Românii din Ungaria, La poalele Golgotei. Eva Iova: „orice atentat împotriva sufletului unui neam este o palmă pe obrazul lui Hristos“
La poalele Golgotei
Motto
„Iar ei, luând arginţii,
au făcut aşa cum au fost învăţaţi.”
(Matei 28:15)
În momentul când scriu aceste rânduri, deja peste 700 de români din toată lumea au semnat petiţia online pentru susţinerea apariţiei săptămânalului „Foaia românească”. Conducătorii principalelor noastre instituţii şi persoane particulare, români simpli din satele noastre tradiţionale au scris scrisori, emailuri, au făcut liste cu alte sute de semnături, unii chiar au venit personal la redacţie să-şi iscălească numele pe scrisoarea de protest.
Cel mai mult dintre toate m-au impresionat totuşi semnăturile online ale numeroşilor români din Chişinău, Republica Moldova. În timp ce în ţara lor este revoluţie, se fraudează alegeri, se falsifică adevăruri, ei se simt responsabili (şi) pentru mănunchiul de români din Ungaria şi luptă alături de ei contra desfiinţării unei reviste. Nu avem cuvinte să le mulţumim. Ştim doar că semnătura fiecărui român de dincolo de Prut înseamnă pentru noi, românii din Ungaria, o lecţie. O lecţie cum să-ţi păstrezi limba şi identitatea şi în cele mai vitrege condiţii. Cum să lupţi pentru adevăr şi pentru dreptate. Cum să nu laşi să domnească răul şi minciuna.
Suntem în Săptămâna Patimilor, săptămâna în care ne spovedim, ne mărturisim păcatele, ne căim şi cerem iertare pentru tot răul ce l-am făcut în viaţa noastră. Aceasta este săptămâna pe care o începem cu tristeţe, pentru că ne amintim de trădarea lui Iuda, de răstignirea lui Hristos pe cruce, dar o încheiem în linişte şi lumină, deoarece credem în Înviere, în izbânda binelui asupra răului. La începutul acestei săptămâni, când aştern pe hârtie aceste gânduri, asupra existenţei săptămânalului „Foaia românească” stăpâneşte incertitudinea. Soarta ei se va decide în Joia Mare (Nota mea: S-a decis deja: pe Cruce cu romanii). Cei care vor lua decizia finală, membrii Curatoriului Fundaţiei Publice pentru Minorităţi, vor hotărî dacă revista noastră tradiţională va mai dispune de fondurile necesare apariţiei (la care Ungaria se obligă prin lege) sau, după 30 de ani de apariţie săptămânală, se va reduce la apariţie lunară, aşa cum era prin anii 1950–60, după care încetul cu încetul se va desfiinţa total.
La fel ca în vremurile când Iisus trăia pe pământ, şi azi se găsesc destui oameni asemănători cu Iuda Iscarioteanul, care pentru 30 de arginţi îşi vând aproapele, neamul, fratele. Din voinţa de a avea şi mai mulţi bani (şi nicidecum pentru a face o gazetă săptămânală mai bună), Autoguvernarea pe Ţară a Românilor din Ungaria i-a trădat, şi nu pentru prima dată, pe românii din Ungaria. Să mârşăveşti la desfiinţarea unei instituţii a comunităţii din care pretinzi că faci parte, este o trădare de cel mai înalt nivel. Fundaţia Publică este pusă în rolul judecătorului, exact aşa cum era Pilat. În acest moment nu putem şti dacă istoria se va repeta şi membrii Curatoriului măcar îşi vor spăla simbolic mâinile, votând apoi, totuşi, după voinţa AŢRU.
Un lucru este cert: trădarea Foii s-a făcut din interior, dar asistă la ea toate neamurile Ungariei, pentru că în Curatoriu sunt reprezentate toate cele 13 naţionalităţi şi partidele ungureşti ale ţării. Departe de noi voinţa de a ne asemăna cu Cel care şi-a luat asupra Lui păcatele noastre, care a suferit toată umilinţa semenilor săi şi care i-a răsplătit numai cu dragoste. Noi suntem plini de păcate. Noi nu i-am iubit pe cei care în numele nostru au furat şi fură bani în continuare de la stat. Noi nu i-am susţinut pe cei care au votat contra limbii strămoşilor noştri. Şi nu i-am ajutat nici pe cei care au vrut să păcălească şcoala în care au învăţat părinţii, bunicii noştri şi sperăm că vor învăţa şi nepoţii noştri.
Avem credinţa că toate acestea sunt lucruri sfinte, pe care trebuie să le apărăm cu orice preţ. Şi orice atentat împotriva sufletului unui neam este o palmă pe obrazul lui Hristos. Iar dacă nu am crede în Înviere, ce rost ar mai avea toate luptele noastre pământeşti?
Eva Iova
Joia Mare, 16 aprilie 2009
http://www.foaia.hu/
http://www.petitiononline.com/FOAIAHU/
Sursa: http://victor-roncea.blogspot.com
Constantin Brâncoveanu
Constantin Brâncoveanu a fost un mare „ctitor” de cultură şi de lăcaşuri sfinte, un sprijinitor prin cuvânt şi faptă al Ortodoxiei de pretutindeni, o figură de seamă din istoria neamului românesc. Iar prin moartea lui cu adevărat mucenicească, el a oferit tuturor o minunată pildă de dăruire şi de jertfă pentru ţară să şi pentru credinţa creştină. (Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu)
...toată viaţa noastră trebuie să fie o lecţie de modestie
„Eu sunt convins că existenţa noastră de aici, de pe pământ, este negativul alteia, plină de lumină. Moartea este doar un ritual de trecere spre adevărata noastră esenţă şi fiinţă. Nu trebuie să credem că această experienţă a călătoriei noastre pe pământ este o experienţă în totalitate negativă. Iisus strigă pe cruce: «Dumnezeul meu, de ce m-ai părăsit?» Se întunecă. Pentru că pământul este un loc atât de sinistru, încât fiul divin îşi poate uita tatăl şi poate crede că a fost părăsit. Şi totuşi, în acest infern, învăţăm să iubim, să ne sacrificăm, să ne dăruim, să fim generoşi. Este un infern feeric. Anamneza angelică pe care ne-o facem, din când în când, ne indică spre ce ne îndreptăm. Spre Dumnezeu. Şi toată viaţa noastră trebuie să fie o lecţie de modestie.“ Cezar Ivănescu
Mircea Eliade
Este semnificativ că singurul popor care a reuşit să-i învingă definitiv pe daci, care le-a ocupat şi colonizat ţara şi le-a impus limba a fost poporul roman; un popor al cărui mit genealogic s-a constituit în jurul lui Romulus şi Remus, copiii Zeului-Lup Marte, alăptaţi şi crescuţi de Lupoaica de pe Capitoliu. Rezultatul acestei cuceriri şi al acestei asimilări a fost naşterea poporului român. În perspectiva mitologică a istoriei, s-ar putea spune că acest popor s-a născut sub semnul Lupului, adică predestinat războaielor, invaziilor, şi emigrărilor. Lupul a apărut pentru a treia oară pe orizontul mitic al istoriei daco-romanilor şi a descendenţilor lor. Într-adevăr principatele române au fost întemeiate în urma marilor invazii ale lui Genghis-Han şi ale succesorilor săi. Or, mitul genealogic al genghis-hanizilor proclamă că strămoşul lor era un Lup cenuşiu care a coborît din Cer şi s-a unit cu o căprioară... (Mircea Eliade, De la Zalmoxis la Genghis-Han, traducere de Maria Ivănescu şi Cezar Ivănescu, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1980)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu