Se afișează postările cu eticheta Grigore Vieru. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Grigore Vieru. Afișați toate postările

duminică, 1 februarie 2009

Mihai Sultana Vicol, Scrisoare deschisă adresată lui Nicolae Manolescu

Domnule Nicolae Manolescu

Nu aţi cunoscut îngrozitoarea realitate a dominaţiei bolşevice, nu ştiţi nimic despre pătimirea românilor basarabeni şi bucovineni. Basarabia şi Bucovina au fost sacrificate geambăşeşte la Yalta şi oferite ca dar de către Roosvelt şi Churchill lui Stalin. Este o minune că în cele două teritorii a supravieţuit limba română şi că au mai rămas poeţi.

Aici vorbesc în numele poeţilor basarabeni despre care dumneavoastră aţi scris în „Istoria critică a literaturii române” „Basarabenii, numeroşi, inegali, sunt cu puţine excepţii (Vitalie Ciobanu, prozator), Leo Butnaru, depăşiţi cu totul (Grigore Vieru) ori defazaţi majoritatea” pag. 1401. Îndrăznesc să vă contrazic şi vă dau cel puţin trei nume care sunt cu mult peste Mircea Cărtărescu: Nicolae Dabija, Valeriu Matei, Ion Hadârcă.

L-am cunoscut îndeajuns de bine pe Grigore Vieru şi-i cunosc poezia. Din clipa morţii sale, port un dialog mut cu el, apărându-i memoria şi poezia de oameni ca dumneavoastră, de parcă în Basarabia nu ar fi avut destui duşmani. Vă întreb: dacă el ar mai fi trăit şi aţi fi avut o conversaţie cu el, cum v-aţi fi justificat ineptica categorisire în faţa sa? Cu ce argument logic aţi fi venit în a vă apăra spusele?

Astăzi în sufletul meu se strecoară zile triste. Mi-e dor de Grigore Vieru. Orice retractare privitoare la el din partea dumneavoastră nu mai are nici o valoare. Am trăit patru ani lângă românii basarabeni şi cunosc fenomenul literar. Pentru a vă reînprospăta memoria cu alţi poeţi români basarabeni mai buni decât mulţi din ţară îi menţionez pe Emilian Galaicu, Eugen Cioclea, Arcadie Suceveanu.
Emerson spunea că „Talentul nu poate face un scriitor. În dosul cărţii trebuie să fie un om”. Grigore Vieru a fost mai întâi de toate un OM cu o înţelepciune divină. Talentul lui, recunoscut de marii poeţi români: Nichita Stănescu, Ioan Alexandru, Marin Sorescu, Adrian Păunescu, dovedesc că a avut acel geniu poetic care l-a fixat alături de Mihai Eminescu.

Sunt mâhnit de afirmaţiile dumneavoastră. Vă credeţi un erudit civilizat. În „Istoria critică a literaturii române” v-aţi lăsat impresionat de miorlăitoarele voci ale generaţiei optzeciste, desconsiderând realele valori ale scrisului românesc printre care se află în primul rând Grigore Vieru. Cartea dumneavoastră lăudată cu atâta tam-tam nu este decât un manual de propagandă culturală.

Grigore Vieru a avut talent cât toţi lăudaţii dumneavoastră la un loc. Nimic din ceea ce aţi scris despre Vieru nu vă onorează. Nimic nu îndreptăţeşte laudele aduse lui Cărtărescu. Ca poet nu i se întrevăd calităţile de geniu. Orizontul cărţii dumneavoastră este restrâns şi dominat de interese personale.

Prin trompetistul dumneavoastră de serviciu Mircea Dinescu aţi amărât ultimele luni din viaţa lui Cezar Ivănescu. Aţi reuşit să-i amărâţi şi lui Grigore Vieru ultimele săptămâni din viaţă cu ce aţi scris despre el. Aţi fost profund nedrept cu ei. Nu l-aţi aprofundat pe Grigore Vieru. Îndrăznesc să cred că nici nu i-aţi citit cărţile de poezie şi aforisme. V-aţi lăsat influenţat de spusele lui Leo Butnaru şi-aţi lecturat numai din revista Contrafort ce apare la Chişinău. Într-o zi veţi afla cine este omul Leo Butnaru. Nu cunosc relaţia pe care o aveţi cu domnul Mihai Cimpoi, preşedintele Uniunii Scriitorilor din Basarabia, el vă poate spune mai multe despre mult lăudatul Leo Butnaru. Acesta începând cu anul 1990 se tot luptă să ocupe funcţia de preşedinte al Uniunii Scriitorilor de la Chişinău. Este un veşnic perdant.

Cu două săptămâni înainte de fatalul accident de maşină a lui Grigore Vieru, acesta a dat un interviu în săptămânalul Literatură şi Artă de la Chişinău în care îl numea pe Leo Butnaru un puţoi de 60 de ani.

Am scris poezie, publicistică, am fost corespondent de război, am fost ziarist neînregimentat în nici o clocitoare politică, mi-e ruşine de vârsta care o am şi consider că am trăit mult prea mult.

Mihai Sultana Vicol

Sursa: http://sagy.clubsf.ro/

Câteva amănunte despre moartea suspectă a lui Cezar Ivănescu şi „criticii dictatori Ivaşcu şi Manolescu“

În primul rând doresc să indic sursa unei postări mai vechi de pe acest blog: Mihai Sultana Vicol, Scrisoare deschisă către Mircea Dinescu (http://romania-mare-trecut-si-viitor.blogspot.com/2009/01/m-vicol-scrisoare-deschisa-catre-mircea.html), sagy.clubsf.ro; îi mulţumesc pentru atenţionare posesorului blogului sagy.clubsf.ro, la baza acestei omisiuni nu a stat intenţia mea de a nu respecta apartenenţa unei informaţii.

Apoi, în ceea ce priveşte această a doua scrisoare semnată de Mihai Sultana Vicol şi adresată preşedintelui Uniunii Scriitorilor din România Ambasador UNESCO al României la Paris, elogiator al lui Marx, Lenin, Dej, Iliescu şi al tuturor exponenţilor stalinism-leninismului de la Dan Deşliu la Maria Banuş, admirator al omagistului-ceauşist G. Ivaşcu şi demolator al valorilor naţionale, ţin să specific că N. Manolescu nu a „amărât ultimele luni din viaţa lui Cezar Ivănescu“ ci i-a provocat pur şi simplu moartea, N. Manolescu avându-l pe conştiinţă direct şi total pe Cezar Ivănescu.

N. Manolescu şi M. Dinescu sunt cel puţin autorii morali ai acestei morţi

Cezar Ivănescu era, pâna la data de 29 ianuarie 2008, un om sănătos şi un scriitor plin de har aflat în deplină forţă creatoare. N. Manolescu, în complicitate cu „executorul“ M. Dinescu, a fost cel care a declanşat linşajul mediatic îndreptat împotriva scriitorului C. Ivănescu, acţiune încheiată cu moartea suspectă şi cu zile a poetului.

Cezar Ivănescu, conştient de faptul că viaţa îi era pusă în pericol, a făcut, în luna februarie 2008, o serie de înregistrări audio în care denunţa corupţia din U.S.R., complicitatea dintre M. Dinescu şi N. Manolescu şi faptul că ştia că „băieţii“ vor încerca să îl lichideze (aşa cum, de altfel, au mai avut loc de-a lungul timpului şi alte încercări de eliminare fizică a sa, în anii 1990, 1996, 2006).


Prin acţiunile lor autorităţile române întăresc a
firmaţiile lui Cezar Ivănescu

La aproape un an de la moartea poetului
încă nu se cunosc cauzele decesului şi raportul detaliat al necropsiei este dispărut, „pierdut“ într-o aşa-zisă „încrengătură“ de tip birocratic.

În cazul medical Cezar Ivănescu au fost implicate mai multe persoane, printre care: un individ din grupul lui Pleşu de la Tescani (dr. V. Palade), un medic de laborator (Carina Bărcan Ribac, nepoată îndepărtată a poetului, fostul soţ al acesteia, medic chirurg Bărcan, pe vremea când era încă medic rezident a fost suspectat, altături de V. Palade, de moartea „cu zile“ a unui tânăr de 29 de ani din brigada specială), un medic basarabean Dahnovici (care la două săptămâni de la moartea poetului a mai „determinat“ prin incompetenţa sa, tot la SJU Bacău, un alt deces), şi serviciul SMURD (dr. Raed Arafat, prezent şi în cazul G. Vieru, a declarat atunci că C. Ivănescu este un pacient ca oricare altul şi ca urmare elicopterul a sosit cu cel puţin şase ore întârziere şi scriitorul a fost transportat nu la Iaşi sau la Târgu-Mureş cum ar fi fost normal, ci la Bucureşti).

La poliţia din Bacău este încă în curs de desfăşurare, de mai bine de jumătate de an, un simulacru de anchetă privind cercetarea cauzelor morţii lui Cezar Ivănescu (din luna iunie 2008, deci de vreo opt luni). Poate că, în context, nu este chiar lipsit de semnificaţie nici faptul că în Bacău se află Centrala SRI pe Moldova, sediul acesteia fiind la circa 2-3 minute de mers pe jos de Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău, spital în care pacienţii mor în serie.

În ceea ce îl priveşte pe M. Cărtărescu, acesta a debutat cu volumul Faruri, vitrine, fotografii aflat sub semnul plagiatului dovedit (http://romania-mare-trecut-si-viitor.blogspot.com/2009/01/m-crtrescu-debut-sub-semnul-acuzaiei-de.html), N. Manolescu lăudând în exces chiar acel fragment.


Cezar Ivănescu: mărturii audio zguduitoare

1. http://www.trilulilu.ro/alki/7b93a2daf99af0

2. http://www.trilulilu.ro/petronius52/6021e57074571b

3. http://www.trilulilu.ro/petronius52/8a30f25b1e003c

Accesaţi şi:

marți, 20 ianuarie 2009

George Roca, Recviem pentru Grigore Vieru

Recviem pentru Grigore Vieru

+++++George Roca


Plecaşi şi dumneata spre ceruri
Să-l întâlneşti pe bădiţa Mihai
Acolo sus sunt mulţi poeţi de faimă
Şi barzi şi muze şi îngeri în alai !

Îi vei găsi pe Cezar şi Nichita,
Alături de Alecsandri cel blând
Pe Goga, pe Coşbuc, pe Labiş
Şi mulţi ce scris-au „ghiersuri” pe Pământ.

Te va întâmpina şi Carmen Sylva
Regescul vers să-ţi spună pe-ndelete
Iar Bolliac şi doamna Mite Kremnitz
Vor declama rondele şi sonete.

Cu fraţii Văcăreşti când vei da mâna
Te-or saluta cu ochii înlăcrimaţi
Şi-ţi vor cânta duios din alaută
Imnul poeţilor... demult plecaţi.

Romanţa despre plopii fără soţ
Pe muzica compusă de Şorban
O va interpreta un cor de îngeri
Şi Veronica Micle la pian.

Vei sta-ntre Calliope şi Erato
La hora celor nouă muze
Iar prea-sfioasele nimfe Camene
Te-or săruta pe frunte cu a lor buze.

Poate Bacovia e dus la templu
Să inspecteze-n hruba cu păcat
Sicriele de plumb şi smoală
A epigonilor ce vor pleca spre iad.

Acolo sus e veşnic primăvară
Şi s-a deschis pentru poeţi tot ceru’
Te-aşteaptă ingerii şi Domnul
Cu bucurii... dragă Grigore Vieru !

Iar noi, care-am rămas acasă
Înconjuraţi de rău în astă lume
Tot mai purtăm în gând şi-n vârf de buze,
Cu dragoste, al tău ilustru nume.

18 ianuarie 2009
Sydney, Australia

Constantin Brâncoveanu

Constantin Brâncoveanu a fost un mare „ctitor” de cultură şi de lăcaşuri sfinte, un sprijinitor prin cuvânt şi faptă al Ortodoxiei de pretutindeni, o figură de seamă din istoria neamului românesc. Iar prin moartea lui cu adevărat mucenicească, el a oferit tuturor o minunată pildă de dăruire şi de jertfă pentru ţară să şi pentru credinţa creştină. (Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu)

...toată viaţa noastră trebuie să fie o lecţie de modestie

„Eu sunt convins că existenţa noastră de aici, de pe pământ, este negativul alteia, plină de lumină. Moartea este doar un ritual de trecere spre adevărata noastră esenţă şi fiinţă. Nu trebuie să credem că această experienţă a călătoriei noastre pe pământ este o experienţă în totalitate negativă. Iisus strigă pe cruce: «Dumnezeul meu, de ce m-ai părăsit?» Se întunecă. Pentru că pământul este un loc atât de sinistru, încât fiul divin îşi poate uita tatăl şi poate crede că a fost părăsit. Şi totuşi, în acest infern, învăţăm să iubim, să ne sacrificăm, să ne dăruim, să fim generoşi. Este un infern feeric. Anamneza angelică pe care ne-o facem, din când în când, ne indică spre ce ne îndreptăm. Spre Dumnezeu. Şi toată viaţa noastră trebuie să fie o lecţie de modestie.“ Cezar Ivănescu

Mircea Eliade

Este semnificativ că singurul popor care a reuşit să-i învingă definitiv pe daci, care le-a ocupat şi colonizat ţara şi le-a impus limba a fost poporul roman; un popor al cărui mit genealogic s-a constituit în jurul lui Romulus şi Remus, copiii Zeului-Lup Marte, alăptaţi şi crescuţi de Lupoaica de pe Capitoliu. Rezultatul acestei cuceriri şi al acestei asimilări a fost naşterea poporului român. În perspec­tiva mitologică a istoriei, s-ar putea spune că acest popor s-a născut sub semnul Lupului, adică predestinat războaielor, invaziilor, şi emigrărilor. Lupul a apărut pentru a treia oară pe orizontul mitic al istoriei daco-romanilor şi a descendenţilor lor. Într-adevăr prin­cipatele române au fost întemeiate în urma marilor invazii ale lui Genghis-Han şi ale succesorilor săi. Or, mitul genealogic al genghis-hanizilor proclamă că strămoşul lor era un Lup cenuşiu care a coborît din Cer şi s-a unit cu o căprioară... (Mircea Eliade, De la Zalmoxis la Genghis-Han, traducere de Maria Ivănescu şi Cezar Ivănescu, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1980)