BISERICA SI SECURITATEABiserica Ortodoxa si inchizitorii societatii civile. In ultimul timp tot mai multe nume sonore de intelectuali, fie ei literati, preoti, ierarhi, filozofi sau ziaristi, sunt acuzati ca fosti colaboratori ai Securitatii. Presa a preluat fie informatii concrete, fie doar zvonuri, si i-a tocat marunt pe cei in cauza. Cu sau fara probe, respectivii au fost de-a dreptul linsati de colegii lor, ori de cei cu interese meschine.
Cum poate fi numita o persoana colaboratoare a Securitatii si acuzata de „politie politica”, atata timp cat nu a facut un angajament scris cu Securitatea, asa cum e cazul Arhiepiscopului Pimen al Sucevei si Radautilor? Raspunsul e simplu si usor de intuit: „deconspirarea” inventata s-a facut selectiv si in raport de gradul de incomoditate al acestora pentru cei de la putere. E cunoscut ca de multi ani IPS Pimen critica, cu responsabilitate pastorala, mafia lemnului, abuzurile si cardasia politica, organizate la nivel local si central, cu implicatii sociale, economice si psiho-comportamentale dezastruoase. Pentru acest curaj jertfelnic demn de toata lauda, IPS Pimen a fost „dat pe mana opiniei publice”, pentru a-i pune pumnul in gura si a-l compromite. Furia justitiarilor din mass-media s-a declansat la comanda politica, prin „tonomatul publicistic” bine cunoscut, in care bagi banul si scoti un articol calomniator la adresa oricui.
De cativa ani asistam la o furibunda campanie de presa indreptata impotriva Bisericii Ortodoxe si a slujitorilor ei, pe tema colaborarii Bisericii cu Securitatea. Nu e nimic nou sub soare! Campania de calomniere si discreditare a Bisericii Ortodoxe Romane a inceput inca din primele zile ale anului 1990 si a continuat pana in prezent, cu o intensitate cand mai accentuata, cand mai temperata, in functie de interesele manipulatoare ale mai marilor zilei. Cand a fost nevoie de a se abate atentia de la realitatile fierbinti ale vietii politice romanesti, diversiunea contra Bisericii Ortodoxe a functionat cu precizia unui ceasornic elvetian, iar o parte din opinia publica a inghitit momeala.
In repetate randuri Biserica Ortodoxa a fost prezentata ca o adevarata sperietoare in fata opiniei publice, multi intelectuali, intre care si jurnalisti, instigand la ura impotriva preotimii ortodoxe, scotand din bogata lor zestre culturala cele mai suburbane injurii si cuvinte de ocara. In toti acesti ani post-revolutionari, Biserica Ortodoxa a fost pusa la colt de „imaculata societate civila”, vanata si culpabilizata pentru fel de fel de fantasmagorii, urmarindu-se cu tot dinadinsul ca aceasta sa fie aruncata in lada de gunoi a societatii romanesti.
Biserica in comunism. Avand in vedere isteria creata in mass-media pe marginea subiectului legat de colaborarea Bisericii cu Securitatea, precum si diversiunea creata de fostul ministru al Culturii, Adrian Iorgulescu, si de anumiti analisti politici si jurnalisti, consideram util sa aducem cateva lamuriri opiniei publice, in vederea unei perceptii autentice a realitatilor socio-politice in care Biserica Ortodoxa si-a desfasurat activitatea, la fel ca intregul Neam Romanesc, in perioada dictaturii comuniste. Trebuie sa retinem faptul ca in timpul unei dictaturi politice, de orice orientare ar fi aceasta, nici o institutie a unui stat nu-si poate desfasura activitatea normal; nici macar o institutie cum este Biserica. Este absurd sa i se pretinda Bisericii sa fi avut o alta soarta decat a celorlalte institutii ale Statului (Invatamantul, Justitia, Politia, Armata etc.), mai ales ca aceasta a fost considerata dusmanul cel mai mare al statului comunist. Securitatea a exercitat permanent presiuni asupra Bisericii, folosind toate mijloacele posibile: filaj, tehnica operativa etc. Toate institutiile bisericesti (Patriarhia, Episcopiile, scolile teologice, manastirile, parohiile), au constituit obiective de urmarire ale Securitatii comuniste. Urmarirea slujitorilor bisericesti de catre Securitate rezulta din dosarele pastrate in arhivele ei cu privire la rezistenta armata din munti, ori referitoare la colectivizare.
Biserica fiind considerata o institutie potrivnica statului comunist ateu, trebuia supravegheata permanent. Istoricul George Enache, care a lucrat in arhivele Securitatii si a publicat o carte bazata pe documente in aceasta privinta, considera ca toti inaltii ierarhi, incepand cu Patriarhul, aveau dosare de urmarire, cu un material extrem de complex. Studiile recente ale istoricilor Cristian Troncota, Constantin Aioanei, Vasile Cristian, bazate pe documente din fondul „D” al Arhivelor SRI si pe stenogramele Biroului Politic al Comitetului Central al PCR, identifica obiectivele urmarite de catre partid fata de Biserica Ortodoxa, obiective care, in lipsa unei colaborari efective a ierarhilor Bisericii, trebuiau atinse de catre Securitate prin masuri de forta si alte inscenari diavolesti. Evident ca obiectivul PCR a fost crearea unei Biserici obediente. Istoricul George Enache constata ca acest lucru nu s-a intamplat! In primii ani ai regimului comunist partidul a fost nevoit sa accepte in functiile bisericesti chiar persoane cu atitudine anticomunista.
Recunoaste acest lucru chiar si calomniosul raport „Tismaneanu” (care este un atentat la adevar si istorie).
Intr-o nota informativa data in 1950 despre Episcopul locotenent al Dunarii de Jos se spune: „Episcopul Antim Nica ne propavaduieste ca regimul de astazi este trecator, credinta va invinge, comunistii sunt tradatorii tarii, noi, preotii, sa fim la datorie. Anglo-americanii ne vor salva de haosul comunist!”. Iata asadar ca si ierarhii ortodocsi si-au pus mari sperante in venirea americanilor, care n-au mai ajuns decat dupa 1990, cand au venit cu armate intregi de evanghelisti „neprihaniti” de peste Atlantic, sa ne „salveze” sufletele din „pierzatoarea” credinta ortodoxa! Dupa instaurarea regimului comunist, Biserica a fost marginalizata si persecutata, fiind considerata o institutie retrograda si reactionara, fiind supusa unui control sever din partea statului comunist, si doar prin clarviziunea si tactul unor ierarhi de seama, precum Patriarhul Justinian Marina, a reusit sa-si castige dreptul la supravietuire, in schimbul unor compromisuri cu statul comunist.
Biserica Ortodoxa a fost nevoita sa accepte compromisul in limitele granitelor morale, fara sa cada in resemnare sau tradare, si sa renunte la anumite laturi ale activitatii social-filantropice, intrucat singurul filantrop – cu otrava si nu cu har divin – trebuia sa fie statul comunist, adica dracul in carne si oase. De aceea au confiscat toate mijloacele materiale de sustinere a acestor activitati. Biserica fost nevoita sa accepte inlaturarea ei din viata publica, activitatea ei limitandu-se strict la serviciile religioase din lacasurile de cult. A practicat mai mult filantropia Cuvantului lui Dumnezeu si a asteptat sa treaca „tavalugul rosu”, cu toate ca Hristos ne permite ca atunci cand suntem prigoniti intr-o cetate sa fugim in alta. Biserica Ortodoxa a preferat sa lupte in cetate, decat sa fuga, chiar cu riscul de a cadea victima… Si a fost o victima a holocaustului rosu, dar nu a victimizat pe nimeni.
Biserica nu si-a mai putut continua lucrarea ei filantropica si de asistenta sociala, fiind desfiintate toate asezamintele bisericesti de acest gen. A fost suprimat invatamantul religios din scoli, s-a interzis asistenta sociala din spitale, azile de batrani, unitati militare, inchisori etc. Au fost suprimate periodicele bisericesti ale eparhiilor, cu mici exceptii (ca Telegraful roman), au fost desfiintate patru Academii Teologice si mai multe Seminarii Teologice. De asemenea, au fost desfiintate cateva eparhii si aproximativ 20 de ierarhi au fost fortati sa se retraga din scaune. Familiile preotilor erau mereu urmarite de Securitate, santajate si umilite, pentru atasamentul lor la valorile credintei crestine. Sotiile preotilor erau privite adeseori cu suspiciune in anumite colective de munca pentru originile „nesanatoase”. Copiii preotilor nu aveau acces la foarte multe specializari si scoli in vremea comunismului. Pe cine mai intereseaza astazi toate aceste drame ale preotimii ortodoxe? Doar legatura preotilor cu Securitatea mai prezinta interes!
O situatie similara, sub otomani. Situatia grea prin care a trecut Biserica Ortodoxa in timpul regimului comunist ne duce cu gandul la situatia, la fel de dificila, in care se gasea Biserica Ortodoxa din Constantinopol, imediat dupa caderea capitalei imperiului sub dominatia turceasca (1453). In schimbul tolerantei acordate, crestinii nu aveau voie sa faca propaganda sau sa combata credinta musulmana, caci asa ceva se pedepsea cu moartea. De asemenea, crestinii nu aveau voie sa ridice biserici noi, iar pe cele vechi le puteau repara numai cu aprobarea stapanirii turcesti (care acorda foarte rar asemenea aprobari). Tot in acea perioada, crucile de pe biserici au fost daramate, iar tragerea clopotelor a fost interzisa, cu exceptia Muntelui Athos. Multe biserici din Constantinopol au fost transformate in moschei. Ii putem oare condamna pe crestinii de atunci ca si-au tradat credinta? Il putem acuza pe Patriarhul Ghenadie Scholarios ca si-a tradat misiunea si pe Hristos? Il putea Patriarhul Ghenadie alunga pe Mahomed al II-lea Cuceritorul din Constantinopol? Il putea Patriarhul Teoctist rasturna pe Ceausescu si regimul comunist?
Biserica, prin slujitorii ei, a incercat sa mentina traditiile crestine si flacara credintei in inimile si sufletele credinciosilor. Preotimea ortodoxa, care astazi este etichetata ca tradatoare a credinciosilor ei, a avut de infruntat multe pericole. Pentru zelul lor misionar, multi preoti au fost considerati ostili regimului comunist si au fost condamnati la ani grei de puscarie, fiind abrupt catalogati ca „reactionari”, „chiaburi” sau „legionari”.
In timp ce mii de preoti si calugari ortodocsi erau aruncati in temnitele comuniste ori izgoniti din manastiri, multi dintre cei care astazi umilesc si ironizeaza Biserica trudeau din greu la faurirea comunismului si a omului nou al societatii socialiste multilateral dezvoltate. Sa nu uitam ca Biserica Ortodoxa in timpul asupririi comuniste nu si-a modificat dogmele si morala, nici cultul si nici propria istorie, in vreme ce multi dintre detractorii ei de azi s-au aliniat „materialismului stiintific”, pentru a fi pe placul conducerii superioare de partid si de stat!
