George Roca, Recviem pentru Grigore Vieru
Recviem pentru Grigore Vieru
+++++George Roca
Plecaşi şi dumneata spre ceruri
Să-l întâlneşti pe bădiţa Mihai
Acolo sus sunt mulţi poeţi de faimă
Şi barzi şi muze şi îngeri în alai !
Îi vei găsi pe Cezar şi Nichita,
Alături de Alecsandri cel blând
Pe Goga, pe Coşbuc, pe Labiş
Şi mulţi ce scris-au „ghiersuri” pe Pământ.
Te va întâmpina şi Carmen Sylva
Regescul vers să-ţi spună pe-ndelete
Iar Bolliac şi doamna Mite Kremnitz
Vor declama rondele şi sonete.
Cu fraţii Văcăreşti când vei da mâna
Te-or saluta cu ochii înlăcrimaţi
Şi-ţi vor cânta duios din alaută
Imnul poeţilor... demult plecaţi.
Romanţa despre plopii fără soţ
Pe muzica compusă de Şorban
O va interpreta un cor de îngeri
Şi Veronica Micle la pian.
Vei sta-ntre Calliope şi Erato
La hora celor nouă muze
Iar prea-sfioasele nimfe Camene
Te-or săruta pe frunte cu a lor buze.
Poate Bacovia e dus la templu
Să inspecteze-n hruba cu păcat
Sicriele de plumb şi smoală
A epigonilor ce vor pleca spre iad.
Acolo sus e veşnic primăvară
Şi s-a deschis pentru poeţi tot ceru’
Te-aşteaptă ingerii şi Domnul
Cu bucurii... dragă Grigore Vieru !
Iar noi, care-am rămas acasă
Înconjuraţi de rău în astă lume
Tot mai purtăm în gând şi-n vârf de buze,
Cu dragoste, al tău ilustru nume.
18 ianuarie 2009
Sydney, Australia
Constantin Brâncoveanu
Constantin Brâncoveanu a fost un mare „ctitor” de cultură şi de lăcaşuri sfinte, un sprijinitor prin cuvânt şi faptă al Ortodoxiei de pretutindeni, o figură de seamă din istoria neamului românesc. Iar prin moartea lui cu adevărat mucenicească, el a oferit tuturor o minunată pildă de dăruire şi de jertfă pentru ţară să şi pentru credinţa creştină. (Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu)
...toată viaţa noastră trebuie să fie o lecţie de modestie
„Eu sunt convins că existenţa noastră de aici, de pe pământ, este negativul alteia, plină de lumină. Moartea este doar un ritual de trecere spre adevărata noastră esenţă şi fiinţă. Nu trebuie să credem că această experienţă a călătoriei noastre pe pământ este o experienţă în totalitate negativă. Iisus strigă pe cruce: «Dumnezeul meu, de ce m-ai părăsit?» Se întunecă. Pentru că pământul este un loc atât de sinistru, încât fiul divin îşi poate uita tatăl şi poate crede că a fost părăsit. Şi totuşi, în acest infern, învăţăm să iubim, să ne sacrificăm, să ne dăruim, să fim generoşi. Este un infern feeric. Anamneza angelică pe care ne-o facem, din când în când, ne indică spre ce ne îndreptăm. Spre Dumnezeu. Şi toată viaţa noastră trebuie să fie o lecţie de modestie.“ Cezar Ivănescu
Mircea Eliade
Este semnificativ că singurul popor care a reuşit să-i învingă definitiv pe daci, care le-a ocupat şi colonizat ţara şi le-a impus limba a fost poporul roman; un popor al cărui mit genealogic s-a constituit în jurul lui Romulus şi Remus, copiii Zeului-Lup Marte, alăptaţi şi crescuţi de Lupoaica de pe Capitoliu. Rezultatul acestei cuceriri şi al acestei asimilări a fost naşterea poporului român. În perspectiva mitologică a istoriei, s-ar putea spune că acest popor s-a născut sub semnul Lupului, adică predestinat războaielor, invaziilor, şi emigrărilor. Lupul a apărut pentru a treia oară pe orizontul mitic al istoriei daco-romanilor şi a descendenţilor lor. Într-adevăr principatele române au fost întemeiate în urma marilor invazii ale lui Genghis-Han şi ale succesorilor săi. Or, mitul genealogic al genghis-hanizilor proclamă că strămoşul lor era un Lup cenuşiu care a coborît din Cer şi s-a unit cu o căprioară... (Mircea Eliade, De la Zalmoxis la Genghis-Han, traducere de Maria Ivănescu şi Cezar Ivănescu, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1980)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu