duminică, 4 ianuarie 2009

M. Vicol: Scrisoare deschisă către Mircea Dinescu

Scrisoare deschisă

Către Mircea Dinescu




De mult timp nu mai eşti capabil să mai scrii o pagina lirică. Zeflemeaua nu este literatură. De ani buni nu te-ai mai ridicat deasupra mediocrităţii care îţi îneacă talentul. Nu am mai găsit în scrisul tău nimic, nici măcar spovedanie de căinţă. Astăzi eşti de o deşartă mândrie.

Esti bolnav de narcisism şi trăiesti în neantul cuvintelor tale. Dai dovadă de cinism atunci când cineva din jurul tău îţi spune să-ţi mai temperezi elanul juvenil, ai o vârstă.

Ai absolvit cursurile de la Agitpro (agitaţie şi propagandă) la “Ştefan Gheorghiu”, se făcea şi carte serioasă mai ales la secţia de ziaristică, tu, ţi-ai însuşit numai meşteşugul de a potrivi cuvintele, acest talent nu mai impresionează pe nimeni astăzi. După absolvire ai păşit cu cutezanţă şi cinism. Nu ai cunoscut constrângerile morale pe timpul comunismului şi nu le vei cunoaşte niciodată. Nu ştii nici în ce masură omenirea este legată de dumnezeire.

Ştiu că la “Ştefan Gheorghiu” nu ţi s-a spus nimic despre Sfântul Augustin, care a spus: „Un om care plânge valorează mai mult decât un vierme vesel“, eşti mai mult vesel şi incapabil să verşi lacrimi. Trebuie să-ţi reamintesc faptul că nu ai fost niciodată un dizident anticomunist, ai fost un dizident comunist, troţkist, un gorbaciovist ca şi cel care s-a instalat în fruntea Statului Roman, Ion Ilici Iliescu, în decembrie 1989. Nu aveai cum să fii anticomunist. Ai rămas un îndoctrinat cu idei marxistoize.

Dai dovada de prea multă îngâmfare când apari la televizor, imaginea ta pe micul ecran ilustrează ceea ce Lombrosso categorisite a fi cretinismul moral.
După 1989 ai devenit zoritul ascensionist şi un agitator propagandistic pentru clasa politică din zilele noastre. Pentru tine nu are importanţa ce partid, bani să iasă. Pentru mine eşti poetul arivist. Nu cred că ştii ce este un arivist. Ia DEX-ul şi îmbogăţeşte-ţi cunoştinţele.

Moral ai contribuit la moartea lui Cezar Ivănescu. Cât de descalificant ai fost când ai aruncat anatema asupra lui, făcându-l turnător. Îl urai pentru că avea o nimicitoare ironie şi reputaţia unui talent imaculat. L-ai atacat cu o ferocitate de fiară, duşmăniile tale sunt sursa fericirii tale. Nu ai simţit niciodată durerea ruşinii. Noi, cei care l-am iubit pe Cezar Ivănescu ştim că ai născocit acea odioasă minciună {neprobată niciodată prin nimic – n.n.}. Îl urai pentru că scria o poezie genială şi niciodată nu s-a tăvălit ca tine în noroiul comunismului, aşa cum te-ai tăvălit tu cu o frenezie a dezonoarei.

Confucius spunea: Înţeleptul este totdeauna pe mal, numai nebunul este mereu pe valuri, tu ai vrut mereu să rămâi pe valuri. Ai săvârşit o crimă morală. La Judecata de Apoi a poeţilor, Cezar Ivănescu va sta în dreapta lui Dumnezeu şi vei fi judecat pentru crimă.

În încheiere îţi reamintesc autograful pe care mi l-ai dat pe o carte de a ta înainte de 1989, când ai venit la Bârlad pentru a îţi lansa acea carte, atunci ai scris: Colegului meu de vers / Mihai Sultana Vicol, regret, nu pot fi coleg de poezie cu unul ca tine.

Mihai Sultana Vicol

Un comentariu:

Sagy, spunea...

Trebuia sa notezi sursa: http://sagy.clubsf.ro

Constantin Brâncoveanu

Constantin Brâncoveanu a fost un mare „ctitor” de cultură şi de lăcaşuri sfinte, un sprijinitor prin cuvânt şi faptă al Ortodoxiei de pretutindeni, o figură de seamă din istoria neamului românesc. Iar prin moartea lui cu adevărat mucenicească, el a oferit tuturor o minunată pildă de dăruire şi de jertfă pentru ţară să şi pentru credinţa creştină. (Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu)

...toată viaţa noastră trebuie să fie o lecţie de modestie

„Eu sunt convins că existenţa noastră de aici, de pe pământ, este negativul alteia, plină de lumină. Moartea este doar un ritual de trecere spre adevărata noastră esenţă şi fiinţă. Nu trebuie să credem că această experienţă a călătoriei noastre pe pământ este o experienţă în totalitate negativă. Iisus strigă pe cruce: «Dumnezeul meu, de ce m-ai părăsit?» Se întunecă. Pentru că pământul este un loc atât de sinistru, încât fiul divin îşi poate uita tatăl şi poate crede că a fost părăsit. Şi totuşi, în acest infern, învăţăm să iubim, să ne sacrificăm, să ne dăruim, să fim generoşi. Este un infern feeric. Anamneza angelică pe care ne-o facem, din când în când, ne indică spre ce ne îndreptăm. Spre Dumnezeu. Şi toată viaţa noastră trebuie să fie o lecţie de modestie.“ Cezar Ivănescu

Mircea Eliade

Este semnificativ că singurul popor care a reuşit să-i învingă definitiv pe daci, care le-a ocupat şi colonizat ţara şi le-a impus limba a fost poporul roman; un popor al cărui mit genealogic s-a constituit în jurul lui Romulus şi Remus, copiii Zeului-Lup Marte, alăptaţi şi crescuţi de Lupoaica de pe Capitoliu. Rezultatul acestei cuceriri şi al acestei asimilări a fost naşterea poporului român. În perspec­tiva mitologică a istoriei, s-ar putea spune că acest popor s-a născut sub semnul Lupului, adică predestinat războaielor, invaziilor, şi emigrărilor. Lupul a apărut pentru a treia oară pe orizontul mitic al istoriei daco-romanilor şi a descendenţilor lor. Într-adevăr prin­cipatele române au fost întemeiate în urma marilor invazii ale lui Genghis-Han şi ale succesorilor săi. Or, mitul genealogic al genghis-hanizilor proclamă că strămoşul lor era un Lup cenuşiu care a coborît din Cer şi s-a unit cu o căprioară... (Mircea Eliade, De la Zalmoxis la Genghis-Han, traducere de Maria Ivănescu şi Cezar Ivănescu, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1980)