Cristian Preda un liberal cu vederi de stânga sau un comunist de dreapta? Dezvăluiri din seria: trecutul nu se prescrie

Am primit pe e-mail aceasta informare.
Il felicit pe autor.

Confirma inca o data veridicitatea celor scrise de mine in "Intelectualii rosii manipuleaza Romania", articol aflat in baza celui cu titlul Liicheanu - din ZIUA, mentionat de Valeriu Stoica in pledoariile sale impotriva mea in Procesele "Profitorul Liiceanu" si "Sursa Mihnea Berindei" (apropos - si acest proces s-a consumat la aceeasi judecatoare al carei verdict a fost contestat de a doua instanta in cazul Liiceanu. Sunt curios care va fi deznodamantul... IN CURAND)

Cristian Preda este consilierul preşedintelui Traian Băsescu. Și candidat la europarlamentare pe listele PD-L în aşa numitul grup civic din care mai fac parte pupătorul de funduri comuniste TRU şi procurorul comunist Monica Macovei. Toți cu pete la dosar. Cristian Preda vine la emisiuni de televiziune şi vorbeşte de principii. De anticomunism, de dreapta. Înjură la comunism de spui că a avut de suferit pe vremea Odiosului. Nici vorbă însă. A fost sluga perfectă. Îl regăsim în mai multe documente UASCR de pe vremea Răpostului. Era cadru de nădejde. Cenzor la UASCR (Uniunea Asociațiilor Studenților Comunişti din România). Apare ca responsabil de organizarea Conferinței Naționale a UASCR din 1988 şi cu ode în lucrarea editată la aceea vreme de Editura Politică.

Preda Cristian, student la Facultatea de Filosofie a Universităţii Bucureşti, era expert în marxism. La faza naţională a Concursului profesional-ştiinţific studenţesc de ştiinţe sociale, Secţiunea "Materialism dialectic şi istoric", a obţinut punctajul maxim – 20 de puncte. La acelaşi concurs comunist, Emil Boc a luat doar 18 puncte. Lucrarea sa era o odă la "al XIV-lea Congres al PCR şi 45 de ani de la "revoluţia de eliberare socială şi naţională, antifascistă şi antiimperialistă de la 23 august 1944". Concursul a fost vizat personal de tovarăşa Elena Ceauşescu. Iar tovarăşul Preda a fost pe podium.


"Majoritatea studenţilor au dovedit cunoaşterea temeinică a problematicii de bază a fiecărei discipline, în spiritul şi din perspectivele tezelor şi aprecierilor cuprinse în documentele de partid, cu deosebire în recentele expuneri ale Secretarului General al Partidului, tovarăşul Nicolae Ceauşescu", se spunea la timpul respectiv. Premiant la comunism: tovarăşul Preda, marele anticomunist de azi. Temele la care s-a dovedit eminent: Concepţia PCR, expusă de Secretarul General al Partidului, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, la şedinţa Plenarei CC al PCR, a organismelor democratice şi a organizaţiilor de masă şi obşteşti din 28 noiembrie 1988 despre unitatea, continuitatea şi etapele procesului revoluţionar în ţara noastră, despre marile transformări revoluţionare ce constituie conţinutul şi definesc specificul fiecăreia dintre aceste etape". "Ce este partidul revoluţionar al clasei muncitoare?" "Dialectica contradicţiilor în viaţa socială. Concepţia PCR, a Secretarului său General, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, despre cunoaşterea şi soluţionarea contradicţiior în socialism."

Avem de-a face în realitate cu "Dreapta" cea roşie. Toți foştii tovarăşi se declară astăzi ideologii Dreptei evident anticomunişti din tată în fiu.

Dosarul de la CNSAS e trecut deocamdată la secret. Imediat însă după 1990, Cristian Preda a fost trimis la o bursă în Franța, dupa care a fost cocotat in varful fostei academii de partid "Stefan Gheorghiu". Mai apoi consilier prezidențial la Constantinescu şi secretar de stat în MAE sub Ungureanu.

[articol preluat de pe: http://victor-roncea.blogspot.com/]

Motto-ul acestui articol ar putea fi foarte bine fi şi acesta: Comunişti din toată ţara, răsfiraţi-vă! (prin toate partidele, se înţelege, nu?) Dar să lăsăm gluma la o parte şi să încercăm să înţelegem din ce categorie face parte Cristian Preda, un băiat şcolit fără doar şi poate, pus la patru ace cum îi stă bine unui intelectual gomos, umblat prin Europa, cu precădere pe la Paris, şi întors acasă mai antiromân decât antiromânii de rând (prieten cu Sorin Antohi şi Horia-Roman Patapievici, după propriile declaraţii, a petrecut între anii 1990-1998 „în Franţa cam tot atât timp cât şi în România“). În încercarea de a elucida această chestiune vom apela chiar la un citat din Cristian Preda:

„Privită dintr-un anumit unghi, istoria noastră politică pare a fi locuită exclusiv de mari figuri, actori sau doar cronicari ai evenimentelor. Acest accident al naturii naţionale face foarte greu explicabile expresiile dezolante ale politicii de azi, cel puţin aşa cum le receptează, din acelaşi unghi de vedere, bunul simţ. Întrebarea care se iveşte atunci în chip natural este următoarea: cum s-a ajuns aici? „De vină e comunismul“, ni se va răspunde, probabil. Într-un fel, scopul rîndurilor următoare este de a arăta că acest răspuns e foarte superficial: înainte de comunism, trebuie să luăm în calcul românismul. Iată adevăratul responsabil atît pentru ideea că trecutul nostru naţional este, ca să zic aşa, supus gloriei, cît şi pentru sentimentul că prezentul e dezolant.
Ce este însă românismul? Înainte de toate, el e un tip de discurs. Ironic vorbind, la întrebarea dacă există specific naţional, eu aş răspunde afirmativ, adăugînd că specificul naţional e tocmai această formă de discurs, şi nimic mai mult.“ (Cristian Preda, Occidentul nostru, cap. I, Românismul: o definiţie, p. 11, Ed. Nemira, Bucureşti, 1999)

Trecând peste absurditatea enunţului în sine, „...trebuie să luăm în calcul românismul. Iată adevăratul responsabil atît pentru ideea că trecutul nostru naţional este, ca să zic aşa, supus gloriei“, doar aparent bazat pe legături logice, trebuie să constatăm că ameţeala totală se produce foarte repede, chiar în momentul în care de la „istoria noastră politică“ se trece brusc la „trecutul nostru naţional“, adică la o perioadă mult mai întinsă în timp. Şi de aici încolo întregul fundament logic devine neclar pentru că nu există nicio axiomă. În acest context confuz nu o să mai punem anume întrebări elementare cum ar fi aceea că „de ce nu ar fi trecutul nostru glorios?“ sau „pe ce se bazează autorul atunci când neagă dreptul românilor de a face referire la trecutul lor glorios?“ (totuşi, indiferent de care parte s-ar situa un observator, acesta nu poate elimina realitatea că trecutul „naţional“ al românilor este glorios, pentru că este o glorie pentru un popor să rămână liber în ciuda faptului că a fost în permanenţă încolţit de imperii. v. şi mărturisirea lui Eugen Ionescu care relata că aflat în Franţa a învăţat că poporul francez este cel mai curajos din lume etc. şi reajuns în România i s-a spus la şcoală ca poporul român este este cel mai curajos popor din lume etc. Morala ar putea fi şi aceea că nici un popor nu poate păşi demn în lume având o mentalitate antinaţională. Atunci, de vreme ce, după cum rezultă şi din mărturia lui Eugen Ionescu, această formă de discurs este una mai larg folosită, mai poate fi specificul naţional „tocmai această formă de discurs“?)

„Sentimentul că prezentul e dezolant“ nu se bazează pe apercepţie, ci pe o realitată dură care ar trebui spusă fără urmă de echivoc, prezentul este aşa cum ne sunt conducătorii. România a avut neşansa să fie, la nivel instituţional, complet acaparată de noile structuri de putere create în incubatoarele serviciilor secrete care şi-au „dat mâna peste ţară“, de la est la vest, susţinând şi încurajând acţiunile anti-ceauşescu din anii '80-'89 (sau chiar începând cu anii '70, cf. declaraţiilor lui Măgureanu). Imediat după Revoluţia din 1989 (de fapt simultan, între Revoluţie şi lovitura de stat fiind un soi de simbioză) puterea a fost acaparată de structurile pregătite special (la toate nivelurile, noua ocupaţie bazându-se în special pe promovarea anumitor intelectuali). În timp ce inocenţii scandau lozinci în stradă, încasau bulane în cap şi credeau că odată cu dispariţia lui Ceauşescu va cădea şi reţeaua comunistă care conducea România, noile structuri de putere acaparau cu rapacitate toate instituţiile statului. Urmările se văd astăzi într-un mod dramatic, pe chipul întregii ţări. Ceauşescu nu a murit, Ceauşescu acum sunteţi voi! (şi aici se face legătura cu articolul preluat de pe blogul lui Victor Roncea, comuniştii de ieri, tineri şi mai puţin tineri, ne sunt „democraţii“ de astăzi, pe principiul trecutul nu se şterge, nu se prescrie, se implementează!)

Radu Călin Cristea-director ilegal vs. întreg universul cunoscut şi un e-mail antologic spre patologic :) expediat de acelaşi RCC

EMAIL INTERN AL MNLR SEMNAT RCC

"Inteleg ca au starnit furori niste comentarii aparute pe blogul lui Victor Roncea, referitoare la activitatea mea in cadrul MNLR. Roncea e incorigibil, m-a blestemat in mai multe randuri pe blogul sau si mi-a adus acuzatii grave. De pilda, ca as fi fost informatorul Securitatii. I-am telefonat si i-am spus ca il voi da in judecata. Mi-a spus ca i-a spus asta fostul sef al SIE Ioan Talpes. L-am sunat pe Talpes care mi-a spus ca habar nu are despre ce este vorba. Talpes l-a sunat pe Roncea, invitandu-l sa scoata aceea infamie de pe blog. L-am sunat apoi din nou pe Roncea, care, pe un ton amuzat, mi-a spus ca va face reparatia necesara. N-a facut nimic. Cum sa procedez cu asemenea oameni?

Ultimele mizerii nu reprezinta o noutate: e vorba de aceleasi calomnii infame pe care un grup din muzeu le profereaza pe diferite cai... Pe biroul meu se afla de luni de zile mai multe schite de proiecte cu niste costuri aproximative, la care in cea mai mare parte am renuntat.

Cineva le-a capturat si le regasesc trufase in recenta calomniere..." [sursa: http://victor-roncea.blogspot.com/]


Urmărind cu real interes derularea scandalului de la MLR, „Radu Călin Cristea-director ilegal“, constat că situaţia este cu mult mai gravă decât părea a fi la o primă evaluare. Radu Călin Cristea nu este, în acest moment, numai un director numit ilegal (cf. deciziei definitive şi irevocabile nr. 1405/21.05.2009), ci este un director-ilegal-impostor-si-incompetent. De ce? Pentru că nu face nimic. De ce? Pentru că după cum singur declară are hârtii care zac pe biroul său de luni de zile. Am înţeles bine? Domnia-sa avea pe birou, într-o stare de constantă neclintire, „mai multe schiţe de proiecte cu nişte costuri aproximative“ până când cineva „le-a capturat“ şi acestea au apărut „trufaşe în recenta calomniere...“ Curat poltergeist, nu altceva!

Lăsând umorul negru la o parte remarc cu tristeţe că dacă acest e-mail este singurul mod în care un director al unei instituţii găseşte de cuviinţă să răspundă unor acuzaţii extrem de grave care i-au fost aduse atunci realitatea este cu adevărat mult mai jalnică decât cea mai neagră închipuire. „Cum sa procedez cu asemenea oameni“ se întreabă domnul RCC. Problema este cum să procedăm noi nu oameni ca dvs. care nu sunt capabili să lege două propoziţii la un mod decent şi coerent şi care nu fac altceva decât să toace banii publici, bătându-şi joc de cultura română, şi să sară temeinic ţinându-se de turul pantalonilor şi strigând ca din gură de şarpe atunci când li se cere socoteală pentru ilegalităţile comise că sunt atacaţi mişeleşte de „incorigibili“!

PS Domnule RCC, ce credeţi, nu cumva ar fi fost mai potrivit alt termen în locul cuvântului „furori“, nu de alta dar prea aduce a Place Pigalle... şi încă ceva... ne-aţi putea răspunde în clar şi la ce tip de „grup din muzeu“ v-aţi referit? ...sanitar, de lucru, etnic, statuar etc., că derutaţi cum suntem de asaltul repetiţiilor de genul „i-a spus că a spus că va spune că îi va spune ce are de spus“... ne păleşte damblaua (vorba lui Arghezi)... Aaa... şi ar mai fi ceva... aţi fost „informatorul Securităţii“ sau doar „informator al Securităţii“?...

Constantin Noica: Iată poetul! (o scrisoare de la C. Noica şi o înregistrare video cu Petru Creţia vorbind despre C. Noica, poezie şi C. Ivănescu)

Dragă Domnule Cezar Ivănescu,

Abia acum cîteva zile, în iadul bucureştean, am putut lua de la prietenul Suciu volumul lui Eliade şi cele două cărţi ale dumitale. Îţi mulţumesc că, din puţinele exemplare primite ca traducător, mi-ai rezervat unul mie. Ca prieten al lui Eliade? Ca suflet rătăcit şi nemîngîiat în ale scrisului?

Dar ca un suflet fără parte îmi apari şi d-ta. Te cauţi peste tot, de la Bunica Zoe şi pînă la Ismena, te rătăceşti şi te regăseşti admirabil, dar fără să spui şi cititorului care ţi-e „partea“.„Spune-mi unde se culege / timpul dus şi aurul / şi seminţele a cui îs / cînd presară taurul?

Am lăsat deoparte „La Baaad“. Simt că acolo s-a încrestat o experienţă gravă. Am luat cu mine, în munţi unde stau retras, doar „Muzeon“ (de ce nu Mousaion?)

Am vibrat deosebit la glasurile unor poeme (mulţumesc pentru extraordinara strofă din „Rosarium“, transcrisă [1]; am rămas rece la atingerea altora, dar peste tot am simţit că este vorba de ceva sacru în scrisul d-tale.

Citesc într-o prezentare de revistă că eşti obsedat de problema morţii...

Mă gîndesc să schiţez un îndemn: nu-i spun pe nume.Am avut un prieten mare (Cioran), unul îndoielnic mare (Eugen Ionescu) şi au iubit un gînditor mare (Heidegger), cu toţii au întîrziat asupra ei. Nu au avut ce face cu ea pînă la urmă.

Cred că trebuie să ne dăruim acelor zei care au ei ce face cu noi. Moartea se plictiseşte repede cu zelatorii ei. E grăbită şi sumară. Alege zei care ne rabdă aşa cum sîntem, aşa cum eşti şi d-ta, făpturi de sînge, sau: „Timpul dens / şi neconstrîns ca o fantomă / care-şi impune evidenţa şi dispare“.

Te voi reciti, cu mirare şi dragoste.
Al d-tale
Constantin Noica

[1] Strofa eliminată de cenzura comunistă şi transcrisă de Cezar Ivănescu era:

! stau în pământul sterp fără noroc,
cadavrul mi-l îngrop şi mi-l dezgrop,
gropar al vieţii mele fără viaţă
trăită-n scârbă, în dezgust şi greaţă,
plătit cu Timpul care mă omoară
dator vândut celui ce mă plăteşte
din groaza mea nu pot ieşi afară
cum Soarele arzând se osândeşte!

Constantin Noica: Iata poetul!

Eugenia Guzun: De ce nu aţi acceptat invitaţia lui Constantin Noica de a face filosofie? Din cîte ştiu pe Platon îl citeaţi încă din clasa a IX-a.Cezar Ivănescu: Da, nu e vorba de o lipsă de lecturi sau de gust pentru filosofie. E vorba de următorul lucru. Eu am debutat în poezie în 1968 şi atunci un bun prieten, care acum trăieşte în Grecia, Victor Ivanovici, care era îndrăgostit de poezia mea, i-a dus cartea mea de debut lui Constantin Noica, iar Noica a citit-o şi după ce a citit-o a rostit atît: Iată poetul! Şi l-a rugat pe Victor Ivanovici să mă ducă la el să ne cunoaştem. L-am cunoscut atunci. Fireşte de la acea primă cunoştinţă Noica a început să-şi desfăşoare talentul său persuasiv, să mă convingă să fac filosofie sau să mă apropii de ea pentru a deveni un cap filosofic. I-am spus-o de atunci şi apoi în cele cîteva întîlniri pe care le-am mai avut de-a lungul vieţii, că nu mai am nici o speranţă, dar nici gust de a face filosofie. Întîi de toate pentru că, aşa cum i-am spus-o chiar în ultima discuţie pe care am purtat-o înainte de moartea lui – (ne-am întîlnit în faţa Ministerului Culturii, lîngă Casa Scînteii) în primul rînd pentru că mai aveam şi mai am în familie două sisteme filosofice scrise şi netipărite: unul este sistemul filosofic scris şi netipărit de unchiul meu – marele lingvist G. Ivănescu, profesorul de la Iaşi, care fiind în pragul morţii în anii '80, am discutat cu el să-şi facă un plan al operei... Printre operele inedite, mi-a spus că are şi un sistem filosofic posthegelian scris şi care, credea el, se ţine foarte bine. Al doilea membru al familiei, deşi este o rudă prin alianţă – este vorba de Octav Onicescu, marele savant matematician, care în apusul carierei a scris şi el un sistem filosofic. Sînt oameni care au asistat la lecturile textului în diferite seri în casă la Onicescu. Eu nu am văzut însă manuscrisul. I-am povestit dlui Noica de aceste doua sisteme filosofice netipărite şi i-am spus că nu mai e necesar şi un al treilea, scris eventual de mine şi cu atît mai mult cu cît la acea vîrstă, aveam 27 de ani, cînd l-am cunoscut pe Constantin Noica, nu mai credeam că filosofia, (nu mai cred nici astăzi) este discursul fundamental, ci poezia. Şi i-am şi inşirat domnului Noica argumentele mele de ce cred că poezia este discurs fundamental, dar nu filosofia care mi se pare discurs derivat şi de rangul al doilea. Apropo de discursul poetic. În discuţia finală pe care am avut-o înainte de moartea lui Noica, la repetarea ideii mele că poezia este fundamentală, că primele mari texte primordiale, fundamentale ale umanităţii sînt scrise în versuri, Noica mi-a dat o replică de mare frumuseţe, cu mare umor pe care, fireşte, mi-am notat-o undeva şi, probabil, în una din cărţile mele de memorii o să apară. Mi-a răspuns aşa: domnule Ivănescu, sigur nu e puţin lucru să fii Pindar, dîndu-mi a inţelege că dacă sînt Pindar poate am şansa să am dreptate în ceea ce spun şi dreptatea să fie de partea mea, la care, de altfel, am nuanţat şi eu ironia lui Noica, spunîndu-i că oricum îl prefer pe Bacovia cu trei poeme, decît pe Emil Cioran cu toată opera, şi a rîs şi Noica. În final, am dizolvat polemica în nişte surîsuri, dar este ceea ce cred cu adevărat desăvîrşit la ora actuală. Filosofia este un discurs de rangul al doilea şi de altfel filosofi adevăraţi şi mari sînt foarte puţini. În Europa fiind unul singur – Platon. Şi cum spunea un german, pe care îl citez fără a-i reţine numele – toată filosofia europeană e formată din nişte note la Platon. Cam din asta e formată toată filosofia europeană. Note de subsol mai proaste sau mai bune la Platon. Cele mai multe, însă – proaste, fiindcă nu toţi marii gînditori europeni s-au ridicat la înălţimea lui Platon. Foarte puţini au atins sublimul platonian. Aşa că ei sînt foarte puţini – acestea care sînt şi mari – dar ei, de obicei sînt pe muchie între filosofie şi poezie. Discursul lui Platon nu este în întregime cum ştim, filosofic – este între dramă poetică şi discurs filosofic.

fragment dintr-un interviu luat poetului de Eugenia Guzun în anul 2000

Sursa: http://cezar-ivanescu.blogspot.com/

Asociatia Victimelor Mineriadelor va invita sa semnati pentru arestarea lui Ion Iliescu la Crucea din “zona libera de neocomunism a Romaniei”

Asociatia Victimelor Mineriadelor va invita sa semnati pentru arestarea lui Ion Iliescu la Crucea din “zona libera de neocomunism a Romaniei” si la http://www.petitiononline.com/Iliescu/

Asociatia Victimelor Mineriadelor, sprijinita de organizatiile Civic Net – Piata Universitatii, continua lupta pentru dreptate prin strangerea de semnaturi pentru arestarea responsabilului principal al crimele din iunie 1990 Ion Iliescu. Incepand de astazi si pana in data de 13 iunie 2009 vom strange semnaturi in Piata Universitatii – la Crucea victimelor mineriadelor din fata Teatrului National - intre orele 10.00-19.00.Toate semnaturile vor fi inmanate Procurorului General al Romaniei - Laura Codruta Kovesi careia i-am adresat si o Petitie Online in care ii cerem sa dispuna Parchetului punerea sub acuzare si arestarea infractorului Ion Iliescu, principalul vinovat al represiunii salbatice asupra studentilor anticomunisti, cunoscuta generic sub numele de Mineriada din 13-15 iunie '90.Mineriada din iunie 1990 a produs zeci de morti, dintre care doar sase au fost identificati si recunoscuti. S-au inregistrat oficial, in spitalele Bucurestiului, 746 de raniti. Au fost retinuti si arestati abuziv 1024 de cetateni ai Capitalei. Au fost calcati in picioare de catre hoardele de mineri si activisti ai FSN mii de bucuresteni "barbosi", studenti, intelectuali. S-au tras nu mai putin de 1466 cartuse de razboi de catre militarii din Reg. 60 Buzau. Organele de politie, si minerii condusi de fesenisti si de securistii lui Ion Iliescu au devastat Universitatea si Arhitectura, sediile partidelor istorice si ale ziarelor independent. Manifestatia pasnica organizata de studenti in Piata Universitatii la care au participat zilnic, timp de aproape doua luni, cateva zeci de mii de bucuresteni, a fost reprimata brutal de Ion Iliescu, cel care a ordonat lichidarea "bandelor de legionari care tulbura ordinea democratica".Gruparea comunista adusa de Ion Iliescu la putere si formata din personaje aflate in relatii stranse cu serviciile moscovite - generalul Nicolae Militaru, Vasile Ionel, Silviu Brucan -, sau descendenti ai unor cadre NKVD, cum ar fi prim-ministrul Petre Roman - au utilizat forta violenta si au cerut Armatei uzul de arma impotriva tinerilor care cereau debarasarea comunistilor si kaghebistilor din functiile de conducere a Statului. Un Raport complex despre Dosarul Mineriadei, care cuprinde o sinteza de 18 pagini asupra crimelor din iunie 1990, a fost inmanat Presedintiei Romaniei, de catre reprezentantul organizatiei victimelor - Viorel Ene, in urma cu un an. (Memoriul poate fi descarcat de la adresele http://www.avmr.ro/, http://www.mineriada.org/ sau http://www.ziua.net/news.php?data=2008-07-26&id=9973) Acest Dosar cheie al Justitiei romanesti a fost tergiversat, musamalizat si mistificat vreme de aproape doua decenii, in mare parte prin grija personala a generalului Dan Voinea, complice al lui Ion Iliescu inca din decembrie 1989. Acest controversat episod al Justitiei romanesti arunca si azi o pata rusinoasa asupra credibilitatii Romaniei ca stat de drept. Stim ca, desi Dosarul este finalizat, procurorii se sfiesc sa-l puna sub acuzare pe principalul responsabil al represiunii sangeroase din iunie 1990 - Ion Iliescu si pe primul ministru FSN Petre Roman. Ne temem ca increngaturile securistice si astazi sugruma Justitia romana in defavoarea dreptatii atat de mult asteptata.Singura speranta a victimelor mineriadelor si a luptatorilor pentru dreptate ramane presa independent. Fiti alaturi de noi si semnati sau mediatizati aceasta "Petitie pentru arestarea lui Ion Iliescu" adresata procurorului general al Romaniei, Laura Codruta Kovesi, in vederea urgentarii inaintarii catre instanta a Dosarului Iliescu, aflata la adresa http://www.petitiononline.com/Iliescu/.

Ion Iliescu merita o dreapta judecata, in spiritul adevarului. Sa-l ajutam sa nu rateze aceasta sansa.

In numele victimelor,Viorel Ene
Presedinte AVMR
2 iunie 2009

http://www.avmr.ro/
http://www.mineriada.org/

PATRIA ŞI PATRIOTISMUL. O culegere de texte aproape necunoscute ale lui DELAVRANCEA. Ediţie publicată de OCTAV MINAR

DELAVRANCEA a fost şi rămâne un rapsod neimitabil al cuvântului românesc.

Vrăjite erau clipele în care dânsul se avânta către lumină, către soare...

Viziunile trecutului luau forme vii şi cuceritoare în glasul lui care le învăluia într'un misticism de epopee.

Delavrancea avea darul oratoric să însufleţească, fără să convingă; dar cine putea să scape necălit de văpaia sufletului său de artist?

Logica cea mai severă se îndoia până la troznitură în faţa acestei flăcări divine care o acoperea năvalnic, încât în locul argumentului, apărea o frescă; în locul judecăfei, apărea un paradox; în locul unui concept, apărea melodia vorbelor; încât nici nu aveai timpul să cugeti mai profund, căci Delavrancea într'o clipă, schimba totul.

Din această frământare apărea creaţiunea oratorică a lui Delavrancea.
Chiar el a scris că: «O operă o faci, fiindcă o faci, fiindcă trebue s'o faci, fiindcă concepţia şi execuţia ei, urmează legile fatale ale naşterei.

Plăcerea şi necesitatea necalculată – aş putea zice: necesitatea inconştientă – sunt singurele condiţiuni de a crea[1].

Iată secretul oratoriei lui Delavrancea.

Cine l-a auzit vorbind la Atheneu, sau la Cameră; la Palatul Justiţiei, sau la Dacia; nu-l poate uita pe acest mare poet al cuvântului românesc.

Oratorii ca şi actorii nu lăsa în urma lor decât o duioasă amintire.
Cu dânsul oratoria românească dobândeşte o excepţie fericită.

Delavrancea a fost un orator liric a cărui frază nu-şi pierdea cu timpul flexibilitatea şi parfumul glasului făuritorului. Ce-i cari au auzit-o rostită de dânsul păstrează pentru întreaga lor viată ca un ecou nuanţa interpretare! Cei cari îi vor ceti discursurile, vor gusta ca şi contimporanii ritmul şi lirismul, bazele fundamentale ale oratoriei sale. Frăgezimea şi tinereţea frazei rămâne închegată în şirul ideilor desfăşurate.

Elanul şi nobila sinceritate care se desprindea din fiecare frază, înlocuia cu prisosinţă nuanţa interpretârei, fără să o diminueze şi să o banalizeze.
Glasul lui Delavrancea avea în el un timbru profetic. Începea discursul cu un accent grav, rar, o sonoritate răguşită, care pornea dintr'un suflet adânc, clocotitor.

Cuvintele apăreau speriate în faţa realităţei frazelor cari se închegau repede.
Frenezia lor păreau un răsărit de soare care se avânta pe nesimţite spre înălţimea cerească.

Destinderea vocei se făcea fără patos. Totul pornea firesc, simplu, câştigând în volum, pentru a da răgaz respiraţiei să-şi reglementeze interpretarea.

Delavrancea părea un inspirat. Un sculptor, care are în fata lui numai blocul de marmură, din dalta căruia trebue să apară creaţiunea. Modelul era fantezia, nemuritoarea lui fantezie...

Loviturile glasului său făcea să-i scânteeze ochii sub arcada de sprincene, care parcă opreau să i se ilumineze fruntea încadrată de un păr bogat, dând figurei sale un aspect titanic. Poseda darul de a-şi modula glasul devenind un instrument muzical în stăpânirea unui virtuos.

Gestul era nestudiat, chiar sălbatic.

În discursurile patriotice mâinile lui păreau nişte aripi întinse cari voiau să adăpostească sub ele întreaga suflare românească. De obiceiu, mâna dreaptă o întrebuinţa în concordanţă cu ritmul glasului, încât îţi părea că este scutul unui legionar roman care se apără.

Mâinile lui Delavrancea luau parte la acţiunea oratorică pentru a-i mări efectul prin gesturi.

Armonizarea dintre glas şi gest se făcea prin surprindere, încât erau împrejurări cari te făceau să crezi că Delavrancea studiase ca şi Maiorescu discursul în faţa oglinzei, aşa erau de estetice.

Cultura vastă îi da posibilitatea să improvizeze imagini, situaţii, şi chiar idei noui în cursul discursului, de care se minuna el însuşi cetindu-le a doua zi stenografiate în ziare.

Adeseori spunea prietenilor că: «nu poate să-şi stăpânească improvizaţia care pare un copil alintat şi guraliv».

Tocmai această improvizaţie făceau ca discursurile să capete un colorit neîntrecut în oratoria românească.

Ideile jucau un rol însemnat în discursurile lui Delavrancea, numai să fie de acord cu sentimentele, căci de multe ori se întâmpla să fie jerfite.

„Prin sentiment trebuie să ajungi la idee, mai cu seamă în oratorie, căci ideile oricât ar fi de mari şi generoase nu pot să însufleţească vorbirea. Ideile sunt reci ca şi clapele unui piano, trebue să vie căldura sentimentală a artistului ca să combine din ele o rapsodie plină de viaţă“[2].

Delavrancea în acest volum apare în toată splendoarea lui oratorică. Sunt pagini de antologie în care se apoteozează cele mai sfinte aspiraţii ale neamului românesc.

OCTAV MINAR

Note
[1, 2] Delavrancea: Rânduri dintr'o scrisoare către Vlahuţă.

Foto: Barbu Ştefănescu-Delavrancea cu amicii lui politici: Nicolae Filipescu, Preotul Lucaci şi Prof. Antonescu ieşind de la o întrunire pentru intrarea României în marele război [Primul Război Mondial].

Explicaţie

Barbu-Ştefănescu Delavrancea, ziarist şi literat, talentat orator şi juristconsult, patriot convins, colaborator al tuturor publicaţiilor serioase din epocă (Revista Nouă, Sămănătorul, Convorbiri literare, Epoca literară, Viaţa Românească), prieten cu Vlahuţă, Coşbuc, Grigorescu şi Caragiale, a murit fără să vadă „gloria înfrăţirii tuturor românilor“. Pentru cinstirea memoriei scriitorului, oratorului sclipitor şi patriotului Barbu-Ştefănescu Delavrancea, Octav Minar alcătuieşte, îngrijeşte şi prefaţează o antologie de discursuri ale acestuia intitulată Patria şi Patriotismul.

Fragmentul reprodus mai sus este scris de Octav Minar şi reprezintă cuvântul-înainte al cărţii. Din motive lesne de înţeles, pentru a păstra nealterată savoarea scriiturii, am preferat să transcriu textul aşa cum a fost tipărit, fără a face adaptările care s-ar fi impus conform normelor actuale. Un amănunt interesant ar fi chiar povestea în sine a cărţii după care am cules textul, exemplarul a aparţinut Seminarului Teologic Edineţi, judeţul Hotin.

Pe una din filele cărţii cineva, probabil un elev al Seminarului, a notat:

„Vecinic strălucitori şi pomeniţi fie acei ce au luptat prin vorbă şi prin faptă pentru bunul şi progresul patriei. Unul din aprigii luptători ai Românismului e şi în veci pomenitul Delavrancea măreţ în fapt dar nu mai prejos în suferinţe.“

Să ne oprim pentru o clipă din rutina existenţei cotidiene şi să încercăm să înţelegem ce am fost şi ce am devenit după zeci de ani de prigoană comunistă, după ce, cu voia sau fără de voia noastră am fost îndoctrinaţi cu mii de cuvinte false, am fost asaltaţi cu sloganuri care nu aveau alt scop decât acela de ne înstrăina de Dumnezeu şi de esenţa divină din noi, de a ne face să uităm că strămoşii, credinţa şi Patria sunt sfinte.

Să ne gândim cu pioşenie la cei care au făcut să rodească pământul binecuvântat al acestei ţări, la cei care l-au apărat cu sângele lor, şi să mulţumim Domnului că pe aceste meleaguri s-au născut atâţia eroi, şi atâţia sfinţi şi martiri.


Patria şi Patriotismul (fragmente)

2 „Patria nu e pământul pe care trăim din întîmplare, ci e pământul plămădit cu sângele şi întărit cu oasele înaintaşilor noştri. Când pomenim de Călugăreni, Rovine sau Valea-Albă, ne cutremurăm, uităm de noi, şi nu trăim decât în aceia cari au fost odinioară, ostaşi, căpitani şi Voevozi! Un fulger de închipuire pe dinaintea ochilor, şi ne simţim aevea în rândul plăeşilor, în fruntea otilor, cu barda, cu ghioaca, cu buzduganul, sporind şirurile eroilor care ne-au apărat ţările noastre. Iluzia se revarsă asupra zilei de astăzi. Şi simţim cum cresc batalioanele de piotă, escadroanele de călăraşi şi roşiori, înmulţindu-se cu voinici uscaţi, pletoşi, cu iţari şi cu sarici în spinare. Visul acesta dispare. Şi bucuroşi primim constatările realităţii: generaţiile ies una din alta şi se duc pe rând, numai obârşia stă pe lume ca o matcă fără sfârşit!“ (Barbu-Ştefănescu Delavrancea, Patria şi Patriotismul, Editura Librăriei Socec&Co. S.A., Bucureşti)

2 „Patria şi Patriotismul sunt primordial-instinctive. Pe noi ne preced Patria şi iubirea de Patrie. Ne naştem cu asemenea năzuinţe fundamentale. După noi rămân mai departe, moştenire firească urmaşilor noştri.

Şi tot aşa, din trecut, se 'mprospătează se lărgeşte viitorul.

Ţările noastre au fost mărginite, dar totdeauna Patria ne-a fost mai mare ca Muntenia, Moldova şi Ardealul. Patria noastră a fost, este şi va fi, va trebui să fie, e fatal să fie, din trei, de o fiinţă, una şi nedespărţită.

Luaţi un copil de mână şi duceţi-l dela Dunăre şi mare până în ţarmurile Tisei, din sat în sat, şi întrebaţi-l: Unde e? Şi cum ar zice locului pe care-l calcă? Şi vă va răspunde; «Nu ştiu cum se chiamă satul acesta, dar ştiu că pretutindeni pe unde m'ai dus, unde s'a vorbit româneşte, este pământul Patriei mele, este Patria mea».

Oricâtă carte am învăţat oricâtă carte am şti, – să zic, prin imposibil, că cu toţii am cunoaşte trecutul nostru de până azi ca minunatul învăţat Nicolae Iorga, totuşi nu vom izbuti să fim capabili de jertfe mai mari de cât ne este dat nouă din instinctul de Patrie.

Şi Patria este în primejdie! V'am spus odinioară că munţii Carpaţii sunt şira spinărei a poporului românesc. De o parte şi de alta se întind coastele aceleaşi fiinţe.

Astăzi mai mult decât oricând jumătate din fiinţa noastră este torturată.
Pe coastele de dincolo simţim lovituri, se văd vânătăi şi răni adânci; se aude sângele gâlgâind... Trosneşte şi ne doare. Ne doare, căci loviturile se dau fiinţei noastre care se revoltă la fitece lovitură.

Patria, în momentele supreme, nu va da certificat de virtute fiilor ei, nu va alege între muncitor şi leneş – căci, iubirea de Patrie este focul care sfinţeşte pe orice om, şi puterea de jertfă va spori recunoştinţa ei faţă de eroii ei cari vor transmite urmaşilor voştri temeiul de a fi al neamului românesc.“ (Barbu-Ştefănescu Delavrancea, ed. cit.)

2 „Românii din România liberă nu numai că sunt datori să facă unire, pentrucă e firească, pentru că e istorică, pentrucă cer pământul lor, întărit cu oasele strămoşilor. Dar, noi, avem o datorie de ordine morală covârşitoare: să deschidem braţele acelor pe care i-am prigonit fără să vrem, fără să ştim, într-un chip fatal, prin oarba pismă a duşmanilor noştri seculari.“ (Barbu-Ştefănescu Delavrancea, ed. cit.)

JAFUL DE LA MUZEUL LITERATURII: Peste 575.000 euro papati intr-un an sub directoratul ilegal al lui Radu Calin Cristea. ANI, DNA?!

Victor Roncea continuă seria dezvăluirilor incendiare.

ŞOCANT! Muzeul Literaturii Române a devenit după moartea regretatului critic literar Alexandru Condeescu şi după „înscăunarea“ lui R.C. Cristea „o vacă grasă de muls pentru o gaşcă imundă de borfaşi, profitori, informatori şi impostori, cu veleităţi intelectuale“, cu apucături de vechili şi cu ifose de primadone!

(Nota bene! R.C. Cristea este protejatul altui „falimentator de profesie“, N. Manolescu, ambasador la Paris, în timpul programului, iar „după“ – pour la bonne bouche, preşedinte de uniune stalinisto-comunistă – din ai cărei membri de vază unii au absolvit „Oxfordul USR-ului“, Academia de Partid Ştefan Gheorghiu, şi au drept operă esenţială textele semnate în Omagiile ceauşiste şi drept agendă-carnetul roşu de partid!)

Foto: Uniunea Scriitorilor din România, Bucureşti; trecătorii neatenţi pot crede pe bună dreptate că se afla în preajma sediului Loteriei Române!

Aşadar, citind articolul aflu că Muzeul Literaturii Române, cel pe lângă care trec aproape zilnic întrebându-mă, retoric, dacă mai este populat vreodată şi de altcineva în afara portarului cu aspect plictisit şi dezlânat care păzeşte cu un aer pierdut de parcă ar fi ultimul supravieţuitor al Terrei uşa scorojită şi cele trei-patru afişe murdare şi dezlipite care tronează pe geamurile prăfuite ale faţadei clădirii, este consumatorul unor sume de la buget de-a dreptul uriaşe! (Hmm... visez la nobilul timp când Muzeul era condus de Alexandru Condeescu, când sala era plină şi manifestările erau sclipitoare, şi când revista Manuscriptum avea o mare greutate în peisajul cultural românesc – dacă ar fi să amintesc doar numărul special închinat lui Eminescu şi îngrijit de eminentul eminescolog Petru Creţia, nr. 1 (82)/1991, anul XXII...)


2 JAFUL DE LA MUZEUL LITERATURII: Peste 575.000 euro păpaţi într-un an sub directoratul ilegal al lui Radu Calin Cristea (articol preluat de pe: http://victor-roncea.blogspot.com/2009/06/jaful-de-la-muzeul-literaturii-peste.html)

„Info primita la redactie:

Programul jafului banilor publici continua nestingherit si profitabil pentru fraudatori la Muzeul Literaturii Romane, sub ochii aburiti si dezinteresati (oare!) ai Primariei Capitalei si ai autoritatilor de control ale statului.

Capusarea companiilor statului si drenarea fondurilor publice ale acestora in buzunare private au fost practici curente in Romania ultimilor 20 de ani. In plina criza financiara si economica globala, „maestrii” in arta masluiriii banilor publici si-au diversificat metodele si si-au indreptat strategiile si catre institutiile publice de cultura. Un exemplu tipic concret il constituie Muzeul Literaturii din Bucuresti, care a devenit in ultimul o vaca grasa de muls pentru o gasca imunda de borfasi, profitori, informatori si impostori, cu veleitati intelectuale. Asa se face ca Muzeul Literaturii, altadata o institutie de cultura respectabila, a devenit peste noapte, o data cu „ungerea” ca director a impostorului Radu Calin Cristea, un canal de scurgere a fondurilor publice ale muzeului in buzunarele unor cunoscuti impostori si o anexa a unei gasti pseudoeliteiste de pretinsi scriitori, aflati pe statele generoase de plata ale muzeului.

Astfel, sub directoratul ilegal al lui Radu Calin Cristea, “specialisti” versati in arta manipularii banilor publici in interese private, sub pretextul aparent legal al parteneriatului public-privat, au fost organizate diverse “manifestari culturale” megalomanice, de “anvergura nationala, universala, planetara si chiar cosmica”, provenind din fondurile publice, alocate de catre Primaria Municipiului Bucuresti pentru Muzeul Literaturii, cu bugete exorbitante, dar fara nici o finalitate si interes publice. „Afacerea” este simpla si eficienta, dar perversa. Metoda drenarii banilor publici a fost patentata aici de catre cunoscutul turnator si impostor Sorin Antohi, impreuna cu alti „specialisti” in furtul fondurilor publice, Ioan si Aurel Borsan, prin firmele, asociatiile, fundatiile si revistele “suveica” ale acestora, membe ale trustului Intact, patronat de catre Dan Voiculescu („Cuvantul”, „Amfiteatru”, „Vacante&Calatorii” etc.), cu complicitatea criminala interesata a directorului fraudator Radu Calin Cristea.

Astfel, pe baza acestei „retete”, in anul 2008 au fost organizate cateva conferinte, cu un buget total de cca. 140.000 euro din fondurile publice alocate de catre Primaria Municipiului Bucuresti pentru Muzeul Literaturii: „Modernism si antimodernism. Teorii, viziuni, ideologii, politica", Bucuresti (buget: cca 60.000 euro); „Romania Mare: Integrare si Dinamici Culturale”, Sinaia (buget: cca 50.000 euro); “Gala premiilor Manuscriptum” - Bucuresti (buget: cca 30.000 euro). Au fost editate de asemenea, prin aceeleasi firme „suveica”, mai multe publicatii, cu un buget total de cca. 60.000 euro: „Modernism si antimodernism. Noi perspective interdisciplinare” (Editura Muzeului Literaturii Romane si Editura Cuvantul); “Universitas. A fost odata un cenaclu” (Editura Muzeului Literaturii Romane); Virgil Nemoianu, Sorin Antohi, „România noastra” (Editura Muzeului Literaturii Romane); „Calendar MNLR” (Editura Muzeului Literaturii Romane).Din surse foarte apropiate trustului Intact, din care fac parte firmele, asociatiile, fundatiile si revistele lui Ioan si Aurel Borsan, aflam ca in anul 2009 sunt preconizate mai multe conferinte care se vor desfasura tot prin Muzeul Literaturii Romane, pe baza retetei drenarii fondurilor publice ale muzeului, patentate de catre Sorin Antohi, Ioan si Aurel Borsan, patronate de catre Radu Calin Cristea si testate cu succes in anul 2008: “Centenarul Constantin Noica” (buget: 70.000 euro); “Conferinta Internationala Literatura Balcanilor” (buget: 55.000 euro); “Conferinta Internationala Paul Celan” (buget: 82.000 Euro); “Centenarul Eugen Ionescu” (buget: 75.000 euro); „Romania pitoreasca” (buget: 42.000 euro); “Turismul si literatura” (buget: 105.000 euro); „Literaturile Bucurestiului” (buget: 113.000 euro); “Vin la Muzeu!” (buget: 40.000 euro); „Premiile revistei Manuscriptum” (buget: 34.110 euro). Bugetul total al acestor conferinte este de cca 576.110 euro. Atentie: 576.110 euro. Bani publici!

Ultima „lovitura” a lui Radu Calin Cristea si a acolitilor sai, inainte de a fi dat afara pe usa din dos, pe unde a si intrat, este, ati ghicit... o noua conferinta, botezata pompos, “Turismul si literatura”, cu un buget estimat de 105.000 euro (sic!), organizata peste cateva zile (8 iunie!), unde credeti, evident taman la Sinaia. Trai neneaco, pe banii babacului, adica ai Primariei. Caldura mare mon cher in Bucuresti! Unde o fi utilitatea publica, unde o fi turismul, unde o fi literatura? Mofturi! Evident, nicaieri. Nici nu conteaza... Banu' sa iasa! Programul jafului banilor publici continua asftel nestingherit si profitabil pentru fraudatori versati la Muzeul Literaturii, sub ochii aburiti de fie de nestiinta, fie de neputinta sau dezinteresati (oare!) ai Primariei Capitalei si ai autoritatilor de control ale statului. Cu voie de la Primarie, adica... Gurile rele spun ca un comision de 10% din aceste fonduri s-ar intoarce in unele buzunare din Primaria Capitalei. Asa se explica si obstinatia cu care a fost mentinut in functie atata timp impostorul R.C. Cristea. In ciuda evidentelor... “ (articol preluat de pe: sursa: http://victor-roncea.blogspot.com/2009/06/jaful-de-la-muzeul-literaturii-peste.html)

„şi nici adînc – nu-i poţi cunoaşte adîncimea/celui păzit în somn de un surîs“

Jeu d’Amour
(Nirvana)

+++++ Cezar Ivănescu

! Geneviève, ca sîngele adormi în Ţara
a unui sfînt şi legănat mormînt,
căldură, gura ta, Măritul Soare, Vara,
o înviază într-un alt pămînt !

! eu merg pe drumuri numai drumuri de cenuşă,
drumuri ca fir de aur cum s-a spus –
lăcaşul cel de nepătruns prin nici o uşă,
lăcaş adînc ce nu-i nici jos nici sus,

şi nici adînc – nu-i poţi cunoaşte adîncimea
celui păzit în somn de un surîs,
Geneviève, azi carnea ţi-i ca străvezimea
inimii unui îngere ucis !

! dacă nu te-oi mai vedea
la noi în Provanţa,
tot pe jos te-oi căuta
în întreaga Franţa !

! Domnul mi te-a dăruit
minunată Evă,
în genunchi am să mă rog
Sainte-Geneviève !

! dacă nu te-oi mai vedea,
plîngînd la icoane
lemnul lor cel blînd şi sfînt
se va face rane !

! sîngele va picura
sfinţilor pe gură
îndrăgind durerea mea
face-s-or făptură !

! eu mai mult voi plînge mult
sînge sfînt de sfinte
tot parfumul trupului
tău avînd în minte !

! în călduri ca spicul sfînt
ca Tauru-n febră
capul am să-mi plec în piept
Sainte-Geneviève !

! nu te mîntui de păcat
decît prin păcatul,
părul lung i-am desfăcut,
părul lung cît patul !

! Sainte-Geneviève de mai
Sainte-Geneviève
Sainte-Geneviève de mai
Sainte-Geneviève,

Sainte-Geneviève de mai
am vreun gust pe limbă
gustul Limbii tale-l am
el prin ţări mă plimbă !

! Prinţul Kama, Roşul Plug,
trupul mi-a aratu-l,
nu te mîntui de păcat
decît prin păcatul !

! dacă nu şi nu şi nu
hrana mea şi rana
mi le mîntui adormind
somn ca mierea: prana !

! dacă nu şi nu şi nu
Timpul bat cu geana –
visul meu aci-ncepu
Ţara lui: Nirvana !

M. SADOVEANU, o scrisoare din 1941. „Puterile noastre unite ar putea duce la bun sfârşit un lucru folositor semenilor noştri şi plăcut lui Dumnezeu“

„Zilele viitoare rămân o taină a lui Dumnezeu“




















10 martie 1941
Iaşi – Copou

„Totuşi, dacă ne va fi îngăduit să ajungem zile de pace, ţin să-ţi confirm, aşa cum am mai vorbit, că am mai socotit colaborarea noastră la tălmăcirea psalmilor numai ca un început. Socot că, dacaă am avea posibilităţi şi mijloace, datoria noastră ar fi să săvârşim tălmăcirea întregii Biblii. Ar fi una din puţinele transpuneri din original într-o limbă modernă şi prima în româneşte. Punctul de vedere literar eu îl socotesc pentru mine capital; opera ar avea importanţă şi din alte puncte de vedere.

Limba românească ajunge în vremea noastră la o formă literară ce-i dă dreptul să se fixeze definitiv într-o epocă monumentală şi eternă. Mă socot, în cariera mea, ajuns într-un stadiu când îmi pot lua asemenea răspundere. Din colaborarea noastră la Psalmi, m-am încredinţat că la dumneata găsesc o pregătire de primul rang. Puterile noastre unite ar putea duce la bun sfârşit un lucru folositor semenilor noştri şi plăcut lui Dumnezeu, sporind în acelaşi timp tezaurul literar al ţării.

Dacă suferinţele Europei se alină şi noi ne mai putem revedea, atunci lucrarea noastră ar putea fi reluată.

/.../ “

documente aflate în colecţia Maia Mitru

José Saramago refuzat de o editura italiana la presiunile lui Silvio Berlusconi

A editora italiana Einaudi recusou-se a publicar a tradução italiana de O Caderno, do Nobel português José Saramago, mas o escritor disse que o livro será publicado por outra editora. O livro critica o primeiro-ministro Silvio Berlusconi, comparando-o a um líder mafioso. José Saramago desdramatizou a recusa da Einaudi, revelando compreender a sua decisão, uma vez que a editora, a única em Itália que tem publicado as suas obras, é propriedade do primeiro-ministro italiano. (sursa informaţie: mundopessoa.blogs.sapo.pt)

„Tînăr poet, premiat al USR pentru volum de debut“: „Mi-au cerut şi mie să mă raliez acţiunii lor, dar nu mă puteam amesteca cu asemenea gloată.“

Miercuri, 19 iulie a.c., întîlnindu-l pe ........ , tînăr poet, premiat al Uniunii Scriitorilor pentru volum de debut în anul ...... [1971 – n.n.] (pe a cărui referinţă de primire în Uniune FĂNUŞ NEAGU a scris: „este de departe cel mai talentat poet tînăr al României“) în legătură cu „cei cinci spune“:

„Greva foamei a fost simulată (pentru că se îndopau cu ciocolată) de nişte nimeni. Cine-i Grişa, ....., ....., ..... ? [Grişa Gherghei, Ion Nicolescu, Gabriel Iuga, Mircea Popa, Dumitru Stancu – n.n.] Nimeni! Nimeni nu auzise de ei pînă acum. N-au scris nimic deşi aveau zeci de mii datorii la fond. Mi-au cerut şi mie să mă raliez acţiunii lor, dar nu mă puteam amesteca cu asemenea gloată. Aşa se explică şi totala dezicere a scriitorilor, chiar şi acelora care aveau unele nemulţumiri reale. Dacă la „greva“ lor s-ar fi asociat şi un nume, două, dintre oamenii serioşi, apreciaţi ca scriitori talentaţi, abia atunci s-ar fi putut crede că sînt nişte probleme pentru care era necesar un protest. Abia atunci poate ar fi avut o audienţă acest gest. Aşa nimeni nu vrea să-i vadă şi să audă de ei.“

În după-amiaza aceleiaşi zile mai spunea că „cei cinci după ce vor asculta (împreună) cuvîntările la Conferinţa Naţională să vadă dacă se va vorbi ceva despre scriitori şi dacă acţiunea lor a avut vreun răsunet. În caz că nu, erau hotărîţi să se sinucidă, aruncîndu-se în lac.“

..... a spus că „cei cinci“ au legătură cu ambasadele străine şi astfel ştirea despre „grevă“ a fost cunoscută afară şi preluată de „Europa Liberă“.

În particular ...... mai spunea că el face foamea fără grevă, nu are bani, dar nici împrumuturi nu are. Pleacă mai bine în acţiunile organizate de U.T.C. (tabere, întîlniri cu cititorii) şi aşteaptă publicarea viitorului volum.

Deşi fără serviciu, cu necazuri mai mari decît ale celor cinci (....) niciodată însă nu ar face un asemenea gest.

„DONA ALBA“

Accesaţi şi:

Membrii Colegiului CNSAS. Cine îi verifică? M. Dinescu, agent KGB! O mână spală pe alta şi amândouă obrazul! (http://romania-mare-trecut-si-viitor.blogspot.com/2009/05/membrii-colegiului-cnsas-cine-ii.html)

_________

1971 – Tezele din iulie, cîteva repere [1]

„6 iulie – În şedinţa Comitetului Executiv al C.C. al P.C.R. se discută propunerile lui Nicolae Ceauşescu privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea activităţii politico-ideologice, de educaţie marxist-leninistă a membrilor de partid, a tuturor oamenilor muncii.

9 iulie – C.C. al P.C.R. organizează o consfătuire de lucru a activiştilor de partid din domeniul ideologiei şi al activităţii politice şi cultural-educative.

15 iulie – Comitetul Executiv al C.C. al P.C.R. aprobă propunerile lui Nicolae Ceauşescu privind o mai bună organizare a activităţii Comitetului de Stat pentru Cultură şi Artă, care va funcţiona ca organ de partid şi de stat, sub conducerea nemijlocită a C.C. a P.C.R., funcţia de preşedinte al acestui organism fiind îndeplinită de un secretar al C.C. al P.C.R.

17 iulie – În cadrul unei sesiuni ştiinţifice se aniversează împlinirea a 150 de ani de la naşterea poetului Vasile Alecsandri.

3-5 noiembrie – Într-o plenară a C.C. al P.C.R., Nicolae Ceauşescu prezintă o expunere cu privire la programul îmbunătăţirii activităţii ideologice, ridicării nivelului general al cunoaşterii şi educării socialiste a maselor.“

[1] Informaţii extrase din Cartea Albă a Securităţii, Istorii literare şi artistice,
1969-1989, Editura Presa Românească, Bucureşti, p. XI

Membrii Colegiului CNSAS. Cine îi verifică? M. Dinescu, agent KGB! O mână spală pe alta şi amândouă obrazul!

„Cazimir Ionescu: Eu cred că această întrebare s-a pus de mai multe ori, şi încă de-acum 2 ani. Cei care au avut dosare de urmărire le-au făcut publice şi sunt cunoscute, şi Secaşiu mi se pare că a făcut acelaşi lucru, şi Mircea, şi eu. Toţi membrii CNSAS au fost [verificaţi – n.n.]. Dosarele lor au fost analizate de către colegiu fără participarea fiecăruia în parte./Victor Ciutacu: Al dumneavoastră e public, da? Se poate vedea? / Cazimir Ionescu: Da.“

Victor Ciutacu: Bună seara doamnelor şi domnilor. Guvernul a aprobat azi ordonanţa care permite CNSAS să-şi continue activitatea. Invitaţii mei din această seară, domnul Marius Oprea, consilier al primului ministru, preşedintele Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului din România. Bună seara. Domnul Oprea a promis acum două zile că atunci când iese actul normativ vine să-l dezbatem în emisiune. S-a ţinut de promisiune, motiv pentru care îi mulţumesc. Şi domnul Cazimir Ionescu, membru al CNSAS. Bună seara. Mulţumit, domnule Ionescu? Aveţi activitate în continuare, nu s-a desfiinţat instituţia, nu fuge nimeni cu arhivele…

Cazimir Ionescu: Eu nu cred că se pune problema de a fi mulţumiţi sau nemulţumiţi, după cum nici nu cred că depindea de noi în vreun fel luarea acestei hotărâri. Mie mi se pare că lucrurile au intrat pe un făgaş firesc, eu am anunţat din prima zi când a apărut această inflamare că instituţiile statului trebuie lăsate să-şi facă datoria.

Victor Ciutacu: Dumneavoastră aţi avut una din puţinele poziţii echilibrate. Nu v-aţi inflamat nici de-o parte nici de cealaltă.

Cazimir Ionescu: În măsura în care se va dovedi că vreuna din instituţiile statului au făcut un abuz, atunci ieşim în stradă, ies şi eu. Dar întâi lăsăm instituţiile statului să-şi facă datoria. Se dovedeşte că s-au găsit soluţii şi cum să spun, asta-i o soluţie de tranziţie. Urmează ca textul să fie trimis în Parlament, să aibă loc nişte dezbateri serioase, urmează să fie ascultaţi nişte consilieri, pentru că sunt nişte probleme din punct de vedere juridic. Gândiţi-vă doar la faptul că pe… n-ar fi bine să spunem foarte pe scurt pentru telespectatorii dumneavoastră în ce anume constă?...

Victor Ciutacu: Păi asta mă gândeam să-l rog pe domnul Marius Oprea. Că actul normativ vine de la Guvern şi dânsul l-a lucrat.

Cazimir Ionescu: E bine să începem cu asta ca să ştie lumea despre ce vorbim.

Victor Ciutacu: Concret, ce aduce nou actul ăsta? Dincolo de faptul că statuează continuitatea activităţii CNSAS ce aduce nou în comparaţie cu vechiul act normativ declarat neconstituţional de către Curtea Constituţională?

Marius Oprea: Sunt două elemente. În primul rând verdictul incriminat de Curtea Constituţională…

Cazimir Ionescu: Nu. Vă rog eu, nu-i mai spuneţi verdict.

Marius Oprea: Decizia luată de Colegiu privind colaborarea sau necolaborarea cu Securitatea ca poliţie politică, cum era în Legea 187/1999, se mută acum la instanţă. Şi colegiul are un rol de a judeca eventuale contestaţii, însă practic este la latitudinea petentului să facă sau nu asta.

Victor Ciutacu: Ce rol mai are colegiul? Citesc aici din Mediafax şi spune: Direcţia de investigaţii a CNSAS şi nu Colegiul, va da prima decizie în orice dosar conform ordonanţei de urgenţă.

Marius Oprea: Direcţia de investigaţii comunică practic persoanelor care sunt verificate fie din oficiu, fie la cerere, la ce concluzie s-a ajuns.

Victor Ciutacu: Întrebarea mea este. Până acum se lua o decizie prin vot, da? Era ca un consiliu de administraţie. Era colegiu format din…

Marius Oprea: Pentru a evita incriminarea făcută de Curtea Constituţională Colegiului în acest sens, am…

Cazimir Ionescu: Privind dubla…

Marius Oprea: Da. Privind substituirea unei instanţe de judecat, am ales această formulă. Ca un serviciu tehnic din cadrul instituţiei care de altfel rămâne coordonată în continuare de către Colegiu, să se administreze acest probatoriu în cazul unei contestaţii direct în instanţă.

Victor Ciutacu: Domnul Cazimir Ionescu, care-i rolul dumneavoastră? Îi păstoriţi pe ăia, îi mângâiaţi pe cap?...

Cazimir Ionescu: Două aspecte de neconstituţionalitate trebuiau rezolvate. Unu. Acela că exista posibilitatea ca la nivelul colegiului să se manifeste decizia aceasta, să fie interpretată ca o hotărâre a unei instanţe şi vezi Doamne colegiul să se substituie instanţei şi a doua era dubla pronunţare pentru că după ce Colegiul se pronunţa, contestaţia se făcea tot în faţa şi de către Colegiul.

Victor Ciutacu: Deci acum nu mai daţi prima decizie dumneavoastră. Omul are dreptul s-o conteste şi dumneavoastră înţeleg, ca şi colegiu, vă pronunţaţi numai în cazul contestaţiei nu şi în cazul…

Cazimir Ionescu: Să facem un pas înapoi ca să înţelegeţi ce pas important s-a făcut înainte. Până acum venea un probatoriu de la direcţia de investigaţii în care erau toate probele de poliţie politică, fiindcă asta ne interesează în ultimă instanţă şi în general, deciziile care se dădeau se dădeau pe baza acestui probatoriu. Exact la fel se va întâmpla şi acum, doar că probatoriul în loc să vină la colegiu se va duce la instanţă. Activitatea grea a colegiului şi până acum a fost la contestaţii. Pentru că la contestaţii vin persoanele care aduc documente justificative, care…

Victor Ciutacu: Ajungem şi acolo. Să-l lăsăm pe domnul Marius Oprea să ne spună a doua noutate.

Marius Oprea: Este dispariţia acelei nefericite sintagme de Securitate ca poliţie politică.

Victor Ciutacu: Aţi scos din actul normativ?

Marius Oprea: Da. Nu mai există. Există doar interpretarea…

Victor Ciutacu: Aici deja mă bucur eu. Că eu am o idee fixă de 2 ani şi spun ce-i aia a colaborat ca poliţie politică sau cu Securitatea ca băieţii de bine. Nu. Ai turnat sau nu.

Marius Oprea: Am turnat această sintagmă.

Victor Ciutacu: Uite, sunt şi eu de acord odată cu domnul Călin Popescu Tăriceanu.

Marius Oprea: Mulţumesc. Pur şi simplu funcţionarii de la Direcţia de investigaţii analizează documentele prin prisma încălcării drepturilor şi libertăţilor. Dacă descoperă în dosarele unui ofiţer de securitate sau în notele informative ale unei persoane că aceasta ar fi prejudiciat drepturile şi libertăţile celui pe care l-a turnat prin aceste turnătorii, uneori cu consecinţe destul de serioase, atunci există toate elementele pentru a înştiinţa acea persoană, domnule, ne pare rău, ofiţer al Securităţii, informator…

Victor Ciutacu: O să-mi atrag multe înjurături de la mulţi patrioţi din ţară, însă eu de doi ani îmi bat gura de pomană că nu există turnător de bine şi turnător de rău, cum nu există securist de bine şi securist de rău.

Marius Oprea: Există excepţii care întăresc regula.

Victor Ciutacu: Dacă ne hotărâm ca stat să condamnăm ceva, păi condamnăm fenomenul în sine.

Marius Oprea: Bineînţeles, despre asta-i vorba. De-asta am scos sintagma poliţie politică.

Victor Ciutacu: Adică virguliţa aia, ca poliţie politică… mă scuzaţi…

Marius Oprea: De-asta am şi scos acea sintagmă. Dar nu trebuie să emitem judecăţi pe categorii. Tocmai de aceea am făcut această specificare, că e vorba de încălcări ale drepturilor şi libertăţilor omului, de către ofiţerul de Securitate sau de către informator.

Victor Ciutacu: Perfect din punctul meu de vedere. Domnul Cazimir Ionescu, vă ajută actul ăsta normativ? Vă îngreunează activitatea, vă uşurează?...

Cazimir Ionescu: Tot ce s-a întâmplat şi tot ce se desfăşoară în legătură cu CNSAS ne ajută mult. Dumneavoastră ştiţi bine că ne-am mai întâlnit şi am arătat că aveam probleme referitor la transparenţa pe care o solicitam şi că era de-a dreptul absurd ca noi să avem toate documentele pe masă, să ştim exact care sunt probele în virtutea cărora s-a hotărât colaborarea cu Securitatea şi să n-avem voie să vorbim 2 ani până când persoana respectivă nu venea cu hotărârea definitivă de la instanţă şi irevocabilă. Un aspect. Alt aspect. Să fim obligaţi să judecăm în baza probatoriului, să ajungă documentele din nou la noi şi să facem dublă pronunţare, pentru că între timp apăreau… persoana respectivă aduce probe, martori, date, inclusiv sunt persoane care vin fizic şi spun, dom’ne îmi pare rău, în ceea ce priveşte declaraţia domnului cutare, ştiu că a fost obligat s-o dea, m-a avertizat că aşa va face. Era membru al familiei mele şi nu putea să spună că n-am fugit în Austria că o lua pe cocoaşă.

Marius Oprea: Au fost situaţii mai ales, de pildă în lumea foştilor deţinuţi politici. După 1975 când s-a dat o directivă a Securităţii potrivit căreia practic această lume a foştilor deţinuţi politici era extrem de atent monitorizată, Securitatea s-a năpustit asupra lor şi prin mijloace de represiune greu de imaginat au racolat pe unii dintre ei ca informatori. Foarte mulţi s-au dus şi au spus foştilor colegi de celulă, de puşcărie politică, dom’ne vezi că m-au luat ăştia şi m-au strâns cu uşa să le dau ceva despre ce discutăm noi. Hai să stabilim…

Victor Ciutacu: Cu uşa vă exprimaţi dumneavoastră metaforic. Bănuiesc că le-au dat la ficat.

Marius Oprea: Nu. Au existat mijloace de presiune. Îţi dau copilul afară din facultate pentru că te-am prins că ai făcut puşcărie politică şi n-are ce căuta… etc. Deci, au existat asemenea situaţii în care efectiv, informatorul securităţii şi presupusa sa victimă stabileau de comun acord ce să scrie informatorul. Nu sunt excepţii. Tocmai de aceea spuneam că judecata trebuie să fie una foarte atentă, bine făcută…

Cazimir Ionescu: Dar nu va fi simplă. Să-mi termin ideea. Revenim asupra a ceea ce înainte se numea decizie şi acum se numeşte comunicare.

Victor Ciutacu: Da, dar nu o mai luaţi prin vot. E o mare diferenţă.

Cazimir Ionescu: E foarte bine.

Victor Ciutacu: Dumneavoastră o luaţi pe baza unor documente şi a unei analize pe care v-o făcea direcţia de investigaţii. Şi dumneavoastră votaţi acolo. În momentul ăsta direcţia de investigaţii are şi răspunderea pentru ce pune pe hârtie. Acum comunică direct, sub semnătura directorului. Doamna Germina Nagâţ dacă nu mă înşel. Şi omul acela, bănuiesc că dacă vrea să se îndrepte în instanţă, acum are în mod clar împotriva cui să se îndrepte. Adică eu aşa aş proceda dacă aş primi o hârtie.

Cazimir Ionescu: Timp de 2 ani am cerut de sute de ori ca pe lângă probatoriu de la Direcţia de investigaţii să existe şi materialul scris cu semnătura directorului Direcţiei juridice. Nu l-am primit. Şi nu l-am primit în cazuri importante. Într-un caz important pe care din nefericire nu pot să-l spun pentru că nu ştiu dacă s-a terminat sau nu procesul, dar într-un caz foarte important lucrurile au mers până într-acolo, încât eu cerând şi anunţând că nu intru în colegiu dacă n-am documentul scris al Direcţiei juridice în care să mi se spună textual şi pe puncte care sunt documentele şi acuzaţiile de poliţie politică, directorul Direcţiei de investigaţii a preferat să-şi dea demisia. Între a pune documentul scris pe masă, datorie de serviciu şi…

Victor Ciutacu: Nu credeţi că v-aţi aruncat cu capul înainte?

Cazimir Ionescu: Eu unul nu.

Victor Ciutacu: Eu intuiesc care este cazul acela.

Cazimir Ionescu: De-asta vă spun că „tandemul” care se face acum, Direcţie de investigaţii, instanţă, unde sunt numai jurişti este unul binevenit. Acum nu mai există posibilitatea ca cineva să confunde şi să nu poată interpreta foarte bine din punct de vedere juridic probele care sunt înşirate acolo.

Marius Oprea: Sau să fie implicat politicul…

Victor Ciutacu: La asta mă refer. Până la urmă, Colegiul e format din nişte oameni nominalizaţi de partidul cutare, cutare, Preşedinţie, Guvern etc.

Marius Oprea: Şi la CNA nu-i la fel?

Victor Ciutacu: Dar la CNA te amendează sau nu. Când e de distrus viaţa unui om e mai sensibil.

Cazimir Ionescu: La CNSAS e mult mai grav. Legea prevede că fiecare dintre cei care-şi dau voturi răspund individual. Deci nota bene, legea prevede că fiecare dintre membrii Colegiului răspunde individual pentru votul pe care l-a dat. Deci persoana care obţine în final în instanţă că nu a făcut poliţie politică şi a avut de suportat 2 ani de procese, tra-la-la, îi dă în judecată pe ăia trei care…

Victor Ciutacu: Şi răspund?

Cazimir Ionescu: Şi ăia răspund, da.

Victor Ciutacu: Trebuie să iau publicitate. Am revenit în direct la Vorbe Grele. Întrebare venită pe SMS, justificată, şi de la asta aş vrea să pornim. Aş dori să vă întreb dacă în continuare, oamenii obişnuiţi îşi vor putea vedea dosarul.

Cazimir Ionescu: E prima prevedere a ordonanţei şi anume aceea că persoanele care cer acces la propriul dosar o pot face începând de alaltăieri.

Victor Ciutacu: Aici aveţi o restanţă faţă de mine. Acum un an jumătate, când ne-a dat Roncea pe toţi acolo, 1200 de cetăţeni, mi-aţi trimis hârtie să mă prezint în două săptămâni cu documentele, dacă nu să-mi dau demisia. Aşa zicea domnul Secaşiu. Pe urmă mi-am dat seama, a greşit-o, a trimis-o pe aia de demnitar. În loc de aia de civil. Am trimis hârtiile, le-am înregistrat la registratură, la data cuvenită cică mai treceţi pe la noi că nu v-au venit dosarele. Dar de-atunci până azi n-am mai primit nicio comunicare de la CNSAS.

Cazimir Ionescu: În spatele cuvântului comunicare se află şi răspunsul. În cadrul CNSAS, membrii colegiului sunt 11. Dar sunt 300 de angajaţi care sunt aparatul tehnic al acestei instituţii care are direcţie de comunicare, direcţie juridică, direcţie…

Victor Ciutacu: Eu n-am primit de la Direcţia de comunicare. Am primit de la preşedintele CNSAS.

Cazimir Ionescu: Aţi primit de la Direcţia de comunicare. Şi vă spun de ce. Pentru că direcţia de comunicare le face, preşedintele are un maldăr aşa cu câteva sute şi trebuie să le semneze în 2 ore. Semnează ca primarul.

Victor Ciutacu: Nu. Era acţiunea de deconspirat ziarişti. Eu am produs documentele solicitate, în speţă carte de muncă, CV, şi nu mai ştiu ce. Le-am trimis şi de atunci aştept să fiu convocat.

Cazimir Ionescu: În toate instituţiile statului persoanele investite cu răspundere au nişte consilieri, un aparat, care prelucrează aceste materiale şi care-şi asumă responsabilitatea.

Victor Ciutacu: Şi eu cum aflu dacă am turnat sau nu?

Cazimir Ionescu: Dacă ar sta preşedintele să se uite pe fiecare hârtie şi n-ar avea încredere în direcţia care e pusă să elaboreze materialele n-ar putea să le mai semneze nici peste 5 ani. De-aia probabil nici nu aţi primit răspunsul.

Victor Ciutacu: Domnul Oprea, în noul act normativ, că ăsta-i provizoriu, va veni un proiect de lege care va fi supus dezbaterii Parlamentului, aveţi de gând să introduceţi nişte articole care să fluidizeze activitatea CNSAS?

Marius Oprea: Inclusiv această ordonanţă va avea nişte norme de aplicare ale ei, în care o să mergem în detaliu la fiecare articol. Pe de-o parte. Pe de altă parte, Colegiul CNSAS care coordonează în continuare instituţia poate în baza regulamentului de funcţionare să dea anumite dispoziţii, să responsabilizeze anumite servicii. Tocmai în spiritul prevederilor din ordonanţă. Tocmai pentru a fluidiza, cum spuneţi dumneavoastră activitatea.

Victor Ciutacu: Mi se pare total contraproductivă activitatea asta dacă la 1 an jumătate n-ai absolut nimic. Şi nu-i vorba de mine, au fost zeci şi sute…

Marius Oprea: A existat aici un dublu motiv. Cu raţiuni obiective. În primul rând să nu uităm că CNSAS a fost pus în situaţia unui croitor care nu avea stofă, pentru că nu avea dosare, nu avea ce să vă dea.

Victor Ciutacu: Păi da, dar m-a convocat. Nu am cerut eu.

Marius Oprea: Aceasta-i procedura prevăzută în Legea 187/1999. Se spune clar acolo că dumneavoastră vrând-nevrând, mort-copt, trebuie să primiţi în 30 de zile un răspuns, fie în urma unei sesizări, fie în urma unei cereri pe care dumneavoastră o adresaţi.

Victor Ciutacu: Trebuie să vă întrerup pentru că avem un telefon. Domnul Andrei Alexandru care a trecut pe la CNSAS. Bună seara. Purtătorul de cuvânt al Senatului.

Andrei Alexandru: Bună seara. Eu am să fiu scurt pentru că invitaţii dumneavoastră sunt importanţi, nu eu. Şi am să adresez două domnului Oprea. Înţeleg că a fost implicat în redactarea ordonanţei de urgenţă şi nu vreau să fac proces de intenţie nimănui dar din cauza vitezei cu care ar trebui să opereze, să redacteze această ordonanţă de urgenţă s-au strecurat nişte greşeli majore. O să vă spun doar două greşeli. S-a scos sintagma de poliţie politică şi atunci tot poporul a colaborat cu Securitatea. Şi am să vă spun de ce.

Victor Ciutacu: De ce?

Andrei Alexandru: Exista Legea 23 a secretului de stat când intrai în legătură cu un străin trebuia să raportezi la sectorist, securist, nu ştiu. Oricum ajungea la Securitate. În momentul în care ai trimis un raport oarecare, nu la Securitate, la serviciu sau la miliţian, până la urmă ajungea la Securitate şi asta te transforma în colaborator al Securităţii. Că le-ai dat bună ziua. O a doua greşeală care s-a strecurat în ordonanţă este faptul că nu există dispoziţii tranzitorii. Spre exemplu, eu am primit înştiinţarea de la CNSAS pe 29 ianuarie şi sunt în perioada de 30 de zile când aş fi putut conform legii vechi să depun la Curtea de Apel un apel. Ei bine, legea veche nu mai există, ordonanţa de urgenţă nu conţine dispoziţii tranzitorii şi practic, pe mine mă văduveşte de dreptul de a apela la justiţie. Sunt nişte greşeli care s-au strecurat şi trebuie corectate. Pentru că eu rămân în momentul de faţă în aer. Da? Şi vreau să mai confirm o idee pe care a spus-o domnul Cazimir Ionescu, că există disfuncţionalităţi în CNSAS, că juridicul vine ultimul sau nu vine deloc şi din cauza asta sunt trimise nişte scrisori uluitoare semnate de preşedintele CNSAS. Şi am să vă spun în ce constă. Mie mi s-au pus în cârcă trei note informative pe care le-aş fi scris când eram în armată. Şi am spus bun, eu nu mai ţin minte ce am făcut acum 33 de ani, arătaţi-mi şi mie notele. Au recunoscut cei de la CNSAS şi oral şi în scris că n-au notele. Şi atunci am adresat o cerere ca să fac o menţiune în dosarul meu că cele trei note nu sunt în arhivele dumnealor. Ce credeţi că mi-au răspuns sub semnătura preşedintelui CNSAS? Nu putem facem menţiunea cerută de dumneavoastră decât dacă aduceţi documente justificative că cele trei note nu există.

Victor Ciutacu: Dumneavoastră trebuie să aduceţi documente justificative?

Andrei Alexandru: Da. Eu am scrisoarea. Eu nu cred că juriştii de-acolo nu ştiu de prezumţia de nevinovăţie. Dar uite că se întâmplă asemenea lucruri. Şi mie mi se afectează imaginea. Acum nici nu pot să mă adresez în justiţie că nu mai am lege, legea veche e neconstituţională, şi cea nouă nu-mi permite să mă duc la Curtea de Apel şi uite aşa se naşte o aiureală întreagă din care oamenii au de suferit.

Victor Ciutacu: Vă mulţumesc pentru intervenţie.

Marius Oprea: Încep cu partea a doua a i sau observaţiilor dumneavoastră. Vom repara această omisiune, foarte probabil la dezbaterea în Comisiile juridice de la Parlament.

Victor Ciutacu: Dânsul nu are un termen în care poate contesta?

Cazimir Ionescu: 30 de zile.

Victor Ciutacu: Şi în 30 de zile credeţi că o rezolvaţi?

Marius Oprea: Dacă nu mă înşel, juridic vorbind, în acest vid legislativ şi termenul se suspendă.

Victor Ciutacu: Şi la prima observaţie?

Marius Oprea: La prima observaţie… aici nu-i vorba de omisiune ci de un act voit.

Victor Ciutacu: Acela cu poliţia politică?

Marius Oprea: Am vrut să scot poliţia politică pentru că – şi aici îi răspund în clar domnului Andrei Alexandru – noi am pus la art. 2 pct. B că sunt verificaţi sub aspectul stabilirii calităţii de colaborator al Securităţii prin transmiterea de informaţii indiferent sub ce formă precum notă şi rapoarte scrise, relatări verbale, consemnate de lucrătorii operativi, acele persoane care denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist de natură să aducă atingere drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Aceasta este sintagma care dă conţinut acelei poliţie politică.

Victor Ciutacu: Domnul Andrei Alexandru a avut nişte observaţii pertinente referitoare la cazul domniei sale. Deci dacă i se comunică în scris de la CNSAS că alea nu există şi dânsul cere confirmări şi ăia zic daţi-mi-le dumneavoastră… probabil aveţi dumneavoastră o problemă în interiorul instituţiei.

Cazimir Ionescu: Nu pot să spun decât că are dreptate. Dacă omul are documentul aşa cum spune dânsul, pentru mine e încă o dovadă că avem probleme în cadrul instituţiei.

Victor Ciutacu: Să vă dau o declaraţie a prof. Ion Stanomir, promovat ca specialist în Drept Constituţional. „În viziunea mea, acest act normativ va fi din nou atacat în momentul aplicării lui pentru că de fapt, el păstrează ceea ce era esenţa CNSAS, anume aprecierea printr-un act a unei conduite individuale. În plus, cred că persoanele care au sesizat Curtea în trecut o vor face şi-acum pe acest act”. Esenţa este că legea e atacabilă uşor.

Marius Oprea: Ceea ce a fost atacat a fost substituirea Colegiului unei instanţe judecătoreşti. Acum mergem la instanţă.

Cazimir Ionescu: Şi dubla pronunţare.

Marius Oprea: Da. Presupun că domnul Stanomir ar vrea să transforme la fel ca mulţi alţii CNSAS într-un fel de arhivă în care oricum pătrunzi cu greu datorită unui hăţiş legislativ care sub dreptul protejării propriei imagini pe de-o parte, pe de altă parte…

Victor Ciutacu: E şi ăsta un drept.

Marius Oprea: Da, bineînţeles. Dar pe de altă parte există şi o legislaţie extrem de stufoasă cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal. Or, arhivele sunt arhivele unor persoane mai degrabă. Arhiva Securităţii are o particularitate spre deosebire de arhiva Comitetului Central. E pe nume. La arhiva Securităţii dai numele, prenumele, iniţiala tatălui, data naşterii şi îţi apare dosarul. Aceste dosare sunt pline ochi de date personale. Tocmai de-aici şi atenţia pe care am înţeles s-o acordăm acestei direcţii de investigaţii care are deja exerciţiu şi responsabilizare în prelucrarea acestor date cu caracter personal. Dacă dumneavoastră vă duceţi acolo, riscaţi să faceţi un mare rău. Pentru că pe de-o parte Securitatea uza pentru şantaj multe aspecte neplăcute care ţin de viaţa intimă, fie pentru racolare, pentru intimidare…

Cazimir Ionescu: Ştiţi bine că eu am fost şi la dumneavoastră în emisiune şi am cerut transparenţă, publicarea pe site…

Victor Ciutacu: Când am cerut eu publicarea pe site, eu am fost primul nebun care am zis asta, după aia mi s-a explicat, dom’ne nu se poate publica tot pentru că sunt date urâte din trecut care nici măcar nu ştii dacă sunt adevărate.

Cazimir Ionescu: O dezbatere pe această temă, pe această rezolvare din punct de vedere tehnic ar fi foarte complicată.

Victor Ciutacu: Adică până la urmă cine decide şi dacă se ia decizia publicării pe site? Ce se taie…

Marius Oprea: Uzând nu atât de lege cât de bun-simţ, vă spun că dintr-o pagină de dosar în medie, dacă rămâne un sfert de informaţie care nu intră sub incidenţa legii şi a bunului simţ. Pentru că asta a fost Securitatea.

Victor Ciutacu: Ştiţi că bunul simţ nu e reglementat prin lege. La fel ca şi morala.

Marius Oprea: Bineînţeles. Dar funcţionarii de-acolo care de dimineaţă până seara numai în haznaua aia lucrează, pentru că asta este arhiva Securităţii, au deja după ştiinţa mea şi după cât îi cunosc, au experienţa necesară şi discernământul necesar să continue această activitate. Dacă dumneavoastră vă duceţi acolo vă dau cuvântul meu că după 2 ore ieşiţi să vă cumpăraţi Extraveral.

Victor Ciutacu: Mai bine stau acasă. De ce credeţi că de la începutul acestui scandal, preşedintele Traian Băsescu, omul care a condamnat comunismul în Parlament, care a desecretizat dosarele la CSAT, le-a trimis nu ştiu ce… tace adânc. Că dânsul în general ne-a obişnuit ca la 7 seara să iasă în problemele de importanţă naţională.

Marius Oprea: Unul din trei motive, două din trei sau toate trei. Fie că aşteaptă decizia Curţii Constituţionale fie că nu-l interesează de fapt problema aşa cum partea societăţii civile a crezut…

Victor Ciutacu: Dar a condamnat comunismul.

Marius Oprea: Da, l-a condamnat într-un moment de conjunctură. Aşa. Fie aşteaptă decizia, fie nu-i pasă, fie e interesat ca această instituţie să meargă foarte greu pentru că poate au ajuns acolo dosare ale victimelor domniei sale. Se ştie, şi dânsul a recunoscut că a colaborat cu Securitatea. Nimeni nu ştie care din aceste motive acţionează. Domnul Traian Băsescu a fost vocal pe această temă.

Victor Ciutacu: Numai pe povestea cu Norica Niculai şi cu Teodor Meleşcanu a ieşit în fiecare seară vreo săptămână la 7 seara. Dacă nici asta nu-i un scandal şi o problemă naţională, pentru că dânsul a condamnat comunismul, nu l-am condamnat eu.

Marius Oprea: Da. E vorba de o instituţie importantă a statului român. Nu e vorba de buticul din colţ.

Victor Ciutacu: Am o întrebare pentru domnul Cazimir Ionescu, care mi-a făcut o mărturisire stupefiantă şi s-a arătat de acord să vorbească despre mărturisirea asta… mă rog, la o cafea înainte… domnul Cazimir Ionescu îmi spune că există dosare numerotate de nu ştiu câte ori, cu culori diferite şi că în esenţă asta înseamnă că s-a umblat la ele.

Cazimir Ionescu: Noi avem posibilitatea de a vedea în afară de probatoriu orice dosar în original pentru că e normal ca acolo unde avem anumite semne de întrebare să ne putem confrunta cu originalul. Nu mică ne-a fost surprinderea când am găsit dosare care sunt numerotate de câte 3-4 ori, cu negru, pe urmă cu roşu şi paginile sunt mai puţine, pe urmă cu albastru şi sunt şi mai puţine, pe urmă cu verde şi mai puţine… iar acolo unde nu s-a mai putut numerota lipseşte o jumătate de pagină.

Victor Ciutacu: Au rupt pagina din dosar?

Cazimir Ionescu: Sunt dosare în care s-a păstrat o jumătate de pagină.

Victor Ciutacu: Moralmente, deşi morala nu e cuantificabilă în Monitorul Oficial, cum se poate, până acum aţi dat nu verdicte, dar aţi dat nişte decizii, cum se poate da o decizie când vezi că dosarul acela pe care-l judeci, îl analizezi, e mânărit?

Cazimir Ionescu: Nu e vorba de mânăreală. E vorba că aceste dosare au trecut prin mai multe etape. Ele au avut iniţial lângă ele toate materialele…

Victor Ciutacu: Lăsaţi, că nu sunt mere cu perisabilităţi să se mai ducă din ele…

Cazimir Ionescu: Dar s-au făcut discuţii privind măsura în care o dată la 5 ani, o dată la 10 ani se triază şi se aruncă balastul, se aruncă informările, se aruncă… pentru că altfel am fi avut munţi.

Victor Ciutacu: Şi le-a aruncat? Cine a stat să le analizeze?

Cazimir Ionescu: Probabil că au existat nişte criterii, fiindcă cei care au fost puşi să opereze… eu nu spun că lucrurile au fost făcute după 1990, poate că s-au făcut cu mult înainte, pentru că şi înainte existau aceste norme.

Victor Ciutacu: După aia a existat Berevoieşti unde…

Marius Oprea: 7 tone.

Victor Ciutacu: 7 tone de dosare. Dar l-am auzit pe domnul general Suceavă la domnul Ion Cristoiu când spunea că a dat ordin să se ardă toate dosarele informatorilor Miliţiei. Asta cum e? Miliţienii erau de bine, securiştii erau de rău?

Marius Oprea: Şi informatorii Miliţiei ofereau informaţii cu caracter politic.

Cazimir Ionescu: Pot să vă spun eu. Eu am fost anchetat 2 ani numai de Miliţie. Inclusiv percheziţii ilegale făcute acasă tot de Miliţie. Deci dosarul meu a fost instrumentat de Miliţie şi pus la dispoziţia Securităţii.

Marius Oprea: Miliţia era utilizată de Securitate ca interfaţă.

Cazimir Ionescu: Iar noi avem acum nenumărate cazuri în care cei care vin la audiere spun dom’ne eu n-am fost niciodată la Securitate. Eu n-am dat declaraţie decât la Miliţie. Şi declaraţia lui de la Miliţie este angajamentul lui cu Securitatea. Aşa că domnul Suceavă…

Marius Oprea: E în culpă.

Cazimir Ionescu: Nu ştiu dacă nu a ştiut asta.

Marius Oprea: Aş vrea să vă spun un lucru ca să înţelegeţi dimensiunile tragediei. Poliţia est-germană a lăsat în urmă 180 km de dosare. Securitatea, care gestiona o populaţie mult mai mare ca cea a RDG, a lăsat în urmă 18 km. Să nu-mi spuneţi că securiştii români nu ştiau să scrie. Unde e diferenţa? Dacă…

Victor Ciutacu: Nu cumva sunt alea care se trafichează prin campaniile electorale?

Marius Oprea: Nu. Dacă s-a întâmplat ceva după 1989 în opinia mea este că nu că s-au falsificat dosare, e practic imposibil să falsifici un document dintr-un dosar al Securităţii, îţi trebuie aceeaşi hârtie din anii 80, îţi trebuie aceeaşi maşină de scris, caractere care pot fi uşor identificabile, etc. Ştampile, semnături. E imposibil să falsifici un document. Dar poţi să-l distrugi. Falsificarea a operat în arhiva fostei Securităţi prin omisiune aş spune. Există însă o compensare care până acum nu a fost utilizată şi de care se vorbeşte tot mai puţin. Mare parte a dosarelor Securităţii care au fost închise la un moment dat, e vorba de dosare de urmărire sau de informator, ca să nu mai zic de corespondenţa internă a Securităţii, a fost microfilmată. Sunt microfilme de siguranţă. Se află bine păzite în custodia SRI. Dacă dosarele au dispărut pe suport de hârtie, fără îndoială multe din ele se regăsesc în aceste microfilme. Când eram consilier la Cotroceni, a fost celebrul caz Gheorghe Ursu. Fiul inginerului Ursu, asasinat de Securitate sau de Miliţie, dar la ordinele Securităţii în 1985, a făcut nenumărate demersuri pentru a scoate dosarul tatălui său. În repetate rânduri i s-a spus nu-l avem, nu există etc. În cele din urmă, la intervenţia directă a preşedintelui, cu greu, SRI a eliberat o copie după dosarul microfilmat. Se vedea în mod clar că sunt copii după microfilme. Ştiţi de ce s-a lăsat SRI atât de greu să dea acest dosar? Pentru că dosarul inginerului Ursu asasinat în 1985, dosarul de urmărire informativă a fost închis în 1993. În acest doar existau inclusiv demersurile începute de fiul său, stabilit în SUA, pentru reabilitarea tatălui, după 1989, monitorizate de SRI.

Victor Ciutacu: Deci băieţii şi-au schimbat numai sigla.

Marius Oprea: Da.

Victor Ciutacu: Că în rest au continuat lucrarea.

Marius Oprea: Acest dosar doar şi e o probă de continuitate din nefericire a unei practici pe care noi o credeam abolită o dată cu 1989. Bănuiesc că asemenea exemple reziduale mai sunt încă şi nu unul, în aceste microfilme.

Victor Ciutacu: Pauză de publicitate şi revenim cu ultima parte a emisiunii. Am revenit în direct. Domnul Cazimir Ionescu una dintre le care vin pentru invitaţii mei – dar e clar că se referă la dumneavoastră – este când vor fi publicate dosarele membrilor Colegiului CNSAS.

Cazimir Ionescu: Eu cred că această întrebare s-a pus de mai multe ori, şi încă de-acum 2 ani. Cei care au avut dosare de urmărire le-au făcut publice şi sunt cunoscute, şi Secaşiu mi se pare că a făcut acelaşi lucru, şi Mircea, şi eu. Toţi membrii CNSAS au fost dosarele lor au fost analizate de către colegiu fără participarea fiecăruia în parte.

Victor Ciutacu: Al dumneavoastră e public, da? Se poate vedea?

Cazimir Ionescu: Da.

Victor Ciutacu: Spuneţi-mi şi mie o prevedere din noul act normativ care spune că omul care primeşte comunicarea are două locuri în care poate depune contestaţia, la libera alegere. Ori la Colegiu, ori în instanţă. Care-i rostul?

Marius Oprea: Poate şi aşa, şi-aşa. Poate mai întâi să depună la Colegiu, iar dacă primeşte un verdict nefavorabil se adresează instanţei.

Victor Ciutacu: Are două căi de atac?

Marius Oprea: Între care una e facultativă. Este una administrativă.

Cazimir Ionescu: Nu e obligat să se adreseze Colegiului.

Marius Oprea: Dar dacă Colegiul decide că Direcţia de investigaţii a administrat insuficiente probe şi admite contestaţia, atunci totul se încheie aici. Nu se mai publică nici un nume în Monitorul Oficial.

Victor Ciutacu: După ce politicienii au cerut în cor ca Colegiul CNSAS să nu mai judece, să nu mai dea sentinţe, acum aţi dat un act normativ care zice că sentinţa o dă instanţa cum e şi normal. Şi e de salutat asta. M-am uitat şi eu în seara asta pe la talk-show-uri şi nu par prea fericiţi de modificarea asta.

Marius Oprea: Păi au cerut asta.

Victor Ciutacu: Asta vă întreb. După ce au cerut-o nu par foarte entuziaşti.

Marius Oprea: Au cerut să fie un acces mult mai liber la arhivă, la documente, deconspirarea să meargă mai repede. Foarte bine, am scos poliţie politică. Păi…

Victor Ciutacu: Şi asta cu instanţa. Asta mi se părea că nu… domnul Cezar Preda l-am văzut era la colega mea Gabriela Vrânceanu Firea şi spunea că de ce să judece instanţa pentru că precum în orice proces normal, lipseşte cineva care să joace rolul procurorului. Că judecătorul există, instanţa, dar cine-i procurorul la afacerea asta?

Marius Oprea: Păi procurorul este Direcţia de investigaţii care administrează probele în instanţă privind colaborarea sau apartenenţa la Securitate.

Victor Ciutacu: Dacă vă atacă PD-L la Curtea Constituţională, actul ăsta normativ?

Marius Oprea: Să-l atace. Înseamnă că PD-L este împotriva acţiunii de deconspirare a Securităţii. Ar avea şi motive. Mă gândesc la domnul Theodor Stolojan.

Victor Ciutacu: Păi înţeleg că domnul Theodor Stolojan a fost curat. A fost cinstit. A lucrat la Direcţia valutară şi nu a colaborat.

Marius Oprea: Contabilul conturilor lui Ceauşescu nu ştiu dacă e o onoare la momentul ăsta…

Victor Ciutacu: Chiar. Domnul Theodor Stolojan e europarlamentar. Nu ar trebui să-l verificaţi? Ăştia, candidaţii la europarlamentare i-aţi verificat?

Marius Oprea: S-a publicat chiar o carte întreagă, se numeşte „Averea diavolului”, despre conturile lui Ceauşescu. La editura Nemira. Acolo sunt o mulţime de documente în facsimil semnate chiar de domnul Theodor Stolojan. Nu ştiu în ce măsură…

Victor Ciutacu: Nu vreau să-l pun într-o postură neplăcută pe domnul Cazimir Ionescu.

Marius Oprea: Nu cred că se regăsesc la CNSAS pentru că sunt…

Victor Ciutacu: Aveţi la CNSAS ceva în sensul ăsta domnule Cazimir Ionescu?

Cazimir Ionescu: Nu mă pot pronunţa, n-am cunoştinţă.

Marius Oprea: Sunt din fosta arhivă a IC Dunărea. Şi după ştiinţa mea această…

Victor Ciutacu: Dar aţi studiat dosarul lui Theodor Stolojan, vi s-a cerut?

Cazimir Ionescu: Arhiva Dunărea nu e încă în custodia noastră.

Victor Ciutacu: Arhiva aia Dunărea, la care toată lumea cere desecretizarea, de la domnul Voiculescu, principalul suspect de serviciu, preşedintele Traian Băsescu, domnul Theodor Stolojan, toată lumea cere, de fiecare dată se anunţă că se desecretizează dar tot nu se mai desecretizează. Sunt aşa mari secrete în arhiva aia?

Marius Oprea: Nu ştiu, pentru că n-am văzut-o.

Victor Ciutacu: Domnul Cazimir Ionescu repet, să nu zică lumea că am o fixaţie pe Theodor Stolojan. Aţi analizat nu dosarul lui Theodor Stolojan, a candidaţilor la europarlamentare?

Cazimir Ionescu: Noi nu am apucat să analizăm dosarele tuturor candidaţilor pentru că legea nu prevede activitate preventivă. CNSAS nu are activitate preventivă.

Victor Ciutacu: Da, dar la alegerile parlamentare normale îi verificaţi.

Cazimir Ionescu: În măsura în care au existat dosare la persoanele de pe lista de candidaţi şi s-a putut face probatoriul în timp util, acele dosare au fost…

Victor Ciutacu: Nu ne facem de băcănie dacă descoperim peste vreo lună, două că vreo 2-3 europarlamentari au fost securişti sau turnători şi i-am trimis în Europa să ne reprezinte cu mândrie şi devotament?

Marius Oprea: E riscul partidului care-i propune. Acum, un om care candidează pentru o funcţie de parlamentar sau dă din coate să ajungă într-o funcţie de demnitate publică, supusă verificării din oficiu, se gândeşte de 3 ori când vede că va fi verificat şi dacă a turnat sunt mari şanse să ajungă în Monitorul Oficial partea a III-a într-un interval nu mai mare de 3-4 luni.

Victor Ciutacu: Emisiunea noastră a ajuns la final. Erau multe lucruri de discutat, pe mine oricum mă vedeţi peste 10 minute la Mihai Gîdea în studio. Sunt şi eu dator cu un răspuns. Multă lume mă întreabă ce m-a apucat, de ce discut eu cu Securitatea că sunt alte probleme mai importante de discutat în România. Dacă nu discut despre Securitate, CNSAS etc., sunt angajatul lui Felix care a fost deconspirat de CNSAS, dacă discut, iar nu-i bine. Stimaţi telespectatori eu nu mai ştiu ce să fac, motiv pentru care o să fac emisiunile de capul meu. Când o să vreau să discut despre Securitate o să discut de Securitate, când nu o să vreau să discut de Securitate, nu o să discut. Mulţumesc pentru amabilitate domnilor Marius Oprea şi Cazimir Ionescu şi vă mai aştept cu cea mai mare plăcere ori de câte ori va fi cazul. O seară bună stimaţi telespectatori, ne revedem mâine la aceeaşi oră. O seară bună.

Cazimir Ionescu: Bună seara.

Transcriptul emisiunii
Vorbe grele din 06-02-2008,
emisiune difuzată pe postul Antena 2,
ora 21:00, moderator Victor Ciutacu,
invitaţi Marius Oprea şi Cazimir Ionescu.

NOTĂ

Recomand tuturor celor care mai au încă neclariţăţi cu privire la ocuparea „cu program“ a instituţiilor Statului Român sau la tipul de şantaj mafiot practicat prin instituţia numită CNSAS citirea acestui transcript... dar numai şi numai dacă au o inimă foarte rezistentă!

De asemenea le sugerez tuturor celor care doresc să studieze dosarele de urmărire ale membrilor Colegiului CNSAS (cf. declaraţiei lui Cazimir Ionescu, „Cazimir Ionescu: Eu cred că această întrebare s-a pus de mai multe ori, şi încă de-acum 2 ani. Cei care au avut dosare de urmărire le-au făcut publice şi sunt cunoscute, şi Secaşiu mi se pare că a făcut acelaşi lucru, şi Mircea, şi eu. Toţi membrii CNSAS au fost. Dosarele lor au fost analizate de către colegiu fără participarea fiecăruia în parte./Victor Ciutacu: Al dumneavoastră e public, da? Se poate vedea? / Cazimir Ionescu: Da.) să adreseze o cerere instituţiei mai-sus menţionate!

Apropo... a citit cineva vreun rând din dosarul numitului Dinescu Mircea? (v. şi declaraţiile lui Victor Roncea, coordonator al campaniei «Voci curate» de la Civic Media, care „a declarat că un membru de frunte al Colegiului CNSAS, Mircea Dinescu, reprezintă interese străine, fiind documentat de unitatea anti-KGB a Securităţii. Potrivit informaţiilor dezvăluite de Roncea, există mărturii ale unor foşti ofiţeri ai UM 0110 privind legăturile lui Mircea Dinescu cu KGB, nu numai prin soacra acestuia, Ludmila Loghinovskaia. Astfel, în 1989, acesta a urmat un traseu complicat prin ţările baltice, pentru a ajunge ulterior în Crimeea, unde a primit instrucţiuni precise privind rolul său în lovitura de stat pregătită de sovietici, cunoscută generic sub numele de «Revoluţia» din decembrie 1989. Informaţiile respective se afla şi în arhivele CIA, s-a afirmat în emisiune.“

Şi un extras din prevederile stipulate de Legea 187 şi de Regulamentul CNSAS, în vigoare şi la data de 29 ianuarie 2008: „darea spre publicitate a unor date sau informaţii din dosare, necorespunzătoare adevărului, de natură să lezeze viaţa, demnitatea, onoarea sau reputaţia unei persoane constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani, iar prezentarea denaturată a datelor din dosarul de Securitate, în scopul discreditării sau al nedeconspirării constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani şi interzicerea dreptului de a mai lucra în domeniul arhivelor. Sustragerea, tăinuirea, falsificarea, contrafacerea, deteriorarea sau distrugerea dosarelor, registrelor şi a oricăror documente ale Securităţii se pedepsesc potrivit legii penale, maximul pedepsei majorându-se cu 2 ani şi că eliberarea de informaţii din dosare constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.“

Ce pedeapsă ar fi just să îi fie aplicată, conform acestei legi încă în vigoare la 29 ianuarie 2008, numitului Dinescu Mircea, cel care a lezat „viaţa, demnitatea, onoarea şi reputaţia“ scriitorului Cezar Ivănescu, livrând presei „informaţii necorespunzătoare adevărului“, neprobate niciodată prin absolut nimic? Dar pentru păcatul iremisibil de a se face vinovat moral de moartea unui OM?

Accesaţi şi:

2 DESPRE SOBOLANI, eroi si morminte. Marele poet CEZAR IVANESCU ii pune in cutia cu monstri si agenti pe DINESCU, PLESU si ILIESCU. DOCUMENTE INEDITE (http://victor-roncea.blogspot.com/2009/05/despre-sobolani-eroi-si-morminte-marele.html)