sâmbătă, 10 ianuarie 2009

Ion Moţa: Cranii de lemn

„Să nu lăsăm urmaşilor noştri o ţară fără Biserici, fără icoane, fără ocrotirea mâinii lui Dumnezeu!“



Sâmbăta aceasta, la Biserica Ilie Gorgani, are loc un parastas pentru luptătorii legionari Ion Moţa şi Vasile Marin, căzuţi în urmă cu 72 de ani pe frontul anticomunist din Spania. În seria manifestarilor de 13 ianuarie, duminică, 11 ianuarie 2009, orele 15,oo, va fi lansată în cadru festiv culegerea de articole ale liderului legionar Ion Moţa, intitulata Cranii de lemn.

Apărută pentru prima dată în România după 68 de ani, lucrarea va fi lansată la Muzeul de Istorie a Municipiului Bucureşti (Palatul Şuţu - Piaţa Universităţi, peste drum de Biserica Colţea), ocazie la care vor vorbi pe marginea subiectului cărţii şi personalităţii autorului, dl prof. univ. dr. Cosmin Dumitrescu şi dl prof. Mircea Nicolau, preşedintele Fundaţiei George Manu (
http://www.fgmanu.net/).

Participanţii vor putea urmări proiecţia documentarului Moţa şi Marin, în apărarea civilizaţiei europene, realizat de Editura Sânziana (
http://sanziana2007.blogspot.com/). Intrarea este liberă, transmite Fundatia Profesor George Manu, care comemorează anual jertfa luptătorilor români din Spania. Redau mai jos un articol apărut în presa la 70 de ani de la moartea celor doi luptători anticomunişti. La ceremonia anuală de la Majadahonda au luat parte vechi luptători naţionalişti exilaţi după 1948 şi camarazi din mai multe ţări.

Legionarii Moţa şi Marin comemoraţi în Spania

Vechi luptători naţionalişti exilaţi după 1948, foşti deţinuti politici din România, dar şi mulţi tineri au comemorat, la Madrid, 70 de ani de la moartea românilor Ion Moţa şi Vasile Marin, înrolaţi în armata naţională din Spania, în lupta cu brigăzile comuniste. În 13 ianuarie s-au implinit 70 de ani de la jertfa profetică a legionarilor Ion Moţa şi Vasile Marin, plecaţi să lupte în Spania pentru apărarea Crucii în faţa ameninţării bolşevice, se arată într-un comunicat remis, marţi, agenţiei Mediafax, de către Fundaţia Profesor George Manu şi retransmis presei.


Se poate spune, fără a greşi, că acest gest a fost unul deschizător de drumuri. Peste România au trecut decenii de frământari şi suferinţe. Acum s-a ajuns într-un punct care pune o nouă pecete, încă una, pe adevărul credinţei şi al luptei lor. Gestul recent al României de a condamna în mod oficial comunismul drept un sistem şi o ideologie criminală va rămâne în istorie (dincolo de amănuntele sale pe alocuri imperfecte) cu o valoare unică de simbol. Şi, tot în vremea din urmă, majoritatea covârşitoare a românilor se solidarizează în jurul icoanelor, intuind că atacurile perverse împotriva prezenţei lor în spaţiul public pot avea pe termen lung consecinţe dezastruoase pentru identitatea noastră naţională şi spirituală, se arată în comunicat.

Apelul figurilor legendare

Amintirea jertfei lui Ion Moţa şi Vasile Marin s-a comemorat ca în fiecare an şi la Majadahonda, lângă monumentul înălţat pe locul unde ei au căzut fulgeraţi de obuzele roşii. În acest loc de pelerinaj devenit deja tradiţional s-au adunat din nou, sâmbătă, legionari din mai multe ţări, naţionalişti creştini spanioli şi un numeros public. Slujba parastasului a fost oficiată de doi preoţi, apoi a urmat discursul camaradului Radu Popescu, după care Blas Pinar, liderul formaţiunii naţionaliste Frente Espagnol, a susţinut o cuvântare.Totodată, s-au intonat imnurile Sfântă tinereţe legionară şi Cara al sol, s-a dat onorul şi s-a făcut apelul figurilor emblematice ale Mişcării Legionare: Ion Moţa şi Vasile Marin, cei comemoraţi cu acest prilej, precum şi Corneliu Zelea Codreanu şi Horia Sima. La finalul manifestării, grupul legionarilor adunaţi în jurul crucii din faţa monumentului a intonat acordurile Imnului legionarilor căzuţi.


În apărarea Crucii


În urmă cu 70 de ani, o mână de legionari români plecau să lupte în Spania împotriva comunismului. Prin aceasta ei urmau cu fidelitate linia de rezistenţă anticomunistă a Capitanului lor, Corneliu Codreanu, pe ambele planuri: cel al acţiunii şi cel spiritual. Au plecat pentru că se trăgea cu mitraliera în obrazul lui Christos. Iar Ion Moţa avea să scrie într-unul din articolele sale trimise de pe front: Să nu lăsăm urmaşilor noştri o ţară fără Biserici, fără icoane, fără ocrotirea mâinii lui Dumnezeu! Să nu lăsăm copiilor noştri o viaţă în care vor fi pierdut pe Christos! Iar pentru aceasta, să nu fugim din faţa jertfei pentru apărarea Crucii!, se arată în comunicat.

Românii care se solidarizează în jurul icoanelor, atacate astăzi cu mijloace mult mai rafinate decât mitralierele anilor '30, dar nu mai puţin primejdioase, urmează, poate fără să o ştie, îndemnul la icoana! al aceluiaşi Ion Moţa.

O fac călăuziţi de un instinct încă sănătos şi de conştiinţa încă vie a identităţii noastre ca neam. Cu toate acestea, suntem atât de departe de ceea ce ar trebui să fim! E suficient să ne uitam în jur, pentru a vedea că mizeria morală e parcă mai mare decât oricând. Evenimentele recente ne arată că mai avem doar un instinct de conservare intact şi intuiţia de unde ne poate veni mântuirea, notează fundaţia citată. (Mediafax)

Niciun comentariu:

Constantin Brâncoveanu

Constantin Brâncoveanu a fost un mare „ctitor” de cultură şi de lăcaşuri sfinte, un sprijinitor prin cuvânt şi faptă al Ortodoxiei de pretutindeni, o figură de seamă din istoria neamului românesc. Iar prin moartea lui cu adevărat mucenicească, el a oferit tuturor o minunată pildă de dăruire şi de jertfă pentru ţară să şi pentru credinţa creştină. (Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu)

...toată viaţa noastră trebuie să fie o lecţie de modestie

„Eu sunt convins că existenţa noastră de aici, de pe pământ, este negativul alteia, plină de lumină. Moartea este doar un ritual de trecere spre adevărata noastră esenţă şi fiinţă. Nu trebuie să credem că această experienţă a călătoriei noastre pe pământ este o experienţă în totalitate negativă. Iisus strigă pe cruce: «Dumnezeul meu, de ce m-ai părăsit?» Se întunecă. Pentru că pământul este un loc atât de sinistru, încât fiul divin îşi poate uita tatăl şi poate crede că a fost părăsit. Şi totuşi, în acest infern, învăţăm să iubim, să ne sacrificăm, să ne dăruim, să fim generoşi. Este un infern feeric. Anamneza angelică pe care ne-o facem, din când în când, ne indică spre ce ne îndreptăm. Spre Dumnezeu. Şi toată viaţa noastră trebuie să fie o lecţie de modestie.“ Cezar Ivănescu

Mircea Eliade

Este semnificativ că singurul popor care a reuşit să-i învingă definitiv pe daci, care le-a ocupat şi colonizat ţara şi le-a impus limba a fost poporul roman; un popor al cărui mit genealogic s-a constituit în jurul lui Romulus şi Remus, copiii Zeului-Lup Marte, alăptaţi şi crescuţi de Lupoaica de pe Capitoliu. Rezultatul acestei cuceriri şi al acestei asimilări a fost naşterea poporului român. În perspec­tiva mitologică a istoriei, s-ar putea spune că acest popor s-a născut sub semnul Lupului, adică predestinat războaielor, invaziilor, şi emigrărilor. Lupul a apărut pentru a treia oară pe orizontul mitic al istoriei daco-romanilor şi a descendenţilor lor. Într-adevăr prin­cipatele române au fost întemeiate în urma marilor invazii ale lui Genghis-Han şi ale succesorilor săi. Or, mitul genealogic al genghis-hanizilor proclamă că strămoşul lor era un Lup cenuşiu care a coborît din Cer şi s-a unit cu o căprioară... (Mircea Eliade, De la Zalmoxis la Genghis-Han, traducere de Maria Ivănescu şi Cezar Ivănescu, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1980)