459
Strict secret 7 octombrie 1988
Notă
_Ceausescu.jpg)
După orele 17,07 în cameră se află Mircea Dinescu, Dan Deşliu, Alexandru Paleologu, Gabriel Liiceanu, Octavian Paler, Aurel Dragoş Munteanu. Iniţial, Dinescu se referă la discuţia avută cu Buzura, prin care i-a transmis rugămintea de a veni la Bucureşti. Buzura se pare că ştia ceva de la Manolescu şi i-a promis că va veni săptămâna viitoare. În continuare, discuţiile se desfăşoară, textual:
Dinescu: Dlor vreau să dau citire întocmitului text. Împreună cu Aurel am stat la o aia mică, să avem o bază de pornire şi până la urmă văd că s-a rotunjit destul de bine, dar tocmai d-aia v-am.... (nu termină). Problema era cum să ne adresăm, erau mai multe chipuri, la început la tovarăşul.
Deşliu: Aoleu, Doamne fereşte !
Dinescu: Pe urmă, la comitete, pe urmă ne gândeam noi, pentru oamenii de bine, dar sună din România noastră. Am spus, către Marea Adunare Naţională a R.S.R., Consiliului de Miniştri şi C.C. al P.C.R., către tot ce e oficial, aşa. Ăsta-i un pretext de fapt. Trebuie să avem... (e întrerupt).
Munteanu: Marea Adunare Naţională?
Deşliu: Consiliul de Stat?
Dinescu: Da. Marea Adunare Naţională, Consiliul de Stat şi CC. al P.C.R.
Liiceanu: Nu, guvernului! Consiliul de Stat este el. Şi Marea Adunare Naţională, a cărei emanaţie este Consiliul de Stat.
Deşliu: Ce înseamnă că este el? E un consiliu!
Liiceanu: Mă rog, e un consiliu, care nu prea este!
Deşliu: Nu-i nimic, ideea mea este că trebuie undeva specificat, la început, că ne adresăm unor organisme, nu?
Dinescu: Dar noi nu am, în text n-am băgat nimic cui ne adresăm, fiindcă aia e un pretext.
Deşliu: Trebuie dat peste nas de la început, după părerea mea.
Dinescu: Mă rog!
Deşliu: Adică, anunţată culoarea. Anunţată culoarea!
Dinescu dă citire textului scrisorii, după care discuţiile continuă, textual:
Paleologu: Eu mă gândeam, dar nu încape în asta, mă gândeam la câteva chestii concrete, care ne interesează pe noi ca scriitori. Deci nu probleme din astea care nu se schimbă, drepturi şi astea, dar mi se pare că nu putem să rămânem muţi la cazul Anei Blandiana.
Dinescu: Am discutat azi la organizaţia de partid, aşa, m-am ridicat la un moment dat şi am zis... (întrerupt).
Paleologu: Astăzi?
Dinescu: Chiar azi am avut şedinţă de partid şi-am zis, "cer lămuriri în legătură cu situaţia colegei noastre Ana Blandiana". Zic, am auzit că din cauza unui pisoi pe care-l cheamă Arpagic, dle nu ştiu cum de destinul unui scriitor e în funcţie de un animal d-ăsta, dar eu, dacă Ana Blandiana ar fi scris o poezie despre mine, în care mă făcea "cotoiul Dinescu", eu îi mulţumeam public, dle. E un compliment, o felină, e un lucru minunat şi părerea mea, aceste chestii panicarde ale cenzurii, de a face un act din ăsta politic, dintr-o poezie pentru copii, mi se pare penibilă şi, mă rog, dacă-i vorba despre asta, îl rog pe secretarul de partid Ion Horea să-mi explice de ce....
Munteanu: Ăsta, că Băran face opinie separată în cazul... (întrerupt).
Dinescu: S-a ridicat Ion Horea şi a explicat că a venit unul de la Consiliul Culturii şi i-a spus să scoată rubrica Anei Blandiana.
Paleologu: Horea?
Dinescu: Horea, da.
Deşliu: Cine a dat ordin?
Dinescu: Mi-a dat numeleiui, am uitat cum dracul îl cheamă, ăla fălcosu, de la cenzură... (nu termină).
Deşliu: Ăsta care-i adus acuma, au mai adus acuma, nu e Radu Constantinescu?
Dinescu: Da, după Radu Constantinescu. După asta a spus că poate că se revine săptămâna viitoare, săptămâna viitoare a dat telefon şi-a zis că nu numai că nu s-a revenit, dar e şi mai gravă situaţia, pentru că a ajuns foarte sus, nu ştiu ce, şi nu depinde de el şi nici măcar de Radu Constantinescu. A vorbit cu Radu Constantinescu, Horea, i-a spus: tovarăşul Horea, nu ştiu ce, eventual încercăm săptămâna asta să scrim o poezie, că era cu deschiderea învăţământului, să fie o tabletă cu deschiderea învăţământului, mai patriotică, aşa. Ea a scris una, nu, în stilul ei, aşa, cu nu ştiu ce, ăla a ăs nu, nici pomeneală, nu, că a ajuns prea sus chestia şi să zică mersi că nu i se întâmplă nimic, dar să nu... (întrerupe). Şi m-am ridicat şi am zis, cum dle, nu i se întâmplă nimic, adică ce să i se mai întâmple, faptul că-i luaţi unui scriitor, zic, unealta cu care scrie, adică nu mai are posibilitatea să existe pentru că nu numai la România literară, i s-a luat şi rubrica de la Luceafărul şi rubrica de la aia, păi stai, dle adică îi iei ţăranului pământul, sapa şi boii şi nu e, e bine mersi!
Deşliu: N-are drept de semnătură şi numele ei nu poate fi pomenit nicăieri, să ne-nţelegem! Adică, nu-i numai asta!
Dinescu: Horea a spus, dle, mie-mi inspiră... (este întrerupt).
Paleologu: A fost (se bâlbâie), dar asta a fost o cacialma. I-a dat o pâine pentru o mică eliberare, ca să poată să scrie, uite că este, da.
Deşliu: I-au scos cărţile, două cărţi i s-au scos!
Paleologu: Acuma, ce se-ntâmplă, problema e că ăsta mi se pare, bine, nu încape aicea, dar trebuie pusă absolut general şi lucru de interes absolut naţional şi mi se pare foarte bună.
Dinescu: Şi mie, tonul e destul de dur, dar nu se poate altfel.
Paleologu: Nu se poate altfel.
Deşliu: Eu mai am nişte păreri... (este întrerupt).
Paleologu: În chestia cu Blandiana, cum e posibil ca un individ oarecare, cu sau fără nume, nu importă, să creadă că poate decide despre soarta unui scriitor important şi consacrat? E o idioţie, pentru că ea nu publică... (întrerupt).
Deşliu: Nu cred că se poate introduce ceva, nu cu Blandiana, dar apropo de felul cum se operează, cum se interzic unu scriitori la un moment dat, pomenită aşa...
Dinescu: Adică în asta... (bâlbâie), deci împotriva libertăţii de creaţie, a cenzurii reactivate în ultimii ani şi a mijloacelor de intimidare practicate pe scară largă în toate specialităţile.
Munteanu: Adică un act de responsabilitate mare, pe teme mari, care cuprind toate chestiile astea.
Paler: Care sunt efecte secundare.
Deşliu: Despre înfometare ai spus ceva acolo?
Dinescu: Finalul este aşa... (reciteşte ultima frază a scrisorii).
Paleologu: Eu aş fi gata să spun şi o spun, dar să am ocazia, aş suporta, mă rog, aş suporta înfometarea, dacă s-ar declara că este înfometare din nişte raţiuni obiective. Dar când se spune că-i "epocă de aur"! (Toţi se amuză).
Deşliu: Eu cred că să facem menţiune undeva, dle Paleologu, cred c-ar trebui să facem menţiune undeva de faptul că există un proces de renovare în lagărul socialist, în lumea socialistă, un proces a cărui necesitate este recunoscută aproape unanim. Eu cred că e bine ca acest demers al nostru şi protestul ăsta să se conjuge cumva cu conjunctura, adică cu chestia principală de conjunctură, anume cu urecheala de la Moscova.
Paleologu: Dar este urecheală?
Deşliu: Sigur că da!
Liiceanu: Sunt două referinţe... (întrerupt).
Deşliu: În mod evident.
Paleologu: Problema e următoarea, cum discutam şi cu Mircea, această hârtie e adresată unor foruri care... (se bâlbâie), însă importanţa pe care o poate avea este numai ecoul ei.
Deşliu: Dar bineînţeles! Sigur că da! Dar vreau să spun că dacă noi facem o menţiune, apropo de asta, că sunt două, o menţiune mai expresă, nu ştiu cum să spun, mai netă, asta poate servi şi de scut, adică va da inimă mai multor oameni să semneze, aşa. Dior, uite ce este: nu vă supăraţi, noi suntem sub laba ruşilor, asta se ştie! E clar! Ţi-au spus acuma că nu e bine ce faci şi că trebuie să faci altminteri! Uite, noi ne raliem la acest punct de vedere! Aici!
Munteanu: El tot nu se gândeşte.
Deşliu: Nu-i vorba de el!
Dinescu: Dar, dle Deşliu, eu am pus aicea... (citeşte o frază din scrisoare, referitoare la "spiritul de libertate şi reformele din celelalte ţări socialiste".
Paler: Adică aici s-ar putea pune pe o pedală niţel mai accentuată, acolo... (nu termină).
Liiceanu: Mircea, înseamnă tu locul! (îi indică pe textul scrisorii, unde anume să facă modificările).
Paler. Atâta am vrut să zic.
Paleologu: Exact. Trebuie atinse foarte ferm şi foarte clar.
Deşliu: Mircea, eu sunt împotriva expresiei de "vandalism".
Dinescu: Dl Deşliu este împotriva expresiei "acte de vandalism". De ce?
Deşliu: Păi e mai mult decât act de vandalism, e mult mai rău decât act de vandalism. , Munteanu: E mai rău decât vandalii. Că vandalii... (râde şi nu termină ideea).
Deşliu: Ştii de ce? Că miroase a înjurătură.
Munteanu: Unde dle?
Dinescu: E toată, ce să mai... (întrerupt).
Deşliu: E părerea mea.
Paleologu: Da, da, foarte mulţi îl aud, unde e cuvântul?
Dinescu reia pasajul în care e vorba de actele de vandalism, în text.
Deşliu: Sigur, în sensul grav sunt mai mult decât acte de vandalism, actele de vandalism sunt aşa, o pornire oarbă.
Dinescu: Acte inconştiente?
Deşliu: Nu, sunt foarte conştiente... (întrerupt).
Munteanu: Înseamnă locul unde, da?
Deşliu: (continuă ideea) Găsită o exprimare mai...
Munteanu: De fapt poate că vandalismul, poate că nu-i chiar destul de tare.
Deşliu: Evident, despre asta este vorba.
Munteanu: Da, e bună observaţia.
Paler. Da, da.
Munteanu: Nu e destul de tare, că vandalism face orice iresponsabil.
Paleologu: Da, da, da, nu-i deştul de tare.
Munteanu: Pe când ăsta are un plan dle, ăsta are planuri.
Paleologu: Evident. Termenul e destul de tare şi nu-i destul de tare. El sună tare, unii oameni care nu sunt destul de... (bâlbâie), cu vocabularul specialiştilor... (nu termină).
Munteanu: Nu, nu e rău, înseamnă numai locul, ca să cumpănim cuvintele, dar e bună observaţia. Într-adevăr, act de vandalism face un iresponsabil, adică nu un tip care are un plan în cap, un plan de a ne mânca de vii.
Deşliu: Sigur că da.
Dinescu: Dlor, cam la douăzeci de scriitori, mă rog, şi poate şi peste. Am vorbit deci cu o sumă de oameni, lista prezumtivă e asta, adică oameni care mai mult ca sigur semnează, cu câteva rezerve, în final, aşa. Deci, Paleologu, Manolescu, Pleşu, Liiceanu, Domokos Geza, Gálfalvi Zsolt, Paler, Tcaciuc, Al. Călinescu, Iorgulescu, Ştefan Bănulescu, Aurel Dragoş Munteanu, Deşliu, Gabriela Adameşteanu. Rămâne aşa: am vorbit cu Buzura, care probabil mai mult ca sigur semnează şi Zaciu şi posibil şi Papahagi. Pe Blandiana n-am găsit-o, pe N. Steinhardt... (în acest moment se termină înregistrarea).
În jurul orelor 17,40 în cameră sunt semnalaţi Mircea Dinescu, Dan Deşliu, Aurel Dragoş Munteanu, Alexandru Paleologu. Dinescu face referire la o discuţie avută cu Mihadaş, care s-a plâns de faptul că a fost împiedicat să participe la un congres internaţional. Enunţă apoi numele unor scriitori: Munteanu, Bogza, Macovescu, Meliusz, fiind întrerupt de Deşliu, care spurfe că la Macovescu să nu se ducă, deoarece este lipsit de curaj. Dinescu reia, îi enumera pe Dan Laurenţiu, Paul Georgescu, Wald, Ianoşi, Mălăncioiu, Marin Sorescu, Marin Mincu. Deşliu este de părere că Mălăncioiu n-o să vrea din cauză că n-a fost băgată în iniţierea acţiunii. De asemenea, se opune şi la numele Marin Sorescu. Dinescu susţine că Sorescu i-a spus şi lui, şi lui Pleşu, că Securitatea intenţionează să-l omoare. Despre Marin Mincu arată că acesta a ţinut un "discurs cumplit" în şedinţa de partid, a acuzat partidul că vrea să le omoare părinţii. Deşliu a apreciat că Sorescu se teme pentru persoana sa, la care Dinescu a explicat că Sorescu "vrea să fie omorât de Securitate, deoarece vrea să ia premiul Nobel". Dinescu l-a menţionat şi pe Dan Hăulică; a concluzionat că, în total, vor fi peste 20 de persoane şi, după el, nici nu trebuiesc mai multe. Deşliu a afirmat că ar fi bine să fie vreo douăzeci şi cinci de persoane.
În cameră intră Masa Dinescu, care consultă musafirii ce vor să servească, ceai sau cafea. După ce aceştia îşi precizează preferinţele, Deşliu îl întreabă pe Dinescu dacă a anunţat pe cei ce trebuiau să vină. Dinescu i-a anunţat, Paler şi Gabriel Dimisianu vor veni împreună, după orele 18,00, deoarece la 17,30 o aşteaptă pe Geta la gară.
Maşa a afirmat că poate va veni şi Geta, dar Dinescu şi Deşliu au răspuns că nu vine, deoarece este necăjită, tatăl ei este grav bolnav. Dinescu continuă să spună că Pleşu va veni, la fel şi Mircea Iorgulescu. Aurel Dragoş Munteanu arată că astăzi a fost chemat la partid, la Casa Scânteii, i s-a dat o sancţiune pe motive politice. Deşliu face observaţii că "ei" încearcă să fie duri. Munteanu îi dă dreptate, arată că i s-a spus că va mai fi chemat, dar el le-a replicat că nu mai au nici o autoritate de a-1 chema, deoarece nu mai este membru al P.C.R., acum a dat curs chemării doar din politeţe. Le-a spus în mod răspicat că el nu le-a dat "o hârtie", cum s-au exprimat ei, ci demisia din P.C.R. Munteanu s-a referit la modul în care a decurs întrevederea, cine a participat, îşi exprimă regretul că n-a cerut unuia din cei de acolo să-şi decline calitatea.
Intervine Deşliu, ironic, şi spune că persoana respectivă era cu siguranţă "securist". Munteanu reia relatarea, arată că în încheierea întrevederii i s-a atras atenţia că actul lui este foarte grav, că probabil va mai avea discuţii şi la nivelul altor instituţii. Deşliu a fost de părere că persoana neidentificată de Munteanu reprezenta de fapt instituţia la care a făcut aluzie. A răspuns că el acum realizează motivele pentru care se pierd valori intelectuale, valori productive, continuând textual:
Deşliu: Nu-i posibil ca ăştia să plece, adică, cum, de ce se duc atâtea valori din ţară? Nu? Păi sigur că da, adică de ce să nu-mi pese? Brucan a spus ce-a spus în chestiile astea.
Deşliu a continuat să enumere categoriile de intelectuali care pleacă definitiv din ţară, a apreciat fenomenul în cauză drept o "hemoragie", care, după el, n-a existat până acum la noi şi este exclus ca toţi cei care pleacă să o facă din cauză de prea mult bine. Se revine la cazul lui Munteanu, acesta repetă ce-a spus celor care l-au chemat; Deşliu subliniază faptul că de la partid nu vor accepta termenul de "demisie", drept care Munteanu va fi exclus din partid. Relatează despre modul cum a fost el exclus din partid, în urma memoriului pe care 1-a înaintat.
în acel moment, Masa îl introduce în cameră pe Andrei Pleşu. Discuţiile au ca subiect tot atitudinea lui Munteanu, acesta arată că el nu va mai da curs nici unei chemări, pentru el rămâne ca dată de referinţă demisia. Paleologu consideră că demisia reprezintă un act arbitrar, personal, iar ceea ce se întâmplă cu ea nu mai are nici o importanţă. Pleşu exemplifică prin cazul Ilenei Mălăncioiu, care şi-a depus demisia şi n-a primit nici un răspuns oficial, cei de la revistă continuă s-o treacă pe statul de salarizare, deşi ea nu-şi mai ridică salariul.
Maşa se referă la o discuţie avută cu Angela Marinescu, despre Mălăncioiu, Dinescu o etichetează pe Angela drept "proastă", arată că aceasta a vorbit tâmpenii şi despre Ana Blandiana, şi despre Dan Petrescu. Paleologu era intrigat de articolul lui Mircea Radu Iacoban, îndreptat împotriva lui Dan Petrescu, a criticat atitudinea primului. Andrei Pleşu arată că, în urmă cu cea două săptămâni, a întâlnit-o pe Angela Marinescu, căreia i-a adresat întrebarea dacă nu se ia atitudine împotriva faptului că Ana Blandiana are interdicţie de semnătură.
Angela a replicat că "îi este scârbă de Blandiana", fapt care l-a uluit.
Se discută despre cazul Blandianei, Munteanu afirmă că măsura luată împotriva ei o consideră drept un afront personal; Deşliu repetă că trebuie să fie conştienţi de faptul că o măsură luată împotriva unuia dintre ei este, de fapt, o măsură împotriva tuturor. Dinescu este de părere că poeziile Blandianei nu pot fi interpretate aşa cum s-a încercat, deoarece sunt prea frumoase. Deşliu conchide că s-a interzis a se pomeni numele Blandianei; explicaţia, după el, este aceea că "individa principală o detestă pe Blandiana, de acolo vine toată istoria, asta e, nu trebuie să căutăm cine ştie ce".
Se servesc cafele, ceai, gustări; Munteanu le spune celor prezenţi că are un articol despre inteligenţă, pe care l-a citit mai înainte şi lui Berczi. Dă în continuare citire textului, care este redactat în limba franceză. După citirea articolului, se fac comentarii despre înţelesul acordat termenului de "intelighenţie", apoi Deşliu face referire la o ştire difuzată de Europa liberă, cu privire la descoperirea a 500 gropi comune în apropierea oraşului Linz, în care au fost îngropate cea 102 000 victime ale "terorii staliniste". Dinescu a audiat şi el ştirea; face precizarea că majoritatea celor împuşcaţi... (lipsă în text - n.n.)
În cameră îşi fac apariţia Octavian Paler şi Gabriel Dimisianu. Pleşu întreabă dacă vine şi Domokos Geza, Dinescu răspunde că Domokos Geza nu va veni, deoarece a făcut o pareză la un picior şi se află internat la Otopeni, dar va suna cu siguranţă. A motivat că Domokos a făcut pareză în urma şocului produs de publicarea în presă a moţiunii adoptate de ungurii din Cluj de a nu se redeschide Consulatul maghiar. Deşliu întreabă cine mai vine şi Dinescu precizează că mai trebuie să vină Iorgulescu. Paleologu cere lui Dinescu lista cu persoanele care vor semna în mod cert. În continuare, are loc următorul dialog:
Dinescu: Deci am vorbit aşa, cu Paleologu, Manolescu, Pleşu, Liiceanu, Domokos, Gálfalvi, Paler, Tcaciuc, Al. Călinescu, Iorgulescu, Doinaş, Bănulescu, Aurel Dragoş Munteanu, Deşliu, Gabriela Adameşteanu, Wald.
Deşliu: Pe Tcaciuc l-ai pus ca să fie şi un ucrainean?
Dinescu: Da! Prezumtivi de semnătură: Steinhardt, Blandiana, Zaciu, Papahagi, Buzura, Simion. Am vorbit la telefon cu Buzura, a zis că vine la începtul săptămânii, deşi o să cam pierdem vremea, că luni trebuie... (lipsă în text - n.n.).
Paleologu: Nu trebuie întârziat.
Dinescu: Eu cred că luni ar trebui, sau marţi, cel târziu.
Munteanu: Orice întârziere ameninţă...
Dinescu: Deci, ce v-am citit, 99-100 la sută au fost, au zis, dle suntem de acord, pur şi simplu.
Paleologu: Cu Steinhardt am să vorbesc eu. Acum el mi-a spus un lucru, că nu o face fără să-l consulte pe stareţul lui. Care e un stareţ tânăr acuma, un băiat foarte deştept.
Dinescu: Nu, nu! Păi stareţul e ca şi când ar merge la miliţie. Nu, el voia să semneze aia a doamnei de la Cluj.
Nu, aia e altă... (nu termină). . . .
Paleologu: Pe mine mă tentează... (se bâlbâie), dar am avut nişte ezitări, aşa, de temporizare şi am aflat apoi de păţania lui Mihadaş.
Intervine Dinescu, care spune că l-a întâlnit pe Mihadaş, care era extrem de afectat şi acesta n-a negat că a semnat. A fost de părere, Dinescu, că scrisoarea citită la Europa liberă era dubioasă, deoarece a ajuns prea repede acolo. Munteanu a apreciat că textul i s-a părut penibil, iar Deşliu a completat că era plin de agramatisme, probabil era contrafăcut. Dinescu intenţionează să-i mai contacteze... (lipsă în text - n.n.).
Pleşu întreabă dacă a vorbit cu Doinaş, Dinescu afirmă că a discutat mai de mult, iar ultima oară, când s-au întâlnit la recepţia de la ambasador şi 1-a întrebat dacă semnează, a intervenit Irinel, soţia lui Doinaş, care a spus că dacă Doinaş nu semnează, va semna ea în locul lui. Munteanu a menţionat că Doinaş va semna doar dacă îl lasă Ţoiu. Dinescu crede că Doinaş va semna, deşi are planificată o călătorie în China, săptămâna viitoare. Reia în discuţie numele celor prezumtivi, afirmă că pe Sorescu îl va aborda el. Paler propune ca Hăulică să fie abordat de Andrei Pleşu, unul din cei prezenţi cere ca Hăulică să fie abordat urgent, deoarece urmează să plece în Algeria.
Dinescu pune în discuţie numele lui Ioan Alexandru şi Romul Munteanu; este de părere că ultimul va semna; Paler intervine şi spune că Munteanu va semna, dar s-ar putea să se împiedice şi să spună cuiva chestia asta. Dinescu crede că Paul Anghel ar fi fericit să semneze, la fel, crede că şi Păunescu ar semna; Deşliu îl contrazice, este de părere că Păunescu nu se angajează.
Dimisianu îşi exprimă părerea că este important ce semnături sunt, cine sunt cei care semnează; Paleologu întăreşte şi el această afirmaţie. Deşliu propune ca Dinescu să mai facă o lectură a textului scrisorii. Dinescu face menţiunea că încă nu s-au decis cui anume este adresată scrisoarea.
Cei prezenţi dau o serie de sugestii, Paleologu propune să fie adresată Marii Adunări Naţionale, Deşliu menţionează Consiliul de Stat, Dinescu, ironic, afirmă că o va duce personal lui Nicolae Dragoş, la Scânteia; este menţionată agenţia Agerpres, Paler face trimitere la preşedintele Uniunii Scriitorilor. Paleologu subliniază faptul că este vorba de luarea unei atitudini şi că textul, prin natura lui, indică oarecum cui trebuie adresat.
În acel moment, îşi face apariţia în încăpere Masa, care apoi iese. După saluturile de rigoare, dialogurile continuă:
Paler. Eu am avut o discuţie cu Mircea Dinescu. Nu-mi spun părerea despre text, că vreau să evoc puţin discuţiile. Eu precizez de la bun început un lucru şi anume că sunt gatapentru orice. Dar cred că trebuie să gândim bine şi să ţintim foarte exact în această treabă, cum să spun eu, pentru că altfel riscăm să compromitem o dorinţă nobilă.
Pleşu: Să nu cădem în gesticulaţie.
Paler: Nu la asta mă gândeam. Adică mi se pare că este foarte important, cum să zic, să ieşim din somnolenţă. Să ieşim din starea asta de letargie a conştiinţei, mă rog, în care am căzut cu toţii. Dar, tocmai pentru că am stat atâta vreme în starea asta de lene morală, cred că este momentul acuma ca să ne gândim foarte bine aici. Eu i-am spus lui Mircea că eu n-aş fi de părere să facem un lucru general, care să fie un fel de inventar al unei situaţii. N-aş fi de părere din două motive: în primul rând, pentru că o asemenea analiză generală, care nu începe cu ceea ce ar trebui să înceapă şi anume cu cererea, mă rog, înlăturării dictaturii unei familii, nu e serioasă. După părerea mea!
Dinescu: Cum? Cerem asta!
Paler: Stai puţin! îmi dai voie să spun! Lasă să-mi termin ideea, tot ceea ce vreau să spun în chestiunea asta. De asemenea, o asemenea analiză trebuie să fie foarte serioasă, să ne gândim care sunt punctele nevralgice, care sunt relele cele mai mari care trebuie să fie evocate aici, cu o mare acuitate a cuvântului şi cu o foarte mare rigoare şi cu o foarte mare sobrietate, cum să spun eu, a expresiei. Adică nu ne putem permite să facem, aşa, un text impulsiv, un text nu că timid, şi-am să spun şi de ce. Părerea mea este că un act de solidaritate, în acest moment, al scriitorilor este şi necesar şi foarte important, pe orice temă se poate centra. Şi se pot găsi, cum spun eu, asemenea, mă rog, nuclee, multe: putem face, de pildă, i-am spus lui Mircea Dinescu, să zicem o chestie serioasă, argumentată perfect, articulată perfect, de pildă, cu atitudini care ar fi şi spre demnitatea noastră şi spre cinstea conştiinţei noastre, de pildă, o atitudine în problema satelor, în care noi ne pronunţăm.
Acuma nu vreau să înşir cum sună argumentele, de pildă, dar făcut ca un document care să rămână, cum să spun eu, pe puncte, aşa, foarte serios, să rămână chiar pentru istoria literară, chiar pentru istoria conştiinţelor în această ţară. Sau, de pildă, să-l... (lipsă în text - n.n.)... ce se-ntâmplă în cultura românească în momentul de faţă. Nişte lucruri care au fost evocate chiar în şedinţa de astăzi, cu toată situaţia asta, a cenzurii, mă rog, ritmul care, prin desfiinţarea ei, funcţionează cu sălbăticia cu care funcţionează, a cărţilor desfigurate care apar, a idealizării, mă rog, forţate, a faptului că scriitorii sunt împinşi în mod paradoxal spre evaziune, spre dezangajare, faptul că, în modul cel mai ciudat, într-o asemenea cultură, mă rog, care pretinde sau care pe vremuri a ademizat toate curentele, cum spun eu, în afară de realism, acum are groază, are oroare de realism, mă rog, şi tot ce se petrece în cultură, toate mijloacele acestea, resurecţia dogmatismului, treaba asta, cum să spun eu, primitivă, corupţia care există în administraţia culturii, faptul că toţi îşi apără scaunele, poziţiile şi, în felul ăsta, să facem noi un document foarte serios, foarte substanţial de luare de atitudine în domeniul culturii.
Aşa ceva mie mi s-ar părea, cum să spun eu, o chestie temeinică, o chestie profundă, o chestie serioasă, care ar avea şi un foarte mare ecou şi ar avea, cred eu, şi darul, cum se spune, să disloce puţin ceea ce se întâmplă aici cu noi. Există, o clipă măi Mircea, o asemenea treabă are, cum să spun eu, importanţă dacă este semnată de mai mulţi oameni, dacă este semnată de oameni de suprafaţă, de o anumită notorietate. Lista care a fost citită este o listă bună, eu mă tem însă că oamenii, după ce vor lua cunoştinţă de textul ăsta, nu vor mai fi nici jumătate, nici pe sfert... (este contrazis de Dinescu). Mă rog, se poate să mă înşel, dar spun ce cred eu. Pentru noi, cu cât vom reuşi să facem ca numărul oamenilor ce semnează să fie mai mare, cu atâta lovitura, forţa de şoc va fi mai puternică. Dacă putem face chiar o...
Dinescu: Vă-nşelaţi şi aioi. Dar va şi spun de ce... (întrerupt).
Paler: Mă rog, dar nu fac aicea o chestiune de competitivitate. Dar să facem ceva ca lumea. Astfel, dacă vor fi o sută de semnături în povestea asta, atuncea va fi încă un adevărat coşmar pentru ei. Mă rog, trebuie să ne gândim, de asemenea, zic că avem dreptul, cei care nu riscăm, mă rog, cei care nu avem nişte slujbe, trebuie să ne gândim la cei care au nişte slujbe şi să nu-i punem în situaţia, cum spuneam, de a risca mai mult decât se poate.
Dinescu: Dacă pornim de la risc, dle Paler, nu... (întrerupt).
Paler. Nu, nu, dă-mi voie, de câte ori, tu singur, până acum vreo jumătate de an, spuneai mereu, "cărţile, cărţile, cărţile"... (întrerupt).
Dinescu: Păi cărţile, pentru că era, încă o dată, dle Paler, să jucăm deschis, era... (întrerupt).
Paler: Dar nu-nţeleg că e cazul să sărim de la o extremă la alta.
Dinescu: Nu, aicea nu-i extremă! Una va da cu chestia asta cu, aţi spus că dacă faci o chestie eficientă va disloca; nu va disloca nimic, nu va avea nici un ecou aici, printre altele. Una, indiferent cum o facem noi! Doi: 90 de semnături, v-aduc un memoriu, cu 90 de semnături, dintre care morţi mari şi plecaţi mari! 90, dle Paler, o am acasă la mine în birou, un document ca acesta, făcut temeinic, aşa cum spuneţi dv., a trecut şi pe la dl Deşliu şi pe la dv. şi pe la mine şi pe la toţi, aia, când a venit Fruntelată redactor şef la Luceafărul. 90 de semnături! Bogza, Jebeleanu, Marin Preda...
Paler. Era o problemă particulară.
Dinescu: Cum particulară, domnul Paler? Eu l-am citit, era adresat şefului statului, eu i-am dat citire, a trecut pe la fiecare dintre noi, de la o chestie d-asta, aşa că asta a ajuns aşa: "Mult stimate şi iubite secretar general, dv. cu înţelepciunea binecunoscută, care sunteţi un mare conducător" ş.a.m.d. Păi văd, asta vreau să spun... (citează în continuare din scrisoarea înaintată conducerii superioare de partid şi de stat). Dau citire, se termină chestia asta, îl depun pe masă la Macovescu, o chestie, 90 de scriitori, cei mai importanţi, se ridică Mihnea Gheorghiu şi zice: "Tovarăşi, acum, când trupele sovietice fac manevre la graniţa României, noi încercăm să ne opunem deciziei partidului care ştie ce face dacă nu ştiu ce, că trupele sovietice", nu ştiu ce, şi-n pauză vine şi "ia aicea", deşi oficial am depus-o, aia! Dle, mi-a dat-o în mână, în pauză, în closet, şi-o am acasă, domnule.
Deşliu: Tu ai dreptate, dar dl Paler zice cu totul altceva.
Paler: Cu totul altceva!
Dinescu: Nu, eu v-am explicat... (întrerupt). 90 de semnături, alea... (întrerupt).
Paler: 90 de semnături de "Mult iubite", asta era... Eu îţi spun... (întrerupt).
Dinescu: Era că s-a încălcat, nu erau 9fi pentru că era "Mult iubite", erau pentru că... (întrerupt).
Munteanu: Stai puţin, stai. Hai să luăm hotărâri chiar serios. Ce spunea dl Paler, şi reacţia sa traduce o atitudine, dar hai să luăm o, adică dl Paler... (întrerupt).
Dinescu: Nu cred, eu spun ce se-ntâmplă, dacă...(lipsă din text - n.n.).
Munteanu: Tocmai. Adică problema aicea este, dl Paler a vrut să, a discutat să...(întrerupt).
Dinescu: Iertaţi-mă, staţi, eu am mai discutat cu dl Paler, mai pe larg, îţi explic argumentul, dl Paler vrea o chestie cu satul, am spus, dl Paler, eu nu i-am spus...(întrerupt).
Paler. Am spus două lucruri, am zis două!
Dinescu: Să facem două, nu, ori... (întrerupt).
Vorbesc toţi odată, se întrerup unii pe alţii.
Paler: Dacă vrem, .mai escaladăm treaba respectivă. Primul lucru cu care ar trebui să ne producem ar trebui să fie o solidaritate cu Blandiana! Ăsta ar trebui să fie primul lucru pe care ar trebui să-1 facem noi.
Dinescu: Am făcut, aceasta este un punct pe care l-am făcut la şedinţa de partid, s-a vorbit despre Ana Blandiana la organizaţia noastră de partid.
Munteanu: Rostul acestei chestii, este foarte bine ceea ce a spus dl Paler, rostul acestei chestii este, vorba dv., să trezim din apatia generală conştiinţa, adică ne adresăm celor care au un rest de conştiinţă, să ia act de situaţia gravă şi de faptul că suntem preocupaţi de situaţia gravă, de paralizia tuturor instituţiilor şi de atacul la însăşi esenţa problemei, la fiinţa naţională. Adică problema este să subsumăm toate aceste aspecte particulare, care sunt absolut reale şi grave, pe care le-aţi menţionat dv., unui apel la conştiinţa dezastrului în care ne aflăm. Acesta trebuie să fie un text scurt, care să enunţe grava problemă... (este întrerupt).
Cei prezenţi se contrazic, fără a-şi termina frazele.
Paleologu: Ţinta unui atare text e nulă în interior, sigur, dar nu e nulă extern. Ca să aibă ecou extern, trebuie să fie scurtă, să poată fi ascultată la un post de radio în câteva minute. Şi semnăturile să fie şi fireşte numeroase, dar nu foarte numeroase, că e ca la... (întrerupt).
Dinescu: Nu, că numeroase e greu acuma, că toţi sunt aşa, important e să fie buni, cu nume care sună la ureche.
Paleologu: într-un fel înţeleg ce spui dumneata, dar cum facem această chestiune, adică asta ar fi într-adevăr o problemă, cu asta aş fi de acord, cu ceea ee-ai spus dumneata, şi anume că noi, ca scriitori, nu putem asista indiferenţi, dar asta ar fi altceva decât ce este scris aici. Asta este.
Munteanu: Cu asta începe, dl Paler.
Paler: Ştiu, nu, nu, nu. Adică un inventar de... (lipsă în text - n.n.).
Deşliu: Aş vrea să spun şi eu ceva. Şi eu am discutat cu dl Paler şi cu Mircea, cu dumneavoastră ceilalţi n-am avut prilejul, dar azi am venit cu ideea că de la ultimele noastre discuţii s-a întâmplat un lucru esenţial, după părerea mea foarte important, s-a creat o conjunctură care trebuie exploatată urgent, şi anume afacerea de la Moscova, unde "insul" a fost zguduit, a apărut o observaţie capitală la ceea ce face el, de care noi trebuie să profităm. Acum! în legătură cu cursul reformist pe care el îl respinge categoric şi de care noi, deşi fără să facem referire în nici un fel la chestia de la Moscova, dar să se înţeleagă că, evident, noi ştim ce s-a petrecut acolo şi că noi suntem de părere că trebuie să se schimbe neapărat ceva şi anume, în general, să se schimbe. Peste tot! De aceea eu sunt înclinat, acum mai mult, către un text care să ridice problemele aşa, adică în mare, în general, să izbească, să supere foarte tare. Să supere foarte tare şi să fie preluat acolo unde... n-avem încotro! Că aicea nu se poate difuza! El va fi difuzat din nenorocire numai acolo. El nu va ajunge, putem să-l adresăm Marii Adunări Naţionale, dar nu va ajunge decât în acelaşi loc pe care îl ştim cu toţii. Că este un singur loc unde ar ajunge aşa ceva. Şi că nu se va afla în vecii vecilor de el, dacă el nu va fi scos.
Dinescu: Da, exact.
Deşliu: Ori, noi trebuie în acest text, zic eu, şi e în bună măsură făcută treaba, noi trebuie să folosim această umbrelă frumos colorată, a ceea ce s-a petrecut la Moscova, această avertizare destul de puternică, "nu mergi pe drumul cel bun, mergi pe un drum prost", ceea ce noi spunem de foarte multă vreme... (întrerupt).
Pleşu: Şi când s-a spus asta, că eu... (nu termină).
Deşliu: Când i s-a spus "succesul unei ţări socialiste este succesul tuturor, eşecul unei ţări socialiste este eşecul tuturor". S-a vorbit despre drepturile omului, despre protecţia mediului, despre grija pentru mediul ambiant şi despre drepturile omului, nu la modul de celalată parte, dar s-a pomenit de oameni şi de necesitatea de a ne ocupa de oameni, de ce se-ntâmplă cu ei. Nu spun că asta face gaură în cer, nu spun că asta este ceva nemaipomenit, dar sunt elemente de care noi trebuie să profităm. Politiceşte vorbind, e un moment foarte bun, după părerea mea, pentru că, dacă un asemenea strigăt, acum, este reprimat cu brutalitate, ceea ce înseamnă... într-un anumit fel, altul l-ar face în alt fel, fiecare l-ar face într-un anumit fel.
Dinescu: Eu m-am ferit să-l fac în stilul meu, eu voiam să fac un... Pe urmă am lăsat şi mai...
Pleşu: Tu ai o distonatură, dar cred că nu putem scăpa de un text relativ simplu, tare, poate fără unele stridenţe, şi eu cred că asta cu vandalismul e un lucru de călcare a legalităţii, aici aş fi invocat mereu "legalităţi care se încalcă", se calcă statute, se calcă articole, toate principiile, Constituţia, democraţia...
Munteanu: Staţi puţin, sunt de acord cu dv., doar asta am spus.
Paler: Nu, eu am reacţionat la încălcări, Constituţia, exact ce aţi spus dv.
Pleşu: Deci, asupra eficacităţii, într-o formă sau alta, cinstit vorbind, am dubii, nu mă aştept ca după asta să se-ntâmple ceva spectaculos. Mă aştept, însă, cum spunea un amic: "ecoul e deja o victorie mică". Deci, ecoul. Pe urmă eu zic că şi ce pică după asta, că pică D.R. Popescu, Suzâna Gâdea, Dulea, tot e ceva. Indiferent care e cel ce pică.
Dinescu: Atunci să ne... (vorbesc deodată mai mulţi), că dacă e vorba de ecou, un singur... Am avea un asemenea text în glumă, ei ce... M-am întâlnit în Germania cu (nu se înţelege) şi m-a întrebat "ce fac, dle, scriitorii? Mai există scriitori prin România". Adică ţipă scriitorii germani, ţipă şi ăia, ăştia dle, şi-au dat drumul elveţienii dle, pentru prima dată în istoria lor, acolo se schimbă politica, Elveţia renunţă la neutralitate şi au înjurat politica României. Noi suntem elveţieni! (Din nou vorbesc mai mulţi deodată).
Pleşu: Eu propun să fie aşa, o chestie... Alo, alo, suntem aicea şi ceva nu e în regulă.
Paler: Eu am o propunere, mă rog, eu sunt gata să vin cu o propunere de text.
Dinescu: Dar, de ce numai acum, dle Paler?
Paler. Asta-i bună, de ce n-am venit cu el? Credeam că eu am venit să discutăm aici.
Dinescu: Păi, dacă se lungeşte chestia asta...
Paler: Nu contează timpul, că facem acum sau poimâine, sau peste o săptămână. Important e să circule bine. (Se aud voci care îl aprobă).
Deşliu: Nu, nu, viteza este necesară, dle Paler, acuma.
Paler. Este necesară, dar cum să spun eu, de ani de zile, de ani de zile, pur şi simplu, laşitatea... Mă rog, cum să spun, ecoul va fi formidabil. Adică cum, dle, ăştia s-au raliat unui punct de vedere cumva unanim acceptat cu ţările socialiste dacă vreţi, nu neapărat la Moscova, aproape unanim accepat şi în sfera socialismului, nu mai spun de ce spune lumea civilizată, în general, despre noi... (mi termină).
Munteanu: Sunt doua pasaje despre problema asta, e destul de bine prinsă.
Deşliu: Şi dumneata îi loveşti pentru asta? Dar important este ce iese, ce rezultă de aici şi eu cred că, în acest moment, dintr-un text ca acesta, aproximativ ca ăsta, poate fi îmbunătăţit sigur cu asta, poate să iasă ceea ce ne-ar folosi mai mult. Eu sunt în principiu de acord cu ceea ce spunea dl Paler, că ar trebui un text, cumva, de o mare gravitate şi profunzime, care să conţină, să reflecte cumva tragedia naţională. Acesta este... (nu termină).
Paler. Asta-i problema gravă, după părerea mea. Dar, în forma aceasta, mi se pare frivolă.
Deşliu: Acesta e un strigăt!
Paler: Da, dar mi se pare o frivolitate!, Dinescu: Ce frivolitate, iertaţi-mă!?
Munteanu: Da, dar este o chestie elaborată, dle Paler, nu, adică nu se poate, practic vorbind...
Paler: Dle, să ştim pentru ce consecinţe vorbim, dar să ştim pentru ce. Hai, dle, să fim serioşi!
Dinescu: Dle Paler, vor fi consecinţele că, binecunoscute, veţi fi împiedicat să publicaţi, ori ce publicaţi acuma?
Paler: Nu, dragă, eu sunt ăla care... (vorbesc mai mulţi, deodată).
Dinescu: ...Pentru că vom face, vom fi un grup de scriitori foarte importanţi, care cu cine, cu ce vom fi înlocuiţi, dle? Dar vom acţiona, acuma începem o mişcare.
Pleşu: Practic, e foarte greu de făcut un text de tipul pe care-1 doriţi dv. în colectiv. Adică, şi eu, teoretic, sunt pentru un text care să aibe un aspect rotund, aşa, organizat, deoarece corespunde şi naturii mele. Pe de altă parte, îmi dau seama că fiecare poate să facă numai textul lui; în cazul ăsta, nu putem face un text cu 80 de semnături, care să fie de tipul ăsta. De tipul ăsta nu poate fi decât o atitudine, o formă de atitudine, pentru că fiecare are nuanţele accentuate, informaţia lui, atitudinea lui, experienţa lui. Şi atunci e foarte greu să aduci laolaltă o sumă de glasuri foarte bine articulate, de la caz la caz... (lipsă în text - n.n.)... asta continuă, a noastră a tuturor, şi demisia asta, încât putem să ne permitem să stăm două săptămâni de zile şi să cumpănim bine.
Deşliu: Nu e vorba de asta. Să nu răsufle!
Paler: Pericolul" să răsufle! Dar nu poate răsufla decât de aicea, dintre noi, nu văd pe cineva. (Vorbesc deodată mai mulţi).
Pleşu: Vreau să vă întreb ceva, eu v-am înţeles, ce-ar însemna la o adică să răsufle, bine, în sensul că s-au strâns 50 de inşi, ce poate să... (nu termină).
Dinescu: în privinţa numărului... (nu termină).
Paler: Absolut! Aşa este! Nu poate să ne facă până una-alta nimic.
Dinescu: Dar binenţeles, nici tu, nici tu.
Paler: Nu, şi problema e: trebuie să participe la întocmire şi Manolescu, şi Iorgulescu.
Dinescu: Manolescu n-a putut să vină, Iorgulescu trebuia să vină. Manolescu mi-a spus că nu poate să vină, dar este de acord cu un text foarte dur. Am discutat ieri cu Manolescu.
Deşliu: Este foarte bine dacă dl Paler vine şi dânsul cu un text.
Dinescu: Da, sigur.
Paler: Mă rog, e normal, dacă fiecare vrea... (lipsă în text - n.n.)
Dimisianu: Eu sunt pentru, adică, în ceea ce mă priveşte, totuşi răspândirea, e un spectru atât de larg...
Dinescu: Păi, da, dle, asta o ştiu, dl Paler a spus să scriem despre sate, la ce te mai referi dta?
Deşliu: Lăsaţi-l să spună părerea.
Dimisianu: Eu sunt pe cultură. Pe situaţia dezastruoasă a culturii; impactul e la fel de puternic pentru că... (nu termină).
Dinescu: Şi nu ne referim la nimic din mizeria interioară, nu facem nici o legătură?
Dimisianu: Se poate face. Intră şi sat, intră şi... (întrerupt).
Paleologu: Nu ştiu dacă aţi auzit de o sesiune de comunicări a Institutului de istorie, acum vreo lună, când istoricul Stoicescu a pus problema aşa, simplu. Această dărâmare a satelor şi a monumentelor şi a atestatelor de continuitate a populaţiei pe aceste locuri dispar, nu mai putem invoca nimic în apărarea tezelor noastre de continuitate, dispar toate. Asta e o măsură de consemnat.
Paler: Pe chestia asta a fost lichidat Mihnea Gheorghiu. Ca să fiu mai exact. Nu aş fi pentru un text făcut de oameni politici, adică nu făcut de politicieni, de oameni politici, ci aş fi pentru... (lipsă în text - n.n.) ...care nu ţine să facă politică şi care sunt obligate să vadă nişte lucruri. Sigur că fondul e politic, adică, cu alte cuvinte, uite, eu vreau să vin cu o propunere de text, prin care, prin această prismă a conştiinţei scriitoriceşti, continuă să transpară dacă vreţi toate tradiţiile naturale, totul, şi istorie, şi demolările, şi satele, totul. Pentru că, în fond, noi să ne ocupăm de totul, tot trebuie să vedem... (Dimisianu întăreşte afirmaţiile lui Paler).
Dinescu: Două pagini? Mâine aduceţi?
Paler: Nu pot până mâine. Luni sau marţi.
Dinescu: Dacă săptămâna viitoare nu l-am dat...
Paler. Ei asta-i! Măi Mircea, nici chiar aşa. Dar de ce săptămâna viitoare?
Dinescu: Nu ştiu, simt eu.
Paler: Trebuie un lucru temeinic, serios. Eu nu-mi fac iluzii că dacă vin eu cu textul meu voi veţi zice "da, e foarte bun", veţi zice poate că e prost şi atunci o s-o luăm de la capăt, o luăm dacă e cazul, dar să fim mulţumiţi că am făcut
un lucru ca lumea.
Cei prezenţi continuă să-şi expună punctul de vedere asupra textului; Dinescu afirmă că el va întocmi un text în stilul lui, sub forma unui pamflet; precizează că textul pe care 1-a citit acum a fost întocmit împreună cu Aurel Dragoş Munteanu., Paler repetă că ei nu trebuie să aibă pretenţii la chestiunea politicii, pe ei nu-i interesează chestiunea politică, trebuie să precizeze că ei nu vor privilegii. În continuare, are loc următorul dialog:
Dinescu: Privilegii? Păi se pune problema privilegiilor, dl Paler? Să supravieţuim dl Paler, asta e, să-mi apară cărticica aia care mi-e interzisă, să pot să dau la copii de mâncare, să pot să merg în străinătate dacă sunt invitat, să pot să mă uit la un televizor normal, am... (este întrerupt).
Paler: Nu să fie făcut ca un text din partea unor oameni care vor să facă băşici din...
Dinescu: Deci tonul e prea violent?
Paler: Nu, e frivol! N-am spus că e violent.
Dinescu: Deci nu violenţă.
Paler. Nu violenţă, nu. Eu sunt de părerea lui Gabriel Liiceanu, că trebuie violenţă de fond şi rigoare de formă, asta este, după părerea mea.
Intervine Paleologu, care afirmă că rigoarea de fond nu trebuie să-i limiteze doar la chestiunile lor profesionale.
Paler a fost de acord cu observaţia, dar a precizat că el a avut în vedere că un scriitor nu se limitează doar la pagina lui scrisă, Pleşu consideră că în problema satelor ar trebui făcut un text serios, de către o echipă de etnografi, istorici, arhitecţi, care pot fi în măsură să scrie ceva serios şi util. Intervine Dinescu, care repetă că problema satelor reprezintă doar un punct, dar aici este vorba de o atitudine în această perioadă, să nu stea stea "ca nişte viermi ai pământului", să nu se spună despre ei că sunt "nişte artişti acolo", care nu iau atitudine. El, personal, şi-a spus cuvântul, scârba lui faţă de cele ce se întâmplă aici.
În cameră, în acest moment, intră Mircea lorgulescu, care îşi cere scuze pentru întârziere, se salută cu cei prezenţi. Deşliu îl pune la curent cu faptul că ei deja discută pe marginea textului, apoi îi sugerează lui Dinescu să-l citească din nou. Se dă din nou citire textului, Dinescu arată că expresia "vandalism" va dispare, Paler reia argumentele lui în favorarea întocmirii unui text care să reflecte conştiinţa lor scriitoricească. A repetat că este împotriva unui text care să facă un inventar de probleme politice, un text făcut de politicieni. După părerea lui, un text care conţine Un inventar de probleme nu este indicat, deoarece, pe de o parte, problema principală nu se poate pune; în al doilea rând, pentru că se creează o anumită frivolitate amestecând mediul înconjurător cu reformele din alte ţări, cu alte lucruri, astfel încât se face un fel de "tutti-frutti". Oricum, este de părere că referirea la reformele din alte ţări trebuie scoasă, deoarece scriitorii nu fac politică. Dinescu l-a contrazis, după părerea lui ei trebuie să se implice în întreaga viaţă socială şi politică.
Deşliu a reluat ideea lui că trebuie să se grăbească, deoarece ar putea să "răsufle" ceva şi atunci dispare efectul scontat. Paler îşi susţine punctul de vedere cu privire la întocmirea unui text lipsit de probleme politice; Munteanu afirmă
că problema de fond, pe care au inserat-o şi în text, este aceea că moare poporul român şi ei, ca scriitori, nu pot sta indiferenţi, trebuie să ia o atitudine. Paler le explică ideea lui, respectiv că ei trebuie să vorbească "despre starea pe care a
creat-o dictatura în societatea noastră", să rezulte clar că nu mai există nici un fel de posibilitate de exprimare... (lipsă din text - n.n.) ...orice fel de gândire. Deşliu a precizat că aceste probleme sunt cunoscute de ani de zile, prin intermediul posturilor de radio "interesante", deci textul lor nu va avea revelaţii. El crede că e bine să vadă un text al lui Paler sau al oricăruia dintre ei, care este dispus să-l facă, dar este neapărat necesar ca textul să fie "un strigăt de alarmă", trebuie să se recunoască că o.parte a intelectualităţii române, scriitorii, au strigat zdravăn: "nu se mai poate", deşi strigătul vine cam târziu. A afirmat că ei au luat în decursul anilor atitudine, în diverse împrejurări, n-au tăcut, dar n-au avut posibilitatea să-şi difuzeze opiniile.
Se discută problema semnăturilor; Pleşu opiniază că, în afară de notorietate, publicitate, trebuie ţinut cont şi de numărul celor care semnează, este important să fie cât mai multe semnături. Intervine Mircea lorgulescu, care arată că, înainte de întocmirea textului, trebuie să stabilească clar ce anume urmăresc. Nu este nici el de părere că ar trebui să fie un text literar, deoarece textul marchează o anumită atitudine şi o ieşire dintr-o tăcere care există şi nu există. A explicat afirmaţia prin aceea că ei, din punct de vedere public, într-adevăr, n-au avut posibilităţi de popularizare, în schimb, în cadrul unor întâlniri mai restrânse, şedinţe de partid etc, ei s-au manifestat. El personal a luat atitudine în cadrul Congresului scriitorilor, când au adresat un memoriu preşedintelui Uniunii, a semnat şi memoriul făcut cu ocazia cazului Getei Dimisianu. Iorgulescu susţine ideea întocmirii unui text ideologic, nu politic şi nici literar, care să sugereze o problematică, şi că este nevoie de o discuţie în cadrul căreia ei, scriitorii, să reprezinte "o voce".
Deşliu propune ca Paler şi Pleşu să întocmească fiecare câte o variantă de text. Paler este de acord, arată că, după întocmirea textelor, se vor întâlni din nou şi vor hotărî pe care îl vor adopta, sau vor face unul din cele două. Iorgulescu face referiri la memoriul făcut în primăvara anului 1981, faptul că cei care l-au întocmit, în biroul lui Fulga de la Uniune, au fost chemaţi după două zile la Comitetul Central. Dintre cei chemaţi i-a menţionat pe Caraion, Nina Cassian, Zaciu, Buzura, Eugen Simion, Manolescu, Cioculescu, Macovescu, care atunci era preşedintele Uniunii.
Sunt trecute în revistă şedinţele Uniunii Scriitorilor, în care unii dintre cei prezenţi, Iorgulescu, Deşliu, Dinescu, au luat atitudine împotriva unor stări existente la vremea respectivă (scoaterea unor cărţi, salarii mai mari pentru scriitori, protest împotriva lui Barbu şi a Luceafărului etc). Paler readuce în discuţie problema textului, repetă că trebuie să producă un document de conştiinţă, Dimisianu îl susţine, arată că pe el îl interesează ca acest document să fie la nivelul şi la ţinuta ideologică a celor evocate în el.
Se discută despre semnături, Dinescu afirmă că el, dacă ar face un text în stilul lui, ar obţine mult mai multe semnături decât pe un text asemeni celui preconizat de Paler. A subliniat faptul că va- fi foarte greu să obţină un număr mare de semnături, mulţi se vor abţine de la o atare acţiune. Paler consideră că acum îşi vor putea da seama şi de poziţia unora, de ce parte sunt. Iorgulescu crede că nu este lipsit de interes ca textul să fie semnat şi de figuri importante din alte domenii de activitate decât scriitorii. în privinţa scriitorilor, el a întocmit o listă, confruntând lista consiliului Uniunii.
După el pot fi contactaţi: Buzura, Domokos, Blandiana, Hăulică, Iorgulescu, Paler, Bogza, Manolescu, Zaciu, Radu Tudoran, Dinescu, Mălăncioiu, Paleologu, Deşliu, Dimisianu, Gâlfalvi, Pleşu, Liiceanu, Daneliuc, Jebeleanu. Dinescu face observaţia că Mălăncioiu probabil nu va semna; la fel, are rezerve în privinţa lui Radu Tudoran. Cineva remarcă faptul că, dacă vor vorbi toţi, cu siguranţă nu vor ajunge la o concluzie şi, probabil, peste un an se vor întâlni din nou, dar pentru a bea cafea.
Pleşu încearcă să ordoneze cele discutate până acum, arată că Dinescu a făcut o variantă de text radicală, dură, cu interjecţii. Sunt totuşi două opinii, una că trebuie să fie un text mai echilibrat, mai rotund, mai grav, un document mai elaborat, şi o altă variantă este că trebuie să fie prompţi, spontani, fără prea multă elaborare, deoarece riscă să se "fâsâie". Menţionează în prima tabără pe Paler, Dimisianu şi Iorgulescu, iar în cea de a doua pe Dinescu, Deşliu şi Paleologu, el şi Liiceanu sunt neutri.
Intervine Paler, care vrea să explice din nou punctul lui de vedere, dar Munteanu este de părere să se mai citească o dată textul, pentru a opera schimbările necesare... (lipsă în text - n.n.)... a treia oară textului. Iorgulescu cere să se renunţe la expresia referitoare la contextul european. Paleologu propune să se gândească şi la o serie de oameni de ştiinţă, de artă, istorici, deoarece nu e nevoie numai de scriitori ca semnături. Dinescu îl contrazice, după el trebuie să fie numai scriitori, să fie o chestie a scriitorilor, deoarece, cu cât se va extinde, cu atât efectul se va diminua. Şi-a exprimat regretul că n-au căzut de acord asupra textului, deoarece el intenţiona ca, începând încă de mâine dimineaţă, să pornească la strânsul semnăturilor. Deşliu caută să-1 tempereze pe Dinescu, care vociferează tot timpul şi-i întrerupe pe toţi, şi cere să-i lase şi pe alţii să vorbească. Îşi expune punctul său de vedere şi anume să se vadă din nou peste câteva zile, timp în care Paler, Pleşu şi Iorgulescu vor întocmi fiecare câte o variantă de text.
Liiceanu este de părere că se pot spune într-o variantă optimă toate lucrurile care sunt de spus. El, de exemplu, simte nevoia să se evoce în text chestia cu pierderea fundamentală a unei istorii. Intervine din nou Dinescu, cu un ton ridicat: el îşi susţine punctul de vedere din text şi anume că totul este otrăvit aici, aerul, pământul, apa. Paler consideră că acest lucru nu este atât de important pe cât este faptul, după el, că în România are loc resurecţia dogmatismului şi stalinismului, că nu se mai poate gândi în această ţară, este anulată istoria, gândirea, este anulată creativitatea. Munteanu îi atrage atenţia că ceea ce susţine sunt chestii politice, deci se contrazice singur, având în vedere că pledează pentru un text care să nu abordeze probleme politice. După el, problema fundamentală este aceea că "este asasinat poporul român".
Liiceanu este de părere că, din toate ideile enunţate, se poate face un text admirabil, un montaj inteligent, pe puncte. Dinescu afirmă că el şi-a făcut un text personal, literar, intitulat Pâinea şi circul, despre condiţia scriitorului român. Textul l-a făcut în Germania, urmează să apară, îl va imprima şi-1 vor auzi cu toţii. Paleologu pledează pentru un text impecabil, arată că ei nu mai pot face speculaţii, deoarece se găsesc "în momentul agonic al acestei ţări", textul trebuie să aibe un caracter cetăţenesc.
Se propune ca viitoarea întâlnire să aibă loc miercuri; Dinescu regretă că n-a început strîngerea semnăturilor din această seară. Dialogul continuă apoi pe tema perioadei... (lipsă în text n.n.).
Pleşu: Ar mai fi o chestie de discutat: cine este abordabil şi cine nu. De cântărit exact cui i se oferă... (întrerupt).
Dinescu: Sigur că da! Domnule, nu lărgiţi cercul!
Iorgulescu: S-ar putea ca Manolescu să nu semneze!
Dinescu: Am vorbit cu el. Semnează!
Paler: Bun! Să vină atunci miercurea viitoare!
Iorgulescu: Eu cu Manolescu am discutat de mai multe ori şi pentru el chestiunea se pune în felul următor: ieşirea la o acţiune implică riscul de a fi scos din viaţa publică.
Dimisianu: Dar numai el are riscul ăsta? Toţi avem!
Iorgulescu: Stai să vezi: el a zis că poate nu cumva este mai importantă prezenţa lui în viaţă? Asta este punctul lui de vedere!
Dinescu: Nu va fi dat afară! în momentul ăla...
Paleologu: Ba da! Dar eu nu mă gândesc la asta!
Dinescu: De aia nu face nimeni nimic, pentru că se teme de consecinţele unei chestii!
Paleologu: Tocmai vroiam să pun în discuţie acest lucru!
Paler: Vă spun eu dinainte: în primul rând, toţi, toţi care au serviciu vor fi daţi afară!
Dinescu: Fii serios, dle Paler! Măcar să fie chestia asta!
Paler: Dle, eu sunt la pensie, eu nu pledez cauza mea, eu semnez, dar să nu ne jucăm cu vorbele!
Deşliu: Nici pensia nu e sigură!
Paler: Toţi care vor semna vor fi interzişi, nu vor mai putea publica nimic, numele lor nu va mai fi pomenit în nici un fel, cel puţin o bună perioadă de timp. Fiecare în parte va fi hărţuit, chemat la Securitate şî se va discuta cu el, cu mai multă sau mai puţină brutalitate.
Pleşu: Simpatic!
Deşliu: Eu rămân la părerea mea, că ce s-a petrecut la Moscova va avea un efect foarte important. Eu cred că acolo a primit o urecheală mult mai puternică!
Paler: Nu se va mai scrie nimic despre dv.!
Dinescu: D-aia nu s-a făcut nimic, pentru că toţi au zis aşa! Dle Paler, zău, nu ne speriaţi!
Paler: Să nu fiţi copii! Trebuie să ştiţi să vă asumaţi, pentru că, după povestea asta, va trebui continuat! Hai să ne gândim şi cum escaladăm această chestie după aceea!
Dinescu: O escaladăm!
Pleşu: Adevărul e că, în momentul în care lista arată cum arată, ar fi foarte complicat de făcut aşa! Pe de altă parte, eu socotesc că ce facem noi, deşi din cauza semnăturilor şi a... (întrerupt).
Dinescu: Păi toţi fără serviciu, ne vom vedea seară de seară!
Pleşu: Ce facem noi nu are isteria unui gest de tip Dan Petrescu! Te aştepţi ca după un gest ca ăla să fie lichidat complet şi pe urmă discutat cu el! Eu nu mai înţeleg nimic, dv., care vă aflaţi aici, explicaţi-mi şi lămuriţi-mă: păi, ăla, după ce face ce face, înjură pe..., capătă serviciu, după ce nu a avut 7 ani! O să-mi spuneţi că este o etapă. Totuşi, eu nu înţeleg etapa asta şi zic: dle, dacă ăla, pentru drăcia aia, practic este mai curând legitimat, mă întreb de ce ar face şi radicalizări de genul ăsta cu oameni care au mult mai mare trecere şi sunt mult mai...(întrerupt).
Liiceanu: De ce ?! O să-ţi spun eu de ce! Pentru că ăla e un caz izolat, pe când noi...
Paler: Nu ne putem juca, oamenii trebuie să ştie ce îi aşteaptă!
Liiceanu: Aşa cum aţi pus problema e cazul să ne gândim ce-i mai eficace! Şi am să vă dau un exemplu, în ceea ce mă priveşte pe mine, eu spun aşa: luni sau marţi îmi apare o carte la care eu lucrez de 10 ani. Înainte de a apărea, vineri, eu semnez asta şi cartea mea nu mai apare. Ce este mai important? Ca dovadă că am tranşat, sunt aici! E un exemplu şi fiecare are un exemplu din acesta în faţa lui! Haideţi să ne gândim! Şi eu spun aşa: ce este mai important, să apară cartea mea, care înseamnă ceva pentru acest popor şi pentru spiritualitatea lui, deci noi avem datoria să facem lucruri care atârnă greu în istoria neconjuncturală a unui popor, sau aceste gesturi de acum sunt mai importante şi nu mai pun în discuţie pietrele noastre de marcaj, fiecare cum poate să le facă, în domeniul lui? Deci, înţeleg că Manolescu problema asta şi-o pune!
Dinescu: Nu, dle, nu a pus-o, eu ieri am discutat cu el!
Liiceanu: Păi, s-o punem dacă suntem conştienţi, fiindcă trebuie să judecăm lucrurile pe toate feţele! Deci, acest gest pe care-l facem îl facem pentru ce? Pentru a ne salva faţa în ochii Europei, pentru a ne salva faţa în ochii noştri? Dacă o facem pe ideea unei eficacităţi în ochii opiniei publice, cred că ne iluzionăm! Opinia publică este inertă şi e supărată când e deranjată şi mai ştiu eu! Deci, noi ce spuneam, domnilor, trebuie făcut, ne îngroapă istoria cu toate operele noastre! Da? Bănuiesc că aşa gândiţi, că altfel... (nu termină).
Paler: Eu gândesc în felul acesta: eficienţa acestei chestii va fi nulă în interior. Va avea o oarecare audienţă în străinătate, însă după părerea mea facem această chestiune pentru noi, nu pentru consecinţele ei, adică pentru conştiinţa noastră, pentru ca noi să ne putem uita în oglindă şi să zicem: da, domnule!
Liiceanu: Da, o facem numai pentru noi! Să fie clar!
Deşliu: Eu o fac şi pentru una şi pentru alta!
Paler: Eu ştiu dinainte că nu se va întâmpla nimic!
Dinescu: Adică un lucru concret!
Iorgulescu: Dle Liiceanu, aici am o îndoială, dacă îmi daţi voie. E o oarecare naivitate, poate, însă, cred că un asemenea gest poate să aibă o importanţă şi o eficienţă aici şi pe un termen destul de scurt.
Liiceanu: Asta noi nu ştim! Nimeni nu ştie cum va reacţiona!
Dinescu: în anumite medii, va avea ceva efect!
Iorgulescu: în sensul următor: ceea ce a lipsit vieţii politice din România, pentru că ceea ce facem noi sau vrem să facem sau vom face este un gest politic, e un gest moral şi cu justificare morală... (întrerupt).
Liiceanu: Nu, dle, e un gest moral, nu politic!
Iorgulescu: în contextul vieţii publice româneşti, de 40 de ani încoace, un asemenea gest nu a existat! Consecinţele inexistenţei unui asemenea grest le cunoaştem! Consecinţele producerii unui asemenea gest sunt imprevizibile, dar cfed că... (lipsă în text - n.n.).
Iorgulescu: Adică un asemenea gest poate să aibă, într-un timp pe care nu-l putem determina, o anumită eficienţă, în sensul chiar al începerii unei evoluţii de viaţă publică mai deschisă.
Liiceanu: Acest gest va fi asimilat cu toate celelalte!
Iorgulescu: Acest gest este fără precedent şi va obliga oficialitatea ca, după un eventual prim moment de represiune, fiindcă este modul lor de a reacţiona aproape stereotip, să-şi revină şi să caute un fel de supape.
Liiceanu: Dar pentru asta trebuie să facem ceva!
Deşliu: Dintr-o experienţă nu prea îndepărtată, vreau să subliniez încă o dată importanţa contextului istoric.
Dacă în 1980-81, Uniunea Scriitorilor a reuşit să cutremure în bună măsură conducerea, pentru că cei care au participat la nişte acţiuni atunci şi-aduc aminte că dădeau din colţ în colţ la un moment dat, nu ştiau pe unde să scoată cămaşa, aceasta se datora nu atât acţiunii noastre, destul de bine organizată, de altfel, şi destul de impetuoasă, ci contextului, al existenţei Solidarităţii în Polonia, care obţinuse asemenea câştiguri de teren, încât ăştia de aici tropăiau înspăimântaţi, dădeau din colţ în colţ şi nu ştiau ce să facă! Suntem din nou într-un context favorabil! Există un context favorabil, care nu trebuie neglijat
şi subestimat! Nu putem să ratăm acest moment! Acum trebuie făcut!
Paler: Dar cine spune asta?!
Deşliu: E un moment foarte bun!
Paleologu: Dar cine spune să-l neglijăm?
Deşliu: Mai este ceva: nimeni nu a evocat acest lucru! Domnilor, nu uitaţi că şi lor le este destul de frică! Nu râdeţi de asta!
Paler: Ei sunt nebuni! Nu le este frică!
Dinescu: Le este frică!
Paler: Domnilor, unor nebuni nu le este frică!
Dinescu: Le e frică! Uitaţi-vă pe stradă!
Deşliu: Sunt nebuni infricoşaţi! Un asemenea gest, poate avea un efect de spaimă! Pe care noi nu-l putem calcula!
În acest moment, toţi cei prezenţi vorbesc deodată timp de câteva minute şi nu se poate distinge decât ideea generală a discuţiei, care se referă la numărul de semnături care ar trebui să fie adunate. După un oarecare timp, Pleşu spune: Este prima dată când ne adunăm într-o asemenea situaţie şi discutăm altceva. Asta arată că este ceva necesar! Cum de până acum nu ne-am întâlnit niciodată?! Ne ştim de atâta timp! Asta înseamnă că este necesar, e ceva obiectiv!
Deşliu: În momentul în care au început să fugă românii în Ungaria şi în U.R.S.S. este cu siguranţă necesar să ne mişcăm, fir-ar al dracului, fie ce-o fi!
Liiceanu: Nu vă iluzionaţi! Aceste lucruri, ştim din experienţa altor popoare, nu au un rezultat imediat! Nu vă faceţi iluzii că mutăm lumea din loc! Nu mutăm lumea din loc... (lipsă în text-n.n.). în linii mari, facem un text în care să spunem că am scris tot ce aveam de spus, şi cu asta, basta! Să nu facem speculaţii!
Deşliu: Nu, dar să discutăm despre eficienţa acestui lucru!
Liiceanu: N-o ştim!
Deşliu: N-o ştim, dar nu va fi neeficient!
Liiceanu: Sunt speculaţii! N-o ştim! Nu se ştie cum se va reacţiona, dacă apare o panică imensă, ne rad pe toţi! Dacă apare o tactică de gândire... (întrerupt).
Dinescu: (ironic) Vorbim degeaba! Ce va fi, cum va fi?! N-am făcut nimica şi vorbim deja de ce o să păţim, că o să fim schingiuiţi!
Liiceanu: Nu-i vorba de asta, spun că nu se pot face speculaţii pe reacţie! Nici pe efect, nici pe reacţie! Problema este să se facă acest text în mod optim şi cu asta, basta!
Dinescu: Părerea mea este că dacă stăteam astă seară încă o oră, făceam textul pe scheletul ăsta, Iorgulescu cu mintea lui lucidă, aşa, semnăm ăştia şi eu mergeam cu Pleşu cu maşina la încă 15 oameni, astăzi, îl semnam şi aveam 20 de semnături şi mâine încă 5, 25 de semnături!
Dimisianu: Dar pe Buzura tot trebuie să-1 aduci până miercuri!
Dinescu: La telefon, îi citesc textul! în 5 minute l-am depus, după ce l-au semnat!
Deşliu: Cum îl semnezi tu pe Buzura?
Dinescu: N-are importanţă, dacă este de acord cu el! îl bat la maşină, nu asta este important, ce, ne jucăm de-a uite popa, nu e popa!?
Deşliu: N-apuci să-l citeşti pe tot.
Dinescu: Fii serios! Dau de la un telefon public! Vă faceţi iluzii despre promptitudinea Securităţii!
Paler: Buzura nu va semna deloc! Clar! Vă spun dinainte!
Dinescu: Nu facem noi în funcţie de Buzura!
Paler. Dar Manolescu trebuie să semneze!
Dinescu; Şi ce să le fac dacă nu semnează?!
Dimisianu: Şi cine semnează atunci?!
Dinescu: Cum cine?! Eu semnez!
Paler: Dacă nu semnează Manolescu, nu semnez nici eu!
Dinescu: Chiar aşa?! Ia uite, domnule! Manolescu a spus că semnează! Printre altele. Simion nu ştiu.
Paler: Simion ştiu dinainte că nu semnează!
Liiceanu: Dar eu vă propun să nici nu-i judecaţi pe ăia care nu semnează! -
Paler. Dar eu vreau ca această listă să fie cât mai reprezentativă! Fără Manolescu nu-i reprezentativă!
Liiceanu: Păi asta-i reprezentativă prin ea însăşi, domnule Paler! Prin textul şi prin faptul că oamenii fac asta!
Dinescu: Va deveni reprezentativă prin cei care o vor semna, după aia!
Liiceanu: Sensul şi rotunjimea acestei poveşti depinde de două lucruri: de coerenţa textului şi de importanţa semnăturilor. Dacă textul e bun şi e însoţit de nişte semnături parţiale, nu reuşim, dacă nu este bine semnat, ăla nu, ăla nu...
Paler: Ei, nu respingeţi ideea mea că trebuie să... (lipsă în text- n.n.).
Dinescu: Buzura semnează, Manolescu semnează. Ieri am vorbit cu el! De ce să ne cramponăm de această chestie?! Şi chiar dacă nu semnează, mie nu mi se pare, ce, eu semnez în funcţie de Manolescu sau Buzura?!
Pleşu: Ori facem fiecare o chestie cînd ne vine şi este dreptul nostru, ori dacă ne-a venit să facem un lucru colectiv, unlucru colectiv îşi are regula lui: omogenitatea colectivului! Dacă acest colectiv nu este omogen, renunţăm şi facem altceva! Ori, contează să ne gândim de cine suntem flancaţi!
Paler: Este foarte important! E esenţialul chiar!
Pleşu: Ori vă spun, ori semnez un text singur şi sunt dispus să o fac, dar nu semnez un text decât cu anumite nume!
Paler: Adică să fie nume şi nume, domnilor!
În continuare, vine vorba despre faptul că Ileana Mălăncioiu nu semnează un text dacă nu este invitată la elaborarea lui şi cei prezenţi cad de acord să o invite şi pe ea, data viitoare, pentru a se asigura şi de semnătura ei. Se emite părerea colectivă că de primele 10-20 de semnături depind şi viitoarele adeziuni la text, în sensul că aceste prime semnături trebuie să aparţină unor oameni de mare valoare şi notorietate, care să impună şi altora şi să le dea curajul şi altora să semneze ulterior. Se hotărăşte ca să se redacteze trei texte, unul pe care să-l facă Paler, altul probabil Liiceanu şi altul Iorgulescu şi rniercuri să se întâlnească din nou, pentru a discuta şi a alege varianta cea mai potrivită; în privinţa lungimii textului, acesta nu trebuie să depăşească trei pagini. Oricum, totul trebuie făcut cât mai repede, nu trebuie pierdut timpul. Apoi se trece în revistă numele unor scriitori pretabili sau nu să semneze textul ce va fi scris.
Dinescu: Bogza nu va semna! Sunt mulţi care nu vor semna!
Liiceanu: Numără-i întâi pe ăia care semnează!
Deşliu: Jebeleanu semnează, te asigur eu!
Dinescu: Pe text semnează: Paleologu, Iorgulescu, Aurel Dragoş Munteanu, Pleşu, Deşliu, Liiceanu, Dinescu şi mai sunt: Domokos Geza, Gálfalvi Zsolt, Al. Călinescu...
Paler: De unde ştii că semnează Călinescu, ai vorbit cu el?!
Dinescu: Am vorbit astă vară la mare şi mi-a spus că, dacă facem ceva, să-1 pun şi pe el acolo. Cu Steinhardt mergeam la el acasă, Manolescu, Bănulescu, Gabriela Adameşteanu, care mi-a spus că-i este frică, dar semnează, Dan Laurenţiu, Wald, cu care am vorbit, şi bătrânul Vartic. Mai sunt inşi cu care, mă rog, n-am vorbit: Mincu, care semnează, Sorescu... (întrerupt).
Paler: Sorescu nu semnează!
Dinescu: Sorescu nu semnează! Buzura, Zaciu, care probabil va semna; am vorbit cu Buzura la telefon, sunt vreo 20.
Pleşu: Ioan Alexandru semnează?
Dinescu: Ion Gheorghe semnează, Doinaş mi-a spus că mai stă puţin, că pleacă, dar Irinel Liciu mi-a spus că semnează ea în locul lui, aşa că semnează şi el.
Liiceanu: Orice coborâre a acestui nivel este gravă!
Paler: Valeriu Cristea e bun! Marian Papahagi e bun?!
Dinescu: E bun! Foarte bun, dar nu cred că semnează.
Paler: V. Cristea a spus că dacă sunt mai mulţi scriitori semnează şi el!
Dinescu: Foarte bine! îl trec aici!
Deşliu: Iau şi de la Galan semnătura!
Paler: E o semnătură foarte bună!
Paleologu: Parcă ziceai că semnează şi Crohmălniceanu.
Dinescu: Nu, nu!
Pleşu: Nu-i dă voie Moses Rosen!
Dinescu: Păi mai sunt deci V. Cristea, Ion Gheorghe, Galan şi Radu Tudoran.
Deşliu: Blandiana?
Dinescu: Blandiana va semna!
Paler: Nu semnează Radu Tudoran!
Iorgulescu'. Radu Tudoran semnează!
Dinescu: Vă garantez că, dacă merg eu la Radu Tudoran, îmi semnează! Mie în sută!
Deşliu: Macovescu!
Dinescu: Macovescu nu cred!
Paler: Sălcudeanu?
Dinescu: Astăzi a spus că el nu semnează. Astăzi, la şedinţă!
Deşliu: Dacă nu iese nici miercuri...
Dinescu: Facem fiecare în parte!
Deşliu: Renunţăm, evident!
Dinescu: Trebuie să iasă! Deci, miercuri la aceeaşi oră!
În acest moment, pleacă Dimişianu, Paler şi Munteanu. Celor rămaşi, Iorgulescu le povesteşte următoarele: vreau să vă povestesc o experienţă pe care o cunosc şi care, într-o anumită măsură, este comparabilă cu cea... (lipsă în text -n.n.) ...cetăţeni literari au hotărât să încerce, prevalându-se de o hotărâre a statutului Uniunii Scriitorilor, după care consiliul Uniunii poate fi convocat la cererea a 2/3 din membrii săi, să încerce o convocare în acest chip. S-au întrunit aceşti 4 indivizi, au stabilit în principiu cam cum să fie redactat acest text, unul s-a autoînsărcinat să facă textul, l-a făcut, s-au reîntâlnit, textul a fost discutat, a fost ameliorat, au fost dactilografiate numele membrilor din consiliu, iar în dreptul unora au apărut semnăturile şi în locul celor care nu au semnat sau nu au fost solicitaţi să semneze apărea locul gol. S-a mers cam aşa cum se merge şi acum! S-a discutat numele celor socotiţi disponibili. Au fost şi refuzuri, dar cert este că numărul semnăturilor a întrecut proporţia de 2/3, chiar binişor, că au semnat, printre alţii, Macovescu, Bogza, doi vicepreşedinţi, Jebeleanu ş.a.m.d. Şi ne-am hotărât ca textul să fie depus de o delegaţie la preşedintele Uniunii, delegaţie alcătuită din alţi 3 indivizi şi, după părerea mea, în mod eronat, unul din cei 4 din nucleul iniţial s-a autopropus să facă parte din delegaţie. Propunerea fusese ca delegaţia să fie alcătuită din 3 oameni, care nu participaseră nici la redactarea, nici la colectarea semnăturilor.
Textul a fost predat, întâmplător, în aceeaşi zi şi cam la aceeaşi oră când avea loc sărbătorirea oficială a revistei Luceafărul. Ce s-a întâmplat: s-a stârnit un imens scandal, o mare frică. Marţi dimineaţa, cei care lucrau în învăţământ au fost chemaţi... (lipsă în text - n.n.) ...a avut ideea. Mircea Martin a spus cine a venit la el. Miercuri au fost convocaţi la un interogatoriu similar cei care lucrau în sistemul editorial, iar joi urmau să fie chemaţi... cei care lucrau în presă. Brusc, miercuri după-amiază, s-a stopat toată chestia asta. După întrebările care au fost puse, eu am dedus că au fost speriaţi de următoarele două lucruri: cum a fost posibil ca un text să fie semnat de 50-60 de oameni fără să transpire nimic, asta i-a îngrozit şi, în al doilea rând, nu au reuşit nici până în ziua de azi să afle cine a redactat textul, cu excepţia celui care s-a vârât singur în toată chestia asta, deşi textul era bătut la maşină şi, ce pot să-ţi spun sigur, că, deşi maşina la care s-a bătut era şi ea înregistrată, nu s-a aflat nici măcar la care maşină a fost bătut, cui aparţine această maşină.
Cei prezenţi apreciază eficienţa acelei chestiuni, în sensul că Securitatea nu ştie cine au fost autorii textului respectiv. (Nici acum Iorgulescu nu pomeneşte vreun nume de scriitor, dar Dinescu l-a întrebat).
Ei toţi sunt de acord că această povestire constituie un bun exemplu, pentru ceea ce au ei de gând să facă. Se discută apoi despre luarea de cuvânt a lui Sălcudeanu din şedinţa de partid, când el a criticat planul de sistematizare a satelor, dar a menţionat, în acelaşi timp, că a refuzat să semneze un memoriu de protest împotriva dărâmării satelor.
Nu rezultă cui aparţine acest memoriu, Deşliu presupunând că este vorba de memoriul Doinei Cornea. Dinescu spune că va modifica textul să i-l arate lui Paler şi să-l discute înainte de ziua de miercuri cu el. Mai departe se discută despre poziţia lui Paler, cu care cei de faţă nu sunt de acord, considerând că nu este o poziţie principială să condiţioneze semnarea textului de semnătura lui Manolescu, fiind de acord că Paler este foarte fricos. Dinescu arată că nu scrie nicăieri că trebuie neapărat ca Paler să semneze textul lor, că acesta poate circula şi fără semnătura lui, dar o să i-l arate şi lui Paler şi o să tranşeze cu el. Iorgulescu este convins că miercurj se va ajunge la un compromis în privinţa textului.
Paleologu consideră că, deşi metoda autorităţilor este să-i compromită pe cei care se opun, va fi mai greu în cazul lor, dat fiind că vor fi peste 20 de semnături şi nu pot fi dintr-odată compromişi mai mult de 20 de oameni. Ceilalţi sunt de acord cu această opinie.
În acest moment, pleacă şi Deşliu şi Iorgulescu, rămânând doar Pleşu, Liiceanu, Dinescu şi Paleologu. Cei patru comentează comportarea lui Paler, schimbă ideea de mai sus, că lui Paler îi este frică. Pleşu arată că el a aflat de intenţia de a se redacta un asemenea text de la Deşliu, cu care s-a întâlnit şi l-a abordat în numele lui, al lui Paler şi al lui Manolescu şi, în principiu, Pleşu a fost de acord. Dinescu spune că el merge sigur pe mâna lui Manolescu, că acesta l-a asigurat că va semna şi îi va spune şi lui Simion că a semnat, pentru a-l determina şi pe el să semneze. Mai departe, Dinescu povesteşte că Deşliu a tatonat pe cineva, dar a fost refuzat, menţionând că ştie acest lucru de la Bănulescu. Paler a vrut şi el să facă ceva şi l-a abordat pe Iorgulescu, dar acesta a spus că nu se bagă, ori el, atunci când i-a întâlnit pe amândoi (pe Bănulescu şi pe Iorgulescu), aceştia au acceptat imediat propunerea lui, promiţându-i că vor semna, indiferent cât de dură ar fi chestia.
Liiceanu consideră că dacă se vor profila diferenţe prea tari la orizont este nenorocire şi Pleşu este de acord, după care Pleşu continuă, afirmând că dacă Dimisianu îi spune Getei va afla toată lumea ce s-a discutat aici, exprimându-şi apoi îndoiala că s-ar putea ca miercuri Paler şi Dimisianu să nici nu mai vină. La un moment dat, în încăpere intră şi Berczi, care spune ulterior că Domokos Geza va semna textul, fiindcă în momentul de faţă pentru el se pune problema de a fi sau a nu fi şi va semna în mod sigur, chiar dacă el este membru al CC. al P.C.R.
La ora 22,00 pleacă şi Pleşu, Liiceanu şi Paleologu şi în încăpere se face linişte.
A.S.R.I., Fond "D", dosar nr. 11 119, vol.7, f. 118-177.
Cartea Albă a Securităţii. Istorii literare şi artistice. 1969-1989, pp. 394-408, Serviciul Român de Informaţii, Editura Presa Românească, 1996
_Ceausescu.jpg)
