luni, 12 ianuarie 2009

„Stalin a furat manuscrisul unui mare lingvist român, Gh. Ivănescu”

„Ambasadorul României la Moscova
era acad. Iorgu Iordan,
care a cam colaborat
cu ocupantul-eliberator.“


Constantin Preda: Domnule Tudor Nedelcea, am citit în cartea dumneavoastră, Moldovean, vlah sau român?, text trilingv (în limbile română, sârbă şi bulgară) o afirmaţie absolut surprinzătoare: că „tătucul” Stalin a furat cartea unui lingvist român, pe care apoi a publicat-o sub semnătura sa. Detaliaţi, vă rog, dacă se poate, acest caz!

Tudor Nedelcea: Este un abuz grav, pe care „eliberatorul” ocupant, I.V. Stalin, l-a săvârşit nu numai asupra teritoriului ţării noastre, furându-ne Basarabia, Bucovina şi Ţinutul Herţa (Insula Şerpilor am făcut-o noi cadou, dintr-un servilism ancestral, printr-o chitanţă de mână), asupra resurselor subterane şi agricole, prin impunerea de cote inimaginabile. Trebuia să dai cote mai mari, la stat, decât produceau găina, porcul,vaca sau oaia. Apăruse chiar şi un banc: Bulă e întrebat de învăţătoare ce se cultivă în România, iar răspunsul acestuia este extrem de dur: „În ţara noastră se cultivă grâu, porumb, cartofi şi... se/cară la Moscova”.

Stalin şi oamenii săi de la Bucureşti (ai căror fii, azi, condamnă comunismul) au atentat nu numai la istoria noastră, la valorile noastre naţionale, dar şi la sufletul românilor, tot prin intermediul cozilor de topor bucureştene (Stalin ar fi afirmat că nu are în tot U.R.S.S.-ul său drag atâtea topoare câte cozi se află în România).

Prin tratatul de pace impus, cu acordul Aliaţilor, România era obligată să distrugă toate cărţile care ar fi putut atenta la „ideile” noului regim bolşevic impus la Bucureşti (cele mai cenzurate şi epurate cărţi aparţineau lui Nicolae Iorga şi Mihai Eminescu), să remită arhivelor din Moscova toate documentele istorice care pomenesc de Basarabia, Bucovina, Herţa, adică de ţinuturile furate.

Să revenim la furtul acestei cărţi, lucru nemaiauzit într-o lume civilizată.
Trăiam, atunci, într-o lume civilizată?! Ei, bine, I.V. Stalin a vrut să devină şi lingvist. Şi nu unul oarecare, ci unul de geniu. El voia să dovedească istoriei că nou creata Republică Socialistă Sovietică Moldovenească (în urma celui de-al Doilea Război Mondial) este independentă, iar locuitorii săi n-au nicio legătură etnică, culturală sau lingvistică cu românii din Ţară. Voia să impună „limba moldovenească” o limbă inexistentă, care să fie total diferită de limba română şi, pentru aceasta, a semnat o lucrare de lingvistică: Cu privire la marxism în lingvistică.

Şansa lui a fost că, la Universitatea din Iaşi, tocmai îşi trecuse doctoratul un tânăr lingvist (ulterior devenit savant), Gh. Ivănescu, cu o teză despre Probleme actuale ale limbii române. Teza se baza pe cercetări ştiinţifice şi profunde. Oamenii lui Stalin i-au furat această lucrare, nepublicată, pe care „tătucul” a folosit-o în lucrarea sa de ...lingvistică. Desigur, principiile de bază ale limbii române le-a preluat aşa cum erau scrise, adică corect, dar contribuţia lui Stalin a constat în faptul că a creat o nouă limbă, „limba moldovenească”. Această idee aberantă nu figura în lucrarea lui Gh. Ivănescu. Să amintim că în acea perioadă, ambasadorul României la Moscova era fostul lui profesor, acad. Iorgu Iordan, care a cam colaborat cu ocupantul-eliberator.

Constantin Preda: Şi autorul cărţii, Gh. Ivănescu, unchiul marelui poet Cezar Ivănescu, n-a protestat?

Păi se putea protesta public pe vremea aceea? Gh. Ivănescu, un om de ştiinţă, dar de caracter, s-a plâns că nu poate să-şi publice teza de doctorat, dar în loc să i se dea dreptatea cuvenită, a fost îndepărtat de la Universitatea din Iaşi (cât mai departe de Imperiul roşu), la Timişoara, apoi la Craiova.

Constantin Preda: Spuneţi-mi mai multe date bibliografice despre această mare personalitate lingvistică.

Tudor Nedelcea: Gh. Ivănescu s-a născut la 2 noiembrie 1912, în comuna Vutcani-Vaslui şi a murit la 3 iunie 1987 la Iaşi. A absolvit, în mod strălucit, Facultatea de Litere şi Filosofie de la Iaşi, dar şi alte facultăţi similare din Paris şi Roma. Doctor în filologie, în 1946. A parcurs toate treptele carierii universitare: asistent la Universitatea „A.I.Cuza” din Iaşi (1935-1945), profesor suplimentar (1945-1948) şi apoi titular la aceeaşi universitate (1948-1952).

A fost îndepărtat din învăţământul universitar (ca şi G. Călinescu, în timpul lui Stalin, trecut cercetător la Institutul de Lingvistică şi Istorie Literară din Iaşi (1952-1955), apoi „trimis” ca profesor, întâi la Timişoara (1962-1969), apoi la Craiova (1969-1971), în capitala Băniei ocupând şi funcţia de director al Centrului de Istorie, Filologie şi Etnografie al Academiei Române, după care revine la universitatea ieşeană (1971-1982), de unde se pensionează, rămânând profesor consultant până la sfârşitul vieţii.

La 3 februarie 1965 este ales membru corespondent al Academiei Române. Este autorul a numeroase cărţi de lingvistică, apreciate în ţară şi în străinătate : Probleme capitale ale vechii limbi române literare (1947), Istoria limbii române (1980), Lingvistică generală românească (1983), Constituirea unei fonetici (1939), Gramatică şi logică (1963) etc.

Constantin Preda: Acest furt ordinar al „tătucului” Stalin din opera ştiinţifică a unui mare lingvist român şi crearea unei limbi artificiale – limba moldovenească – au avut urmări negative?

Tudor Nedelcea: Au avut şi au în continuare. Ca şi testamentul lui Petru cel Mare privind expansiunea teritorială rusească (aplicat atât de regimul ţarist, cât şi de cel sovietic), inventarea acestei limbi moldoveneşti a avut şi are un efect politic năucitor: s-a creat o mare diversiune şi diviziune în rândul populaţiei româneşti din Basarabia şi Bucovina. Unii se consideră moldoveni, alţii români şi, astfel, în timpul alegerilor, comunitatea românească din aceste două provincii nu poate întruni numărul de voturi spre a-şi trimite reprezentanţi în parlamentele ţării în care convieţuiesc.

Aceeaşi minciună crasă şi diversiune periculoasă se practică şi în Valea Timocului (atât bulgăresc, cât şi sârbesc), unde românii de aici (atestaţi documentar de veacuri) sunt diferiţi de „vlahi/vlaşi”, o etnie considerată fals diferită de cea a românilor şi vorbesc limba „vlahă”, în concepţia politrucilor din cele două ţări, iar drept rezultat este netrimiterea de parlamentari sau consilieri români în forurile legislative din acelaşi motiv: neîntrunirea numărului suficient de voturi. Dar mai este o realitate crudă, dureroasă: o parte din etnicii români din Basarabia, Bucovina, Valea Timocului, deşi cunosc acest adevăr ştiinţific, continuă să servească interesele oficialităţilor.

În zadar, Academia Română a emis mai multe comunicate prin care demonstrează denumirea ştiinţifică a limbii – română, şi nicidecum moldovenească, vlahă sau aromână –însă „colaboraţioniştii” români se declară, în continuare, în statisticile oficiale ale acestor ţări, de altă etnie, diferită de cea română. Când politicul se amestecă în ştiinţă, rezultatul este un dezastru!

Constantin Preda , interviu cu prof. dr. Tudor Nedelcea, preşedinte al Fundaţiei
„Scrisul Românesc“, Expresul de Sud, 21 august, 2008

Accesaţi şi:

Publicat de la
Etichete: , , , , ,

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)

Constantin Brâncoveanu

Constantin Brâncoveanu a fost un mare „ctitor” de cultură şi de lăcaşuri sfinte, un sprijinitor prin cuvânt şi faptă al Ortodoxiei de pretutindeni, o figură de seamă din istoria neamului românesc. Iar prin moartea lui cu adevărat mucenicească, el a oferit tuturor o minunată pildă de dăruire şi de jertfă pentru ţară să şi pentru credinţa creştină. (Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu)

...toată viaţa noastră trebuie să fie o lecţie de modestie

„Eu sunt convins că existenţa noastră de aici, de pe pământ, este negativul alteia, plină de lumină. Moartea este doar un ritual de trecere spre adevărata noastră esenţă şi fiinţă. Nu trebuie să credem că această experienţă a călătoriei noastre pe pământ este o experienţă în totalitate negativă. Iisus strigă pe cruce: «Dumnezeul meu, de ce m-ai părăsit?» Se întunecă. Pentru că pământul este un loc atât de sinistru, încât fiul divin îşi poate uita tatăl şi poate crede că a fost părăsit. Şi totuşi, în acest infern, învăţăm să iubim, să ne sacrificăm, să ne dăruim, să fim generoşi. Este un infern feeric. Anamneza angelică pe care ne-o facem, din când în când, ne indică spre ce ne îndreptăm. Spre Dumnezeu. Şi toată viaţa noastră trebuie să fie o lecţie de modestie.“ Cezar Ivănescu

Mircea Eliade

Este semnificativ că singurul popor care a reuşit să-i învingă definitiv pe daci, care le-a ocupat şi colonizat ţara şi le-a impus limba a fost poporul roman; un popor al cărui mit genealogic s-a constituit în jurul lui Romulus şi Remus, copiii Zeului-Lup Marte, alăptaţi şi crescuţi de Lupoaica de pe Capitoliu. Rezultatul acestei cuceriri şi al acestei asimilări a fost naşterea poporului român. În perspec­tiva mitologică a istoriei, s-ar putea spune că acest popor s-a născut sub semnul Lupului, adică predestinat războaielor, invaziilor, şi emigrărilor. Lupul a apărut pentru a treia oară pe orizontul mitic al istoriei daco-romanilor şi a descendenţilor lor. Într-adevăr prin­cipatele române au fost întemeiate în urma marilor invazii ale lui Genghis-Han şi ale succesorilor săi. Or, mitul genealogic al genghis-hanizilor proclamă că strămoşul lor era un Lup cenuşiu care a coborît din Cer şi s-a unit cu o căprioară... (Mircea Eliade, De la Zalmoxis la Genghis-Han, traducere de Maria Ivănescu şi Cezar Ivănescu, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1980)