joi, 16 aprilie 2009

Moldova eternă şi Moldova actuală, Moldova istorică şi socială, Moldova literară şi creatoare, acea Moldova care astăzi se află într-o stare sfâşiată



Cezar Ivănescu, Închinare Moldovei


„Eugenia Guzun: Aş fi vrut să vă mai întreb în încheiere despre marile dumnevoastră prietenii literare, despre romane, despre proiecte, fireşte, şi despre multe altele, semn că ar trebui să pun doar o virgulă în acest interviu şi la sfârşitul lui şi să vă mulţumesc pentru amabilitate şi în mod deosebit pentru acele vibrante versuri dintr-o doină care începe astfel: „M-a prins dorul de Moldova/ Sfânta ceea-n violet...“

Cezar Ivănescu: Da, eu ce să vă spun... Nu vă pot spune decât că cine are cu adevărat ceva în comun cu mine sau cine intră în rezonanţă cu mine, are, fireşte, şi şansa să intre în dialog, să putem comunica chiar pe această cale a dialogului civilizat şi ordonat, şi metodic, menit, fireşte să mai informeze un public.

Versurile pe care mi le-aţi citat, sunt pentru mine un motiv – dacă vreţi – dureros de reflecţie, ele îmi aduc aminte de o realitate despre care poate vom vorbi altădată, în mod special, despre această realitate traumatică, care înseamnă pentru mine Moldova.

Moldova eternă şi Moldova actuală, Moldova istorică şi socială, Moldova literară şi creatoare, în orice caz, acea Moldovă care, după cum spunea Vasile Pârvan într-un început de text – „Tu, Moldovă, care ai dat pe toţi marii istorici ai Patriei...“, iar eu continuam textul lui Pârvan – şi pe toţi marii muzicieni, pe toţi marii poeţi şi pe toţi marii prozatori ai Patriei... Acea Moldova care astăzi se află într-o stare sfâşiată de o parte şi de cealaltă parte a Prutului, sfâşiată, dezonorată, călcată în picioare, batjocorită ş.a.m.d.“

Fragment dintr-un interviu realizat de Eugenia Guzun, Revista Sud-Est, 2000
Publicat de la
Etichete: , ,

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)

Constantin Brâncoveanu

Constantin Brâncoveanu a fost un mare „ctitor” de cultură şi de lăcaşuri sfinte, un sprijinitor prin cuvânt şi faptă al Ortodoxiei de pretutindeni, o figură de seamă din istoria neamului românesc. Iar prin moartea lui cu adevărat mucenicească, el a oferit tuturor o minunată pildă de dăruire şi de jertfă pentru ţară să şi pentru credinţa creştină. (Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu)

...toată viaţa noastră trebuie să fie o lecţie de modestie

„Eu sunt convins că existenţa noastră de aici, de pe pământ, este negativul alteia, plină de lumină. Moartea este doar un ritual de trecere spre adevărata noastră esenţă şi fiinţă. Nu trebuie să credem că această experienţă a călătoriei noastre pe pământ este o experienţă în totalitate negativă. Iisus strigă pe cruce: «Dumnezeul meu, de ce m-ai părăsit?» Se întunecă. Pentru că pământul este un loc atât de sinistru, încât fiul divin îşi poate uita tatăl şi poate crede că a fost părăsit. Şi totuşi, în acest infern, învăţăm să iubim, să ne sacrificăm, să ne dăruim, să fim generoşi. Este un infern feeric. Anamneza angelică pe care ne-o facem, din când în când, ne indică spre ce ne îndreptăm. Spre Dumnezeu. Şi toată viaţa noastră trebuie să fie o lecţie de modestie.“ Cezar Ivănescu

Mircea Eliade

Este semnificativ că singurul popor care a reuşit să-i învingă definitiv pe daci, care le-a ocupat şi colonizat ţara şi le-a impus limba a fost poporul roman; un popor al cărui mit genealogic s-a constituit în jurul lui Romulus şi Remus, copiii Zeului-Lup Marte, alăptaţi şi crescuţi de Lupoaica de pe Capitoliu. Rezultatul acestei cuceriri şi al acestei asimilări a fost naşterea poporului român. În perspec­tiva mitologică a istoriei, s-ar putea spune că acest popor s-a născut sub semnul Lupului, adică predestinat războaielor, invaziilor, şi emigrărilor. Lupul a apărut pentru a treia oară pe orizontul mitic al istoriei daco-romanilor şi a descendenţilor lor. Într-adevăr prin­cipatele române au fost întemeiate în urma marilor invazii ale lui Genghis-Han şi ale succesorilor săi. Or, mitul genealogic al genghis-hanizilor proclamă că strămoşul lor era un Lup cenuşiu care a coborît din Cer şi s-a unit cu o căprioară... (Mircea Eliade, De la Zalmoxis la Genghis-Han, traducere de Maria Ivănescu şi Cezar Ivănescu, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1980)