In memoriam, PETRU CRETIA despre Ipotestii lui Eminescu - VIDEO
Petru Cretia a fost director onorific al Centrului National de Poezie Mihai Eminescu Ipotesti, profesor de limba greaca, editor al lui Platon, autor, eminescolog, filosof, eseist si traducator roman.
S-a stins din viata in 16 aprilie 1997. A urmat Facultatea de Limbi Clasice in cadrul Universitatii Bucuresti, luandu-si licenta in 1951.
Din 1952 pana in 1971 urmeaza o cariera universitara: este asistent, apoi lector la Sectia de Limbi Clasice a Facultatii de Litere din Bucuresti. Intre 1971 si 1975 este cercetator la Institutul de Filozofie.
Din 1975 editeaza, alaturi de Dumitru Vatamaniuc si un grup de auxiliari de la Muzeul Literaturii Romane, sub egida Academiei Romane, editia nationala a operei complete a poetului Mihai Eminescu.
Din 1971 coordoneaza, in colaborare cu Constantin Noica, editia Platon la Editura Stiintifica si Enciclopedica. Dupa 1989 conduce revista de istorie literara Manuscriptum.
Pasiunea sa pentru opera singulara a lui Eminescu era mult mai veche. Intre 1971 (la 20 de ani dupa ce-si luase licenta in filologie clasica) si 1975, Petru Cretia fusese cercetator la Institutul de Filosofie din Bucuresti. Dupa epurarea din 1975, ajunsese la Muzeul Literaturii Romane, unde lucrase la continuarea editiei critice a operei lui Eminescu, inceputa de Perpessicius. Lui Petru Cretia ii repugnau superficialitatea, lipsa masurii si festivismul. Fara indoiala ca la 21 ianuarie, ziua sa de nastere, tonul festivist ar fi insemnat o nuca in perete.
Ar fi fost nevoie doar de o consemnare a zilei eruditului care a scris, in "Norii", ca in fiinta omeneasca exista ceva ce nu se schimba niciodata:
„Oricat am trai, oricate intamplari am indura sau am aduce in lume, oricate schimbari s-ar petrece in lume si in noi, ceva din noi ramane vesnic neschimbat. Fiind pasibili, este de cautat, prin continutul ei, forma prin definitie de neschimbat a pasiunilor noastre. Este posibil ca aceasta cautare sa fie fara rezultat, ori ca un rezultat inanalizabil si aproape mut. Dar e de incercat, intai in sfera amintirii, unde amagirea e poate graitoare, poate doar pe jumatate“.
Constantin Brâncoveanu
Constantin Brâncoveanu a fost un mare „ctitor” de cultură şi de lăcaşuri sfinte, un sprijinitor prin cuvânt şi faptă al Ortodoxiei de pretutindeni, o figură de seamă din istoria neamului românesc. Iar prin moartea lui cu adevărat mucenicească, el a oferit tuturor o minunată pildă de dăruire şi de jertfă pentru ţară să şi pentru credinţa creştină. (Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu)
...toată viaţa noastră trebuie să fie o lecţie de modestie
„Eu sunt convins că existenţa noastră de aici, de pe pământ, este negativul alteia, plină de lumină. Moartea este doar un ritual de trecere spre adevărata noastră esenţă şi fiinţă. Nu trebuie să credem că această experienţă a călătoriei noastre pe pământ este o experienţă în totalitate negativă. Iisus strigă pe cruce: «Dumnezeul meu, de ce m-ai părăsit?» Se întunecă. Pentru că pământul este un loc atât de sinistru, încât fiul divin îşi poate uita tatăl şi poate crede că a fost părăsit. Şi totuşi, în acest infern, învăţăm să iubim, să ne sacrificăm, să ne dăruim, să fim generoşi. Este un infern feeric. Anamneza angelică pe care ne-o facem, din când în când, ne indică spre ce ne îndreptăm. Spre Dumnezeu. Şi toată viaţa noastră trebuie să fie o lecţie de modestie.“ Cezar Ivănescu
Mircea Eliade
Este semnificativ că singurul popor care a reuşit să-i învingă definitiv pe daci, care le-a ocupat şi colonizat ţara şi le-a impus limba a fost poporul roman; un popor al cărui mit genealogic s-a constituit în jurul lui Romulus şi Remus, copiii Zeului-Lup Marte, alăptaţi şi crescuţi de Lupoaica de pe Capitoliu. Rezultatul acestei cuceriri şi al acestei asimilări a fost naşterea poporului român. În perspectiva mitologică a istoriei, s-ar putea spune că acest popor s-a născut sub semnul Lupului, adică predestinat războaielor, invaziilor, şi emigrărilor. Lupul a apărut pentru a treia oară pe orizontul mitic al istoriei daco-romanilor şi a descendenţilor lor. Într-adevăr principatele române au fost întemeiate în urma marilor invazii ale lui Genghis-Han şi ale succesorilor săi. Or, mitul genealogic al genghis-hanizilor proclamă că strămoşul lor era un Lup cenuşiu care a coborît din Cer şi s-a unit cu o căprioară... (Mircea Eliade, De la Zalmoxis la Genghis-Han, traducere de Maria Ivănescu şi Cezar Ivănescu, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1980)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu