vineri, 23 ianuarie 2009

Legea nr. 298 / 2008. Românii între "lockare", "zipare" şi "cipare" (II)



Legea nr. 298 / 2008,
un prim pas

comentarii pe marginea articolului
Isteria nationala fara miza,
Constantin Racaru (www.ziare.com)

Intr-o postare de ieri afirmam ca mi se pare foarte grav faptul ca aceasta lege porneste de la prezumtia de vinovatie, anuland astfel esenta democratiei care consta tocmai in prezumtia de nevinovatie, spuneam ca o consecinta a acestei incalcari este chiar anularea statului de drept.

Semnalam si faptul ca legea genereaza si o violare inacceptabila a intimitatii pentru ca, chiar daca aceste transferuri informationale intre persoane (si includ aici toate tipurile de comunicare verbala si scrisa: e-mailuri, mesaje, convorbiri telefonice etc.) sunt inregistrate in mod automatizat/informatizat, prin softuri specializate s.a.m.d., nu vom avea niciodata garantia onestitatii accesarii si folosirii acestora (v. cazul CNSAS, cumva similar). Aceste reglementari ma determina sa cred ca saltul de la regimul trecut, dictatorial-comunist, la regimul actual, european-democrat, este doar unul cantitativ: de la ascultarea unora la ascultarea tuturor, si nu unul real-calitativ care ar fi dus la eliminarea statului politienesc.

Daca in articolul citat ieri ne erau recomandate unele metode "anti-ascultare", pe acelasi ton ingrat-infantil pe care Ceausescu ne recomanda infailibila sa metoda anti-frig: suba!, in presa online de astazi ni se aduc tuturor, celor care fac presa si celor care o citesc, de-a dreptul si de-a valma tot felul de acuze. Romanii sunt calificati ca fiind un popor nevindecat de experienta comunista.

Daca ieri un ziarist ne exemplifica si cum ar trebui sa aplicam aceste metode "anti-ascultare" (uitati chiar asa!, sintetizez: intalnindu-ne prin parcuri, inventând câte un cod scris şi un altul vorbit pentru fiecare familie, scară de bloc, grup de oameni, expediind mai des scrisori s.a.m.d.), indicandu-ne acest set de metode strong in viziunea sa si complet stupide din punctul meu de vedere, astazi ni se spune ca „prin comparatie, in Statele Unite este permisa chiar interceptarea convorbirilor si a e-mailurilor din considerente de securitate nationala si nu mai da nimeni ochii peste cap“. Adica noi, toti cei care consideram ca ne sunt incalcate drepturile fundamentale suntem un fel de demoiselle isterice care nu avem alta treaba decat sa ne dam ochisorii peste cap.

Daca ieri, in acelasi articol demn de revista Urzica, ne erau recomandate cateva metode "anti-ascultare" de-a dreptul caraghioase, pe care daca le-am urma ne-am transforma cu siguranta in niste mascarici care se exprima pueril si vorbesc o romana distorsionata si intr-o natiune „controlata“, de indivizi frustrati care topaie haotic prin parcuri si prin paduri, care comunica in versiuni stranii ale limbii romane, care vorbesc cifrat de sub dusuri sau de pe sub paturi si care striga de prin copaci ca Tarzan, astazi ni se spune transant ca „retelele de telefonie stocau parte din aceste date si pana acum“. Si suntem chiar urecheati ca facem atatea valuri si ca vedem in aceasta lege facuta se ne apere viata o drama nationala!

Daca ieri eram doar indrumati, astazi deja suntem incadrati intr-o categorie mult mai ampla, cea a culpabililor planetari. Astazi ni se spune ca oricum si cu toate metodele astea de ascultare si inregimentare, noi, cetatenii dezordonati ai lumii, cu miscarile noastre de tip brownian provocam nici mai mult nici mai putin decat haos!

Ni se aminteste ca „americanilor le-au cazut turnurile gemene in cap, iar evreii nu stiu niciodata daca arabul de alaturi e sau nu o bomba pe picioare.“ Ziaristul neratand ocazia de a ne prezenta pe langa gandirea sa rudimentara si in esenta antidemocratica si un suflet meschin si reductionist. In continuare suntem invitati sa facem bine si sa ne bagam rapid mintile in cap pentru ca „Romania este tara NATO“ si „NATO este in razboi cu un inamic difuz si perfid. Asa cum au sarit in aer trenurile la Madrid, asa pot sari si in gara de la Bucuresti.“

Lectia de domolire a noastra, a refractarilor, este in plina desfasurare, drept care frazele articolului se succed intr-un crescendo dramatic pe masura inconstientei noastre de cetateni aprioric culpabili, citam: „Ne place sau nu, dupa 11 septembrie, intreaga discutie despre drepturile omului s-a schimbat si asta tocmai in interesul unui drept fundamental al omului: dreptul la viata. S-au obisnuit cu asta americanii, s-au obisnuit israelienii, s-au obisnuit si ceilalti europeni, ar trebui sa se obisnuiasca si romanii.“ Si continua cu cateva fraze naucitoare:

„In plus, ar mai trebui sa intelegem, oamenii obisnuiti atat de speriati ca suntem interceptati, ca nimeni nu are timp pentru micile noastre secrete, cand sunt atat de multe tinte serioase de urmarit. Sa nu ne mai ascundem cand nu ne cauta nimeni. Iar cei care au motive sa fie cautati n-au decat sa tremure.“

Asadar, suntem invaluiti subit printr-o trecere sentimentala de la rigoarea unei situatii general valabile la una evident particulara, de la postura de cetateni demni ai acestei tari, la cea de biete vietuitoare timorate de falsele noastre secrete de budoar, devenim brusc, cu totii, in ochii ziaristului, niste persoane neinsemnate de care, teoretic, nu ar avea nimeni timp.

Articolul abunda in aberatii si este o mixtura foarte greu de asimilat care intr-un mod paradoxal reuseste sa contina mai multe denaturari decat cuvinte! Ne sunt prezentate otova argumente si acuze, evenimente si consecinte.

Spre final, autorul articolului se intreaba retoric: „In plus, daca tot starneste acum atata emotie, cum de-o fi trecut Legea 208 ca prin branza prin Parlament unde a fost adoptata fara niciun vot impotriva si fara vreo cracnire din partea ziaristilor? De ce n-au fost atunci dezbaterile aprige de-acum conduse de politicieni si ziaristi deveniti brusc teribil de vigilenti?“

Si continua indicandu-ne posibile teme de gandire: „Ceva ar trebui sa ne preocupe insa in privinta legii 208. Ea este extrem de slaba si cam ineficienta. Daca bin Laden insusi vorbeste despre actul actelor teroriste de la un telefon mobil cu cartela preplatita toata reglementarea care a speriat Romania se dovedeste prefect inutila. Ar trebui sa avem o lege mai buna pentru a ne putea apara mai bine. Dar asta nu pare sa intereseze pe nimeni.“

Personal, nu cred ca acum mai are foarte multa importanta cum a trecut aceasta lege prin Parlament, dar cred ca orice problema de interes public trebuie abordata la modul cel mai serios si mai cred ca trebuie sa pornim de la ceea ce avem acum, in acest moment. Acum avem o lege care ne incalca drepturile fundamentale!

Si revin si spun ce cred eu ca nu au inteles unii ziaristi. Nu au inteles un fapt elementar prin simplitatea lui, si anume ca libertatea unui popor/ca si libertatea unui individ/ nu poate si nu trebuie sub nici o forma sa devina un element negociabil si cu atat mai putin unul al bascaliei generalizate.

Finalul articolului pe care, probabil, autorul sau l-a gandit ca pe o chintesenta a intregii sale viziuni despre siguranta universala, despre trecut, prezent si viitor se dovedeste a fi pe masura restului articolului. Din nou face apel in mod aberant la argumente false. Ce are de-a face in concret si in context faptul ca „bin Laden insusi vorbeste de la telefonul mobil“ cu legea nr. 298 / 2008 si mai ales cu Romania? A fost cumva bin Laden localizat in Romania? Legea aceasta are o aplicabilitate globala? Afghanisthanul a fost alipit Romaniei?!

In concluzie, consider ca efectele unei legi structurate pe principii nedemocratice nu pot fi anihilate decat prin singura forma fireasca cu putinta intr-o democratie reala: modificarea sau anularea legii nr. 298 / 2008!
Nota: citatele redate sunt din articolul Isteria nationala fara miza, Constantin Racaru, http://www.ziare.com/Isteria_nationala_fara_miza_-631272.html

PS

Semnalez si situatia foarte grava de la Consiliul National al Studierii Arhivelor Securitatii (CNSAS), o institutie aflata teoretic sub control parlamentar.

Practic insa CNSAS-ul a devenit o institutie necontrolabila, ai carei membri au avut de-a lungul timpului manifestari stranii, care au incalcat pe fata legea mintind, facand sa transpara date din dosare, atacand preotii si Biserica Ortodoxa Romana, practicand santajul direct, indirect si politic si multe alte asemenea manifestari ilegale care au facut ca aceasta institutie sa devina si o arma a represiunii Statului Roman indreptata impotriva unor cetateni considerati a fi indezirabili.

Consecintele manifestarii iresponsabile, ilegale si imorale a unora din membrii Colegiului CNSAS sunt foarte, foarte grave si includ inclusiv determinarea mortii unor persoane. In aceasta conjunctura critica pentru democratia noastra putem conchide ca Parlamentul Romaniei nu a fost in masura sa stapaneasca aplicarea legii la institutiile care i se subordoneaza direct.

Reproduc de pe site-ul CNSAS:

„Democraţia în România a devenit un lucru cert şi ireversibil. Înfiinţarea Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii în anul 1999 demonstrează consolidarea structurilor democratice în România şi alinierea la cerinţele şi standardele Uniunii Europene în vederea integrării. /…/ Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii în întregul său şi fiecare dintre membrii săi răspund în faţa Parlamentului României pentru modul de îndeplinire a atribuţiilor ce le revin. Prin votarea în Parlament a Ordonanţei de Urgenţă nr. 24/2008, voinţa legiuitorului a fost ca CNSAS să ofere societăţii româneşti o bază instituţională credibilă pentru a putea duce la bun sfârşit dificilul proces de clarificare a trecutului comunist.“ (Sursa: pagina web a CNSAS, http://www.cnsas.ro/, Date generale)


Accesati:


Publicat de la
Etichete: , ,

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)

Constantin Brâncoveanu

Constantin Brâncoveanu a fost un mare „ctitor” de cultură şi de lăcaşuri sfinte, un sprijinitor prin cuvânt şi faptă al Ortodoxiei de pretutindeni, o figură de seamă din istoria neamului românesc. Iar prin moartea lui cu adevărat mucenicească, el a oferit tuturor o minunată pildă de dăruire şi de jertfă pentru ţară să şi pentru credinţa creştină. (Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu)

...toată viaţa noastră trebuie să fie o lecţie de modestie

„Eu sunt convins că existenţa noastră de aici, de pe pământ, este negativul alteia, plină de lumină. Moartea este doar un ritual de trecere spre adevărata noastră esenţă şi fiinţă. Nu trebuie să credem că această experienţă a călătoriei noastre pe pământ este o experienţă în totalitate negativă. Iisus strigă pe cruce: «Dumnezeul meu, de ce m-ai părăsit?» Se întunecă. Pentru că pământul este un loc atât de sinistru, încât fiul divin îşi poate uita tatăl şi poate crede că a fost părăsit. Şi totuşi, în acest infern, învăţăm să iubim, să ne sacrificăm, să ne dăruim, să fim generoşi. Este un infern feeric. Anamneza angelică pe care ne-o facem, din când în când, ne indică spre ce ne îndreptăm. Spre Dumnezeu. Şi toată viaţa noastră trebuie să fie o lecţie de modestie.“ Cezar Ivănescu

Mircea Eliade

Este semnificativ că singurul popor care a reuşit să-i învingă definitiv pe daci, care le-a ocupat şi colonizat ţara şi le-a impus limba a fost poporul roman; un popor al cărui mit genealogic s-a constituit în jurul lui Romulus şi Remus, copiii Zeului-Lup Marte, alăptaţi şi crescuţi de Lupoaica de pe Capitoliu. Rezultatul acestei cuceriri şi al acestei asimilări a fost naşterea poporului român. În perspec­tiva mitologică a istoriei, s-ar putea spune că acest popor s-a născut sub semnul Lupului, adică predestinat războaielor, invaziilor, şi emigrărilor. Lupul a apărut pentru a treia oară pe orizontul mitic al istoriei daco-romanilor şi a descendenţilor lor. Într-adevăr prin­cipatele române au fost întemeiate în urma marilor invazii ale lui Genghis-Han şi ale succesorilor săi. Or, mitul genealogic al genghis-hanizilor proclamă că strămoşul lor era un Lup cenuşiu care a coborît din Cer şi s-a unit cu o căprioară... (Mircea Eliade, De la Zalmoxis la Genghis-Han, traducere de Maria Ivănescu şi Cezar Ivănescu, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1980)