„mă rog, Doamne-Dumnezeule, Ţie,/să te-nduri azi şi de neamul Tău care poate azi pe palme să-ţi ţie/Sufletul ca pe-un covor de lăcrimare“

Assunta
(Anabasa lui Eminescu)
(Variantă)

Cezar Ivănescu

! Muzică, alină-mi Sufletul, cu suferinţă alina-îmi-voi Moartea !

!

! Muzică, alină-mi Sufletul, cu suferinţă alina-îmi-voi Moartea
rogu-te atinge clapele, Născătoareo, Tu şi-atunci lin mi-iei partea
Sufletului meu terorizat şi încolonat lîngă al vostru în Teroare,
duse-s Sufletele noastre azi în perfecţionate camere de gazare !

!

! rogu-te atinge clapele, Născătoareo, Tu şi-atunci lin mi-iei partea,
Cartea lui scrisă cu limbi de foc, ca pe un cuptor deschide-nchide-I Cartea,
Sufletul Lui ardere de tot, Sufletul Lui azi ţi-i flacără ţie,
toarnă-I untdelemnul ochilor fără de prihană şi-astfel vie s-o ţie !

!

! Muzică, alină-mi Sufletul, cu suferinţă alina-îmi-voi Moartea
m-am hrănit de urlete destul, tu ca Dumnezeu mi-ai fost mereu departea,
fii-mi aproape astăzi, Muzică, şi du-mi trupul meu de Mire să se culce,
sus în Patul Nunţii-nsîngerat, Patul Crucii, Patul Nunţii mele, cel mai dulce!

!

! Muzică, alină-mi Sufletul, cu suferinţă alina-îmi-voi Moartea,
zgomotul demenţei mi-i destul, zgomotul care împarte şi desparte-a
noastră viaţă de cel Dumnezeu şi ne lasă Sufletele fără Soare
nici ca iarba, nici ca frunza nu, nu sîntem decît pierzare şi pierzare !

!

! Muzică, alină-mi Sufletul, cu suferinţă alina-îmi-voi Moartea,
fii tu azi din toţi cel mai credul, cînd credinţa ta în Eminescu iar te-a,
iar te-a înălţat în car de foc, iar te-a îmbrăcat, Mireasă în văpaie,
Tu, Fecioara mea ca Sufletul, Clara mea Lumină Lotusul desfoaie !

!

! mă rog, Doamne-Dumnezeule, mă rog, Doamne-Dumnezeule, Ţie,
să te-nduri azi şi de neamul Tău care poate azi pe palme să-ţi ţie
Sufletul ca pe-un covor de la–, Sufletul ca pe-un covor de lăcrimare
şi ţesut numai cu scump rubin, cu rubinul cel de prunci în sîngerare !

!

! mă rog, Doamne-Dumnezeule, mă rog, Doamne-Dumnezeule, Ţie
Înălţarea Ta de azi la Cer, fie Înălţare-n veci şi pe Vecie,
dar nu fie părăsire-a tot ce priveşte raza Ta pogorîtoare,
mă rog, Doamne-Dumnezeule, uită-te la Crucea viu răstignitoare
unde Rău-n carne l-ai simţit, unde Răul ţi-a muiat-mîncat tot trupul,
unde singur ţi-ai nenorocit trupul ca să nu mai ţie-ntr-însul trupul
Sufletul cel fără de muri–, Sufletul cel fără de sfîrşitmurire,
mă rog, Doamne-Dumnezeule, mă rog Ţie, Tu, Iluminare-n Fire,
Tu, Iluminatule, şi Tu, al Mariei Mirum şi Mirionime,
în splendoarea Cerului deschis peste Iaşi şi Botoşani ca tine nime
nu ni se arată-n slavă azi, nu ni se arată astăzi în lucindă
rază mai frumoasă decît fa–, faţa ta de bunătate suferindă,
Ochii tăi de lacrimi izvorînd, mînurile tale pline sînt de ele,
mînurile Tale se rugînd azi ca pe Apostoli pruncii morţi să-i spele !

!

! spală-ne Tu, Doamne, de otra–, spală-ne Tu, Doamne Sfinte, de otravă,
Sufletele care ne-au băut apa morţilor din Lethe cea bolnavă
şi-nsetează-ne de setea cea, cea de Suflet cînd bea Sufletul din Sine,
mai adîncă sete tot simţînd pe ce gustă-adîncul cel divin mai bine,
atunci se îmbată el de tot, atunci se îmbată sufletul de Domnul
cînd pierdut ca-n vis şi visu-n somn, Somnul bea Visa– şi Visul Somnul !