El nu a exclus faptul că UE ar trebui să solicite desfăşurarea unor noi alegeri în Moldova şi a sugerat invitarea la summitul Parteneriatului Estic de la 7 mai, de la Praga, a premierului, şi nu a preşedintelui Moldovei.
Mirek Topolanek, premierul demisionar al Cehiei, a anunţat ieri că la 22 aprilie va face o vizită în Moldova. Praga trebuie să decidă cine va fi invitat din partea conducerii de la Chişinău la summitul din mai al Parteneriatului Estic – iniţiativa UE de cooperare cu vecinii răsăriteni, între care şi Moldova.
După cum a declarat pentru PAP Saryusz-Wolski, Parlamentul European doreşte să trimită în Moldova, în zilele imediat următoare, o nouă misiune. La sesiunea de la Strasbourg va adopta şi o rezoluţie privind recentele evenimente din Moldova – protestele de stradă ale opoziţiei, care chestionează rezultatul alegerilor parlamentare din 5 aprilie, şi represiunile brutale care le-au urmat.
„Potrivit declaraţiilor eurodeputaţilor, raportul OSCE este excesiv de optimist. Este un eufemism. Dacă se compară evaluarea OSCE şi cea a PE, se observă că sunt foarte diferite” - a spus Saryusz-Wolski.
După cum a menţionat el, în opinia eurodeputaţilor care au participat la misiunea condusă de Marianne Mikko, problema nu este votul propriu-zis, ci ceea ce s-a întâmplat anterior. Adică – a enumerat Saryusz-Wolski – faptul că opoziţiei nu i s-a permis accesul la mass-media, încălcarea libertăţii de reuniune şi falsificarea listelor de alegători, pe care e posibil să se fi aflat între 200 şi 400 000 de „suflete moarte”.
„Acest lucru trebuie verificat şi dacă este adevărat, atunci UE va trebui să decidă dacă solicită repetarea alegerilor” – a spus Saryusz-Wolski, adăugând că „ceea ce a propus actuala conducere, adică renumărarea voturilor, este insuficient”.
Miercuri a avut loc o şedinţă extraordinară a comisiei conduse de Saryusz-Wolski, având ca subiect situaţia din Moldova. La şedinţă a participat şi şeful diplomaţiei române, Cristian Diaconescu.
„Este o problemă a Uniunii, nu a României. Nu vom lăsa România singură, fiindcă este acuzată. Iar pe Moldova nu o lăsăm singură, chiar dacă acolo se întâmplă lucruri rele” – a spus Saryusz-Wolski.
În opinia deputatului european, nu trebuie renunţat la ideea invitării Moldovei la summitul de pe 7 mai, care inaugurează Parteneriatul Estic. „Moldova trebuie invitată. Acest lucru trebuie hotărât de preşedinţia cehă. (...) Eu aş suna şi aş invita-o pe doamna premier Zinaida Greceanîi, pentru că mandatul preşedintelui Vladimir Voronin tocmai se încheie, iar pe de altă parte, el este unul dintre actorii acestui conflict în mai mare măsură decât şeful guvernului” – a declarat pentru PAP Wolski.
El a dezvăluit că în rezoluţia pe care o va adopta PE se regăseşte un apel în vederea eliberării tuturor celor arestaţi după alegeri, elucidarea cazurilor de bătaie şi a celor două cazuri mortale. Eurodeputaţii vor solicita foarte probabil şi întărirea misiunii UE în Moldova şi eventuala trimitere acolo a unei misiuni civile.
Sursă: PAP/INTERIA.PL http://fakty.interia.pl/swiat/news/co-naprawde-dzialo-sie-w-moldawii,1291182 , traducere de Sabra Daici
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu