe sunt interpretate ca o dorinţă a Ambasadei R.P. Ungară de a marca astfel omagiul ce-l aduc unor personalităţi de origine transilvană. Această participare este cu atât mai simptomatică cu cât Mihai Beniuc şi Tudor Bugnariu sunt cunoscuţi pentru poziţia lor antimaghiară în viaţa socială.

Primul a scris, printre altele, un volum de versuri intitulat Oraşul pierdut, apărut în 1944, în care este atacat cu vehemenţă dictatul de la Viena. Tudor Bugnariu a făcut parte dintre cei care au colaborat cu fostul rabin şef al Clujului, pentru organizarea scoaterii de sub teroarea horthystă a unor evrei din zona ocupată a Ardealului de Nord, procurându-le paşapoarte false sau eliberându-le certificate de botez ortodoxe.

A.S.R.I., Fond "D", dosar nr. 10 966, vol. 7, f. 360, Cartea Albă a Securităţii. Istorii literare şi artistice. 1969-1989, p. 388, Serviciul Român de Informaţii, Editura Presa Românească, 1996

UNIUNEA SCRIITORILOR DIN ROMÂNIA: OMAGIU (1983), printre autori: M. SORESCU, G. IVAŞCU, M. IORGULESCU, Gh. TOMOZEI, D. SĂRARU, E URICARU, C. STĂNESCU

„OMAGIUL“ din 1983

printre autori: Dumitru Radu Popescu, Paul Anghel, Alexandru Balaci, Maria Banuş, Eugen Barbu, Ion Dodu Bălan, Mihai Beniuc, Vasile Băran, Geo Bogza, Voicu Bugariu, Augustin Buzura, Nina Cassian, Mircea Ciobanu, Traian Coşovei, Ovid S. Crăhmălniceanu, Dan Deşliu, Nicolae Dragoş, Paul Everac, Petre Ghelmez, Ion Gheorghe, Mihnea Gheorghiu, Ion Hobana, Carolina Ilica, Mircea Iorgulescu, George Ivaşcu, Horia Lovinescu, Mircea Maliţa, Florin Mugur, Romul Munteanu, Edgar Papu, Adrian Păunescu, Titus Popovici, Ioana Postelnicu, Aurel Rău, Valeriu Râpeanu, Petre Sălcudeanu, Dinu Săraru, C. Stănescu, V. Teodorescu, Gh. Tomozei, C. Ţoiu, Mihai Ungheanu, Eugen Uricaru, Nicolae Velea, Dan Zamfirescu ş.a.

Sub cer albastru pe-albastru ocean
Corabia noastră aleargă-nainte.
Mîndră aleargă-nainte !
Spre viitor, spre comunism aleargă...
Prielnic e vîntul. Meşter cîrmaciul !
Mîndră corabia ! Meşter cîrmaciul !...

C. Stănescu

Marin SORESCU, CUVÎNT

Pentru România, pînă nu prea de mult, globul pămîntesc era foarte mare şi puţini reuşeau să ne localizeze ţara pe unul din continente, ţară care totuşi avea o istorie îndelungată, văr-sase atîtea lacrimi şi mult sînge, dînd numai în acest secol mii de jertfe omeneşti în două războaie mondiale.

De cînd este la cîrma acestei ţări tovarăşul Nicolae Ceauşescu, globul şi-a cîştigat dimensiunile lui reale şi ome­neşti. Este globul pămîntesc pur şi simplu, glob de lucru, şi România şi-a căpătat dreptul de a i se şti cu precizie, în orice moment, locul şi poziţia pe harta lumii, configuraţia ei spiri­tuală, rolul ei între naţiuni egale.

Mircea IORGULESCU, O MARE DATORIE

Există în istorie două feluri de epoci: unele dinamice, vi­jelioase, copleşind prin amploarea, densitatea, viteza şi pro­funzimea schimbărilor, altele încete, răbdătoare, lente ca un fluviu şerpuind leneş de-a lungul unor întinse cîmpii.
Dintotdeauna cele dintîi constituie pentru istorici obiec­tul preferat de studiu şi de cercetare. Iar literatura, şi ea, este fascinată de spiritul şi de înfăţişarea lor.

Cu toate că istoria românească a secolului al XX-lea nu este deloc săracă în astfel de epoci modificatoare de destin naţional, am deplina certitudine că perioada cea mai dinamică şi mai concentrată în radicale mutaţii petrecute în acest veac în toate planurile vieţii noastre individuale şi colective este aceea de după Congresul al IX-lea al Partidului Comunist Român.

Denumită încă de pe acum în mod curent cu numele celui aflat de atunci la conducerea partidului şi a statului, această epocă — epoca Ceauşescu — a marcat şi marchează o experienţă istorică fără precedent, imprimînd un curs categoric nou desfăşurării existenţei poporului român, în absolut toate laturile şi aspectele sale.

Iată de ce a scrie despre această epocă extraordinară, contemplînd-o din însuşi interiorul ei, cum o putem face noi, scriitorii români de azi, indiferent de genul în care ne expri­măm, este o mare, supremă datorie: morală, intelectuală, patriotică.

C. STĂNESCU, MÎNDRĂ CORABIE

Congresul al IX-lea al Partidului Comunist Român a adus în cultura şi literatura română un spirit nou, proaspăt, ca un dezgheţ primăvăratec. Lucruri despre care nu se discuta pînă atunci, idei şi teze de o noutate şi îndrăz­neală cu adevărat revoluţionară îşi impun brusc o mare putere de circulaţie în lumea culturii şi artei, valori is­torice şi literare de multă vreme ignorate reapar la lumină ocupîndu-şi locul cuvenit în conştiinţa epocii şi chiar cuvinte uitate în colţul dicţionarelor rar deschise reiau în stăpînire realitatea cea de toate zilele, pătrund în viaţă cu adevărata lor semnificaţie teoretică şi pondere practică.

Cuvîntul liber­tate se mută din dicţionare în realitate, cuvîntul conflict şi cuvîntul contradicţie încetează de a mai fi incompatibile cu socialismul, cuvîntul conştiinţă, greu încercat de măsurătorile procustiene ale dogmatismului, îşi recapătă adevărata sa demnitate, iar formarea omului nou se arată într-o cu totul altă lumină decît simpla şi tranşanta chestiune literară a eroului pozitiv, fără pată şi prihană.

Maniheismul cultural, copilul teribil al proletcultismului în chingile căruia se sufocau ma­rile valori ale istoriei şi literaturii naţionale – şi nu numai ele –cade în desuetudine, cultura română trezindu-se brusc din somnul dogmatic la auzul unor adevăruri capabile să pompeze sînge proaspăt în arterele unui organism ameninţat de inaniţie spirituală.

Aceste adevăruri care puneau capăt daunelor exclusivis­mului proletcultist şi consecinţelor îngustimii de vederi de esenţă dogmatică au fost afirmate răspicat, cu o rară demni­tate naţională, de secretarul general al partidului, căruia cul­tura de azi îi datorează regăsirea identităţii ei specifice, înconfundabile, o identitate ce nu se poate dizolva în apa tuturor mărilor, ci asumîndu-şi de oriunde influenţe şi soluţii potrivite cu firea ei adevărată, îşi revendică dreptul de a se sincroniza cu datele propriei sale biografii politice, spirituale şi morale.

Ridicată la o plenară conştiinţă de sine, la curajul şi demnitatea rostirii adevărului complex despre această epocă frămîntată şi pasionantă, literatura română îşi recu­noaşte şi îşi asumă izvoarele proaspete ale vieţii şi luptei celor mulţi, aşa cum au făcut-o înaintaşii, voievozii scrisului româ­nesc, aceia dintre care mulţi fuseseră detronaţi, maziliţi prin firman de la înalta poartă a dogmatismului.

Pereţii şcolii româneşti, albiţi de suferinţa dispariţiei unor mari valori, au fost împodobiţi la loc cu portretele creatorilor de istorie şi cultură, reintraţi masiv în muzeul viu al valorilor naţionale, rechemaţi să-şi îndeplinească mai departe misiunea de „eternii păzitori ai solului nostru veşnic“.

Această nouă împroprietărire culturală a poporului, a naţiunii noastre este opera de căpătîi ce a urmat dezgheţului politic şi spiritual inaugurat de Congresul al IX-lea, un con­gres situat sub semnul adevărului despre noi înşine şi al încrederii în destinul pe care ni-l făurim navigînd îndrăzneţ pe o mîndră corabie printre furtunile veacului:

Sub cer albastru pe-albastru ocean
Corabia noastră aleargă-nainte.
Mîndră aleargă-nainte !
Spre viitor, spre comunism aleargă...
Prielnic e vîntul. Meşter cîrmaciul !
Mîndră corabia ! Meşter cîrmaciul !...

George IVAŞCU, DIN ADÎNCUL INIMILOR

Multiple sînt modalităţile de manifestare a sentimentelor de profundă stimă şi vibrantă iubire pentru bărbatul ce întru­chipează atît de strălucit voinţa fermă de dezvoltare a orînduirii noastre socialiste, de continuă propăşire a întregului nostru popor, care îmbrăţişează astfel pe conducătorul partidului şi statului, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, cu prilejul aniversării zilei sale de naştere.Multiple sînt şi temeiurile acestei unanime reverberaţii spirituale.

Destinul a vrut ca această zi să fie în luna ianuarie, chiar după sărbătorirea Unirii Principatelor, şi în 1918, anul cînd, la 1 Decembrie, s-a înfăptuit Marea Unire. Sînt date cu o pu­ternică rezonanţă istorică în mintea şi inima atîtor generaţii. Cu atît mai intens în contemporaneitatea noastră, cînd desăvîrşirea unităţii naţionale a înscris noi şi noi atribute şi cînd imaginea trecutului originar şi a dezvoltării noastre ca na­ţiune s-a îmbogăţit prin sporite dimensiuni.

Este meritul Partidului Comunist Român, al secretarului său general, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, de a fi orientat cer­cetarea istorică spre aprofundarea datelor esenţiale ale vieţii poporului român din timpurile cele mai îndepărtate ale formării şi trăiniciei sale pe aceste pămînturi, în spaţiul arcului carpatic, străjuit de Dunărea bătrînă şi Marea cea mare.

Iu­birea de neam, în sensul deplinei legitimităţi ştiinţifice, pune­rea în lumină a rolului naţiunii, a tradiţiilor de luptă elibera­toare ale maselor largi, a capacităţii lor de a-şi făuri propria istorie, durînd o civilizaţie şi o cultură integrantă şi definitorie a continentului european — iată, sub semnul celui mai au­tentic patriotism, un vast proces de asumare a unui orizont prin el însuşi mobilizator de energie, stimulator de faptă. În inima acestui proces s-a situat tovarăşul Nicolae Ceauşescu, prin continua promovare a însemnelor personalităţii poporului român, prin consecvenţa şi prestigioasa afirmare a României pe plan internaţional.

Structurala relaţie între eforturile de neostenită căutare a pîrghiilor celor mai eficiente de edifi­care multilaterală a societăţii socialiste într-o Românie pe dru­mul de ascensiune spre stadiul de ţară mediu dezvoltată şi con­tribuţia ei tot mai activă la soluţionarea marilor probleme ale contemporaneităţii, această imagine a unei eroice devoţiuni în slujba propăşirii patriei deplin suverane şi independente şi, totodată, a consolidării păcii şi cooperării pe plan mondial, s-a identificat în sufletele noastre, ale tuturor, cu aceea a chipului tovarăşului Nicolae Ceauşescu.

Aşadar, o emoţionantă dinamică în cristalizarea şi pro­iectarea unei stări de conştiinţă colectivă, iradiind stimă şi iu­bire pentru omul ce simbolizează cea mai elevantă năzuinţă de mai bine a unui întreg popor, cel mai nobil.sentiment de cer­titudine şi de înaintare pe calea progresului într-o lume de complexe mutaţii, intrată într-o nouă eră, sub semnul revo­luţiei tehnico-ştiinţifice şi, concomitent, al afirmării geniului propriu al tuturor popoarelor.

