România Mare: trecut şi viitor. Argumentum

România Mare: trecut şi viitor.
Argumentum

Folosesc această carte poştală expediată în anul 1934 din Huşi la Liége, Belgia, ca simbol al redării ideii în jurul căreia este structurat acest blog pentru că mie mi se pare că ea ilustrează într-un mod sugestiv şi simplu conceptul de „Românie Mare“. (o carte poştală cu Biserica Ciuflea din Chişinău. Un grande bonjour de mon pays.)

O Românie frumoasă, prosperă, europeană nu numai din punct de vedere al poziţionării geografice ci şi din felul în care locuitorii ei interacţionau cu restul europenilor, o României liberă ai cărei tineri erau mândri că sunt români.

O Românie Mare în care fraţii trăiau lângă fraţii lor neseparaţi de graniţe arbitrare, nesubjugaţi unor ideologii apocaliptice, roşii, înrobitoare. O Românie ai cărei copii învăţau la şcoală să cânte Doina lui Eminescu, Hora de la Bălţi, Colindele din Muntenia şi Ardeal şi mai ales o Românie a tuturor românilor.

Către această ţară frumoasă şi către aceşti oameni demni îmi îndrept acum gândurile şi recunoştinţa. A ne cunoaşte trecutul, ca naţie, este la fel de important pentru noi ca oameni cu a ne cunoaşte părinţii.

Numai prin raportare la trecut şi la adevărata şi marea noastră spiritualitate putem deveni iar români în deplinul sens al cuvântului şi cetăţeni europeni mândri de înaintaşii noştri şi siguri de viitorul nostru ca popor, să nu uităm niciodată că suntem cu toţii parte a unei istorii milenare şi că trebuie să ne identificăm prin relaţionare la simbol şi la sacru, atât timp cât nu se va produce o recuperare profundă a valorilor autentice România nu va avea viitor sau viitorul ei va fi nedemn de sacrificiul strămoşilor noştri.

Istoria noastră nu este cea pe care au încercat să ne-o „construiască“ veniţii pe tancuri, istoria noastră este scrisă cu sângele străbunilor noştri morţi murmurând cu ultimele puteri o rugă de recunoştinţă pentru Ţară, aşa cum a făcut şi căpitanul Grigore Bănulescu care a murit în 1877, pe front, şoptind: „sunt fericit că putui muri luptându-mă pentru ţara mea, frumoasa mea Românie“. Să fim mândri că am avut asemenea eroi!

Istoria noastră nu este cea a asupritorilor noştri, istoria noastră este cea scrisă cu suferinţă, lacrimi de sânge şi mir la Aiud şi la Canal, la Gherla şi la Piteşti. Istoria noastră este istoria martirilor neamului românesc şi adevărul ei este rostit de toţi cei care au murit pentru ţara aceasta, de sfinţii omorâţi în puşcăriile comuniste pentru „păcatul suprem“ de a nu fi fost trădători de ţară şi de neam, de partizanii din munţi şi de toţi cei care au fost executaţi în numele Fiarei Roşii de la Răsărit.

Măreţia ei este dată de sfinţenia oaselor acestor martiri.

Să ne rugăm pentru o Românie Mare!