sâmbătă, 24 ianuarie 2009

Copilărie în perioada interbelică. Anul cercetăşesc 1936-1937. Hora Unirii în „ţara de aur sferică a Domnului biserică“


































Anul cercetăşesc
1936-1937


Şedinţa a II-a
3 octombrie 1936


La această şedinţă a venit numai Doamna Comandantă cu Domnişoara Olimpia. După ceremonialul obişnuit, s-a făcut ansamblu de gimnastică şi Domnişoara Olimpia a plecat, iar Doamna ne-a povestit o foarte frumoasă istorioară de Oskar Wilde, din care a tras o morală foarte binevenită pentru noi. Apoi s-a întocmit programul şedinţei viitoare şi am dansat Hora Unirii. Şedinţa s-a închis cu Imnul Cercetăşesc şi cu un vioi „sănătate“.


România, „ţară de aur sferică a Domnului biserică“

Voi reda, în timp, evoluţia acestei fetiţe. Va studia artele frumoase şi filosofia, va avea de înfruntat ca şi ceilalţi români perioada groaznică a comunismului, va asista la pierderea Basarabiei şi la instaurarea terorii în România, la prăbuşirea idealurilor societăţii în care a crescut şi a învăţat, adică la tot ceea ce în anul 1936 era de neimaginat. Va fi martoră la lichidarea unei orânduiri bazate pe credinţă şi pe iubirea de ţară şi la instaurarea alteia, în care litera de lege era ateismul şi crima.

Drama acestei fetiţe devenite adult într-o societate destructurată se va contopi cu drama întregii Românii.

Am reprodus acum această transcriere pentru că redă cu simplitate un mod de a cinsti România, ţara noastră, „ţara de aur sferică a Domnului biserică“, prin punctarea nu doar la date fixe a bucuriei şi mândriei de a fi români trăitori în România.

Naturaleţea cu care îndrumătorii acestor copii îi învăţau să danseze Hora Unirii este emoţionantă şi pilduitoare. Să ne întoarcem cu gândul şi cu inima spre trecut şi să dorim să redevenim ceea ce am fost:

O „ţară de aur sferică a Domnului biserică“!

O Românie Mare şi Sfântă cu oameni curaţi şi demni, iubindu-şi ţara şi strămoşii, sfinţind cu gândul şi cu fapta memoria înaintaşilor, rugându-se pentru martirii neamului românesc şi pentru reîntregirea ţării.


Alte articole pe aceeaşi temă:

Niciun comentariu:

Constantin Brâncoveanu

Constantin Brâncoveanu a fost un mare „ctitor” de cultură şi de lăcaşuri sfinte, un sprijinitor prin cuvânt şi faptă al Ortodoxiei de pretutindeni, o figură de seamă din istoria neamului românesc. Iar prin moartea lui cu adevărat mucenicească, el a oferit tuturor o minunată pildă de dăruire şi de jertfă pentru ţară să şi pentru credinţa creştină. (Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu)

...toată viaţa noastră trebuie să fie o lecţie de modestie

„Eu sunt convins că existenţa noastră de aici, de pe pământ, este negativul alteia, plină de lumină. Moartea este doar un ritual de trecere spre adevărata noastră esenţă şi fiinţă. Nu trebuie să credem că această experienţă a călătoriei noastre pe pământ este o experienţă în totalitate negativă. Iisus strigă pe cruce: «Dumnezeul meu, de ce m-ai părăsit?» Se întunecă. Pentru că pământul este un loc atât de sinistru, încât fiul divin îşi poate uita tatăl şi poate crede că a fost părăsit. Şi totuşi, în acest infern, învăţăm să iubim, să ne sacrificăm, să ne dăruim, să fim generoşi. Este un infern feeric. Anamneza angelică pe care ne-o facem, din când în când, ne indică spre ce ne îndreptăm. Spre Dumnezeu. Şi toată viaţa noastră trebuie să fie o lecţie de modestie.“ Cezar Ivănescu

Mircea Eliade

Este semnificativ că singurul popor care a reuşit să-i învingă definitiv pe daci, care le-a ocupat şi colonizat ţara şi le-a impus limba a fost poporul roman; un popor al cărui mit genealogic s-a constituit în jurul lui Romulus şi Remus, copiii Zeului-Lup Marte, alăptaţi şi crescuţi de Lupoaica de pe Capitoliu. Rezultatul acestei cuceriri şi al acestei asimilări a fost naşterea poporului român. În perspec­tiva mitologică a istoriei, s-ar putea spune că acest popor s-a născut sub semnul Lupului, adică predestinat războaielor, invaziilor, şi emigrărilor. Lupul a apărut pentru a treia oară pe orizontul mitic al istoriei daco-romanilor şi a descendenţilor lor. Într-adevăr prin­cipatele române au fost întemeiate în urma marilor invazii ale lui Genghis-Han şi ale succesorilor săi. Or, mitul genealogic al genghis-hanizilor proclamă că strămoşul lor era un Lup cenuşiu care a coborît din Cer şi s-a unit cu o căprioară... (Mircea Eliade, De la Zalmoxis la Genghis-Han, traducere de Maria Ivănescu şi Cezar Ivănescu, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1980)