Printr-o asemenea dialectică a conştientizării teoriei şi practicii revoluţionare, construcţia noastră socialistă a păşit pe noi trepte, astfel că, la Congresul al XII-lea al partidului, cutezanţa de gînd şi faptă, întruchipată de secretarul general, a pus într-o puternică lumină orientările şi directivele, marcînd acel Orizont-2000 în perspectivele căruia s-a angajat, cu forţe sporite, întregul nostru popor, într-o unitate încă mai desăvîrşită prin înşişi parametrii propăşirii generale a ţării, intrată într-o fază nouă a edificării ei socialiste.âIntensificarea activităţii politice se explică printr-o des­chidere încă mai largă a evantaiului de statorniciri democra­tice, prin anvergura conferită Frontului Democraţiei şi Unită­ţii Socialiste, prin consolidarea şi extinderea practicii de inte­grare în viaţa cetăţii a categoriilor tot mai eficient definite, de constructori încercaţi, trăind în efervescenţa propriei răs­punderi şi a iniţiativei personale în cele mai variate sectoare de activitate: în industrie, în agricultură, în învăţămînt şi cultură, în gospodărirea judeţelor, oraşelor şi comunelor, sub incidenţa autoconducerii şi autogestiunii, ca implicaţii directe ale vastului proces transformator, înnoitor, care prin el însuşi reflectă ceea ce s-a profilat şi s-a numit epoca Ceausescu.

În finalitatea unei noi calităţi a vieţii, intensa activitate politică şi organizatorică a secretarului general a îmbrăţişat deopotrivă dimensiunile de ansamblu ale noului cincinal, cît şi componentele lui detailate pe secvenţe de timp şi la proporţiile judeţene, a celorlalte subdiviziuni de ordin teritorial şi metodologic, privind marile unităţi industriale sau agricole, dar şi cu vădite refracţii benefice asupra stimulării micilor uni­tăţi cooperatiste, ca şi a capacităţii productive a gospodăriilor individuale.

Recenta Conferinţă Naţională a partidului a confirmat întru totul concepţia novatoare a tovarăşului Nicolae Ceausescu evidenţiind, în acelaşi timp, potenţialul uriaş de convertire în faptă vie al partidului, ca generator şi călăuzitor al forţei revoluţionare a maselor largi populare. în această perspectivă de strălucită sărbătoare, cu atît mai semnificative se afirmă manifestările de bucurie, cu atît mai pregnante urările de să­nătate şi ani mulţi fericiţi în fruntea partidului şi statului, adresate tovarăşului Nicolae Ceauşescu, toate din adîncul ini­milor, ca o sugestivă mărturie de mîndrie a întregii naţiuni care ştie că opera de exemplară dăruire a celui pe care-l cinsteşte, ca prestigios ctitor al României Socialiste şi iscusit călăuzitor al drumului ei spre comunism, va străluci cu atît mai trainic şi mai măreţ în lumina viitorului.

Viitor a cărui chezăşie este desăvîrşirea construcţiei so­cialismului în patria noastră.

Nobilă finalitate, întru care toţi fiii acestui pămînt urează tovarăşului Nicolae Ceauşescu ani mulţi şi fericiţi, pentru con­tinua propăşire a României pe noi culmi de civilizaţie, pentru înflorirea culturii şi artei înzestratului nostru popor!

Texte reproduse după Omagiu, Uniunea Scriitorilor din România, ed. Cartea Românească, Bucureşti, 1983 (BT: 19.01.1983)

Accesaţi şi:

• Nicolae Manolescu, o „tinereţe roşie“ şi două tablouri: un autoportret în tehnica contravérité şi un colaj cu mult roşu de „marx“ (http://romania-mare-trecut-si-viitor.blogspot.com/2009/01/nicolae-manolescu-elogiator-al-lui-marx.html)
  Mircea Dinescu: autoportret în tuşă marxist-leninistă (http://romania-mare-trecut-si-viitor.blogspot.com/2009/01/mircea-dinescu-autoportret-in-tusa.html)
• Din seria omagiştilor ceauşişti: George Ivaşcu, Omagiu. Dan Deşliu, 26 ianuarie (http://romania-mare-trecut-si-viitor.blogspot.com/2009/01/gh-ivacu-omagiu-dan-deliu-26-ianuarie.html)