Interesant! Bani de la FNI s-au dus la Cristoiu, Tatulici, Dinescu

Dovada că Nicolae Popa era intermediarul lui SOV la FNI

Ceea ce vedeți mai jos este un document foarte important din dosarul lui SOV. Pe data de 20.10.1995, Nicolae Popa, arestatul din Jakarta, a semnat cu mînuța lui de golănaș un angajament prin care se obliga să cumpere unități FNI pe care să le răscumpere apoi și să-i livreze banu’ direct lui Vântu.

Bani de la FNI s-au dus la Cristoiu, Tatulici, Dinescu

După cum rezultă din raportul de expertiză contabilă depus la dosar, Popa a răscumpărat unități FNI în valoare de 929.263.348.771 de lei (nouă sute douăzeci și nouă de miliarde de lei), ceea ce înseamnă cam o treime din valoarea totală a FNI. Conform legii (art. 24 din O.G. nr. 24/1993), un investitor avea dreptul să dețină maximum 5% din numărul unităților unui fond. După cum rezultă din raportul de expertiză, Nicolae Popa, adică Vântu, a sărit nonșalant limita, ajungînd la aproximativ 30% din FNI, pe față, nu discutăm de alte șmecherii și dedesubturi.

Din cele 929.263.348.771 de lei, se spune în raport, „s-a virat efectiv în contul inculpatului Vântu Sorin Ovidiu suma de 516.002.641.337 de lei“ (sublinierea este „de la ei“). Mai departe se arată ce a făcut Vântu cu banii de la FNI luați prin intermediul lui Popa. Iată trei exemple din raport: „Editura Ion Cristoiu, cu suma de 980 de milioane de lei, din care 300 de milioane de lei depuse pe numele lui Ion Cristoiu; SC Mihai Tatulici Production SA, cu suma de 1.544,1 milioane de lei; SC Cațavencu SA cu suma de 2.973 de milioane de lei, virată în contul numitului Dinescu Mircea“. Feneiștii fraieri care se uită la Realitatea au înțeles, sper, ce scumpă e eticheta de „literat fin“ pusă deunăzi de un fin poet bagabonțelului de Vântu. (Alexandru Căutiș)

Sursa: http://www.kamikazeonline.ro/2010/11/sorin-file-din-dosarul-care-este-i/

1990: Postul EUROPA LIBERA (19 iun.): Intelectualii români condamnă teroarea Mineriadei. Revista ROMANIA LITERARA (5 iul.) spala imaginea lui ILIESCU

EUROPA LIBERĂ

Perspective Europene
O emisiune de Gelu Ionescu

Intelectualii români condamnă teroarea Mineriadei

Participă la program: Adrian Marino, Ion Negoițescu, Aurel Stroe, Andei Ujică, Ștefan Zorzor, Victor Ivanovici.

Din cuprins:
Adrian Marino comentează de la Munchen: „iau cunoștință cu oroare și indignare de represiunea sălbatică și sîngeroasă de la București.... Ceaușescu este mort dar ceaușismul reînvie... ”

Scrisoare deschisă adresată de Andrei Ujică, de la Heildelberg, lui Ion Iliescu.

Scrisoare deschisă a compozitorului Aurel Stroe din Mannheim adresată președintelui Ion Iliescu.

Protestul compozitorului Ștefan Zorzor: „tovarășii care acum lovesc cu bîta pe tinerii, bătrînii și chiar pe copiii care cereau un simplu dialog, nu posedă și nici nu reprezintă nici știința politică, nici umanitatea, nici democrația. Ei se dovedesc a fi o bandă de teroriști însetați de ceea ce Ceaușescu deținea.

Scritorul Victor Ivanovici de la Atena: „Acum este cît se poate de clar că scrutinul de la 20 mai a fost viciat de o fraudă morală... Acum este limpede că pactul sau contractul social instaurat în urmă cu nici o lună în fața urnelor a fost rupt, unilateral, de către actualii guvernanți ai României.”

Criticul Ion Negoițescu: „România, ca și pe vremea lui Ceaușescu la finele carierei sale, face tot ce poate pentru a indispune Occidentul, parcă prada unei alienări sinucigașe. ...Absurditatea actualului președinte constă în sporirea haotică a haosului. Ca și Ceaușescu, domnul Iliescu este satisfăcut de originalitatea sa pe care a proclamat-o din primele zile. O originalitate care și-a atins punctul culminant în convocarea minerilor, însărcinați să facă ordine în capitala țării, să ne învețe pe toți, poate și pe cei din restul Europei, ce este democrația și cum funcționează ea pe baza principiului bîtei...”

sursa: Arhiva istorică Radio Europa Liberă / Pagini din Arhiva RFE Hoover
19.06.1990 - Intelectualii români condamnă teroarea Mineriadei

document audio: http://realaudio.rferl.org/MD/manual/2010/06/16/d6b34223-b7a2-41f3-a54b-4cd0583822c1.mp3

ROMÂNIA LITERARĂ

Ion Iliescu, Nicolae Manolescu, interviu acordat în exclusivitate revistei România literară,

joi 5 iulie 1990

„Nicolae Manolescu: Domnule Preşedinte, daţi-mi voie să încep cu o întâmplare. Ea este semnificativă în privinţa speranţelor pe care mulţi intelectuali le-au nutrit, încă din epoca Ceauşescu, în legătură cu eventuala dumneavoastră carieră politică. Un prieten scriitor, care nu vă cunoştea personal, s-a prezentat, când v-a văzut acum un an şi ceva pe coridoarele Editurii Tehnice, v-a strâns mâna (n-aţi discutat nimic), şi apoi mi-a spus mie, după o zi sau două când ne-am întâlnit întâmplător: «Acesta va fi Omul». Istoria l-a confirmat. Credeţi – şi vă rog să mă iertaţi că vă pun atât de direct întrebarea, dar eu reprezint aici o revistă literară, principala revistă literară din ţară şi sunt obligat să o fac – credeţi că aţi păstrat simpatia scriitorilor şi a intelectualilor, care a fost într-un fel cel dintâi şi (îndrăznesc să spun) poate cel mai preţios capital politic al dumneavoastră?

Ion Iliescu: Întrebarea dv. se referă, într-adevăr, la o problemă reală. Mă întreb însă dacă am putea afirma că acesta a fost sau este cel mai preţios capital politic, cu toate că simpatia scriitorilor şi intelectualilor constituie un element important prin el însuşi. Şi nu mă lasă indiferent. Alegerile au arătat însă o structură foarte diversificată a sprijinului politic. Ceea ce nu mă împiedică să constat, cu părere de rău, că sunt oameni care m-au cunoscut, de a căror stimă şi simpatie mă bucuram (sentimentul era reciproc) şi care, acum, nu numai că s-au îndepărtat de mine, dar se şi pronunţă de o manieră care nu este doar neelegantă. Asta mă amărăşte şi e o amărăciune personală. Nu vreau să caut explicaţii; viaţa noastră, atât de complexă şi complicată, face să se reaşeze multe lucruri, inclusiv atitudinile şi relaţiile dintre indivizi. De altfel, nu este vorba de toată intelectualitatea şi nici de toţi scriitorii. Continui să am relaţii foarte bune cu mulţi intelectuali, inclusiv scriitori de valoare, care au constituit şi constituie un important sprijin moral. Este vorba, însă, de unii oamenii; dar, pentru că este vorba de oameni pe care i-am cunoscut şi pe care îi şi preţuiam, nu este mai mică amărăciunea personală. Eu sper că este vorba de accidente specifice acestei perioade, care în timp vor fi depăşite. Sigur că, în cazul unora, sunt şi opţiuni fundamentale care ne deosebesc. Dar mie mi se pare că perioada pe care o trăim pune pe prim plan interese naţionale supreme – interesele noastre, ale tuturor, – care, indiferent de diferenţierile de opinii şi opţiuni, trebuie să devină interese comune, care să unească oamenii, nu să-i despartă.“

AMBASADORUL COEN VRAND SA-L GLORIFICE PE DINESCU IL DESFIINTEAZA CA DIZIDENT. POVESTEA ACORDARII INTERVIULUI PUBLICAT IN ZIARUL COMUNISTOID LIBERATION

IOAN HERALD

Exista in celebrul roman Gargantua si Pantagruel al scriitorului clasic francez Francois Rabelais (1494-1553) un pasaj de un umor rustic debordant in care Paganel se intalneste intr-o zi cu un taran care purta atarnate pe umar, unul in spate altul in fata, legate unul de altul cu sfoara, doua cosuri in care stateau cele doua copile ale lui. Ca sa-l ironizeze, Paganel il intreaba pe taran daca nu cumva grija pentru castitatea fetelor il indemna sa le care cu el peste tot cu atata truda si anevointa si il descoase daca fetele lui mai erau fete mari. La care omul ii raspunde linistit : "Inalte domn, de fata mezina, pe care o am mereu sub ochii mei, as putea raspunde domniei tale ca s-ar putea sa mai fie fata mare, fiindca nu am vazut sa se fi culcat cu cineva pana acum, dar nu bag mana in foc pentru asta. Cat despre cea din spate, pe care nu pot sa stau cu ochii mereu, nu mai am demult nici o nadejde c-ar mai fi fata mare".

Stimati cititori, puneti acum in locul batranului taran francez din cartea lui Rabelais pe Nicolae Ceausescu si in locul fetelor sale pe Andrei Plesu (in cosul din spate) si pe Mircea Dinescu (in cosul din fata) si veti avea imaginea fidela a dizidentei romanesti anticomuniste de dinainte de 1989.

Ideea acestei asemanari hazlii mi-a venit citind interviul pe care Razvan Braileanu l-a luat in limba engleza lui Coen Stork, cel care a fost ambasador al Olandei la Bucuresti timp de cinci ani si care macar pentru un interviu ar fi trebuit sa stie limba romana si nu o stie.

Interviul cu pricina a aparut si in revista 22 din 21 decembrie 2007 si este deosebit de interesant atat pentru umorul lui involuntar cat si ca document istoric, intrucat (tot involuntar, adica fara sa vea) spulbera pur si simplu mitul dizidentei anticomuniste din Romania si in special pe cel al lui Mircea Dinescu.

Marturisesc ca inca doua sau trei interviuri de acest gen si Ceausescu va fi cu siguranta reabilitat la modul oficial. Vorbind despre dizidenta romaneasca pe timpul lui Ceausescu, fostul ambasador al Regatului Olandez la Bucuresti face eforturi sa vorbeasca serios si sa infatiseze pe Ceausescu si regimul acestuia in culori sumbre si infricosatoare. Dar cu cat se straduieste mai mult in acest sens, cu atat te cuprinde mai tare rasul citind ce spune el. Eu unul, spre finalul interviului, eram cocosat de ras. Hazul nebun vine tocmai din faptul ca (dupa cum scrie in interviu), Ceausescu nu numai ca era constient de faptul ca Dinescu nu mai era demult "fata mare" din punct de vedere politic, dar se saturase pana peste cap de el si voia sa se descotoroseasca de persoana lui, dar nu stia cum sa faca.

Pe de alta parte, este interesant de urmarit cam cu ce scopuri veneau la Bucuresti pe timpul lui Ceausescu ambasadorii Occidentului si care era modalitatea de lucru a acestora, pentru ca numai in acest fel vom intelege cum a ajuns Romania colonie a Uniunii Europene si cum au ajuns in buzunarele Occidentului bogatiile romanesti adunate prin truda a milioane de romani timp de o jumatate de veac.

Totodata este bine de stiut la ce se putea astepta din partea puterilor straine occidentale cel care complota impotriva lui Ceausescu. Daca o facea, o facea pe propria lui piele, pe care occidentalii cinici nu dadeau nici macar o ceapa degerata.

Cel care isi alegea calitatea de dizident nu trebuia sa se astepte, in cazul ca o dadea in bara, la vreo protectie occidentala, pentru ca protectia asta nu avea sa vina sub nici o forma ! Desi era prieten la catarama cu Mircea Dinescu si desi din februarie 1989 pana in decembrie 1989 ambasadorul Coen nu mai auzise nimic de Mircea Dinescu, olandezul nu a miscat nici macar un deget pentru a se interesa de acesta si nu l-a interesat nici macar daca mai traieste sau nu
(ceea ce nu era cazul, fiindca Dinescu traia, si inca foarte bine, la vila lui).

La un moment dat, Razvan Braileanu il intreaba (in engleza, evident) pe fostul ambasador olandez in Romania : "Dupa ce v-ati prezentat la Ceausescu ati luat legatura cu dizidentii. Cum ati luat legatura cu acesti dizidenti ?". La care Coen Stork raspunde fara sa clipeasca : "Ambasadorul Marii Britanii Hugh Arbuthnott m-a pus in legatura prin oamenii lui cu Andrei Plesu, cu Mircea Dinescu, cu familia Oroveanu, cu Mariana Celac... Hugh Arbuthnott i-a invitat pe dizidentii romani la Ambasada Marii Britanii".

Vom observa aici ceva foarte ciudat. Ambasadele occidentale din Bucuresti functionau pe timpul lui Ceausescu ca niste case conspirative anticeausiste si ca niste aspiratoare de "dizidenti" anticeausisti. Practic conspirau la rasturnarea ordinii statale in Romania.O faceau insa atat de prost ca Securitatea era la curent cu toate miscarile lor. Motivul oficial pentru care "dizidentii" romani anticeausisti (Dinescu, Plesu, Oroveanu, Cornea etc.) fusesera chemati urgent la Ambasada Marii Britanii era acela ca ei trebuiau sa asculte chipurile o piesa de teatru interpretata de doi actori englezi care venisera tocmai din Londra in acest scop. La "spectacol" fusese adusa de la Cluj si Doina Cornea. Alaturi de "dizidenti" au luat loc in sala , bineinteles, si ofiteri sub acoperire ai Securitatii Romane, care urmarisera curiosi tot tambalaul, fara sa intervina.

Unii dintre ei erau cunoscuti dealtfel foarte bine de ambasadori si tocmai in asta consta hazul nebun al interviului, in acest "spionaj" si aceasta "dizidenta" de catifea. Printre securistii prezenti la spectacol pe care-i cunostea ambasadorul britanic se numara si Rosu Marian, ofiter sub acoperire in ministerul roman al Afacerilor Externe. Acesta, ranjind sarcastic, l-a intrebat pe ambasadorul Marii Britanii, care se luptase s-o care de la Cluj pe Doina Cornea : "Eu tot nu va
inteleg pe voi occidentalii. Cu Mircea Dinescu este clar, stim care este treaba cu el, dar de ce dracu' o carati voi pana aici pe femeia asta de la Cluj ? Va pierdeti vremea cu astia, dom'le, ascultati ce va spun eu ! Daca vreti sa aflati niste chestii tari despre Ceausescu veniti la noi la Securitate sau la Ministerul de Externe !"

La care ambasadorii Marii Britanii si ai Olandei au replicat plini de mandrie, cu demnitatea nestirbita a profesionistului in culegerea de informatii: "Apreciem oferta dumneavoastra, stimate domn, dar noi avem filierele noastre pentru a ne procura informatiile necesare !"

Daca nu sunteti cazuti pe jos de ras, urmariti-ma cu atentie. In continuare, fostul ambasador al Olandei povesteste cu nonsalanta scopul pentru care venise el in Romania. Asadar ambasadorul Coen ii spune lui Razvan Braileanu, cel care-i ia interviul, cum lucra el impotriva lui Ceausescu prin 1987-1989, ca ambasador occidental: "Am stabilit contacte si legaturi permanente cu dizidentii amintiti mai inainte : Doina Cornea, Mircea Dinescu, Mariana Celtac, familia Oroveanu,
pe care ii invitam deseori la resedinta mea. Pentru mine aceste intalniri erau extrem de importante. Ei imi spuneau ce se mai intampla prin tara. Cu exceptia celorlalti, Mircea Dinescu nu avea aprobare de la autoritati sa ma viziteze, asumandu-si in felul acesta si unele riscuri si consecinte pentru informatiile pe care mi le da fara stirea autoritatilor."

Asadar "dizidentii" veneau la ambasadele occidentale cu voie de la Securitate, de la Militie si, deci, cu voie de la Nicolae Ceausescu in ultima instanta. Ce se mai intampla prin Romania ambasadorii occidentali aflau de la Mircea Dinescu si de la Doina Cornea, doi oameni redusi la stadiul de informatori. Spre deosebire de turnatorul la Securitate (considerat un monstru), turnatorul la occidentali este considerat in Romania un erou, desi turnatorul ramane turnator indiferent unde toarna impotriva tarii lui. Totusi, de unde puteau Doina Cornea (o femeie de 60 de ani) si Mircea Dinescu (cel cu o suta de tinichele legate de coada) sa stie asa de bine ce se intampla prin Romania incat sa tina la curent ambasadele occidentale cu tot ce se intampla in Romania? Va dati seama ce "secrete" strasnice posedau acesti indivizi daca Securitatea ii lasa sa "informeze" periodic ambasadele occidentale? Bietul ambasador Coen ia foarte in serios toata "munca lui de informatii" fara sa stie ca ea nu facea nici cat o ceapa degerata. Marturisesc ca rareori mi-a fost dat sa citesc texte de un umor mai suculent decat acest interviu. Dar sa-l urmarim mai departe pe maestrul Coen si pe "dizidentii" lui.

Deci toti dizidentii care il informau pe Coen "ce se intampla in tara" o faceau cu stirea Securitatii si a lui Ceausescu. Numai Dinescu refuzase sa ceara aprobarea autoritatilor, fiindca el nu era un dizident oarecare ci era un dizident pur-sange ! Dar stati asa ca nu ati auzit ce urmeaza. Iata ce zice in continuare ambasadorul Coen in interviul pe care l-a dat: « Dinescu era fantastic ! El nu era intimidat de Securitate ! Cand a venit la resedinta mea din strada Atena cu sotia lui, Masha, se tineau dupa el multi militieni care supravegheau drumul si casa. Militienii au vrut sa-l opreasca sa intre in casa la mine, dar el le-a spus fara sa se intimideze : "-Am fost invitat aici de ambasador ! Nu aveti voie sa ma opriti ! ". Si vorbind asa, Mircea i-a intimidat el pe militieni si nu invers. Militienii au dat infricosati un pas inapoi. Mircea a facut atunci doi pasi inainte si a tipat la militieni : "-Vedeti, bai, ca mai vin alte doua cupluri ! Sa nu cumva sa nu le lasati sa intre ca apoi aveti de-a face cu mine !"».

Se intelege ca militienii au rupt-o la fuga infricosati din fata marelui dizident.

Stimati cititori, chestiile astea, va reamintesc, nu sunt inventate de mine ci le povesteste la modul cel mai serios posibil chiar fostul ambasador al Olandei in Romania Coen Stork in revista 22 din 21 decembrie 2007. Daca nu credeti, cititi revista 22 ! Va veti face in acest fel o idee clara a ceea ce au insemnat "suferintele si prigoana comunista" pentru dizidentul Mircea Dinescu pe vremea lui Ceausescu. Si veti intelege totodata tragedia adevaratilor dizidenti anticeausisti
care gemeau in puscariile comuniste ori in lagarele ceausiste de munca fortata si care nu interesau in nici un fel pe ambasadorii occidentali precum dl Stork. In timp ce scriitori ca HERALD si ca TERMURE erau schingiuiti la Canal sau pe Uranus de tortionarii Securitatii si aruncati in beciurile din Prahova plini de sange pe paturile de fier ori pur si simplu lichidati (precum inginerul URSU), oameni ca Dinescu, Plesu sau Caramitru participau la dineurile ambasadorilor occidentali, erau invitatii acestora, se distrau in compania femeilor frumoase prin ambasadele occidentale care slujeau ca locuri de zbenguiala pentru asa ceva (si sa vedeti ca insusi Coen spune asta ceva mai departe in interviul lui). Adevaratii dizidenti nu sunt considerati insa cei care sangerau si mureau in beciurile si lagarele Securitatii ci cei care dansau cu damele in brate prin casele ambasadorilor si faceau "dizidenta anticeausista" cu aprobare de la Securitate ! Este bine ca apar astfel de lucrari prin reviste si prin ziare. Putem vedea in acest fel nu numai incompetenta serviciilor de spionaj occidentale ci si cinismul diplomatilor occidentali si in ultima instanta adevaratul profil moral al unui Occident care zice ca ne-a scapat de comunism. Pacat ca nu sunt mai multe aceste interviuri si aceste relatari ! Mare pacat ! Sa mergem insa mai departe.

In istoria "dizidentei" romanesti pe primul loc (urmat la mica distanta de Ana Blandiana) se afla Mircea DINESCU.

Mircea Dinescu va ramane probabil in atentia viitorilor ceausistologi (adica cercetatori si istorici specialisti in viata lui Ceausescu, fiindca vor exista astfel de sprcilisti pe viitor) nu ca scriitor (desi este un poet merituos) ci ca unul dintre cele mai controversate personaje ale socialismului ceausist. Prin atitudinea lui politica s-a condamnat singur la acest statut care din pacate va eclipsa pe viitor din ce in ce mai mult valoarea lui poetica pana va reusi s-o anuleze. Mircea Dinescu este perceput azi de tinerele generatii ca un mare dizident anticomunist si ca un feroce luptator contra comunismului, desi nimic din biografia lui nu il indreptateste la o astfel de etichetare in virtutea careia a ocupat functii extrem de importante dupa 1989 (presedinte al Uniunii Scriitorilor din Romania, membru in CNSAS etc. etc.). Fara a-l suspecta ca joaca teatru atunci cand zice ca a luptat impotriva comunismului ceausist, vom vedea la o cercetare mai atenta ca Dinescu a fost in realitate un om care a trait in interiorul cercului nomenclaturii ceausiste si care nu s-a sfiit sa profite din plin de pe urma acestei situatii. Nu voi relua temele pe care le-a tratat Cornelui Vadim Tudor in Romania Mare privitoare la faptul ca rudele lui Dinescu dinspre partea sotiei erau nomenclaturisti sovietici de rang inalt si ca Mircea Dinescu frecventa regulat Amabasada URSS. Chestiunile sunt in sinea lor adevarate, ceea ce explica faptul ca spre deosebire de alti dizidenti marea presa occidentala il ocolea cu grija pe Dinescu, din motive foarte intemeiate. Insa altceva trebuie scos neaparat in evidenta.

Desi zice ca ura comunismul, Dinescu a slujit comunismul (ca ziarist si redactor la Luceafarul si Romania Literara, publicatii deosebit de prestigioase in comunism si care apareau sub egida PCR si cu finantare comunista) si s-a bucurat pe deplin de toate avantajele unui veritabil nomenclaturist comunist : locuinte, slujbe, copii sai studiau la scoli alaturi de copiii ambasadorilor. Dinescu a studiat la cea mai inalta scoala politica a regimului comunist, Academia Politica Stefan Gheorghiu, la Facultatea de Jurnalism, facultate aflata sub conducerea directa a Comitetului central al Partidului Comunist Roman, institutie unde nu ajungeau decat oamenii strict agreati de regimul ceausist si in urma unei selectii extrem de draconice. Pentru fiecare dintre cei ajunsi pe bancile facultatii respective Securitatea raspundea cu capul !

Dinescu a fost un membru influent al PCR , a calatorit in strainatate. A primit de cinci ori Premiul Uniunii Scriitorilor din Romania (incepand cu 1971), distinctie echivalenta in plan literar in comunism cu titlul de Erou al Muncii Socialiste. A primit Premiul Academiei Romane. Nu a refuzat niciodata nici unul dintre aceste premii ori distinctii si le-a acceptat pe toate, desi ca dizident putea sa refuze macar unul dintre ele (sa nu uitam ca Sartre a refuzat Premiul Nobel, iar Cioran a refuzat Premiul Academiei Franceze !).

Mircea Dinescu fost unul dintre cei mai prolifici si mai bine platiti scriitori comunisti din Romania, publicand peste zece volume de poezie intr-o tara in care statul platea unui scriitor pentru un volum de poezie pretul echivalent unei vile in banii de azi. Si poate ca toate aceste lucruri mi-ar fi indiferente si as trece peste ele cu nepasare, dar nu-mi poate fi in nici un caz indiferent faptul ca un asfel de om hotaraste soarta mea astazi si prin semnatura lui confirma ca eu, Ioan HERALD, care am trecut prin lagarele comuniste de munca fortata, merit sa fiu numit sau nu parlamentar, senator roman, ambasador sau inalt functionar public. Acest lucru mi se pare cu adevarat o monstruozitate si din acest punct de vedere nu voi inceta nici un moment sa acuz Uniunea Europeana de nesinceritate si fals, indecenta politica si lipsa de respect fata de adevaratii martiri ai totalitarismului estic. Am dreptul acesta si nu voi inceta sa fac uz de el niciodata.

Unul dintre punctele forte al "dizidentei" anticomuniste romanesti este si ramane interviul pe care Mircea Dinescu l-ar fi acordat prin februarie 1989 unui reporter nu de la Le Monde, de la Herald Tribune ori New York Times ci ziarului francez Liberation, de orientare comunista.

Ciudata si bizara chestie ! Un ziar de orientare socalista-comunista ia un interviu unui
scriitor care "il injura" pe Ceausescu. E ca si cand Kremlinul ar acorda azil unui atentator care ar fi incercat sa-l ucida pe presedintele Vladimir PUTIN. Nu vi se pare cam lipsit de credibilitate un astfel de demers ?

Marturisesc ca in ciuda eforturilor mele nu am reusit sa dau de acel interviu acordat de Dinescu ziarului LIBERATION, desi il caut de o jumatate de an. Nu stiu ce contine el si nu stiu deci daca in acel interviu Dinescu il injura pe Ceausescu, cum se spune, sau asta este doar o inventie a folclorului dizidential romanesc de dupa 1989. Si nu stiu de ce faptul ca Dinescu il injura pe Ceausescu conta asa de mult in ochii Occidentului in timp ce blestelele celor care mureau in lagarele comuniste de munca fortata prin care eu am trecut nu le auzea nimeni prin Occident. Dar sa ne intoarcem la "actul istoric" al interviului acordat de Dinescu ziarului LIBERATION. Nici ambasadorul Coen nu povesteste nimic despre continutul interviului, dar relateaza cum i s-a luat lui Dinescu acel interviu. Ceea ce este extrem de interesant ! Coen relateaza ca un jurnalist de la ziarul francez LIBERATION (nimeni nu stie cine a fost ziaristul asta si ce hram purta el!) a venit la Dinescu prin luna februarie 1989 si l-a intervievat. Cu toate acestea, dupa cum marturiseste Coen, "jurnalistul i-a luat interviul lui Dinescu, dar i-a fost frica sa duca interviul in Franta. Asa ca a lasat interviul acolo in casa la Dinescu si a plecat inapoi in Franta fara interviu. De fapt interviul nici nu fusese bine schitat, era neterminat."

Cam fricosi jurnalistul asta francez. Si foarte prost ! Daca mi-ar fi luat mie un interviu in lagarul Uranus pe vremea lui Ceausescu, l-as fi invatat cum sa scoata interviul afara din tara folosind textul unei simple carti de poezie (de Eminescu, de exemplu) sau textul un simplu ziar (Scanteia). Nu cred ca la trecerea granitei i-ar fi luat cineva din mana ziarul Scanteia ! Si in afara de asta exista mii de metode peste granita un text (inclusiv memorarea mnemotehnica a textului dupa formule extrem de simple). Este ciudat ca Soljenitan a reusit sa scoata din URSS manuscrisul giganticului ARHIPELAGUL GULAG microfilmat si ziaristul de la LIBERATION nu a putut trece dincolo de granita un simplu text pe care oricine il putea invata ca pe o poezie. Si este si mai ciudat ca Dinescu insusi a reusit sa scoata ilegal din tara manuscrisul unei carti de-a lui care a fost tiparita in Occident, dar ziaristul francez nu a fost capabil sa scoata un simplu interviu. Chestiunea merita cu adevarat studiata, dar pana atunci revin la interviul cu pricina.

Interviul pe care jurnalistul francez l-a luat lui Dinescu si pe care l-a lasat neterminat, l-a finalizat probabil Mircea Dinescu ! Adica Dinescu si-a luat singur interviul ! Numai asa se explica faptul ca respectivul interviu a ajuns sa fie gata de tipar si predat ambasadorului Coen o luna mai tarziu. Cineva s-ar putea intreba cum a ajuns interviul in Franta daca jurnalistul care il incepuse abandonase interviul (fara sa-l finalizeze!) in casa la Dinescu si o tulise inapoi in Franta? O spune tot dl Coen in continuare : "Mircea Dinescu m-a anuntat ca are sa imi dea ceva si am fost eu insumi acasa la Dinescu unde el mi-a predat interviul finalizat si mi-a spus ca ar fi minunat sa-l expediez la Paris. L-am pus in plic si l-am expediat la Haga prin curier diplomatic. Asa a ajuns interviul lui Dinescu la LIBERATION "

Pai de ce nu facuse chestia asta (trimiterea interviului prin curier diplomatic) jurnalistul francez la Ambasada Frantei si preferase s-o tuleasca de unul singur inapoi la Paris fara interviu ? Mister.

Interviul a aparut, zice-se, in LIBERATION in a doua parte a anului 1989, cand ambasadorii occidentali au inceput sa se nelinisteasca fiindca nu mai venea Dinescu pe la ei ca sa le spuna ce mai era nou prin Romania. Cu ocazia asta Coen afla "cutremurat" ca Dinescu era pus sub urmarire de catre Securitate. Informatia nu o capata prin telefon de la Dinescu ci de la atasatul cultural al Poloniei la Bucuresti care ii aduce un plic cu materiale de la Dinescu. Fiul lui Dinescu invata la scoala cu fiii celorlalti diplomati (probabil fiindca tatal lui era ...dizident !), asa ca sotia lui Dinescu, ducandu-se sa-si ia fiul de la scoala intrase in legatura cu nevestele celorlalti diplomati si le da plicuri de la Dinescu. Plicuri in care Dinescu punea poezii si nu plangeri cum ca ar fi fost persecutat ori pus sub urmarire de catre odioasa Securitate si de catre odiosii militieni la care el se rastea. La randul lor, ambasadorul Marii Britanii si al Olandei, care il vizitau frecvent acasa la el pe Dinescu (fara ca autoritatile ceausiste sa se opuna), timp de aproape un an de zile februarie-decembrie 1989) nu mai calca pe la Dinescu si nu mai dau nici macar un singur telefon lui Dinescu, desi "auzisera" ca acesta fusese pus sub urmarire de catre Securitate. De ce ?

Situatia ar putea pare bizara privita de departe, dar privita de aproape ea este foarte clara. Securitatea nu il impiedica pe Mircea Dinescu in nici un fel sa mearga la ambasadele Angliei, Olandei, Americii si in general l-ar fi lasat cu draga inima sa plece si la Polul Nord, numai sa scape de el. Securitatea a tras nadejde mereu ca englezii sau americanii il vor lua din tara pe Dinescu si o vor scapa de grija lui, insa englezii si olandezii, smecheri, nu voiau plecarea lui Dinescu din
tara si faceau experimente politice cu el. In secret trageau nadejde ca sa fie omorat de Securitate pentru ca ulterior sa declanseze un scandal monstru impotriva lui Ceausescu. Asa se explica faptul ca nici un ambasador occidental nu a mai calcat pe la Dinescu in anul 1989, din februarie pana in decembrie. "Marele dizident" Dinescu era bucatica de cascaval otravit pe care occidentalii o pusesera in cursa intinsa Securitatii. Dinescu era de mii de ori mai folositor occidentalilor in Romania decat la Londra sau la Washington. Mircea Dinescu si cei ca el au fost folositi tot timpul de catre occidentali pe post de cobai fara ca ei insisi sa stie chestia asta.

In toata aceasta intriga se vede rolul ambasadorilor occidentali. Ambasadorii nu sunt insarcinati cu munca de informatie. Pentru asta exista ofiteri si agenti sub acoperire. Acestia aduc ambasadorului informatiile, iar ambasadorul le sistematizeaza si le trimite mai departe la centrala lui prin curieri diplomatici. Ambasadori care sa faca ei insisi munca de informatie nu exista si nici nu ar fi rentabili, pentru ca ambasadorul, prin natura misiunii lui si in baza scrisorilor de acreditare, are sarcini oficiale si legaturi strict oficiale. Daca se ocupa cu spionajul si este descoperit de statul care-l accepta, atunci este expulzat si nu isi compromite doar cariera pe viata, dar compromite grav si tara care l-a trimis in misiune. Si de ce sa faca ambasadorul munca de informatii daca la ambasada dispune de zeci de atasati care sunt in realitate spioni profesionisti si mult mai capabili ca el in munca de informatie ? Totusi, aceste aspecte nu-i impiedicau deloc pe ambasadorii occidentatli sa faca personal spionaj si sa se amestece direct in problemele de politica interna ale Romaniei.

Pe de alta parte, daca Securitatea era la curent cu toate aceste mizerii, inseamna ca si Ceausescu era la curent cu actiunile poetului-dizident. De ce nu reactiona Ceausescu ? Raspunsul l-am dat mai sus, dar il reformulez. Ceausescu se saturase de Dinescu si astepta ca englezii sau olandezii sau oricine ar fi fost sa-l ia pe Dinescu in strainatate. Ceea ce, spre disperarea lui Ceausescu si a Securitatii, nu se intampla. Pentru ca sa-l forteze pe Dinescu sa ceara sa plece in strainatate, Ceausescu a dat ordin sa fie supravegheat la domiciliu, dar numai atat.

Asa zisii dizidenti nu reprezentau nici un fel de pericol pentru Securitate si pentru Ceausescu. In al doilea rand, ca si taranul francez al lui Rabelais, Ceausescu stia ca Dinescu nu mai era demult "fata mare" din punct de vedere politic si se saturase sa-l care cu el si sa-l tina mereu sub supraveghere. Voia sa-l vada plecat din tara. Occidentalii insa nu voiau sa-l scoata din tara pe Dinescu si trageau nadejde ca Securitatea il va ucide pana la urma, prilej care ar fi fost folosit de Occident pentru a face, a mai spus, un scandal monstru, acuzand regimul ceausist de crima. In spionaj acest lucru se numeste "operatiunea Abraham" dupa numele profetului biblic care a vrut sa-si sacrifice fiul pe altar ca jerfa adusa lui Dumnezeu. Vom vedea in acest fel ca Dinescu a fost in mai mare primejdie din partea prietenilor lui occidentali decat din partea lui Ceausescu !

Pe data de 23 decembrie 1989, ambasadorul Coen impreuna cu ambasadorul Angliei, al SUA, al Frantei, al Spaniei si al Belgiei erau stransi in jurul unei imese sub un clopot de sticla la ambasada SUA, cand un ofiter de informatii american le-a spus ca Nicolae Ceausescu fusese evacuat din Comitetul Central si ca multimea a intrat in palatul prezidential. Spune fostul ambasador Coen : "Ne-am ridicat toti ambasadorii care eram acolo si ne-am imbratisat cu caldura. Era o atmosfera extrem de emotionanta !"

Oare de ce erau asa de emotionati ambasadorii ? Si de ce se bucurau ei? Un ambasador nu are voie sa aiba sentimente si simpatii politice, altfel este un prost ambasador si se desacalifica din punct de vedere diplomatic. Totusi, aici ii vedem pe respectivii diplomati occidentali topaind de fericire, adunati toti intr-un loc ascuns, ca niste conspiratori de duzina si bucurandu-se ca in tara in care se aflau era pe punctul de a se da o lovitura de stat (cum s-a si intamplat pana la urma)
pusa la cale si de ei ! Sa ne miram atunci ca Moscova ii expulzeaza din Rusia pe banda rulanta pe diplomatii occidentali ?

Spune in continuare fostul ambasador al Olandei , privitor la ziua de 23 decembrie 1989: "De la Ambasada SUA m-am dus direct acasa la Dinescu pe strada Bitolia, unde locuia el. Mircea si Masa Dinescu au iesit din casa... Am strigat : « - Mircea ! Mircea ! S-a terminat ! » Am plecat apoi spre ambasada" .

Dupa uciderea salbatica a lui Ceausescu are loc petrecerea in casa lui Coen, cu ocazia Revelionului : "Am organizat o petrecere cu toti prietenii mei :familia Plesu, familia Dinescu, Domokos Geza si numerosi jurnalisti. Am baut, am dansat, am mancat ! A fost o petrecere fantastica. Pe la miezul noptii la pianul din ambasada cantau Johnny Raducanu. Ion Caramitru a venit si m-a rugat sa-i dau o sticla de sampanie ca sa o bea cu o femeie foarte frumoasa pe care o intalnise pe drum si i-am dat."

Se pare ca aerul de bordel occidental se potrivea in ansamblu, cu atmosfera de intriga a ambasadei. Un pasaj extrem de interesant din amintirile lui Coen il reprezinta sosirea lui in Bucuresti ca ambasador din partea Regatului Olandei si ceremonia prezentarii in fata lui Ceausescu, prilej pentru a-i inmana scrisorile de acreditare. Ceea ce Coen si face. Dupa ce il saluta pe seful statului, acesta (Ceausescu) il invita pe noul ambasador al Olandei alaturi de el pentru o discutie amicala, asa cum se obisnuia. Sa dam cuvantul fostului ambasador al Olandei care relateaza in cadrul interviului : "A urmat o discutie de vreo 15-20 de minute de nonsensuri despre cat de bune si fericite sunt relatiile poporului roman cu Olanda si cum pot fi ele imbunatatite".

Dle Coen, nimic nu este nou sub soare, dupa cum spune Ecleziastul in Biblie. Ce spuneti voi, occidentalii ca a fost pe vremea lui Ceausescu, este din nou in Romania : saracie, foame, frig, moarte. In asteptarea momentului cand o noua revolutie va elibera poporul roman de urechelnitele si paduchii numiti elite si politicieni romani precum si de negura insectelor parazite hematofage a asa zisilor investitori straini occidentali care l-a napadit, puteti asculta linistit, si dumneavoastra si ceilalti ambasadori occidentali, discursurile prietenilor dumneavoastra Dinescu, Caramitru, Doina Cornea, Andrei Plesu si multi altii despre cat de bune sunt relatiile Romaniei cu Uniunea Europeana si cum se poate alinia tara noastra la standardele occidentale cat mai repede. Niste nonsensuri, desigur...

titlu articol: EX-AMBASADORUL COEN STORK VRAND SA-L GLORIFICE PE DINESCU IL DESFIINTEAZA CA DIZIDENT
sursa: http://www.universulromanesc.ro/content/view/194/107/

Sursa fotografii:

1. articol citat

2. http://www.civicmedia.ro/, Mircea Dinescu alaturi de tov. Nicolae Ceausescu

3. fragment din Alex Stefanescu, Istoria literaturii române contemporane. 1941-2006, articolul despre Mircea Dinescu. Ni se explica cum acesta a facut armata intr-un mod netraumatizant (la Securitate, Gradistea – n.n.) ca urmarea a sustinerii primite de la „protectorii sai“.

4. Pandele, preluare internet, 22 decembrie 1989, pancarda cu numele lui Mircea Dinescu

Accesati si interviul acordat de excelenta sa Coen Storck,
fost ambasador al Olandei in Romania in perioada 1988-1993
http://www.revista22.ro/martor-al-revolutiei-4209.html

Cezar Ivănescu, interviu inedit, 8 februarie 2008, Jurnalul Naţional: Pentru mine nu există dubii, în ceea ce priveşte dosarul meu

„Dacă eu aveam o inimă slabă, în momentul în care m-a sunat ziarista de la Newsin puteam să fac infarct? Puteam. Ei, pentru asta...“

Jurnalul Naţional: Dle Cezar Ivănescu, aţi incercat să luaţi legătura cu un alt membru al Colegiului CNSAS?
CEZAR IVĂNESCU: Nu. Cu ei nu se poate lua legătura, ei sunt stat în stat, organizaţie conspirativă. Eu sunt, de fapt, în greva foamei de pe 29 ianuarie, orele 16 după-amiază, când am primit ştirea. De atunci nu mai mănânc nimic, beau apa, cafea şi fumez, însă vreau să-mi revin treptat treptat, să mănânc, fiindcă am de dus o bătălie...

JN: Nu aţi mâncat nimic nimic de atunci?
CI: Nu, mă salvează cafeaua, ea mă ţine pe picioare. Greva foamei la Uniunea Scriitorilor a fost doar pentru a obţine un lucru legal, anume acel comunicat oficial pe care l-a dat Uniunea Scriitorilor către CNSAS, să se pronunţe auspra dosarului.

JN: Şi nu v-a fost deloc rău zilele astea?
CI: Rău în ce sens, mă simt ameţit, m-a ajuns oboseala şi am clacat.

JN: Dar dvs aţi spus că aţi vorbit cu Nicolae Manolescu care v-a convins să o întrerupeţi... dvs nu aţi întrerupt-o?
CI: În sensul că n-am rămas să dorm acolo, la Uniune... dar n-am putut să mănânc, n-aş vrea să fac paradă şi caz din asta... mâine (n. red. 9 februarie 2008) sunt sigur că voi fi pe picioare.

JN: Când spuneţi că presa a dat o ştire falsă, la ce vă referiţi? La faptul că CNSAS nu ar fi dat nici un verdict de poliţie politică sau că verdictul ar fi fost dat şi îl contestaţi?
C I: Pentru a se comunica acestă ştire, trebuia dat mai întâi un verdict oficial din partea CNSAS, or aşa ceva nu există. Nu numai că nu există, dar această instituţie, indiferent că o blamăm sau o admirăm, funcţionează după o lege... or legea spune că respectivul cetăţean care a făcut o cerere (particulară sau oficială) să-şi consulte dosarul personal, trebuie să urmeze o cale: chemarea să spre audiere la CNSAS, discuţie cu persoana respectivă în care i se arată dosarul şi i se administrează probele. Apoi i se comunică oficial în plic închis verdictul dat de CNSAS, apoi persoana are dreptul să conteste în timp legal la CNSAS acest verdict, dacă CNSAS nu-l satisface, are dreptul să atace la Curtea de Apel această sentinţă şi abia apoi, prin biroul oficial, CNSAS comunică presei... or ei nu au îndeplinit nimic din ce am zis mai sus.

JN: Atâta timp cât CNSAS nu s-a pronunţat oficial pe cazul dvs., la ora la care funcţiona, putem să presupunem că acest verdict este o invenţie...
CI: Eu asta susţin şi am atras atenţia ziariştilor care mi-au dat telefon că sunt în culpă şi că vor trece pe lista mea de publicaţii pe care le voi chema în instanţă.

J.N.: În momentul în care aţi aflat că presa scrie asta, nu aţi avut impulsul să mergeţi la sediul CNSAS, să vorbiţi cu membrii Colegiului? Ar fi fost o reacţie firească...
C. I.: Nici nu ştiu unde e sediul nou, ştiind ce indivizi sunt acolo, eu acolo nu merg decât însoţit de avocaţii mei, de presă şi eventual de poliţie.

JN: Dvs. credeţi că presa a inventat ştirea sau că sursele din CNSAS au minţit?
CI: Eu cred că persoana care a făcut această intoxicare se numeşte Mircea Dinescu. El, în emisiunea “Tănase şi Dinescu” (vineri, 1.02.2008 şi vineri, 8.02.2008), m-a atacat direct... el ca membru în colegiul CNSAS, spunând că în 1961 aş fi semnat un angajament de colaborare cu securitatea, deci el s-a devoalat singur ca fiind acea sursă din CNSAS care a intoxicat presa.

JN: Presa nu prea are o vină, el ar putea să aibă o vină...
CI: Presa trebuie să se apere în instanţă, divulgând sursa... aceasta agenţie Newsin, care a publicat prima ştirea. La acea oră, în care funcţiona CNSAS-ul, prezenţa dlui Mircea Dinescu era ilegală. El este fost membru de partid, secretar de UTC la Uniunea Scriitorilor, absolvent de academie marxist leninistă Ştefan Gheorghiu şi soldat fruntaş la securitate... în instantă o să fie obligat să vină şi cu livretul.

JN: Aveti probe că a fost securist?
CI: Eu susţin asta şi sper să pot demonstra în instanţă.

JN: Dinescu spune despre dvs. in direct că aţi colaborat cu securitatea, dvs acelaşi lucru despre el... asta miroase şi a răfuială personală... Când au început disensiunile dintre dvs. şi Dinescu?
CI: Cam de 30 şi ceva de ani ţin.

[…]

JN: „Cotidianul” a scris, pe surse, că de fapt CNSAS v-ar fi chemat la audiere, însă dvs. aţi refuzat.
C.I.: Eu vă dau răspunsul oficial: „Comitetul Director al Uniunii Scriitorilor din România revine cu solicitarea adresată CNSAS de a comunica eventualele colaborări ale membrilor consiliului USR cu securitatea. Urgentarea comunicării este cu atât mai necesară cu cât din cauza apariţiei în mass-media şi în presa scrisă a unor informaţii referioare la dl. Cezar Ivănescu, membru al consiliului, în absenţa unui răspuns oficial din partea CNSAS, comitetul director al USR consideră inacceptabilă şi nelegală difuzarea de către unii membri CNSAS a unor date din dosarele personale ale membrilor” .

În dimineata zilei de marţi, dl Manolescu mi-a zis că a luat legătura cu Cazimir Ionescu şi cu alt domn Buchet, iar eu am dedus din spusele dumnealui că se mergea cu ignoranţa atât de departe, încât nu se ştia dacă eu am dosar. Totul este emanaţia acestui individ, a lui Mircea Dinescu, şi o perdea de fum aruncată cu un anumit scop: de a tulbura apele presei şi a ascunde ce scrie presa ieseană despre adevăraţii informatori ai securităţii.

JN: Fără nici o aluzie la cazul dvs., vă spun că de multe ori presa a dat pe surse cine urma să primească verdict din partea CNSAS ca apoi să se adeverească.
C.I.: Pentru mine nu există dubii, în ceea ce priveşte dosarul meu.

J.N.: Veţi sta în greva foamei până o să vă vedeţi dosarul?
C.I.: O să încerc în seara asta să gust câte ceva, să nu clachez fizic. Eu am o probă irefutabilă prin „Cartea albă a Securitatii”, de Mihai Pelin, prietenul meu, în care există un capitol destul de mare despre mine. El mi-a spus că există un dosar de urmărire cu mine.

J.N.: Aţi încercat să vă vedeţi dosarul de urmărit?
C. I.: Trebuie să spun că n-am dorit să fac acest demers, fiindcă eu stiam pe mulţi care mă turnaseră, din nefericire, dintre persoanele apropiate de mine. Sub diferite motive sau forme, veneau şi-mi spuneau: „iartă-mă, te-am turnat la securitate“. Ei, m-a ajuns greaţa, cum se poate să-ţi vină prietenul şi să-ţi plângă în braţe! Aveam un răspuns pentru toţi, nu contează, ce vorbeam eu pe faţă, nu putea să fie mai puţin grav decât ce turnaţi voi. Eu nu-i condamn, au fost mai slabi şi au cedat. De aceea nu am vrut să scotocesc în aceste miasme ale trecutului, am zis cine m-a turnat să-i fie de bine, bine că am reuşit să supravieţuiesc.

J.N.: Spuneţi că în ’61 au încercat să vă racoleze...
C.I.: Eu am mărturisit în cartea mea, „Timpul asasinilor”, carte despre moartea lui Labiş, că student în Iaşi fiind, un domn maior Ionescu a încercat să mă persuadeze...

J.N.: Cum a încercat securitatea să vă convingă?
C.I.: Eu eram prieten cu profesorul universitar Alexandru Husar, care a fost expluzat pe motive politice de la Cluj la Iaşi, trăieşte si azi. El era profesor de estetică, iar ei voiau de la mine să-i cer cu împrumut cursurile de estetică şi să le duc lor – poate descoperă ceva grav, să poată să-l bage în puşcărie... ei voiau enunţurile reactionare din curs. Şi ca să mă persuadeze respectivul maior a scos un caiet şi mi-a zis „Uitaţi că nu suntem aşa cum zice lumea, aici este caietul de poezii al lui Labiş, care conţine versuri anticomuniste, scrise de mână. Noi ştiam că Labiş scrie aşa dar nu l-am arestat“. Asta în mintea lui probabil că a fost o cale ca să-mi arate că pot avea încredere în ei.

J.N.: Deci numai astfel au încercat să vă convingă, spunându-vă că ei sunt toleranţi... nu v-au promis anumite avantaje, că vă vor publica cărţile.
C.I.: Numai aşa.

J.N.: Au mai fost situaţii în care au încercat să vă racoleze?
C.I.: Niciodată. S-au lămurit cu cine au de-a face, fiindcă evoluţia mea socială era tot mai radicală.

J.N.: Susţineti că în ’87 aţi fost dat în consemn USLA. Când aţi aflat asta?
C.I.: Am aflat după revoluţie de la Mihai Pelin.

J.N.: Nu ştiaţi pe vremea aceea...
C.I.: Nu. Ştiti ce însemna asta? Dacă eu m-aş fi cherchelit şi mă apropiam de Ceauşescu, mă împuşcau.

J.N.: Au existat situaţii în care să vă fi putut apropia de Ceauşescu?
C. I.: Nu, însă aia era o instituţie bolnavă.

J.N.: Ati avut vreodată probleme din cauza asta?
C.I.: Marginalizare, sărăcie. Îmi publicau greu cărţile. Eu am debutat în ’68 şi am stat 7 ani de zile până să public a doua carte. La revoluţia culturală, eram şomer. Până să fiu cel mai apropiat om de Marin Preda, am stat pe tusă. Şi desi se ştia că sunt poetul preferat al lui Preda şi singurul poet contemporan cu el despre care Preda a spus că sunt un mare poet... cu toate astea, eram marginalizat, sărac. Eu n-am avut niciodată funcţie, fiindcă nefiind membru de partid, nu aveam cum. Din 2000 încoace sunt membru în Consiliul Scritorilor şi am fost unul dintre iniţiatorii acestui demers de a comunica dacă unul dintre noi a colaborat cu securitatea, ca să nu ne mai trezim cu un alt scandal ca cel cu Eugen Uricariu. Până acum, n-am primit decât nouă răspunsuri oficiale de non-colaborare.

J.N.: Aţi intentat proces împotriva presei şi a lui Mircea Dinescu?
C.I.: În scurt timp, voi da telefoanele avocaţilor meu şi numai ei vor vorbi despre asta.

J.N.: Presa scrie ce prinde, nu cred să fi fost o conspiraţie la nivelul întregii redacţii.
C.I.: Dar ziaristul nu trebuie să fie şi responsabil? Dacă eu aveam o inimă slabă, în momentul în care m-a sunat ziarista de la Newsin puteam să fac infarct? Puteam. Ei, pentru asta...

Interviu acordat prin telefon ziaristei Sidonia Silian de la Jurnalul Naţional, 8 februarie 2008.
Textul nu a fost publicat. Cezar Ivănescu a decis că este un „interviu ratat“ în sensul
că textul scris nu includea decât o mică partea din afirmaţiile făcute prin telefon.

SURSA:

http://cezar-ivanescu.blogspot.com/2010/06/cezar-ivanescu-interviu-inedit-8.html

FII ALATURI DE NOI! SEMNEAZA APELUL PENTRU SCRIITORUL CEZAR IVĂNESCU

SCRISOARE DESCHISĂ

Domnului Preşedinte al României Traian Băsescu
Parlamentului României
Domnului Preşedinte al Colegiului CNSAS Dragoş Petrescu
Domnului Preşedinte al Uniunii Scriitorilor Nicolae Manolescu
Societăţii Civile din România

La 24 aprilie 2008 a încetat din viaţă, în mod neaşteptat şi în condiţii încă neelucidate, unul dintre marii scriitori români contemporani, Cezar Ivănescu. Suspiciunile privind moartea poetului sunt legate, pe de o parte, de o serie de culpe medicale, cu totul stranii (pentru că nu este vorba de o singură greşeală, ci de un şir întreg de erori, parcă bine coordonate), iar, pe de altă parte, de înscenarea pusă la cale împotriva lui la sfârşitul lunii ianuarie 2008.
Zvonul infamant transmis de agenţia de ştiri NewsIn, referitor la existenţa unui verdict de poliţie politică pronunţat de CNSAS în cazul lui Cezar Ivănescu şi aceeaşi afirmaţie defăimătoare repetată pe un post de televiziune, două zile mai târziu, de dl Mircea Dinescu, membru CNSAS, au fost rapid preluate şi difuzate, fără discernământ şi fără o minimă cercetare, de aproape toate canalele de ştiri, ducând la declanşarea unui scandal mediatic de proporţii.
Dacă declaraţia dlui M. Dinescu îşi găseşte o explicaţie (psihologică) în sentimentele de inamiciţie pe care acesta i le purta de zeci de ani lui Cezar Ivănescu (animozităţile dintre ei constituind deja un fapt de istorie literară), rămân în schimb cu totul de neînţeles urgenţa şi lipsa de profesionalism cu care a reacţionat cea mai mare parte a presei.
În lipsa oricărui document oficial care să probeze temeiul acestei acuzaţii şi având în vedere că mediatizarea ei necontrolată a avut consecinţe dintre cele mai grave, nu putem decât să o considerăm calomnioasă şi să solicităm instituţiilor abilitate să facă lumină în acest caz.
O anchetă realizată de Jurnalul Naţional din 12.02.2008 (“Cezar Ivanescu, o nebuloasa pentru CNSAS”), este de natură să sugereze amploarea acţiunii de intoxicare şi dezinformare a opiniei publice pusă în operă pentru denigrarea lui Cezar Ivănescu. Răspunsurile membrilor Colegiului CNSAS – care, în calitatea lor de decidenţi, ar fi trebuit să fie cel mai în măsură să cunoască adevărul – sunt stupefiante: din cei 11 membri, 4 nu ştiu dacă s-a dat vreun verdict, alţi 4 afirmă că nu s-a dat niciun verdict, unul refuză orice comentariu, încă unul declară că nici nu ştie, nici nu vrea să comenteze. 10 din cei 11 membri ai Colegiului CNSAS nu-şi amintesc exact când a avut loc şedinţa în care s-a discutat cazul poetului Cezar Ivănescu. Din cei 11 membri CNSAS unul singur (Mircea Dinescu, aflat la Paris în acea perioadă!) afirmă existenţa verdictului de colaborare cu fosta Securitate şi cunoaşte exact data şedinţei.
Urgenţa unei clarificări autorizate a cazului Cezar Ivănescu, validată prin prezentarea şi publicarea documentelor doveditoare, este cu atât mai mare cu cât culpa celor implicaţi în colportarea falsei ştiri a avut urmări de o gravitate extremă: pe fondul traumei provocate de compromiterea sa publică, al tensiunii în care a trăit în ultimele luni în încercarea disperată de a-şi demonstra nevinovăţia, starea de sănătate a poetului s-a înrăutăţit dramatic, pentru ca, în cele din urmă, el să se stingă răpus de o acută suferinţă cardiacă.

Hotărârea de a solicita CNSAS să verifice dosarele membrilor din conducerea USR, luată în 2006 de Consiliul USR, fusese aprobată cu entuziasm şi votată de Cezar Ivănescu însuşi. În urma acestei decizii, toată corespondenţa, adresele, înştiinţările şi orice alt act emis de CNSAS referitor la oricare dintre persoanele supuse verificării soseau în mod oficial pe adresa USR (de altfel, până la data de 4.02.2008, veniseră doar 9 decizii din 67 solicitări, aşadar CNSAS a verificat doar 9 persoane din conducerea USR, pe parcursul unui întreg an). De aceea, conducerea USR, căreia nu-i parvenise niciun astfel de document, era obligată moral şi statutar să declare public acest lucru. Conform Statutului USR (cap. 1, art. 1, art. 2, art. 5, art. 7, art. 36), atât Conducerea USR, cât şi Directorul de Imagine al USR erau obligaţi să adopte o atitudine tranşantă în mod direct şi imediat, fie printr-o conferinţă de presă, fie printr-un comunicat de presă în care să indice cu fermitate adevărul şi anume faptul că USR nu a primit o hârtie oficială în cazul Cezar Ivănescu.
În absenţa unei asemenea atitudini, pe 4 februarie a.c., poetul se vede constrâns să recurgă la o formă radicală de protest, declarând greva foamei la Sala cu Oglinzi a USR, cu intenţia de a-i determina pe cei în cunoştinţă de cauză să recunoască public adevărul.
Sub presiunea gestului său de protest, Comitetul Director al Uniunii Scriitorilor din România redactează, în cele din urmă, un comunicat în care se afirmă că dialogul cu CNSAS este necesar din cauza „apariţiei în mass-media şi în presa scrisă a unor informaţii referitoare la dl. Cezar Ivănescu, membru al Consiliului, în absenţa unui răspuns oficial din partea CNSAS”, recunoscând astfel că nu este în posesia niciunui document incriminant. Această declaraţie târzie (şi forţată de împrejurări), publicată numai pe site-ul USR, a trecut însă neobservată, dată fiind lipsa oricărei alte forme de mediatizare, dar şi formularea ei confuză şi ezitantă.
Tot cu această ocazie, Cezar Ivănescu – în calitate de membru al USR şi al Consiliului de conducere al acesteia – a înaintat un memoriu Preşedintelui USR Nicolae Manolescu şi un altul – în calitate de Cetăţean român şi de membru al Ordinului Steaua României în grad de Comandor – Preşedintelui României Traian Băsescu (nr. 2994/4.02.2008, Administraţia Prezidenţială, Registratura Generală). A murit însă fără să fi primit vreun răspuns la întâmpinările sale, trimise şi înregistrate legal, conform legislaţiei în vigoare, fără a-şi vedea dosarul/dosarele de la CNSAS, fără ca măcar o instituţie a Statului Român, democrat, european, să-i dea de ştire că ar fi luat notă de petiţiile sale.
După moartea sa, campania de denigrare a continuat cu aceeaşi forţă. Chiar a doua zi după tragicul eveniment câţiva scriitori şi critici îşi exprimau regretele ipocrite, grăbindu-se să adauge că era o persoană „incomodă”. Nu se specifică însă din ce motiv şi, mai ales pentru cine era incomod Cezar Ivănescu. Unul din scriitorii care a făcut această mărturisire recunoaşte totuşi că nu a avut „niciun fel de relaţie cu poetul. Nu era un om deosebit de plăcut. Am avut informaţii indirecte în ceea ce îl priveşte.” Din nou acuzaţii „după ureche” încheiate cu o afirmaţie infamantă, potrivit căreia ultimele informaţii despre poet, care făceau referire la colaborarea acestuia cu fosta Securitate, "au lăsat tuturor un gust amar”. În acelaşi timp, o mare parte a presei scrise şi audio-vizuale a preluat, chiar în anunţul mortuar, formula privind "verdictul de colaborare cu Securitatea ", căutând parcă s-o fixeze bine in mintea publicului neştiutor. Ca de altfel o seamă de personaje din mediul cultural, culminând cu declaraţia pe Mediafax a dlui Adrian Iorgulescu, Ministrul Culturii şi Cultelor („Sigur, lucrul care a marcat într-un fel ultima perioadă a existenţei lui a fost decizia CNSAS cu privire la colaborarea sa cu Securitatea”), care, fără să se informeze, aşa cum l-ar fi obligat statutul său de înalt funcţionar al statului, a repetat şi a difuzat minciuna, oferindu-i astfel valoare oficială!
Şi în faţa acestor atacuri USR a păstrat o tăcere glacială, deşi, reamintim, dezminţise prin comunicat oficial zvonul respectiv şi deşi unii dintre cei care au continuat să-l propage sunt membri ai breslei scriitoriceşti.
Singurul document oficial redactat cu această tragică ocazie a fost un scurt necrolog publicat pe site-ul USR, care conţine însă o insinuare otrăvită ("dincolo de sinuozităţile biografiei, amintirea sa" etc.), sugerând indirect existenţa unor derapaje în viaţa poetului. La ce fel de „sinuozităţi biografice” s-ar putea gândi cititorii neavizaţi – în contextul actual, când acuzaţia de poliţie politică n-a fost dezminţită de nicio sursă autorizată – dacă nu chiar la pactul cu diavolul de care este învinovăţit?
Poetul Cezar Ivănescu a murit umilit în propria ţară, ucis fizic, moral şi social de atacurile nedemne îndreptate asupra sa în foc încrucişat, care au urmărit să-l elimine din viaţa publică, precum, odinioară, pe Eminescu şi Labiş. Astfel, se încununează cu spini, în loc de binemeritaţii lauri, triada tragică a poeţilor de geniu veniţi din Moldova ca să moară la Bucureşti.
Din tot ce a rămas în manuscris rezultă în mod zguduitor cât de mult a suferit Cezar Ivănescu din cauza acuzaţiilor „pe surse“ (niciodată probate!) la care a fost supus, în locul recunoaşterii cuvenite, atât a valorii sale ca autor, cât şi a valorii sale ca model uman, de existenţă exemplară.
Revelator în acest sens, precum şi pentru forţa cu care a luptat până la capăt pentru a-şi dovedi nevinovăţia, este următorul pasaj dintr-o ultima scrisoare, postumă, adresată Domniei-Sale Domnului Traian Băsescu, în calitate de Preşedinte al României şi de Şef al Ordinului Steaua României.

„Domnule Preşedinte, supun judecăţii şi arbitrajului Domniei-Voastre situaţia inacceptabilă în care mă aflu începând de marţi, 29.01.2008, ora 16 şi agravată continuu, până la paroxism, de o masă de ziarişti, de neoprit în tentativa lor de linşaj mediatic.

În 29.01.2008, agenţia de ştiri NewsIn a difuzat o ştire, „scurgere“ din Colegiul CNSAS, conform căreia subscrisul ar fi primit decizie de colaborare cu Securitatea. Ştirea a fost preluată de toate agenţiile de ştiri şi de întreaga presă românească, mi-a creat un prejudiciu care nu va mai putea fi diminuat sau anulat sub nici o formă şi cu nici o măsură reparatorie şi are o finalitate clară: linşajul mediatic.[…]

Cred în justiţia română şi ştiu mai bine decât orice securist că viaţa mea e nepătată iar opera mea literară se situează, valoric, la primul nivel de sub opera Maestrului Absolut al literaturii române, Mihai Eminescu.
Este cel mai de sus nivel la care poate aspira un scriitor român.
Nu o spun eu, au spus-o alţii, cei care m-au preţuit, Marin Preda şi Nichita Stănescu, Constantin Noica şi Petru Creţia, şi o legiune de alte nume prestigioase ale literaturii române.

Nu am probleme neclare, nici cu viaţa, nici cu opera mea, am însă o mare problemă cu ţara mea, aflată, se pare, încă sub ocupaţie. Poate ştiţi d-voastră mai bine sub ocupaţia cui.

Aştept urgent răspunsul dumneavoastră, pentru ca să mă decid dacă mai rămân în ţara mea sau trebuie, la 66 de ani, să cer azil politic într-o ţară europeană civilizată.

Cu speranţa că nu au pierit toţi oamenii de onoare din această ţară, speranţă întărită de semenii mei care s-au ridicat să mă apere, aştept domnul Preşedinte, atât cât sufletul meu îmi va dicta că e demn să aştept.

Cu cele mai bune sentimente,
Cezar Ivănescu.“

Cât de enormă şi de revoltătoare este învinuirea de colaborare în cazul lui Cezar Ivănescu reiese fără echivoc din datele biografiei sale, constituind tot atâtea argumente faptice pentru o viitoare judecată a istoriei literare, când acuzatorii înşişi vor fi judecaţi.

În timpul regimului comunist poetul a trăit şi şi-a scris cea mai mare parte a operei într-o stare apăsătoare de sărăcie, pe care şi-a asumat-o însă cu demnitate – angajat fiind doar cu jumătate de normă la revista „Luceafărul”; în această neagră perioadă nu s-a bucurat de niciun fel de funcţii sau privilegii – precum unii dintre inchizitorii săi de astăzi –, dimpotrivă, a fost constant marginalizat şi ţinut într-un con de umbră, atât de liderii comunişti, cât şi de mai mărunţii lor executanţi; a declarat în trei rânduri greva foamei (în perioada anilor '60, în 1983 şi în 1986), cu un curaj sinucigaş pentru vremurile acelea, mai ales că gesturile sale repetate de protest n-au fost niciodată susţinute de forţe din afara ţării (aşa cum s-a întâmplat cu unii dintre „dizidenţii” cu patalama de astăzi, cărora, cu toată teroarea comunistă, nu li s-a clintit un fir de păr de pe cap).

Cartea Albă a Securităţii, publicată sub coordonarea lui Mihai Pelin, conţine pasaje mai mult decât edificatoare privind comportamentul său curajos şi exemplar, precum şi sinteze ale formelor de represiune la care era supus în regimul comunist de către Securitate: „Prin conducerea redacţiei se vor lua măsuri de îndepărtare a acestuia din locurile unde au loc acţiuni publice organizate sau unde este prezentă conducerea de partid şi de stat. Asigurarea sa cu sprijinul organelor de investigaţii şi, la nevoie, cu cele de miliţie, pe perioada desfăşurării acţiunii. Darea sa în consemn la USLA. Şi Direcţia a V-a.“ (Cartea Albă a Securităţii, Ed. Presa Românească, Bucureşti, 1996).

În noua societate democratică, Cezar Ivănescu devine primul grevist al foamei în momentul în care, la 5 ianuarie 1990, Mircea Dinescu, proaspăt recompensat pentru activitatea sa „revoluţionară” cu învestitura de Preşedinte al USR, îl dă afară abuziv din colectivul de redacţie al revistei „Luceafărul” („Am fost singurul ziarist dat afară din presă – declara în ianuarie 2008 Cezar Ivănescu rememorând acest episod. Nu s-a luat atunci atitudine faţă de Ion Gheorghe, care a scris atâtea laude lui Ceauşescu, şi nici faţă de Titus Popovici, care a făcut parte din Comitetul Central al PCR ); tot în 1990 este maltratat în timpul mineriadei din iunie, când indivizi travestiţi în „ortaci” îl trimit în stare gravă la Spitalul de Urgenţă.

În comunism, ca şi în postcomunism, Cezar Ivănescu a luptat întotdeauna de unul singur împotriva ideologiilor nocive, a minciunii proliferante, a contrafacerilor valorice şi a imposturii generalizate, împotrivindu-se unei maşinării infernale, care, în cele din urmă, l-a spulberat. Ce nu au reuşit comuniştii, care s-au mulţumit să-l împingă la marginea vieţii literare şi sociale, dar nu l-au lichidat fizic, au izbutit, într-un elan de furie primitivă, urmaşii lor, „democraţii” de astăzi.

Deşi în ce priveşte persoana lui Cezar Ivănescu nicio reparaţie nu mai este posibilă, dat fiind faptul irevocabil al morţii sale, memoria sa trebuie să rămână nepătată aşa cum a fost poetul însuşi de-a lungul întregii sale vieţi.