Biserica Ortodoxa si prigoana postdecembrista. Daca tortionarii Securitatii comuniste, intre doua lovituri de secera si ciocan, ori una de bocanc, ii gratulau pe preoti cu apelative de genul: „mosieri”, „burghezi”, „banditi”, „reactionari”, „homosexuali” ori „legionari”, corifeii societatii civile de astazi nu se lasa mai prejos, preotimea ortodoxa nefiind altceva decat „satane in sutane”, „turnatori la Securitate”, „fascisti”, „xenofobi”, „fundamentalisti” – ticalosi in fata carora si cei mai mari ticalosi mor de invidie! Batjocoritori, dispretuitori, ironici, ingamfati, plini de ura si venin, o mare parte a scribilor din Romania isi savureaza cu satisfactie linsajul mediatic declansat impotriva preotimii ortodoxe. E suficient sa fii preot ortodox pentru ca sa fii supus oprobiului public. Daca in comunism eram aruncati in puscarie, astazi suntem invitati „la tepe!”.
Ne amintim cuvintele securistului de serviciu care il ancheta pe profesorul Teodor M. Popescu: „Esti legionar pentru ca esti teolog, si fiind teolog esti anticomunist, iar a fi anticomunist inseamna a fi legionar!”. Aceeasi logica securista functioneaza si azi in randul inchizitorilor antiortodocsi: „Esti preot ortodox, si fiindca esti preot ortodox ai fost turnator la Securitate!”. Brutalitatea, vehementa si agresivitatea limbajului cu care este abordata si tratata preotimea si ierarhia ortodoxa in societatea romaneasca contemporana ne reamintesc de practicile si metodele staliniste de intimidare a Bisericii: manipularea, calomnia, dezinformarea si incitarea la lupta impotriva „dusmanului de clasa”. Unii dintre detractorii Bisericii Ortodoxe se cred mari specialisti in arta manipularii si diversiunii, dar stangacia manuirii condeielor si a vorbelor le tradeaza ignoranta si impostura.
Multi i-ar dori pe preotii ortodocsi jertfiti pe vechile „altare ale cunoasterii si reeducarii” de la Pitesti, Aiud, Jilava ori Poarta Alba. Suntem astazi atacati, injurati, scuipati, detestati de niste insi rotofei, care se lafaie in redactiile unor ziare sau televiziuni, desi in perioada regimului comunist au adoptat politica strutului, iar acum, dupa ce a trecut furtuna, isi aroga rolul de justitiari. Unde au fost atunci inchizitorii de astazi? Este regretabil ca tocmai cei care au stat departe de viata Bisericii in perioada comunista isi aroga acum dreptul de judecatori ai acesteia. Trista ironie! Pentru neputintele, tacerea si neimplinirile Bisericii Ortodoxe din timpul dictaturii si prigoanei comuniste, Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane si-a cerut public iertare credinciosilor sai, in chiar primele zile ale anului 1990. Desi a fost permanent hulita si discreditata de dusmanii ei in acesti ani ai „libertatii”, Biserica Ortodoxa a ramas stalpul de incredere al multor romani, ocupand primele locuri intre institutiile Statului in care omul de rand isi mai pune inca nadejdea. Multi dintre inamicii Bisericii nu-si pot explica acest fapt, desi raspunsul este foarte simplu: preotimea ortodoxa a fost aproape de oameni, de necazurile si bucuriile lor, si in comunism, si in democratie. Chiar cu angajamente la Securitate, cei mai multi preoti ortodocsi au incercat sa fie la inaltimea chemarii si misiunii lor. Nu L-au tradat nici pe Hristos si nici pe omul credincios, chiar daca Biserica a fost nevoita sa suporte umilintele „cezarului” comunist. Nu vrem sa ascundem faptul ca si in randul preotimii ortodoxe exista lichele si uscaturi, oameni care sfideaza bunul simt minimal si normele moralei crestine. Au existat fara indoiala si fete bisericesti care s-au dovedit foarte sensibile si zeloase in a face metanii si ploconeli Partidului si Securitatii, in schimbul asigurarii unor avantaje prea-lumesti pentru ei si progeniturile lor de os popesc! Dar putem oare culpabiliza peste 10.000 de preoti ortodocsi pentru ca exista in randul lor si cateva cazuri negative, care-si tradeaza chemarea si misiunea preoteasca? Cu toate persecutiile si umilintele la care a fost supusa, Biserica Ortodoxa nu a putut fi ingenuncheata de Securitate, la fel cum nu va putea fi daramata nici de anumiti indivizi ai „societatii civile” de azi, care pozeaza in moralisti si mari lideri de opinie, desi in acele vremuri erau comunisti – sau macar utecisti – veritabili.
Comunistii si securistii – liberi si prosperi. Faptul ca statul comunist a controlat Biserica prin Securitate, asa cum a controlat toate institutiile statului din vremea respectiva, nu inseamna ca preotii si ierarhii au fost niste tradatori ai oamenilor, ci dimpotriva, au fost aproape de oameni, incercand sa le sadeasca in suflete credinta si nadejdea in Dumnezeu, ajutandu-i si intarindu-i in fata greutatilor de zi cu zi. Biserica a fost „controlata”, indrumata, condusa si pazita cu adevarat de Insusi Iisus Hristos prin Duhul Sfant. Numai niste minti schizofrenice pot crede cu atata usurinta ca preotii tradau secretul Tainei Spovedaniei la Securitate.
Afirmatia ministrului Iorgulescu ca preotimea ortodoxa a divulgat secretul Spovedaniei trebuia sa atraga dupa sine dovezile pe care domnul ministru s-a bazat, ori, in caz contrar, demisia domniei sale. Asa se intampla intr-o democratie autentica sau intr-o tara normala !
Istoricul Marius Oprea a afirmat foarte limpede ca dosarele preotilor, in majoritatea covarsitoare a cazurilor, sunt de urmarire, nu de turnatorie. Iar daca au fost si turnatori cu angajamente scrise, acest lucru este o chestiune de constiinta a fiecarui preot sau ierarh in parte, constituie un delict moral si nu unul penal. Insa constatam ca se judeca delictele morale, iar cele penale, savarsite de tortionari, se trec sub tacere! Un cunoscut jurnalist de la „Europa Libera” arata ca efectul pervers al acestei continue demascari si infierari este o adanca somnolenta etica. Acelasi jurnalist atrage atentia ca, pentru spectatorii dosariadei, cele mai odioase personaje ale regimului trecut sunt „turnatorii”, insa nu acestia urmareau, anchetau, terorizau sau omorau, ci ofiterii Securitatii.
Romanul acumuleaza pasiv stiri in aceasta problematica, fara sa sesizeze ca marele absent al acestei povesti este tocmai personajul principal, Securitatea, care a evitat abil sa apara in scena. Securitatea isi vede in continuare de treaba. Fostii securisti au fost inaintati in grade si pusi lupi de paza la S.R.I. O alta parte dintre securistii care au terorizat, umilit ori ucis, se bucura de pensii care variaza intre 20 si 40 milioane de lei lunar, iar victimele lor „se bucura” si ele de pensii cam de 10 ori mai mici.
CNSAS-ul a deconspirat putin peste o suta de fosti agenti ai Securitatii, care au facut politie politica. Unii se bucura de o pensie tihnita, altii au raposat, iar altii au servit si mai servesc Patria! Sa nu uitam de zecile de mii de securisti deveniti peste noapte... revolutionari! Sa nu uitam de securistii care au umplut si umplu Parlamentul Romaniei, in acesti ultimi 19 ani de „democratie originala”!
Se cuvine sa acordam, daca nu respect, cel putin prezumtia de nevinovatie unei categorii sociale care in proportie de 25% a trecut prin puscariile comuniste. Ne-am bucura sa aflam de la CNSAS ca alaturi de cei peste 2500 de preoti ortodocsi din temnitele comuniste au fost inchisi si 2000 de scriitori dizidenti, precum Mircea Dinescu, membru PCR si absolvent de „Stefan Gheorghiu”, si 2000 de ziaristi, precum Cornel Nistorescu, care a slujit cu mult devotament presa comunista din Romania lui Ceausescu, si 2000 de actori precum Florin Calinescu, care intruchipa in personajele sale nenumarate figuri de ingineri comunisti si utecisti ai societatii socialiste, si 2000 de ingineri precum Cristian Tudor Popescu, pasionati de literatura stiintifico-fantastica etc.
Deconspirare selectiva. Din pacate, toata aceasta tevatura a dosariadei scriitorilor, preotilor, ierarhilor este o diversiune bine ticluita de aceiasi slujitori ai Securitatii, pentru a se evita dosariada politicienilor. Asistam la o deconspirare selectiva, vizand de preferinta personalitati ale societatii civile sau bisericesti. Intr-o chestiune atat de grava precum deconspirarea mecanismelor represiunii comuniste nimeni nu se intreaba cine spune, de ce spune si ceea ce spune. Totul este o cacealma! La ambiguitatea judecatii opiniei publice pune umarul si neputinta sau incompetenta CNSAS-ului, care de la o zi la alta da solutii contradictorii, care pun in incurcatura chiar si pe membrii Colegiului... N. C. Munteanu atragea atentia ca rapiditatea demersurilor nu da timp evaluarilor obiective. Mediatizarea nu exceleaza prin calitate, ci copleseste prin cantitate. S-au salvat si militienii, judecatorii, procurorii si trepadusii din judeteana de partid, ori grangurii din Comitetul Central. E cel putin curios faptul ca astazi opinia publica nu mai este interesata de tortionarii Securitatii comuniste, ci doar de victimele lor.
Uitam prea usor ca Securitatea a creat statul roman postcomunist. Ignoram faptul ca Securitatea a creat ceea ce numea un marcant membru mason S. T. „capitalismul securisto-nomenclaturist”, sau „capitalismul de cumetrie” – vorba tovarasului Ion Iliescu. Uitam ca Securitatea a creat Romania falimentara de azi si ca printre primii capitalisti cei mai multi au fost securisti sadea, pentru ca ei au avut si banii, si oportunitatea de a se lansa in afaceri, si – evident – „experienta”. Pe buna dreptate N. C. Munteanu constata ca din holda de turnatori nu se mai vede cal, nici calaret, si nu se mai vede nici Securitatea...
La ce sa ne asteptam? CNSAS-ul a incalcat in repetate randuri legea fara sa fie tras la raspundere. Acelasi lucru il fac si membrii Guvernului si nu se intampla nimic. Totul este un circ ieftin! Securistii pot sa rada inca o data de noi, in hohote. De ce n-ar face-o, atata vreme cat o fac pe banii nostri? Revenind la preotimea ortodoxa, e bine ca opinia publica sa realizeze ca nu din cauza Bisericii Ortodoxe Romane si a preotilor ei a ajuns Romania in dezastrul economic si moral de astazi! Daca preotimea, in vremea comunismului, era la coada societatii, de ce n-ar fi la coada si la deschiderea dosarelor, cum pe buna dreptate spunea scriitorul Dan Ciachir!
Noi, ca preoti, putem fi injurati, blamati, scuipati, terfeliti, huliti, ironizati, huiduiti etc., dar Biserica lui Hristos va dainui pana la sfarsitul veacurilor si nici portile iadului nu o vor putea birui, cu atat mai putin diatribele snoabe ale unor intelectuali si ziaristi de mana a doua. Spre deosebire de domniile lor, noi am ales sa-L marturisim pe Hristos si in comunism, si o facem si acum, in capitalism! In fata valului de ura si calomnie, Biserica Ortodoxa raspunde, asa cum a facut intotdeauna in trecutul ei istoric, cu binecuvantare, smerenie si rabdare, urmand indemnul Sfantului Apostol Pavel: „Ocarati fiind, binecuvantam; prigoniti fiind, rabdam; defaimati fiind, mangaiem. Ca gunoiul lumii am ajuns, lepadatura tuturor...” (I Cor. 4, 12-13).
Pr. Dr. Mihai VALICA
preluare de pe: http://www.punctecardinale.ro