De aceea, considerăm prin prezenta că atât Uniunea Scriitorilor cât şi Preşedinţia României, cărora poetul le-a adresat cereri şi memorii în legătură cu defăimarea sa, sunt datoare cu un răspuns oficial, scris, cu dreptul de a fi făcut public, în presă şi în media, adresat opiniei publice româneşti, şi, nu în ultimul rând, familiei, prietenilor şi admiratorilor săi. Aşa este democratic, aşa este corect şi moral, într-o societate în care demnităţile publice sunt obţinute sub imperativul funcţionării legale a instituţiilor publice şi a dreptului la informare corectă şi nemijlocită a cetăţeanului, cu atât mai mult atunci când este vorba de personalităţi care, prin întreaga lor activitate, au contribuit la faima României şi la cunoaşterea de sine a poporului român.

Ţinând cont de faptul că trăim într-o ţară membră a Uniunii Europene în care drepturile cetăţenilor ar trebui să fie integral garantate, atât de o Constituţie modernă, cât şi de un principiu fundamental în democraţie – acela al prezumţiei de nevinovăţie –, se impune, de asemenea, o luare de poziţie oficială, fermă şi imediată a Biroului de presă al CNSAS. O atare declaraţie ar fi salvat de la moarte o personalitate de geniu, de talie mondială, şi ar fi devenit, în acelaşi timp, dovada incontestabilă a faptului că CNSAS-ul este o instituţie reală, activă, care funcţionează în deplină armonie cu legile unui stat de drept.

Solicităm Preşedintelui României Traian Băsescu, Conducerii Uniunii Scriitorilor şi Preşedintelui Nicolae Manolescu, precum şi Conducerii CNSAS, să dea răspunsuri clare şi precise, în legătură cu cele două cereri şi memorii trimise de Cezar Ivănescu, în timpul vieţii, la care nici post-mortem nu s-a primit vreun răspuns.

Acordăm instituţiilor în cauză, încă o dată, termenul prevăzut de lege pentru datoria de a răspunde la petiţiile cetăţenilor.

Alături de noi, opinia publică românească este interesată să afle acest răspuns.

Anexăm cele două petiţii înaintate de poet Preşedinţiei României şi Conducerii Uniunii Scriitorilor, Preşedintelui Nicolae Manolescu.

Drept pentru care semnăm.

1. Ion Murgeanu, scriitor, membru al USR, Bucureşti
2. Gabriela Creţan, scriitor, membru al USR, cercetător ştiinţific, Bucureşti
3. Gelu Alecu, sociolog, Bucureşti
4. Clara Aruştei, inginer, Bucureşti
5. Magda Ursache, scriitor, critic literar, membru al USR, Iaşi
6. Petru Ursache, etnolog, estetician şi istoric literar, prof. univ. dr., Universitatea "Al.I. Cuza", Iaşi
7. Victor Roncea, ziarist, coordonator Asociaţia Civic Media, Bucureşti
8. Valentin Ciuca, critic de artă, membru al UAP Romania, membru al Uniunii Scriitorilor din Romania, Iaşi
9. Miron Manega, scriitor, ziarist, Bucureşti
10. George Roncea, ziarist, Bucureşti
11. Simona Modreanu, prof. univ dr., director Editura Junimea, Iaşi
12. Constantin Simirad, conf. univ. dr., ambasador, Iaşi
13. Lucreţia Berzintu, asistent social şi publicist, Israel
14. Maria Oprea Dobrescu, jurnalistă, preşedinta Asociaţiei Jurnaliştilor şi Scriitorilor Minorităţilor Etnice din România "Europa 21", Bucureşti
15. Marius Dobrescu, scriitor, traducător, redactor-şef al revistei "Prietenul albanezului", Bucureşti
16. Noemi Bomher, conf. dr., Facultatea de Litere, Universitatea “Al. I. Cuza”, Iaşi
17. Corneliu Leu, scriitor, membru al USR, Bucureşti
18. Ion Lazu, scriitor, membru al USR, Bucureşti
19. Lidia Lazu, scriitor, membru al USR, Bucureşti
20. Paula Braga Simenc, traducator, Ljubljana, Slovenia
21. Ion Iancu Vale, jurnalist, Târgovişte
22. Theodor Codreanu, critic şi istoric literar, membru al USR, Filiala Iaşi
23. Marcel Buzea, inginer, Editura Junimea, Iaşi
24. Dr. Mirel Giurgiu-Georg, medic, Frankenthal, Germania
25. Alexandru Cetăţeanu, scriitor, preşedintele Asociaţiei canadiene a scriitorilor romani, (ACSR), Canada
26. C.T. Ciubotaru, scriitor, membru al USR, Bacău
27. Teodora Zamfir, secretar de redacţie, Editura Junimea, Iaşi
28. Mihaela Dordea, critic de teatru, scriitor, jurnalist, Bucureşti
29. Mircea Gheorghe, scriitor, membru al Asociatiei canadiene a scriitorilor romani, (ACSR), Canada
30. Ioana Greceanu, scriitor, membru al USR, profesor, Bucureşti
31. Alexandru Mica, scriitor, prof. univ. dr., membru al USR, ambasador, Bucureşti
32. Niculina Oprea, scriitor, membru al USR, consilier juridic in Ministerul Transporturilor, Bucureşti
33. Aurel Podaru, scriitor, orasul Beclean, Bistita-Nasaud
34. Cristinel C. Popa, corespondent Jurnalul Naţional, Iaşi
35. Camelian Propinaţiu, scriitor, Bucureşti
36. Ion Scarlat, profesor de matematică, membru al Asociaţiei Culturale "Mileniul 3" Roşiori
37. Al. Florin Ţene, scriitor, preşedintele Ligii Scriitorilor din România
38. Adrian Urmanov, scriitor, Durham, UK
39. Mihaela Varga, director Editura Maiko, Bucuresti
40. Geo Vasile, scriitor, italienist, membru al USR, Bucureşti
41. N. Georgescu, prof.univ.dr., scriitor, membru al USR, Bucuresti
42. Ancelin ROSETI, scriitor, membru al USR, filiala Bacău
43. Alexandru Pamfil, sculptor, membru al UAP Romania, Galati
44. Victoria Milescu, scriitor, membru al USR, Bucuresti
45. Cristiana Manuela Georgescu, profesor de limba engleză, Piteşti
46. Mircea Drăgănescu, scriitor, membru al USR, profesor Titu-Dâmboviţa
47. Victoriţa Duţu, profesor de matematică, Bucureşti
48. Alecu Ivan Ghilia, scriitor, artist plastic, membru al USR, Bucureşti
49. Maria Doina Bănescu, profesoară, Târgovişte
50. Constantin Bănescu, profesor, Târgovişte
51. Valeria Manta Tăicuţu, profesoară, membră USR filiala Bacău
52. Virginia Mateiaş, jurnalist, Quebec, Canada
53. Anca-Maria Buzea, şef secţie MLR Iaşi,
54. Nicolae Creţu prof. Universitatea "Al.I. Cuza", fost director ed. Junimea Iaşi
55. Ioan Visan, cadru didactic, prozator, Târgovişte
56. Remus Valeriu Giorgioni, scriitor şi jurnalist, Lugoj
57. Mihai Firică, scriitor şi jurnalist, membru al USR - Filiala Craiova
58. Nicolae Coande, scriitor, membru al USR, Craiova
59. Alexandru Petria, scriitor si ziarist, Bistriţa
60. Aura Christi, scriitor, editor, redactor-şef, revista Contemporanul, Bucureşti;
61. Andrei Potlog, editor, Asociaţia EuroPress, Bucureşti;
62. Liuba Potlog, pensionară, Bucureşti;
63. George Anca, conf. dr., scriitor, traducător şi editor, membru al USR, preşedinte Asociaţia Culturală Româno-Indiană
64. Monica Mureşean, scriitor, ziarist, filolog, Bucureşti
65. Nicolae Stan, profesor, dr. în istorie, Târgovişte
66. Ioana Elena Popescu, funcţionar bancar, Iaşi
67. Aurelia Călinescu, artist plastic, membru UAP, Sibiu
68. Melania Florea, farmacist, Bucuresti
69. Ileana Cudalb, scriitor, Canberra, Australia
70. Liviu Antonesei, scriitor, prof. univ. dr., Universitatea "Al.I. Cuza", Iaşi
71. Sorin PALIGA, Dr. (PhD) în filologie, Univ. din București, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, România
72. Viorel Ilişoi, ziarist, Bucureşti
73. Liviu Ioan Stoiciu, scriitor, membru al USR, Bucureşti
74. Mihai Stan, Editura Bibliotheca, Societatea Scriitorilor Târgovişteni;
75. Virgil Diaconu, scriitor, membru al USR;
76. Ioan Matiuţ, scriitor, membru al USR;
77. Paulina Popa, scriitor, editor, redactor-şef, revista Semna-Emia, Deva;
78. Dan C. Badea, cercet. şt., Bucureşti
79. Grişa Gherghei, poet, prozator, eseist, membru al Uniunii Scriitorilor din Romania
80. Marin Ifrim, membru al USR, secretar general al Asociaţiei Culturale "Renaşterea Buzoiană
81. Ion Roşioru, scriitor, membru USR, Filiala Dobrogea, Hârşova
82. Florin Dochia, scriitor, jurnalist, Câmpina
83. Isabela Vasiliu-Scraba, filosof şi istoric al filosofiei, Bucureşti
84. Olimpia Iacob, traducător literar, Satu Mare
85. Andrei Bârza, Sibiu
86. Lamba Claudia Evelin, Sibiu
87. George Ioniţă, scriitor, membru al Ligii Scriitorilor din Romania, Titu


Listă deschisă de semnături.

Fii alături de noi,

semnează online: http://www.petitieonline.ro/petitie/semnaturi/scrisoare_deschisa_pentru_cezar_ivanescu-p40546046.html
sau trimite acceptul tău prin e-mail: clara_arustei@yahoo.com

„SAVANTUL de RENUME MONDIAL“ MIRCEA DINESCU pe urmele ELENEI CEAUSESCU

să vezi şi să nu crezi!

MUSCA LA ARAT

Una dintre cele mai neplăcute, sâcâitoare, costisitoare şi invalidante operaţiuni medicale, dializa, are parte de veşti bune: cercetători ştiinţifici din România au descoperit un nou procedeu de obţinere a membranelor hollow-filter-capilare, cu cost de producţie de trei ori mai mic decât cel practicat în prezent. De remarcat că şi în condiţiile unor cheltuieli reduse la o treime, nivelul calitativ al filtrelor este similar cu acela al produsului până acum importat din Germania, Japonia şi USA, producătorii români fiind pregătiţi să ofere dializoare complet echipate, atât pe piaţa internă, cât şi la export. Cum era firesc, invenţia a trezit interes pretutindeni în lume şi au început să curgă premiile încă de la primul Salon internaţional de Inventică (Bucureşti, 2005), unde colectivul de cercetători a primit Marele Premiu (10.000 euro) pentru lucrarea intitulată destul de complicat „Monitorizarea globală a proceselor biologice ce au loc în cadrul operaţiilor de dializă, utilizând sisteme informatice de inteligenţă artificială şi interfeţe specializate pentru achiziţia datelor semnificative în timp util”. Premiul special al juriului a fost obţinut şi la Salonul Oficial al Oficiului de Proprietate Intelectuală, Invenţii şi Mărci” al Federaţiei Ruse, şi la Salonul Internaţional „Archimede” (Moscova, 2006). Cine credeţi că este aşezat la loc de cinste în colectivul de cercetători?

Aflaţi că acolo figurează, cu drept de proprietate intelectuală pentru respectiva descoperire înregistrată la „Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci” nimeni altul decât... cetăţeanul Mircea Dinescu, posesor al BI BZ/397006, CNP 1501111400419.

Cum se vede, poezia devenind cronic nerentabilă, poetul a-ntors-o pe filtre. Iar capacitatea lui în materie de inventică diversă nu se reduce la filtre pentru dializă. Tot numele Mircea Dinescu poate fi întâlnit în colectivul destul de restrâns ce a realizat invenţia „Zguri siderurgice reciclate, procedeu şi instalaţie de preparare şi utilizare a acestora în infrastructura terestră”. Adevărat om al Renaşterii, poetul de la Slobozia este înregistrat oficial şi printre născocitorii „Bateriei de filtrare a apei cu funcţie multiplă, filtru de impurităţi şi filtru producător de apă activă” (Diplomă de apreciere”, tot la Salonul moscovit „Archimede”). Investigând şi într-un domeniu mai apropiat de preocupările sale, Dinescu ş.a. pun la punct un „Procedeu şi instalaţie de producere a berii amestec cu hamei”. În fine, şi cosmetica îl pasionează, domeniu în care figurează printre descoperitorii „Complecşilor bioactivi din colagen şi extracte de Citrollus Vulgaris pentru uz cosmetic”!

Veţi spune că asta-i pagina întârziată, ce trebuia să apară la 1 aprilie. Nici vorbă. Trăim în România şi totu-i posibil. Mai multe amănunte puteţi afla din articolul „Savantul de renume mondial Mircea Dinescu, premiat la Moscova”. Din păcate, autorul, Nicolae Bucur, l-a publicat într-un periodic cu circulaţie destul de restrânsă (pe internet, informaţiile circulau de mult şi circulă încă; nu le-a luat nimeni în seamă, motiv pentru care i le semnalăm lui Stelian Tănase, odată cu sugestia de a aborda chestiunea la tv, într-unul din dialogurile viitoare cu noua stea a ştiinţei româneşti. De ce nu?) Iată şi câteva explicaţii pentru desluşirea ciudatului fenomen. Cercetările ştiinţifice ca atare există şi-s, se pare, merituoase. Ele au fost transferate (probabil, asta înseamnă ”cumpărate”) de la CCMMM S.A., în 2005, la SCMD „Agricola” SRL, proprietatea lui Mircea Dinescu şi a soţiei sale, Maşa. Aflat în fruntea bucatelor, poetul cu rang de secretar de stat nu a ezitat să-şi treacă numele printre cele ale cercetătorilor autentici, ceea ce nici odioasa n-a cutezat. Patru cercetători de frunte ai Institutului de Chimie au fost scoşi doi ani din producţie pentru a redacta teza de doctorat a „savantei” – dar este vorba de lucrări de cercetare pură, menite să rămână într-un raft jenant de bibliotecă şi nu despre invenţii cu caracter lucrativ, aducătoare de consistente beneficii materiale. După tot tărăboiul pe care Dinescu l-a făcut apropo de impostura Ceauşeascăi, iată-l comiţând acelaşi delict, de-a dreptul surprinzător pentru postura de „reper moral” ce a încercat să şi-o confecţioneze în primii ani după ’89. A doua explicaţie posibilă: Sponsorul Salonului „Inventica 2005” a fost... firma lui Dinescu şi director al Salonului, directorul de la CCMMM. În Comitetul de organizare s-a aflat şi soacra poetului, Elena Loghinovskaia. Tot Loghinovskaia, probabil,va fi realizat şi lobby-ul necesar premierilor în Rusia şi Ucraina, în calitatea şi cu relaţiile ei de fostă cetăţeană a URSS. Poate că invenţiile în sine chiar merită aprecieri elogioase. Nu şi conduita de-a dreptul ruşinoasă a poetului-savant, care probează că şi-a pierdut cu totul măsura (dacă a avut-o vreodată).

MIRCEA RADU IACOBAN

Nicolae Bucur: „Savantul de renume mondial“ Mircea Dinescu, premiat la Moscova

Incredibil dar adevărat: „poetul-portofel“ Mircea Dinescu mai este - pe lângă secretar de stat incompatibil la CNSAS, gurist la Realitatea TV şi latifundiar cu pretenţii de „om de afaceri“- şi „inventator-minune“! Fostul activist UTC, absolvent al Academiei de Partid „Ştefan Gheorghiu“, a ajuns „savant de renume mondial“, unde altundeva decåt pe meleaguri răsăritene!? Considerat de mari scriitori, ca Adrian Marino, drept un ins gregar, agresiv, grobian, semianalfabet şi bolovănos care se identifică pånă la contopire cu parvenitismul, Mircea Dinescu se dovedeşte a fi şi un impostor ştiinţific, premiat chiar la Moscova, ca metodă practică de a i se sifona nişte fonduri în cont, c-or fi euro, c-or fi ruble. De altfel, Marino se referea la asemenea tip de premieri în felul următor: „Mă rog, sunt nişte filiere, fie de natură etnică, fie homosexuală, fie masonică, legături care definesc viaţa literară occidentală şi determină aceste premieri“. În cazul lui Dinescu se pare că mai este şi altceva.

Omni-impostura i se desfăşoară pe arii largi: de la agricultură la poezie, de la bucătăreală şi chivernisire cu terenuri şi vii pånă la... medicină şi cercetări ştiinţifice pentru obţinerea - reproducem din textul de prezentare a proiectului - „dializorului romånesc pornind de la valorificarea tehnologiei de obţinere a membranelor hollow-fiber de hemodializă“. Cu o activitate demnă de „Teleenciclopedia“, „inventatorul“ Dinescu a ajuns să fie premiat şi pentru obţinerea de „complecşi bioactivi din colagen“ şi „zguri siderurgice reciclate“! Dånd dovadă de „abilităţi“ practic ieşite din comun, poetul Mircea Dinescu devine astfel pe långă analist politic, fermier, acţionar, vånător, pescar, director general şi „cercetător şi coautor“ al unor studii ştiinţifice.

Spre exemplu, în calitate de acţionar şi director general al firmei S.C. M.D.-Agricola S.R.L. Potelu, Olt, conform documentelor pe care le prezentăm în facsimil, Mircea Dinescu participă, alături de un grup de cercetători ai S.C. C.C.M.M.M. S.A., la proiectul ROMDIA, al cărui director este dr. ing. Constantin Dan Badea, doctor în medicină, cercetător grad II, conferenţiar la Universitatea din Bucureşti.

Firma respectivă a raportat pentru 2008 o cifră de afaceri de 1.724.564 RON. Prin funcţia sa la S.C. M.D.-Agricola S.R.L., unde este asociat cu soţia sa, Maşa Dinescu, Mircea Dinescu încalcă flagrant legea incompatibilităţii şi a conflictului de interese al unui demnitar al statului, fapt pierdut din vedere în prima cercetare a ANI. Aşadar, cum vă spuneam, prin colectivul de cercetători din care face parte şi el, Mircea Dinescu a devenit, la rândul său, participant şi premiant, alături de adevăraţi oameni de ştiinţă, cu diferite lucrări la expoziţii, simpozioane, manifestări ş.a. din Rusia (Moscova) şi din Ucraina (Sevastopol), în special, dar şi din România.

Dinescu, inventator de „inteligenţă artificială“ alături de soacra sa

Conform prezentării „invenţiei“ sale, aflăm că „în abordarea proiectului s-a pornit de la cercetările privind obţinerea fibrelor de dializă care s-au finalizat în anul 2005 de către partenerul S.C. C.C.M.M.M. S.A. şi rezultatele cercetării (Tehnologia de preparare a membranelor de hemodializă tip hollow-fiber - capilare - şi instalaţia de obţinere a fibrelor pentru echiparea dializorului - la preţ de trei ori mai mic decât cele importate) care au fost transferate la S.C. M.D.-AGRICOLA S.R.L., societate care în prezent doreşte extinderea cercetărilor în scopul fabricării dializoarelor echipate cu fibrele obţinute (la un preţ de cost de cca. 3 ori mai mic faţă de cele ale producătorilor consacraţi) şi la un nivel de calitate similar cu cel al furnizorilor externi (Germania, Japonia, USA)“.

Imediat, de fapt aproape simultan cu implicarea celor două firme în proiectul ROMDIA, încep să curgă şi premiile. În anul 2005, la prima ediţie a Salonului Internaţional „Inventica 2005“, Universitatea „POLITEHNICA“, desfăşurat la Bucureşti în perioada 18-21 octombrie 2005, colectivul format din: Marin Radu, Florica Radu, MIRCEA DINESCU ş.a. a primit Diploma Marele Premiu (10.000 EURO) şi locul I, pentru lucrarea cu numărul 608, „Monitorizarea globală a proceselor biologice ce au loc în cadrul operaţiilor de dializă renală, utilizând sisteme informatice de inteligenţă artificială şi interfeţe specializate pentru achiziţia datelor semnificative în timp real“.

În mod deloc surprinzător, firma M.D.-AGRICOLA s-a numărat printre sponsorii evenimentului, iar dr. ing. Marin RADU, directorul C.C.M.M.M., a fost şi directorul Salonului. Alt amănunt interesant este acela că printre membrii comitetului de organizare se numără şi o anume doamnă prof. Elena LOGHINOVSCHAIA - Consilier C.C.M.M.M, cetăţean al fostei URSS, actuala Federaţie Rusă, şi, în timpul liber, soacra lui Mircea Dinescu.

Interesant că în actele de la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (vezi www.osim.ro), DINESCU MIRCEA, cetăţean român, posesor al BI seria BZ nr. 397006, eliberat de Secţia 8 Poliţie Bucureşti, CNP 1501111400419, apare în continuare cu domiciliul în Bucureşti, Bd. Aviatorilor nr. 69A, Sector 1, într-o vilă a RAAPPS de 14 camere, cu o suprafaţă de 346 de metri pătraţi, pe care nu înţelegem de ce o deţine când, conform Declaraţiei de Avere de la CNSAS, are în Bucureşti două apartamente proprietate personală, de 100 şi, respectiv, 180 de metri pătraţi.

Medalia de Aur şi Premiul Special al Juriului la Salonul de Invenţii al Federaţiei Ruse

Conform mai multor relatări existente pe Internet, cât şi raportului de autoevaluare a unităţii de cercetare-dezvoltare S.C. M.D. AGRICOLA S.R.L., societate condusă de Mircea Dinescu, în calitate de director (şi acţionar majoritar, 99% din acţiuni), acelaşi colectiv de autori format din Marin Radu, Constantin Cristoi, Radu Iordăchel, MIRCEA DINESCU, Liliana Pasăre şi Florica Radu a primit Medalia de Aur şi Premiul Special al Juriului Internaţional al Salonului şi Oficiului de Proprietate Intelectuală, Invenţii şi Mărci al Federaţiei Ruse pentru „Monitorizarea globală a proceselor biologice ce au loc în cadrul operaţiilor de dializă renală, utilizând sisteme informatice de inteligenţă artificială şi interfeţe specializate pentru achiziţia datelor semnificative în timp real“ la al VIII-lea Salon Internaţional de Proprietate Industrială „ARCHIMEDE“, Moscova (http://www.archimedes.ru/), Salon patronat pe atunci de însuşi Măria Sa, Vladimir Putin.

Ceea ce iniţial putea părea o reuşită în domeniul inovaţiei devine rapid, chiar şi la o lectură superficială, un amănunt frapant. Un raport semnat de Mircea Dinescu abundă în citarea a numeroase performanţe, premii internaţionale, diplome, medalii obţinute de diverse colective de autori printre care se numără, constant, şi Mircea Dinescu. De exemplu, autorii: Marin Radu, Gheorghe Bătrînescu, Arghirescu Marius, Mircea Dinescu, Florin Cioroianu primesc Diplomă de apreciere pentru lucrarea: „Baterie de filtrare a apei cu funcţie multiplă, filtru de impurităţi şi filtru producător de apă activă conţinut de aceasta“, din partea Serviciului Federal de Proprietate Intelectuală Brevete şi Mărci, Salonul Internaţional de Proprietate Industrială „ARCHIMEDES“, Moscova - Federaţia Rusă, 2006.

Conform Raportului S.C. M.D. AGRICOLA S.R.L., pe care îl prezentăm în facsimil, între anii 2005 şi 2007, poetul şi secretarul de stat Mircea Dinescu primeşte, alături de alţi cercetători, diferite distincţii pentru „Procedeu şi instalaţie de producere a berii, bere produsă şi amestec cu hamei pentru producerea acesteia“, „Complecşi bioactivi din colagen şi extract de Citrullus vulgaris, pentru uz cosmetic“ şi „Zguri siderurgice reciclate, procedeu şi instalaţie de preparare şi utilizarea acestora în infrastructura terestră“, „Systeme de monitoring et regulation automatique du procesus de dialyse renale“, „Monitorizarea globală a proceselor biologice ce au loc în cadrul operaţiilor de dializă renală, utilizând sisteme informatice de inteligenţă artificială şi interfeţe specializate pentru achiziţia datelor semnificative în timp real“ etc., etc.

Însă, dacă studiem şi conţinutul „RAPORTULUI DE AUTOEVALUARE perioada ianuarie 2005-decembrie 2007“, constatăm că, în materie de birotică, IT etc. firma M.D.-S.R.L. are dotări minime, echivalente cu cele ale unui elev pasionat de informatică (Pentium IV, notebook, imprimante jet şi laser jet şi scanner). Aşadar, cercetare din bani publici, fără nicio dotare prealabilă, fără investiţii serioase şi fără un aport substanţial de capital. Ce mai, o adevărată realizare. Ce e ciudat: de ce Mircea Dinescu nu se laudă pe la Stelian Tănase şi cu darul său excepţional, de savant de renume mondial?

Sursa: Ziarul Curentul

In antentia ANI: Mircea Dinescu, poet, savant, fost activist P.C.R., membru al Colegiului CNSAS, director general al firmei M.D.-AGRICOLA

Impostura ca mod de existenţă

Probabil că cei mai inocenţi dintre dvs., cei care mai cred că este posibil ca manifestările artistice autentice, majore, bazate pe moralitate şi pe o înaltă conştiinţă artistică să coexiste cu unele de un pragmatism feroce, vulgare, amorale şi cele mai multe ori aberante, vor fi şocaţi.

Mircea Dinescu, „poetul“, activistul UTC, „savantul“ de renume mondial, a reuşit să devină nu un om ci un „anti-om“, un contraexemplu perfect, brăzdat de tuşe groteşti a ceea ce ar trebui să fie o fiinţă cerebrală, un tată, un scriitor şi, de ce nu, un român.

Mircea Dinescu nu are prea multe în comun nici cu ceea ce este sau ar trebui să fie marea poezie. Are însă mult mai multe în comun cu impostura, diversiunea, lipsa de cultură, atacul concertat împotriva valorilor naţionale, băşcalia şi mojicia transformate în repere şi mai ales într-un jenant mod de existenţă, toate într-un dispreţ demonic faţă de Dumnezeu şi de oameni.

Personalitatea lui Mircea Dinescu poate fi sintetizată spunând simplu că el reprezintă suprema manifestare a tipologiei „liderului comunist“, a tot ce este „anti-uman“. Un ins gregar, agresiv, semianalfabet care se identifică până la contopire cu parvenitismul, cu impostura, cu violenţa de manifestare şi de limbaj a celui menit să fie mai cu seamă trădător şi asupritor al propriului popor decât mentor, eliberator etc.

Mircea Dinescu, poet, savant, fost activist P.C.R., membru al Colegiului CNSAS

Impostură, incompatibilitate, sfidarea legilor

Mircea Dinescu, poetul, activistul UTC, „savantul“ de renume mondial, pcr-istul-disident se ocupă de o vreme cu „de toate“.

De la agricultură la poezie, de la invenţii şi inovaţii în domeniul băuturilor alcoolice, medicinii, membranelor etc. până la rafinamente culinare şi cercetări ştiinţifice pentru obţinerea, reproduc din textul de prezentare a proiectului, „dializorului românesc pornind de la valorificarea tehnologiei de obţinere a membranelor hollow - fiber de hemodializă - se înscrie în obiectivele Modulului I, dezvoltarea de tehnologie - în domeniul sănătăţii, domeniu promovat şi în cadrul programului CDT Cadru al Uniunii Europene pe perioada 2007-2013“.

Dând dovadă de „abilităţi“ practic ieşite din comun, poetul Mircea Dinescu devine astfel pe lângă analist politic, fermier, acţionar, vânător, pescar, director general, „cercetător şi coautor“ al unor studii ştiinţifice şi înalt funcţionar al statului român (membru al Colegiului CNSAS).

Firmele sale, oamenii săi şi chiar el însuşi, în calitate de acţionar şi de director general, veghează la bunul mers al lucrurilor în zona Potelu, Olt.

Spre exemplu, în calitate de director general al firmei S.C. M.D.-Agricola S.R.L. Potelu, Olt, Mircea Dinescu participă alături de un grup de cercetători ai S.C. C.C.M.M.M. S.A. la proiectul ROMDIA, al cărui director este dr. ing. Constantin Dan Badea, doctor în medicină, cercetător grad II, conferenţiar la Universitatea din Bucureşti.

Citim din prezentare că „în abordarea proiectului s-a pornit de la cercetările privind obţinerea fibrelor de dializă care s-au finalizat în anul 2005 de către partenerul S.C. C.C.M.M.M. S.A. şi rezultatele cercetării (Tehnologia de preparare a membranelor de hemodializa tip hollow-fiber - capilare- şi instalaţia de obţinere a fibrelor pentru echiparea dializorului - la preţ de trei ori mai mic decât cele importate) care au fost transferate la S.C. M.D.-AGRICOLA S.R.L., societate care în prezent doreşte extinderea cercetărilor în scopul fabricării dializoarelor echipate cu fibrele obţinute (la un preţ de cost de cca. 3 ori mai mic faţă de cele ale producătorilor consacraţi) şi la un nivel de calitate similar cu cel al furnizorilor externi (Germania, Japonia, USA)“.

Teoretic. Practic cercetarea se va desfăşura avându-l ca parte integrată în proiect şi pe „savantul“ de renume mondial Mircea Dinescu!

Va miră?

Aflaţi că Mircea Dinescu este un renumit cercetător, „a scris“, „a studiat“, a participat alături de adevăraţi oameni de ştiinţă, cu diferite lucrări la expoziţii, simpozioane, manifestări s.a. în Rusia (Moscova), în Ucraina (Sevastopol), în România şi prin alte locuri din lume.

Astfel, departe de ochii presei, cu paşi repezi şi mai ales silenţioşi poetul Dinescu a trecut de la cultivarea viţei-de-vie şi plivirea buruienilor din împrejurimile conacului sau creşterea guguştiucilor la cercetare, adică mai exact la o nouă etapă profesională şi spirituală a vieţii sale, aceea a cercetării ştiinţifice bazate, probabil, pe temeinicile cunoştinţe însuşite la Academia de Partid „Ştefan Gheorghiu“.

Imediat, de fapt aproape simultan cu implicarea celor doua firme în proiectul ROMDIA, încep să curgă şi premiile. În anul 2005, la prima ediţie a Salonului Internaţional „Inventica 2005“, Universitatea „POLITEHNICA“, desfăşurat la Bucureşti în perioada 18-21 octombrie 2005, colectivul format din: Marin Radu, Florica Radu, Mircea Dinescu ş.a., a primit Diploma Marele Premiu (10.000 EURO) şi locul I, pentru lucrarea cu numărul 608, „Monitorizarea globală a proceselor biologice ce au loc în cadrul operaţiilor de dializă renală, utilizând sisteme informatice de inteligenţă artificială şi interfeţespecializate pentru achiziţia datelor semnificative în timp real“.

În mod deloc surprinzător firma M.D.-AGRICOLA s-a numărat printre sponsorii evenimentului, iar dr. ing. Marin RADU, directorul C.C.M.M.M., a fost şi directorul Salonului. Alt amănunt interesant este acela că printre membrii comitetului de organizare se numără şi o anume doamnă Prof. Elena LOGHINOVSCHI - Consilier C.C.M.M.M.

Conform raportului de autoevaluare a unităţii de cercetare-dezvoltare S.C. MD AGRICOLA S.R.L., societate cu răspundere limitată, condusă de Mircea Dinescu, în calitate de director (şi acţionar majoritar, 99% din acţiuni), acelaşi colectiv de autori format din Marin Radu, Constantin Cristoi, Radu Iordăchel, Mircea Dinescu, Liliana Pasăre şi Florica Radu a primit şi Premiul Special al Juriului Internaţional al Salonului şi Oficiului de Proprietate Intelectuală, Invenţii şi Mărci al Federaţiei Ruse pentru „Monitorizarea globală a proceselor biologice ce au loc în cadrul operaţiilor de dializă renală, utilizând sisteme informatice de inteligenţă artificială şi interfeţespecializate pentru achiziţia datelor semnificative în timp real“ la al VIII-lea Salon Internaţional de Proprietate Industrială “ARHIMEDE”, Moscova (http://www.archimedes.ru/).

Ceea ce iniţial putea părea o reuşită în domeniul inovaţiei devine rapid, chiar şi la o lectură superficială, un amănunt frapant. Acest raport (semnat de Mircea Dinescu) abundă în citarea a numeroase perfomanţe, premii internaţionale, diplome, medalii obţinute de diverse colective de autori printre care se numără, constant, şi Mircea Dinescu. De exemplu, autorii: Marin Radu, Gheorghe Bătînescu, Arghirescu Marius, Mircea Dinescu, Florin Cioroianu, primesc Diplomă de apreciere pentru lucrarea: “Baterie de filtrare a apei cu funcţie multiplă, filtru de impurităţi şi filtru producător de apă activă conţinut de aceasta”, din partea Serviciului Federal de Proprietate Intelectuală Brevete şi Mărci, Salonul Internaţional de Proprietate Industrială “ARCHIMEDES”, Moscova-Federaţia Rusă, 2006.

Între anii 2005 şi 2007 (cf. raportul semnat chiar de M. Dinescu, în calitate de director general al societăţii M.D.-Agricola) poetul Mircea Dinescu primeşte, alături de alţi cercetători, diferite distincţii pentru “Procedeu şi instalaţie de producere a berii, bere produsă şi amestec cu hamei pentru producerea acesteia”, “Complecşi bioactivi din colagen şi extract de Citrullus vulgaris, pentru uz cosmetic” şi „Zguri siderurgice reciclate, procedeu şi instalaţie de preparare şi utilizarea acestora în infrastructura terestră”, “Systeme de monitoring et regulation automatique du procesus de dialyse renale”, “Monitorizarea globală a proceselor biologice ce au loc în cadrul operaţiilor de dializă renală, utilizând sisteme informatice de inteligenţă artificială şi interfeţe specializate pentru achiziţia datelor semnificative în timp real” etc., etc.

Din conţinutul „RAPORTULUI DE AUTOEVALUARE
perioada ianuarie 2005 – decembrie 2007“ (v. foto alăturat) rezultă că firma contractantă M.D.-Agricola, Potelu, Olt a achiziţionat în ultimii ani, din surse proprii, doar o linie de vinificaţie şi una de îmbuteliere (să fie oare acea achiziţie din fonduri europene despre care relata chiar investitorul Mircea Dinescu în cel mai recent interviu al său, v. Cotidianul?). Aşa-zisele investiţii în domeniul cercetării au fost făcute majoritar din bani pulici, din fonduri de la buget, prin finanţare integrală sau prin cofinanţare.

În materie de birotică, IT etc. firma M.D.-Agricola are dotări minime, echivalente cu cele ale unui elev pasionat de informatică (Pentium IV, notebook, imprimante jet şi laser jet şi scanner)! Aşadar cercetare din bani publici, fără nicio dotare prealabilă, fără investiţii serioase şi fără un aport substanţial de capital.

(I)

(va urma)

Mircea Dinescu, fals intelectual, declaraţii incomplete, primirea de foloase necuvenite. În atenţia ANI. Dinescu, lupul pus paznic la oi

Conform Legii 161/2003, art. 84. - (1), c), h), (2) MIRCEA DINESCU a fost în incompatibilitate şi prin funcţia deţinută la firma M.D.-AGRICOLA POTELU, IANCA, OLT (CUI 12499762, J28/203/2000).

În perioada cât Mircea Dinescu a ocupat funcţia de membru în Colegiul CNSAS, funcţie asimilată celei de secretar de stat, firma la care era director general, S.C. M.D.-Agricola S.R.L. Potelu, Ianca a obţinut cofinanţare din bani publici pentru proiectul ROMDIA, şi pentru alte proiecte.

Proiectul este derulat în colaborare cu S.C. CCMMM S.A. Bucureşti, S.C. M.D.-Agricola S.R.L. Potelu fiind firma contractantă.

Consultând site-ul Ministerului de Finanţe şi bazele de date publice aflăm că Mircea Dinescu este acţionar al multor firme, cu domenii de activitate diverse (Dilema Veche, Plai cu Boi, Data Invest din Iaşi s.a.m.d.).

Ştiind toate acestea şi înţelegând, probabil, gravitatea unei declaraţii mincinoase totuşi Mircea Dinescu a declarat sub semnătură proprie că este acţionar la doar două firme (declarate şi acelea inexact: M.D.-Agricola, firmă înregistrată în judeţul OLT, nu DOLJ, şi Giubega).

În aceste condiţii ce garanţii de normalitate şi integritate poate oferi Mircea Dinescu?

Cum poate Mircea Dinescu judeca logic, coerent dosarele, viaţa şi martirajul unor oameni, de vreme ce el însuşi pare incapabil a înţelege gravitatea propriilor sale fapte şi mai ales se arată a fi incapabil să înţeleagă că un stat de drept se ghidează după lege şi nu după umorile, pasiunile, afacerile, mafiile şi interesele grupurilor pe care pare a le reprezenta numitul Dinescu Mircea.

Cum poate o persoană publică care declară că are datorii de sute de mii de euro la prieteni (Patriciu, Tanase ş.a.), pentru care nu plăteşte nicio dobândă, să ocupe o funcţie într-o instituţie care ar trebui să fie un exemplu de moralitate? Şi la urma urmei de ce l-ar credita toţi aceşti oameni, cu sume fabuloase? Oare această formă de împrumut nu este tocmai o metodă aproape perfectă de mituire şi de solicitare a unor contraservicii?

Poate fi onest acest individ amoral şi corupt până în măduva oaselor?

Poate pune mâna acest grobian semianalfabet pe paginile dosarelor foştilor deţinuţi politic? Poate pângări cu slugărnicia sa suferinţa închisă în paginile dosarelor a mii şi mii de victime ale comunismului? Poate fi neutru şi echilibrat, poate fi măcar o dată demn?

_________________________________

Extras din Legea 161/2003, completată cu toate modificările ulterioare

SECŢIUNEA a 3-a

Incompatibilităţi privind funcţia de membru al Guvernului şi alte funcţii publice de autoritate din administraţia publică centrală şi locală

Art. 84. - (1) Funcţia de membru al Guvernului este incompatibilă cu:
a) orice altă funcţie publică de autoritate, cu excepţia celei de deputat sau de senator ori a altor situaţii prevăzute de Constituţie;
b) o funcţie de reprezentare profesională salarizată în cadrul organizaţiilor cu scop comercial;
c) funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, administrator, membru al consiliului de administraţie sau cenzor la societăţile comerciale, inclusiv băncile sau alte instituţii de credit, societăţile de asigurare şi cele financiare, precum şi la instituţiile publice;
d) funcţia de preşedinte sau de secretar al adunărilor generale ale acţionarilor sau asociaţilor la societăţile comerciale prevăzute la lit. c);
e) funcţia de reprezentant al statului în adunările generale ale societăţilor comerciale prevăzute la lit. c);
f) funcţia de manager sau membru al consiliilor de administraţie ale regiilor autonome, companiilor şi societăţilor naţionale;
g) calitatea de comerciant persoană fizică;
h) calitatea de membru al unui grup de interes economic;
i) o funcţie publică încredinţată de un stat străin, cu excepţia acelor funcţii prevăzute în acordurile şi convenţiile la care România este parte.
(2) Funcţia de secretar de stat, funcţia de subsecretar de stat şi funcţiile asimilate acestora sunt incompatibile cu exercitarea altei funcţii publice de autoritate, precum şi cu exercitarea funcţiilor prevăzute la alin. (1) lit. b)-i).
(3) În mod excepţional, Guvernul poate aproba participarea persoanelor prevăzute la alin. (1) şi (2) ca reprezentanţi ai statului în adunarea generală a acţionarilor ori ca membri în consiliul de administraţie al regiilor autonome, companiilor sau societăţilor naţionale, instituţiilor publice ori al societăţilor comerciale, inclusiv băncile sau alte instituţii de credit, societăţile de asigurare şi cele financiare, de interes strategic sau în cazul în care un interes public impune aceasta.
(4) Membrii Guvernului, secretarii de stat, subsecretarii de stat şi persoanele care îndeplinesc funcţii asimilate acestora pot exercita funcţii sau activităţi în domeniul didactic, al cercetării ştiinţifice şi al creaţiei literar-artistice